luni, 15 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 776

Atenție, fermieri! Se plătesc despăgubirile de secetă

Ministerul Agriculturii a virat Direcției Agricole Bacău sumele reprezentând despăgubiri pentru pagubele produse de secetă, anul trecut, culturilor de primăvară. Banii sunt virați în conturile fermierilor începând din această săptămână. 

Fermierii băcăuani pot răsufla relativ ușor, zilele acestea, întrucât banii promiși de stat drept despăgubiri în contul pagubelor provocate anul trecut de seceta pedologică vor ajunge în conturile celor care au depus cereri. Mai exact, fermierii vor primi despăgubirile de secetă pentru culturile de primăvară, respectiv porumb, floarea-soarelui, soia și mazăre. Ministerul Agriculturii a anunțat că a virat direcțiilor agricole peste 280 de milioane de lei, sumă care ar reveni unui număr total de 80.315 beneficiari din toată țara. La nivel de județ, au solicitat despăgubiri de secetă și au fost declarați eligibili 2.476 de fermieri. Aceștia au fost înregistrați cu o suprafață totală de aproape 33.000 de hectare, declarate calamitate în procente între 30 și 100 %. Majoritatea suprafețelor fuseseră cultivate cu porumb (21.354,77 ha) și cu floarea soarelui (10.525,21 ha). Însă, vor fi despăgubite și circa 325 de hectare cultivate cu soia și alte 42 de hectare pe care fermierii au însămânțat mazăre. Gradul de afectare a fost între 30 și 100 % pentru culturile porumb, floarea soarelui și soia, iar la mazăre, între 30 și  99%. În total, păgubiții din județul Bacău vor primi 8.444 570,83 lei.

Fermieri, verificați-vă conturile!

Din această săptămână, banii încep să intre în conturile beneficiarilor. Pot primi ajutorul de stat producătorii persoane fizice, cei organizați sub formă de PFA-uri, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, dar și persoanele juridice. Potrivit legii, cei îndreptățiți vor fi despăgubiți cu cel mult 335 de lei/ha, în cazul în care culturile au fost afectate integral, suma fiind diminuată proporțional cu procentul de afectare. Inițial, valoarea ajutorului propus era de circa trei ori mai mare, respectiv de 1.000 de lei/ha. Plata sumelor se va face până în 31 decembrie 2023. Pentru a putea primi banii de la stat, fermierii trebuie să dețină un proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, întocmit până cel târziu la data de 30 noiembrie 2022, pentru culturile agricole înființate în primăvara anului 2022 și suprafețele calamitate de seceta pedologică, să fie înregistraţi în evidenţele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu cererea unică de plată pe 2022, din care se identifică culturile înființate în primăvara anului 2022 (porumb, floarea – soarelui, soia și/ sau mazăre) și suprafețele de teren aferente, precum și să nu fie în dificultate, respectiv în reorganizare, în lichidare sau în faliment la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat.

Despăgubirile la grâu și rapiță, plătite în anul 2022

Anul trecut, agricultorii băcăuani care au depus cereri de calamitate, fiind declarați eligibili, au încasat banii pentru culturile de toamnă devastate de secetă, respectiv grâu, secară, triticale, orz, orzoaică, ovăz și rapiță. Valoarea sprijinului acordat a fost de 1.500 de lei la hectar, proporțional cu procentul de calamitate. Potrivit datelor oficiale, 5.353 de hectare cu diferite culturi de toamnă au fost compromise integral din cauza secetei din 2022. Cele mai mari suprafețe erau cultivate cu grâu – 4.792 hectare, urmate de cele cu orz – 1.905 hectare, rapiță – 287 hectare, triticale – 73 de hectare, secară – 9,5 hectare și orzoaică – 1 hectar. Din păcate, în cazul a câtorva mii de hectare, nu s-au acordat compensații financiare, întrucât proprietarii suprafețelor agricole apucaseră să recolteze, fără a lăsa măcar un lot – martor pentru a se putea estima gradul de afectare.

Ambasadorul Indiei a vizitat stațiunea Slănic-Moldova 

Primăria orașului Slănic-Moldova, a primit, luni, 4 septembrie, vizita Excelenței Sale, domnul Rahul Shirastava, ambasadorul Indiei în România. Această vizită este o continuare a bunei colaborări care s-a stabilit si consolidat de-a lungul anilor, între Primăria Slănic-Moldova și Ambasada Indiei.

O primă întâlnire a avut loc la sediul ambasadei din București, în anul 2021, unde primarul stațiunii Slănic-Moldova, Gheorghe Baciu, a fost întâmpinat cu multă căldură de E. S. domnul Rahul Shirastava.

O altă acțiune care a întărit relațiile de prietenie dintre cele două instituții s-a petrecut anul trecut, când, pe fondul războiului din Ucraina, primăria stațiunii, împreună cu agenți economici locali, au sprijinit transferul studenților indieni de la Facultatea de Medicină din Ivano-Frankivsk, prin Vama Siret, către Aeroportul Internațional Otopeni. Acestora li s-au asigurat atunci,  cele mai bune condiții de transport, cazare și masă.

Un alt moment important a avut loc, tot la București, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a independenței Indiei, la care a fost invitat și primarul Gheorghe Baciu.

Ultima întâlnire dintre reprezentanții celor două instituții a avut loc în primăvara aceasta, la Centrul de Cultură ,,George Apostu” din Bacău, cu ocazia unei inedite și incitante expoziții despre bogățiile  culturale și spirituale ale Indiei.

,,Ne bucurăm astăzi de vizita ambasadorului Indiei la Slănic-Moldova, întrucât avem ocazia să promovăm valorile zonei, să identificăm anumite oportunități de bune practici, de schimburi economice și culturale, dar și să contribuim la creșterea anvergurii de imagine a stațiunii noastre. Nutresc speranța ca aceste întâlniri să aibă cât mai multe concretizări, mai ales în domeniul balneologiei, deoarece India are o vastă experiență în domeniul recuperării medicale”, a declarat primarul Gheorghe Baciu.

,,Cu ocazia aceastei vizite, domnul ambasador și-a exprimat bucuria de a fi cunoscut câteva dintre locurile minunate ale stațiunii Slănic-Moldova și a propus să continuăm buna noastră colaborare, atât în planul economic și cultural, cât mai ales în zona de cercetare a izvoarelor minerale de la Slănic-Moldova”, a mai spus Gheorghe Baciu.
Romulus-Dan BUSNEA

Vechimea în muncă poate fi cumpărată și anul viitor

În ultima sa ședință, care a avut loc joi, 31 august, Guvernul României a adoptat ordonanța de prelungire a termenului până la care o persoană își poate cumpăra vechimea în muncă, în vederea pensionării pentru limită de vârstă.

