luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 574

Aveau în depozit 40 mc de lemn în plus

    La data de 21 februarie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa, cu sprijinul de specialitate al Gărzii Forestiere Suceava au efectuat un control la o societate de exploatare și prelucrare a lemnului, din comuna Ghimeș-Făget.

    În urma verificărilor, au fost constatate diferențe de 40 de m.c. de material lemnos între stocul scriptic și cel faptic. De asemenea, au fost constatate nereguli privind trasabilitatea materialului lemnos.

    Polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale şi au confiscat valoric cantitatea de 40 de m.c. de material lemnos, cu o valoare totală de aproximativ 10.000 de lei.

    Scurgere de petrol la Zemeș. A fost sesizată Garda de Mediu

    Garda Națională de Mediu a reacționat rapid la notificarea primită de la un agent economic cu privire la o scurgere de produs petrolier în zona comunei Zemeș, într-un teren de pășune situat în „Punct Dorneanu”.

    Pe 21 februarie 2024, echipa de control a Gărzii de Mediu Bacău a ajuns la locație și a constatat o scurgere de aproximativ 7 metri cubi de produs petrolier, un amestec de apă sărată cu țiței, pe o suprafață de aproximativ 220 metri pătrați de teren.

    Operatorul economic responsabil de aceste sonde a reacționat prompt, oprind sondelor afectate, izolând tronsonul fisurat și identificând punctul de spargere. În momentul controlului, se desfășura operațiunea de colectare a produsului petrolier și decopertarea solului afectat.

    Garda de Mediu Bacău a impus o sancțiune contravențională sub formă de amendă în valoare de 50.000 de lei operatorului responsabil de poluarea mediului. Instituția va continua să monitorizeze atent zona afectată și să ofere recomandări pentru remedierea situației și limitarea impactului asupra mediului.

    Rolul esențial al Gărzii Naționale de Mediu în acest context include monitorizarea atentă a zonei afectate, recomandarea de măsuri concrete pentru remedierea situației și limitarea impactului asupra mediului, precum și asigurarea respectării legislației de mediu. Această intervenție rapidă demonstrează angajamentul instituției în protejarea mediului și prevenirea efectelor negative asupra comunității locale.

    Infracțiuni la regimul circulației rutiere constatate de polițiști

      La data de 21 februarie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii rutieri din Onești au depistat în flagrant delict, un bărbat de 57 de ani, din orașul Comănești, în timp ce conducea un autoturism în comuna Târgu Trotuș, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
      Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
      Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

      La aceeași dată, o patrulă mixtă formată din polițist din cadrul Poliției orașului Buhuși şi jandarm din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău a depistat pe strada Republicii din localitate, un autoturism condus de o tânără de 18 ani.
      În urma verificărilor efectuate în baza de date a reieșit faptul că, tânăra nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
      Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis.

      Primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu consolidează legăturile cu Israelul pentru dezvoltarea Bacăului

        Astăzi, primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a primit o vizită deosebită în biroul său, cea a ambasadorului statului Israel, Excelența Sa, domnul Reuven Azar, însoțit de o delegație a misiunii diplomatice israeliene. În cadrul întâlnirii, au fost discutate subiecte esențiale legate de contribuția semnificativă a companiilor israeliene prezente în Bacău la dezvoltarea municipiului.

        Primarul a evidențiat rolul esențial al acestor companii în progresul orașului și a subliniat proiectele de modernizare implementate în ultimii ani, care au sporit atractivitatea Bacăului pentru potențiali investitori. Proiectele menționate au avut un impact semnificativ asupra infrastructurii și calității vieții în Bacău, creând un mediu propice pentru noi oportunități de afaceri și investiții.

        În discuțiile cu ambasadorul Azar, primarul Stanciu-Viziteu a subliniat susținerea și prietenia față de comunitatea de evrei din Bacău, recunoscând contribuția semnificativă pe care aceasta a avut-o în istoria municipiului. Primarul a exprimat optimismul său că această întâlnire va deschide drumul către noi colaborări, consolidând relațiile dintre Bacău și Israel.

        „Ne străduim să transformăm Bacăul într-un oraș pentru familii, deschis către mediul de afaceri și prietenos cu vizitatorii. Colaborarea cu companiile israeliene și consolidarea relațiilor diplomatice sunt pași importanți în această direcție,” a declarat primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

        Această întâlnire reprezintă o nouă etapă în eforturile primarului de a promova dezvoltarea economică și relațiile internaționale ale Bacăului, subliniind angajamentul său pentru modernizarea continuă a orașului.

        Iluminatul public al Comăneștiului, asigurat de panourile fotovoltaice

        Primarul orașului Comănești, Viorel Miron, a anunțat astăzi finalizarea Proiectului european „Parc fotovoltaic – Capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie, pentru consum propriu în orașul Comănești”. Cu o valoare de 6.947.689 lei, acest proiect marchează un pas semnificativ în direcția utilizării surselor de energie regenerabilă pentru acoperirea consumului de electricitate destinat iluminatului public din oraș.

        Proiectul, care a fost implementat cu succes, va contribui la asigurarea necesarului de energie electrică pentru iluminatul public la nivelul întregului oraș Comănești. Această inițiativă nu numai că va reduce dependența de sursele tradiționale de energie, ci va și aduce beneficii semnificative în ceea ce privește reducerea emisiilor de carbon și protejarea mediului înconjurător.

        Primarul Viorel Miron a subliniat importanța proiectului și a menționat că acesta se alătură altor trei inițiative câștigate de oraș, toate având ca scop îmbunătățirea infrastructurii de iluminat public și eficientizarea consumului de energie electrică: „Modernizarea și eficientizarea iluminatului stradal în Orașul Comănești” – 1.316.730 lei, „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în orașul Comănești” – 2.741.977 lei și „Lucrări de extindere și eficientizare a iluminatului public” – 2.871.713 lei

        Aceste proiecte reflectă angajamentul orașului Comănești față de utilizarea durabilă a resurselor și implementarea tehnologiilor prietenoase cu mediul pentru beneficiul comunității locale.

        Președintele CJ Bacău, Valentin Ivancea, discută perspectivele colaborării cu Ambasada Israelului

          Astăzi, președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a primit cu onoare o delegație oficială din partea Ambasadei Statului Israel în România, condusă de Excelența Sa domnul ambasador Reuven Azar.

          Agenda discuțiilor s-a axat pe identificarea și conturarea unor piloni strategici, cu scopul de a iniția parteneriate concrete care să aducă beneficii semnificative atât României, cât și Misiunii diplomatice a Israelului în țara noastră.

          Președintele Ivancea a subliniat importanța dezvoltării relațiilor de colaborare prin identificarea unor noi oportunități care să permită antreprenorilor să-și extindă afacerile la nivel internațional. Prin intermediul acestor parteneriate, se urmărește aducerea unei plus-valori consistente atât comunității locale, cât și partenerilor israelieni.

          Investițiile semnificative realizate în județul Bacău în domenii precum infrastructura de transport, sistemul de sănătate sau asistența socială au fost evidențiate de către președinte ca avantaje decisive în atragerea investitorilor israelieni. Valentin Ivancea a subliniat interesul deosebit al delegației în aplicarea know-how-ului israelian în Bacău, recunoscând contribuția esențială pe care aceste investiții ar putea-o aduce dezvoltării economice locale.

