La Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău a avut loc marți, 30 ianuarie, un eveniment cu bogată încărcătură emoțională. Restaurarea și renovarea amfiteatrului „Solomon Marcus”, spațiu-simbol al școlii, reprezintă un proiect ambițios la a cărui realizare și-au adus contribuția colaboratorii dintotdeauna ai comunității ferdinandiste – sponsori generoși, Primăria Bacău, Asociația Absolvenților „Alumni Ferdinand” și Comitetul Reprezentativ al Părinților din CNF.
În prezența invitaților, a echipei manageriale și a cadrelor didactice, domnul inspector școlar, preot Adrian Alexandrescu, împreună cu Preotul Protopop Eugen Ciprian Ciuche și părintele profesor Bogdan Neacșu, a oficiat slujba de sfințire a amfiteatrului.
Pentru a răsplăti eforturile depuse timp de doi ani, de-a lungul cărora s-a desfășurat amplul proiect, sub directa coordonare a domnului inginer George Lupu, domnul director al colegiului, prof. Nicu Vasile Harasemciuc, în numele întregului colectiv de cadre didactice i- a oferit acestuia o plachetă. Aprecierea celor prezenți s-a îndreptat și către domnul pedagog Remus Lupu, care a adus o tușă inconfundabilă la imaginea finală a locului care “concentrează întreaga istorie a colegiului”, așa cum a remarcat un fin cunoscător, domnul profesor dr. Ghiorghi Iorga. Pentru domnia sa, doamna director-adjunct al colegiului, prof. Nicoleta Grozav, a rostit un discurs de elogiere a întregii activități desfășurate în calitate de profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Ferdinand I” (2001-2022) și de director al instituției (2005-2006). Vădit emoționat, domnul profesor a mulțumit asistenței și a urat școlii să aibă puterea de a continua, în spirit reformator, tradiția succesului, aducând permanent în conștiința elevilor vocația trecutului acestui lăcaș de educație.
File de Istorie
Tradiția și moștenirea culturală ne renasc și ne reaprind. Peste un secol și jumătate de istorie a acestei comunități de dascăli și elevi impun respect și recunoaștere, reevaluare a rolului nostru în această dimensiune școlară și ne privilegiază eforturile.
Cursul și discursul istoric al amplasamentului cultural-educațional închiriat, pe proprietatea soților Maria si Gheorghe Pascu, debutează în 1867, sub auspiciile legii instrucțiunii publice din 1864 și a primului an de domnie a principelui Carol, evenimente cu mare impact în efortul civilizator al societății românești. Gimnaziul clasic de băieți își deschidea oficial cursurile la 1 decembrie 1867, cu 2 profesori (Nicolae Corivan pe real, respectiv Ioan Chiru pe uman), sub coordonarea directorului Ștefan Costandache. Timp de 25 de ani, spațiul, resursele umane, financiare, materiale au fost la nivel deficitar, folosindu-se cinci spații închiriate, în casele lui Costache Murguleț, mutate în casele lui Vasile Greceanu, din 1875 în casele lui Joseph Zarnischi. În 1879 se muta din nou în casele lui G. Iavoli din strada Bacău-Moinești, locație mai spațioasă și mai potrivită activității didactice (Adrian Horodnic, “Gimnaziul Principele Ferdinand”, pg 10-13, în Anuarul Colegiului Național “Ferdinand I” Bacău, ediția VI, noiembrie 2017). Activitate serioasă întrucât promovarea nu era facilă căci, în 1889, din cei 24 de elevi de clasa a 8-a au absolvit doar 4.
În 1890 a început construcția localului școlii, cu sală de sport și bibliotecă, iar în noiembrie 1891 s-a terminat construcția noului local al gimnaziului clasic din Bacău. Cu siguranță, vizita regelui Carol I, însoțit de principele moștenitor Ferdinand I, a conturat ideea construirii unui local propriu și a atribuirii denumirii de Principele Ferdinand. În această clădire nouă, de impact la nivelul orașului, se prezenta ca un amplasament armonios, construit cu resurse economice reduse, dar asigura un cadru funcțional, estetic și corespunzător funcționării a 5 clase de gimnaziu în care erau înscriși 248 de elevi, din care 66 au rămas repetenți.
