Urgențele pediatrice din Bacău au fost dotate cu AccuVein AV400, dispozitiv de detectat venele

    De marți, 4 aprilie 2017, Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) pediatrice din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău a fost dotată cu AccuVein AV400, dispozitiv portabil, non-contact, de iluminat venele, obiectiv propus și realizat prin proiectul ”De la oameni pentru oameni” inițiat de unitatea amintită în parteneriat cu Asociația pentru Ambulanță Bacău, Centrul de Zi Dărmănești, Clubul Playlist și finalizat, luni seară, 3 aprilie, printr-un spectacol caritabil cu acealși nume, desfășurat la Teatrul Municipal Bacovia.

    Achiziționarea aparatului – ”unul mic, ușor, simplu de manevrat și care cu siguranță va ușura munca medicilor și suferința copilului și a părintelui”, după cum a apreciat, în cadrul evenimentului, Irina Lăcătuș, medic coordonator UPU Pediatrie – nu ar fi putut avea loc fără sprijinul comunității, sponsorizările din partea unor agenți economici și donațiile cetățenilor făcute atât înaintea spectacolului cât și ca urmare a participării la acesta reușind să acopere aproape în totalitate diferența de preț, valoarea totală a aparatului ridicându-se la 5500 euro fără TVA.

    ”Suntem fericiți că am reușit să mobilizăm un număr atât de mare de băcăuani care s-au alăturat demersului nostru și care au înțeles importanța acestei achiziții pentru urgențele pediatrice. Aparatul este, astfel, în dotarea unității medicale începând de marți, 4 aprilie, și va fi pus în utilizare imediat”, a spus Alina Banu, președintele Asociației pentru Ambulanța Bacău, unul dintre organizatorii prinicipali ai spectacolului caritabil ”De la oameni pentru oameni”. Un spectacol care, de altfel, prin participarea publicului – sala a fost plină pânăla refuz – a demonstrat că, ”atunci când în comunitate apare o nevoie, comunitatea, iată, se mobilizează”, a apreciat Cătălin Cojoc, coordonatorul Clubului Playlist din Bacău, reprezentant totodată al Centrului de zi ”Dărmănești”.



    Potrivit acestuia, spectacolul ”De la oameni pentru oameni” nu a reprezentat doar un eveniment caritabil, ci și recunoștința, din partea organizatorilor, pentru public și pentru toți cei care au înțeles necesitatea de contribui prin donații pentru achiziționarea AccuVein. Astfel, pentru circa două ore, copii, adolescenți și tineri ”ucenici” ai Clubului Playlist și Centrului de Zi ”Dărmănești” au oferit momente artistice variate, de la cântări ”solo” la saxofon, pian și tobe, la cântări de grup cu chitări, voce și alte instrumente pe toate genurile muzicale. Momente deosebite au fost, astfel, împărtășite publicului, de trupele Playlist, Flori, Fete și Băieți, Hai-Hui, Melodii și Cântăreți, Acting Anonimous, Andra Maria Rusu și, în mod excepțional, de artistul George Cojocărescu.

    Accu Vein AV 400 afișează o hartă a vascularizării venelor pe suprafața pielii permițând o venopunctură eficientă, reducând disconfortul pacientului. În continuare, băcăuanii pot face donații pentru susținerea de proiecte similare, în contul Asociației pentru Ambulanță Bacău, RO31BRDE040SV75693980400.

    Evenimentul a beneficiat de sprijinjul Primăriei Municipiului Bacău, al Consiliului Local și Instituției Prefectului Bacău.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"