luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 989

Un an de război ne-a dat cu decenii înapoi

Poimâine, 24 februarie, se face un an de când a început războiul din Ucraina. E OK, băieți? Acum putem scrie și spune că-i război și nu un rahat de operațiune militară, da? Harașo, atunci, să continuăm. Războiul din Ucraina, pornit de Federația Rusă, să convenim și asupra acestui fapt, izbucnea într-un moment în care tocmai ne pregăteam să tragem apa după un alt mare rahat: pandemia de Covid-19. Ne gândeam că, gata, e pe cale să se termine și că ne putem vedea din nou liniștiți de viață. N-a fost cazul. Dar e cazul să vedem cum stau lucrurile după aproape un an de război. Ucraina nu a fost denazificată, iar Rusia nu și-a recuperat în întregime teritoriile așa cum a vrut, ba mai mult, și-a cam luat-o peste bot. Au murit, de pomană, și ucrainieni, și ruși. Se trăiește mai rău atât în Ucraina dărâmăturilor, cât și în Rusia mobilizării și a sancțiunilor. De fapt, se trăiește mai rău cam peste tot, dacă nu cumva chiar peste tot. Există o criză la nivel global: economică, socială, etică, politică și ideologică. Sigur, sigur, se vorbește despre soluții. Și despre pace. Numai că, la fel ca și în dragoste, pacea se face în doi. Sau chiar în mai mulți, că tot trăim vremuri interesante, cu LGBT și tot tacâmul. Despre pace a ars-o și Biden, care, ajuns însă la Kiev înaintea lui Putin- ce umilință, Vladimir Vladimirovici!- s-a grăbit să-l asigure pe Zelensky că are întreg sprijinul Vestului, inclusiv la nivel de armament. Cu pacea în suflet a pornit și fostul ministru chinez de Externe, Wang Yi, numai că a pornit-o spre Moscova. Și dap, despre pace gavarește și Putin, numai că o face ca Hitler în 1933, atunci când Fuhrerul spunea că Germania este gata să renunțe la armament, dar asta numai după ce întreg restul lumii își va încheia procesul de dezarmare. UE? Pur și simplu, nu e. Cât despre Kiev, evident că poporul ucrainean își dorește pacea, dar la fel de clar e că Ucraina, ca stat și Zelensky, ca președinte-erou-actor-în-haine-militare, vor mai presus de toate răzbunare. Și pentru că își simte spatele asigurat, omul numărul 1 al Ucrainei spune („China alături de Rusia? E al Treilea Război Mondial”) și face (luați doar ultimul exemplu, Bâstroe) tot ce-i tună prin scăfârlie. E ușor să intri într-un război, dar, după cum se vede, e greu să ieși din el. Și de ieșit, se iese cu cucuie mari, dacă nu chiar cu picioarele înainte. Bineînțeles, se iese și cu buzunare doldora, dar asta-i altă poveste. Cert este că un an de război, războiul pornit de Putin- să o mai spunem o dată ca să le crape burta tovarășilor propagandiști hrăniți ideologic și/sau financiar de Kremlin- ne-a dat cu decenii înapoi. Și, aruncați în tunelul timpului, nici măcar nu am nimerit în vremurile bune (că au fost și dintr-astea) din trecut. Alea-s duce pe vecie și, la cum se vede treaba, războiul ăsta care stă să împlinească un an pare să mai sufle în lumânări mult timp de acum încolo. În amintirea Războiului Rece, se forțează granițe de țară și limite ale bunului-simț. Numai că acest nou război este unul al dracului de fierbinte. Și riscă să ne prăjească în morții mă-si pe toți!

 

Moneda de un trilion de $

 Falimentul imperiului SUA a început să devină vizibil chiar și pentru neinițiați.  Plafonul datoriei SUA, stabilit la 31,4 trilioane de dolari, a fost atins în luna ianuarie a acestui an. Adică, cea mai mare datorie care a existat în istorie. Unul dintre marii creditori ai SUA e China….! Potrivit https://ro.eferrit.com/cat-de-multa-datorie-americana-detine-china-intr-adevar/  ,,Guvernele străine dețin aproximativ 46% din totalul datoriilor americane … Potrivit Trezoreriei, cel mai mare deținător străin al datoriei americane este China..” Până de curând, China era salahorul bun dar prost plătit care făcea orice i se comanda, inclusiv viruși…. De ceva vreme însă, media corporatistă spune, citând diverși politicieni, începând cu președintele Biden, că domnul Xi și China au devenit răi…. pentru că vor Taiwanul. China, nu a ascuns niciodată acest lucru și e îndreptățită să vrea reunificarea așa cum și românii, aspiră public la reunificarea cu Republica Moldova. Deosebirea e că  Taiwanul nu a fost niciodată recunoscut de  comunitatea internațională ca stat independent ci doar ca o provincie auto-administrată care aparține Chinei. China nu a intervenit militar sub nici un pretext într-o altă țară, nici chiar în propria provincie Hong Kong care în mod pașnic a fost transferată administrației chineze în 1997 de către administrația britanică. În ciuda evidenței, datorită propagandei de război, aproape jumătate dintre alegătorii americani consideră China un inamic și cred că un război cu țara comunistă este foarte probabil în viitor. Studiul e publicat pe https://www.rasmussenreports.com/public_content/politics/biden_administration/china_nearly_half_of_voters_expect_war_with_enemy . Paradoxal, SUA e principalul beneficiar al materiilor prime și forței de muncă ieftine a Chinei și ar fi cel mai puțin îndreptățit să provoace China. Conform https://www.reuters.com/article/us-usa-trade-china-rareearth-explainer-idUSKCN1TS3AQ  ,, China a furnizat 80% din pământurile rare importate de Statele Unite între 2014 și 2017. China găzduiește cel puțin 85% din capacitatea lumii de a procesa minereurile de pământ rare … capacitatea de procesare a Chinei, este de cinci ori capacitatea combinată a restului lumii. …. Pământurile rare sunt folosite în bateriile reîncărcabile pentru mașini electrice și hibride, ceramică avansată, computere, playere DVD, turbine eoliene, catalizatori, în mașini și rafinării de petrol, monitoare, televizoare, iluminat, fibră optică, supraconductori,în lustruirea sticlei…  sunt esențiale și în echipamente militare, motoare cu reacție, sisteme de ghidare a rachetelor, sisteme de apărare antirachetă, sateliți, precum și lasere…” Dar, cu toate acestea, evenimentele sunt escaladate de Unchiul Sam. Escaladate controlat, întrucât, după modelul sancțiunilor privind confiscarea activelor rusești și activele Chinei să poată fi confiscate, dacă opinia publică va fi convinsă că și China e stat…. terorist.  Într-o atare ipoteză, pe lângă averile ,,oligarhilor chinezi”, se poate ,,confisca și datoria”, ștergându-se astfel obligația de plată a SUA. Sigur, aceasta e doar o speculație bazată pe practica recentă a politicii americane, dar și pe analiza situației generată de pragul de îndatorare al SUA. După https://dailyreckoning.com/the-countdown-to-calamity-begins/ Secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, a comunicat la jumătatea lunii ianuarie președintelui Camerei, Kevin McCarthy, că datoria restantă a națiunii este la limita legală de 31,4 trilioane de dolari și că agenția va implementa măsuri extraordinare pentru a nu-și plăti obligațiile pentru o perioadă de 5 luni, adică până pe 5 iunie. SUA are acum nevoie disperată de bani. Vânzarea de arme e o soluție, dar încasarea e lentă și partea leului o iau producătorii privați. Iar în ceea ce privește Ucraina, ce va mai rămâne din acest stat nu va mai fi solvabil. Aceeași publicație https://dailyreckoning.com/what-debt-ceiling-crisis/ spunea; ,,În absența aprobării Congresului, pentru a ridica plafonul datoriei, guvernul federal nu se mai poate îndatora…. Cufărul său de război se va goli până la începutul lunii iunie, în lipsa unui acord de ridicare a plafonului datoriei. Guvernul Statelor Unite sărac, fără bani, ar cădea în… faliment…. Insă guvernele suverane precum Statele Unite pot tipări bani noi. Cu toate acestea, există o limită legală a cantității de bancnote care poate fi în circulație la un moment dat. În mod ironic, nu există o limită similară a cantității de monedă. Un statut puțin cunoscut îi conferă secretarului Trezoreriei americane autoritatea de a emite monede de platină în orice denominație. Așa că unii politicieni au sugerat ca Trezoreria să creeze două monede de 1 trilion de dolari, să le depună în contul său din Rezerva Federală și să emită cecuri…” (în contul acestor – valori – n.n.) Acest truc legal autorizează Trezoreria Statelor Unite să bată monede de platină. Important este că nu limitează valorile monedelor la cantități specificate de dolari. Cu alte cuvinte, dacă SUA tipărește 31 de monezi de platină pe care scrie că fiecare valorează un trilion de dolari, America, formal, a devenit solvabilă. Până acum, Statele Unite nu s-au confruntat cu o amenințare existențială  de la înfrângerea puterii imperiale britanice. A preluat controlul pământului de la Atlantic până la Pacific, punându-i pe proprietarii de drept în rezervații.  Protejați de oceane și de vecini mai slabi în sud și nord (adică, Mexic și Canada), americanii nu au avut niciodată experiența invaziilor străine. Fără inamici capabili să o atace, America a dezvoltat un fel de complex mesianic.  Intervenția de la sfârșitul celui de al doilea Război Mondial în conflict a conferit SUA diploma de salvator.  Soldații americani au mers și în alte misiuni „pentru a oferi libertate și democrație”.  Aventurile militare americane de peste mări au cerut întotdeauna un răufăcător. În Vietnam a fost comunismul internațional. În Irak a fost pretextul pericolului nuclear, în Libia și Siria a fost terorismul internațional, iar Iranul e menționat în mod regulat ca fiind răufăcătorul de serviciu care trebuie sancționat. Bombardarea Serbiei în 1999, folosind proiectile cu uraniu sărăcit, a fost făcută tot în numele democrației și pentru crearea viitorului stat Kosovo. O altă poveste de ,,succes” a intervenției americane o constituie  Afganistanul. După https://www.paulcraigroberts.org/2023/02/06/can-the-american-leviathan-be-tamed/ ,,În 2001, talibanii eliminaseră în esență producția de opiu din Afganistan.   După 16 ani de program american de eradicare, producția de opiu a depășit topurile, Afganistanul reprezentând 80% din producția ilegală de opiu din lume.