          Delegația oficială care l-a însoțit pe ambasadorul Azar în această vizită importantă a inclus pe doamna Avigail Shtamler Paz, Șefa Misiunii Economice și Comerciale a Statului Israel în România și Ucraina, domnul Călin Coșar, Președintele Camerei de Comerț și Industrie România-Israel, și domnul Andrei Alexandru Scheindt, Ofițer Comercial în cadrul Ambasadei.

          În urma acestei întâlniri promițătoare, se conturează perspective semnificative pentru consolidarea relațiilor bilaterale și pentru promovarea unor proiecte de colaborare care să aducă beneficii durabile ambelor părți implicate.

          Exercițiu desfășurat de pompierii băcăuani, în cazul producerii unor căderi masive de zăpadă

          Astăzi, 22 februarie a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă,,Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a efectuat un exerciţiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren, privind desfăşurarea intervenţiei operative, în cazul unor căderi masive de zăpadă care afectează zona de vest a județului Bacău. Situaţiile operative create s-au desfăşurat pe pârtia de schi Nemira.

          Conform scenariului, în jurul orei 10:00, pompierii militari sunt anunțați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 despre faptul că, pe Muntele Nemira din localitatea Slănic Moldova a avut loc o avalanșă, fiind surprinse două persoane care se aflau pe pârtia de schi în acel moment.

          Totodată, în jurul orei 10:35, forţele de intervenţie sunt anunțate despre producerea unei defecțiuni la instalația de transport pe cablu. În urma acesteia, o persoană a sărit de pe telescaun, suferind multiple traumatisme, iar o altă persoană a suferit atac de panică, fiind nevoie de intervenția echipajelor operative pentru coborârea acesteia.

          Echipajele de salvatori au intervenit conform scenariului, acțiunile de primă intervenţie fiind orientate pe căutarea, salvarea şi evacuarea victimelor din zona de pericol, precum și pe acordarea primului ajutor medical de urgenţă.

          Având în vedere amploarea evenimentului, se ordonă suplimentarea cu forțe și tehnică de intervenţie, astfel că, la locul indicat acționează echipaje din cadrul celor trei detaşamente de pompieri din judeţ, respectiv Onești, Bacău și Moineşti şi este alertată grupa operativă, precum și personalul aflat în turele libere.

          Pentru a asigura operativitatea acţiunilor de salvare, intervenţia este organizată pe sectoare:căutare, salvare, extragere și brancardaj, triaj medical, acordare asistenţă medicală, precum și sector alocat evacurii către Copartimentul Primiri Urgenție Oneşti.

          Exercițiul a avut drept scop perfecționarea deprinderilor în organizarea misiunilor de căutare- salvare şi evacuare a persoanelor din mediul montan, colaborarea cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, precum și perfecționarea deprinderilor în salvarea de la înălţime, prin folosirea aparaturii şi echipamentelor speficifce din dotare.

          În această simulare, au fost mobilizate și forţe şi mijloace aparținând Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Serviciului Public Județean Salvamont, Serviciului de Ambulanță Județean și Comitetului Local pentru Situații de Urgență Slănic Moldova.

          Mulțumim tuturor instituțiilor implicate pentru aportul adus atât pe timpul exercițiului, cât și pe timpul intervențiilor desfășurate în îndeplinirea nobilei misiuni de apărare a vieții, valorilor materiale, spirituale și a mediului.

          Primarul municipiului Onești anunță modernizarea extinsă a infrastructurii urbane

            Primarul municipiului Onești, Laurențiu Neghină, a făcut o declarație privind angajamentul  administrației locale pentru modernizarea infrastructurii urbane. Neghină a subliniat că municipalitatea este hotărâtă să accelereze lucrările de modernizare și să transforme orașul într-un mediu mai plăcut și mai funcțional pentru locuitorii săi.

            „Continuăm lucrările de modernizare‼️”, a declarat primarul Neghină. „În acest moment acționăm cu patru echipe pe străzile: Cașinului, Rosetti și Libertății. Îmi doresc ca până la finalul lunii octombrie, în Onești, în zona de blocuri, să nu mai rămână nici măcar un metru pătrat de alee sau trotuar nepavat.”

            Planurile de modernizare extinsă includ și extinderea rețelei de gaze naturale, pentru a oferi acces la această resursă esențială unui număr mai mare de locuitori. După finalizarea acestei etape, primarul Neghină a menționat că eforturile se vor concentra pe modernizarea și înfrumusețarea cartierelor din municipiul Onești, începând cu primăvara anului viitor.

            Această inițiativă urmărește să îmbunătățească calitatea vieții în Onești, să ofere locuitorilor un mediu urban mai sigur și mai plăcut, și să contribuie la creșterea atractivității orașului pentru rezidenți și potențiali investitori.

            „Doamne ajută!”, a încheiat primarul Neghină, subliniindu-și speranța că aceste eforturi vor fi încununate de succes și că municipalitatea va continua să servească și să îmbunătățească comunitatea locală în viitorul apropiat.

            De ce a fost mutată faza națională a Olimpiadei de Limba Româna de la Bacău la Slatina

            Ministerul Educației a generat controverse și nemulțumire în rândul autorităților locale din județul Bacău, după ce a decis să organizeze Olimpiada Națională în acest loc fără a consulta prealabil instanțele teritoriale. În urma acestei decizii, olimpiada de limba română, inițial planificată să aibă loc în Bacău, a fost brusc mutată la Slatina.

            Într-un răspuns la solicitarea ziarului Deșteptarea, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău a anunțat că nu au fost informați în timp util cu privire la intențiile ministerului și nici nu au fost consultați în ceea ce privește capacitatea județului de a găzdui un astfel de eveniment de amploare.

            „Ministerul Educației nu a ținut cont de necesitatea unei consultări prealabile și nici nu a comunicat în mod corespunzător decizia de a organiza olimpiada națională în Bacău”, a se arată în răspunsul ISJ Bacău.

            Este de menționat că județul Bacău a fost gazda unor evenimente naționale similare în ultimii doi ani, Olimpiada Națională de Informatică (2022) și Olimpiada pentru Juniori (2023).

            Cu toate acestea, mutarea bruscă a olimpiadei de limba română la Slatina a generat confuzie și frustrare în rândul comunității educaționale din Bacău.

            În ciuda acestor obstacole, Ministerul Educației a confirmat că faza națională a Olimpiadei va avea loc în perioada 17-21 aprilie.

            Situația afecțiunilor respiratorii în județul Bacău

              În perioada 12-18 februarie 2024, situația afecțiunilor respiratorii în județul Bacău a fost una îngrijorătoare, conform datelor furnizate de autoritățile medicale. Potrivit rapoartelor, s-au înregistrat un total de 1918 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (I.A.C.R.S.), pneumonii și bronhopneumonii.

              În detaliu, distribuția pe categorii de vârstă a fost următoarea:

              • La categoria de vârstă 0-1 an: 197 cazuri
              • La categoria de vârstă 2-4 ani: 390 cazuri
              • La categoria de vârstă 5-14 ani: 594 cazuri
              • La categoria de vârstă 15-49 ani: 455 cazuri
              • La categoria de vârstă 50-64 ani: 146 cazuri
              • La categoria de vârstă peste 65 de ani: 136 cazuri

              În ceea ce privește pneumoniile și bronhopneumoniile, s-au înregistrat un total de 383 cazuri, dintre care 98 au necesitat internare, fără să fie raportate decese în această categorie.