Din documentele vremii, valorificate în monografiile scrise de-a lungul timpului, ultima și cea mai complexă fiind aceea a profesorului Adrian Horodnic, profesor de istorie și director al Colegiului Național “Ferdinand I”, se poate realiza o descriere a acestui gimnaziu, așa cum arăta la inaugurarea din 1891. Sălilor de clasă li se adăugau spații speciale pentru bibliotecă, laborator, pentru materiale didactice, o sală de gimnastică și un amfiteatru. În acesta din urmă încăpeau 80 de elevi și avea 7,50 m. Mobilierul amplasat consta din bănci de lemn, de 2 locuri, pe 3 mărimi. Pe pereții acestuia erau expuse cromolitografii cu teme istorice executate de pictori români renumiți. La aceste săli se adăugau cele destinate cancelariei, arhivei, biroului directorului, portarului, servitorilor, dar și carcerei.
Clădirea era considerată prea vastă și somptuoasă pentru nivel de gimnaziu cu 4 clase, așadar înființarea liceului, în septembrie 1897, se face prin ordinul Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, care comunică și profesorii numiți la acest liceu. Gimnaziul clasic din Bacău, care se numea, din 1891, Gimnaziul „Principele Ferdinand”, devine prin înființarea clasei a V-a de liceu cu 36 de elevi, „Liceul Principele Ferdinand”, denumire transformată, după urcarea pe tron a prințului moștenitor în „Liceul Ferdinand I”, nume sub care a fost cunoscut oficial până la Reforma Învățământului din 1948.
În timpul Primului Război Mondial în liceu se organizează un spital de campanie, iar în 1919 se construiește internatul, cu medie minimă de admitere 8. În perioada interbelică se amenajează o sală de lectură cu 30 de locuri, existau aici toate colecțiile editorialelor. Este o perioadă de înflorire, cu 3 candidați (numai băieți) pe loc, cu examene de admitere grele, dimineața la română, după-amiaza la matematică, a doua zi examenul oral. În 1940 se introduce secția de limbi moderne – franceză, germană, italiană, engleză. Se construiesc cele două aripi supraetajate în 1925-1927, plătite 2 treimi de minister, iar o treime de către liceu. Sunt angajate primele 2 profesoare (la limba franceză). În 1940 a fost un cutremur, iar în 1943 un incendiu la sala de sport.
În timpul celui de- Al Doilea Război Mondial a fost amenajat din nou în liceu un spital de campanie. Armata I-a Română închiriază aparatură și substanțe de la Liceul “Ferdinand”, care avea dotare din Germania. În 1947 a avut loc epurarea bibliotecii prin arderea volumelor interzise , iar în 1948 asigurarea bibliotecii și schimbarea numelui în „Școala medie de băieți”, care mai apoi devine liceu mixt. În 1967 s-a modificat numele liceului, devenind Liceul „George Bacovia”. În 1968 s-a înregistrat primul absolvent cu media 10 absolut. În 1976 s-a adăugat tronsonul sudic. În anul centenarului, 1997 Ministerul Educației Naționale a dispus schimbarea denumirii Liceului Teoretic „George Bacovia” în Colegiul Liceal „Ferdinand I”, pentru ca, mai târziu, să se numească Colegiul Național „Ferdinand I”.
Scurtul istoric de mai sus vizează în special extinderea spațiului, dar ceea ce contează cel mai mult a fost expansiunea intelectuală și creativă a elevilor și profesorilor care și-au trecut firul conștiinței profesionale și personale prin clepsidra timpului numit Ferdinand sau Bacovia. Căci martore ne sunt zidurile care, deși nu fac o școală, ci spiritul din interiorul lor, cum spunea regele Ferdinand I. Personalitățile care au pășit pe coridoarele acestui liceu, au gândit în banca unei clase sau au participat la festivități și ceremonii în amfiteatrul liceului, un adevărat simbol al tradiției, constanței și eleganței sunt cei care rezonează cu generații întregi de elevi și dascăli, identificându-se ca adevărați corifei ai acestora.
