Sigura, impenetrabila, apreciata. Una dupa alta, etichetele se desprind de pe defensiva FCM Bacau ca de pe o valiza uitata in debara. Apararea sigura, impenetrabila si apreciata s-a transformat intr-o defensiva-svaiter. Cu gauri mari. Care se largesc de la o etapa la alta, sub presiunea atacantilor adversi. Dupa 18 runde, „galben-albastrii” afiseaza cea mai slaba linie defensiva din intregul campionat. 30 de goluri primite: o cifra care-ti da dureri de cap. Pentru a face o comparatie, in aceste 18 etape scurse pana acum, bacauanii au incasat mai multe goluri decat in intregul campionat trecut. Explicatii? Exista. Chiar mai multe. Inainte de toate, FCM Bacau i-a pierdut in ultimul an, rand pe rand, pe Eugen Baciu, Dorin Goian si Fane Apostol. Pierderi grele. E suficient sa ne amintim ca primii doi bat acum cu Steaua la portile unei calificari in semifinalele Cupei Uefa. De asemenea, Daniel David, stalpul apararii bacauane si capitanul intregii echipe traverseaza o perioada nefasta. David este sacait si de o serie de probleme medicale care i-au conditionat inclusiv pregatirea fizica din intersezon. De parca nu era de ajuns, Bacaul l-a pierdut – pentru cel putin trei saptamani – si pe Dan Spiridon, a carui forma sportiva ii adusese un post de titular in nationala de tineret a Romaniei. In fine, la caderea apararii au contribuit si golurile de portar primite in actuala stagiune. Nu-s deloc putine. Lista se inchide-cel putin deocamdata-cu primul gol din partida contra Otelului. Daca adaugam si numeroasele erori ale fundasilor (soldate, inevitabil, cu gol), avem intreaga dimensiune a crizei inregistrate de apararea FCM Bacau. Inaintea intalnirii cu Otelul, din etapa trecuta, antrenorul Cristi Popovici si-a axat discursul in jurul leit-motivului „sa nu primim gol”. Popovici nu putea uita ca in ultimele zece jocuri oficiale (cu exceptia meciului de la Vaslui, din penultima etapa a turului), apararea sa a inregistrat o medie de doua goluri primite pe meci. „Daca nu luam gol in acest meci cu Otelul, victoria va fi a noastra”, estima tehnicianul bacauan. Mai trebuie sa amintim ca dupa doar 10 minute Otelul conducea cu 1-0?Scris de Dan SION
Lupte greco-romane \ Cuplu castigator
Eusebiu Diaconu si Florin Gavrila, ambii de la SCM Bacau,
au obtinut cele mai bune rezultate pentru echipa Romaniei, la Campionatele Internationale ale Ungariei, de la Szekesfehesvar. Diaconu s-a impus la categoria 60 kg, iar Gavrila a disputat finala la cat. 48 kg (reintrodusa in circuitul international). Romania a mai cucerit o singura medalie, prin dinamovistul Bogdan Chelaru. Saptamana trecuta, Diaconu ocupase locul 1 si la prestigiosul turneu „Nikola Petrov”, de la Sofia.Scris de Peter Kelmann
Fotbal, juniori \ FCM Bacau se distreaza cu adversarii
Duminica s-a reluat campionatul national rezervat juniorilor A si B. FCM Bacau a evoluat in aceasta prima runda a returului pe teren propriu contra formatiei CSS Botosani. In primul joc, juniorii A, antrenati de Gica Penoff s-au impus cu 7-1. Pentru bacauani au inscris: Pitaru (2), Liutec (2), Botezatu, Mardare si Vrinceanu. In cel de-al 2-alea meci, juniorii B ai FCM-ului, pregatiti de Cornel Elisei, au castigat cu 5-0, gratie reusitelor lui Huiban (2), Intuneric, Luncanu si Iurchevici. In urma acestor doua victorii, ambele echipe ale FCM Bacau continua sa conduca in clasament. Gica Penoff a folosit urmatoarea garnitura: Roca – Banu, Morosanu, Mardare, Enea – Vrinceanu, Gilita, Doroftei, Botezatu – Pitaru, Liutec. Au mai jucat: Boghian, Hrimiuc si Timuc. Cornel Elisei i-a folosit pe urmatorii: Ariton – Andreiu, Rotaru, Pavlac, Tugui – Intuneric, Vraciu, Botezatu, Iurasc – Huiban, Luncanu. Au mai fost utilizati: Corolea, Iurchevici, Tepes si Babuta. Si campionatul juniorilor C si D s-a reluat la finele saptamanii trecute. FCM Bacau a jucat in deplasare, la Moinesti, dar s-a impus in ambele partide. Juniorii C (antrenor Mihai Petrovici) au castigat cu
11-0, in timp ce juniorii D (antrenor Ghita Chitic) s-au impus la limita, cu 1-0. Altfel, joi, de la ora 10.00, pe terenul „Letea” va avea o actiune de selectie pentru grupa 1992. „Ne pregatim cum se cuvine sI pentru aceasta a 2-a parte campionatului. Urmarim, ca de altfel in ultimii ani, sa dam jucatori catre echipa mare sI sa avem sI rezultate”, a declarat Ciprian Panait, seful Centrului de Copii sI Juniori al FCM Bacau.Scris de Cristi SAVA
Primaria planuieste decapitarea RAGC
In prima sedinta a Consiliului Local (CL) Bacau se va propune schimbarea componentei Consiliului de Administratie al Regiei Autonome de Gospodarie Comunala (RAGC). „In CA erau angajati ai RAGC, oameni subordonati directorului, ne-a declarat Constantin Scripat, viceprimarul municipiului. Vom cere si un audit extern care sa verifice activitatea directorului Adrian Craiovan, de la numirea sa si pana acum. Ne intereseaza mai ales subiectul acelei investitii din 󈧀, cred, care acum va fi data la casat. Acum vor sa mai creasca si tariful la apa. Vom vedea apoi si ce este cu acele salarii si prime de sute de milioane de care se vorbeste. Acum, de exemplu, legea nu-mi permite sa aflu ce salariu primeste directorul Craiovan, cat mai ia peste o suta de milioane. Dorim sa facem ordine la RAGC”. Adrian Craiovan, directorul general al RAGC, ne-a declarat ca nu stia ca se intentioneaza schimbarea unora dintre membrii CA, dar ca acest lucru este perfect legal, conform legislatiei (L. 215/2001, a administratiei publice locale). Comentand afirmatia viceprimarului Scripat, Craiovan a afirmat ca „exista ordine si ordine. Motivatia lor pentru schimbarea CA poate fi legala, dar se poate interpreta si altfel. Stiti ce se intampla acum, peste tot. Sunt inlaturati directorii vechi si pusi oameni ai stiti cui. De unde sunt, de unde nu sunt, se pun alti directori. Cred ca se vrea ca in CA sa fie oameni de afara, asupra carora sa nu poata exercita presiuni directorul, nu ca s-ar fi intamplat asta”. In expunerea de motive pentru reorganizarea de la RAGC se arata ca, in ciuda prevederilor legale, CA al RAGC a functionat pana acum cu doar 4 membri, cand ar fi trebuit sa aiba intre 7 si 11. Se propune eliberarea din functie a doi membri- Mihai Airinei, sef birou la RAGC, si Adriana Ivasciuc- director economic al RAGC. Propunerile pentru noul CA sunt: Adrian Iuganu- consilier juridic la Asociatia Nationala a Surzilor din Romania, Radu Buzoianu- reprezentant pentru Moldova Petrom Grup OMV Bucuresti, Mircea Munteanu- director general la Directia Finantelor Publice, Stelian Padureanu- sef serviciu Primaria Bacau- si Sorin Ristea- director la Termocet. Auzind numele din viitorul CA al RAGC, al carui presedinte va fi, Craiovan a izbucnit in ras. „Un consilier juridic de la Asociatia Surzilor?!! Inseamna ca se vrea sa nu se auda si, poate, sa nu se vada la RAGC”. Si celelalte propuneri au fost luate in zeflemea de directorul RAGC. „De la Petrom? E bine, eu am masina, mai sunt si cele de serviciu…”. Noul CA ar urma sa isi intre in paine de la 1 aprilie. Scris de Doina MINCU
Neglijenta ucide \ Parinti suspectati de pruncucidere
Caz cutremurator la Stanisesti. Politistii ancheteaza o familie care este banuita ca si-a ingropat copilul abia venit pe lume sau chiar ca l-a aruncat la caini. Oamenii legii nu stiu daca pruncul a fost nascut la termen si daca era viabil, din cauza ca mama si-a ascuns sarcina. Tot saptamana aceasta, o femeie din comuna Bucium a murit, la scurt timp dupa ce a nascut la domiciliu o fetita. Nici Mihaela M. nu a trecut pragul unui medic de specialitate.
