Acasă Blog Pagina 557

Un tânăr a scos pistolul într-un conflict dintr-o parcare

Aseară, în jurul orei 21:00, polițiștii au fost alertați cu privire la un scandal izbucnit între mai multe persoane într-o parcare din municipiul Bacău.

În urma cercetărilor, s-a constatat că între cinci tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 27 de ani, a izbucnit un conflict spontan pe fondul unor discuții contradictorii, aceștia lovindu-se reciproc.

În timpul altercației, un tânăr de 27 de ani a utilizat o replică de armă tip airsoft, nesupusă autorizării, asupra unui alt tânăr, de 23 de ani. Polițiștii au intervenit și au identificat toate persoanele implicate.

În prezent, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.

Arma a fost identificată și ridicată pentru a fi supusă unor investigații suplimentare. Totodată, tânărul care a folosit replica de armă urmează să fie sancționat contravențional pentru încălcarea legislației privind utilizarea armelor de tip airsoft.

Amenda pentru această contravenție este cuprinsă între 2.001 și 5.000 de lei.

Poliția continuă să investigheze cazul pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul și pentru a lua măsurile legale necesare.

Continua protestul angajaților din cadrul APM Bacău

    Angajații Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Bacău continuă astăzi, 17 mai, între orele 10:00-12:00, protestul început pe 16 mai, manifestând împotriva discriminării salariale.

    La protestul de ieri au participat 35 de agenții de mediu din întreaga țară, într-un efort comun de a atrage atenția asupra inechităților salariale cu care se confruntă angajații din acest sector.

    „Protestele ce vor continua săptămâna viitoare până cel puțin miercuri, 22 mai, inclusiv greva generală, sunt expresia hotărârii noastre de a lupta pentru dreptate și echitate în tratamentul salarial. Ne angajăm să continuăm această luptă până când drepturile noastre sunt respectate și nedreptatea salarială este eliminată!” a comunicat Sindicatul Mediu din APM Bacău.

    Angajații APM Bacău și colegii lor din celelalte agenții județene de mediu solicită un tratament salarial corect și just, conform cu munca și responsabilitățile pe care le au. Protestele vor continua până la rezolvarea acestor revendicări.

    Oferta educațională prezentată comunității băcăuane de către structurile teritoriale ale M.A.I

      Comunitatea băcăuană este informată cu privire la modalitățile de admitere în cadrul unităților de învățământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

      Pentru cei care doresc să descopere profesiile de polițist, jandarm sau pompier, structurile teritoriale ale M.A.I au participat astăzi, 17 mai a.c., la Complexul Muzeal de Istorie “ Iulian Antonescu” din mun.Bacău la activități de informare și promovare a acestor meserii.

      Despre cum pot deveni polițiști, jandarmi sau pompieri, urmând cursurile unei forme de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, au aflat băcăuanii de la oamenii legii.

      Polițiștii băcăuani desfășoară, permanent, activități de promovare a profesiei de polițist, atât în cadrul evenimentelor publice, cât și în unitățile de învățământ liceal.

      Reamintim faptul că, toate detaliile necesare înscrierii, modelele documentelor și detaliile aferente celorlalte etape de desfășurare a concursurilor, pot fi accesate gratuit pe adresa de internet a I.P.J. Bacău,fiind disponibile la link-ul: https://bc.politiaromana.ro/ro/cariera.

      Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Ștefan cel Mare” Bacău și Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău au oferit toate detaliile de care cetățenii au nevoie pentru a veni în rândurile noastre.

      De asemenea, pentru orice informație referitoare la o carieră în Jandarmerie, condițiile și criteriile de recrutare, tematica, bibliografia și probele de concurs, îndemnăm cetățenii să acceseze site-urile noastre, https://www.jandarmeriabacau.ro și https://www.grupareajandarmibacau.ro/, secțiunea Carieră, sau să sune la numerele de telefon 0234/543131 (I.J.J. Bacău) sau 0234/585570 (G.J.M. Bacău), în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 08:00- 16:00.

      Reprezentanții din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău au fost alături de tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le informații despre ce presupune o carieră în domeniul situațiilor de urgență și, nu în cele din urmă, despre posibilitățile pe care le au la dispoziție pentru a deveni pompier.

      Reamintim celor interesați să urmeze o carieră în arma pompierilor că în această perioadă instituția noastră a scos la concurs, prin încadrare directă, patru posturi de subofițer.

      Mai multe detalii despre procedura de înscriere, precum și despre data până la care pot fi transmise cererile de înscriere, se regăsesc pe portalul H.U.B. de servicii publice al M.A.I. https://hub.mai.gov.ro – la secțiunea CARIERĂ M.A.I., fie la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, mun. Bacău, str. Milcov, nr. 49 sau la numărul de telefon 0234550000, interior 27116, 27117, 27010.

      Diferențele salariale regionale: cât se câștigă în Bacău în comparație cu celelalte județe din regiune

      Un nou raport privind câștigul salarial mediu net pentru luna februarie 2024 a relevat diferențe semnificative între județele din regiunea de Nord-Est a României. Analiza datelor scoate în evidență poziția județului Bacău în contextul regional, comparându-l cu Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.

      Câștigul salarial mediu net

      Conform datelor, câștigul salarial mediu net în județul Bacău a fost de 4.484 lei în februarie 2024. Acesta se situează peste media mai multor județe din regiune, cu excepția Iașului, care a înregistrat cel mai mare câștig salarial mediu de 4.690 lei.

