Locuitorii comunei Tamași vor selecta deșeurile din gospodărie și le vor pune în saci diferiți, pe categorii: sticlă, plastic, fier, hârtie și gunoi menajer....
Toată săptămâna aceasta este dedicată vârstnicilor. Au loc petreceri, dezbateri, expoziții culinare sau concursuri de dans. Pensionarii din Moinești au avut-o alături, de ziua...
Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) a solicitat auditarea rețelelor din toate unitățile administrativ-teritoriale (UAT) în care operează. „Un bilanț al apei”, cum apare...
O dată pe an, la mijlocul toamnei, bătrânii sunt în centrul atenției, în unele comunități fiind organizate întreaga săptămână activități care le sunt dedicate....
Învârtite, răsucite, melci-codobelci, cuiburi, poale-n brâu, toate rumenite în cuptor, au transformat, marți, centrul Parcului Cancicov în raiul miresmelor. Dar să o luăm încetișor...