luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 758

Profesorul Dumitru Lecca a scris povestea „mingii buclucașe„ care i-a marcat viața

Profesorul Dumitru Lecca, un excepțional slujitor al sportului, un maestru și un etalon al profesoratului și antrenoratului, emerit antrenor al naționalei de baschet a României, astăzi un venerabil octogenar, a lansat la Bacău noua sa carte de amintiri, intitulată semnificativ „Mingea buclucașă” (Ed. Magic Print, Onești, 2023).

Evenimentul a avut loc la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, unde un mare număr de prieteni și de admiratori au umplut până la refuz sala. Au venit și subprefectul Gabriel Lupu, consilierul județean Ilie Bîrzu, Constantin Gherasim – consilierul primarului de Bacău, președintele Filialei județene Cultul Eroilor, Dănuț Voicu, și cunoscutul politician liberal Dragoș Luchian, dar și numeroși muzeografi, scriitori și iubitori ai sportului, precum și un grup de elevi.

Cartea a fost prezentată de istoricul Vilică Munteanu și de cunoscutul profesor universitar și diriguitor al sportului băcăuan Radu Ababei, iar evenimentul a fost moderat de poeta și experta de patrimoniu Mihaela Băbuşanu.

Pentru că Dumitru Lecca este și un ilustru descendent al cunoscutei familii de boieri băcăuani – cunoscuți militari de carieră și politicieni -, Vilică Munteanu a făcut, în alocuțiunea sa, o detaliată prezentare a familiei din care provine autorul cărții și a perioadelor vieții și evoluției membrilor acesteia, familie greu încercată după cel de Al Doilea Război Mondial, dar care a ajuns, în secolele XIX-XX, să facă istorie la București, deținând funcții în cele mai înalte poziții din stat timp de patru generații. Această istorie i-a marcat viața și lui Dumitru Lecca, cel care a fost obligat astfel să se apropie de lumea sportului și să demonstreze aici valențele personalității sale modelată de nobila sa familie.

Și sportul este un domeniu care modelează personalități, iar Radu Ababei a făcut, la rândul său o pledoarie pentru practicarea acestuia, mai ale astăzi când sportul românesc a intrat într-un nemeritat con de umbră.
Pe aceeași temă a scris, în prefața cărții, și emeritul om de sport Florentin Marinescu, iar autorul volumului „Mingea buclucașă” a detaliat, în cele aproape 100 de pagini ale ei, nu povestea carierei sale, ci „a spicuit – cum el însuși o spune – povești inedite, de mai puțini cunoscute”, din felul în care a mers prin viață la braț cu pasiunea sa pentru sport, pentru baschet, dar în care uneori mingea a devenit… buclucașă. În carte apar, însă, întâmplări din cariera sa de jucător, mai puțin din aceea de antrenor, despre care speră să scrie în altă lucrare a sa.

Dumitru Lecca nu a detaliat la evenimentul de lansare firul poveștilor din carte, tocmai pentru a da cititorilor satisfacția de a-l urmări ei înșiși prin paginile ei.

Cartea va fi prezentată și vineri, 22 septembrie, la ediția din acest an a Festivalului-Concurs Național de Creație Literară „Avangarda XXII”, la Pensiunea Balta Albastră, din Letea Veche.

Vocea care cucerește inimi la fiecare notă

Artista Vasilica Tătaru, în dialog cu Florin Ștefănescu, la Deșteptarea podcast.

 

Programul Happy Cinema Bacău

Vineri,22 Septembrie
13:30 The Jungle Bunch 2: World Tour – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
14:00 The Muckles – The Quest for a New Home – Animaţie, Aventuri, Familie, Normal, AG
14:30 StarDog and TurboCat – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
15:00 Spycies – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
15:30 After Everything – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, N15
16:00 The Jungle Bunch 2: World Tour – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
16:30 A Haunting in Venice – Crimă, Dramă, Mister, Normal, AP12
17:00 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
17:30 All Fun and Games – Horror, Thriller, Premiera, N15
18:00 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
18:30 Mammalia – Dramă, Premiera, N15
19:00 Past Lives – Dramă, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
19:30 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
20:10 All Fun and Games – Horror, Thriller, Premiera, N15
20:30 A Haunting in Venice – Crimă, Dramă, Mister, Normal, AP12
21:00 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
21:30 After Everything – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, N15
22:00 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15

Sâmbătă,23 Septembrie
10:30 Spycies – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
11:00 The Jungle Bunch 2: World Tour – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
11:30 The Muckles – The Quest for a New Home – Animaţie, Aventuri, Familie, Normal, AG
12:00 StarDog and TurboCat – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
12:30 PAW Patrol: The Mighty Movie – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Avanpremiera, AP12
13:00 After Everything – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, N15
13:30 The Jungle Bunch 2: World Tour – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
14:00 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
14:30 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
15:00 PAW Patrol: The Mighty Movie – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Avanpremiera, AP12
16:00 Carlos – Documentar, Premiera, AP12
16:20 A Haunting in Venice – Crimă, Dramă, Mister, Normal, AP12
16:40 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
17:30 All Fun and Games – Horror, Thriller, Premiera, N15
18:00 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
18:30 Mammalia – Dramă, Premiera, N15
19:00 Past Lives – Dramă, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
19:30 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
20:10 All Fun and Games – Horror, Thriller, Premiera, N15
20:30 A Haunting in Venice – Crimă, Dramă, Mister, Normal, AP12
21:00 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
21:30 After Everything – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, N15
22:00 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15

Duminică,24 Septembrie
10:30 Spycies – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
11:00 The Jungle Bunch 2: World Tour – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
11:30 The Muckles – The Quest for a New Home – Animaţie, Aventuri, Familie, Normal, AG
12:00 StarDog and TurboCat – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
12:30 PAW Patrol: The Mighty Movie – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Avanpremiera, AP12
13:00 After Everything – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, N15
13:30 The Jungle Bunch 2: World Tour – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
14:00 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
14:30 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
15:00 PAW Patrol: The Mighty Movie – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Avanpremiera, AP12
15:30 All Fun and Games – Horror, Thriller, Premiera, N15
16:20 A Haunting in Venice – Crimă, Dramă, Mister, Normal, AP12
17:00 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
17:30 All Fun and Games – Horror, Thriller, Premiera, N15
17:30 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
18:30 Mammalia – Dramă, Premiera, N15
19:00 Past Lives – Dramă, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
19:30 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
20:00 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
20:30 A Haunting in Venice – Crimă, Dramă, Mister, Normal, AP12
21:00 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
21:30 After Everything – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, N15

Luni,25 Septembrie
13:30 The Jungle Bunch 2: World Tour – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
14:00 StarDog and TurboCat – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
14:00 The Muckles – The Quest for a New Home – Animaţie, Aventuri, Familie, Normal, AG
14:30 Spycies – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
15:30 After Everything – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, N15
16:00 The Jungle Bunch 2: World Tour – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
16:00 A Haunting in Venice – Crimă, Dramă, Mister, Normal, AP12
17:00 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
17:30 All Fun and Games – Horror, Thriller, Premiera, N15
18:00 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
18:00 Mammalia – Dramă, Premiera, N15
19:00 Past Lives – Dramă, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
19:30 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
20:00 A Haunting in Venice – Crimă, Dramă, Mister, Normal, AP12
20:30 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
21:00 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
21:30 After Everything – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, N15

Marţi,26 Septembrie
13:30 The Jungle Bunch 2: World Tour – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
14:00 StarDog and TurboCat – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
14:00 The Muckles – The Quest for a New Home – Animaţie, Aventuri, Familie, Normal, AG
14:30 Spycies – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
15:30 After Everything – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, N15
16:00 The Jungle Bunch 2: World Tour – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
16:00 A Haunting in Venice – Crimă, Dramă, Mister, Normal, AP12
17:00 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
17:30 All Fun and Games – Horror, Thriller, Premiera, N15
18:00 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
18:00 Mammalia – Dramă, Premiera, N15
19:00 Past Lives – Dramă, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
19:30 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
20:00 A Haunting in Venice – Crimă, Dramă, Mister, Normal, AP12
20:30 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
21:00 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
21:30 After Everything – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, N15