Se poate spune că intenția Washingtonului nu a fost niciodată de a eradica producția de opiu, ci de a o prelua ca o altă sursă de venit nebugetat al CIA cu care să mituiască și să răstoarne guvernele…”

Acum există un nou răufăcător – Rusia – care a atacat, evident neprovocată, democrația ucraineană ce se implementa, cu tunurile, în Dombas, sub patronajul Pentagonului. A se vedea https://www.thenation.com/article/politics/congress-has-removed-a-ban-on-funding-neo-nazis-from-its-year-end-spending-bill/ În perspectivă se profilează viitorul stat terorist, China, care râvnește la propriul teritoriu. Dar China nu va invada niciodată Taiwanul. Taiwanezii se consideră chinezi. Investițiile Chinei în firmele hi-tech din Taiwan sunt de peste 60%. Partidul pro China KMT a obținut 46%  din voturi la ultimile alegeri. Toate acestea sunt fapte.  Lucru ciudat, nici  China, nici Rusia modernă nu a capturat sau controlat vreo țară din America Latină, Africa sau Asia. Aceasta este istoria SUA … a băieților buni. Faptul că Rusia nu a căzut în urma sancțiunilor și implicării tot mai intense a NATO în conflictul din Ucraina, e o lovitură de baros asupra economiei americane.  Calculele au fost greșit făcute și SUA  a ,,jucat totul pe o singură carte”. Ce ar mai însemna NATO ori SUA în ipoteza că Rusia ar câștiga? De aceea Europa va fi sacrificată, dacă interesul SUA o cere. Și o va cere. Moneda de un trilion de dolari e expresia a ceea ce a exportat până acum America. Imaginea holiudiană a unor valori democratice  fără acoperire în realitatea concretă.

Jr. Adrian M. Ionescu

Ministrul Agriculturii: cerealele ieftine din Ucraina falimentează fermierii români

Războiul din Ucraina a avut o influenţă negativă asupra agriculturii româneşti, cu implicaţii care încă nu pot fi cuantificate, iar fermierii se află în prezent într-o situaţie extrem de delicată, respectiv „cu magaziile pline şi cu conturile goale”, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

„Războiul din Ucraina a avut o influenţă negativă, iar implicaţiile lui încă nu pot fi cuantificate ştiind că acest conflict nu s-a terminat. Noi spunem că a avut o influenţă negativă dat fiind faptul că fermierii, într-un an dificil, au obţinut producţii pe care trebuia să le valorifice, fie la intern, fie la export, pentru că un an agricol nou se înfiinţează pe rezultatele anului trecut. O producţie de porumb se înfiinţează cu bani obţinuţi prin valorificarea producţiei trecute. Ori, iată că acum fermierii se află într-o situaţie extrem de delicată, cu magaziile pline şi cu conturile goale. Magaziile pline pentru că n-au putut să-şi valorifice cerealele şi în mare parte din cauza situaţiei din Ucraina. Nu au putut să-şi valorifice producţia nici la extern, pe culoarele tradiţionale de comerţ şi nici la intern, întrucât consumatorii de cereale din România, având alternativa de a cumpăra la preţuri mai mici cerealele din Ucraina, evident s-au îndreptat spre această ofertă, ceea ce a tulburat profund piaţa cerealelor şi a plantelor oleaginoase”, a explicat ministrul Agriculturii.

Daea susţine că din analizele pe care le deţine până la această dată, România a devenit un importator net dintr-un exportator net de cereale şi plante oleaginoase, fiind o situaţie cu totul nefavorabilă confortului financiar pe care ar trebui să-l aibă fermierii români.