O femeie este suspectata ca a adus pe lume un copil si ca acesta a fost ingropat sau aruncat la caini. Grozavia s-a petrecut in noaptea de luni spre marti, in satul Gorghesti, comuna Stanisesti. Poate ca nimeni nu afla ce s-a intamplat, daca Lucretiei R. nu i se facea rau dupa nastere (sau avort). Pentru ca femeia aproape tragea sa moara, a fost anuntat medicul de familie si totodata Ambulanta. Lucretia a ajuns la Maternitatea Bacau in stare critica. Cum nu s-a putut discuta cu ea despre copil, politistii au luat tatal la intrebari. Barbatul insa nu a stiut ce sa raspunda. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau si politistii de la Serviciul de Investigatii Criminale. Deocamdata, anchetatorii incearca sa descopere cadavrul pruncului sau ce a mai ramas din el.
A nascut singura acasa
Un alt caz cutremurator s-a petrecut in prima zi a acestei saptamani in satul Racauti, comuna Bucium, unde o femeie si-a pierdut viata la cateva ore dupa ce a nascut acasa. Tot la fel, gravida nu era luata in evidente. Mihaela M. a avut o timida incercare de a da ochii cu medicul de familie, abia in februarie. „Nu stim in ce luna era insarcinata, ne precizeaza asistentul medical de la dispensarul din comuna Bucium. Femeia a primit doua bilete de trimitere la un specialist ginecolog, dar la noi nu a mai venit cu nici un rezultat”. Insa nici cadrele medicale nu s-au mai interesat ce s-a intamplat cu gravida din Racauti. Cert este ca luni dimineata, pe Mihaela au apucat-o durerile facerii, inainte de termen. „Nu a ajutat-o nimeni la nastere, pentru ca era singura acasa, ne spune Maria S., una dintre vecine. Nici nu a avut puterea sa ceara ajutorul in sat. Cand a venit barbatul ei, a gasit fetita nascuta, iar pe Mihaela in pragul mortii”. Gheorghe M. s-a zapacit cand a dat peste pruncul urland de mama focului, iar pe Mihaela a descoperit-o in coma. A stropit lehuza cu apa, a spalat-o de sange si a asezat-o comod in pat.
Numai nou-nascutul a ajuns in viata la spital
Cum femeia insa dadea semne ca-si traieste ultimele clipe de viata, Gheorghe M. a anuntat Ambulanta. Numai ca, pana ce masina Salvarii si-a croit drum la marginea satului Racauti, Mihaela a trecut in lumea umbrelor. Doar fetita ei a ajuns la spital. Insa medicii nu sunt destul de convinsi ca nu o sa-si urmeze mama foarte curand. „Ieri dimineata (luni n.a.) a fost adus la spital un nou nascut prematur, de 2,4 kilograme, ne-a declarat dr. Doru Androne, directorul Spitalului Municipal Onesti. Atat la internare, cat si in momentul actual, starea fetitei este de suferinta fetala. In plus, copilul are icter si cianoza. Cadrele medicale onestene au luat imediat masuri de reanimare”. Doctorul Androne spune ca a dat dispozitie sefului de sectie de la maternitatea din Onesti sa faca o ancheta in legatura cu acest caz. „Am dispus, de asemenea, sa fie anuntata si Directia de Sanatate Publica despre decesul femeii din Racauti”, mai spune directorul spitalului din Onesti.
Caz unic in ultimii doi ani
In ultimii doi ani, la nivelul judetului Bacau nu s-au mai inregistrat decese in randul gravidelor, decat in cazurile in care acestea au incercat sa scape de sarcina prin metode empirice. „Cazul de fata ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru toata lumea, crede dr. Vladimir Corneleac, seful maternitatii bacauane. Gravidele ar trebui sa mearga imediat la doctor, pentru a fi luate in evidenta si a urmari evolutia sarcinii. Pe de alta parte, nu ar fi rau ca, periodic, Colegiul Medicilor sa organizeze niste cursuri pentru medicii de familie. In cazul unui avort spontan acestia sa poata acorda primul ajutor femeilor”. Mihaela M. a murit din cauza unei hemoragii interne. Micuta care a vazut lumina zilei inainte de vreme se zbate acum intre viata si moarte. Acasa a ramas in grija tatalui inca un copil de doi ani.
Scris de Lili ADOCHITEI
Inecati de gunoaie
Lacul de agrement Bacau a ajuns sa arate ca o veritabila groapa de gunoi. Mii de bidoane de plastic, anvelope auto, coceni de porumb, deseuri casnice etc. fac din ceea ce era odata o oaza de verdeata si aer curat o imensa pubela de gunoi. In cazul in care vrei sa te bucuri de o plimbare prin natura si iti alegi Insula de Agrement ca destinatie, ramai cu impresia ca ai vizitat o rampa de deseuri. Odata cu golirea lacului, au iesit la suprafata tone de gunoaie, care domnesc linistite in locul in care bacauanii veneau sa se destinda in timpul liber si care, azi, reprezinta un adevarat focar de infectii. Agentia de Dezvoltare Comunitara (ADC) sustine ca vinovati pentru situatia in care se afla lacul sunt locuitorii din comunele aflate in amonte, care au aruncat gunoaiele in ape. „Dupa ce toata iarna pe malurile raurilor care traverseaza comunele Magura, Hemeiusi, Margineni, etc. locuitorii au depozitat tot ce au avut de prisos, fara a fi deranjati de politie sau primarie, odata cu topirea zapezii taranii s-au trezit cu malurile curate. In schimb, bacauanii care au vrut sa-si petreaca weekendul pe malul lacului si cei care au trecut pe Podul Serbanesti au avut parte de o priveliste aidoma gropii de gunoi de la Balcescu. Principala zona de agrement a municipiului este sufocata de sute de pet-uri, si alte zeci de tipuri si sute de kilograme de deseuri”, a declarat Adriana Antohi, presedintele ADC. Asociatia a sesizat aceste aspecte institutiilor implicate, cum ar fi Directia Apelor, Garda de Mediu sau Primaria Bacau, solicitand de asemenea verificarea si sanctionarea administratiilor locale din amonte.
Primarii paseaza raspunderea asupra viceprimarilor
Primarii acuzati de autoritati ca nu si-au facut curatenie in propria ograda dau vina pe vreme sau pe proprii viceprimari. „Astia de la Garda de Mediu nici nu stiu ca de aceste lucruri raspunde viceprimarul, si nu eu. S-a incercat o curatire a malurilor apelor, dar pamantul e prea moale si se scufunda buldozerele”, a replicat nervos Valentin Flenchea, primarul din Garleni. O replica si mai taioasa a avut-o Carmil Herciu, primarul din Margineni. „Sa ne dea autoritatile un caz concret. Nu sa acuze fara motive. Daca la gura Dunarii ajung gunoaie, cine e de vina? Nemtii? Facem si noi ce putem”.