Miercuri,27 Septembrie
13:30 The Jungle Bunch 2: World Tour – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
14:00 StarDog and TurboCat – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
14:30 Spycies – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
15:00 The Muckles – The Quest for a New Home – Animaţie, Aventuri, Familie, Normal, AG
15:30 After Everything – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, N15
16:00 A Haunting in Venice – Crimă, Dramă, Mister, Normal, AP12
16:30 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
17:00 The Jungle Bunch 2: World Tour – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
17:30 All Fun and Games – Horror, Thriller, Premiera, N15
18:00 Mammalia – Dramă, Premiera, N15
18:30 Past Lives – Dramă, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
19:00 Carlos – Documentar, Premiera, AP12
19:30 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
20:00 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
20:30 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
21:00 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
21:30 After Everything – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, N15

Joi,28 Septembrie
13:30 The Jungle Bunch 2: World Tour – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
14:00 StarDog and TurboCat – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
14:30 The Muckles – The Quest for a New Home – Animaţie, Aventuri, Familie, Normal, AG
15:00 Spycies – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
15:30 After Everything – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, N15
16:00 A Haunting in Venice – Crimă, Dramă, Mister, Normal, AP12
16:30 The Jungle Bunch 2: World Tour – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
17:00 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
17:30 All Fun and Games – Horror, Thriller, Premiera, N15
18:00 Mammalia – Dramă, Premiera, N15
18:30 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
19:00 Past Lives – Dramă, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
19:30 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
20:00 The Creator – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Thriller, Avanpremiera, AP12
20:40 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
21:00 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Premiera, N15
21:30 After Everything – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, N15

O voce demnă de marile scene concertează în acest weekend la Slănic-Moldova     

În Parcul Central al stațiunii Slănic-Moldova, vor avea loc, la finele acestei săptămâni (23 și 24 septembrie), între orele 16.00 – 18.00, două concerte extraordinare susținute în cadrul evenimentului ,,Toamnă Slăniceană”, de Iustin Călin, artistul care a copilărit pe meleaguri slănicene.

De la un centru pentru copii, pe marile scene ale lumii 

Înzestrat cu un talent deosebit, Iustin Călin s-a remarcat în primul rând prin vocea sa, atât în cadrul emisiunilor ,,X Factor” și ,,Românii Au Talent”, cât și în numeroasele concerte organizate în țară și străinătate, ca solist vocal, dar și ca dirijor și membru al corului ,,Harmonia Christi” din Timișoara, formație care susține și ,,Mladifest”, Festivalul Tinerilor de la Medjugorje, locul sfânt din Bosnia și Herțegovina.

Absolvent al Colegiului Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău și al Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara (secția Canto clasic), Iustin Călin își desfășoară activitatea în prezent, tot în Timișoara, ca profesor de canto, pian, chitară si teorie muzicală. Totodată, acesta mai activează și ca dirijor, compozitor, colaborator în calitate de solist vocal cu diverse instituții muzicale naționale și internaționale. Este invitat în juriul mai multor festivaluri din țară și din străinătate, protagonist în diverse apariții televizate muzicale și de divertisment și președinte-fondator al Festivalului ,,Artistul de mâine”. Printre altele, Iustin a cântat și la Vatican, pentru Papa Francisc și pentru Dumnezeu, ca dar de mulțumire pentru ocrotirea sa și pentru harul dăruit, întru bucuria vieții…

Însă, până la aceste strălucite și onorante rezultate, cum nu mulți totalizează la doar 24 de ani, Iustin Călin a trecut prin clipe de viață ce i-au marcat copilăria, dar l-au și motivat pentru ceea ce avea să urmeze mai târziu.

Abandonat de părinții lui pe când de-abia împlinise două săptămâni de viață, Iustin a ajuns, prin bunăvoința și dragostea lui Dumnezeu, în mâinile uneia dintre slujitoarele Sale, sora Michela Martinello, de la Centrul ,,Buna Vestire” a Fundaţiei ,,Victorine Le Dieu” din Onești, o adevărată mamă pentru cei abandonați de mamele lor naturale și de a căror soartă s-a ocupat, cu mare dragoste și dăruire,  mai bine de 30 de ani. Un alt Centru rezidențial pentru copii al fundației a fost și cel de la Slănic-Moldova, care a funcționat între 2000 – 2007, loc în care și-a petrecut o parte a copilăriei și Iustin Călin. De aici și legătura sa de suflet cu stațiunea de la poalele Nemirei, căreia îi dedică acest dublu concert, întru recunoștință și veșnică amintire…

Din păcate, Iustin nu avea să-și cunoască părinții niciodată, iar atunci când mama lui era pe pasul să o facă, n-a mai apucat, întrucât a suferit un AVC și a murit. Ce tristă poveste de viață, dar care avea să se schimbe radical, datorită aceluiași Dumnezeu și oamenilor de bine…

Iustin Călin revine cu drag și nostalgie la Slănic-Moldova, unde a scris o filă din povestea vieții sale

 

Artistul a răspuns cu mare bucurie invitației adresată de Primăria Slănic-Moldova de a susține cele două concerte și a mulțumit în mod special, primarului Gheorghe Baciu, inițiatorul proiectului și un susținător al tinerelor talente de pe Valea Slănicului și nu numai.

,,Pentru mine, concertul de la Slănic-Moldova însemană o reîntoarcere în sanctuarul copilăriei mele. Îmi amintesc cu drag, cu emoție și bucurie, fiecare moment pe care îl petreceam pe ulițele acestui mic oraș, dar care de fapt, reprezintă inima unei stațiuni iubite de români și deopotrivă de străini. M-am bucurat de toate momentele care au marcat frumos sau mai puțin frumos copilăria mea, dar așa eram pe atunci, un copil, un necunoscut, oarecum vizat de faptul că eram într-o casă de copii gestionată de măicuțe. Acum, întorcându-mă aici în calitate de artist, de invitat, este pentru mine o emoție unică, mult mai mare decât emoția pe care o simt de obicei, atunci când merg și concertez în alte locuri. Pe mine mă leagă foarte multe lucruri de Slănic-Moldova, mă leagă tot acest superb peisaj, care de fapt este ca un loc ascuns în inima munților, departe de tumultul vieții cotidiene, care nu ne lasă să ne bucurăm pe deplin de frumusețea naturii, așa cum Slănicul, în fiecare anotimp, sub diverse forme, o exprimă, cum nu se poate mai bine”, a spus Iustin Călin.

 

Cum și când s-a născut ideea evenimentului ,,Toamnă Slăniceană”

 

,,Cu domnul primar Gheorghe Baciu am avut ocazia să mă întâlnesc și să colaborez în diverse moduri și în diverse momente ale unor activități în care domnia sa s-a implicat. Acest proiect s-a născut după ce ne-am întâlnit la Brașov, la o conferință a Clubului Rotary, unde am fost invitat să cânt, iar cele discutate atunci, iată, au prins contur și se concretizează acum, la Slănic-Moldova. M-am bucurat și mă bucur că dânsul iubește arta, muzica bună, de orice gen ar fie ea, dar și artiștii, care într-un fel sau altul sunt legați de stațiunea pe care o păstorește. Îi mulțumesc pentru această oportunitate, îi mulțumesc că astfel aduce bucurie în sufletul meu și a celor care vor participa la evenimentul concertistic. Și îi mai mulțumesc și pentru că această invitație este un semn de prețuire pentru tot drumul meu artistic, unul care nu a fost deloc ușor și pe care l-am construit cu multă trudă, dar și cu multă satisfacție. Mă bucur să mă aflu din nou printre slăniceni și să le ofer lor, ca și vizitatorilor stațiunii, clipe frumoase și de neuitat, pe minunate fonduri și texte muzicale”, a mai spus artistul Iustin Călin.

La rându-i, primarul stațiunii, Gheorghe Baciu, a ținut să precizeze următoarele:

,,Țin să îi mulțumesc și eu lui Iustin Călin, pentru că va fi prezent la Slănic-Moldova și că va cânta și ne va încânta cu muzica lui sublimă, pe parcursul celor două zile ale primului eveniment important care marchează frumoasa toamnă slăniceană. Continuăm astfel, să promovăm tinerele talente din întregul areal al stațiunii noastre și nu numai, pentru că, tineri artiști ca Iustin Călin sunt și pot deveni, buni ambasadori, buni mesageri ai artei și culturii, nu doar pentru locurile din care provin, ci și pentru întreaga Românie. Îi așteptăm cu mult drag pe slăniceni și pe turiștii aflați în aceste zile la Slănic-Moldova, să se bucure de momentele muzicale pe care ni le va oferi, cu multă pasiune și dragoste de oameni, Iustin Călin”.