„Pe teritoriul din România au intrat prin punctele de frontieră cu Ucraina şi cu Moldova aproape trei milioane de tone de cereale şi plante oleaginoase. Deşi am obţinut o producţie mai mică de grâu decât în anii trecuţi din cauza secetei, din disponibilul pentru export, de 4-5 milioane de tone, până la această dată România nu a putut să exporte decât 2 milioane de tone. Dacă nu vinzi nu ai de unde să iei alţi bani, iar banca te scoate din calculele de bonitate. Suntem într-o situaţie delicată”, a mai spus Daea.

De altfel, şeful de la Agricultură a subliniat că toată activitatea din agricultură, indiferent de domeniu, a fost afectată direct sau indirect de acest conflict.

„În momentul în care există blocaje la fermieri nu poate să fie o situaţie favorabilă la unităţile care procesează sau prelucrează produsele respective, cum de altfel nu poate fi un confort pentru consumator. Toată activitatea din agricultură şi nu numai a fost tulburată de acest conflict şi iată că nu se mai termină, iar din acest punct de vedere îngrijorarea se măreşte”, a menţionat el.

România, alături de alte cinci state, solicită „sprijin imediat” de la Comisia Europeană

În acest context, ministrul român al Agriculturii, susţinut de omologii săi din Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia, au solicitat în Consiliul de Miniştri de la Bruxelles din luna ianuarie un „sprijin imediat”, în aşa fel încât activitatea din agricultură să poată continua.

„Peste câteva zile trebuie să însămânţăm în câmp culturile de primăvară. Sunt aproape 5 milioane de hectare, ori acestea se fac cu bani. Motorina nu e fără bani, îngrăşămintele nu sunt fără bani, seminţele nu sunt fără bani. Iată că în urma acestei intervenţii pe care am făcut-o în Consiliul de Miniştri, prin cuvântul comisarului, am fost asiguraţi că se va veni cu forme de sprijin pentru ţările care au fost afectate în mod deosebit, iar România este cea mai afectată dintre toate ţările care se află proximitatea conflictului”, a explicat oficialul MADR.

Daea a menţionat că au fost transmise Comisiei Europene toate datele solicitate, estimând că o decizie ar putea fi luată luna viitoare până la Consiliul de Miniştri.

„Noi am pus la dispoziţia Comisiei Europene toate datele solicitate, iar acum aşteptăm răspunsuri. Aşteptăm să vedem care va fi suma totală şi în ce fel va fi distribuită ţărilor care se află într-o asemenea situaţie. România are nevoie de cât mai mult. Nu apreciez acum cât ar trebui să fie această sumă, dar pierderile sunt mari şi sunt resimţite de fiecare fermier şi în mod deosebit de cei care nu au apucat să-şi valorifice producţia. Ei sunt primii afectaţi. Sper ca până la Consiliul de Miniştri din luna următoare să avem o decizie în acest sens”, a punctat ministrul Agriculturii.

Conflictul din Ucraina nu a creat nicio oportunitate pentru agricultura din România

Potrivit şefului MADR, conflictul din Ucraina nu a creat până în prezent nicio oportunitate pentru agricultura din România şi nici pentru fermierii români.

„Până acum nu avem nicio oportunitate pe care să o evidenţiem şi care să ne fi adus vreun beneficiu. Cererea nu s-a modificat, iar oferta, din nefericire, n-a putut fi onorată din cauza blocajului. La această dată nu este nicio oportunitate pentru România din punct de vedere al agriculturii. Conflictul a creat multe implicaţii negative. Inclusiv libertatea aceasta de trecere a frontierei cu cereale, fără să determini calitatea, poate să aducă necazuri ulterioare, pentru că n-ai de unde să ştii ce boli, ce dăunători însoţesc aceste produse. Evident că este un disconfort pe care îl simt fermierii noştri, având în vedere că lipseşte acest control din partea ucraineană, iar preţurile sunt mai mici pentru aceste produse care vin din Ucraina”, a adăugat ministrul.

De asemenea, şeful MADR a transmis fermierilor români că „trebuie să reziste” dacă se va prelungi conflictul din Ucraina.

„Eu îi rog pe fermierii români să cultive terenul, să-şi execute lucrările cu tot efortul, iar noi le dăm în continuare toate formele de sprijin la timp. Îi rog pe fermieri să înţeleagă că putem depăşi această situaţie grea numai prin munca noastră şi să nu aşteptăm de la alţii prea mult ajutor, pentru că nu are de unde să vină. Iată că nouă ne revine sarcina, misiunea şi dorinţa de a ne menţine în perimetrul acesta al preocupării statale, să lucrăm terenul României cu toate posibilităţile pe care le avem, întrucât cu hrana nu-i de joacă. Noi trebuie să ne asigurăm hrana. Eu am mai spus-o şi o repet de fiecare dată: războiul stomacurilor goale e mai greu şi mai imprevizibil decât orice alt război, indiferent cu ce arme şi cât timp durează el”, a spus Petre Daea.
AGERPRES

VIDEO: Clădirea Muzeului de Istorie devine bibliotecă. Muzeul este mutat în clădirea Muzeului de Artă

Consiliul Județean Bacău a decis să schimbe destinația clădirii în care-și desfășoara activitatea Muzeul de Istorie, de pe strada 9 Mai. În această clădire se va muta Biblioteca Județeană, costurile de reabilitare ridicându-se la 32 de milioane de lei.

Muzeul de Istorie va fi mutat în clădirea în care-și desfășoara activitatea Muzeul de Artă, pe strada Nicolae Titulescu. Muzeul de Artă va rămâne în clădire, dar, probabil, va ocupa o suprafață mai mică.

Rămâne să se decidă ce se va întâmpla cu statuia istoricului Vasile Pârvan, amplasata în fața sediului actual al Muzeului de Istorie, construit în 1996.

VIDEO: Șantierul Autostrăzii A7, la Răcăciuni

Filmare cu drona pe lotul 3 al Autostrăzii A7, Focșani-Bacău. Filmarea surprinde lucrări de amenajare a traseului autostrăzii între localitățile Răcăciuni și Bacău, județul Bacău

SURSA VIDEO

Ce a spus Putin în discursul despre starea națiunii

Așteptat cu înfrigurare de Occident, care presupunea că Putin va declanșa Al Treilea Război Mondial, discursul președintelui Rusiei de ieri a fost aproape banal, cu multe generalități și lucruri deja cunoscute.

Despre Occident

Elitele occidentale sunt un simbol al minciunilor totale fără principii”, a spus Vladimir Putin. El a mai spus că Ucraina este ocupată de Occident și de regimul de la Kiev si că țările occidentale se pregăteau în avans, negociau cu Ucraina aprovizionarea cu arme și întăreau armata ucraineană. «Proiectul „anti-Rusia” este revanșist în raport cu țara noastră. Ideea este de a direcționa agresiunea spre Est și de a crea zone de instabilitate în jurul Rusiei», mai spus el avertizând că, cu cât mai multe sisteme cu rază lungă sunt livrate Ucrainei, cu atât trupele ruse vor avansa mai departe în interiorul țării. «În anii 30 ai secolului trecut, Occidentul a deschis calea naziștilor la putere în Germania, iar în vremea noastră au început să facă din Ucraina o țară „anti-Rusia”. Cei care au planificat lovituri împotriva Donbasului au planificat Crimeea și Sevastopolul drept următoarele ținte. Nu suntem în război cu poporul Ucrainei. El însuși a devenit ostatic al regimului de la Kiev și al stăpânilor săi occidentali. Occidentul folosește Ucraina ca berbec și ca teren de antrenament. Este imposibil să învingi Rusia pe câmpul de luptă», sunt alte idei din discursul lui Putin.