Vinovati sunt mai ales locuitorii
Reprezentantii Sistemului de Gospodarire a Apelor (SGA) sustin ca frigul i-a incurcat pana acum sa ia masuri, insa, in mod sigur, la incalzirea vremii se vor apuca de treaba. „Problema e delicata. Odata cu ploile si topirea zapezilor, toate gunoaiele de pe Trebes si Negel s-au adunat in lacul de la insula. Noi incercam sa le strangem. Problema este ca lacul a fost inghetat, ceea ce nu ne-a permis interventia”, a declarat Ion Maftei, directorul SGA Bacau. El a tinut sa precizeze ca vinovati de transformarea lacului in groapa de gunoi sunt locuitorii comunelor din jurul Bacaului, acuzandu-i de lipsa de civism. „Constiinta oamenilor lasa de dorit. In fiecare primavara ne confruntam cu aceasta situatie”, a adaugat, nemultumit, Ion Maftei.Scris de Gabriel MIHAI, Claudiu BANEA
Au mai ramas trei zile / „Este necesara”; @ spune actorul Virgil Ogasanu despre Gala Star
Seria recitalurilor extraordinare din programul Galei Star va fi deschisa de actorul Virgil Ogasanu. Artistul va prezenta vineri seara pe scena Teatrului Municipal „Bacovia” spectacolul „Iona”, de Marin Sorescu, in regia Monicai Gavrilas. anca din 1969, Marin Sorescu si-a exprimat dorinta de a-l vedea pe Virgil Ogasanu an rolul lui Iona, astfel ca acest spectacol este dedicat memoriei autorului. Despre Gala Star, cunoscutul actor spune ca nu este doar oportuna, ci de-a dreptul „necesara”. „Bacaul care este un vechi centru cultural avea nevoie de un festival de teatru. Cand eram actor la Piatra Neamt, veneam des la Bacau si cunosc publicul de acolo. Eu cred ca teatrele din provincie sunt mai profunde in alegerea unor festivaluri. Sper ca va fi o reusita. Va fi in orice caz un castig si pentru spectatori si pentru actori. Este un merit al Bacaului ca a avut acest curaj de a organiza o gala one-man-show, intr-un timp cand suntem inconjurati de mediocritate, de politica, de lucruri facile”, a declarat actorul Virgil Ogasanu, referitor la evenimentul organizat de Teatrul Municipal „Bacovia”. Un bilet de intrare la recitalul actorului Virgil Ogasanu va costa 300.000 ROL. Biletele la show-urile din concurs si la recitalurile extraordinare au fost puse in vanzare la agentia Teatrului incepand de luni. Scris de Laura Huiban
Handbal masculin, Div. A/Cruce pusa sanselor de promovare
Prin infrangerea de la Vaslui, Stiinta Bacau a pierdut sansele practice de a accede in Liga Nationala. Asta si pentru ca Suceava a castigat la Piatra Neamt, in ciuda opozitiei indarjite a gazdelor. Fireste, chiar si daca treburile ar fi mers bine pentru Stiinta in etapa a XVII-a, promovarea ar fi fost greu de obtinut. Dar ramanea speranta. Acum, antrenorului Hornea si conducerii Stiintei nu le ramane decat sa-si intareasca lotul, pentru ca promovarea sa vina in 2007, iar studentii sa fie de la bun inceput o forta a primei divizii. De asemenea, antrenorul Constantin Hornea va putea sa duca linistit eternul sau razboi cu arbitrii. Daca nervii nu i-au trecut, dupa meciul cu HC Vaslui, el va face un gest in premiera: ii va reclama pe arbitrii ieseni Anton si Cristea si chiar ii va recuza, daca vor fi desemnati de FR Handbal sa arbitreze vreunul dintre meciurile viitoare.
Clasament
1.”U” Bucovina Suceava16150 1532-38130
2. Stiinta Bacau16120 4446-39626
3. „U” H&V Pitesti16100 6430-38620
4. HC Focsani16100 6426-39120
5. HC Vaslui15 80 7386-40116
6. HCM Piatra Neamt15 70 8486-45214
7. „U” Galati15 71 7417-38414*
8. Nitramonia ENA Fag.16 53 8486-47813
9. „U” Valahia Tgv.15 3210427-488 8
10. Lukoil Teleajen15 4011356-448 8
11. CSM Adjud15 1014374-494 2
* Echipa penalizata cu 1 punct
Etapa a XVII-a: HC Vaslui – Stiinta Bacau 26-25 „U” Galati – Nitramonia ENA Fagaras 27-27 HC Piatra Neamt – „U” Bucovina Suceava 33-35 Lukoil Teleajen – „U” H&V Pitesti 27-33 Valahia Targoviste – HC Focsani 31-30
Etapa a XVIII-a (2 aprilie): Stiinta Bacau – „U” Valahia Targoviste, CSM Adjud – HC Vaslui, HC Focsani – Lukoil Teleajen, „U” H&V Pitesti – HCM Piatra Neamt, „U” Bucovina Suceava – „U” Galati.Scris de Peter KELMANN
FCM Bacau incearca sa se redreseze psihic inaintea jocului cu Pandurii / Terapie intensiva
O echipa prabusita. Ajunsa la -17 la „adevar”. Ramasa fara spectatori si fara prea multe sperante in ceea ce priveste salvarea de la retrogradare. O echipa care a primit lovituri serioase in ultima etapa. Lovituri din partea Otelului Galati: o infrangere umilitoare cu 4-0! Lovituri din partea arbitrului Cristi Balaj: o maniera tendentioasa, incununata cu validarea unui gol neregulamentar pentru Otelul si cu neacordarea unui penalty pentru FCM Bacau. Cum se poate redresa o astfel de echipa? Cum se poate redresa din punct de vedere mental FCM Bacau? Aflata la rascruce, intre esecul cu Otelul si jocul cu Pandurii-decisiv in ceea ce priveste lupta pentru supravietuire-FCM Bacau cauta solutii. Imediat dupa infrangerea suferita in fata galatenilor, presedintele Gheorghe Chivorchan a incercat sa ridice moralul trupei. „Cine nu mai crede in salvarea echipei, este liber sa plece. Ii dau dezlegarea fara nici un fel de problema. Dar cei care cred in evitarea retrogradarii sa ridice capul si sa lupte pana la capat”, a spus presedintele bacauan. Ieri, Chivorchian a recunoscut ca terapia psihica este primordiala in acest moment. „Trebuie sa-i fac pe baieti sa inteleaga ca lupta nu e pierduta. Voi purta discutii individuale cu ei, incercand sa le explic ca jucatorii contracandidatelor noastre nu sunt mai dotati decat ei”, a precizat oficialul „galben-albastrilor”. Pe aceeasi linie se inscrie si discursul antrenorului Cristi Popovici: „Trebuie sa uitam infrangerea cu Otelul. Sa nu mai vorbim despre ceea ce a fost in acest meci. Si mai trebuie ca echipa sa joace fara inhibitie la Targu-Jiu, mai ales ca Pandurii Targu-Jiu nu ne este superioara”.
Cuvantul de final apartine unui specialist. Psihologul Nicolae Butacu are avantajul ca iubeste fotbalul, fiind si un suporter al echipei bacauane. „Din pacate, jucatorii se simt frustrati si de faptul ca arbitrajul le-a fost potrivnic”, a declarat Butacu. „Ei trebuie acum sa nu se mai gandeasca la jocul cu Otelul si sa se concentreze doar asupra meciului urmator. E indicat sa limiteze contactele cu persoanele care le pot scadea increderea in fortele lor. Ar fi bine chiar sa renunte pentru cateva zile la cititul ziarelor de sport. In fine, conducatorii si antrenorii trebuie sa-i sugestioneze ca au un potential superior celor de la Pandurii”, a conchis Nicolae Butacu.Scris de Dan SION
Cutitarul din Iasi – „fabricat”; in Bacau/Chitaru, rebelul din Corbasca
Alecu Chitaru si-a adus aminte, de nevoie, de satul natal. Ori de cate ori securistii se suparau pe el, ii stabileau domiciliul fortat in satul Fofaza. Dupa 1990, rebelul din Corbasca a infiintat prima asociatie agricola, care nu a functionat decat un an. Chitaru are o fiica si trei nepoti in satul Marvila, pe care insa nu-i prea viziteaza. Ieri, de ziua de nastere, Mariana Chitaru Jaravete a asteptat zadarnic sa primeasca un telefon de felicitare din partea tatalui, aflat in arest.
Alecu Chitaru este originar din satul Fofaza, comuna Corbasca. Inca de copil, el avea o fire rebela si dorea tot timpul sa fie in centrul atentiei. aEra greu sa te masori cu Alecu, isi aminteste Ion Vespan, unul din localnici. Tinea mult sa aiba ultimul cuvant”. Chitaru a urmat cursurile primare in Corbasca, dupa care a plecat la Oradea, unde s-a inscris la o Scoala Comerciala. Practica in meseria de vanzator a facut-o in comuna natala, dupa care Alecu s-a mutat la Codlea. Nu se stie cu exactitate care a fost ocupatia sa acolo. Cert este ca a primit o condamnare de aproape sapte ani, pentru delapidare. A executat doar trei, fiind eliberat pentru buna purtare. Imediat ce a fost din nou liber, Alecu Chitaru s-a mutat la Bucuresti. Si nu singur, ci cu familia. aTata lucra ca merceolog la Avicola Buftea, ne spune fiica sa cea mai mare, Mariana Chitaru Jaravete. Nu suporta deloc regimul comunist. A fost de multe ore judecat pentru protestele sale impotriva comunistilor. Pichetam in familie sediul Comitetului Central. Deseori tata facea si greva foamei. Era permanent pazit de securisti”.