              De la începutul sezonului, numărul cazurilor de gripă tip A și B a crescut semnificativ, ajungând la 1626 cazuri în total pentru județul Bacău. Distribuția acestora pe grupe de vârstă este următoarea:

              • Grupa de vârstă 0-1 an: 151 cazuri
              • Grupa de vârstă 2-4 ani: 301 cazuri
              • Grupa de vârstă 5-14 ani: 354 cazuri
              • Grupa de vârstă 15-49 ani: 371 cazuri
              • Grupa de vârstă 50-64 ani: 153 cazuri
              • Grupa de vârstă peste 65 de ani: 296 cazuri

              Mai este de menționat că în săptămâna 15-21 ianuarie 2024, un deces prin gripă a fost confirmat în județul Bacău, la o persoană în vârstă peste 65 de ani, care avea și alte comorbidități.

              În ciuda acestei situații alarmante, eforturile de vaccinare gripală continuă să fie promovate în județ, iar până în prezent s-au vaccinat cu succes 32.252 de persoane conform datelor furnizate de medicii de familie.

              Lucrătorii silvici din Ocolul Livezi au ieșit să adune urmele „cvivilizației”

                În cantonul silvic Berzunțiul Negru din Ocolul Livezi, o acțiune de igienizare a fost declanșată odată cu topirea zăpezii. Odată ce stratul gros de zăpadă s-a topit, peisajul s-a transformat într-un tablou minunat, cu ghiocei înfloriți care și-au făcut apariția. Cu toate acestea, pe lângă frumusețea naturală a reînvierii primăverii, au ieșit la iveală și urmele unei „civilizații avansate” lăsate în urmă de unii dintre concetățenii noștri.

                Deși este un moment de bucurie și renaștere pentru natură, pădurea a fost măcinată de reziduurile menajere și alte resturi lăsate în urmă de cei care au vizitat zona în timpul iernii. Aceste acțiuni sunt în flagrantă contradicție cu prevederile Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, conform cărora aruncarea sau depozitarea reziduurilor menajere în fondul forestier național se sancționează cu amenzi cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei.

                Mesajul este clar: fiecare individ are responsabilitatea de a proteja și conserva mediul înconjurător, iar aruncarea deșeurilor în pădure nu este doar ilegală, ci și extrem de dăunătoare pentru ecosistem.

                 

                CSM Bacău: mai puțini bani, mai multe puncte?!

                Vineri, de la ora 18.00, în etapa 18, „CSMeii” lui Leonard Bibirig vor primi vizita penultimei clasate antrenate de ex-ul Sandu Iacob, CSM Sighișoara, în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”

                În an electoral, CSM Bacău se confruntă cu un paradox. Echipele sale cată în sus, bugetul se duce în jos. Concret, echipa de fotbal a „CSMeilor” antrenată de Cristi Popovici este lideră în Seria 1 din Liga a III-a, în timp ce prim-divizionara de handbal masculin pregătită de Leonard Bibirig ocupă locul 9, la trei puncte de locul 6, iar dacă se impune vineri, contra Sighișoarei, va urca cel puțin o poziție, dacă nu chiar două în Liga Zimbrilor. La fel de concret: față de anul trecut, Primăria Bacău a redus bugetul clubului sportiv pe care-l tutelează la jumătate.

                Da, da, fix la jumătate! O astfel de „mutare” în plan financiar presupune transferuri ratate, mese tăiate și salarii diminuate. Plus mulți nervi și multă incertitudine. Și totuși… Și totuși, duminica trecută, în runda 17, handbaliștii CSM Bacău s-au impus cu 30-29 la Buzău, împotriva unei formații cu un buget net superior. O victorie importantă, care a permis băcăuanilor să ia, în acest sezon, șase puncte din șase Buzăului antrenat de Gabi Armanu. Așa cum aminteam, vineri, „CSMeii” pregătiți de Bibirig revin pe teren. Pe teren propriu. Și întâlnesc, de la ora 18.00, penultima clasată, CSM Sighișoara, în etapa cu numărul 18.

                „Victoria noastră de la Buzău nu are nicio valoare dacă nu o legăm de un succes contra Sighișoarei”, a punctat Leonard Bibirig, care a adăugat: „Întâlnim un adversar bătăios, contra căruia trebuie să dăm totul pe teren, ignorând, pentru a nu avea surprize, locul pe care-l ocupă în clasament. Poate părea un clișeu, dar suntem conștienți de dificultatea acestui meci”. Preluată de curând de ex-antrenorul CSM Bacău, Sandu Iacob, CSM Sighișoara face toate eforturile pentru a evita retrogradarea, dovadă și victoria obținută la finalul săptămânii trecute: 25-24 împotriva Focșaniului.

                Fără Ganchev (accidentat), băcăuanii au de luat o revanșă față de înfrângerea neașteptată din turul campionatului, de la Sighișoara și, în egală măsură, trebuie să pregătească terenul pentru confruntarea directă de luna viitoare, din Cupa României. Nu știm dacă banii aduc sau nu fericirea, dar rămâne de văzut în ce măsura lipsa lor va putea spori numărul victoriilor.

                Programul etapei 18 din Liga Zimbrilor

                Vineri, 23 februarie: CSU din Suceava- Dinamo București (ora 17.30), CSM București- CSM Constanța (ora 17.30/ Pro Arena), CSM Bacău- CSM Sighișoara (ora 18.00).

                Sâmbătă, 24 februarie: Steaua București- SCM Politehnica Timișoara (ora 17.30/ Pro Arena).

                Duminică, 25 februarie: Universitatea Cluj- HC Buzău 2012 (ora 17.30, Pro Arena), Minaur Baia Mare- CSM Vaslui (ora 18.00), CSM Focșani 2007- Potaissa Turda (ora 18.30).

                Clasament

                1 Dinamo București 17      17      0        0        638-468       51p.

                2 CSM Constanța     16      13      1        2        483-400       40p.

                3 Minaur Baia Mare  17      12      2        3        541-480       38p.

                4 Potaissa Turda     17      9        3        5        571-633       30p.

                5 CSM București      17      9        2        6        480-462       29p.

                6 HC Buzău 2012    17      7        3        7        516-512       24p.

                7 CSU din Suceava  17      8        0        9        532-566       24p.

                8 CSM Focșani 2007 17      6        3        8        470-504       21p.

                9 CSM Bacău           17      6        3        8        487-529       21p.

                10 Steaua București 16      4        2        10      458-482       14p.

                11 Poli Timișoara    17      4        2        11      450-497       14p.

                12 Univers. Cluj      17      4        1        12      490-563       13p.

                13 CSM Sighișoara  17      4        0        13      422-496       12p.

                14 CSM Vaslui         17      3        2        12      464-508       11p.

                Dan Sion

                Radu Nistor- bronz, Ștefania Olaru- locul 5

                Prima finală a Campionatelor Naționale de judo din acest an, cea rezervată categoriei Under 18 și derulată weekendul la Satu Mare a reunit aproximativ 350 de sportivi de la cluburi din întreaga țară. CSM Bacău, grupare antrenată de Aurel Chelariu și Simona Aruș s-a prezentat cu cinci competitori.