Despre noile teritorii

«Începând din 2014, Donbass a luptat pentru drepturile și independența sa, a crezut că Rusia va veni în ajutor. Rezidenții noilor regiuni și -au făcut alegerea în favoarea Rusiei, în ciuda terorii naționaliștilor. Am început deja lucrările la restaurarea socio-economică a entităților constitutive ale Federației Ruse. Unul dintre obiective este refacerea industriei, construcția de infrastructură și locuințe moderne în aceste teritorii», a spus președintele rus.

Despre problemele Operatiunii Militare Speciale

Putin a spus că nu toate problemele de aprovizionare și securitate au fost rezolvate. Toți participanții la Operațiunea Militară Specială vor primi un concediu obligatoriu de cel puțin 14 zile la fiecare șase luni, excluzând călătoriile. Este necesar să se creeze un fond de stat special pentru toți membrii Federației Ruse, care să se ocupe de sprijinul direcționat pentru participanții SVO și familiile acestora. «Pașii noștri următori pentru a consolida armata și marina ar trebui să se bazeze pe experiența reală de luptă a Districtului Militar de Nord. Nivelul echipamentului forțelor de descurajare nucleară este de 91,3%», a mai spus el. Președintele a mai anunțat că Rusia va introduce solutii avansate în dezvoltarea armatei și marinei. «Multe mostre de arme rusești sunt superioare omologilor lor străini, este necesar să se extindă producția în masă, această lucrare este în curs de desfășurare.  Occidentul a desfășurat nu doar un front militar, ci și economic împotriva Federației Ruse, dar nicăieri nu a realizat și nu va realiza nimic», a concluzionat Putin.

Despre economie

Sancțiunile au provocat creșteri de prețuri și alte probleme chiar în Occident, dar Vestul încearcă să-i învinovățească pe ruși pentru toate, a subliniat Vladimir Putin.  «Sancțiunile antiruse sunt doar un mijloc, iar scopul este de a face poporul din Federația Rusă să sufere, însă calculul acestor „umaniști” occidentali nu s-a concretizat», a mai spus acesta. La sfârșitul anului 2022, PIB-ul a scăzut cu doar 2,1%, deși s-a estimat că o să scadă cu 20-25% «Economia și administrația publică din Federația Rusă s-au dovedit a fi mult mai puternice decât se aștepta în Occident».  Federația Rusă a alocat peste 1 trilion de ruble pentru a sprijini economia pe fondul sancțiunilor, și nu prin emisiune de monedă, ci pe o bază solidă de piață. Cota rublei în reglementările internaționale ale Federației Ruse s-a dublat față de decembrie 2021, a menționat președintele. Dolarul și alte monede occidentale își vor pierde caracterul universal din cauza politicii Occidentului, crede șeful statului rus. Multe industrii nu numai că nu au redus, ci și-au crescut producția, agricultura a înregistrat o creștere de două cifre.  Rata șomajului înainte de pandemie era de 4,7%, iar acum este de 3,7%, acesta este un minim istoric.

Alte idei:

Până la 30 iunie 2023, volumul total al exporturilor de cereale va ajunge la 55-60 de milioane de tone.

Încă din acest an, se așteaptă o creștere solidă a cererii interne în Rusia, iar companiile rusești ar trebui să umple nișele companiilor occidentale plecate.

Schimbările structurale în economia rusă au devenit o necesitate vitală.

Rusia va construi noi coridoare logistice atât în ​​interiorul, cât și în afara țării, precum și va dezvolta porturi la Marea Neagră. Planurile includ modernizarea Căii Ferate Transsiberiane și BAM, precum și participarea la proiectul Nord-Sud.Acest lucru va extinde și aprofunda cooperarea cu China, India, Iran și alte țări prietene.

În termen de 10 ani, statul intenționează să investească peste patru trilioane de ruble în locuințe și servicii comunale.

Prins în timp ce încerca să vândă o bicicletă furată

    Duminică, 19 februarie a.c, polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică și Evidența Persoanei aflați în serviciu de patrulare au observat pe strada Mihai Viteazu din municipiul Bacău, un tânăr care încerca să comercializeze, la un preț derizoriu, o bicicletă.

    Luat la întrebări de polițiștii locali cu privire la proveniența bicicletei, pe care intenționa să o comercializeze, tânărul de 19 ani a declarat că nu îi aparține, recunoscând faptul că a sustras-o de pe str. Mioriței.

    În urma verificărilor efectuate a fost identificat și proprietarul bicicletei care și-a recunoscut bunul, ambele persoane fiind conduse la sediul Secției 2 Poliție Bacău pentru finalizarea cercetărilor.

    Ședința extraordinară a Consiliului Județean Bacău – LIVE

     

    1. Aprobarea procesului verbal al şedinţei extraordinare convocată de îndată din data de 15.02.2023;

    2. Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico- economice faza D.A.L.I și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții, „Reparații capitale ateliere tehnice (C8), dotare și schimbarea destinației în clădire imagistică medicală” din cadrul proiectului „Creșterea capacității de asistență medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău prin înființare laborator de medicină nucleară (PET -CT)”;
    Iniţiator:dl. Ivancea Valentin-preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

    3. Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice faza D.A.L.I. şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții Etapa II –Extindere bloc operator Etaj 1, Amenajarea și extindere ATI etaj 2, corp B, Construire lift de targă bloc operator – ATI, Amenajare spații de recreere și joacă pacienți terasă corp B” în cadrul proiectului „Îmbunătățirea capacității și capabilității Spitalului Județean de Urgență Bacău prin dotarea cu echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale”;
    Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

    4. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico- economice faza D.A.L.I. și a indicatorilor tehnico- economici pentru proiectul „Reabilitare și eficientizare energetică Complex Muzeal „Iulian Antonescu”, str. 9 Mai, municipiul Bacău și schimbare destinație în Bibliotecă Județeană”;
    Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

    Creștere cu aproape 14 la sută a unor beneficii sociale

    Familiile și persoanele singure nevoiașe, precum și alte categorii de populație vor beneficia, începând cu luna martie, de venituri mai mari față de cele obținute până în prezent. Și aceasta deoarece, începând cu 2022, indicele social de referință (ISR), în raport de care se stabilesc anumite ajutoare și indemnizații, se actualizează, din oficiu, la fiecare dată de 1 martie, cu rata medie a inflației din anul precedent.

