duminică, 15 iunie 2025

Polițiștii băcăuani, parteneri în proiectul «Literatură și gastronomie»

                  La data de 12 mai a.c., polițiștii băcăuani au participat la evenimentul „O poveste cu ciuperci…Elemente de patrimoniu cultural și alimentar băcăuan”, organizat în cadrul celei de-a VI-a ediții a proiectului „Literatură și gastronomie”, implementat de Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău.

            Evenimentul, desfășurat la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii „Ion Borcea” Bacău, a reprezentat o incursiune în fascinanta lume a ciupercilor, pornind de la teme precum „Ciuperci în povești” sau „Povestea culegătorilor de trufe”, până la aspecte legate de modalități de susținere a biodiversității prin comportament responsabil și rolul ciupercilor în natură și în viața oamenilor.



            Având ca temă centrală ciupercile, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității le-au vorbit participanților despre pericolul reprezentat de așa-numitele „ciuperci magice”. Aceștia au pus accent pe importanța unui stil de viață sănătos, pe implicațiile legale ale consumului de droguri, precum și pe efectele nocive ale ciupercilor halucinogene asupra sănătății fizice și psihice.

            De asemenea, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au prezentat aspecte legislative privind recoltarea trufelor și au atras atenția asupra modului în care culegătorii neautorizați afectează negativ mediul înconjurător.

            Astfel, protejarea trufelor nu înseamnă doar conservarea unei delicatese culinare rare, ci și apărarea unui ecosistem fragil și valoros. Prin colaborarea dintre culegători, autorități și comunitate, putem asigura conservarea acestor comori naturale pentru a bucura și generațiile viitoare. Responsabilitatea menținerii potențialului natural de regenerare a acestor resurse, precum și a echilibrului ecologic, în conformitate cu legislația în vigoare, ne revine tuturor.

                  Evenimentul a fost rezultatul colaborării dintre Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii „Ion Borcea” Bacău, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Bacău.



spot_img