În fiecare an, pe data de 29 iulie este sărbătorită Ziua Imnului Național, prilej cu care au loc diverse manifestări dedicate acestui eveniment. Și de această dată, băcăuanii au celebrat acest moment în centrul orașului acolo unde au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor locale și guvernamentale, ai armatei, poliției sau a pompierilor.
Evenimentul a început cu o slujbă religioasă efectuată de preoți militari și civili după care a fost prezentat simbolistica versurilor, istoria și importanța imnului național, această misiune revenindu-i profesorului dr. Anton Coșa.
Alocuțiuni au susținut și vicepreședintele Consilului Județean, Vasile Isvoran, subprectul Gabriel Lupu, dar și comandorul Gheorghiță Brunchi, cel care a transmis mesajul Șefului de Stat Major al Armatei, general Gheorghiță Vlad.
Activitățile au continuat cu un moment artistic în care actorul Matei Bogdan a recitat o poezie, Muzica Militară din Garnizoana Bacău a susținut un recital, iar imnul național a fost interpretat de tenorul Denis Voicu. Evenimentul s-a încheiat cu o defilare a structurilor prezente pe ritmurile Muzicii Militare.