Reagan Nancy Ameri Chitaru
Vazand ca nu rezolva nimic prin actiunile sale de protest, Alecu Chitaru isi face planuri sa emigreze in America. Pentru a-si arata admiratia sa fata de americani, bacauanul isi boteaza una dintre fetite Reagan Nancy Ameri. aEl avea de gand sa mearga la presedintele Reagan si sa-l convinga sa-i fie cumatru, spune Ion Vespan. Dar, nu a reusit sa emigreze”. Intr-adevar, comunistii au avut grija sa-i puna destule bete in roate rebelului din Corbasca. aTata facuse aproape toate formularele de emigrare, dar i s-a pus conditia ca, daca pleaca in America, trebuie sa renunte la cetatenia romana. El nu a vrut sub nici o forma acest lucru”, povesteste Mariana Chitaru Jaravete. Ca semn de protest fata de regimul totalitar, Alecu Chitaru isi pune doliu la apartamentul sau din capitala. Acest lucru se pare ca a infuriat la culme comunistii. Rebelul este expulzat din Bucuresti, cu tot cu familie, si fortat sa stea un an in Corbasca. aErau dealurile de pe aici pline cu securisti, isi aminteste si Florin Popa, un alt localnic. Il pazeau pe Alecu, zi si noapte”. Dupa ce si-a ispasit apedeapsa”, Chitaru pleaca in Constanta. aA luat o lucrare. Facea niste burlane metalice pentru adapat vitele. A finalizat comenzile la termenul stabilit, insa nu a primit banii pe ele. A fost iarasi luat la ochi de securisti. Bineinteles, familia a fost fortata sa-si stabileasca, din nou, domiciliul in Corbasca. Si iarasi securistii au stat cu ochii pe noi, in perioada exodului”, mai spune fiica cea mare a lui Chitaru.
20 de tarani au ajuns liberali fara stie
La sfarsitul anului 1989, Alecu Chitaru a fost cel mai fericit om de pe pamant. Nu cazuse Ceausescu, dar el facea manifestari de protest prin Fofaza. aUmblau prin sat cu pancarte anticomuniste, el cu tot cu nevasta si copii, declara Smaranda Grigoras. Mi-era mai mare frica de ce li se poate intampla. Apoi am auzit ca s-a dus la primarie si a dat jos nu stiu ce secretar”. Chitaru a gustat din plin libertatea si democratia. In anul 1990 reuseste sa convinga satenii sa faca o asociatie agricola. Localnicii nu au avut prea multe retineri. Chiar si dupa 16 ani, tot il mai pomenesc pe Alecu. aCe sa spun, a facut un lucru bun. Am primit si bani, dar mai ales cereale. Poate ca nici noi nu eram obisnuiti cu asa ceva si de aceea ni s-a parut un lucru extraordinar ce a facut Chitaru pentru noi”, spune Ion Vespan. Tot in 1990, Alecu ademeneste mai multi sateni sa mearga la Bucuresti, cu scopul de a convinge autoritatile sa le dea tractoare, unelte moderne si bani, pentru a lucra pamantul. aAm fost cam 20 de oameni, isi aminteste Smaranda Grigoras. Ne-a dus cu un tractor pana in Racaciuni si de acolo ne-a urcat in tren. Am coborat la Bucuresti. El a suportat costurile deplasarii. Nu stiu unde am fost,… la Guvern, la Parlament, habar nu am. Au venit cativa oameni straini si tot au intrebat una, alta”. Un alt localnic din Fofaza spune ca de fapt Alecu i-a dus la sediul Partidului Liberal si i-a facut pe toti membri de partid.
Politistii bacauani l-au cunoscut si ei pe rebelul din Fofaza
Minunea cu asociatia din Corbasca nu a tinut decat un an. In 1991, Alecu Chitaru este cautat de politistii bacauani pentru adistrugerea proprietatii statului”. Desi aflat in perioada cercetarilor, Chitaru emigreaza in Marea Britanie, unde ramane pana in 1993. Anul 1997 il gaseste pe rebel tot in Anglia, de data aceasta pe picior mare. aIn decembrie m-a sunat sa-i duc fiica in Marea Britanie, ne spune invatatorul Ionel Cucos. Mi-a asigurat toate conditiile sa ajung acolo cu Nancy Ameri. Am ramas la Alecu zece zile. Traia foarte bine la englezi. Avea tot ce-i trebuia. Dupa cate am inteles, conducea o firma de constructii, ceva de contractari si demolari. Eu am tinut tot timpul legatura cu Chitaru. Ultima oara am vorbit la telefon anul trecut, prin septembrie-octombrie. Sora sa, care locuieste in Corbasca, avea un deces in familie. Alecu m-a rugat pe mine sa o ajut cu niste bani, pana cand reuseste el sa trimita”. In 2001, Alecu Chitaru este iarasi in Romania. Dar nu la Corbasca, ci la Iasi.
Chitaru nu prea isi viziteaza cei trei nepoti din Corbasca
Daca Alecu Chitaru a reusit sa fenteze multe din capcanele vietii, saptamana trecuta a scapat fraiele de tot. El l-a injunghiat pe seful de la Asociatiile Domeniului Statului, Barna Tanczos, chiar in biroul sau. aNu-mi dau seama cum a putut face asa ceva, spune contrariata Mariana Chitaru Jaravete. Ce cauta cu un cutit la el?! Tata este un om hotarat si nu suporta nedreptatea. Dar nu l-am crezut in stare sa faca asa ceva. Pana acum nu am reusit sa iau legatura cu el. La mobil nu raspunde si sunt tare ingrijorata. Am vorbit cu un verisor de al meu, care a vrut sa-l viziteze la arest. Am inteles ca nu i s-a dat voie, pentru ca doar rudele de gradul I pot face acest lucru. Doar eu sunt in tara. In afara de fratele meu, care este stabilit in Anglia, cele cinci surori ale mele locuiesc in Elvetia”. Fiica cea mai mare a lui Chitaru este cu atat mai trista, cu cat ieri si-a serbat ziua de nastere. aNiciodata nu uita de mine. Pe 27 martie ma suna mereu si ma felicita. Este un tata extraordinar. A avut mereu grija de noi. Ultima oara a venit in Marvila in urma cu doi ani…. Dar am vorbit la telefon tot timpul”. Alecu Chitaru a fost arestat preventiv 29 de zile, pentru tentativa de omor. Localnicii din Corbasca sunt informati de soarta fostului consatean si unii ii plang de mila. Cei mai multi sunt insa indiferenti.
Scris de Lili ADOCHITEI
Ecologie de compromis / Slic polueaza Bistrita
Vadul Bistritei din zona Gheraiesti s-a umplut peste noapte cu tone de gunoi. Vineri seara camioanele SSAB carau de zor materiale rezultate din demolari. Pe langa placi de beton au fost depozitate, insa, si alte materiale, cum ar fi eternita, care dauneaza grav mediului, fiind si interzisa. Din declaratiile angajatilor CFR rezulta ca toata povestea a inceput inca din luna august a anului trecut, cand CFR Iasi a primit o adresa de la Sistemul de Gospodarire a Apelor Bacau, in care li se cerea sa consolideze malul stang al Bistritei, deoarece exista pericolul de inundatii. Ion Maftei, directorul Sistemului de Gospodarire a Apelor Bacau, a decis ca, din lipsa de fonduri, sa apeleze la o solutie de compromis. Astfel, a aprobat ca lucrarile de consolidare sa fie facute cu ajutorul societatii SSAB, al carei actionar majoritar este Mihai Slic, fostul viceprimar al Bacaului. Firma urma sa depoziteze in zona blocuri de beton rezultate din daramarea unei foste ferme. Insa, firma SSAB, printre bolovani, a carat pe malul apei si alte materiale interzise, lucru recunoscut de reprezentantii societatii. Dupa controlul efectuat de autoritati, societatea nu s-a ales insa decat cu o avertizare. „Am fost la fata locului si, intr-adevar, erau depozitate si materiale nepermise. I-am avertizat sa se rezume doar la blocuri de beton, a declarat Ion Maftei. Am apelat la aceasta solutie, deoarece nu avem fonduri. Dupa ce o sa prindem finantarea, vom efectua lucrarile de aparare, intocmite de un proiectant autorizat”. Si locuitorii de pe strada Vantului s-au trezit peste noapte inconjurati de tone de bolovani si placi de beton. Acestia reclama ca li s-a blocat drumul de acces catre casele in care locuiesc. Mai mult decat atat, in zona respectiva se mai afla munti intregi de moloz si caramizi care au fost depozitati, dupa spusele oamenilor, de aceeasi firma care a adus si blocurile de beton. „Acum cinci luni au venit si au adus aici caramizile si mizeria pe care o vedeti. Acum au adus bolovanii astia si ne blocheaza drumul. Noi cum sa mai iesim de aici? Pur si simplu s-a mutat rampa de gunoi a Bacaului la noi in drum. Nu e posibil asa ceva”, a declarat Mihai Botez, un locuitor din zona. Reprezentantii firmei SSAB, cei raspunzatori de situatia creata, sustin ca nu au adus decat placile de beton, care vor deservi lucrarilor pentru podul Serbanesti. „Noi nu am adus caramizile si molozul, ci doar blocurile de beton. Astazi am inceput sa le aducem. Le vom folosi ca sa facem o cale de acces pentru un utilaj special ce va fi folosit la lucrarile de la pod”, a declarat Aurelian Albut, sef birou mecanizare la firma SSAB. Reprezentantii primariei afirma ca accesul nu este restrictionat de blocurile de piatra. „Actiunea se desfasoara cu stiinta noastra. E domeniu public, iar calea de acces nu e blocata. Avem nevoie de un depozit de bolovani pentru lucrarile de la podul Serbanesti”, ne-a declarat Ionut Tomescu, purtatorul de cuvant al Primariei Bacau.Scris de Gabriel MIHAI / Cristi AIOANEI
Deseurile sanitare la control
Inspectia Sanitara de Stat va verifica modul in care se realizeaza gestiunea deseurile in unitatile sanitare. Inspectorii vor controla daca se respecta normele legale privind colectarea, depozitarea, transportul si neutralizarea deseurilor cu potential periculos din cabinete medicale si spitale. In 2004 si 2005 s-au inchis crematoriile din Spitalul Judetean de Urgenta, Spitalul de Pneumoftiziologie si Spitalul Municipal Onesti. Pentru gestionarea deseurilor s-au incheiat contracte intre doua firme private si unitatile sanitare. Controlul tematic se va derula in perioada 27 martie-28 aprilie, iar sanctiunile pe care le vor primi cei care incalca legislatia si pun in pericol sanatatea publica sunt: intre 600 si 1800 RON pentru colectare deficitara intre 500 si 1.500 RON pentru transport necorespunzator. Scris de Doina Mincu
Victimele au fost atrase in spatele unui bloc, batute si lasate fara bani/Batrani talhariti de patru copii
Doi batrani din Orbeni au fost victimele unei talharii iesite din comun. Agresorii sunt patru minori, din care unul client cunoscut al politistilor bacauani. Pustanii i-au atras pe Pauna D. (72 de ani) si Iordache M. (76 de ani) in spatele unui bloc si, prin violenta, i-au lasat fara bani. Baietii sunt arestati preventiv.
