Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al Județului Bacău aduce în prim-plan, la începutul lunii dedicate femeilor, povestea de succes a plutonierului adjutant-șef Irina, prima femeie conducător auto de autospeciale din cadrul instituției.
Potrivit reprezentanților ISUJ Bacău, parcursul profesional al Irinei este considerat un exemplu de perseverență și vocație într-un domeniu în care, până nu demult, activau exclusiv...
Primăria Municipiului Bacău, prin Direcția de Asistenţă Socială, anunţă începerea de luni, 17 martie 2014, a acţiunii de distribuire la domiciliu a tichetelor valorice pentru pensionarii din municipiul Bacău cu venituri din pensii de până la 786 lei.
Perioada de distribuire la domiciliu este 17 martie – 11 aprilie 2014....
Un băiat care s-a fotografiat cu Tricolorul românesc la manifestările organizate în municipiul Sfântu Gheorghe cu prilejul Zilei maghiarilor de pretutindeni și a postat poza pe un site de socializare a fost amenințat de mai multe persoane.
Fotografia a fost făcută pe 15 martie în apropierea statuii domnitorului Mihai Viteazul...
Daca sirenele montate pe blocurile din Bacau vor porni brusc nu va speriati. Nu e cutremur sau alta situatie de urgenta, nici n-a inceput razboiul.
Primaria Bacau informeaza populatia municipiului ca inspectorii Compartimentului de protectie civila fac verificari, lucrari de intretinere si probe la mijloace de alarmare (sirene electrice)...
Trei muzicieni de renume international urmeaza sa dirijeze Finalele Concursului International "George Enescu", alaturi de Orchestra Filarmonicii "George Enescu" si de câstigatorii editiei 2014, pe scena Ateneului Român din Bucuresti. Concursul International "George Enescu", care se va desfasura intre 8 si 27 septembrie 2014, are patru sectiuni: vioara, violoncel,...
Incepând de luni, pe strada Mioritei si-au facut aparitia constructorii.
Lucrarile de reabilitare au inceput in toamna si au fost intrerupte in decembrie, spre nemultumirea locuitorilor din cartier.
Proiectul are o durata de 12 luni si presupune modernizarea strazilor Mioritei, 9 Mai, Vântului si Vadu Bistritei, valoarea totala...
Reprezentantii Agentiei Nationale Impotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Bacau si ai Inspectoratului de Jandarmi Judetean (IJJ) Bacau au desfasurat o actiune de prevenire a traficului de persoane, in comuna Sascut.
Tinta actiunii au fost elevii Liceului Tehnologic "Jacques M. Elias", care, au aflat de la specialisti cum...
S-a finalizat prima etapa a inscrierilor in clasele pregatitoare. Conform statisticilor Inspectoratului Scolar, au fost validate deja 5.663 de cereri pentru 316 clase, in intreg judetul. In aproape 50 dintre acestea, in special din mediul rural, se va invata in continuare in regim simultan.
Inceputa inca de la...
Administratia Societatii de Investitii Financiare (SIF) Moldova a convocat, pentru data de 14/15 aprilie 2014, Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor. Cel mai important punct aflat pe ordinea de zi il reprezinta propunerile facute de Consiliul de Administratie in privinta dividendului pe anul 2013.
Astfel, sunt propuse actionarilor doua variante...
Contribuabilii care se confrunta cu probleme financiare pot cere Fiscului esalonarea obligatiile fiscale restante. Masura, introdusa in 2011, urmareste prevenirea acumularii de noi datorii. De luna aceasta, insa, au aparut reglementari noi care avantajeaza si mai mult firmele cu datorii la stat. Astfel, potrivit O.U.G. nr. 8/2014 pentru modificarea...
Doi barbati au murit la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Bacau, la sfârsitul saptamânii trecute. Unul era cetatean italian si avea 61 de ani. Barbatul iesise impreuna cu un prieten sa ia masa la un restaurant.
In parcare i s-a facut rau si a fost transportat la...
Pe canalul de fuga al râului Bistrita, la Uzina II, din Letea Veche, a fost gasit cadavrul unui tânar.
Politistii au inceput verificarile pentru identificarea sa si pe baza unei cartele telefonice gasite asupra victimei s-a luat legatura cu familia. Asa s-a stabilit ca tânarul inecat era din comuna...
Scoala Nationala de Pregatire a Agentilor de Penitenciare de la Tg. Ocna a organizat si in acest an cursuri de prim-ajutor pentru elevii de aici. In cadrul acestora, elevii au deprins abilitati necesare pentru a ajuta persoanele aflate in situatii de urgenta fie ca vor fi la locul de...
Saptamâna trecuta a fost marcata Ziua Garzii Nationale de Mediu, iar cu acest prilej institutia respectiva si-a facut public raportul. Astfel am aflat ca, in 2013, Comisariatul Judetean Bacau al GNM a efectuat 1828 de inspectii, dintre care 465 planificate si 1363 neplanificate.
Dintre ultimele, 183 au fost...