Astfel, noul act normativ prevede că persoanele interesate vor putea încheia un contract de asigurare cu Casa Județeană de Pensii (CJP), pentru perioade anterioare, până la data de 31 decembrie 2024. Prin vechile reglementări această posibilitate era acordată până la 31 august 2023. Celelalte prevederi privind condițiile și venitul pentru care cei interesați se pot asigura au rămas neschimbate.

Așadar, cumpărarea vechimii în muncă le este permisă cetățenilor români din țară sau străinătate care nu sunt pensionari și care nu au avut obligația să se asigure în sistemul public de pensii, deci nu au realizat stagiu de cotizare, în perioada pentru care încheie contractul. Vechimea va fi cumpărată pentru cel mult 6 ani anteriori datei la care se încheie contractul.

De reținut și că această formă de asigurare se adresează persoanelor care vor să-și completeze stagiul de cotizare, în vederea pensionării pentru limită de vârstă. Plata contribuției se va face într-o singură tranșă ori lunar, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024. Venitul pentru care solicitanții se vor putea asigura nu va fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară, care, în momentul de față, este de 3.000 lei.

Cum cota de contribuție la sistemul public de pensii este de 25 la sută, la salariul minim asigurat se vor achita 750 lei pentru fiecare lună de vechime cumpărată. Contractul de asigurare se încheie la CJP Bacău (str.I.S.Sturza, nr.63, telefon +40234511366, interior 131), compartimentul Evidență Contribuabili, ghișeul nr.1, parter. Programul cu publicul este de luni până joi între orele 8.30 și 14.00, iar vinerea, între 8.30 și 13.00.

 

  „I wheel for Moinești-Zemeș” a sărbătorit un deceniu de la debut!

Organizată sub egida Federației Româde de Ciclism, a X-a ediție de I Wheel for Moinești-Zemeș și-a desemnat câștigătorii în etapa finală din Cupa României pe 3 septembrie, la Moinești. Recunoscut ca unul din cele mai grele și provocatoare trasee de mountain bike din țară, cu drumuri forestiere, pante cu înclinare mare și diferențe considerabile de nivel, competiția a adunat la start 136 concurenți, pe toate cele patru trasee cu grade diferite de dificultate:

 

 •            Traseul Family de 7,5 km (dificultate scăzută) 20 de copiii cu vârste de până la 10 ani;

•              Traseul A de 10 km (dificultate medie) 16 copii cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani;

•              Traseul B de 40 km (dificultate medie sporită) 67 concurenți cu vârste cuprinse între 14 și 50 de ani; În premieră, pe acest traseu a fost introdusă categoria E_Bike open (18+);

•              Traseul C de 74 km (dificultate sporită) 33 sportivi de elită ce și-au disputant, după 5 etape, titlul de castigator al Cupei Naționale de Mountain Bike XCM.

Fondul de premiere a fost asigurat de Primăria Municipiului Moinești iar câștigătorii acestei etape sunt:

ELITE M – Bogdan Duca, CS Dinamo București | Dinamo BikeXpert Racing Team Superbet

ELITE F – Manuela Muresan, CS Dinamo București | Dinamo BikeXpert Racing Team Superbet

MASTER 2 M – Cristian Jidovu, Clubul Sportiv Tibiscus

MASTER 3 M – Ionascu Marius Maus, CS Tibiscus

MASTER 2 F – Rox Rim, ACS Pro Mountain Sports Iasi | HPM – Pro Mountain Sports

AMATORI M – Mihai Patriche, ACS Evergreen Biking Team

Organizatorii s-au bucurat de prezența domnului Cătălin Sprinceană, președintele Federației Române de Ciclism care a decernat titlurile Cupei României de Mountain Bike XCM. 

Pe lângă profesioniștii care s-au luptat pentru titlu, copiii și sportivii amatori s-au aliniat la start într-o copetiție ce a oferit un spectacol ciclistic moldovenesc autentic, cu atenție la detalii, adrenalină, premii substanțiale, tombolă generoasă și un After Party delicios. Fiind ediție aniversară, organizatorii au oferit concurenților #surprizede10 pe toată perioada desfășurării evenimentului.

Competiția este un proiect de dezvoltare comunitară, implementat de Asociația Activ Moinești, în parteneriat cu Primăria Municipiului Moinești și Primăria Zemeș, având sprijinul OMV Petrom și al voluntarilor din comunitate. Detașamentul de Jandarmi, Detașamentul de Pompieri, Poliția Municipală și Locală, Spitalul de Urgență Moinești, Romsilva și Ocoalele Silvice Moinești și Comănești, Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău și Crucea Roșie filiala Moinești au oferit un sprijin real pentru buna desfășurare a acestei competiții.

Banii strânși din taxele de participare vor merge către secția de Orientare Turistica din cadrul I Wheel Bike Club.

O polițistă aflată în timpul liber a oprit un șofer fără permis care mergea în zig-zag

 La data de 02 septembrie a.c., agentul de poliție Cristina din cadrul Postului de Poliție Oituz se afla în afara orelor de program și se deplasa cu autoturismul în comuna Bogdănești către locuința părinților, când a observat în trafic un autovehicul care se deplasa sinuos pe sensul opus de mers, punând în pericol siguranța traficului rutier.

  Aceasta l-a determinat pe cel de la volan să încetinească autovehiculul și după ce și-a declinat identitatea, i-a solicitat să oprească mașina pe marginea carosabilului.

  Imediat i-a anunțat pe colegii ei din cadrul Sectiei 3 Poliție Rurală Oneşti care au intervenit prompt, l-au identificat pe tânărul de 29 de ani, l-au imobilizat întrucât devenise recalcitrant și l-au condus la sediul poliției pentru audieri.

  Din verificări a rezultat că, acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

 

  Cel în cauză a refuzat testarea cu aparatul etilotest, ulterior fiind condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunilor de conducere fără permis și refuz de recoltare mostre biologice.

  Față de tânăr, polițiștii au dispus măsura retinerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

A condus băut un autoturism și a provocat eveniment rutier

La data de 02 septembrie a.c, în jurul orei 02.00, Poliţia oraşului Comăneşti a fost sesizată prin SNUAU 112, de către un tânăr, de 20 ani, din comuna Palanca, despre faptul că, pe strada 22 Decembrie, din localitate s-a produs un eveniment rutier.