Cei patru minori si-au studiat cu mare atentie victimele. Si-au dat seama foarte usor ca Pauna D. si Iordache M. sunt de la tara si ca va fi floare la ureche sa ii lase fara bani. Dupa ce s-au sfatuit intre ei, George Emanuel C. ( in varsta de 16 ani), Dumitru S. (17 ani), Sergiu Marian S. (17 ani) si Razvan I. (15 ani) si-au impartit sarcinile. Unul dintre ei s-a apropiat de cei doi septuagenari si a intrat in vorba. A aflat ca batranii asteptau autobuzul si atunci a actionat. Razvan I. i-a convins pe batrani ca statia este in alta parte si ca o sa astepte mult si bine mijlocul de transport. Pentru a le arata ca-i mai mult decat interesat de binele lor, pustiul s-a oferit sa-i conduca pe batranei la statia de autobuz „adevarata”. Impresionati de bunavointa baiatului, Pauna si Iordache si-au luat bagajele si l-au urmat. Minorul i-a dus in spatele blocului 15 de pe strada 9 Mai, unde asteptau ceilalti membri ai gastii. Batranii au fost inconjurati imediat de minorii pusi pe jaf. Sergiu S. s-a ocupat de batran, care a incasat cativa pumni pentru a sta linistit. George Emanuel C. a prins femeia de brate, imobilizand-o, in timp ce Dumitru S. i-a smuls geanta din mana. Cel de-al patrulea pusti, Razvan I. a stat de „sase” in timpul jafului. Dupa ce s-au vazut cu poseta babutei, minorii au rupt-o la fuga. Au gasit intr-un portofel 700 RON pe care i-au impartit frateste. In timpul acesta, Pauna D. si Iordache M. au mers la politie, unde au sesizat talharia. Dupa modul de operare, politistii de la Biroul Politiei Judiciare si-au dat seama imediat cine sunt clientii lor. Mai intai l-au retinut pe Razvan I. dupa care a fost o bagatela sa ajunga la ceilalti trei delincventi juvenili. Dintre toti, Razvan I. a fost prezentat la Laboratorul de Medicina Legala, pentru a se afla daca are discernamant. Apoi, cei patru minori au ajuns la instanta cu propunerea de arestare. Dumitru S. si Sergiu Marian S. vor sta in arest 19 zile, iar George C. si Razvan I. numai 14 zile. Dintre toti, George Emanuel are o cariera impresionata in comiterea de infractiuni. In perioada 2005-2006 a fost implicat in 15 talharii si pana acum are pe rol patru dosare penale. Instanta s-a dovedit destul de blanda cu el, pentru ca este minor. In orice caz, daca baietii vor fi gasiti vinovati de talharie, ei risca sa ajunga fie la scoala de corectie, fie la penitenciar.
Scris de Lili ADOCHITEI
Cresterea accizelor arunca in disperare jumatate dintre romani / Saracia capata nuante portocalii
Peste jumatate din populatia Romaniei va trai la limita subzistentei daca accizele la electricitate si benzina vor creste: celor 4,5 milioane de romani care au un salariu sub 4 milioane lei vechi li se vor adauga alte 6-8 milioane, sustine BNS, avertizand asupra riscului unor tensiuni sociale. „Vom avea o tara de saraci, doar 5-10 la suta din cetatenii ei vor fi prosperi, actionand dupa principiul «Dupa mine potopul»”, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, vicepresedintele Blocului National Sindical (BNS), Ovidiu Jurca, referindu-se la intentia Ministerului Finantelor de majorare a accizelor de la 1 iulie.
Numai lefurile raman romanesti
Guvernul vrea sa aduca nivelul tarifelor la utilitati la cel al UE, iar in unele cazuri „i-am depasit pe europeni”, insa „ignora veniturile populatiei”, precizeaza Ovidiu Jurca. Vicepresedintele pe probleme economice al BNS considera ca guvernantii trebuia sa urmeze „linia cotei unice de impozitare, pana cand Romania ar fi ajuns la nivelul Uniunii Europene (UE)”, in sensul ca ar trebui sa nu mai „incarce” facturile cetatenilor. Reprezentantul BNS avertizeaza ca sindicalistii nu vor privi cu nepasare aceste masuri, „daca Guvernul tine cu orice pret sa ascuta tensiunile sociale, in locul dialogului”. Jurca sustine ca initiativa de majorare a accizelor va fi adusa in discutie de sindicate, joi, la intalnirea pe care ar urma sa o aiba cu premierul Calin Popescu Tariceanu.
Hopa-sus cu accizele
Accizele pentru electricitate vor fi majorate, de la 1 iulie, cu peste 70 la suta, iar in cazul benzinei cu plumb taxa va creste cu aproape 14 la suta, potrivit proiectului Ministerului Finantelor de modificare si completare a capitolului din Codul Fiscal referitor la accizele armonizate. In cazul electricitatii utilizate in scop comercial, acciza va urca de la
0,14 euro/MWh, la 0,26 euro/MWh (85,7%), iar taxa pentru electricitatea destinata sectorului necomercial (populatiei) va urca cu 73,3%, de la 0,30 euro/MWh, la 0,52 euro/MWh. Acciza pentru benzina cu plumb va creste cu 14%, de la 480 euro/tona (369,6 euro/1.000 litri) la 547 euro/tona(421,19 euro/1.000 litri). Pentru pacura aceasta taxa va urca de la 6,81 euro/1.000 Kg la 13 euro/1.000 Kg. Acciza pentru benzina fara plumb, motorina, gaze petroliere lichefiate si petrol lampant va ramane la nivelul actual.
Din proiect reiese ca, de la 1 iulie, vor fi accizate si gazele naturale utilizate drept combustibil pentru incalzire, carbunele si cocsul folosite in scopuri comerciale si necomerciale. Pentru gazele naturale utilizate drept combustibil pentru motor acciza va fi majorata de la 1,59 euro/gigajoule la 2,6 euro/gigajoule. Acciza va deveni exigibila la momentul livrarii gazelor naturale, de catre persoanele fizice autorizate, direct catre consumatorii finali. Benzenul, toluenul, xilenii si alte amestecuri de hidrocarburi aromatice, taxate cu 469,89 euro/tona, nu se mai regasesc in lista produselor accizate, iar petrolul lampant utilizat drept combustibil de persoanele fizice va ramane neaccizat.Scris de Mediafax
Administratorii care au bagat mana in gestiune scapa usor / Raiul hotilor
Fostul administrator al As. 37, Mariana Miron, a fost condamnata la doi ani de inchisoare cu suspendare si obligata sa achite suma lipsa din gestiune. „Este incadrata undeva cu salariul minim pe economie, ne-a declarat Dan Cercel, actual administrator. Ne-am fi recuperat banii cam in 45 de ani. Nici asa nu a fost multumita. A facut recurs si am luat-o de la capat prin judecata. Nici macar nu avea o locuinta pe care sa i se puna sechestru. Locatarii care o vedeau plimbandu-se cu taxiul si imbracata cu haine scumpe pe banii lor au ramas cu paguba”. La As. 106, fostul administrator, Tudorita Badea, a lasat o gaura de 326 milioane lei. Din 2002, dosarul se plimba intre politie si Parchet, iar mai nou, intre birourile din parchet. „Suntem mereu amanati, spune administratorul actual, Camelia Diaconu. Locatarii nici macar nu mai spera ca Tudorita Badea, la cei peste 70 de ani ai sai, sa-i despagubeasca”. Administratorul As. 96 s-a spanzurat in mai 2005, iar la scurt timp dupa asta s-a descoperit in gestiune o lipsa de peste 340 milioane lei. „Sotul si fiul ei au vandut rapid apartamentul, ne-a declarat Ileana Usurelu, casier la As. 96. Ancheta merge greu. Asociatia mai are un dosar in cercetare din 2002. Administratorul de atunci si-a recunoscut vina, locatarii au ca dovezi chitante false, dar rezolvarea cazului este tergiversata. La asociatie nu era nici macar cenzor, dar nimeni nu s-a sesizat”. Cel mai recent caz de nereguli in gestiune este cel de la As.83, cu o frauda ce depaseste 2 miliarde de lei. Cenzorii existau doar cu numele. Desi cercetat penal, administratorul Cristina Bardasu a continuat sa vina la serviciu, deoarece nu i se gasise inlocuitor. Actele asociatiei au fost ridicate de politisti inca din iunie, ancheta s-a finalizat abia in martie. Iar acestea sunt doar cateva exemple de asociatii in gestiunea carora angajatii au scapat mana pana la umar. Se poate spune ca vina nu apartine numai hotilor, ci si conducerii asociatiei, locatarilor, inspectorilor primariei. Ca sa ajunga la o frauda de 2 miliarde de lei, un administrator trebuie sa fure in timp. Biroul pentru asociatiile de proprietari din cadrul Primariei Bacau incepe atestarea administratorilor. „Legea nu-mi permite sa pun prea multe conditii, declara viceprimarul Constantin Scripat. Pot in schimb sa controlez mai des activitatea comisiilor de cenzori. Daca un administrator apare cu o mica lipsa in gestiune, nu-i mai dau ragazul sa o creasca”. Certificatul de atestare al unui administrator nu-i certifica acestuia si cinstea. Doar prin garantie imobiliara ar putea fi stopate delapidarile. Administratorii declara insa ca, daca li se cere sa gireze cu locuinta, renunta la serviciu. Intre riscul de a ramane fara administrator si cel de a avea unul cu degete lungi, adunarile generale ale asociatiilor si-l asuma pe ultimul.Scris de Doina MINCU
„Doar 10 la suta din romani sunt asigurati”
@ interviu cu Ghiorghe Carlan, directorul Sucursalei Bacau a ASIROM
– Domnule Carlan, sunteti directorul unei societati de asigurari din Bacau. Cate asigurari personale aveti?
– Eu sunt directorul acestei sucursale de mai multi ani si, de-a lungul anilor, am inteles ca fara macar trei asigurari nu se poate. Eu am sase si veti vedea ca sunt putine. Am asigurare la masina, la cladire, la bunuri, mai am o asigurare de despagubiri civile, de viata si de pensie privata.
– Pentru cititorii nostri ar fi interesant si util sa le detaliem putin.
– Vorbind despre asigurarea obligatorie pentru masina nu mai trebuie sa intram in amanunte. As face doar un mic comentariu. In Occident, neasigurarea masinii este fapta penala. In nicio tara nu se mai admite ca o masina sa nu fie asigurata, fie ea prin efectul legii sau asigurarea generala, cum este la noi CASCO. Sa mergem mai departe.
Orice persoana ar trebui sa aiba macar trei asigurari”
Orice persoana ar trebui sa aiba trei asigurari foarte importante. In primul rand, daca ai o masina este bine sa o ai asigurata CASCO. Este mai scumpa, insa te salveaza din multe incurcaturi. Esti pus la adapost, indiferent daca cel care a produs accidentul este sau nu asigurat. Daca ai un apartament sau o casa este recomandat sa fie asigurate. Stiti urmarile inundatiilor din anii 2004 si 2005, din cartierele CFR, Nord, apoi din multe comune de pe Valea Trotusului. Au fost pagube extrem de mari. Daca tii la cladirea ta, la locuinta ta, este bine sa faci asigurare pe ele, dar si pe bunuri. Este, de fapt, un pachet complet (cladire, bunuri si raspundere civila). Sa va dau un exemplu. Stau la bloc si ii inund sau ma inunda vecinii. Eu sunt vinovat, insa daca am asigurare de raspundere civila, din vinovatia mea se platesc celorlalti despagubiri si, uneori, nu sunt mici. Foarte multi se feresc de asigurari invocand ca sunt scumpe. Nu este adevarat. Este metoda primului risc. Nu este nevoie sa fac asigurare la valoarea integrala a bunului, pot alege o varianta, in functie de banii pe care ii am si ii pot suporta. La persoanele fizice nu este la fel ca la cele juridice, unde asigurarea este foarte aproape de valoarea bunului asigurat.
Asigurarea de viata este in top in Occident”
Din punctul meu de vedere, foarte importanta este si asigurarea de viata, combinata cu asigurare suplimentara de accidente, boli profesionale, de cheltuieli medicale si, nu in ultimul rand, de pensie privata. Acest tip de asigurare se adreseaza, mai ales, celor tineri. Cu cat ai perioada mai mare si costurile sunt mai usor de suportat. Este nevoie de cel putin 10-15 ani ca sa ai timp sa platesti o prima de asigurare si la pensie sa-ti vina o renta lunara indestulatoare. Se poate, de asemenea, incheia o polita de asigurare viagera. Doua lucruri sunt aici: poti sa „pacalesti” o societate de asigurare sau societatea sa te pacaleasca. Viagera inseamna pe timpul cat traiesti, dupa ce ai iesit la pensie, sau din momentul din care ai spus ca poate sa-ti vina pensia lunara si daca tu mai traiesti 30-40 de ani, primesti, an de an, pensia respectiva. Dar se poate sa traiesti mai putin, numai 2-3 ani, Doamne fereste!, si atunci se intrerupe plata, nu mai beneficiaza si alte persoane mostenitoare. Sunt avantaje si dezavantaje. Vedeti ca la sistemul pensiilor de stat, banii se aduna greu, pe cand aici, cotizezi si banii se aduna la tinerete si la batranete poti avea o pensie frumoasa.
Asigurarea de viata privata cu acumulare de capital pentru pensie castiga teren”
– Sa insistam mai mult asupra acestei metode de asigurare. Spuneati si dumneavoastra ca este un sistem nou, introdus dupa revolutie.
– Da. Sa nu credeti insa ca numai noi promovam acest sistem. Aproape toate societatile de profil au in portofoliu aceasta asigurare. Cine doreste o asigurare de pensie, ia legatura cu noi sau cu oricare alta societate si poate incheia o asigurare de viata privata cu acumulare de capital pentru pensie. Este un model si poate fi discutata in amanunt cu reprezentantii societatilor. Depinde de varsta si de suma lunara platita. Ea poate fi indexata si combinata cu asigurarea de accidente, de boala, de deces, de deces prin boala, de invaliditate etc. Suma poate fi platita total, la care se adauga rata dobanzii, inflatia, de modul cum au fost investiti banii asiguratilor si suma se aduna an de an, la suma asigurata. Societatea poate sa investeasca banii sau sa-i tina intr-un depozit, cu dobanda. Mie imi revin cinci milioane normal, insa dupa toate cele spuse, suma poate fi mult mai mare: sapte sau 10 milioane de lei. Asigurarea se poate imparti in doua, ca investitie sau pot sa o dau unui copil.
Asigurarea de viata dupa 65 de ani se face cu avizul medicului”
– Revin la asigurarea pe viata. Pot sa-mi fac o asigurare pe ce suma doresc eu?
