Premiere cinematografice

Distribuitorii de film aduc din acest weekend alte trei premiere pentru împătimiții de cinema. Prima producție, „Calmul dinaintea furtunii” (Serenity 2D), este un thriller de la regizorul nominalizat la Oscar Steven Knight și producătorul câștigător de Oscar Greg Shapiro.

Filmul îi are în rolurile principale pe Matthew McConaughey, Anne Hathaway și Diane Lane. „Cum să-ți dresezi dragonul 3”
(How to Train Your Dragon: The Hidden World 3D), este un film animat de acțiune și plin de aventuri care îi are în distribuție pe Gerard Butler, Cate Blanchett, Jonah Hill, iar regia poartă semnătura lui Dean DeBlois.

În ultima premieră programată în acest sfârșit de săptămână, „Scapă dacă poți” (Escape Room 2D), șase necunoscuți ajung captivi în circumstanțe aflate dincolo de controlul lor și sunt nevoiți să-și folosească iscusința și să lucreze în echipă pentru a supraviețui. Genul filmului: dramă, mister, ficțiune. În rolurile principale: Deborah Ann Woll, Taylor Russell și Tyler Labine. Regia: Adam Robitel.



Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"