Din cercetări polițiștii au stabilit că, tânărul de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada 22 Decembrie, din Comănești a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu gardul unui imobil.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Sergiu-Constantin Urzică, semifinalist la simplu și dublu, J30 București.

Sergiu-Constantin Urzică (15 ani) sportiv legitimat la secția de tenis de câmp a clubului C.S.M. Moinești, antrenat de Mihai-Brian Ciocan și pregătit fizic de Sergiu Busuioc, a ajuns în semifinalele probei de simplu și de dublu U 18, de la turneul internațional TCB JUNIOR TROPHY disputat la București în perioada 21-26 august 2023, competiție de  categoria J30 din calendarul International Tennis Federation.

În proba de simplu Sergiu-Constantin Urzică fiind favorit 16 pe tabloul principal, a beneficiat de tur liber în prima rundă, parcursul spre semifinală fiind următorul: R2 3-6, 6-2, 6-2 cu Radu Filipache (Rom); R3 6-4, 4-6, 6-3 cu Antonin Witz (Fra); QF 6-2, 6-2 cu Vladimir Grințescu (Rom); SF 1-6, 4-6 cu Yannick Alexăndrescu (Rom), care a câștigat turneul învingându-l în finală cu scorul de 6-1, 6-0 pe Cezar Papoe.

În proba de dublu Sergiu-Constantin Urzică, alături de Cezar Papoe, a ajuns în faza semifinală, după următoarele rezultate: R1 bye; R2 7-6(3), 6-7(3), 10-8 cu Cody Atkinson (Nzl), Lucas Johansson (Swe); QF 4-6, 6-3, 10-8  cu Rareș Golescu (Rom), Ștefan Petcu (Rom); SF 2-6, 2-6 cu Mario Fernandez (Esp),  Samuel Hernandez (Esp).

Cum vede un arhitect băcăuan modernizarea Parcului Bacovia de la Prefectură – VIDEO

    Arhitectul Alexandru Șerban Bălan prezintă un plan ambițios pentru modernizarea Parcului George Bacovia din Bacău, împreună cu zonele adiacente și reorganizarea circulației auto și a parcărilor din zonă. Scopul acestui proiect este de a face din Parcul George Bacovia o adevărată „carte de vizită” a orașului, contribuind la transformarea Bacăului într-un oraș mai atractiv și mai modern.

    „Toate orașele care se respectă au o zonă amenajată la cel mai mic detaliu, reprezentând o «carte de vizită» a urbei. Deși Bacăul nu are un centru istoric în adevăratul sens al cuvântului, putem identifica câteva zone importante atât pentru locuitori cât și pentru posibilii oaspeți (zona centrală, Parcul Cancicov, zona sportivă cu bazinul de înot, stadionul și Insula de Agrement). Nu vom face trimitere la proiectele în derulare, ci vom încerca să completăm puzzle-ul modernizării orașului prin continuarea seriei de regenerări urbane din municipiul Bacău, cu zona centrală – Parcul George Bacovia”, spune arhitectul băcăuan.

    Printre principalele modificări propuse se numără:

    Modernizarea întregii suprafețe a parcului, cu reamenajarea aleilor în proporție de 50%. Vor fi instalate mobilier urban și un sistem automat de irigații pentru a menține spațiul verde în condiții optime.

    Reorganizarea circulației auto în două intersecții importante: Bulevardul Ioniță Sandu Sturza cu Calea Mărășești și Bulevardul Ioniță Sandu Sturza cu strada Războieni. Aceste schimbări vizează fluidizarea traficului rutier și includ crearea de benzi de circulație exclusiv pentru anumite direcții.

    În zona trecerilor de pietoni, trotuarele vor fi la aceeași cotă cu carosabilul, iar pentru a preveni parcarea neregulamentară, vor fi amplasați bolarzi din piatră sau metal. De asemenea, vor fi prevăzute marcaje tactile pentru persoanele cu deficiențe de vedere.

    Locurile de parcare vor fi împărțite în categorii, inclusiv locuri de parcare de reședință, locuri de parcare cu plată, locuri de parcare fără plată, locuri de parcare pentru autovehicule electrice și locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități. Se propune marcarea tuturor spațiilor destinate parcării și aplicarea de amenzi pentru conducătorii auto indisciplinați.

    Stația de taximetre va fi delimitată cu un spațiu verde prevăzut cu copaci pentru a oferi umbră taxiurilor și a reduce consumul de energie pentru climatizare. Această intervenție va facilita și utilizarea primului taximetru din coloană.

    În urma acestor schimbări, clădirea Consiliului Județean și a Prefecturii va beneficia de mai multe locuri de parcare, inclusiv pentru autovehicule electrice și persoane cu dizabilități, ceea ce va contribui la reducerea aglomerației în zonă.

    Scopul acestui proiect de modernizare este de a face din Bacău un oraș în care locuitorii se simt mândri să trăiască și în care vizitatorii sunt impresionați de calitatea infrastructurii și a spațiilor verzi. Prin aceste inițiative, orașul se poate dezvolta într-o direcție mai modernă și mai atrăgătoare pentru toți cei care îl vizitează. Cu oameni dedicați precum arhitectul Alexandru Șerban Bălan, Bacăul poate evolua într-un oraș cu adevărat special.

    Cum vrea Guvernul să modifice Codul Fiscal. Ce impozite vor fi mărite

    Ministerul Finanțelor a publicat a II-a variantă a Ordonanței de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și alte măsuri financiar-fiscale, aducând o serie de modificări semnificative față de propunerea inițială prezentată în luna august.

    Una dintre cele mai notabile schimbări propuse vizează impozitarea veniturilor din dobânzi la titlurile de stat și cele emise de autoritățile locale. Guvernul intenționează să introducă un impozit de 10% pe astfel de venituri. Totodată, pentru veniturile a căror sursă nu poate fi identificată, nivelul impozitării va crește semnificativ, de la 16% în prezent la 70%. Aceasta reprezintă o majorare substanțială față de varianta anterioară a măsurilor pregătite, care propunea un impozit de 50%.

    Pentru lucrătorii din industria IT, se menține scutirea de impozit pe venit pentru salariile de până la 10.000 de lei, dar se adaugă și propunerea de scutire de contribuția la Pilonul II de pensii. Aceasta din urmă măsură vine în încercarea de a alinia beneficiile oferite angajaților din IT cu cele din alte sectoare, cum ar fi construcțiile, agricultura și industria alimentară, unde se aplică, de asemenea, scutirea de impozit pe venit și de contribuția la Pilonul II pentru venituri similare.