Amfiteatrul în Conștiința Prezentului
Pășind pe coridoarele respirând prin toți porii istorie, elevi și profesori ai zilei de azi privim cu condescendență portrete de oameni care au trăit cu sens. Care au înfăptuit educație, cultură, știință, artă. Și pe care îi apropie același fir – apartenența la comunitatea ferdinandistă.
Ne place să credem, inspirați fiind de paginile lucrării “Colegiul Național FERDINAND I – Studiu monografic” Volumul I (1867-1947), apărută în anul 2019 la Editura Casei Corpului Didactic Bacău, sub semnătura eruditului profesor Adrian Horodnic, că băncile amfiteatrului au fost martorele prezenței și prestației unor elevi remarcabili ai secolului apus. Că aici s-au pus bazele culturii solide și s-a șlefuit personalitatea lui Viorel Alecu, specialist în pedagogie și doctor în filologie, care a absolvit, ca șef al promoției 1936, Liceul „Ferdinand I”, pentru ca, mai apoi, în 1945, să revină în școală în calitate de profesor de limba și literatura română. Sau poate că Gheorghe Vasiliu, cunoscut publicului sub pseudonimul literar de George Bacovia, cu fruntea odihnindu-i-se-n podul palmei, răscolind prin sufletul plin de poezie, și-a însemnat, pe colțul băncii, întâile încercări ale consacratelor versuri „Liceu, cimitir al tinereții mele”. Și că, în ciuda a ceea ce azi ne poate părea un scenariu mai puțin fericit, dar care, de fapt, reflectă standarde ridicate ale educației vremurilor trecute, s-a întors pentru a preda cursuri de desen aceluia ce avea să devină celebrul pictor avangardist Dimitrie Berea, absolvent al liceului în 1927. Se pare că întâlnirea cu profesorul Vasiliu a fost de bun augur căci lucrările lui Berea au fost expuse alături de cele ale lui Matisse sau Picasso și chiar Salvador Dali a deținut în colecția personală lucrări semnate de acesta.
Sau putem face un exercițiu de imaginație ai cărui protagoniști să fie, pe rând, Florin Blănărescu și Toma Caragiu (nume de răsunet în viața artistică), interpretând cu patos și dezinvoltură adolescentină, în fața unui auditoriu compus din profesori exigenți și colegi merituoși, roluri în spectacolele de sfârșit de an școlar, când premianții, în pofida eforturilor academice deloc neglijabile, erau puțini la număr, dar de o reală valoare.
Trebuie că la fel a rămas în amintire și talentul lui Emanuel Elenescu, dirijor care, pentru olimpiada de la Berlin din 1936, a decis, cu un curaj nebun, împreună cu Richard Strauss, că marșurile hitleriste nu își vor afla loc în programul muzical. Sau, poate, câteva note muzicale ale compoziției devenite, în 1967, primul imn oficial al liceului s-au născut în mintea elevului Nicolae Patrichi pe când se pregătea la vreuna dintre materii sau chiar la muzică. Și, deloc întâmplător, credem, partitura avea să se însoțească inspirat cu versurile unui alt absolvent de “Ferdinand”, poetul Ovidiu Genaru, care, paradoxal, locuiește într-un bloc comunist construit pe locul casei părintești a lui Bacovia. Pe acesta din urmă îl mai leagă de Bacovia, pe lângă faptul că trăiește aceeași experiență neprofitabilă ca artist al cuvântului, și calitatea de muzeograf, vreme de zece ani, a casei memoriale a poetului simbolist (și mai mult decât atât).
Pe holurile somptuoase, „lungi coridoare”, către amfiteatru, purtând o mapă sub braț sau o servietă ticsită de cărți în mână, i-au purtat pașii pe cel care a pus bazele primei societăți românești de neurochirurgie – Constantin N. Arseni sau pe întemeietorul fiziologiei moderne în România – Ioan Athanasiu. Dacă ne îndreptăm cercetarea către figuri impozante din domeniul militar, trebuie, negreșit, să amintim pe absolventul „excepțional” (așa cum este înregistrată absolvirea sa în analele școlii) Constantin Avram, care, ulterior, s-a orientat spre învățământul universitar tehnic.