Evenimentul ,,Toamnă Slăniceană” este organizat de Primăria orașului-stațiune Slănic-Moldova.

Romulus-Dan BUSNEA

 

 

 

Accident rutier pe Varianta Ocolitoare Bacău: Autovehicul încărcat cu struguri răsturnat pe banda de urgență

    FOTO: DRDP Iași

     

    FOTO: DRDP Iași

    În această dimineață, pe Varianta Ocolitoare Bacău (A7), la kilometrul 17+000, partea dreaptă a autostrăzii în sensul Bacău – Roman, a avut loc un grav accident rutier. Un autovehicul încărcat cu struguri s-a răsturnat pe banda de urgență, determinând o intervenție rapidă a autorităților.

    Evenimentul a avut loc în jurul orei 8 dimineața, iar autoritățile au fost imediat alertate. La fața locului, poliția rutieră, ambulanțele și lucrătorii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași – District Bacău au intervenit pentru gestionarea situației.

    Circulația a fost oprită temporar în zona accidentului pentru a permite lucrătorilor să curețe carosabilul și să ridice autovehiculul răsturnat. Eforturile coordonate ale echipelor de intervenție au permis reluarea circulației în siguranță în cel mai scurt timp posibil.

    Din fericire, nu s-au înregistrat victime grave în urma accidentului. Autoritățile încurajează conducătorii auto să fie vigilenți și să respecte regulile de circulație pentru a evita astfel de incidente pe drumurile publice.

    În continuare, poliția rutieră va desfășura o anchetă pentru a stabili cauza exactă a accidentului și pentru a lua măsurile corespunzătoare pentru prevenirea unor astfel de evenimente în viitor.

     

    Voluntari în acțiune: Ziua Națională a Curățeniei transformă Moineștiul într-un oraș mai curat

      Ziua Națională a Curățeniei a fost sărbătorită în acest an în municipiul Moinești printr-o campanie de mai multe zile, care a adunat voluntari inimoși dornici să facă orașul lor mai curat și mai pitoresc. Cu determinare și dedicare, acești voluntari au participat la numeroase acțiuni de ecologizare în diverse zone ale orașului.

      Printre zonele care au beneficiat de această campanie de curățenie se numără Pădurea cu Pini, Parcul Orizont de pe dealul Osoiu, arealul de la Gară până la monumentul Aviatorilor, precum și parțial pârâul Tazlăul Sărat în cartierul Lucăcești. De asemenea, străzile George Coșbuc, Luminii, Parcul de la Stomatologie, întregul areal de la Colegiul Tehnic Grigore Cobălcescu, Școala Gimnazială Tristan Tzara și Grădinița Cheița de Aur, zona din jurul Școlii Gimnaziale Alexandru Sever, străzile 1 Mai, Avram Iancu și 22 Decembrie din cartierele Hangani și Văsâiești, precum și mari porțiuni ale pârâului Urminiș au fost curățate și ecologizate cu simț de răspundere.

      Primarul municipiului Moinești, Valentin Vieru, a transmis un mesaj de mulțumire către toți cei implicați în această campanie benefică pentru comunitate. El a subliniat că atât copiii cât și cadrele didactice de la toate unitățile de învățământ, polițiștii, pompierii și reprezentanții poliției locale au demonstrat că împreună prețuiesc natura, o respectă și o ajută să renască. De asemenea, aceste acțiuni de ecologizare au pus în evidență faptul că sunt mai mulți cei care își doresc un mediu curat decât cei care aruncă gunoaiele oriunde. Primarul Vieru a îndemnat comunitatea să fie responsabilă, să păstreze curățenia și să ia atitudine împotriva celor rău intenționați și necivilizați.

      Această campanie de curățenie a arătat că eforturile comunității pot face o diferență semnificativă în păstrarea mediului înconjurător sănătos și frumos, și a demonstrat solidaritatea și responsabilitatea cetățenilor față de mediul înconjurător

      Primăria Bacău vă așteaptă la Festivalul „Fall for Art” la Insula de Agrement

        Primăria municipiului Bacău vă invită să faceți parte dintr-o experiență culturală și artistică de excepție la Festivalul „Fall for Art” ce va avea loc pe Insula de Agrement în zilele de vineri și sâmbătă, 22-23 septembrie 2023. Organizat de Consiliul Local al Copiilor Bacău, acest eveniment promite să fie unul memorabil pentru toți participanții.

        Ce puteți aștepta la acest festival?

        Concerte Live: Scena principală va găzdui artiști talentați, care vor susține concerte live, acoperind o gamă variată de genuri muzicale. De la trupe de teatru pline de energie la DJ-uri cu mixuri captivante, veți avea parte de o experiență muzicală diversificată.

        Concurs de Fotografie: Festivalul va găzdui un concurs de fotografie deschis tuturor artiștilor vizuali, indiferent dacă sunt amatori sau profesioniști. Participanții vor avea ocazia să-și expună creațiile în fața unui public entuziast și să câștige premii atractive.

        Spectacole de Teatru: Diverse trupe de teatru vor aduce pe scenă spectacole captivante, abordând teme și stiluri variate, pentru a oferi publicului o experiență artistică unică.

        Invitații Speciali: Printre invitații speciali care vor susține concerte pe scenă se numără trupa de teatru „NOBODY’S GROUP,” trupa de rock „CHROMA,” DJ MO’NIQUE, trupa „SHIRTLESS,” trupa „LITTLE DIZASTER,” „ACADEMIA ADAMAS,” DJ EMIRALD, EL MARIANO și alți DJ locali, precum și un invitat surpriză care a cântat la Untold și Neversea.

        Aceste evenimente fac parte din proiectul „Asigurarea Incluziunii Sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul celor mai vulnerabili copii din România,” care este implementat de Primăria Municipiului Bacău prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău în parteneriat cu UNICEF România.

        23 septembrie – Echinocțiul de toamnă marchează trecerea la sezonul rece în emisfera nordică

          Image By freepik

          Sâmbătă are loc echinocțiul de toamnă, un moment astronomic semnificativ în calendarul global. Echinocțiul de toamnă marchează ziua în care Soarele răsare exact în punctul cardinal est și apune exact în punctul cardinal vest, determinând ca durata zilei să fie egală cu cea a nopții pe întregul glob, cu excepția regiunilor polare.

          În emisfera nordică, echinocțiul de toamnă semnifică debutul toamnei astronomice. Acest sezon se va încheia odată cu solstițiul de iarnă, care va avea loc la data de 21 decembrie 2023. Pe măsură ce avansăm în toamna astronomică, durata zilei va continua să scadă, iar cea a nopții va crește, pregătind terenul pentru iarnă.

          În emisfera sudică, echinocțiul de toamnă marchează începutul primăverii astronomice. Acest sezon va continua până la solstițiul de vară, care va avea loc la data de 21 decembrie. Odată cu venirea primăverii, zilele vor deveni tot mai lungi, iar natura va începe să se trezească din somnul iernii.

          Trebuie menționat că regiunile polare sunt excepții în această echilibrare temporară a duratei zilei și nopții. La polul nord, începe acum lunga noapte polară, care va dura până la echinocțiul de primăvară din 20 martie 2024. În schimb, la polul sud, începe ziua polară, care va dura tot atât de mult, până la solstițiul de vară.

          Echinocțiul de toamnă este un moment fascinant în calendarul astronomic, marcat de echilibru și schimbare, care aduce cu sine atât schimbări în lungimea zilei, cât și în modul în care percepe și trăiește lumea naturii în cele două emisfere ale Pământului.

          Atenție, se oprește apa pe mai multe străzi din mun. Onești!

            Pentru executarea lucrărilor de montare a unei vane de legătură pe conducta de alimentare cu apă de pe bd. Oituz din municipiul Onești, județul Bacău, se va sista furnizarea apei potabile de luni – 25 septembrie 2023, ora 23.00, până marți – 26 septembrie 2023, ora 04.00.

            Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Mercur, Scutarului, Libertății, George Bacovia, Culturii, Jupiter, Saturn, Venus, Aurora, Emil Rebreanu, Belvedere, Cașinului, Republicii, George Călinescu, 1 Mai, Oituz, Parcului, Perchiului, Muncii, Păcii, Poștei, Radu Rosetti, Teilor, Florilor, Tineretului, aleea Liliacului, precum și cei din zona Quartal.

            Investiția face parte din Contractul de Lucrări “CL 1 – Reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a rețelelor de canalizare menajeră în Municipiul Onești” în valoare de aproximativ 71 mil. lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).

            Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

            Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

            Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

            Biroul de Comunicare

            MELANCOLII DE „BACOVIENI” CU IDENTITATEA FURATĂ: Rodica Matei (Popovici) și prof. Cristina Ciurea

             Rodica Matei (Popovici)

            Prima generație de „bacoviști” – 1967. Reflecții de absolventă

            Anul acesta am împlinit 56 de ani de la absolvirea liceului (1967); nu a oricărui liceu, ci a celui mai bun liceu din Bacăul acelor timpuri – Liceul „George Bacovia” (azi, Colegiul Național „Ferdinand I“). Fericitul eveniment a avut loc la exact 100 de ani de la înființarea în anul 1867 a Gimnaziului de Băieți din Bacău.

            În anul în care liceul a sărbătorit centenarul, a fost editată o monografie semnată de Petre Popescu – director și profesor de istorie, Ioan Grigoriu – profesor de limba franceză și Dumitru Zaharia – profesor de istorie (ultimii doi fiindu-mi profesori). Tot atunci, în anul 1967, împlinindu-se zece ani de la moartea poetului George Bacovia, s-a dezvelit și bustul acestuia în curtea din fața clădirii liceului, care, începând din acel an și până în 1997, a purtat numele poetului „tristeților provinciale”.

            Diplomele de bacalaureat ale promoției noastre și a celor 30 de promoții care ne-au urmat certifică faptul că noi suntem absolvenții Liceului Nr. 1 „George Bacovia” din Bacău.

            Deci, noi, cei care am terminat liceul în anul 1967, am fost asimilați de istorie atât în calitate de reprezentanți ai „Promoției Centenarului” cât și în calitate de reprezentanți ai primei generații de absolvenți ai Liceului Nr. 1 „George Bacovia” din Bacău; din păcate, această perioadă a fost uitată și nu a fost menționată niciunde.

            Am urmat în clădirea liceului atât cursul gimnazial (care dura 3 ani în acea vreme), cât și cursul liceal și, pot spune cu sinceritate, că am avut parte de dascăli minunați, mulți dintre ei foarte tineri, unii fiind proaspăt absolvenți ai facultăților de profil. Printre aceștia se afla și doamna prof. Cristina Ciurea, un om deosebit, care ne-a fost atât profesoară de matematică cât și diriginte pe parcursul celor șapte ani petrecuți pe băncile școlii.

            În ziua de 15 mai 2023, când clasa noastra (XI C) s-a întâlnit pentru a sărbători cei 56 de ani scurși de la absolvire, am avut plăcerea și bucuria de a ne reîntâlni cu doamna profesor Cristina Ciurea, pe care am regăsit-o la fel de energică, iubitoare și grijulie.

            Desigur, timpul și-a pus amprenta și asupra noastră; am rămas mai puțini. O parte dintre foștii colegi nu au putut să ajungă din motive medicale, iar alții au invocat depărtarea, fiind stabiliți în SUA, Canada ș.a. Ne-a impresionat Vladimir Semianu (stabilit în Israel), care, deși a avut o călătorie obositoare, nu a vrut să rateze întâlnirea noastră. Am povestit, am retrăit anii tinereții, ne-am amintit cu nostalgie cum se „înmulțeau” orele noastre de matematică, prin reconfigurarea orelor de dirigenție, de educație cetățenească, de astronomie; mai mult, unul dintre colegii noștri și-a reamintit faptul că, în ultimul an, făceam ore de matematică în fiecare zi de duminică, într-o epocă în care săptămâna de lucru era de șase zile. Ne-am adus aminte cum doamna Ciurea venea în clasă, ne întreba ce facem și apoi își deschidea geanta și scotea de acolo câteva foi cu… probleme și exerciții.

            Am povestit diverse întâmplări, ne-am amintit de profesorii și de colegii noștrii, dintre care unii au plecat la stele poate prea devreme, iar orele s-au scurs cu repeziciune. Am promis cu toții că anul viitor ne vom întâlni din nou iar doamna dirigintă Cristina Ciurea va striga catalogul.

            Să ne ajute Dumnezeu să nu avem absenți nemotivați!

            Noi, absolvenții clasei a XI-a C, promoția 1967, am dori nespus ca pe frontispiciul liceului să se mai așeze o placuță care să menționeze faptul că între anii 1967 și 1997 liceul a purtat denumirea marelui poet și, de asemenea, ca bustul poetului să revină la locul lui.

            De la stanga la dreapta: (prim plan) Constantin Filip, Rodica Popovici (Matei),
            dna. Dirig. Cristina Ciurea; 15 mai 2023

             

            De la stanga la dreapta: Constantin Pascal, Constantin Olteanu Mita, Maricica Huștiu,
            dna. Dirig. Cristina Ciurea și Cornel Pașcanu; 15 mai 2023

            Prof. Cristina Ciurea

            Mărturisiri de credință închinate bătrânului și veșnic tânărului nostru Liceu „George Bacovia”, a cărui poartă am deschis-o timp de 35 de ani.

            La fiecare început și sfârșit de an școlar retrăiesc emoțiile clinchetului de clopoțel care anunța întâlnirea cu cei dornici de a ști cum să pătrundă în tainele cunoașterii, de formare și dezvoltare a potențialului lor de creație și gândire, dar și de despărțirea de cei care, după patru ani de studii, plecau să deschidă noi porți spre viață.

            M-am întrebat adesea: oare în cei 35 de ani de profesorat, din care 8 ani ca director (1982-1990), am reușit să-mi fac datoria de dascăl, de coleg, de conducător al liceului? De multe ori, răspunsul îl găsim în aprecierile elevilor.

            Am avut marele noroc să muncesc și să mă formez într-un colectiv didactic elevat, serios, exigent, preocupat de performanță. Mi-au rămas în suflet profesori precum Ioan Grigoriu (limba franceză), fost profesor și director al liceului, Gheorghe Pâslaru și Nety Manu (matematică), Mircea Țarălungă (fizică), Beatrice Gheorghiu (limba română) și mulți alții.

            Prin participarea elevilor la olimpiadele școlare, la sesiunile științifice am încercat să le insuflu spiritul de cercetare, perseverența, capacitatea de sinteză, rezistența la eșec etc. Aceste preocupări ale întregului colectiv didactic au fost concretizate în rezultate bune și foarte bune, obținute an de an de absolvenții liceului la examenele de admitere în învățământul superior, precum și la concursurile școlare – faza națională și internațională.

            Marele dar pe care l-a dat Dumnezeu dascălilor este puterea de a-i înzestra pe alții cu învățătură, cu educație. Legătura dintre elevi și dascăli este însăși învățătura în curgerea ei de la unul la celălalt.

            Câte nu s-ar mai putea adăuga … Închin un gând pios în memoria celor chemați pentru odihnă veșnică și vreau să le mulțumesc tuturor colegilor pentru dăruire.

            Salut absolvenții bacovieni, oriunde s-ar afla!

             

            Prof. Cristina Ciurea

             

            Banii pot fi donați în contul RO14 RNCB 0318 0282 3421 0001 deschis pe numele Pavel Pădure, cu următoarele mențiuni: NUME, DONAȚIE PENTRU BUST GEORGE BACOVIA.

            Pe o laterală a soclului va fi montat un înscris cu un cod QR care va permite accesul la lista completă a donatorilor și la o arhivă foto; în eventualitatea strângerii unor fonduri mai mari decât cele necesare, sumele rămase vor fi donate Colegiului Național „Ferdinand I” pentru dotări în folosul elevilor. În funcție de succesul acestei campanii, inițiatorii se gândesc să organizeze în vara anului 2024 un mare Bal al Bacovienilor la care sunt invitați să participe reprezentanți din toate promoțiile care au absolvit Liceul Teoretic „George Bacovia”.

            Informații suplimentare la tel: 0745.575.744 (Mihai); 0722.648.212 (Dan).

            Pentru completarea arhivei foto vă rugăm să trimiteți materialele dumneavoastră la adresa: cm.negoita@gmail.com

            „Bacovieni” din toate țările, uniți-vă!

            Despre noile propuneri legislative cu privire la modificarea Codului Fiscal

              Interviu cu Cătălin Hazaparu, Președintele COAL Bacău

              -Așadar, domnule Hazaparu, ce consecințe credeți că ar putea avea asupra economiei și mediului de afaceri din România dacă noile propuneri legislative ar fi implementate? Și care sunt cele mai arzătoare prevederi, să spun așa, pentru mediul de afaceri?