    O altă modificare importantă se referă la plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate (CASS) din partea persoanelor fizice autorizate (PFA-uri). Se introduce un plafon de 60.000 de euro pe an, peste care vor apărea noi obligații de plată, sub forma unei diferențe de contribuție. Această diferență se calculează în funcție de veniturile care depășesc echivalentul în lei al sumei de 60.000 de euro anual.

    Pentru veniturile cărora nu li se poate dovedi proveniența, impozitul propus crește de la 16% la 70%, potrivit noului articol 117 din Ordonanța de Urgență.

    De asemenea, se propune impozitarea veniturilor din dobânzi obținute din deținerea instrumentelor financiare care atestă datoria publică a statului cu o cotă de 10%. Impozitul se calculează și se reține la momentul plății dobânzii.

    În ceea ce privește accizele, se propune introducerea unei accize pentru băuturile nealcoolice cu conținut ridicat de zahăr, care ar urma să se aplice de la 1 octombrie. Aceasta va afecta prețurile pentru astfel de băuturi, crescând cu peste 1 leu prețul unei sticle de 2 litri de băutură carbogazoasă.

    De asemenea, ordonanța propune menținerea impozitului de 0,3% pe clădiri de peste 2,5 milioane lei și pe mașini de peste 375.000 de lei, precum și introducerea unui ajustor fiscal pentru a regla nivelul impozitelor plătite de către companii.

    În ceea ce privește impozitarea microîntreprinderilor, varianta a II-a a ordonanței aduce schimbări în cotele de impozitare, în funcție de venituri și tipul de activități desfășurate.

    De asemenea, cotele reduse de TVA pentru manuale, cărți, ziare, publicitate, livrarea de lemne de foc către populație, școli și spitale rămân neschimbate, menținându-se la 5%.

    Totodată, guvernul are în plan și noi majorări ale accizelor pentru tutun și băuturile alcoolice.

    De teama amenzilor, patronii stațiilor GPL și-au închis „temporar” afacerile

    Mai multe dintre stațiile GPL din județ au fost închise de proprietari, înainte de a veni autoritățile de control să le verifice. Unele sunt chiar în buricul târgului, altele răzlețite prin tot județul. Patronii se tem ca nu cumva, la controale, să fie descoperite neregulile și, astfel, să fie drastic sancționați.

    În contextul apropiat al dezastrului de la Crevedia, unii proprietari din județ de stații GPL au tras obloanele, trimițându-și angajații în concediu forțat. Decizia vine după ce autoritățile au anunțat o campanie prelungită de controale la aceste obiective, până la sfârșitul lunii, cel puțin. În general, cei care și-au tras pe dreapta afacerile sunt patronii din localitățile mai mici din județ, care se tem că, la momentul controalelor, ar putea să fie găsiți cu neconformități și amendați sau chiar cu activitatea suspendată, dacă neregulile sunt grave.

    Există o stație pe care o bănuim că a închis ca să scape de control, deoarece a încetat contractele tuturor salariaților, cu 1-2 zile înaintea controlului. Firma care o deține are sediul în Buzău”, a declarat Dan Buftea, purtătorul de cuvânt al ITM Bacău. Stația cu pricina este situată în zona podului de la Mărgineni, aproape de fosta fabrică de lapte. Însă, statii GPL au fost închise voluntar și la Onești, precum și în alte localități rurale.

    Până acum ce-au făcut, au dormit?!”

    Numai în Bacău, sunt zeci de astfel de stații auto GPL, pe lângă cele care aparțin de marile lanțuri de benzinării. De o săptămână, aceste obiective sunt verificate de echipe mixte de la Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalaților de Ridicat (ISCIR), Primărie, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Garda Națională de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului, Inspectoratul Teritorial de Muncă și Inspectoratul de Poliție Județean. Sunt verificați inclusiv operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL.

    Prin umare, în controale, au fost angrenați și angajații Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, cei de la Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava și de la Biroul Vamal Bacău. Multe stații cu gaz petrolier lichefiat se găsesc răzlețite prin tot județul, departe de ochii autorităților. Aici, deși  este interzis, oamenii de pe la țară sau care locuiesc în cartierele de case de pe lângă orașe obișnuiau să încarce buteliile de aragaz, în loc să le dea la schimb. De mai bine de o săptămână, „manevra” nu mai este posibilă, angajații stațiilor refuzându-i din start.

    I-au găsit hărnicia și pe ăștia cu controalele, abia acum, după ce a sărit în aer stația aia de la Dâmbovița. Până acum ce-au făcut, au dormit?!  Aș fi vrut să-mi umple butelia de aragaz. Nu prea vreau să o dau pe a mea la schimb, că e mai bună decât ce-mi dau ăia, în peco. Acolo, sunt unele ca vai de ele, de zici că au trecut războiul”, spune un cetățean venit să-și umple butelia cu aragaz.

    Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Egal cu aspacardin și piramidoane

    Deși a condus la pauză cu cinci goluri (17-12), CSM Bacău nu a reușit să treacă acasă de Politehnica Timișora: 24-24. Mai mult, portarul „CSMeilor”, Tudor Stănescu a salvat remiza la ultima fază

    Pentru prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău, jocul programat duminică seara, acasă, cu Politehnica Timișoara, în etapa a doua a Ligii Zimbrilor, era unul de câștigat. Relativ facil, așa cam cum ai bea un pahar cu apă. Numai că apa a venit la pachet cu un pumn de pastile pentru durerile de inimă și de cap. Deși au condus cu 17-12 la pauză, „CSMeii” și-au complicat viața în repriza a doua, iar tot ce au obținut a fost o remiză. Bună și asta în condițiile în care, la ultima fază a meciului, portarul gazdelor, Tudor Stănescu a avut o nouă intervenție extraordinară, opunându-se lui Moldovan și bătând în cuie rezultatul de pe tabelă: 24-24.

    Așadar, se putea și mai rău! Dar, înainte de toate astea, putea fi mai bine. Și a fost, timp de o repiză, prima, pe care băcăuanii au controlat-o in crescendo. Poarta a „ținut”, intervențiilor lui Tudor Stănescu adăugându-li-se două lovituri de la șapte metri apărate de Grigoraș, iar în atac, eficiența lui Esteki și cele trei goluri consecutive înscrise de Ionuț Stănescu între minutele 22 și 24 au permis CSM-ului să intre într-o zonă de confort, inclusiv pe tabelă.