Literatul Alexandru Piru – autor al „Istoriei literaturii române de la origini până în prezent”, istoricul Gheorghe Platon, specializat în istoria modernă a României, teologul Alexandru Șafran, promotor al toleranței și dialogului confesional, sau pedagogul Grigore Tăbăcaru, susținătorul conceptului de „școală activă” – care plasează interesul elevului în centrul activității didactice – sunt doar câteva dintre numeroasele nume sonore ale absolvenților de succes ai liceului.
Că, alături de disciplinele din sfera filologiei, de cele socio-umane sau de cele vocaționale, matematica, fizica și celelalte științe exacte se studiau cu temeinicie la Liceul „Ferdinand I”, creând premisele unei cariere în domeniile tehnice, este dovedit de performanțele unor nume binecunoscute, printre care cel al lui Gheorghe Cartianu-Popescu – realizatorul primei legături cu radiorelee din țară, ca să menționăm doar una dintre invențiile sale revoluționare.
Nu în ultimul rând, se cuvine a fi remarcată personalitatea complexă a matematicianului lingvist Solomon Marcus, o emblemă a interdisciplinarității de la care trebuie să pornească și spre care trebuie să tindă, în mod natural, fiecare demers de predare și de învățare. Și care, în anii din urmă ai vieții, cu generozitatea omului cult, a revenit la catedra din amfiteatru pentru un dialog autentic, despre educație, despre învățare, creativitate, idealuri, viață cu tot ceea ce presupune ea, cu elevii și profesorii colegiului.
Excelența elevilor colegiului și merituoasele lor parcursuri profesionale sunt un atribut firesc al actului instructiv-educativ al epocii căci în fața învățăceilor se ridica, impunătoare, figura unor dascăli („pedanți profesori”) excepționali prin profunzimea cunoașterii, talentul pedagogic și calitatea umană. Și-au pus amprenta asupra formării elevilor un Garabet Ibrăileanu – critic și istoric literar, latinistul Vasile Luca, naturalistul Veniamin Lascăr, care a ocupat și funcția de director al liceului „Principele Ferdinand” și care a scris prima monografie a acestuia, păstrată în manuscris în actuala bibliotecă școlară. Matematicianul Adolf Haimovici, care introducea teme cu conținut științific ce depășea pe cel prevăzut de programe, filologul Aețiu Hogaș, care aborda literatura interdisciplinar, în conexiune cu istoria, filosofia sau arheologia, se alătură celor dintâi, dacă este să amintim doar o infimă parte dintre aceia care au scris istorie între zidurile școlii – cetate a învățării veritabile, care au oferit, prin exemplul personal, un model de erudiție, ambiție, efort, perseverență, consecvență, flexibilitate, vizionarism – ingrediente dintotdeauna esențiale pentru succesul personal și profesional.
Acestei pleiade de personalități de prestigiu național și internațional, la care perioada contemporană a adăugat alte și alte nume care s-au făcut remarcate într-o multitudine de domenii, ne înclinăm noi, cei de azi, elevi și profesori deopotrivă. Dar și acelora mulți, cu o existență ferită de notorietate, însă care și-au aflat menirea, care își urmează destinul cu decență, cu satisfacția împlinirii sinelui și a idealurilor. De la ei toți ne luăm seva, ei ne sunt rădăcinile, iar noi, cu recunoștință, cu smerenie, deschidem noi ferestre, privim către orizonturi proaspete, ne avântăm spre alte piscuri, nădăjduind că nu vom rămâne oameni ai lucrurilor mărunte și că vom purta mai departe, cu omenie, cu demnitate, cu integritate, cu profesionalism, numele Colegiului Național „Ferdinand I”.
Laudatio Domnului Profesor Gheorghi Iorga
Distinsul profesor doctor Gheorghi Iorga, un adevărat reper și model de dascăl pentru noi toți și, totodată, critic și istoric literar, eseist, publicist și traducător recunoscut la nivel național, s-a născut în 1954, în localitatea Parincea, județul Bacău. Absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română, Secția Română-Franceză din cadrul Universității București, domnul profesor s-a specializat ulterior în limba și literatura persană pentru care, de altfel, a beneficiat și de o bursă de studii, timp de doi ani, între 1977-1978, la Universitatea din Teheran, Iran. În anul 2009, domnul profesor obține titlul de Doctor în Filologie, Magna cum laude, la Universitatea ”Al. Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Litere, Secția Literatură Comparată, cu teza „Opera lui Omar Khayyam și receptarea ei în cultura europeană”.
