Era vineri, 22 decembrie 1989. Gerul mușca din obraji, dar cerul Bacăului era straniu de senin. Deasupra orașului plutea un curcubeu atipic, în culori pastelate, ca o rană luminoasă deschisă peste iarnă. „Asta nu-i a bine…”, și-a spus Elena Țintaru, grăbindu-și pașii spre redacție. Nu știa încă faptul că, în câteva ore, nimic nu va mai fi „ca înainte”.
În...
La împlinirea a 20 de ani de la înființare, Asociația Comunelor din România (ACoR) a organizat o sesiune extraordinară la care au participat 550 de primari din țară.
Invitați speciali au fost membrii Guvernului Grindeanu, președinții Camerei Deputaților și Senatului, lideri ai asociațiilor autorităților publice din Asia, Africa...
Taxa de salubritate a iscat discuții aprinse în ședința Consiliului Local. Constantin Toma, primarul orașului Dărmănești, a declarat că “în anul 2010 a fost stabilit, de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Bacău (ADIS), Planul tarifar de evoluție a prețului privind salubrizarea. Deși atunci s-a luat decizia ca prețul pentru...
De mai bine de un an de zile, preţurile carburanţilor la pompă sunt la un nivel peste cel mediu existent în majoritatea statelor UE, fapt evidenţiat în mai multe rânduri în cotidianul „Deşteptarea”. Situaţia la pompe i-a determinat pe reprezentanţii Consiliului Concurenţei de a anunţa demararea unei investigaţii sectoriale...
- Sunteţi un caz singular în Bacău. Aţi lipsit 20 de ani din ţară, din comună, nu aţi făcut politică înainte de 2016 şi, totuşi, aţi candidat pentru funcţia de primar în Pârjol.
- Sunt născut în satul Hemieni, acum 45 de ani, am copilărit şi am urmat şcoala...
Filiala județeană a Partidului Mișcarea Populară (PMP) a organizat, miercuri, o conferință de presă la care a participat Eugen Tomac, președinte executiv la nivel național. Prezența sa nu a fost întâmplătoare.
„Domnul EugenTomac a hotărât să-și deschidă un cabinet parlamentar în Bacău, a anunțat Valerian Vreme, liderul filialei...
Miercuri, 22 februarie 2017, domnul Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, a primit vizita Preasfințitului Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Arhiepiscopiei Armene din România.
Vizita încununează buna cooperare, dintre Municipiul Bacău și filiala locală a Uniunii Armenilor din România, îndeosebi pe plan cultural, mărturie în acest sens stând organizarea Festivalului Filmului...
Nenorocirea s-a petrecut în satul Mileştii de Sus, din comuna Parincea. Un individ de 40 de ani, tatăl a trei copii, cu vârste de 3, 5 şi 7 ani, a mers miercuri dimineaţă la o secţie de poliţie din municipiul Bacău şi le-a spus agenţilor că şi-a omorât nepoata,...
Pe o vreme splendidă, dragostea a plutit în aer la propriu. Chiar dacă Dragobetele va fi vineri, membrii Asociației Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” au decis să sărbătorească în avans.
Astfel, miercuri, 22 februarie, studenții au pus la cale un eveniment devenit tradiție pentru băcăuani. Este vorba despre...
Pompierii salvatori băcăuani au fost solicitaţi să intervină în această dimineaţă, la ora 09:11, în urma unui accident rutier produs în comuna Pânceşti, sat Dieneţ.
Imediat, la faţa locului s-au deplasat 10 pompieri militari, cu o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerare şi o...
La data de 21 februarie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, cu victimă, pe raza localității Lilieci.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 18 ani, din Bacău, în timp ce conducea o motocicletă...
* La data de 21 februarie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Corbasca au depistat pe drumul comunal din aceeași localitate, un localnic de 22 ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta...
La data de 21 februarie a.c., în jurul orei 11.30, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Bacău au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment cu victimă, în Bacău.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că o femeie de 60 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism...
Casa Corpului Didactic “Grigore Tabacaru” Bacău organizează joi, 23 februarie 2017, de la ora 10.00, în Aula Universităţii “Vasile Alecsandri” Bacău, conferința “Leadership și eficiență în managementul școlar”, destinată directorilor de unități de învățământ din județul Bacău.
Invitat special este Constantin Șerban IOSIFESCU, președintele Agenției Române de Asigurare a Calității...