                Dintre aceștia, Radu Nistor a cucerit bronzul la categoria de greutate 73 kg, în timp ce Ștefania Olaru a fost, la rândul său, aproape de o medalie, clasându-se a cincea la 70 kg.

                Pentru sportivii antrenați de Aurel Chelariu și Simona Aruș urmează o perioadă încărcată din punct de vedere competițional, care include etapa de Euroregiune la U14 și U16 (25 februarie, Roman), a 45-a ediția a turneului internațional Cupa „Mărțișorul” la U10, U12, U14 și U16 (2 martie, Bacău), finala Campioantelor Naționale Under 21 (8-10 martie, Ploiești) și finala Naționalelor U14 și U16 (15-17 martie, Bacău).

                ”Măști venețiene”, la Palatul Copiilor Bacău

                Dascălii de la Palatul Copiilor Bacău ne-au demonstrat, încă o dată, că pasiunea și dedicarea sunt elementele de care avem nevoie într-un proces creativ. Emma Grecia, profesor coordonator la Cercul de Artă textilă și Design vestimentar, în colaborare cu cercurile de artă coordonate de prof.Nicoleta Olaru și prof. Laura Candet, au îndrumat micuții artiști, elevi la Palat, pentru a realiza, împreună, o expoziție colorată, unică și veselă de ”Măști Venețiene”.

                Vernisajul expoziției a avut loc pe 13 februarie iar lucrările ne vor încânta pe holul de la parterul Palatului Copiilor Bacău până la 8 martie, când vor fi expuse lucrări potrivite sezonului.

                ”Doamna profesoară Emma Grecia a știut să exploreze niște mine de aur și de diamant aflate în zona inimii fiecărui copil, altfel n-ar fi putut fi expuse pe simeze atâtea lucrări de care ne uimim cu toții. Au fost abordate multe tehnici și multe materiale cât mai diverse, copiii au fost lăsați să se desfășoare liber, cât mai original, avem și colaje, avem și modelaj, avem și acuarelă, și acrilic. Au făcut măști mari, mici, este o temă plăcută copiilor, masca face parte din joc, dintr-un joc care se prelungește până la vârsta unei copilării mai înaintate și nu putem decât să-i felicităm și să-i încurajăm să meargă în continuare pe această cale a creației, să fie sinceri și spontani și îi mulțumim și doamnei profesoare că a știut să pună în valoare aceste minunății care de multe ori stau acolo și așteaptă ca cineva să le observe”, a declarat, la vernisaj, prof. dr. Cristian Bandi, profesor coordonator al Cercului de Grafică al Palatului Copiilor Bacău.

                Proiectul expoziției cu măști venețiene vine în ideea carnavalului de la Veneția, iar elevii au fost foarte receptivi la tema de lucru propusă, pe simezele expoziției fiind în jur de 135 de lucrări. Elevi talentați, de toate vârstele și din medii diferite, au reușit să își întâlnească interesele și să pună cap la cap o expoziție unitară, dar și diversă. Micuții artiști au mărturisit că acest proiect a însemnat foarte mult pentru fiecare în parte, că vin cu drag în atelier, deoarece acesta este locul unde ideile lor prind viață. Însă proiectul a prins și în rândul elevilor de liceu. ”A fost o experință extraordinară. Este o temă foarte dragă mie, iubesc cultura italiană, este una superbă, din punct de vedere istoric. Am fost de mai multe ori în Veneția și mi se pare că a propune tema măștilor venețiene este un prilej de a-i face și pe alții să cunoască frumusețea acestui loc. Pentru mine ideea de mască înseamnă o pauză, un moment de respiro de la lume și tot, înseamnă să fii cine vrei să fii pentru o scurtă perioadă de timp. Odată ce începi să porți o mască, poți să fi tu însuți sau complet altă persoană, fără că nimeni să te poată recunoaște. Ideea de mască este o pauză de la realitate. Recomand tuturor să încerce măcar o dată să facă „arts and craft”, este foarte relaxant, m-am distrat de minune, mai ales că am putut să fac ceea ce îmi place, alături de persoane dragi”, a declarat Maria Alexandra Vaman (clasa a IX-a), elevă la Cercul de Artă textilă al Palatului Copiilor Bacău.

                 

                Și Dumitru Bandi, în vârstă de 14 ani, elev la Colegiul Național de Arte ”George Apostu”, a fost provocat de tema expoziției:” Ideea de mască este una foarte creativă, care scoate în lumină frumosul trupului. A fost o experiență foarte plăcută prin intermediul căreia am reușit să îmi dezvolt creativitatea”.

                Pentru Lavinia Miclăuș, o elevă în vârstă de 17 ani, de la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”, faptul de a lucra pentru expoziție a fost, de asemenea, un proces care i-a provocat creativitatea într-un mod plăcut. ”În general, la baluri, oamenii își puneau măști pentru a-și ascunde identitatea și asta înseamnă pentru mine ideea de mască. Îmi place expresivitatea temei și faptul că împinge oamenii să își depășească limitele.”, ne-a declarat Lavinia Miclăuș.

                “Mulți copii și-au luat lucrările acasă, n-au vrut să le lase, așa de mult le-au plăcut!” a mărturisit profesoara Emma Grecia. Proiectul s-a desfășurat la o scară mai mare, având colaborări cu Liceul Pedagogic ”Ștefan cel Mare”, Școala ”Miron Costin”, Colegiul ”Henri Coandă” și cu Colegiul ”Grigore Cobălcescu” de la Moinești.

                ”A fost o colaborare frumoasă, armonioasă și fructuoasă, spun eu, având în vedere expoziția reușită pe care colega mea Emma Grecia a reușit să o realizeze. Copiii au fost foarte receptivi la această tematică. Au realizat cu plăcere și chiar cu interes diferitele expresivități ale măștilor venețiene și cred că va avea succes, în fiecare an. Este de admirat și că a implicat în această expoziție – concurs  școli și elevi din afara Palatului Copiilor Bacău. Îi urez mult succes ca acest proiect să ajungă chiar național!”, ne-a mărturisit despre colaborarea la acest proiect Nicoleta Olaru, profesor coordonator al Cercului de Pictură al Palatului Copiilor Bacău.

                Emma Grecia a avut susținerea unei foste eleve de-ale sale, care este în prezent profesoară la o școală în Cluj. Domnișoara care a luat parte la cursul de Artă Textilă și Design Vestimentar a decis să se întoarcă în vizită, susținând-o pe fosta sa profesoară și luând parte ca și un al doilea profesor la procesul creativ al copiilor. “Aceasta este partea frumoasă ca feedback, în care un profesor ajunge peste ani să colaboreze frumos cu o fostă elevă.” A mărturisit cu admirație prof. Nicoleta Olaru.

                Expoziția merită văzută, și ne oferă speranță în ceea ce privește viitorul artiștilor români. Sperăm de asemenea să vizităm și o a doua ediție a proiectului, mai ingenioasă și cu idei noi.

                Cronică: Anisia Maria Mardale (clasa a IX-a) & Tudor –Mihail Pascu (clasa a VII-a), elevi la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

                Foto credits: Mara – Ioana Lazăr (clasa a IX-a), elevă la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

                Prof. coord. Laura Huiban

                Deputatul Ionel Floroiu: Comasarea alegerilor locale și europarlamentare, un pas necesar pentru stabilitatea economică și pentru coerență politică!

                  Atragerea fondurilor europene, pentru realizarea unor investiții majore în România, reprezintă un obiectiv asumat al coaliției de guvernare PSD -PNL.
                  Decizia de a organiza în aceeași zi alegerile locale și pe cele europarlamentare, cu listă comună PSD -PNL la alegerile pentru Parlamentul European, este motivată de faptul că cele două partide, ajunse la maturitate politică, doresc să dea un semnal puternic la nivelul Uniunii Europene, atât în ceea ce privește reformele cât și pentru realizarea celor două obiective majore ale României, intrarea în Schengen și în Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).
                  Organizarea alegerilor locale în aceeași zi, alegeri care aduc întotdeauna la urne un număr mare de cetățeni, prin implicarea candidaților, dar și a primarilor și consilierilor în funcție, va da mai multă legitimitate aleșilor pe care îi vom trimite să ne reprezinte pentru următorii 5 ani în Europa.
                  Avem primari buni și oameni cu experiență în administrație, care au reușit să realizeze investiții importante, la nivel local, în infrastructura rutieră, școlară și în cea sanitară.
                  Datorită lor, România s-a modernizat foarte mult, în ultimii ani, atât în mediul urban dar mai ales la sate, unde avem școli și grădinițe noi, drumuri bune, apă, canalizare și condiții, uneori mai bune ca la oraș.
                  O cercetare sociologică recentă arată că majoritatea românilor își doresc comasarea acestor alegeri și o continuare a acestei guvernări, care a dovedit competență și coerență în decizii.
                  Românii au nevoie de stabilitate, de prosperitate și de creșterea calității vieții. Iar toate acestea sunt realizabile doar cu sprijinul Uniunii Europene.
                  Deputat Ionel Floroiu

                  Avancronica muzicală

                   În această seară, un concert extraordinar! Încântat de calitatea orchestrei băcăuane, Remus Azoiței își face debutul în Bacău, cu unicul Concert dedicat viorii, în Re Major op.61 de Ludwig van Beethoven. Creat în aceeași perioadă cu Simfonia a patra, cu cvartetele Razumowski și cele 2 Romanțe. Un poem de dragoste, Concertul  pentru vioară și orchestră compus pentru virtuozul Franz Clement – a fost cântat în primă audiție, la Teatrul din Viena, în 23 decembrie 1806.
                  Remus Azoiței a debutat la 8 ani cu orchestra simfonică din oraşul său natal. În 1995 a absolvit Conservatorul din Bucureşti la clasa lui Daniel Podlovski. Ulterior, Remus Azoitei a obţinut o bursă de studii la renumita Juilliard School din New York, care îi conferă titlul de Master of Music, după studii aprofundate cu Dorothy Delay şi Itzhak Perlman.  În paralel, a beneficiat și de îndrumarea violonistului Bujor Prelipcean.
                  Remus Azoiţei a concertat la: Carnegie Hall – New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St-Martin-in-the-Fields, Wigmore Hall – Londra, Teatro La Fenice Veneţia, Auditorio Nacional Madrid sau Konzerthaus Viena,  în festivalurile muzicale de la Tokyo, Cambridge, Londra, Berlin, Heidelberg şi Santander, la București. În 2001, Remus Azoiţei a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, la acel moment fiind de asemeni cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 ani a Academiei. În 2007, el a pus bazele Societăţii Enescu din Londra, fiind unul din membrii fondatori precum şi director artistic, poziţie pe care o ocupă în continuare.
                  Remus Azoiței a colaborat cu artiști renumiţi, precum: Lawrence Foster, David Geringas, Gérard Caussé, Michael Sanderling sau Adrian Brendel, fiind solist al unor ansambluri de prestigiu: Berlin Kammer Orchestre, Orchestre Nationale de Belgique, Philharmonic Chamber Orchestra of London sau Orchestre Philarmonique de Radio France. Cu ocazia debutului său la celebra Wigmore Hall din Londra, ziarul Sunday Express scria că “a cântat un concert de neuitat în faţa unei săli arhipline şi a ridicat publicul în picioare. Iată un muzician excepţional.”
                  În 2005, el a interpretat Dublul concert de Bach alături de violonistul Nigel Kennedy în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, concert preluat de către 19 posturi de radio și televiziune din Europa, incluzând BBC, Arte şi Mezzo.   În 2019, violonistul a susținut concerte la Carnegie Hall în New York și Kennedy Center la Washington DC, între multe alte apariții europene. A fost solistul orchestrei de Cameră din Viena în cadrul Festivalului Enescu, ediția 2021. Din 2018 este liderul cvartetului „Ad Libitum” din Iași.
                  Remus Azoiței a înregistrat în premieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de George Enescu alături de pianistul Eduard Stan, pentru casa de discuri Hanssler din Germania. Comentând pe marginea acestei realizări, revista britanică The Strad spune că “Azoiţei are toate atuurile: sensibilitate marcantă, dulceaţă a sunetului (dar nu dulceag) şi o paletă coloristică şi dinamică imensă”.
                  În 2005, el a fost decorat de către Președintele României cu titlul de Ofiţer al Ordinului Meritul Cultural, iar în mai 2013 Regele României Mihai l-a numit ofițer al ordinului „Coroana României”.
                   Remus Azoiței cânta pe o vioară Niccolo Gagliano, creată în 1740 și revista britanică The Strad îl caracterizează ca ‟un virtuoz incurabil cu suflet şi tehnică fabuloase”.
                  La pupitrul dirijoral se află Sander Teepen. Născut în Deurne (Olanda, 1981) într-o familie de muzicieni, Sander a început să cânte la oboi la vârsta de 8 ani și a studiat la Conservatorul Fontys, sub conducerea lui Herman Vincken.
                  De-a lungul anilor, a susținut concerte cu Orchestra Filarmonicii din Haga, Orchestra Filarmonicii din Țările de Jos, Orchestra Gelders, Orchestra Brabants și Orchestra Simfonică din Limburg. Este membru al Anemos Arts Ensemble, compus din muzicieni de la South Netherlands Philharmonic.
                  Fascinat de arta dirijorală, Sander Teepen a urmat cursuri cu Jan Stulen, Otto Tausk, Jac van Steen și a participat la cursuri de master ale lui Jorma Panula, Paavo Järvi, Neeme Järvi și Leonid Grin.
                  Din 2012, Sander a participat la diferite concursuri de dirijat și a obținut diverse premii: în 2012 a câștigat concursul de dirijat la Orchestra Simfonică MAV din Budapesta, în 2013 premiul la concursul de dirijat de Operă „Dunărea Albastră”, în 2014 „Premiul Orchestrei Filarmonicii George Enescu” la concursul de dirijat Jeunesses Musicales București.
                  În perioada 2018 – 2022, Sander a ocupat postul de dirijor asistent la The Netherlands Radio Philharmonic Orchestra și, din 2020 este asociat la Conservatorul Codarts Rotterdam.
                  Sander este dirijor invitat la cele mai importante orchestre din Olanda, în Cehia, la Orchestra Simfonică Regală din Bangkok, la Timișoara și Iași.
                  André Heuvelman, (fost) trompetist solo, Orchestra Filarmonicii din Rotterdam consideră că: „Pe lângă talentul tehnic de dirijor, are și o mare empatie pentru cei din jur. Îi liniștește pe cei din jur și are o sursă aparent inepuizabilă de energie pozitivă.”  Am remarcat, la repetiții cât de adevărate sunt aceste cuvinte. Sander Teepen, și el pentru prima oară la orchestra Filarmonicii Mihail Jora, aduce entuziasm prin concepția interpretativă a celebrei Simfonii a V-a, în  mi minor, op.64, creată de P.I.Ceaikovski în anul 1888. Este acea simfonie a destinului (fatum), construită ciclic, pe parcursul a patru părți.
                  Muzicolog dr. Ozana Kalmuski Zarea