    Cum în 2022, potrivit Institutului Național de Statistică, rata inflației a fost de 13,8 la sută, ISR va fi indexat cu acest procent la 1 martie 2023. Mai exact, acest indicator va crește de la 525,5 lei la 598 lei. Prin urmare, ajutorul social (Legea 416/2002 a venitului minim garantat) va fi majorat în aceeași măsură, respectiv va fi de 169 lei (o singură persoană), 305 lei (două), 427 lei (trei), 529 lei (patru) și 630 lei (cinci). În cazul familiilor cu peste cinci membri componenți, la cei 630 lei se vor adăuga 44 lei pentru fiecare persoană în plus. Dar și alocația de susținere familială va fi mai mare din martie 2023. Astfel, în funcție de veniturile pe care le au și de numărul membrilor componenți, familiile și persoanele singure pot primi o alocație de susținere familială cuprinsă între 90 lei și 512 lei față de 79-450 lei, în prezent.

    Majorarea cu 13,8 la sută a ISR se va simți și în buzunarul șomerilor care au dreptul la indemnizație de șomaj. Concret, cei care au între 1 și 3 ani vechime în muncă vor primi, de luna viitoare, valoarea ISR-ului de 598 lei, și nu de 525,5 lei. Pentru cei care au minimum trei ani de activitate, la valoarea de 598 lei a ISR-ului se va adăuga procentul cuprins între 3 și 10 la sută din media salariilor pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, procentul fiind în funcție de vechimea în muncă. Și unii părinți aflați în concediu de creștere a copilului vor avea parte de bani mai mulți. Este vorba despre cei cărora li se cuvine, în raport de veniturile realizate, indemnizația minimă de creștere a copilului. Aceasta este de 2,5 ori valoarea ISR-ului.

    Așadar, cea mai mică indemnizație de creștere a copilului va fi de 1.495 lei față de 1.314 lei, cât este acum. Să mai notăm că majorarea ISR-ului cu 13,8 la sută va influența creșterea în aceeași măsură și a indemnizației pentru persoanele cu handicap, a primei de inserție și a altor beneficii sociale care se determină în funcție de indicatorul amintit.

    Autobuzul Dragostei va circula la sfârșitul săptămânii în Bacău

    Traversăm o perioadă plină de romantism, ce va avea punctual culminant pe 24 februarie, de Dragobete. Iar acest lucru nu poate să treacă neobservat, mai ales că, studenții de la Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” au îmământenit de-a lungul timpului un eveniment care a devenit deja tradiție. Este vorba de „Autobuzul Dragostei” care vineri va ajunge la majorat.

    Astfel, băcăuanii sunt invitați la o nouă ediție a evenimentului romantico-studențesc intitulat în mod sugestiv „Autobuzul Dragostei”. „Pentru a marca sărbătoarea națională de Dragobete, le dăm ocazia studenților băcăuani de celebra iubirea și de a împărtăși emoțiile, prin intermediul unui simplu bilet de transport. Odată urcați în autobuzul cu ruta 22, care va circula, între orele 10.00 și 16.00, tinerii îndrăgostiți sunt așteptați să spună „Da!” în fața promisiunii de a fi căsătoriți pentru o zi, primind, astfel, un certificat simbol al dragostei.

    O amintire de neuitat, Autobuzul Dragostei va aduce și alte surprize pregătite de voluntarii noștri! Proiectul este derulat de Liga Studențească Bacău, în parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Primăria Municipiului Bacău și S.C. Transport Public S.A. Bacău”, au notat organizatorii într-un comunicat. Dacă ratați Autobuzul Dragostei pe traseu, e bine de știut că acesta va staționa în parcarea de la Arena Mall între orele 14.00 – 15.00. Așa că, nu pierdeți ocazia unui moment frumos și unic care vă va oferi amintiri pentru totdeauna.

     

     

    La moartea poetului George Bacovia…

    Poetul George Bacovia moare în ziua de 22 mai 1957 în locuința sa din București. Deși fusese pus la index din cauza volumul Stanțe burgheze, apărut în 1946, la mijlocul anilor ’50 este reevaluat și chiar angajat de Ministerul Artelor. Înmormântarea sa a fost relatată, pe larg, de ziarul Scânteia. 

    „Vineri după-amiază, scriitori, cititori şi prieteni au condus pe ultimul său drum pe poetul George Bacovia, reprezentant de frunte al literaturii române, decedat în dimineaţa zilei de 22 mai.

    Joi după-amiază şi vineri dimineaţa, prin faţa catafalcului cu corpul neînsufleţit al poetului, depus la Casa Scriitorilor „Mihail Sadoveanu“ din Capitală, s-au perindat numeroşi oameni de artă şi cultură, studenţi, cunoscuţi, mulţi dintre cei care au apreciat opera dispărutului.

    În jurul catafalcului au făcut de gardă reprezentanţi ai vieţii noastre culturale, scriitori tineri şi vîrstnici. Din ultima gardă au făcut parte: Ion Pas, adjunct al ministrului învăţămîntului şi Culturii, Pavel Ţugui, Eugen Jebeleanu, membru corespondent al Academiei R. P. Romîne, Aurel Mihale şi Ferenc Szemler, secretari ai Uniunii Scriitorilor, scriitorii Mihail Novicov, Scarlat Callmachi şi Dumitru Corbea.

    La ora 16, la Casa Scriitorilor „Mihail Sadoveanu“ a avut loc adunarea de doliu. A luat cuvîntul prof. univ Ion Vitner, care a spus printre altele: „Într-o lume dominată de beţia indiferentă, orgiacă, a căutătorilor de aur, poezia lui Bacovia a irupt cu tragismul ei sfîşietor. Veninul existenţei cotidiene a unui intelectual din mulţime şi a unui artist demn, pătruns de onestitate, Bacovia l-a distilat în vers. El a repurtat o victorie personală împotriva efectului nimicitor, toxic, al existenţei în lumea capitalistă.

    Bacovia a visat viitorul iluminat de puterea muncii şi a muncitorilor. Dorinţa sa a fost ca în perspectiva acestui viitor, devenit prezent, „să mai surîd numai o clipă”. În felul acesta poetul durerii a închis ochii împăcat cu sine însuşi şi cu lumea pe care a dorit-o”.

    În cuvîntul său, criticul literar Mihail Petroveanu a spus: „Născută din suferinţă, ale cărei rădăcini trebuie căutate în societatea agonică a epocii sale şi în propriul său trup, arta lui G. Bacovia este una din cele mai vii şi mai autentice. Sarcasmul lui, în fond revendicativ, are amărăciunea unei fiinţe simple căreia i s-a răpit dreptul natural de a trăi. Bacovia a presimţit socialismul cum presimte firul de iarbă ce moare firul ce va învia“.

    Vorbind despre poetul dispărut, poetul Ion Brad a spus: „În lirica lui modernă, cu rezonanţe stranii şi tulburătoare, am ascultat strigătele unei conştiinţe torturate de inumanitatea unei lumi agonice, lume de care visurile noastre azi nu se mai lovesc. Destule generaţii de poeţi, de la Eminescu la Bacovia, au plătit prea scump cu tinereţea, cu sănătatea, cu visurile lor sfîşiate păcatele lumii după care nu ne vine să plîngem. Pentru umanitatea adîncă a sufletului lui Bacovia, pentru podoabele pe care le-a adăugat poeziei romîneşti, să fie tinereţea, cîntecele şi lacrimile noastre cea mai curată cunună la căpătîiul marelui poet”.