              -Aș vrea să încep prin a vă spune că noi, cei din mediul de afaceri, nu suntem cei care nu dorim să plătim taxe, ci dimpotrivă, vrem să punem umărul la dezvoltarea acestei țări. Vrem să plătim taxe, însă statul trebuie să înțeleagă că nu putem plăti mai mult decât avem, mai mult decât producem. Vrem să fim tratați ca un partener loial al statului. Noi conștientizăm faptul că ne aflăm într-o perioadă dificilă în care deficitul bugetar a atins cote alarmante și suntem pe cale să pierdem o parte importantă a banilor din PNRR, ceea ce nu este deloc confortabil pentru România.

              Mai știm și că în aceste momente grele, când ne aflăm într-o perioadă post-pandemică și mai avem și un război la graniță, BNR face eforturi colosale pentru a ține în frâu inflația. BNR a majorat de mai multe ori dobânda de politică monetară, și efectul pe care l-a obținut este cât se poate de vizibil… rata inflației în România este una dintre cele mai mici din UE.

              Aș putea spune că ne aflăm într-un cerc vicios. Pentru a diminua inflația, diminuăm consumul prin creșterea dobânzilor, făcând aproape inaccesibilă creditarea, însă pentru a colecta mai mulți bani la bugetul de stat avem nevoie de consum și astfel ajungem în situația în care suntem forțați de împrejurări să alegem răul cel mai mic. Noile propuneri legislative nu numai că ștrangulează mediul privat, ele chiar duc România într-o zonă neagră. Gândiți-vă ce s-ar întâmpla dacă 50% dintre IMM-uri ar falimenta în următorul an? Din noile propuneri legislative am extras câteva puncte mai arzătoare, nu că celelalte nu ar fi…

              Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt următoarele: 1% pentru microîntreprinderile cu venituri care nu depășesc 300.000 lei, și chiar și aici apar excepții; 3%, pentru microîntreprinderile care: realizează venituri peste 300.000 lei; desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5821 – Activități de editare a jocurilor de calculator, 5829 – Activități de editare a altor produse software, 6201 – Activități de realizare a softului la comandă (software orientat client), 6209 – Alte activități de servicii privind tehnologia informației, 5610 – Restaurante, 5621 – Activități de alimentație (catering) pentru evenimente, 5629 – Alte servicii de alimentație, 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor, 6910 – Activități juridice pentru activități ale notarilor și avocaților, 8621 – Activități de asistență medicală generală, 8622 – Activități de asistență medicală specializată, 8623 – Activități de asistență stomatologică, 8690 – Alte activități referitoare la sănătatea umană. Bineînțeles că sunt mult mai multe, dar le vom aborda pe rând.

              Cum vedeți această schimbare în contextul încurajării investițiilor și dezvoltării mediului de afaceri?

              -Situația e următoarea: în cazul în care, în cursul anului fiscal, veniturile realizate de o microîntreprindere, cumulat, depășesc nivelul de 300.000 lei, începând cu trimestrul în care se înregistrează aceste situații, este aplicabilă următoarea cotă de impozitare, de 3%. Lucrurile sunt cât se poate de simple. Dacă consumăm mai mult, trebuie să producem mai mult, și asta o putem face prin investiții. Prin încurajarea investițiilor, putem atrage mult mai mulți bani la buget decât prin economisire și creșteri de taxe. Din punctul meu de vedere, dacă am renunța la impozitul pe profit și ne-am limita doar la un impozit pe venit de 1% pentru întregul mediul de afaceri, încasările la bugetul de stat ar fi mult mai mari.

              -Vreau să abordăm, în continuare, un subiect despre care se vorbește mult în ultimul timp: voucherele de vacanță. Știu că activați și în domeniul turismului și este un subiect care vă interesează. Așadar, cum evaluați potențialul efectelor economice ale acordării tichetelor de vacanță pentru salariații din sectorul privat? Cum priviți acest aspect: ca o investiție sau ca un ajutor? Ce măsuri specifice vedeți ca fiind necesare pentru a maximiza beneficiile acestei investiții în economia României, inclusiv în ceea ce privește creșterea forței de muncă calificate și reducerea costurilor fiscale pe angajat?

              -Acordarea tichetelor de vacanță pentru circa 4,2 milioane de salariați din sectorul privat trebuie privită, clar, ca o investiție, o infuzie de capital în economie, nicidecum ca un ajutor. În 2009, când au fost introduse voucherele de vacanță pentru salariații din sectorul bugetar, în România existau cca. 6.000 de unități de cazare acreditate. Astăzi, numărul acestora depășește 20.000. Sigur, nu s-au construit 14.000 de unități de cazare, ci multe au ieșit din economia neagră și gri. Există principala componentă de sprijinire a sectorului turistic și HoReCa, pentru că cele circa 6,1 miliarde lei intră direct în aceste sectoare, dar, în același timp, sunt angrenate, pe orizontală și numeroase alte industrii. Pot fi antrenate circa 14 – 15 industrii, cu un efect multiplicator pe orizontală pozitiv. Industria petrochimică, a transporturilor, cea alimentară, serviciile, industria mobilei, textilei, sticlăriei etc. sunt tot atâtea ramuri care se pot dezvolta tocmai ca urmare a acestei infuzii de capital.

              Astfel, la fiecare leu investit în vouchere de vacanță se poate întoarce în bugetul statului 1,12 lei, iar Produsul Intern Brut crește cu 1,51 lei. Mai mult, la aproximativ 65000 lei investiți în vouchere de vacanță se creează un nou loc de muncă. Cu alte cuvinte, nu vorbim despre un efort financiar, ci despre o decizie cu multiple efecte benefice pentru economie. De asemenea, una dintre problemele principale cu care ne confruntăm astăzi este lipsa forței de muncă calificate. Avem nevoie de măsuri clare prin care să fidelizăm angajații, de măsuri care să permită  recuperarea fizică și psihică a angajaților care conduc, în final, la creșterea productivității muncii.

              Datele statistice arată foarte clar că 40% din angajații din sectorul privat nu au mers în ultimii ani într-un concediu. Ori, în aceste condiții cum putem vorbi despre o productivitate a muncii ridicată? Apoi, eliminarea discriminării dintre salariații din sectorul privat și cei din sectorul bugetar trebuie să înceteze. Regulile trebuie să fie aceleași pentru toate categoriile de salariați, pentru că nu există salariați de categoria I și salariați de categoria a II-a. În ceea ce privește costul fiscal pe angajat, acesta este cel mai ridicat din Uniunea Europeană, de 40,85%., în condițiile în care media europeană se cifrează la 26%-27%.

              Prin această propunere legislativă, reducem, indirect, presiunea fiscală pe angajat și creștem veniturile acestuia.  În încheiere, pot concluziona că pentru noi, cei care activăm în mediul de afaceri, e foarte important să avem un parteneriat corect și realist cu statul. Sunt convins că încurajarea investițiilor poate atrage mai mulți bani la bugetul de stat decât creșterea taxelor. De asemenea, văd acordarea tichetele de vacanță ca o investiție în economie, cu efecte pozitive asupra sectorului turistic și a altor industrii conexe. Susțin importanța reducerii costurilor fiscale pentru angajați și necesitatea de a oferi oportunități de relaxare și recuperare pentru forța de muncă.

               

               

              Preotul martir Dumitru Matei, de la Sărata, beatificat

              Episcopia romano-catolică de la Iași a anunțat, recent, încheierea fazei diecezane a cauzei de beatificare și canonizare a Slujitorului lui Dumnezeu, preot Dumitru Matei, din Sarata, județul Bacău. Dosarul cauzei Dumitru Matei va fi studiat de sfântul părinte Papa care îl va proclama fericit pe preotul martir de la Sărata.

              Momentul a fost marcat, recent, la Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi, printr-o ceremonie oficiată de PS Iosif Păuleţ, precedată de Sfânta Liturghie, prezidată de episcopul diecezei. Au fost prezenți PS Petru Sescu, episcop auxiliar, PS Petru Gherghel, episcop emerit, precum și preoţii care au condus cercetările pentru cauza părintelui Dumitru Matei, preoţi de la seminar şi de la episcopie. La celebrare, a participat şi Mons. Tuomo T. Vimpari, însărcinat cu afaceri ad interim la Nunţiatura Apostolică din Bucureşti.

