29 martie 2024
Actualitate“Leadership și eficiență în managementul școlar”

“Leadership și eficiență în managementul școlar”

Casa Corpului Didactic “Grigore Tabacaru” Bacău organizează joi, 23 februarie 2017, de la ora 10.00, în Aula Universităţii “Vasile Alecsandri” Bacău, conferința “Leadership și eficiență în managementul școlar”, destinată directorilor de unități de învățământ din județul Bacău.

Invitat special este Constantin Șerban IOSIFESCU, președintele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preunversitar (ARACIP). Cu o experiență didactică de peste 25 de ani, și 18 ani experiență în cercetarea educațională, concretizați în peste 60 de lucrări publicate, Șerban Iosifescu este o personalitate recunoscută în domeniul educației și formării profesionale. Este Doctor în științele educației, expert internațional (Banca Mondială, UNICEF) și expert al Uniunii Europene (Rețeaua EQAVET, TAIEX și EACEA).

Alături de acesta, vor conferenția prof. univ. dr. Valentin NEDEFF, președintele Senatului Universității ”Vasile Alecsandri” Bacău, Doru HUȚUȚUI, trainer la Institutul Bancar Român și prof. Ida VLAD, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Bacău. Exemple de bună practică vor fi oferite de directori de unități școlare din județul Bacău: Mirela BALAN, Călin BOAMBĂ, Sorin BOSTAN, Remus CAZACU, Aliana IFRIM, Nicu HARASEMCIUC, Mihai URSACHI și Dan ZAHARIA.



Discuţiile vor fi moderate de prof. univ. dr. Gabriel LEAHU, director al Casei Corpului Didactic “Grigore Tabacaru” Bacău.

Această activitate face parte din seria lunară ”Conferințele Casei Corpului Didactic”, prin care instituția urmărește facilitarea dialogului direct dintre cadrele didactice băcăuane și experți din domeniul educației, recunoscuți la nivel național. Se dorește, astfel, crearea unei tribune de lansare a noutăților științifice din domeniu și de deschidere a dezbaterilor educaționale pe subiecte de interes științific și metodologic.

Conferința“Leadership și eficiență în managementul școlar” este organizată în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Universitatea “Vasile Alecsandri” Bacău şi Consiliul Judeţean Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri