Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), pe site-ul www.turism-bacau.ro.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 9, Anul X, Marți, 7 august 1912.
Din sumarul acestui număr: după ce Cascada Slănicului a fost descrisă așa cum apare ea pe timpul zilei, în acest număr aceasta este surprinsă în timpul nopții, într-o superbă descriere, prima și singura de acest fel care a apărut într-o publicație românească; strădaniile epitropilor care admnistrează stațiunea, răsplătite și prin rândurile elogioase și de mulțumire publicate de redacția ziarului; campania de donații pentru construirea noii biserici, continuă atât pe Lista de subscripții (sau ,,Condica de aur a donatorilor”), cât și prin organizarea unor evenimente caritabile; impresii despre efectele benefice ale naturii Slănicului; și iarăși o poantă bună, căci veselia cuprinde stațiunea; obiceiurile unor personalități; ce mai descoperă localnicii și ce mai pierd vizitatorii; alte mari persoanlități pe lista vizitatorilor stațiunii.
Iată, dragi cititori, o nouă perlă publicistică pe care ne-o oferă acest ziar: descrierea Cascadei Slănicului, așa cum se înfățișează ea în cadrul natural al nopții, de altfel, prima și singura care a apărut într-o publicație românească. Astfel, redactorul-șef, M. Miereanu, autorul acestui reportaj, reușește să stabilească și un inedit record, fiind singurul publicist care ne prezintă Cascada Slănicului, într-o dublă ipostază peisagistică: de zi și de noapte. Cele câteva descrieri ale cascadei publicate până în prezent, au fost realizate pe timpul zilei, în frumoase tablouri pictate în cuvinte, de câțiva scriitori și publiciști, în lucrările: ,,Două zile la Slănic” (Nicolae Gane); ,,Slănicul Moldovei – Monografie scrisă în anii 1930 – 1934” (Cleopatra Tăutu); ,,Mic îndreptar turistic – Slănic-Moldova” (dr. Romulus C. Busnea, Yolanda Nicoară).
Există și o legendă a Cascadei, pe care am descoperit-o tot în acest ziar și am prezentat-o în episodul nr. 36 al serialului, una impresionantă, autorul fiind dramaturgul, prozatorul, poetul și traducătorul Ilie Ighel Deleanu, unul dintre scriitorii marcanți ai epocii, prezentat și el, în episodul nr. 8 al serialului.
Și pentru a avea o imagine completă a Cascadei Slănicului, în rândurile de mai jos alăturez cele două descrieri ale lui M. Miereanu, respectiv cea de zi și cea de noapte:
,,Din nou văd malul Slănicului. Am ajuns la Cascadă: deasupra-i un podeț. Trec podețul care zbârnâie tremurând și clătinându-se ușor și mă cobor încet, încet, cu multă greutate, spre matca Slănicului. Ce înseamnă omul-rege, față chiar de un râușor ca acesta, tulburat, sălbatic, înfricoșător în mânie! Mă cobor tot mai înfiorat spre matcă. Mi se pare că acea enormă masă de apă scânteietoare ca diamantul, turbată, gâfâind ca o bestie înfuriată, fără cruțare, groaznică îm măreția-i nepăsătoare, o să mă înghită. O clipă am senzația amețelii. A fost o iluzie… În aceeași clipă văd cum masa aceea enormă de apă, grea, sălbatică, cotropitoare, cade pe spatele drept și ascuțit a două stânci, ce-și scot capetele lor semețe, nepăsătoare, neclintite sub torentul tulbure, spumos și întărâtat. Slănicul trosnește de mânie, fierbe, forfotă, se stropește ca o fiară turbată, împroșcă, spumegă, scotocește, aruncă și răstoarnă bolovanii din albie, nu se dă ușor; valurile-i scânteie la soare, ca platoșele și coifurile a mii de scutari, se luptă voinicește… și în această șarjă atât de simplă în măreția și grozăvia ei, nu l-ar întrece sute de regimente de artilerie… Iar vuietul izbânzii e purtat pe aripile brazilor, mândri de fratele lor voinic, zburdalnic și răsfățat, iar apoi în depărtări, pe piscurile munților trufași și atotștiutori și în adâncimea prăpăstiilor liniștite și întunecate în singurătatea lor, plin de fiorii morții și necunoscutului” (,,Cascada în timpul zilei”, în ,,Curierul Slănicului Moldova”, Nr. 5, joi, 31 iulie 1908).