    Virbauskas a majorat diferența la șase goluri în minutul 29, iar pauza a înregistrat cinci goluri avans în contul gazdelor. De aici încolo, însă, elevii lui Leonard Bibirig au început să se întreacă în greșeli. Peste tot și de tot felul. Cel mai neplăcut a impresionat lipsa de luciditate, în special la faze simple și neputința de a-i pune punct. Timișorenii au speculat black-out-ul gazdelor și, la capătul unei curse de urmărire ce părea inițial improbabilă, au trecut în avantaj, 22-21, în minutul 47.

    Gazdele au părut să-și revină, întorcând rezultatul de la 22-23 la 24-23 prin reușitele lui Esteki (min. 51) și Ionuț Stănescu (52), dar erorile- de ambele părți- și-au pus amprenta pe finalul partidei. În ultimele opt minute, gazdele nu au mai înscris nici măcar o dată. Gabi Bujor, Esteki și Dospinescu au luat la țintă barele din situații clare de gol, în timp ce, de partea cealaltă, admirabilul Tudor Stănescu a fost învins doar o dată, de Pribanic, în min. 54, pentru definitivul 24-24.

    Cu un minut înainte de final, arbitrajul a „comis-o”, la rândul său, anulând golul de 25-24 al lui Ushal și convertindu-l într-o lovitură de șapte metri ratată de Esteki. Și pentru ca tabloul deciziilor neinspirate să fie complet, cu 20 de secunde înainte de final, pe atacul CSM-ului, antrenorul Leonard Bibirig a „uitat” să mai ia un time-out care ar fi putut așeza altfel rezultatul. Astfel s-a scris istoria unui joc în care CSM Bacău, împinsă, din nou, de la spate de admirabilul său public, a sfârșit prin a câștiga un punct după ce pierduse în prealabil două. Urmează deplasarea prohibitivă de duminică, de pe terenul campioanei, Dinamo și apoi meciul de acasă, cu HC Buzău 2012 din runda a patra.

    CSM Bacău: T. Stănescu, Grigoraș- Esteki 10 goluri, I. Stănescu 4, Dospinescu 3, Serhel 2, Ganchev 2, G. Bujor 1, Virbauskas 1, Ishal 1, Costea, Belchite, Dobrincu.

    Celelalte rezultate ale etapei a doua: CSM București- CSM Sighișoara 29-24, Steaua- CSM Vaslui 33-33, CSM Focșani 2007- Dinamo București 26-37, Minaur Baia Mare- HC Buzău 2012 27-27, Universitatea Cluj- CSU din Suceava 38-37. Partida CSM Constanța- Potaissa Turda se va juca joi, 7 septembrie.

    Programul etapei viitoare (9/ 11 septembrie): Politehnica Timișoara- Universitatea Cluj, Dinamo București- CSM Bacău, HC Buzău 2012- CSM Focșani 2007, CSM Sighișoara- Minaur Baia Mare, CSM Vaslui- CSM Constanța, CSU din Suceava- Steaua București, Potaissa Turda- CSM București.

    Clasament

    1 Dinamo București           2        2        0        0        72-53 6p.

    2 CSM București                2        2        0        0        56-50 6p.

    3 Steaua București             2        1        1        0        68-61 4p.

    4 CSM Bacău                     2        1        1        0        56-53 4p.

    5 Potaissa Turda               1        1        0        0        38-31 3p.

    6 CSM Constanța               1        1        0        0        25-24 3p.

    7 Universitatea Cluj           2        1        0        1        66-72 3p.

    8 CSM Focșani 2007           2        1        0        1        55-65 3p.

    9 Poli Timișoara                2        0        1        1        52-53 1p.

    10 HC Buzău 2012            2        0        1        1        53-54 1p.

    11 CSM Vaslui                  2        0        1        1        64-71 1p.

    12 Minaur Baia Mare          2        0        1        1        54-62 1p.

    13 CSU din Suceava          2        0        0        2        66-70 0p.

    14 CSM Sighișoara            2        0        0        2        48-54 0p.

    Robi la fake news-iști

    Sunt convins că pe mulți dintre dumneavoastră cei care comunicați pe rețele sociale, mai ales pe WhatsApp, sunteți „bombardați” cu știri ciudate (pentru a nu spune dubioase). Adică dintre acelea care par extrase din cutia cu celebrele fake news-uri, știri false, chiar intenționat falsificate și de care ar trebui să ne ferim.

    A ne feri e doar un fel de a spune, pentru că jungla de informații în care trăim astăzi ne afectează volens nolens. Să zicem că noi am cam învățat să distingem fake news-urile, dar ce ne facem cu avalanșa de mesaje chiar de la unii despre care credem că au și ceva „ștaif intelectual”?

    Să nu le luăm în seamă! – ar fi cel mai simplu răspuns. Eu mă întreb, însă, dacă e suficientă doar această variantă simplă. Sau ar trebui să deschidem dialoguri cu expeditorii news-urilor tocmai pe tema fake-ului. Ar fi, însă, destulă pierdere de timp, destule contraziceri care poate tot nu ar duce la nimic. Ba, te poți alege și cu niscaiva dispreț, cum că nu prea te pricepi la a vedea adevăruri ascunse, că ești cam naiv adică.

    Se spune că fenomenul „fake news” este la fel de vechi precum știrile, dar altădată se numea ceva mai omenește (pentru a nu spune „mai românește”!): zvonistică, diversiune, dezinformare, propagandă. Dezvoltarea tehnologiei informației a schimbat mereu aspectele, iar accesul facil la mijloacele de comunicare precum cele de astăzi face „jurnaliști” (mai degrabă zvonnaci) din oricine.

    Că se scriu multe prostii și se fac publice e una, dar că tu „pui botul” la astfel de „informații” e altceva. Și cazi ușor rob la… fake-news-iști, fie ei conștienți de ceea ce fac, fie sunt chiar rău-intenționați.