              Dosarul cu documente, trimis la Vatican

              Ceremonia a fost deschisă de PS Iosif Păuleț, printr-o rugăciune, după care au fost aduse documentele găsite de cercetători privitoare la preotul martir Dumitru Matei, precum și recenziile teologilor, declarațiile martorilor şi tot ce s-a scris despre el. A urmat mărturia de aprobare a fiecărui membru al tribunalului care a analizat dosarul de beatificare: PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, pr. Cristian Diac, delegat din partea episcopului, pr. Maximilian Pal, promotor al dreptăţii, şi pr. Romeo Neculai, notar. De reținut că o parte din aceste documente vor fi duse la Vatican. Prin urmare, în cadrul ceremoniei, a fost numit și purtătorul acestor dosare la Roma, în persoana pr. Isidor Iacovici. Părintele va fi postulatorul cauzei de beatificare pentru faza romană. Așa cum se procedează în sesiunea de încheiere a cauzei de beatificare şi canonizare, membrii tribunalului au făcut un jurământ de fidelitate faţă de munca şi rolul pe care le-au avut în timpul analizei documentelor. La finalul ceremoniei, PS Iosif Păuleţ a încheiat, în mod oficial, sesiunea de beatificare şi canonizare a preotului martir Dumitru Matei în faza diecezană. Înainte de binecuvântarea finală, pr. Isidor Iacovici a vorbit despre munca pe care o va face la Roma pentru cauza de beatificare, cerându-le celor prezenţi sprijin prin rugăciune. PS Petru Gherghel, episcop emerit, le-a mulţumit cercetătorilor (pr. Alois Moraru, pr. Fabian Doboş, domnul Dănuţ Doboş) pentru munca lor prin care au scos la lumină viaţa sfântă a lui Dumitru Matei.

              Cercetări istorice de peste 20 de ani

              Munca de cercetare istorică a cauzei Dumitru Matei a început în urmă cu peste 20 de ani. Numai în ultimele 20 de luni, membrii Tribunalului bisericesc constituit în acest scop de episcopul diecezan, a ascultat zeci de martori identificați, au adunat şi au analizat articolele scrise de studentul şi preotul Dumitru Matei. În plus, au fost cercetate mii de file din dosarele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii Române şi din alte arhive. „Am venit să celebrăm această liturghie, mulțumindu-i Domnului, în amintirea preotului Dumitru Matei, despre care, în ultima vreme, s-a vorbit din ce în ce mai mult, s-a cercetat, au fost investigate arhive, articolele publicate în lumina creștinului sau într-un volum festiv, editat în 1939”, a spus Alois Moraru, vicepostulator în procesul de beatificare, cel care a coordonat activitatea în cauza preotului martir. Acesta a vorbit apoi despre lecțiile pe care le putem învâța de la preotul Dumitru Matei. „O fericire vizează starea de sărăcie  (…) Ne cam temem de sărăcie, vrem să fugim de ea, vrem să nu se abată asupra noastră. Nu ne place să fim săraci. De ce? Pentru că trupul nostru cere foarte multe și dacă nu le poți satisface, intri în panică. Nu toți procedează așa. Dincontra, vor o stare mai mediocră din punct de vedere material, pentru că atunci ești mai liber, mai înăălțat către Dumnezeu, și nu ținut la pământ de bani, de avere. Dumitru Matei a exeperimentat această stare de sărăcie. (…) De aceea, să învățăm și noi de la acest preot grija față de cei înfometați. Și de o foame spirituală, dar și de una trupească”, a arătat preotul Alois Moraru. Preotul Dumitru Matei s-a dovedit a fi atât de dedicat săracilor încât era în stare să le ofere sărmanilor tot ce avea. Dărnicia preotului era atât de mare încât „era în stare să pună la mezat toată parohia în folosul săracilor”. Toate însemnările privind faptele de bunătate ale părintelui față de sărmani și față de bolnavii de pe front ajung la Vatican, unde vor fi studiate din nou de teologi. Dosarul va fi studiat de sfântul părinte Papa care îl va proclama fericit, preotul martir Dumitru Matei alăturându-se celorlalți 13 români catolici – preoți și credincioși, femei și bărbați de rând – care au fost beatificați (ultimii șapte, în 2019, la Blaj, cu ocazia vizitei Papei Francisc). Între timp, se mai așteaptă apariția minunilor, de tipul vindecărilor sau a altor lucruri extraordinare (unele par că s-au întâmplat deja, potrivit unor martori).

              Sfârșit tragic, la Jilava

              Părintele Dumitru Matei s-a născut în comuna Sarata, în 1913, fiind supranumit și „apostolul săracilor”. Acesta a făcut parte din rezistenţa anticomunistă, militând pentru sprijinirea celor săraci și bolnavi. Prin efortul părinților săi, Mihai Sandu și Maria Vereş, Dumitru Matei a urmat clasele elementare în satul natal, după care, sprijinit de preotului Petru Pal, parohul din Valea Seacă, a intrat la Seminarul Catolic diecezan din Iaşi, terminând cursurile de opt ani al patrulea din 31 de elevi seminarişti. A urmat studiile teologice, sub îndrumarea părinţilor iezuiţi. În iunie 1939, avea să fie hirotonit preot, de către episcopul Mihai Robu, în capela Institutului „Notre Dame de Sion” din Iaşi. Ulterior e devenit Vicar la Parohia Romano – Catolică din Iași, lucrând cu devotament alături de Mons. Dumitru Romilă, paroh de Iaşi, împreună cu alţi vicari şi preoţi de la episcopie. Urmărit asiduu de regimul comunist instalat după război, părintele Dumitru Matei a fost arestat, în urma unei trădări, împreună cu alte 8 persoane care l-au găzduit. După luni de anchete, chinuit și obligat să semneze declarații false, a fost acuzat, într-un simulacru de proces, de „spionaj” și „crimă de înaltă trădare” și condamnat la moarte. A fost executat, la închisoarea Jilava, împreună cu inginerul Romuald Druszcz și inginerul Ion Cudalbu, în celebra „Vale a Piersicilor”, kilometrul zero al genocidului comunist, unde au fost asasinați în masă cei mai frumoși martiri ai României. Trupurile le-au fost aruncate în groapa comună a închisorii, rămânând neidentificate până în prezent.

              Ne-am columbianizat profesionist

              Aruncarea nației în mrejele drogurilor este cea mai ticăloasă dramă pe care au zămislit-o (profesionist) guvernanții postdecembriști. Atunci când polițiști, vameși și unii dintre cei foarte apropiați variilor centre de putere (sau chiar din miezul acestora) se regăsesc în această mafie a infernului halucinațiilor, nu mai e de spus, decât doar atât: ,,Apocalipsa e aici!” Ministrul de Interne pare normal la cap, atunci când spune că a fost pierdută, în ultimii zece, cincisprezece ani, bătălia cu marea criminalitate, nu doar cu drogurile. Un alt ministru, al Justiţiei, argumentează că avem milioane de consumatori de droguri. Normalitatea nu pare a locui și în capul primului ministru, care nu este de acord cu faptul că statul a pierdut bătălia cu drogurile.

              Are însă și el ceva dreptate, atunci când spune că ,,marii traficanți scapă aproape întotdeauna nepedepsiți”. Dar cum să nu scape, atunci când epoleți și fotoliști de lux din toate zările, plătiți regește pentru a stopa crima, înalță ziduri în fața epoleților de bună credință care se străduiesc s-o preîntâmpine? Despre un sistem politic sub oblăduirea căruia drogurile se vând pe stradă ca semințele de dovleac și pătrund în multe școli ca niște delicatese, ce poți să spui altceva decât că este un criminal în serie? La începutul acestui an școlar, în Buzău, s-a constatat că  un profesor înscris în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, care fusese recent condamnat, cu suspendare, și ca actor al traficului de droguri, era încă  purtător de catalog la două școli. Gândindu-te la siguranța din școli, te cutremură gândul că exemplul ar putea să nu fie singular.

              Statul a cheltuit aiurea o avere considerabilă, plătind tot felul de instituții și experți în combaterea consumului de droguri, în vreme ce traficanții, stingheriți doar de oprobiul opiniei publice sănătoase, și-au făcut mendrele în fel și chip. Acum vreo doisprezece ani, pentru a-și apăra elevii,  un director de liceu a prezentat oficial probe care vizau prezența drogurilor în spațiul comunității locale, indicând chiar și o adresă în care dealerii organizau aprovizionarea/ livrarea. Credeți că a existat vreo reacție pozitivă? Atunci când, după o vreme, managerul s-a interesat de soarta îngrijorării sale, i s-a răspuns sec: ,,E treaba noastră, a instituțiilor specializate”… Cum Dumnezeu să nu te ducă gândul, după un asemenea răspuns, la posibile complicități criminale ale știți dumneavoastră cui…?