                  Intervenții chirurgicale ginecologice frecvente

                  Dr. Tiberiu Gireadă, medic specialist Obstetrică-Ginecologie, Arcadia

                  Afecțiunile ginecologice care pot apărea în viața unei femei au cauze și factori de risc diferiți. Consultul ginecologic periodic este recomandat tocmai pentru analiza acestor factori de risc, pentru diagnosticarea afecțiunii și stabilirea tratamentului adecvat. În unele cazuri, tratamentul poate fi chirurgical. Chirurgia minim invazivă are avantaje importante pentru paciente: de la dimensiuni minime ale inciziei, la reducerea sângerării, durerii și a perioadei de spitalizare și recuperare. 

                  Histerectomia 

                  Histerectomia este una dintre cele mai frecvente intervenții chirurgicale ginecologice. Medicul poate indica această opțiune de tratament în cazul unui diagnostic de fibrom uterin, adenomioză, neoplazii sau în unele tipuri de prolaps uterin, în cazul unor dureri pelvine cronice sau al unor sângerări vaginale anormale.

                  În funcție de particularitățile fiecărui caz, histerectomia poate fi:

                  • totală, cu anexectomie bilaterală (îndepărtarea uterului în totalitate împreună cu trompele uterine și ovarele);
                  • totală interanexială (îndepărtarea uterului, cu păstrarea ovarelor și a trompelor uterine);
                  • subtotală (îndepărtarea corpului uterin și păstrarea colului uterin);
                  • cu limfadenectomie (îndepărtarea uterului și a stațiilor ganglionare pelvine).

                  Progresul tehnicilor chirurgicale a transformat intervenția clasică, care presupunea o incizie de minimum 15 centimetri la nivelul abdomenului, într-o intervenție minim invazivă, care presupune fie o incizie la nivelul vaginului (histerectomie vaginală), fie 3-4 incizii de 0,5-1 centimetru la nivelul abdomenului (histerectomie laparoscopică), fie o combinație între cele două.

                  Histerectomia minim invazivă este o tehnică cu avantaje importante pentru paciente: incizii mici puțin vizibile sau chiar invizibile, senzație redusă de durere, sângerare redusă, risc scăzut de infecții, recuperare rapidă. Această tehnică chirurgicală se realizează cu succes, în siguranță, în Spitalul Arcadia. 

                  Chistectomia ovariană 

                  Chisturile ovariene sunt frecvent asimptomatice și sunt descoperite, de obicei, în cadrul controlului ginecologic de rutină. Chisturile mici, care nu prezintă complicații, sunt urmărite sau sunt tratate medicamentos. Dacă chisturile sunt de dimensiuni mari, nu răspund la tratament sau au un aspect suspect, se recomandă îndepărtarea lor pe cale chirurgicală.

                  Intervenția de excizie a chisturilor ovariene poartă denumirea de chistectomie ovariană. Eliminarea chirurgicală a chisturilor ovariene se recomandă atunci când acestea nu răspund la tratamentul medicamentos instituit de medicul ginecolog sau dacă este vorba despre chisturi ovariene organice (chist dermoid, chist endometriozic, chistadenoame). De cele mai multe ori, această intervenție se realizează minim invaziv, laparoscopic, cu păstrarea ovarului și recuperarea rapidă a pacientei. 

                  Miomectomia 

                  Fibromul uterin este cea mai frecventă tumoră uterină benignă. De multe ori, pot lipsi manifestările specifice dar, atunci când acestea apar, femeia poate acuza sângerări menstruale abundente, sângerări intermenstruale, infertilitate, dureri abdominale, senzație de balonare/constipație sau de presiune la nivelul vezicii cu micțiuni frecvente.

                  Comportamentul terapeutic este dictat de localizare, mărime și numărul fibroamelor. Tratamentul medicamentos se adresează pacientelor cu fibroame uterine de dimensiuni mici, simptomatice.

                  Miomectomia reprezintă excizia unui fibrom sau a mai multor fibroame, fiind o intervenție chirurgicală prin care se elimină doar fibromul, iar uterul rămâne intact. 

                  Excizia polipilor uterini

                   Polipii uterini sunt excrescențe moi care se dezvoltă la nivelul uterului, din endometru.

                  Polipii mici, asimptomatici, vor fi urmăriți periodic de către medicul ginecolog. De multe ori, aceștia pot dispărea de la sine. Dacă sunt suspiciuni de malignitate sau dacă se dorește obținerea unei sarcini, comportamentul terapeutic va fi chirurgical.

                  Histeroscopia presupune eliminarea polipilor pe cale chirurgicală, minim invazivă. Se recomandă în cazul polipilor de dimensiuni mari sau atunci când nu se ajunge la o sarcină planificată. S-a demonstrat că șansele de obținere a sarcinii pe cale naturală, inseminare sau FIV cresc după histeroscopie. Mai mult, înainte de orice procedură FIV se recomandă îndepărtarea polipilor uterini. În caz contrar, crește riscul de avort spontan.

                  Important de reținut este și faptul că polipii pot reapărea. Din acest motiv, consultul periodic este foarte important.

                  Salpingectomia 

                  Dintre afecțiunile inflamatorii pelvine, infecțiile trompelor uterine (salpingitele) au cea mai mare incidență. Cauzele principale sunt bolile cu transmitere sexuală și infecțiile cu bacterii. Se manifestă prin dureri pelvine și reprezintă principala cauză de infertilitate feminină. Tratamentul poate fi medicamentos sau chirurgical, în funcție de fiecare caz în parte.

                  Salpingectomia este o intervenție chirurgicală care are ca scop îndepărtarea uneia sau a ambelor trompe uterine. Această intervenție este recomandată atunci când există o leziune cronică sau atunci când este diagnosticată o infecție a trompelor uterine, care nu răspunde la tratamentul medical, în cazul unei sarcini extrauterine. Intervenția se poate realiza prin laparotomie sau minim invaziv, în siguranță, în Spitalul Arcadia. 

                  Anexectomia 

                  Anexectomia reprezintă eliminarea pe cale chirurgicală a anexelor uterului – trompele uterine și ovarele. Poate fi unilaterală sau bilaterală și este recomandată în cazul diagnosticului de cancer uterin sau cancer de ovar. De obicei, anexectomia se practică împreună cu histerectomia, atunci când este necesar.

                  Intervențiile de chirurgie ginecologică minim invazive sau clasice (atunci când este necesar) se realizează în siguranță în Spitalul Arcadia. Pentru programări, aveți la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.

                  Dr. Tiberiu Gireadă, medic specialist Obstetrică-Ginecologie, Arcadia

                  www.arcadiamedical.ro

                   

                  La ce se uită pariorii de elită atunci când analizează un meci de tenis

                  Tenisul este unul dintre cele mai populare sporturi în rândul românilor. De aceea, agențiile licențiate și site-urile care oferă pronosticuri îi acordă o atenție deosebită, nu numai în timpul turneelor de Grand Slam, sau în perioadele în care sunt competiții între echipele naționale.