    Fotbal/ Liga a III-a: Doar Aerostar surâde

    Etapa a doua a Ligii a III-a nu a fost deloc una prietenoasă cu divizionarele C băcăuane. Din cele patru reprezentante ale județului la acest nivel competițional, doar Aerostar a obținut un rezultat favorabil. Sâmbătă, „aviatorii” antrenați de Mișu Ionescu și Andrei Vatră au remizat, 1-1, pe terenul Șomuzului Fălticeni. Gazdele de la Șomuz au deschis scorul în min. 3, prin Julei, Aerostar egalând în min. 50, grație lui Coroamă. Celelalte două grupări băcăuane din Seria 1, CSM și FC au pierdut la scor identic, 2-4. „CSMeii” au fost învinși acasă, de Bucovina Rădăuți (au marcat Unghianu și Taciuc, respectiv A. Alecsandru din 11 m și R. Ciobanu, autorul unui hat-trick), în timp ce FC Bacău a cedat la Miroslava, în fața Științei (pentru gazde au înscris Alima, Nemțanu- 2 și D. Botezatu,  reușitele „alb-roșiilor” fiind semnate de Buga și Drugă). În fine, în Seria 5, Viitorul Curița a fost spulberată cu 5-0 în deplasare de Sepsi Sfântu-Gheorghe 2. Vineri, runda a treia va avea ca uvertură în Seria 1, derby-ul FC Bacău- CSM Bacău și partida dintre Aerostar și Știința Miroslava. Sâmbătă, în Seria 5, Viitorul Curița va primi vizita celor de la AFC Câmpulung Muscel, echipă cu maximum de puncte.

    Seria 1

    Rezultatele etapei a doua: Foresta Suceava- CSM Vaslui 4-2, Șomuz Fălticeni- Aerostar Bacău 1-1, Știința Miroslava- FC Bacău 4-2, CSM Bacău- Bucovina Rădăuți 2-4, Rapid Brodoc- Viitorul Darabani 4-0.

    Programul etapei a treia/ vineri, 8 septembrie, ora 17.00: FC Bacău- CSM Bacău, Aerostar Bacău- Știința Miroslava. Sâmbătă, 9 septembrie, ora 17.00: Viitorul Darabani- Foresta Suceava, Bucovina Rădăuți- Rapid Brodoc, CSM Vaslui- Șomuz Fălticeni.

    Clasament

    1 Foresta Suceava   2        2        0        0        6-2     6p.

    2 Știința Miroslava   2        2        0        0        6-2     6p.

    3 Rapid Brodoc       2        1        0        1        4-2     3p.

    4 FC Bacău             2        1        0        1        5-5     3p.

    5 Bucovina Rădăuți  2        1        0        1        4-4     3p.

    6 CSM Vaslui          2        1        0        1        4-5     3p.

    7 Aerostar Bacău     2        0        1        1        2-3     1p.

    8 CSM Bacău           2        0        1        1        4-6     1p.

    9 Șomuz Fălticeni    2        0        1        1        2-4     1p.

    10 Viitorul Darabani 2        0        1        1        2-6     1p.

     

    Prostia:  elixir al fericirii sau coșmar al rațiunii? (III) 

    ,,Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”

    Erasmus din Rotterdam, care ne-a încântat cu discursul său despre Prostie, pe care a transformat-o în personaj-vedetă, a fost nu doar filosof, ci un teolog erudit; a practicat și ca preot. Atacurile sale împotriva erorilor autorităților ecleziastice și superstițiilor i-au adus învinuirea de protestantism din partea  Vaticanului. După moartea sa, în perioada Contrareformei,   operele sale au fost înscrise în Indexul cărților interzise, prin hotărârile Conciliului de la Trent (1545-1563). Credința sa în puterea libertății spirituale a fost însă atât de puternică, încât   Stefan  Zweig avea să-l numească  ,,primul european conștient”. ,,Elogiul nebuniei sau discurs despre lauda prostiei”, către care am trimis deja, încântă și astăzi, fiind și  mărturie pentru gândul că libertatea spirituală reprezintă fundamentul esenței umane.

    Încercăm să privim către Prostie consiliați tot de spirite care au fost cucerite de universul Credinței. Nicolae Steinhardt, bunăoară,  destramă prejudecățile celor care susțin că în creștinism, care investește credință  în știutele valori, Prostia și-ar fi făcut loc de comodă ființare: ,,Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creștinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă și lașă, o bigoterie, ca și cum menirea creștinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forțele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiție osândit la cecitate și paraplegie. […] Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne-a chemat să fim buni, blânzi, cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți” (,,Jurnalul fericirii”, Editura Polirom, Iași, 2008, pp. 62-63).