De la debutul profesoral, domnul profesor a format, cu măiestrie, multe generații de elevi, mai întâi la Colegiul „Henri Coandă”, Bacău, (1979-2001), apoi, la Colegiul Național „Ferdinand I”, din 2001 până în 2022, când se hotărăște să se retragă, discret, în atelierul creației, dedicându-se în totalitate vieții de familie și, desigur, scrisului.
De-a lungul carierei sale, domnul profesor Gheorghi Iorga a ocupat importante funcții de conducere: a fost director-adjunct al Colegiului „Henri Coandă”, Bacău, în perioada 1990-2001, a ocupat funcția de inspector general în corpul de control al Ministrului Învățământului (1993-1994), inspector școlar general al Inspectoratului Școlar General al județului Bacău – 2001-2005, director al Colegiului Național „Ferdinand I” – 2005-2006, inspector școlar de management educațional, evaluare și dezvoltare instituțională al ISJ Bacău – 2006-2020.
Pe parcursul anilor, domnul profesor a publicat peste 10 volume de critică și istorie literară, peste 150 de articole, studii de specialitate, dar și eseuri critice pe teme de literatură universală și comparată, fiind autor și coautor de lucrări didactice. În portofoliul său sunt incluse și 15 traduceri din autori persani, deopotrivă clasici și moderni, semn al unei remarcabile vocații de traducător. A tradus din limba persană versurile marelui poet Omar Khayyam, alături de lucrări ale autorilor Sadegh Hedayat, Ahmad Samlu și Sohrab Sepehri. A tradus, de asemenea, din limba română în cea persană versuri din creația lui Nichita Stănescu dar și ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, o antologie a basmului popular românesc.
Aventura intelectuală a domnului profesor continuă și în prezent, îmbogățindu-se și îmbogățindu-ne deopotrivă pe noi, cititorii, cu volumul intitulat “Sfidarea secundarului”, publicat recent la Editura Tracus Arte, 2023.
Vasta contribuție adusă culturii, literaturii și învățământului românesc nu a trecut neobservată, domnului profesor fiindu-i acordate numeroase distincții pe parcursul întregii activități, dintre care amintim:
– Premiul Uniunii Scriitorilor din România (Filiala Bacău) pentru traducerea romanului „Bufnița oarbă” de SadeGh Hedayat în 2003;
– Ordinul „Meritul pentru învățământ în grad de mare ofițer” conferit de Președintele României în 2004;
– Premiul pentru cea mai bună traducere („Un arian în umbra moscheii” – Rubayatele lui Omar Khayyam), decernat la Salonul internațional al cărții românești, Iași, 2004;
– Marele premiu al Centrului Internațional de Cultură și Arte „George Apostu” din Bacău în 2012;
– Premiul revistei „Ateneu” pentru traducere în 2013.
Contribuția adusă literaturii și culturii de domnul profesor doctor Gheorghi Iorga este recunoscută la nivel local, în anul 2019, când domnul profesor devine cetățean de onoare al județului Bacău.
Cu alte cuvinte, domnul Gheorghe Iorga este omul complet: profesor, profesor – asociat al Universității din Iași, profesor doctor, critic și istoric literar, eseist, publicist, traducător, scriitor, director-adjunct, director, inspector școlar, inspector școlar general, coleg, prieten. Nu ne rămâne decât să ne bucurăm în continuare de prezența dumnealui alături de noi și să-i dorim să rămână inspirat.
Aducem mulțumiri tuturor celor care ne-au fost alături pe întreg parcursul acestui demers cu valoare simbolică: susținători, sponsori generoși, reprezentanți ai administrației locale și colaboratori!
Prof. dr. Simona Nicoleta Zărnescu
Prof. Cristina Frânculescu
Prof. Nicoleta Grozav, director adjunct al Colegiului Național „Ferdinand I”, Bacău