    De la Casa Scriitorilor, cortegiul funebru s-a îndreptat apoi către cimitirul Bellu unde a avut loc înhumarea. La mormînt a luat cuvîntul poetul Miron Radu Paraschivescu. „Noi, cei prezenţi aici ca să-i aducem un ultim omagiu — a spus vorbitorul — ştim că nu poetul Bacovia a murit, ci omul care a fost. Dar pentru noi, care înţelegem prin arta revoluţionară arta care transformă sufletul şi plămădeşte caracterul unui om nou, pentru noi, un poet este una cu omul dintr-însul.

    Într-o lume a exploatării şi tiraniei, Bacovia a visat primăvara tovărăşiei şi a libertăţii. Versul lui de protest a avut lirismul încărcat de vitriol, un vitriol arzînd cu o înaripată flacără lirică. Protestul social al lui Bacovia a stat în primul rînd în refuz: refuzul faţă de lumea celor puţini şi îmbuibaţi în paguba şi spre suferinţa milioanelor de muncitori vlăguiţi şi înfometaţi. A murit pe această vreme de primăvară ploioasă ce pare un omagiu al naturii care îl plînge cu ploile ei odată cu lacrimile noastre”, 

    Sursa: Funeraliile lui George Bacovia, ziarul  Scînteia25 mai 1957

    prof Lucian Șerban
    Deferlari.ro

    Femeie din Bacău, în stare gravă după ce i s-a implantat un cardiostimulator de către medicul acuzat că lua dispozitive medicale de la morți

      Anchetatorii au început să verifice cazul unei bătrâne, internate acum în stare gravă, care ar fi suferit complicații după implantarea unui stimulator cardiac. Medicul arestat susține că nu ar fi greșit cu nimic.

      O femeie de 74 de ani din Bacău este internată în stare gravă, la terapie intensivă, informează ProTV. Rudele spun că doctorul i-a implantat un cardiostimulator anul trecut, în august. După intervenție, pacienta a început să se simtă rău. A fost dusă de mai multe ori cu salvarea, la spital, în Iași și Bacău.

      „După o lună și jumătate, starea mamei a început să se deterioreze foarte rău. Au dus-o la Bacău, dar nu au reușit să o trateze, și au dus-o la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași. La începutul lunii februarie, starea mamei a început din nou să se înrăutățească, s-a umflat extraordinar de mult, a avut blocaj renal”, a declarat Gabriela Bârzu, fiica pacientei.

      Procurorii au cerut opinia legiștilor, ca să afle dacă starea de sănătate s-a alterat din pricina intervenției făcute de doctor sau chiar a dispozitivului medical ce îi fusese implantat.

      S-a trezit că, deși plătise asigurarea, aceasta nu era valabilă. Care era problema?

        Un șofer implicat într-un accident rutier a aflat, cu stupoare, că, deși avea poliță RCA, asigurarea sa nu era valabilă. 

        O femeie din Bacău a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare în regim de detenție pentru trafic de influență după ce a cerut și a primit bani de la mai multe persoane cărora le-a promis că le ajută cu diverse probleme pe care le aveau la RAR sau la serviciul de înmatriculări și permise auto.

        Mai multe persoane au apelat la femeie în încercarea de a-și rezolva problemele legate de înmatriculări auto, obținerea permisului de conducere sau omologarea autovehiculelor aduse din străinătate, scrie ziare.com.

        Clienții ei erau de regulă cetățeni care își aduceau de afară mașini cu probleme tehnice și care nu reușeau să obțină actele pe cale legală de la registrul auto.

        Proprietarii autoturismelor îi plăteau femeii între 200 și 600 de euro. Pe lângă acești clienți în plasa ei au căzut și alți șoferi de bună credință care i-au dat bani pentru plata asigurării obligatorii, primind în schimb un document care nu se regăsea și în baza de date a asigurătorilor.

        Unul dintre șoferi a descoperit escrocheria în momentul în care a fost implicat într-un accident rutier și chiar a avut nevoie să folosească polița de asigurare. Așa a aflat că plătise banii degeaba, în realitate mașina sa nefiind asigurată.

        Femeia a fost reclamată la poliție, iar în urma unor percheziții polițiștii au descoperit probe concludente la domiciliul ei.

        Decizia Tribunalului Bacău, din 17 februarie 2023, prin care femeia a fost condamnată la 5 ani și 6 luni de închisoare, nu este definitivă.

        Amenzi de peste 300.000 de lei, primite de Lidl, și confiscarea produselor periculoase

        Magazinele din lanțul comercial Lidl au intrat sub lupa comisarilor băcăuani de Protecția Consumatorilor, fiind verificate la sânge, încă de la începutul lunii. Controalele fac parte din tematica dictată la nivel național de ANPC, urmărindu-se modul în care sunt respectate regulile de comercializare.

        Timp de mai bine de o lună, magazinele Lidl din tot județul au fost verificate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bacău. Din păcate, controalele au scos la iveală numeroase nereguli care nu au putut fi trecute cu vederea, ținând cont de riscul la care erau expuși consumatorii. Se pare că o parte din operatorii economici nu au înțeles, încă, sau nu vor să înțeleagă faptul că respectul față de consumatori constă și în oferirea de servicii sigure și produse de calitate” a declarat Adrian Roșca, comisar șef adjunct la CJPC Bacău.

        Legume și fructe stricate și cu mucegai

        Suprizelele s-au ținut lanț, comisarii băcăuani identificând, la tot pasul, neconformități, unele mai grave decât celelalte. Astfel, s-a constatat că pavimentul era murdar și alunecos, iar spațiile neigienizate, inclusiv vitrinele frigorifice. În plus, legumele și fructele erau vândute fără a respecta clasa de calitate afișată – depreciate și cu mucegai. Mai mult, pe rafturi erau etalate și produse alimentare nesigure, cu ambalajul deteriorat, iar în spațiile frigorifice, produsele prezentau arsuri de îngheț și acumulări de gheață (atât la interior, cât și la exterior). Grav este că au fost găsite și neconcordanțe între prețul la raft față de cel de la casa de marcat. Cu alte cuvinte, clientul era furat pe față, fără ca acesta să-și de-a seama.

        Expirate” și fără etichete cu informații despre alimentele vândute

        Totodată, au fost găsite produse alimentare aflate în afara datei de durabilitate minimală, adică expirate. Nu în ultimul rând, unele dintre aceste magazine Lidl vindeau produse alimentare pentru care nu se asigurau informații legate de ingrediente, de gramajul, data limită de consum, producător etc.). În aceste condiții, magazinul LIDL din Șerbănești a fost închis, pentru o perioadă de până la 6 luni, dar, pentru că neregulile au fost rezolvate, a fost redeschis după 24 de ore. Asta nu înseamnă că totul este în regulă de acum încolo. Dacă, de exemplu, la următorul control, vom constata aceleași situații problematice, magazinul va sta închis efectiv șase luni, fără nicio posibilitate de a fi redeschis”, a completat șeful Protecției Consumatorilor. Mai reținem și că operatorul economic a fost sancționat cu amenzi contravenționale totalizând 310.000 lei. Complementar, s-a decis și oprirea definitivă de la comercializare a unor produse în valoare de 2.300 lei.