– Da. Ea poate incepe de la 16 ani si pana la 65 de ani. De la 64 de ani si 11 luni, mai puteti face o asigurare pe inca 10 ani, insa numai cu avizul medical. De la o suma de 3000 de dolari neaparat va cer avizul medicului de familie ca sunteti perfect sanatos. Altfel, nu… Dumneavoastra puteti sa faceti o asigurare si de 10 miliarde de lei, cu plata lunara a cinci sau 10 milioane de lei. Noi avem oameni care platesc si 25 de milioane de lei lunar pentru o asigurare de viata. Se poate stabili si cine poate sa beneficieze de asigurare dupa ce eu nu voi mai fi. Calculele sunt simple si noi dorim ca tot mai multi oameni sa se asigure. Indiferent de ce sistem alege si care societate.
– Spuneati ca, la noi, asigurarea de raspundere civila nu se prea practica. Nu este avantajoasa sau nu este cunoscuta?
– Poate lumea nu stie despre ce este vorba. Am sa va dau un exemplu. Eu sunt obligat sa curat zapada din fata casei. Sunt obligat sa dau zapada de pe casa. Si eu nu o fac, iar un cetatean sufera un accident prin caderea unui turtur, aluneca in fata casei mele, daunele lui se pot plati din asigurarea mea. In Romania, doar 10 la suta din proprietarii de case sau apartamente sunt asigurati. Este foarte putin. Inainte se platea prin taxa impozitului, insa aceasta forma s-a desfiintat si lumea trebuie sa stie acest lucru.
In Occident, nimeni nu sta de vorba cu tine daca nu esti asigurat”
In tarile Europei Occidentale nu exista asigurare obligatorie, insa gradul de cuprindere in sistemul de asigurare este de 98 la suta. Este obligatorie numai asigurarea de raspundere civila. Nimeni nu sta de vorba cu tine, daca nu esti asigurat. Este vorba de civilizatie si de raspundere. La noi, statul a facut foarte putin in acest domeniu si poate si societatile de asigurari. Nimeni nu-ti face casa daca au venit inundatii sau imobilul a fost distrus de un incendiu. Functioneaza asigurarea. La noi, se sta cu mana intinsa si, normal, se descurajeaza asigurarile. Lasa ca vine statul si imi da! Eu am un exemplu din Polonia. Sigur ca noi suntem societati private si trebuie sa ne promovam serviciile, insa seful statului din Polonia a iesit si a spus pe televiziune si pe radio: de la data de, orice proprietar, daca nu stie sa-si puna la adapost bunurile printr-o asigurare, statul nu mai intervine. Si nici nu a mai intervenit, doar cu apa, paine etc., in caz de catastrofe.
Ascunderea unor vicii se pedepseste”
– Sunt restrictii la asigurarea caselor, a apartamentelor?
– Normal, ca sunt. Depinde de materialul folosit, de finisaje, de modul in care a fost construita, are autorizatie, este pe construita legal. Normal ca trebuie sa analizam fiecare caz in parte. Se face inspectia de risc. Sa va mai dau un exemplu. Este vorba de blocurile de pe Marasesti, de cele cu bulina. Nicio societate nu asigura aceste locuinte, daca ele nu sunt consolidate. Pot sa-i fac celelalte asigurari, de bunuri, de incendiu, de raspundere civila. Mai ales ca ascunderea unor vicii se pedepseste prin lege. La noi legile sunt facultative. Se construieste si in zone periculoase si acum vin sa faca asigurare. Nu se poate.
– Sper ca bacauanii au inteles cate ceva din politica societatilor de asigurare. Eu revin la acel procent de 10 la suta. Care ar fi cauzele: lipsa unei informari, lipsa banilor sau educatia?
– Eu as combina motivele invocate de dumneavoastra. Nu este o cultura a asigurarilor (si aici nu mai insist, este vorba de traditie, de interventia statului intr-o anumita perioada etc). Este vorba apoi si de lipsa banilor, insa daca facem un calcul intre prejudiciu si suma platita lunar pentru o asigurare, se va vedea clar ca varianta asigurarilor este cea mai profitabila.
– Banii, bijuteriile, tablourile se pot asigura?
– Este o categorie speciala de bunuri. Ele se pot asigura, insa in conditii speciale. Seifuri, sisteme de alarma, contract cu o societate de paza si protectie. Ele se pot asigura si prin banci. Oricum, noi platim pana la suma asigurata. Foarte important, repet, foarte important este ca oamenii sa se informeze. Sa vina la societatile de asigurare, avem consilieri si pot afla toate informatiile. Si noi trebuie sa intram in normalitate. Maine intram in Europa si va trebui sa ne aliniem si in acest sector, domeniu, cum vreti sa-i spuneti. Poate ca nici noi nu am facut destul pentru informare, insa usile noastre sunt deschise.
– Domnule director, eu pot sa-mi asigur mana, piciorul, capul, nasul, catelul, pisica, papagalul etc.?
Informarea corecta este primul pas spre o asigurare”
– Sigur. Sunt variante de asigurari si pentru parti ale corpului. Si pentru animale de companie. Noi nu avem inca, in Bacau, asemenea asigurari, insa la Bucuresti, da. Se stabileste valoarea, perioada si in caz de accident, in 24 de ore, persoana primeste suma. Ele sunt asigurari de exceptie, fotbalistii, artistii, vocile unor actori, mainile sau chiar degetele unor violonisti. Am avut si noi asigurat un strut, pe care l-am platit cu 25 de milioane de lei. A murit si medicii veterinari, specialistii s-au miscat foarte repede si am platit asigurarea. Se poate asigura orice, cu respectarea legislatiei in vigoare. Cu 100-200 de euro pe an, se pot face asigurari de orice fel. Trebuie sa stii si sa fii informat. Stiti ca proiectantii, arhitectii, constructorii au obligatia sa aiba asigurare. Daca se prabuseste o casa? La noi, inca nu este obligatie. Noi avem legi foarte bune, insa nimeni nu le mai urmareste daca ele se aplica. Se cauta in primul rand ocolirea ei, si nu respectarea. De ce?
Biletul de autobuz poate fi o asigurare”
– Biletul de calatorie pe tren, pe avion, pe autobuz, pe taxi constituie o asigurare?
– Da. Fiecare societate care are in obiectul de activitate asemenea servicii ar trebui sa aiba asigurare. Nu este polita nominala, societatea se asigura si poate plati despagubiri. Se procedeaza in acest fel? Se poate verifica. Revenim din nou la raspunderea civila. Este obligatorie in tarile europene si in America. Sa speram ca si la noi se va face ordine in asigurari. Si noi vom specializa promovarea asigurarilor pe produse, nu numai la general, pentru imagine.
– Spuneati ca ar trebui sa avem cel putin trei asigurari. Va rog sa le reluam.