              Nu mai putem trimite săgeți otrăvite nici măcar către raiul clasic al drogurilor: Columbia. Ne-am columbianizat serios. Am devenit pentru mafia columbiană un concurent veritabil. Cam ceea ce La Cosa Nostra (LCN), mafia americană, este pentru Cosa Nostra siciliană.

               

              Sex în plex

              Circulă pe radio și televiziuni un mesaj de interes public care instiințează onor cetățenii români că dacă diferența de vârstă dintre cei doi (minim doi, după cum spune cântecul) protagoniști ai unei relații sexuale este mai mică de cinci ani și unul este minor, cazul este considerat viol.

              Și de aici încep problemele. Dacă au vrut să atenționeze majorii să nu cumva să facă sex cu persoane minore dacă diferența de vârstă e mai mare de un cincinal, ideea s-a pierdut pe drum. La publicul-țintă mesajul a ajuns distorsionat, prea puțin înțeles, iar pentru unii a fost perceput ca un îndemn: acum e timpul, ba, cât încă suntem minori, nu mai târziu, că e pericol.

              De altfel, inițiativa legislativă care a modificat situația, în sensul că a introdus acea limită de cinci ani, dă impresia că societatea românească are o problemă doar cu majorii care fac sex cu minori. Nu e nicio problemă dacă minorii fac sex. Pare că de la vladică la opinca, unica problemă în ceea ce privește sexualitatea este că nu cumva o persoană adultă mai mare cu cinci ani decât cealaltă să fie implicată în așa ceva.

              Dar de ce 5 ani? Cine a stabilit această limită și de ce? Dacă unul are 22 și celălalt 16 de ce e viol, iar dacă unul are 21 și celălalt 16 nu este? Poate să ne explice cineva fără istericale motivul?

              Și, mai ales, de ce nu e nimeni preocupat de ceea ce se întâmplă cu minorii? Că nu mai e ca pe timpuri, când părinții se temeau de liceenii care își începeau viața sexuală. Acum e la gimnaziu problema. Și nu pare să preocupe pe nimeni.

              Nu că ar putea scăpa cineva de supersexualizarea societății, când, unde întorci capul, dai numai de mesaje subliminale cu tentă sexuală. Până și la televizor a ajuns să se spună despre una sau alta că „e bună”. Expresia întreagă este „e bună de …”, dar nu deranjează pe nimeni, nici măcar când expresia e folosită pentru a descrie minore.

              Mă gândesc că, în mod logic, dacă societatea nu ar fi permis atâtea stimulente sexuale care să modifice comportamentul copiilor, nu ar mai fi fost, astăzi, nevoie să se pună în lege interdicția ciudată despre care am vorbit la început.

              Mai pe românește: educația este cheia, mai ușor previi decât să tratezi. Iar societatea, în inteligența ei, s-a gândit că e mai bine să învețe copiii cum e cu prezervativele și bolile cu transmitere sexuală. Ceea ce nu ar fi rău dacă nu ar fi, de fapt, tot un tratament și nu o metodă de prevenire a problemei. Mai nasol este că societatea nu a ajuns la o înțelegere nici în legătură cu educația sexuală. Și aici este de discutat despre cum unii înțeleg să facă, de fapt, prozelitism în favoarea sexualității „alternative”, iar alții se tem că prea multa educație sexuală de fapt ar fi doar un stimulent pentru adolescenți. Și mă tem că deja e prea târziu și pentru unii și pentru alții.

              Problema sexului și a sexualității în societatea contemporană este complexă și nu poate fi redusă la simplul aspect al legislației sau al educației. Ea are rădăcini adânc înrădăcinate în cultura, tehnologia și schimbările sociale care au avut loc în ultimele decenii.

              Deși eforturile de a promova educația sexuală și de a reglementa relațiile sexuale sunt importante, ele par să fie doar mici intervenții într-un sistem mult mai mare și mai complicat. Dezvoltarea rapidă a tehnologiei și a mass-media a dus la o expunere constantă la conținut sexualizat, care influențează atitudinile și comportamentele individuale, mai ales ale tinerilor.

              Problema drogurilor, a alcoolului și a altor comportamente de risc sunt, de asemenea, interconectate cu această problemă.

              În plus, există o neîncredere semnificativă în instituțiile sociale și în abilitatea lor de a gestiona aceste probleme.

              Prin urmare, problema sexului și a comportamentelor sexuale nu poate fi abordată în mod eficient printr-o simplă schimbare a legilor sau prin introducerea unei educații sexuale mai comprehensive.

              Mi-e teamă că problema sexului a scăpat de sub control, la fel ca și problema drogurilor, a lipsei educației, alcoolului și așa mai departe. Oricât ar mai încerca societatea să schimbe puțin datele problemei, e cam imposibil să se mai remedieze ceva.

              Peste 200 de persoane prezente în prima săptămână la expoziția „Ceci n′est pas un Magritte” a lui Victor Eugen Mihai – VEM

                Expoziția „Ceci n′est pas un Magritte” realizată de Victor Eugen Mihai – VEM se bucură deja de succes în rândul celor interesați de artă, în general, și fotografie, în special. Doar în prima săptămână, peste 200 de persoane au vizitat Galeriile „Alfa” din Bacău pentru a admira lucrările expuse de artistul vizual băcăuan.

                Pe lângă deschiderea oficială, care a avut loc joia trecută și la care au participat peste 120 de persoane, în această săptămână au avut loc mai multe sesiuni de lucru, la care au fost prezenți peste 80 de elevi din Bacău, în principal de la Colegiul Național de Artă „George Apostu”. În cadrul acestor sesiuni, VEM și artistul fotograf Ioan Viorel Cojan le-au împartășit elevilor tainele fotografiei suprarealistă performative.

                „Sunt plăcut surprins de interesul crescut de care se bucură expoziția. În ultima perioadă, se vede un interes major din partea Consiliului Județean Bacău, a președintelui Valentin Ivancea, pentru promovarea sectorului cultural. În ceea ce privește acest proiect, ne dorim ca, în viitor, să-l ducem mai departe, chiar în afara granițelor țării”, a declarat VEM.

                Proiectul conține peste 20 de fotografii care reinterpretează într-un mod parodic operele celebrului pictor suprarealist René Magritte și prin care VEM sancționează aspectele imunde ale societății contemporane.

                Expoziția face parte din proiectul Suprarealism fotografic băcăuan, cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2023 conform Legii nr. 350/2005. Ea este deschisă publicului până la data de 1 octombrie 2023.

                Plumb-ul – o lecţie de fonetică

                L-am văzut pe Bacovia!

                Prima grijă a dascălului de română e să rezolve un imperativ care îi pune la încercare imaginaţia: cum poate să capteze şi mai ales să menţină atenţia elevului, fie el în ultimul an de liceu şi având de susţinut un examen dificil. Mai mult: scriitorul abordat este unul canonic, iar subiectul este inclus în programa analitică. I-am cerut ajutorul lui Nichita Stănescu, care l-a privit în ochi pe Eminescu. Poetul necuvintelor îl întâlnise pe Arghezi, care la rândul lui îl întâlnise, prin 1887, pe Eminescu, pe Calea Victoriei. „S-a uitat în ochii lui Eminescu povesteşte Nichita , iar eu m-am uitat în ochii lui Arghezi!”

                Pe aceeaşi logică, le-am relatat liceenilor că vor pleca de la întâlnirea noastră cu imaginea lui George Bacovia. M-au crezut că mi-au ieşit în cale (şi i-am intervievat) Agatha Grigorescu-Bacovia, soţia poetului, şi Gabriel, fiul lor, şi le-am reprodus titlul imperativ al unei poezii de Geo Dumitrescu: „Dar priviţi-mă în ochi!” Ajunşi acasă, le-am sugerat să le mărturisească celorlalţi: „L-am văzut azi pe Bacovia!” (Activitatea de o oră s-a ţinut în Biblioteca „George Bacovia” a Colegiului Naţional „Ferdinand I” Bacău luni, 18 septembrie a.c., la iniţiativa bibliotecarei Gabriela Saveluc-Oprescu, asistaţi fiind de prof. dr. Adriana Chioaru.)

