luni, 7 iulie 2025

Polițiști din opt județe participă la un workshop dedicat prevenirii discriminării și violenței împotriva fetelor și femeilor rome

Slănic Moldova găzduiește, în perioada 11 – 13 iunie a.c., un workshop dedicat polițiștilor, organizat în parteneriat cu Asociația E-Romnja – Asociația pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome. Evenimentul are ca temă centrală prevenirea discriminării și a violenței asupra fetelor și femeilor rome, fiind parte dintr-un efort mai amplu de creare a unor mecanisme eficiente de intervenție în situații de criză.

Workshopul reunește polițiști din structurile de prevenire, ordine publică și investigații criminale din județele Bacău, București, Constanța, Ialomița, Mureș, Satu Mare, Sibiu și Vrancea. Participanții analizează instrumente și soluții pentru combaterea abandonului școlar și protejarea fetelor rome de abuzuri, în cadrul proiectului Reducerea abandonului școlar în rândul fetelor rome, printr-o abordare intersecțională, implementat de Asociația E-Romnja cu sprijinul financiar al Cantonului Basel-Stadt, Elveția.

Scopul atelierului este formarea unor echipe multidisciplinare de intervenție care să acționeze eficient în sprijinul victimelor, clarificând totodată limitele între tradiție și abuz. O atenție deosebită este acordată combaterii căsătoriilor forțate – recunoscute ca forme de violență de gen – și efectelor acestora asupra sănătății fizice și psihice a victimelor, precum și asupra statutului lor social și juridic.



„Atelierele noastre își propun să creeze punți între profesioniștii din prima linie și comunitățile rome, într-un efort comun de a proteja fetele și femeile de orice formă de violență, fără a etniciza sau stigmatiza aceste comunități. Ne dorim intervenții corecte, etice și eficiente, adaptate nevoilor reale ale celor vulnerabili”, a declarat Anca Nica, coordonatoarea Departamentului „Femei rome și Participare” din cadrul Asociației E-Romnja.

Workshopul se desfășoară în cadrul campaniei „Fără discriminare!”, un proiect dedicat prevenirii infracțiunilor motivate de ură și promovării comportamentelor non-discriminatorii în rândul polițiștilor și al societății, în general.

Comisar-șef de poliție Irina-Oana Năforniță, din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, a subliniat importanța colaborării între Poliție, școală, autoritățile locale, DGASPC și organizațiile neguvernamentale în identificarea din timp a situațiilor de risc și în intervenția eficientă pentru protejarea copiilor și tinerelor aflate în pericol.



spot_img