Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bacău – Secția 1 Poliție au prins în flagrant delict doi tineri, în vârstă de 17, respectiv 20 de ani, bănuiți că ar fi încercat să sustragă produse electronice comandate online, fără a le achita contravaloarea.
Fapta s-ar fi petrecut în noaptea de 12 spre 13 decembrie a.c., în jurul orei 02.00, când cei doi...
Filiala Bacău a Societății de Istorie și Retrologie Agrară l-a comemorat, la sfârșitul săptămânii trecute pe întemeietorul științei agricole românești, Ion Ionescu de la Brad, de la decesul căruia s-au împlinit, pe 17 decembrie (stil vechi), 125 de ani.
La eveniment au participat, alături de membri ai filialei, reprezentanți...
Aleșii județului se vor întâlni pe 28 decembrie pentru ultima oară în acest an. În ședința ordinară de miercuri vor fi supuse dezbaterii 17 proiecte, dintre care două vizează structura personalului în 2017: Planul de ocupare a funcțiilor publice pentru aparatul Cosiliului Județean Bacău și Direcția Județeană de Evidență...
Asociația Aerostar-PAS a decernat, la sfârșitul săptămânii trecute, premiile de excelență 2016 unora dintre membrii ei. Premiile – a precizat președintele asociației, Theodor Plăcintă, au fost acordate pentru profesionalism și pentru devotament în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Acțiunea a fost organizată împreună cu societatea Aerostar. La festivitate au participat,...
Numărul elevilor din școlile elementare și din liceele din Japonia cu probleme de vedere a atins un nivel record în anul 2016 ca urmare a creșterii timpului petrecut de aceștia în fața ecranelor, au anunțat joi reprezentanți guvernamentali din această țară, în urma unei analize, informează Kyodo.
Procentul elevilor a...
Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, a aprobat două acte normative ale căror obiective sunt prevenirea, combaterea și interzicerea segregării școlare în unitățile de învățământ preuniversitar din România.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, au fost emise un ordin de ministru care adoptă planul de acțiune privind desegregarea...
Dronă pentru ierbicidat
Un aparat de zbor fără pilot destinat agriculturii, denumit 'Patriot RP', a fost prezentat în luna aprilie la Bacău de o societate comercială din localitate, care l-a conceput și realizat în parteneriat cu o firmă din China.
"Este o premieră nu numai pentru România atât prin dimensiunile sale,...
Fie pentru că și-au dorit pur și simplu să petreacă o seară frumoasă în oraș cu familia sau cu prietenii, fie pentru că au vrut să facă puțină mișcare ori pentru că au fost atrași de farmecul sărbătorilor și au încercat să continue această magie, o mulțime de băcăuani...
Sărbătoarea Nașterii Domnului și Moș Crăciun au adunat, pe meridianele Planetei, diverse obiceiuri și tradiții, dar și denumiri diferite: spre exemplu, finlandezii îl au pe ''Joulupukki'', care ar veni din ținutul ''Korvatunturi'', tărâm care are forma unei urechi, despre care se spune că ar fi urechea cu care Moșul...
Băcăuanii care au trecut zilele acestea pe la benzinării au putut constata că prețul carburanților este mai mare decât cu o săptămână în urmă.
De altfel, de aproape o lună, carburanții s-au tot scumpit. Majorarea prețurilor carburanților la pompă este pusă pe seama valorii barilului de petrol, ajunsă la...
Dintre sărbătorile de iarnă, cea mai așteptată este Crăciunul, reprezentând o adevărată renaștere sufletească, creștinii celebrând la 25 decembrie Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.
La această sărbătoare sfântă, toți creștinii își reîmprospătează sufletul cu amintirile copilăriei, revenindu-le în minte zăpezile bogate și prevestitoare de rod îmbelșugat, colindele și clinchetele de clopoței,...
I-am rugat pe unii dintre prietenii mei români care s-au stabilit în străinătate să-mi spună câtă revoluție a fost în decembrie 1989…
Ecaterina Ernst (Villars-sur-Glâne, canton Fribourg, Elveția), studentă, prezintă revoluția prin… ochii soțului, elvețianul Laurent, teolog: „În România nu a fost, în primul rând o revoluție în...
Față de sat, unde se mai respectă tradițiile, orașul are mai puține sărbători. În schimb, nu duce lipsă de mult sclipici, poleială, lumini, cum se văd acum, înainte de Crăciun, mai peste tot. Are apoi orașul fel și fel de serbări, de festivisme.
În lume grăbită și superficială în...
Sărbătorile de iarnă reprezintă o oportunitate de a fi alături de cei aflaţi în situaţii nefericite, de cei necăjiţi sau trişti, de a aduce lumina şi bucuria naşterii Mântuitorului pe chipul copiilor.
In acest context, elevii Şcolii Gimnaziale ,,Gheorghe Bantaş” Iteşti, au oferit cadouri constând în haine, dulciuri şi...
Primarul Cosmin Necula creionează obiectivele pe 2017 ale municipalității băcăuane, lansând un apel la unitate către aleșii ce-i reprezintă pe băcăuani în Consiliul Local, precum și în Parlament. Edilul afirmă că interesele comunității băcăuane nu au culoare politică și că dincolo de apartenența politică sau carnetul de partid, politicienii...