Un bărbat de 32 de ani, din comuna Blăgești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri din Buhuși, după ce ar fi pierdut controlul asupra autoturismului pe care îl conducea și a avariat trei mașini parcate.
Incidentul s-a produs în seara zilei de 25 octombrie, pe strada Republicii din orașul Buhuși. Potrivit polițiștilor, conducătorul auto, în vârstă de 32 de ani, ar fi pierdut controlul direcției de mers, iar autoturismul a intrat în coliziune cu trei autovehicule parcate.
După producerea evenimentului rutier, polițiștii au încercat să stabilească dacă șoferul consumase alcool. Acesta ar fi refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma celor constatate, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
Până la finalizarea cercetărilor și pronunțarea unei hotărâri definitive, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție.
