Pentru frumusețea sa și ale figurilor de stil folosite, dar și pentru a vă ușura citirea, reproduc în totalitate descrierea cascadei pe care a realizat-o, M. Miereanu, în timpul nopții:
,,,E frumoasă, măreață și impunătoare cascada în timpul zilei, și nu e vizitator al Slănicului care să se lipsească de plăcerea de a o vedea și admira, măcar la două zile o dată, dar puțini sunt aceia care se duc s-o vadă noaptea, când codrul de brazi doarme liniștit, când izvoarele șoptesc și murmură mai clar, când cel mai ușor foșnet îți dă fiori de teamă neînțeleasă, când tăcerea e atât de adâncă și de misterioasă, că ai vrea să zbori ca un fulg ușor, să nu-ți auzi zgomotul pașilor, să nu-ți simți respirația, să te pierzi uitat fără a fi simțit de nimeni (mai greu în ziua de azi, când urșii umblă teleleu prin stațiune, n. a.), ca o undă stingheră în adâncul mării nemărginite. Era o noapte senină și clară. De după culmea întunecată și greoaie a Dobrului se ridică luna, frumoasă, strălucitoare, lunecând ușor și lin ca o bilă de aur, pe întinsul neted al cerului bătut în ținte de foc. Culmile Cerbului și Pufului păreau tivite cu peteală (varianta pentru beteală, n. a.), iar frunzele ascuțite și subțiri ale brazilor străluceau ca niște ace de aur. Șoseaua ce duce la cascadă, bătută de razele lunii, părea un lung covor de argint țesut cu fire de aur, iar Slănicul, ce se ivea la vreo cotitură pe sub brazii bătrâni și adormiți, oglindea, în mii de fețe sclipitoare chipul lunii, purtată ca o fregată ușoară pe crestele valurilor repezi, izbită cu furie de stânci colțuroase. Era liniște, tăcere și pace adâncă; iar murmurul tainic și dulce al vreunui izvor ascuns, părea, glasul însuși al acestei tăceri profunde, plină de pietate, de mister și măreție dumnezeiască. În asemenea clipe, sufletul și inima adorm, mintea nu cugetă, ești pierdut și uitat ca izvoarele, nepăsător ca stânca neclinitită, atunci simți într-adevăr adânc, fraternitatea dintre tine și codrul de brazi, și-ți pleci apoi fruntea cu evlavie, în fața dumnezeirii etern necunoscute și neînțelese, apoi îngenunchezi în fața naturii, Alma mater a noastră, a tuturor ce sunt pe lume… De la o vreme a început a mi se desluși ceva mai clar, un murmur prelung ce creștea cu cât înaintam, creștea mereu, cuprindea tăcerea, învăluind-o în vibrațiile repezi și neregulate ale unei muzici necunoscute, sălbatice, dar mărețe. Ecouri îndepărtate, ascunse în noaptea codrului, răsăundeau prelung…
Dar o dată, o detunătură înăbușită, sălbatică, largă și greoaie, despică furioasă văzduhul, înghiți murmurul codrului, repetându-se, ca turbarea și încăpățânarea urletului unei fiare întărâtate. Ajunsesem la cascadă… Luna, înfiptă în vârful unui brad lung și gros ca un uriaș din povești, vărsa potop de raze deasupra mesei greoaie de apă furioasă, înverșunată, turbată. Ai fi crezut că-i aur topit șiroiul ce se izbea cu detunături metalice, de stânci ascuțite și amenințătoare, sfărâmându-se în puzderii de stropi strălucitori. Am privit minunea asta a naturii, cu lăcomia delicioasă a unui avar… Slănicul, aprig, furios și turbat, cu crestele aurite ale valurilor lui zburdalnice, părea un balaur groaznic, cu solzii de aur, o namilă sălbatică cu luna în spate, cu o falcă în cer și una în pământ, ce-și taie nebun calea prin codrul des de brazi spre palatele din vale, ce tăinuiesc fecioare frumoase ca ziua de vară, cu ochii ca mura câmpului, cu părul întunecat ca noaptea, prin care mă strecor și eu, spre zorii dimineții…”.