        VIDEO: Cum se fură un telefon în Piața Centrală din Bacău

          Un bătrân a rămas fără telefonul mobil în valoare de 2.000 de lei într-o secundă. Hoțul a fost văzut, însă, de un polițist local, care l-a prins.

          Zeci de miloane de lei de la stat pentru băcăuanii cu afaceri la debut

          Peste 250 de debutanți în afaceri din tot județul vor primi, anul acesta, bani de la stat, prin Programul „Start Up Nation 2022”. Cu spijinul de la stat, proaspeții antreprenori vor să-și facă fabrici de pâine sau de mobilă, tipografii, laboratoare de tehnică dentară sau cabinete de fizioterapie etc. Printre beneficiari, sunt și câteva zeci de meseriași care s-au întors de la muncă, din străinătate, și vor să intre în antreprenoriat în localitățile natale.

          Sute de antreprenori din tot județul urmează să primească fonduri nerambursabile de la stat pentru a începe sau dezvolta afaceri aflate la debut. Sprijinul financiar se acordă prin Schema de ajutor „Start-Up Nation 2022”, Pilonul I și II, lansată în vara anului trecut. Ajuns la a treia ediție, Programul a fost gândit, inițial, ca un mijloc pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare, ulterior eliminându-se criteriul de vârstă. Astfel, solicitanții ar urma să încaseze granturi de până la 200.000 de lei (dacă, prin proiect, se vor crea cel puţin două locuri de muncă full time), cu o cofinanțare de minimum 5% din cheltuielile eligibile. În același timp, programul de sprijin (prin Pilonului II – Start-Up Nation Diaspora) s-a adresat și băcăuanilor care s-au întors definitiv, de la muncă, din străinătate, și vor să se apuce de afaceri în localitatea natală sau unde își au rezidența. Aceștia trebuiau să facă dovada domiciliului sau a rezidenţei în străinătate, în ultimele 12, până la momentul înscrierii în Program.

          Bacăul, în topul listei

          Potrivit Agenției pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Iași, la Pilonul I, sunt 211 aplicanți din județul Bacău, dintre care doi au șanse de 100 % de a primi finanțare de la stat, reușind să acumleze, în urma evaluării, numărul maxim de puncte – 100. Alți 144 de antreprenori au obținut câte 90 de puncte fiecare, 25 de aplicanți au acumulat 85 de puncte, 28 – 80 de puncte, 4 cu 75 de puncte, alți 4 cu 70 de puncte, iar 3 cu 65 de puncte și unul cu 30 de puncte. Cei mai mulți dintre cei care s-au înscris în Program și care au trecut de primul filtru sunt din municipiul Bacău – 82, urmați, la mare distanță, de cei din Onești – 19, apoi de cei din Comănești – 9, Târgu Ocna – 6, Moinești – 5, Dărmănești – 5 și Buhuși – 2. În schimb, demn de notat că mai mult de jumătate din celelalte comune din județ au cel puțin câte un locuitor cu spirit de antreprenor care a aplicat în acest program de finanțări nerambursabile. Cele mai multe cereri au venit din Mărgineni – 6, Dofteana – 6, Hemeiuş – 5, Nicolae Bălcescu – 5, Letea Veche – 4, Săuceşti – 3, Răcăciuni – 3, Asău – 3 și Pârjol – 3. Dar, au fost  înregistrate cereri și din localitățile îndepărtate din județ – Zemeș, Agăș, Brusturoasa, Căiuți sau Podu Turcului.

          Laboratoare dentare, firme de IT și fabrici de pâine

          Interesant că multe dintre afacerile pe care antreprenorii tineri vor să le demareze sunt din domeniul Sănătății – 22 și asistență stomatologică – 11, din inginerie – 10, din servicii de publicitate și de promovare – 9 și din IT (programare). În rest, tinerii, dar nu numai, dornici de afirmare în afaceri, au cerut sprijin financiar de la stat pentru a face bani din fabricarea pâinii și a produselor de patiserie, a mobilei, a altor produse din lemn, a produselor de beton pentru construcții sau a diferitelor construcții metalice, din tipărirea de cărți, reviste sau alte publicații periodice, ateliere de reparații auto, dar și din activități recreative și de distracție etc.

          Meseriașii s-au întors acasă pentru a reconstrui județul

          Potrivit aceleiași surse, peste 40 de băcăuani din tot județul au revenit, anul trecut, la locurile natale și s-au gândit să se apuce de afaceri. 14 dintre aceștia sunt din Bacău, restul din celelalteorașe din județ (Onești – 2, Comănești – 2, Moinești – 2, Târgu Ocna – 2 și Dărmănești – 1). În plus, foarte mulți locuitori de la sate au adus din experiența căpătată la muncă în străinătate, cu gândul de a se dezvolta ca oameni de afaceri în localitățile natale: Dofteana, Buhoci, Tamaşi, Mărgineni, Răcăciuni, Gârleni, Scorţeni, Pârjol, Ştefan cel Mare sau Berzunţi. Cei mai mulți vor să-și facă fabrici de pâine și de mobilă. Însă sunt destui care vor să deschidă service-uri auto, ateliere mecanice, tipografii sau să fabrice înghețată ori să pornească afaceri cu balast și nisip, în construcții (inclusiv instalații sanitare, de încălzire sau de climatizare), transport sau turism (case țărănești sau case de oaspeți ș.a.).

          Adnana Vrînceanu, dublă campioană a României la 200m

          Junioara pregătită de Cristi Nemțeanu la SCM Bacău a cucerit aurul național atât la Senioare, cât și la U23 în finala de la București. Totodată, băcăuanca și-a îndeplinit baremul pentru Europenele de Junioare 1 la triplusalt

          Întrebarea nu e când se va opri Adnana Vrînceanu. Și nici unde. Întrebarea e dacă se va opri cumva. Și asta pentru că atleta băcăuană în vârstă de 17 ani (va împlini 18 în iulie) continuă să-și forțeze limitele.

          Adunând centimetri, scăzând secunde, doborând recorduri. Și, implicit, colecționând medalii. Ultima reușită a venit la București, cu ocazia finalei Campionatului Națională de Sală pentru Seniori și Tineret U23. Deși junioară 1, Adnana nu a avut rivală în proba de 200 m, acolo unde a trecut prima linia de sosire, devenind campioană națională atât la Senioare, cât și la Tineret. Cu un timp de 24.98, sportiva antrenată de Cristi Nemțeanu la Sport Club Municipal Bacău, le-a lăsat în urmă pe Petrina Pivniceru (CSU Reșița/ Rapid București), autoarea unui 25.15 și Anna Berghii (CSM Onești), cronometrată cu 25.54.

          „E un rezultat foarte mare, care confirmă munca de până acum și care ne dă speranțe în vederea realizării baremului pentru Campionatul European de junioare ce va avea loc în vară. Dacă în sală a alergat 24.98, există toate premizele ca în aer liber, Adnana să-și îmbunătățească acest rezultat, astfel încât ea să-și asigure participarea la Europene și la 200 metri”, a declarat antrenorul Cristi Nemțeanu. Acel „și la 200 metri” se explică prin faptul că atleta băcăuană va reprezenta în mod cert România la Europenele de Junioare în proba de triplusalt.