    Am sufletul lipit de N. Steinhardt. Puțini sunt cei care s‑au aplecat atât de profund asupra credinței și incertitudinilor asemenea lui. În ,,Jurnalul fericirii” , ne amintim, el invocă un gând al lui Brice Parain, filosof și eseist francez: ,,Libertatea provine din incertitudine. Nevoia noastră occidentală de libertate, caracteristica noastră esențială, vine de la incertitudine” (op. cit., p. 330). Raportată la libertate, incertitudinea este convertită într‑o veritabilă paradigmă chiar și pentru Credință. Steinhardt a insistat atât de mult asupra acestei relații, încât unii au fost tentați să considere drept erezie religioasă discursul său. Pentru Steinhardt, a crede nu trebuie pus într‑o relație de cauzalitate, ci într‑o relație de „adversitate” (a crede cu toate că, deși, în ciu­da, în pofida…), pentru că el asimilează credința cu ideea de risc, de aventură, de pariu existențial, de „act gratuit”. Incertitudinea se opune evidenței, statisticilor și tocmai în acest sens ea intră în „scenariul” credinței. ,,Nu cu evidențe, cu dovezi, ci parcă, dimpotrivă, în mod tainic și dubitativ I‑a plăcut [lui Hristos] să procedeze, lăsând totdeauna posibilitatea sesizării unei doze de incertitudine și a conceperii validității unor îndoieli”, scrie el în ,,Dăruind vei dobândi”. Creștinismul este și din acest punct de vedere, pentru Steinhardt, o religie a incertitudinii și‑n ultimă instanță a libertății și a riscului existențial, după cum argumentează în ,,Jurnalul fericirii” (ed. cit., p. 297): ,,Creștinismul e riscul absolut, iar viața de călugăr e riscul dus la paroxism. Nu ți se oferă nicio certitudine. Nimic. Numai primejdii, numai riscuri. Nici certitudinea că vei muri măcar acolo, la mă­năstire. Că vei rezista. Că vei avea ce mânca. Și nici, mai ales, că ai făcut bine călugărindu‑te. Și nici – culmea – că ai ales calea mântuirii. S‑ar putea ca după atâtea nevoințe și mizerii să nu te mântuiești, să arzi ca orice păcătos care s‑a lăfăit în bucurii, belșuguri și confort, și s‑a hrănit cu multe desfătări alese, ori spre deosebire de cutare om cuminte care și‑a dus viața pe cât s‑a priceput fără a visa semeața desăvârșire. Numai și numai incertitudini. Dai totul, nu primești nimic. Și rămâi absolut singur, și nici de tine nu poți fi sigur, mai puțin ca de ceilalți. Vei putea oare răbda fără a cârti? Creștinismul, călugăria: iată saltul […], iată cuptorul aprins (în care să te arunci), iată podul care se surpă în urma ta, iată flota căreia îi dai foc, aventura. Cecul e fără garanție și semnătură, mergi cu el la bancă și nu știi dacă va fi onorat. Mănăstirea (ori credința, nu‑i mai brează) nu oferă nimic și ia totul și te așteaptă, rece, la cotitură”. O comparație realizată de Steinhardt între iudaism și creștinism, din perspectiva ființării incertitudinii, este seducătoare. Creștinismul, spune el, este „o religie a incertitudinii, depinzi numai și numai de har, și‑l poți pierde oricând. Spre deosebire de iudaism, aceea o religie a certitudinii: execuți cele șase sute treisprezece comandamente – pozitive și negative – și griji nu mai e cazul să‑ți faci. În creștinism totul se decide prin efectul unei judecăți înfricoșătoare, pline de necunoscute” (ibid., p. 134). Cred că spirite precum Steinhardt pot menține vie ființarea credinței, nu tot felul de piruete dezamăgitoare care ne oferă discursuri și inițiative despre ,,necesitatea reinventării religiei în folosul identității europene”. Obsedată (parcă) de realizarea uniformizării conștiințelor, Comisia Europeană, bolnăvicios‑sensibilă la faptul că ,,oamenii au tradiții și calendare religioase diferite” care trebuie respectate, a intenționat să ne impună interzicerea utilizării cuvântului Crăciun. În marea ei înțelepciune, a formulat și un fel de ghid lingvistic. În loc să spunem, de pildă, că „sezonul de Crăciun poate fi stresant”, ne‑a fost recomandată o altă expresie: ,,Perioada de vacanță poate fi stresantă”. Această noapte a minții a locuit temporar în fanteziile unora dintre cei mai bine plătiți bugetari europeni, creștini declarați în marea lor majoritate. ,,Cumplit meșteșug de a‑ți îngreuna rosturile”, ar zice prietenul meu Marius Manta. Creangă, brodând tot pe canavaua ,,cumplitului meșteșug”, ar fi evaluat aiureala aceasta în inconfundabilul său stil frust: ,,Cumplit meșteșug de tâmpenie!” Tâmpenia este o prostie de un nivel pe care puțini îl pot atinge…

    Să-l ascultăm și pe Părintele Galeriu. Cu știutul său discurs analitic, acesta dinamitează atitudinea celor care susțin că ignoranța, ruda apropiată a Prostiei, s-ar fi culcușit în ființa creștinismului: ,,Nu cunoașterea a interzis-o Dumnezeu, căci ea este un dar al Duhului Sfânt, așa cum este consemnat în cele șapte daruri de către profetul Isaia (11, 1-3). De altfel, ignoranța este un păcat foarte grav, și așa și este, căci un creștin autentic nu poate fi prost. În Evanghelia Sfântului Ioan, la capitolul XVII, Mântuitorul, în rugăciunea arhierească, spune: «Iar viața veșnică aceasta este, să Te cunoască pe Tine Singurul, Adevăratul Dumnezeu, și pe Iisus Hristos, pe Care Tu L-ai trimis». A-L cunoaște înseamnă implicit a cunoaște creația, făptuirea Lui, pentru că «toate printr-Însul s-au făcut și fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut». Așadar, nu este vorba de interdicția cunoașterii, ci de oprirea cunoașterii ambigue” (Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Sorin Dumitrescu, ,,Dialoguri de seară. Părintele Galeriu”,  Editura Harisma, București, 1991, pp. 90-91).

     

    Cealaltă față a războiului

    Americanii fac un misto crunt de Uniunea Europeană: Bloomberg scrie că europenii nu mai au nevoie de gaze naturale întrucât criza economică generată de scumpirea gazelor a dus la închiderea a numeroase fabrici. Prin urmare, criza economică este un … aliat neașteptat al UE. Desigur, ne amintim că criza gazelor a fost generată de sancțiunile impuse Rusiei și, apoi, de aruncarea în aer a conductei Nord Stream, ambele acțiuni puse la punct de americani.

    Așadar, din cauza închiderii fabricilor din Germania, consumul de gaz a scăzut, în luna iunie, cu 22 de procente față de 2022, iar la nivelul UE scăderea a fost de 15%. Dar asta nu este totul. Prețul gazelor a crescut la aproximativ 35 euro pe megawați-oră, comparativ cu media de puțin peste 20 euro în perioada 2010-2020, iar prețurile cu ridicata ale energiei electrice depășesc 140 euro pe megawați-oră, mai mult de trei ori față de media 2010-2020 de 38,5 euro. Și, încă, situația este și mai gravă, managerii se tem că o redeschidere a unor capacități de producție ar genera o creștere a cererii și, prin urmare, o nouă creștere a prețurilor.

    Aceasta este capcana în care a intrat Uniunea Europeană, și, mai ales, Germania. Fabricile se închid din cauza prețului crescut al energiei și nu mai pot fi redeschise deoarece creșterea cererii poate determina o nouă creștere a prețului la gaze și electricitate.

    În fața acestei situații, Germania a decis să importe îngrășăminte din Rusia deoarece prețul gazelor a făcut prohibitivă producția lor în țară. Berliner Zeitung scrie că Serviciul de Statistică și Asociația Industriei Agricole Germane indică o creștere a importurilor de îngrășăminte esențiale cu azot din Rusia cu 334% în condițiile în care prețul gazelor și al electricității reprezintă 80-90% din costul acestora. Potrivit Asociației, creșterea prețurilor la energie în Germania a dus în cele din urmă la declinul întreprinderilor chimice locale. După aceasta, după cum notează jurnaliștii publicației, Germania a început să importe îngrășăminte în volume mai mari. Acum, Germania importă aproximativ 95% din toate îngrășămintele cu azot care sunt folosite de țară.