Ce superbitate de text, ce trăiri, câtă emoție și pasiune pentru cuvântul scris. Omagiu colegial, dragă domnule Miereanu, de la unul dintre urmașii tăi…
Situată la circa 1, 5 km de centrul stațiunii, pe partea dreaptă a DN12B, care urcă până la fostul camping al stațiunii (la 559 m. altitudine), Cascada Slănicului creează o imagine încântătoare, care dăinuie peste timp. Este formată din roci de mari dimensiuni, care coboară în trepte domoale, peisajul fiind completat de pădurea de foioase de pe maluri și de o punte construită deasupra acesteia, care oferă turiștilor o superbă imagine a naturii în toată frumusețea și sălbăticia ei. Loc de visare, loc de meditație și relaxare…
Onor sacrificiilor pe care le-a făcut Epitropia Casei ,,Sf. Spiridona” de la Iași, pentru întreținerea și dezvoltarea stațiunii, îl aduce ziarul de câteva ori pe sezon, prin articolele publicate: ,,Prin `Curierul Slănicului` am căutat în fiecare an să atragem atenția publicului, asupra marilor foloase obștești ce decurg din străduințele Eforiei `Sf. Spiridon`. N-am pierdut niciodată prilejul de a dovedi foloasele generale pe care le aduce Epitropia, prin întreținerea și îmbogățirea Slănicului, an de an. Și câte sacrificii din partea administrației, câtă străduință nobilă și generoasă din partea eforilor! Mulțumită epitropilor Slănicului, localitatea a adevenit astăzi o stațiune balneară de mâna întâi. Și pe an ce trece, progresele ce se săvârșesc transformă Slănicul într-un model de gospodărire. Pe urma muncii harnice depusă de epitropi, mii și mii de oameni găsesc în timpul curii, posibilitatea de a renaște fizicește, de a se recrea și fortifica, grație apelor minerale și atmosferei ozonate de aici. De bună seamă că în multe alte stațiuni din Europa, asemenea stări găsesc răspunsul cuvenit în conștiința cetățenilor. Iar răsplata nu întârzie să vină. Și străduința unei administrații este încununată cu deplină mulțumire sufletească de a fi servit țării și de a fi găsit cetățeni care prețuiesc serviciile aduse, după adevăratele lor valori. La noi, oare când vom avea această fericită stare de lucruri?” (articolul ,,Sacrificii și mulțumiri”)
Campania de donații pentru construirea unei noi biserici în stațiune se manifestă cu efervescență, atât în rândul vizitatorilor, cât și ai reprezentanților Epitropiei și comitetelor constituite pentru organizarea de evenimente caritabile. În ziua de 25 iulie, toți vizitatorii stațiunii, ,,mânați de același gând și aceeași simțire” s-au întâlnit în parcul stațiunii și pe terasa Cazinoului Regal, contribuind, fiecare după puterile sale, pentru realizarea unui gând măreț și sfânt: ,,Era vorba a se aduna fondurile necesare pentru înălțarea unei biserici în stațiune, în locul celei actuale, căzută aproape în ruină. În acest scop s-au organizat sărbători strălucite, bătăi cu flori, confetti, o serată dansantă, producții artistice etc, care s-au bucurat de un succes desăvârșit. Comitetul de inițiativă și de organizare a serbării era format din elita doamnelor care împodobesc vilegiatura stațiunii noastre. Serbarea a durat până seara târziu, iar animația a atins apogeul. Ghirlande de brad presărate cu superbe flori de munte împodobeau toate drumurile, aleile și terasele Cazinoului. Doamnele din comitet, având concursul binevoitor al distinșilor domni din stațiune, în fruntea cărora se află dl C. Ivașcu, inimosul epitrop al Casei `Sf. Spiridon`, au făcut adevărate sacrificii în munca lor, pentru a da serbărilor de azi, caracterul demn și înălțător, vrednic de mărețul scop urmărit”. În continuare este prezentat procesul-verbal ,,cu privire la inimoasa serbare din 25 iulie”, încheiat vineri, 27 iulie 1912, pentru a strânge un fond de bani care să vină în ajutorul construirii unei noi biserici, pe locul celei existente în parcul stațiunii. Președintele și membrii Comitetului de organizare a evenimentului s-au întrunit în Cancelaria Epitropiei din hotelul ,,Racoviță”, pentru a încheia definitiv contul de venituri și cheltuieli și pentru a face publice datele conținute. Astfel, la venituri a fost totalizată suma de 2. 