                  Pe platformele de specialitate, cum ar fi pe promopariuri.ro, pariorii iscusiți fac sugestii de pronosticuri pentru evenimente din „sportul alb”. Oricine se poate inspira din ele, însă și mai bine ar fi ca amatorii să învețe să gândească la fel ca un jucător de elită.

                  Cu alte cuvinte, toată lumea ar trebui să analizeze jocurile ținând cont de factorii la care se raportează și specialiștii. Iată elementele cele mai importante, care trebuie studiate de fiecare dată:

                  Profilul jucătorilor

                  În orice confruntare sportivă, deci și în tenis, există un favorit și un outsider. De cele mai multe ori, statutul este indicat de locul în clasamentul ATP/WTA. Apoi, fiecare jucător de tenis este caracterizat prin formă de moment, motivație, stare fizică, forța serviciului, rezultate în turnee similare ca importanță etc. Pe lângă analizarea istoricului confruntărilor directe, specialiștii îi compară pe combatanți și prin prisma acestor indicatori.

                  Forma sportivilor

                  Forma sportivului este un factor foarte important, întrucât tenisul este un sport individual. Dacă un jucător are o zi în care nu îi iese nimic, nu există coechipieri care să îl acopere cu un efort suplimentar. În competițiile feminine oscilațiile de formă sunt mai mari, tocmai de aceea pariorii sunt foarte precauți și studiază rezultatele din săptămâna precedentă. Forma trebuie asociată și cu motivația. Chiar dacă un tenismen trece printr-o perioadă bună, el poate pierde un meci într-un turneu pe care nu îl consideră important. Dacă valoarea, forma și motivația sunt la cote maxime, atunci există argumente pentru un pariu pe victorie.

                  Preferința pentru suprafața de joc

                  Una dintre particularitățile acestui sport, de care experții țin cont atunci când analizează jocurile, e reprezentată de variația suprafeței de joc. Sunt trei tipuri principale: zgură, iarbă, ciment. Zgura este o suprafață lentă și favorizează jucătorii răbdători, care preferă schimburile lungi, așteptând greșeala adversarilor. Celelalte două suprafețe sunt mai rapide, fiind preferate de obicei de cei care servesc bine. Un jucător de top se descurcă decent pe orice teren, dar va excela doar pe un anumit tip.

                  Raportul întâlnirilor directe

                  Ce s-a întâmplat în trecut în confruntările dintre cei doi jucători are relevanța sa, în special istoricul întâlnirilor pe tipul de suprafață pe care urmează să se joace meciul. În general, dacă nu există o diferență foarte mare de valoare, victoriile se cam împart, dar sunt și cazuri în care un sportiv dezvoltă un complex față de altul și se „blochează” în fața lui, înregistrând o serie mai lungă de înfrângeri. În lumea tenisului, acest complex poartă denumirea de „bad-matchup”.

                  Puncte slabe și puncte forte

                  Pariorii acordă o importanță deosebită statisticilor referitoare la ași, la câștigarea propriului serviciu, la erori neforțate, la break-uri etc. Din respectivele statistici reies punctele slabe și punctele forte ale jucătorilor care, puse față în față, pot sugera posibile pariuri, pentru că la agențiile licențiate se poate miza și pe alte piețe decât rezultat final.

                  Oboseală

                  Tenisul este un sport foarte solicitant. Un jucător poate avea meciuri chiar zi de zi într-o săptămână. Inevitabil, se acumulează oboseală și crește riscul accidentărilor. Rezistența fizică este mai redusă în cazul sportivilor care revin după accidentări de lungă durată. Chiar dacă s-au antrenat bine, efortul depus în sesiunile de pregătire nu se compară cu cel dintr-un meci real.

                  Momentul disputării unui turneu

                  Și momentul în care se desfășoară competiția este important. Dacă vorbim despre un turneu nesemnificativ programat înaintea unui turneu de Grand Slam, atunci este foarte probabil ca jucătorii de top să fie eliminați spre fazele superioare, pentru că au nevoie de timp să se odihnească pentru competiția mai importantă. Atunci apar rezultate care pot fi considerate neașteptate, dar care nu reprezintă nicio surpriză pentru cei ce se pricep și analizează meciurile așa cum trebuie.

                  “Căsătorește-te pentru o zi”, de Dragobete!

                    Sâmbătă, 24 Februarie, cu sprijinul Arena Mall Bacău, dăm startul celei de-a XIII-a ediții a evenimentului sărbătorit de toți îndrăgostiții! Începând cu orele 11.00, vă așteptăm la parterul mall-ului băcăuan, într-un decor special, unde vom oficia faimoasele căsătorii pentru o zi.

                    Până la ora 21.00, estimăm că peste 250-300 cupluri vor fi trecute în registrul căsătoriilor, marcând astfel faptul ca vor deține certificatul de căsătorie pentru o zi. Bineînțeles, ceremonia de oficiere va avea loc într-un cadru festiv. Ca în fiecare an, îndrăgostiții vor avea parte de un număr record de premii – surpriză, acordate prin tragere la sorți, imediat după oficierea căsătoriilor.

                    Totodată, punem la dispoziția cuplurilor, în mod gratuit, peste 600 verighete realizate la comandă, cabină foto, fotograf profesionist ce va fi alături de noi pe toată durata evenimentului, precum și certificatele de căsătorie.

                    Suntem convinși că, dincolo de premii, va fi un eveniment de succes, cu o atmosferă în care dragostea va pluti.

                    Noi, Tinerii Liberali băcăuani (TNL Bacău), în numele tuturor cuplurilor căsătorite pentru o zi în edițiile trecute, transmitem mulțumiri Arena Mall, pentru sprijinul pe care oferit, partenerilor și sponsorilor care în fiecare an au susținut această acțiune, în așa fel încât să vă simțiți cu adevărat împliniți de Dragobete.

                     

                    Ne vedem sâmbătă, 24 februarie, în Arena Mall !

                    Martin Benchea Joca, viața la 70+

                    ”Forrest Gump de Izvoare” a aniversat, pe 20 februarie, împlinirea a șapte decenii. Veteranul atletismului băcăuan se simte însă mult mai tânăr. Motivul? El consideră că viața sa a început cu adevărat de-abia după 50 de ani, când a descoperit pasiunea pentru alergare

                    O cutie cu bomboane

                    Are 70 de ani. De marți, 20 februarie, bătuți pe muchie. Martin Benchea Joca, veteranul atletismului băcăuan se simte însă mult mai tânăr. Cam de 20 de ani. Are și o explicație: viața sa a început cu adevărat de-abia după 50 de ani. Adică din momentul în care a descoperit pasiunea pentru alergare. Și are perfectă dreptate: ia scădeți dumneavoastră 50 din 70! „Până la 50 de ani nu am alergat nici măcar după autobuz”, mărturisea nenea Martin în septembrie 2012, în „Deșteptarea”, al cărei text intitulat „Forrest Gump de Izvoare”, începea așa: „Dacă viața este cu adevărat o cutie cu bomboane, atunci Martin Benchea Joca i-a desfăcut folia târziu. După 50 de ani. Dar ce aromă!”. Benchea Joca a păstrat ziarul: „Și nu doar pe acela. Colecționez toate numerele în care Deșteptarea a scris despre mine. Fără sprijinul ziarului, care a mediatizat toate reușitele mele, mai mari sau mai mici, nu cred că ajungeam așa departe. Și, de asta sunt absolut sigur, nu deveneam într-atât de cunoscut”.