          La finala Naționalelor Indoor de la București, Adnana Vrînceanu a reușit la tripusalt un rezultat de 12.71 metri, echivalent cu recordul personal, cu medalia de bronz și cu realizarea baremului pentru Campionatul European U20. Adnana nu a fost singură reprezentantă a Bacăului cu… priză la podium în probele de sărituri. Gabriel Bitan (CSM Onești) a cucerit aurul la lungime în întrecerea seniorilor cu o săritură ce a măsurat 7,95 m, Federica Apostol (CSM Bacău) s-a laureat campioană la Tineret și vice-campioană la Senioare la înălțime, cu 1,85 m, în timp ce Ioana Sabina Știrbu (CSM Onești), cu un rezultat de 6,06m și Ramona Verman (SCM Bacău), cu 5,81 m au ocupat primele două locuri la lungime feminin, Tineret.

          În fine, de remarcat și titlul național adjudecat la 60 m garduri de specialistul indubitabil al probei, Alin Ionuț Anton (CSM Onești).

          Moldova primește, din nou, praful de pe tobă

          Acum câțiva ani, a produs o oarecare tulburare o analiză realizată de Ziarul Financiar care demonstra că, în ciuda bocetelor repetate ale politicienilor din Ardeal, regiunea a primit mult mai mulți bani de la bugetul de stat decât celelalte zone ale țării pentru infrastructura rutieră. Celor care ar comenta că poate alocarea era diferită din pricina diferențelor de populație sau de PIB, nu pot decât să le spun că alocările de la bugetul central erau de câteva ori mai mare pentru infrastructură „per capita”, adică raportat la numărul populației dar și de câteva ori raportat la PIB-ul produs. Adică, nu, alocările mai mari nu s-au datorat populației mai numeroase și nici faptului că Ardealul ar fi avut o contribuție mai mare și, deci, și dreptul de a primi mai mult.

          Zilele trecute, politicienii s-au înghesuit să bage capul în poză, la semnarea contractului de execuție pentru unul din tronsoanele Autostrăzii A7, care va fi prima autostrada construită în Moldova. Toți s-au bătut cu cărămidă în piept că, iată, au pus umărul la propășirea Moldovei și merită, deci, un vot.

          Aproape toți acei politicieni care s-au pozat prin colțurile încăperii unde s-a semnat contractul pentru A7 tac mâlc și nu scot un cuvânt despre ceea ce s-a întâmplat cu PNRR-ul. Despre cum cei care au negociat pe ascuns acest program au înghesuit toate investițiile în Transilvania și au lăsat Moldova, din nou, să se descurce singură.

          Vreți exemple? Din 27 de spitale noi care vor fi construite, 11 vor fi în Transilvania, 3 în Moldova. Prin PNRR, spitale vechi primesc finanţare pentru unităţile de asistenţă ambulatorie; din acești bani, jumătate se duc în Transilvania! O sumă echivalentă cu costul Autostrăzii A7 a fost dirijată pentru metroul din Cluj. Toate cele 8 județe ale Moldovei primesc o alocare per capita între 319 și 630 de euro. Din cele 17 județe din Vestul țării – Banat, Crișana și Transilvania, doar 3 au o alocare similară. Două – Cluj și Caraș-Severin – au alocări de circa 4800 de euro pe locuitor, trei au 3500 de euro pe cap de locuitor și unul singur are o alocare mai mică, de „numai” 1026 de euro per capita. Restul au între 1300 – 2000 de euro, dublu sau triplu față de alocarea maximă pentru un județ din Moldova.

          Acest gen de împărțire a banilor nu este nou și știm că politicienii ardeleni au șantajat guvernul de la București încă din interbelic pentru a obține mai mulți bani. Astăzi, acest șantaj este dublat de amenințarea cu secesiunea Transilvaniei pe motiv că această nu primește „cât merită” de la bugetul central.

          După cum se vede, povestea cu „regățenii răi” care nu vor să dea bani Ardealului este falsă.

          În aceste condiții, cei care au băgat capul în poză să se laude că au dat niște firfirici pentru A7 sunt de un penibil fără margini.

          Gala Sportului Băcăuan

          Direcția Județeană pentru Sport va organiza astăzi, la sediul propriu, manifestarea menită să-i premieze pe cei mai buni sportivi ai Bacăului în 2022

          Știți cum se spune: mai bine mai târziu decât niciodată. „Din nefericire, la ora actuală, conturile noastre sunt aproape goale. Sperăm însă ca în luna ianuarie a anului 2023 să organizăm măcar o mingală a Sportului Băcăuan”, declara, la finalul anului trecut, directorul Direcției Județene pentru Sport Bacău, Radu Ababei referitor la manifestarea menită să-i premieze pe cei mai buni sportivi ai Bacăului în 2022. Conducătorul DJS s-a ținut de cuvânt, iar astăzi, de la ora 16.00, la sediul Direcției va fi organizată Gala Sportului Băcăuan. Inițial, termenul „luna ianuarie” a stat în picioare, însă asta ar fi însemnat ca Gala Sportului Băcăuan să fie privată de prezența celei mai bune sportive băcăuane în 2022, campioana Europei la aruncarea ciocanului, Bianca Ghelber. Prin urmare, s-a decis ca Gala să fie organizată în februarie, la revenirea Biancăi din cantonamentul de pregătire din Portugalia. „Ce fel de Gală ar fi fost aceea fără principala laureată?”, a explicat Radu Ababei. Alături de Bianca Ghelber și antrenoarea sa, Mihaela Melinte, care a fost declarată în ancheta organizată de Ministerul Sportului și Asociația Presei Sportive drept cea mai bună antrenoare a anului trecut în întreg sportul românesc, la Gala Sportului Băcăuan de astăzi vor fi prezenți toți cei care se regăsesc în Top 10 pe 2022 întocmit de Direcția Județeană pentru Sport.

          Clasamentul primilor 10 sportivi ai județului în viziunea DSJ Bacău

          1 Bianca Florentina Ghelber (SCM Bacău), atletism. Antrenor: Mihaela Melinte.

          2 Mihaela Valentina Cambei (CSM Onești), haltere. Antrenor: Cristina Maftei.

          3 Cosmina Pană (CSM Bacău), haltere. Antrenori: George și Ion Călin.

          4 Denis Mihai (SCM Bacău), lupte greco-romane. Antrenor: Ioan Butucaru.

          5 Ștefan Cozma (SCM Bacău), înot. Antrenor: Ovidiu Galeru.

          6 Alin Ionuț Anton (CSM Onești), atletism. Antrenor: Carmen Ghilase.

          7 Alexia Diana Sipoș (CSM Onești), haltere. Antrenor: Gheorghe Maftei.

          8 Alexandru Soare (CSM Bacău), atletism. Antrenor: Cristina Ioana Alexe.

          9 Alina Andreea Pîșcu (CS Știința Bacău), atletism. Antrenor: Cristina Ioana Alexe.

          10 Vasile Cojoc (SCM Bacău), lupte greco-romane. Antrenor: Ion Șarban.