683, 30 lei, în timp ce cheltuielile efectuate au fost în valoare de 396, 60 lei, suma netă rezultată fiind în valoare de 2. 286. 70 lei (asta da rentabilitate!), sumă care a fost încredințată dlui Gheorghe V. Mihăilescu, încasatorul Băilor Slănic-Moldova și alesul casier-secretar al comitetului organizatoric al serbării. Suma încasată va fi trimisă de către acesta Epitropiei de la Iași, spre a fi consemnată alături de celelalte sume care se vor strânge pentru noua biserică. Este menționată și componența comitetului, care pe lângă președintele C. Ivașcu, epitropul general al Casei `Sf. Spiridon`, le-a mai inclus și pe doamnele Sofia Gane (soția scriitorului și omului politic N. Gane), Lucreția Ivașcu (soția epitropului C. Ivașcu), Constanța Russ (posibil soția regretatului medic Ludovic Russ junior, care a activat 25 de ani în stațiune și pe care l-am prezentat anterior), Olga Pastia (soția medicului Constantin C. Pastia, doctor consultant al Băilor Slănic-Moldova) etc. Referitor la subscripția pentru construirea bisericii, în acest număr al ziarului se menționează: ,,La apelul făcut, toate inimile generoase și cu credință în Dumnezeu s-au grăbit și se grăbesc să-și dea obolul, pentru fondul clădirii unei noi biserici în parcul stațiunii Slănic-Moldova. Lista de subscripție este deschisă și sumele se primesc în numele Casei `Sf. Spiridon`, de către dl Ghe. V. Mihăilescu, casierul Băilor Slănic. `Curierul Slănicului` va publica numele tuturor donatorilor”.
Într-adevăr, pentru prima oară în istoria stațiunii sunt publicați toți cei care au contribuit la ridicarea noii biserici, pe Lista de subscripții figurând, printre alții, Epitropia Generală a Casei ,,Sf. Spiridon” din Iași, cu 10. 000 de lei, cunoscutul filantrop și militar, lt. col. Constantin Langa, cu 1.000 lei, Comitetul de inițiativă și organizare a serbării pentru strângerea unui fond destinat construirii bisericii, cu 2. 286, 70 lei, după care urmează o serie de persoane, printre acestea numărându-se actorul bucureștean, Vasile Brezeanu (1892 – 1968, care avea pe atunci doar 20 ani, dar debutase în teatru în 1909, devenind actor profesionist în 1910), dar și M. Miereanu, redactorul-șef al ziarului slănicean, care a donat 12 lei și apare pe listă sub titulatura de Redacția ,,Curierul Slănicului”. Suma totală a donațiilor la data apariției ziarului (7 august 1912) a fost de 13. 770, 70 lei, din care: 10. 000 lei, Epitropia Iași; 1. 000 lei, lt. col. C. Langa; 286, 70 lei, Comitetul de organizare serbare; 484 lei, cele 32 de persoane din listă.
La rubrica ,,Din fuga creionului” sunt publicate sub forma unor scurte articole, o serie de note și impresii din viața Slănicului și a naturii înconjurătoare, în care gândurile autorului reflectă senzațiile percepute în fața frumuseților care înzestrează stațiunea și care, într-o transpunere inspirată, oferă imagini care aduc în prim-plan temeri, emoții, stări, trăiri. Încântătoarele descrieri nu se lasă așteptate nici în acest caz: ,,Îmi place să stau acum singur pe o bancă, fie pe aleea spre Cascada Slănicului, fie pe la Trei-Fagi, fie pe Valea Dobrului… Dacă te afunzi în pădure, freamătu-i misterios te înfioară plăcut în singurătate și aerul înmiresmat îți dă sănătate și putere… putere de muncă și de a suporta multe dintre greutățile vieții. Dacă te duci la Cascadă și stai s-o privești și s-o asculți, zgomotul și zbuciumul ei nesfârșit îți reamintesc luptele grele din viață; dar te gândești: cum apa când scapă din vâltoare devine din nou limpede și își reia cursul, ici cu murmur, colo lin, așa-i și-n viață, căci după ce învingi piedici grele, îți reiei traiul obișnuit, cu spinii și cu rozele lui… Gândul la bine și speranța în îndeplinirea visurilor te consolează”.