                    Medaliat la Mondiale

                    Cert este că lumea îl recunoaște ușor pe Martin Benchea Joca. Unii, după chip. Alții, după nume; deseori se întâmplă ca, atunci când prezintă buletinul- la bancă, de exemplu- Benchea Joca să fie interpelat de funcționarul de la ghișeu: „Aaa, păi dumneavoastră sunteți domnul acela în vârstă care aleargă la diferite competiții, nu?”. Săptămâna trecută, Benchea Joca a fost invitat la Radio Ercis din Iași. „Am vorbit despre sport în special și despre viață, în general”, a explicat „Forrest Gump”, care, după 180 de medalii câștigate la concursuri din țară și din străinătate, după 11 prezențe la Campionatele Balcanice Masters, nouă la Europene și trei la Mondiale, chiar are despre ce vorbi. „Cele mai dragi rezultate? Cele două medalii obținute cu reprezentativa României la 8 km cros, la Mondialele din Polonia, respectiv la 18 km alergare montană, la Mondialele din Spania, de la Montcada, lângă Barcelona”, precizează campionul CSM Bacău.

                    Săpând gropi în cimitir

                    Viața lui Martin Benchea Joca ar putea fi subiect de film. Mai ceva decât „Forrest Gump”, zău așa! Nu credeți? Ei bine, ca să credeți, aflați că în perioada în care era șomer și nu avea bani pentru a participa la competiții, omul nostru săpa gropi în cimitir! „Întotdeauna am fost o persoană muncitoare. Și cum pasiunea pentru alergare devenise într-atât de mare încât nu puteam renunța la ea sub niciun chip, au fost vremuri în care, pentru a-mi procura banii necesari deplasării la diferite concursuri din țară, mergeam și munceam cu ziua. Inclusiv săpând gropi în cimitire, nu-i nicio rușine. Ziua munceam, noaptea mă urcam în tren, iar a doua zi, ajuns la destinație, intram în concurs. Ulterior, am fost legitimat la CSM Bacău, am ajuns să fiu convocat cu regularitate la lotul național Masters al României, iar lucrurile s-au legat mult mai ușor, inclusiv din punct de vedere financiar”, explică Benchea Joca.

                    Semi-maratonul, marea dragoste

                    Apropo de CSM Bacău. 20 februarie nu este doar ziua de naștere a lui Martin Benchea Joca, ci și a directorului de la CSM, Adrian Gavriliu. „Domnul Gavriliu și CSM Bacău m-au susținut mult. Așa cum, țin să o repet, a făcut-o și Deșteptarea. Dar cel mai mare sprijin l-am găsit în doamna antrenoare Carmina Gorgan. Țin minte că, la 55 de ani, când am pășit pentru prima oară în sala de atletism, dânsa m-a luat și m-a îndrumat așa cum îndrumi un copilaș care face primii pași. Și-n ziua de astăzi, dânsa îmi este de un real ajutor în plan competițional”, ține să-și arate gratitudinea atletul specializat în probe de lungă distanță: „Dintre toate, semi-maratonul este proba mea favorită. Am timp să mă relaxez pe parcursul ei. Alerg și distanțe mai scurte, particip și la maratoane, dar nicio altă probă nu-mi face atâta plăcere precum semi-maratonul”.

                    O viață de sportiv

                    Martin Benchea Joca spune că repriza de alergare cea mai plăcută din întreg anul este chiar cea pe care o efectuează de ziua sa: „Serios, simt o bucurie mai mare ca oricând. Eu alerg mereu pe malul Bistriței, iar de ziua mea, parcă și peisajul din jur e mai frumos. Alerg și-i mulțumesc lui Dumnezu pentru tot ce mi-a dat. Uite-mă ajuns la 70 de ani și parcă nu-mi vine să cred că sunt cu adevărat de 70”. Veteranul „CSMeilor” aleargă zilnic cam 10-12 km. Nu-l oprește nimic: nimic arșița, nici frigul, nici ploaia și nici ninsoarea. „Zilele în care nu alerg sunt rare, foarte rare. Și mă simt așa cum cred că se simte fumătorul care face pauză de țigară timp de o zi întreagă. Nu am fumat niciodată, dar cred că senzația este aceeași”, zâmbește semi-maratonistul CSM Bacău, care duce cu adevărat o viață de sportiv: „Nu beau, nu fumez și mănânc mereu la ore fixe: la 13.00 prânzul, la 19.00 cina. În plus, muncesc foarte mult. Și- ca să nu mă încarc negativ- încerc să intru cât mai rar și mai puțin pe rețelele de socializare”.

                    Familie de nota zece

                    Multiplul campion național Masters mai are un secret „profesional”: familia. „Am o familie minunată. Cu toții mă înțeleg de minune: cu soția Antoneta, cu băieții mei, Claudiu și Mădălin, cât despre nurori, Oana și Alina parcă sunt crescute de mine, zău că da! În ceea ce mă privește, nu-mi sunt nurori, ci fiice. Iar familia ni s-a întregit cu un nepot și o nepoată. Andrei Sebastian, nepotul meu are 13 ani, este în clasa a șaptea și m-a întrecut deja în înălțime. Face și el atletism la CSȘ Bacău. Îi place încă de mic. Țin minte că în 2017, când am venit de la Mondialele din Polonia, am ajuns acasă noaptea, iar el refuzase să meargă la culcare doar pentru a mă aștepta și a-mi admira medalia. Nepoata se numește Maria Otilia, are șase luni și începe să ne cunoască pe fiecare. Cine știe, poate că îmi va călca, la rândul său, pe urme în privința pasiunii pentru atletism. Când ai familia lângă tine și există sănătate, nu există lucru pe care să nu-l poți face cu drag pe această lume”, este de părere Martin Benchea.

                    Alergând către cota 200

                    „Forrest Gump de Izvoare” a ajuns, așa cum spuneam, la 180 de medalii. „Ținta-i 200. Regret că cele două titluri cucerite anul acestea la Naționalele de Sală, de la București au fost recompensate doar cu diplome, nu și cu medalii. Mi-aș dori enorm ca medalia cu numărul 200 să o cuceresc la Bacău, așa cum a fost și prima, cea de la Crosul Olimpic, atunci când am fost premiat de doamna Doina Melinte”, spune Martin Benchea, care are un calendar încărcat și în 2024: „Punctul culminant l-ar constitui Mondialele de Veterani din august, de la Goteborg, în Suedia. La categoria mea, +70 de ani, sunt din ce în ce mai puțin concurenți, iar șansele de a câștiga o medalie cresc”. Benchea Joca nu a mai fost în Suedia: „Poate ajung în vară. Datorită sportului, am reușit să cutreier lumea. Și când mă gândesc că până la 50 de ani, adică până să mă apuc de alergat, de-abia ieșisem din Bacău…”. Ce-și dorește Martin Benchea Joca la 70+? „Să fim cu toții sănătoși. Și încă ceva: să fie pace pe pământ”. Să fie, nene Martin, că bine zici!