                Un „plumb” de… peste o sută de minute

                            Le-am mai făcut o confesiune adolescenţilor: în anii ʼ90, predând poezia-fanion a creaţiei bacoviene viitorilor învăţători (la Liceul Pedagogic „Ştefan cel Mare” din Bacău), am consumat, fără să ne dăm seama, aproape două ore discutând doar un cuvânt: plumb. (În orar era un cursiv de două lecţii de limba şi literatura română.)

                Darul limbii române, în scrisul poetului

                Am întors pe toate feţele titlul poemului şi al volumului de debut („Plumb”, 1916), plecând de la oferta lexico-semantică şi poposind cu maxim folos în zona de realizare fonetică (şi grafică) a cuvântului-cheie. Ceea ce a urmat a fost o convingătoare demonstraţie a aderenţei lui George Bacovia la programul simbolismului, reflectat la nivel de stare, dar şi de reprezentare materială a comunicării lingvistice.

                De la primul nivel al limbii

                            E cu certitudine, în literatura română, una dintre cele mai ofertante situaţii de corelare a stratului fonetic cu mesajul asumat de poet. Am propus şi o grilă de interpretare a realităţii sonore, urmărind trei indicii: numărul unităţilor fonetice, tipul acestora şi respectiv topica/ locul lor în contextul cel mai apropiat. În triunghiul vocalic al limbii române, fiecare strat se corelează cu o stare: a, deschisă, transmite optimism; î, i, u, închise, sugerează pesimismul, iar semideschisele/ semiînchisele ă, e, o sunt neutre, susţinând unul dintre cele două registre. În plumb, vocala u este singură în cuvânt, închisă (asemenea lui i şi î) şi plasată în miezul lexemului. Consoanele, mai numeroase, sunt distribuite simetric, închizând etanş perimetrul vocalic: p şi b, ocluzive/ explozive, evocă tensiunea interioară, iar l şi m, sonante, asigură „căptuşeala” ansamblului, menţinând organicul. Analiza poate fi extinsă la nivelul întregii poezii.

                 

                  

                Fotbal/ Liga a III-a: Cam e rost de puncte

                Etapa a cincea a Ligii a III-a este una care poate rotunji, și încă binișor, punctajul tuturor celor patru divizionare C băcăuane: Aerostar, FC și CSM în Seria 1, Viitorul Curița în Seria 5. Runda începe vineri, cu partidele Aerostar- Rapid Brodoc și FC Bacău- Viitorul Darabani. Învingătoare în precedentul meci de acasă, cu Știința Miroslava, tânăra echipă a Aerostarului nu a făcut un joc foarte rău nici weekendul trecut, în ciuda scorului de 0-3 înregistrat pe „Letea” contra concitadinei CSM Bacău. De data aceasta, însă, „aviatorii” lui Mișu Ionescu trebuie să pluseze în special la capitolul rezultat. Nu le va fi ușor, în condițiile în care Rapid Brodoc a demonstrat că știe ce vrea (o dovedește și ultima victorie, 2-0 cu FC Bacău), însă dorința de afirmare a tinerilor din lot și factorul numit teren propriu sunt două atuuri importante pentru Aerostar. Atuuri importante și care merită valorificate. La concurență cu partida de pe „Aerostar” este jocul de la Ruși Ciutrea, dintre FC Bacău și Viitorul Darabani. „Alb-roșii” lui Costel Enache traversează o perioadă gri, cu trei înfrângeri consecutive în campionat. Lipsa de experiență a jucătorilor tineri și numeroasele probleme medicale la nivel de lot au concurat, fără îndoială, la această serie nefastă. De data aceasta, însă, gruparea băcăuană nu mai are niciun alibi. Adversară îi este cea mai modestă echipă din Seria 1, „lanterna roșie” Viitorul Darabani. Botoșănenii au un singur punct, obținut în etapa de debut, în compania „CSMeilor” băcăuani și vin după o înfrângere la scor de… județ: 1-10 acasă cu vicelidera Bucovina Rădăuți. Prin urmare, pentru FC Bacău este momentul de a stopa seria rezultatelor negative și de a adăuga trei puncte în cont. Sâmbătă, CSM Bacău se va deplasa la Vaslui, pentru confruntarea cu CSM-ul din localitate. Un joc care se anunță echilibrat, dar unul din care trupa lui Cristi Popovici,  poate- și trebuie- să scoată un rezultat favorabil. Cu atât mai mult cu cât „CSMeii” au arătat o vizibilă tendință de creștere în ultimele etape. În fine, tot sâmbătă, dar în Seria 5, nou promovata Viitorul Curița (poziția a opta, cu 3 puncte) va primi vizita ocupantei locului 5, Olimpic Zărnești. Curițenii au un singur succes, cel obținut la scor, 6-1, cu ultima clasată, SR  Municipal Brașov, în restanța din prima etapă și, având în vedere că revin pe teren propriu, au obligația unei victorii.

                Seria 1

                Programul etapei a cincea/ vineri, 22 septembrie, ora 17.00: FC Bacău- Viitorul Darabani, Aerostar Bacău- Rapid Brodoc. Sâmbătă, 23 septembrie, ora 17.00: Bucovina Rădăuți- Foresta Suceava, CSM Vaslui- CSM Bacău, Șomuz Fălticeni- Știința Miroslava.

                Clasament

                1 Foresta Suceava   4        4        0        0        12-4   12p.

                2 Bucovina Rădăuți  4        3        0        1        17-7   9p.

                3 CSM Bacău           4        2        1        1        10-6   7p.

                4 CSM Vaslui          4        2        1        1        9-8     7p.

                5 Rapid Brodoc       4        2        0        2        8-5     6p.

                6 Știința Miroslava   4        2        0        2        7-6     6p.

                7 Aerostar Bacău     4        1        1        2        4-7     4p.

                8 FC Bacău             4        1        0        3        5-10   3p.

                9 Șomuz Fălticeni    4        0        2        2        7-10   2p.

                10 Viitorul Darabani 4        0        1        3        3-19   1p.

                 

                Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Pe terenul „lanternei”

                Teoretic, ar fi un meci ușor. Numai că practica ne-a arătat în suficiente rânduri că, oricât de bine ar sta calculele pe hărtie, hârtie se mai și rupe. Prin urmare, CSM Bacău trebuie să dea sută la sută în deplasarea pe terenul ultimei clasate, CSM Sighișoara, pentru a fi sigură de o nouă victorie, a treia în acest start de campionat. „CSMeii” antrenați de Leonard Bibirig vin după succesul de acasă cu CSM Buzău și, în plus, au demonstrat că știu să câștige și departe de propriul teren, așa cum a fost cazul în runda de debut, la Suceava. De cealaltă parte, Sighișoara lui Marius Stavrositu nu are niciun punct luat, cu toate că și-a vândut destul de scump pielea în partidele cu Constanța, CSM București și CSM Focșani. Jocul dintre CSM Sighișoara și CSM Bacău va avea loc duminică, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor „Radu Voina” din Sighișoara.

                Programul complet al etapei a cincea

                Vineri, 22 septembrie: SCM Politehnica Timișoara- Steaua București, Dinamo București- CSU din Suceava (ora 17.00, Pro Arena). Sâmbătă, 23 septembrie: Potaissa Turda- CSM Focșani 2007, CSM Vaslui- Minaur Baia Mare. Duminică, 24 septembrie: CSM Constanța- CSM București (Ora 17.30, Pro Arena), CSM Sighișoara- CSM Bacău, HC Buzău 2012- Universitatea Cluj.

                Clasament

                1 Dinamo București 4        4        0        0        160-114       12p.

                2 CSM București      4        4        0        0        115-105       12p.

                3 CSM Constanța     4        3        1        0        107-89         10p.

                4 Minaur Baia Mare  4        2        1        1        118-115       7p.

                5 CSM Bacău           4        2        1        1        118-128       7p.

                6 CSU din Suceava  4        2        0        2        132-130       6p.

                7 CSM Focșani 2007 4        2        0        2        112-124       6p.

                8 Potaissa Turda     4        1        1        2        124-120       4p.

                9 HC Buzău 2012    4        1        1        2        112-109       4p.

                10 Steaua București 4        1        1        2        111-115       4p.

                11 „U” Cluj             4        1        1        2        126-144       4p.

                12 Poli Timișoara    4        0        2        2        117-119       2p.

                13 CSM Vaslui         4        0        1        3        114-134       1p.

                14 CSM Sighișoara  4        0        0        4        96-116         0p.

                 

                 

                22 septembrie 2023