Spre delectare, iată ce mai aflăm din obiceiurile unor mari personalități, despre care nici eu nu știam: Casimir Jean François Delavigne, poet și dramaturg francez ,,compunea plimbându-se”; Georges-Louis Leclerc, baron de Buffon, naturalist, matematician, biolog și scriitor francez ,,scria cu manșete de dantelă”; Sir Walter Scott, scriitor scoțian prolific și un poet popular în Europa în timpul vieții sale, ,,nu putea recita nimic, decât având între degete, unul dintre nasturii hainei sale”; Cardinalul Richelieu, fost cleric, nobil și om politic francez ,,era inspirat de pisicile cu care se juca”; Madame de Staël, scriitoare implicată în politică ce a supraviețuit Revoluției Franceze și a fost trimisă în exil de către Napoleon de mai multe ori, ,,nu putea adormi decât adiată de vânt”; Domenico Cimarosa, compozitor italian al școlii napolitane și al perioadei clasice, ,,căuta lumină și zgomot pentru a se inspira”.
Cât despre lucrurile găsite sau pierdute prin stațiune, ziarul ne informează: un copil care alerga cu flori după trăsurile vizitatorilor pe șoseaua Slănicului, nu departe de satul Cerdac, a descoperit un geamantan luxos, din piele neagră, care spre deziluzia acestuia, nu conținea altceva decât trei sticluțe cu vopseluri pentru păr, câteva cutii cu pudră, o proteză completă și un teanc de scrisori ,,subscrise Lelia și adresate `Scumpului meu Tică`!”; domnul L. Berman din București a pierdut un portvizit, în care se aflau bancnote și acte de însemnată valoare; domnul Rubin Juster din București a găsit în curtea vilei Bobincă, un portmoneu cu 2. 920 lei, pe care i-a încredințat imediat poliției; domnul inginer Krapileanu a găsit în parcul stațiunii, o brățară de valoare, dar și o broșă de aur cu trei briliante; domnul Constantin Rapi din Bacău a descoperit la ,,300 de scări”, o femeie cu tendințe sinuicidale, pe care după ce a calmat-o, a adus-o cu grijă înapoi în stațiune și a predat-o serviciului de poliție și celui medical.
Mai descoperim pe lista vizitatorilor sosiți între 6 – 12 iulie, următoarele personalități: Eugen Nicolae Ghika-Budești (1843 – 1919), un pictor mai puţin cunoscut, dar care totuşi, s-a remarcat în spaţiul internațional, acesta fiind tatăl arhitectului Nicolae Ghica-Budești, care pe vremea când era epitrop și se ocupa de administrarea stațiunii Slănic-Moldova, a fost cel care a a avut inițiativa de a construi Cazinoul din localitate, după planurile arhitectului George Sterian, primul din România și al cincilea din Europa!; dr. Gheorge Marinescu, celebrul neurolog, despre care am mai amintit și cu alte ocazii; avocatul Osvald Teodoreanu, tatăl romancierului Ionel Teodoreanu și al lui Păstorel Teodoreanu (pseudonimul lui Alexandru Osvald Teodoreanu), scriitor, epigramist, publicist, gastronom și iubitor de vinuri, toți cei trei fiind cazați la Hotel ,,Racoviță”; Constantin Bacalbașa, ziarist, memorialist și om politic (menționat și în alte numere ale ziarului), membru fondator al Societății Presei și al Sindicatului Ziariștilor, președinte al Sindicatelor Ziariștilor (din 1919), cazat la Hotel ,,Puff”; Constantin Motaş (1891 – 1980), biolog, profesor universitar, sistematician şi taxonomist de prestigiu internațional, fondatorul freatobiologiei, cazat la Hotel ,,Nemira”.
Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj;
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.
Foto 1: actorul Vasile Brezeanu, pagina de Facebook ,,Cortina-interbelică”, la https://www.facebook.com/profile.php?id=100058813356004, din Colecția C. I. și C. C. Nottara;
Foto 2: arhitect Eugen Nicolae Ghika-Budești, site-ul ,,askART”, la https://www.askart.com/artist/Eugen_Nicolae_Ghika_Budesti/11246896/Eugen_Nicolae_Ghika_Budesti.aspx
Foto 3: dr. Gheorghe Marinescu, site-ul ,,radio-arhive.ro”, la https://www.radio-arhive.ro/articol/gheorghe-marinescu/2067531/5471/151
Foto 4: Constantin Bacalbașa: site-ul ,,historic.ro”, la https://historic.ro/constantin-bacalba-a-fotografie-de-cabinet-carte-de-vizita.html
Foto 5: Constantin Motaș, site-ul ,,adevarul.ro”, la https://adevarul.ro/stiri-locale/vaslui/constantin-motas-academicianul-care-a-pus-bazele-1490196.html
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)