– Asigurarea pentru masina, obligatorie si CASCO, asigurarea de viata (combinata) si asigurarea de bunuri. De ce sa lasam pe cei de dupa noi sa sufere, deoarece noi nu am putut sa rupem din castigul nostru o suma infima pentru o anumita asigurare?Scris de Gheorghe BALTATESCU
Mai sunt patru zile / Regizorul Dan Pita va juriza Gala Star
Echipa organizatoare a Galei Star a inceput numaratoarea inversa. Mai sunt patru zile pana la debutul festivalului international de teatru one-man-show la Bacau. Carmen Stanciu, lector al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica, Marius Zarafescu, sef serviciu Artele Spectacolului in Ministerul Culturii si Cultelor, Adrian Gazdaru, director general al Teatrului Municipal Bacovia si Gabriel Dutu, director adjunct, au invitat sambata reprezentantii presei pentru a vorbi inca o data despre intentia pe care au pus-o in initierea acestui proiect. „Ideea a fost sa gasim un eveniment nou pe piata teatrala romaneasca, care poate fi interesant pentru lumea internationala, a declarat Carmen Stanciu. Prin si dupa Gala Star,Teatrul Municipal Bacovia trebuie sa fie un nucleu care sa radieze cultura. Festivalul este pentru spectatorul bacauan, asteptat sa se apropie si mai mult de teatru. Asta dorim, sa oferim publicului bacauan un produs cultural de calitate. Bacaul trebuie sa devina cap de pod cultural”. Inevitabil, in discutie a revenit faptul ca nici unul din cei sase actori ai teatrului bacauan inscrisi nu a trecut de preselectie. Mebrii juriului prezenti (Mircea Albulescu nu va fi in Bacau mai devreme de 1 aprilie) au explicat ca au dorit ca nivelul festivalului sa fie de la inceput foarte ridicat, indiferent de discutiile care apar. „Vrem sa punem foarte sus teatrul din Bacau. Am avut 35 de propuneri si le-am vizionat pe toate de mai multe ori. Un one-man-show este o bijuterie. I-am ales pe cei mai buni”, a mai spus Stanciu. Membrii juriului de preselectie sunt de parere ca supararea actorilor bacauani neselectionati este fireasca in prima faza dar ca aceasta ar trebui sa se transforme in ambitia ca pentru editia viitoare sa pregateasca un spectacol mai bine lucrat. Adrian Gazdaru, cel care in lunile din urma spunea despre trupa Teatrului Bacovia ca s-ar putea bate cu orice alta trupa din tara, a ajuns la concluzia ca actorii bacauani sunt „tari” numai in echipa: „Din punctul de vedere al spectacolelor cred ca trupa intr-adevar se poate bate cu orice teatru din tara, dar, se poate spune ca din punct de vedere individual, nu”. Juriul care va decide castigatorii primei editii a Galei Star este format din specialisti reputati: prof. univ. Sanda Manu (presedinte), actorul Stefan Iordache si regizorul Dan Pita (foto). Se vor oferi Marele Premiu si Trofeul Star, Premiu pentru cel mai bun one-man-show de drama si Premiu pentru cel mai bun one-man-show de comedie. Conducerea Teatrului Municipal „Bacovia” ne-a asigurat ca pe toata perioada festivalului ludoteca va fi deschisa, pentru parintii care vor sa-si lase copiii sub supraveghere in timpul spectacolului. Un bilet de intrare la show-urile din concurs va costa 50.000 ROL iar pentru recitalurile extraordinare, un bilet costa 300.000 ROL. Fiti pe faza, revenim in fiecare zi cu amanunte.Scris de Laura HUIBAN
Cazul „Alexandru”, in atentia Colegiului Medicilor
Colegiul Judetean al Medicilor Bacau ar putea sa demareze cercetari in cazul lui Alexandru Mihai Feraru, copilul despre care v-am informat in cateva dintre editiile noastre trecute. „Am citit in DESTEPTAREA despre ce s-a intamplat cu acest copil, ne-a declarat dr. Elena Antoaneta Stanga, presedinte al CJM. In prima sedinta de birou al colegiului vom discuta despre aceasta si daca cei 5 membri vor hotari sa cercetam cazul, o vom face”. Dr. Stanga, medic de familie, considera „trist si nedrept” ce s-a intamplat cu micutul Alexandru. Copilul a fost diagnosticat de mai multi medici din Bacau, Iasi si Bucuresti cu retinopatie de prematuritate. Indicatia comisiei de specialitate de la Iasi a fost interventia chirurgicala, prezentata ca fiind unica sansa ca baietelul sa vada. In luna octombrie 2005, parintii au depus la Directia de Sanatate Publica dosarul pentru a obtine finantare din partea Ministerului Sanatatii, interventia chirurgicala costand, la o clinica din Belgia, peste 5.000 euro. Aprobarea a venit in luna decembrie, iar banii, in luna martie anul acesta. Suma acordata de MS nu acoperea toate cheltuielile cu deplasarea si cazarea la clinica belgiana. Bacauani cu suflet mare au donat peste 80 milioane de lei in cadrul campaniei umanitare initiate de DESTEPTAREA. Copilul s-a intors insa in tara la fel cum a plecat. Diagnostic gresit si tergiversare, acesta a fost raspunsul specialistilor belgieni. Parintii reclama neglijenta si incompetenta medicilor care
l-au avut in ingrijire pe Alexandru de-a lungul scurtei sale vieti. Dr. Stanga mai spune ca deficientele de vedere se pot observa chiar din prima luna de viata. Alexandru a fost diagnosticat la 7 luni.
Scris de Doina MINCU
FCM Bacau vrea sa-si remanieze echipa dupa modelul Sportului Studentesc \ Revolutia verde
Nu, nu-l va demite pe Cristi Popovici. Si da, FCM Bacau mai are ceva sanse de a se salva de la retrogradare. Mici, este adevarat. Cat de mici? Presedintele de onoare al FCM Bacau, Dumitru Sechelariu nu se ascunde dupa perdeaua de fum a iluziilor. La finalul umilitoarei infrangeri suferite vineri, in fata Otelului, Sechelariu a aproximat ca echipa sa este retrogradata in proportie de 75 la suta. „Cat mai avem sanse, trebuie sa luptam. Dar sunt realist retrogradarea e aproape”, a intarit ieri conducatorul „galben-albastrilor”. Dumitru Sechelariu considera ca principalul obiectiv este formarea unei noi echipe, cu jucatori tineri si cu adevarat de perspectiva. O revolutie verde. Dupa modelul Sportului Studentesc. O revolutie condusa de Cristi Popovici. „Am incredere in Popovici, chiar daca la meciul cu Otelul a gresit partitura”, spune fostul primar al Bacaului, care crede ca acesti „copii ai revolutiei”, pentru a-i parafraza pe cei de la T-Rex, trebuie fortati chiar din actualul retur: „Trebuie sa-i pastram pe cei mai in forma, iar in jurul lor sa creasca acesti tineri. E unica varianta, in conditiile in care clubul nu are forta financiara”. Dumitru Sechelariu a facut o analiza amanuntita a infrangerii cu Otelul. Greseli tactice: „La un meci de genul asta, cine inscrie primul castiga. Popovici s-a gandit sa intre cu 0-0 la pauza, iar in partea a doua sa forteze rezultatul prin introducerea pieselor grele. Nu i-a iesit”. Greseli tehnice: „Din pacate, erorile individuale apar la fiecare meci. Si ne costa scump”. Greseli de arbitraj: „Balaj a fost clar impotriva noastra. S-a vazut de la cartonasul galben aratat lui Trofin. In acest sezon, primul semnal de alarma din partea arbitrajelor mi-a aparut contra Iasiului, cand ni s-au refuzat doua penalty-uri”. Plus un lot subtire: „Stam prost. Nu e vorba doar de lipsa de valoare a unor jucatori. Din pacate, unii ca Dobos si David au ratat pregatirea de iarna, iar altii, cum ar fi Tanasa, sunt complet iesiti din forma”. Si minus un lider: „De cand a plecat Fane Apostol suferim la acest capitol. Si se vede”. Prin urmare, singura solutie este inca o revolutie. Verde. Tineri precum Berza, Botezatu, Banu sau Dornescu se pot urca deja pe baricade.
Scris de Dan SION
Volei masculin, Divizia A1, etapa a XXIV-a \ Algoritm implacabil
@ Stiinta Dedeman Bacau – Remat Zalau 2:3 (-22, 22, 23, -21, -4)
Bacauanii n-au jucat rau nici in acest meci, desi, dupa plecarea lui Costica Alexe, antrenorul Cornel Paduraru l-a improvizat ca ridicator pe neexperimentatul Ghimes – altminteri doar un promitator libero. Dar este in firea sporturilor cu fileu, ca atunci cand o echipa are un anume curs, cu greu sa-l poata schimba. Scenariul este cunoscut: Stiinta conduce cu 2:1 si pierde in tie-break. Singura diferenta fata de celelalte noua partide in care studentii au pierdut cu 3:2 a fost ca Zalaul a dominat net ultimul act, dupa 0:1 si 2:3, cele mai mici diferente. Bacaul a dat sperante certe la victorie, dar cum „traditia” trebuie pastrata, Stiinta a fost invinsa in ultimele doua seturi, fara ca jucatorii bacauani, spectatorii sau fortele divine sa se poata opune.
Stiinta Dedeman Bacau – D. Ghimes, Hutuleac, Crinta, Purice, Apostu, Tofan, Iacob (libero) au mai jucat: R. Lazar, Turcanu, M. Cartacuzencu
Remat Zalau- R. Ghimes, Onute, Briscanu, Verdes, Kovacs, Abraham au mai jucat: D. Lazar, Silaghi, Tadici.
Clasament
1. Remat Zalau1611 538:2627
2.VCM Rm. Sarat 1611 537:2627
3. Steaua1610 639:2626
4. VCM Piatra Neamt15 9 634:2624
5. Stiinta Dedeman Bacau16 51131:3921
6. Danubiu Tulcea15 114 8:4416
Etapa a VI-a: Stiinta Dedeman Bacau – Remat Zalau 2:3 Steaua – VCM Piatra Neamt 3:1 Danubiu Tulcea – VCM Rm. Saarat 0:3.
Scris de Peter KELMANN