    Cum criza energetică a lovit puternic Germania, nu este de mirare că, în țară, are loc o reevaluare a priorităților. Astfel, scrie EUObserver, gigantul energetic german RWE a demarat procesul de demontare a unui parc eolian, provocând o reacție puternică din partea activiștilor și a comunității ecologiste. Această decizie a venit ca parte a planului de extindere a unei mine de cărbune de lignit în regiunea de vest a Renaniei de Nord-Westfalia, în ciuda obiecțiilor legate de impactul negativ asupra mediului și a schimbărilor climatice.

    În aceste condiții, nu este de mirare vestea cum că importurile UE de Gaz Natural Lichefiat din Rusia au atins niveluri record. Evident, GNL-ul rusesc e mult mai scump decât gazul natural venit prin conducta, deși, în esență, este același produs. Ceea ce ne arată încă o dată ipocrizia liderilor UE.

    5 septembrie 2023

      Știința Miroslava – FC Bacău 4:2 VIDEO

      Rezumatul partidei dintre Stiinta Miroslava si FC Bacau, impreuna cu declaratiile celor doi tehnicieni, Tibor Selymes si Costel Enache
      Liga a III-a – seria I – sezon 2023/2024 – Etapa 2

      Sindicatul Europol dezvăluie neglijența în combaterea consumului și traficului de droguri din România

      Sindicatul Europol a făcut public astăzi un comunicat de presă dur, acuzând conducerile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din ultimii 8 ani că doar s-a făcut că luptă împotriva traficului și consumului de droguri în România. Sindicaliștii afirmă că, în timp ce politicienii emiteau declarații de intenție și susținere vehementă pentru această luptă, în realitate, MAI nu a investit suficiente resurse în această direcție, menținând numărul scăzut de aparate de tip „drug test” și nealocând suficiente resurse umane pentru a combate eficient această problemă majoră.

      Potrivit comunicatului, sindicaliștii au adus în atenție câteva aspecte-cheie pentru a susține acuzațiile lor. Unul dintre aceste aspecte se referă la numărul redus de aparate de tip „drug test” din țară – doar 184 în total, din care 30% au fost primite ca sponsorizări sau comodate. Mai mult, jumătate dintre acestea fie nu mai funcționează, fie nu sunt utilizate din cauza rezultatelor fals pozitive.

      De asemenea, Sindicatul Europol subliniază că există polițițiști rutieri care nu au avut nicio experiență cu aceste aparate de testare, fie pentru că acestea sunt ținute în fișet sau sunt defecte. Astfel, se pune întrebarea cum pot fi eficiente măsurile de combatere a consumului de droguri atunci când personalul responsabil nu este suficient pregătit și echipat.

      Un alt punct de discuție important din comunicat se referă la municipiile reședință de județ unde, surprinzător, nu au fost repartizate aparate de tip „drug test”. De exemplu, mun. Satu Mare, situat într-un județ de graniță cu flux mare de străini și cu persoane care lucrează în țări unde consumul recreativ este permis, nu dispune de aceste aparate de testare, fapt ce ridică semne de întrebare cu privire la eficacitatea combaterii traficului și consumului de droguri în aceste zone.

      Sindicatul Europol avertizează că această neglijență în gestionarea problemelor legate de droguri a avut consecințe grave, inclusiv un număr tot mai mare de morți și răniți în accidentele rutiere în care vinovații s-au aflat sub influența substanțelor interzise.

      În final, sindicaliștii cer ca cei care au condus MAI în ultimii 8 ani să își asume responsabilitatea pentru situația actuală și să fie schimbați din funcții, astfel încât să se poată implementa măsuri eficiente pentru combaterea traficului și consumului de droguri în România.

      Competiția profesională a pădurarilor din Bacău

        Cei mai bine pregătiți pădurari din cadrul Direcției Silvice Bacău au dat dovadă de excelență și pasiune pentru meseria lor într-un eveniment de marcă desfășurat în data de 29 august 2023.

        Într-o competiție ce a cuprins 10 probe solicitante și a durat aproximativ 5 ore, acești profesioniști ai silviculturii au demonstrat abilități remarcabile și cunoștințe solide în domeniul lor de activitate.

        La finalul competiției, s-a desemnat câștigătorul, reprezentantul Ocolului Silvic Sascut, domnul Mihu Adrian. Acesta a demonstrat un nivel excepțional de pregătire profesională și a obținut titlul de „Cel mai bun pădurar” în cadrul acestei competiții regionale.

        Mihu Adrian va avea acum onoarea de a reprezenta Direcția Silvică Bacău la etapa națională a concursului „Cel mai bun pădurar”, unde va concura cu alți pădurari talentați din întreaga țară pentru titlul suprem.

        Participanților li s-au adresat felicitări pentru eforturile lor remarcabile, iar organizatorilor evenimentului, Ocolului Silvic Livezi și șefului de ocol, ing. Cătălin Albișteanu, li s-au adus mulțumiri pentru buna desfășurare a competiției.

        Exponatul lunii septembrie 2023 la Vivariu, Bacău – Porumbelul guşat VIDEO

          Porumbelul Guşat este o rasă de porumbei cu o istorie fascinantă și un aspect distinctiv. Această rasă de porumbei se remarcă prin gâtul său „gușat”, o caracteristică care a captivat admiratorii de porumbei din întreaga lume de-a lungul secolelor.

          Această rasă are rădăcini adânc în istoria omenirii și a fost considerată o pasăre de casă încă din Antichitate. Originea exactă a porumbelului gușat nu este cunoscută, dar se crede că acești porumbei au fost crescuți și îmbunătățiți în special în regiunile din Orientul Mijlociu, inclusiv Persia și Egiptul antic. De-a lungul timpului, au fost aduși în Europa și au devenit o rasă apreciată de crescătorii de porumbei.

          Una dintre caracteristicile definitorii ale porumbeilor gușați este gâtul lor lung și arcuit. Acest gât distinctiv dă porumbeilor o aparență grațioasă și elegantă, iar culorile variate ale penajului lor adaugă la frumusețea lor.

          În plus față de aspectul lor remarcabil, porumbeii gușați sunt cunoscuți și pentru personalitățile lor plăcute. Sunt porumbei prietenoși, înțelegători și devotați crescătorilor lor. Această atitudine prietenoasă îi face porumbeii gușați potriviți pentru interacțiuni umane și pentru a fi ținuți ca porumbei de companie.

          Pe lângă aplicațiile lor în calitate de animale de companie, porumbeii gușați au fost, de-a lungul istoriei, utilizați și în competițiile de porumbei. Aceste competiții implică adesea porumbei gușați care sunt evaluați pe baza aspectului lor, inclusiv gâtul lor gușat, penajul și puritatea culorii.