      Bacău: 4.484 lei
      Botoșani: 3.952 lei
      Iași: 4.690 lei
      Neamț: 4.035 lei
      Suceava: 3.825 lei
      Vaslui: 3.882 lei

      Analiza pe Sectoare

      Agricultură, Vânătoare, Servicii Anexe, Silvicultură și Pescuit

      Sectorul agricol din Bacău a înregistrat un câștig mediu de 3.817 lei, situându-se sub câștigurile din Neamț (4.118 lei) și Iași (4.360 lei). Botoșani (3.002 lei), Suceava (4.463 lei) și Vaslui (3.665 lei) au prezentat câștiguri variabile, cu Suceava înregistrând cel mai mare câștig în acest sector.

      Industrie și Construcții

      În sectorul industrial și al construcțiilor, Bacău se remarcă cu un câștig mediu de 4.554 lei, cel mai mare din regiune. Comparativ, județul Iași a înregistrat 4.194 lei, în timp ce celelalte județe au avut câștiguri semnificativ mai mici: Botoșani (3.662 lei), Neamț (3.804 lei), Suceava (3.536 lei) și Vaslui (3.545 lei).

      Servicii

      Sectorul serviciilor în Bacău a avut un câștig mediu de 4.480 lei. Deși este competitiv, acest câștig este depășit de Iași, care domină cu 4.878 lei. Celelalte județe din regiune au câștiguri medii variind de la 4.212 lei în Botoșani la 4.037 lei în Vaslui.

      Abaterile față de media pe țară

      În ceea ce privește abaterile față de media națională, Bacău se situează cu 392 lei sub medie. Cele mai mari abateri negative se observă în Suceava (-1.051 lei) și Vaslui (-994 lei), în timp ce Iași înregistrează cea mai mică abatere negativă (-186 lei).

      Agricultură

      Bacău se află cu 130 lei sub media națională în sectorul agricol, în timp ce Iași și Suceava au abateri pozitive, depășind media națională cu 413 lei și, respectiv, 516 lei.

      Industrie și Construcții

      Bacău înregistrează o ușoară abatere pozitivă de 63 lei în industrie și construcții, evidențiind performanțe mai bune decât majoritatea județelor din regiune, care au abateri negative semnificative: Neamț (-687 lei), Suceava (-955 lei) și Vaslui (-946 lei).

      Servicii

      Sectorul serviciilor din Bacău este cu 634 lei sub media națională, comparativ cu abateri și mai mari în Suceava (-1.174 lei) și Vaslui (-1.077 lei).

      Datele reflectă o situație economică diversificată în regiunea de Nord-Est, cu Bacău ocupând o poziție intermediară. Deși Bacăul excelează în sectorul industrial și al construcțiilor, acesta este depășit de Iași în ceea ce privește câștigul salarial total și câștigurile din agricultură și servicii. Diferențele salariale regionale subliniază necesitatea unor politici economice personalizate pentru a aborda disparitățile și a stimula creșterea economică uniformă în întreaga regiune.

      Mare târg de produse montane, la Dărmănești!

      În centrul orașului Dărmănești (Bacău), are loc, în perioada 18 – 19 Mai, evenimentul Târgul Gospodăriilor de produse montane „La Porțile Nemirei – tradiții și obiceiuri”, ediția a-VII-a, în organizarea Primăriei și Consiliului Local ale orașului Dărmănești.

      Astfel, zeci de producători de pe Valea Trotușului le vor aduce pofticioșilor gustul adevăratelor produse din gospodăriile proprii, preparate după rețete vechi de sute de ani, 100% ecologice, dar și obiecte produse de mâinile iscusite ale fermierilor și artiștilor artizanali din zonă.

      De pe tarabele expozanților, nu vor lipsi specialități tradiționale din carne, brânzeturi tradiționale, pâine de casă, cozonaci, plăcinte, dulcețuri, siropuri, prăjituri de casă, miere, produse naturiste, țuică și vin, dar și fructe și legume se sezon.

      Totodată, vor putea fi achiziţionate frumoase ii, dar şi costume tradiţionale româneşti, icoane, vase din sticlă, porţelan şi ceramică, obiecte de uz casnic, sculpturi în lemn, ţesături, decoraţiuni din fier, împletituri din fibre vegetale, articole din piele şi blană, accesorii cu motive tradiţionale.

      Totul, pe acordurile artiștilor populari din zonă, într-o sărbătoare a produselor agroalimentare montane, a meșteșugurilor, artei și tradițiilor autentice românești, la care organizatorii vă așteaptă cu mult drag.

      Romulus-Dan BUSNEA

      Propuneri de modificare a Legii Pensiilor: pensii mai mari pentru țăranii cooperatori și reducerea vârstei de pensionare pentru mame

      În decembrie anul trecut, România a adoptat o nouă lege a pensiilor, o mișcare legislativă menită să aducă schimbări semnificative în sistemul de pensii al țării. Cu toate acestea, chiar înainte ca aceasta să intre complet în vigoare, două noi propuneri legislative au fost depuse la Parlament, sugerând o modificare adițională a acestei legi. În plin an electoral, politicienii par să-și reamintească de categoriile sociale vulnerabile, căutând să propună soluții legislative care să aducă beneficii acestora.

      O nouă perspectivă asupra pensiilor: pensii mai mari pentru agricultori

      Una dintre cele mai recente inițiative legislative aduse în discuție în cadrul Parlamentului României vizează o modificare esențială a Legii nr. 360/2023, privind sistemul public de pensii. Această propunere legislativă își propune să aducă schimbări semnificative în beneficiul foștilor agricultori, indiferent dacă aceștia au lucrat în cadrul cooperative agricole de producție (CAP-uri) sau au avut gospodării individuale în zonele necooperativizate. Senatorul USR Cristinel Gabriel Berea, inițiatorul proiectului de lege, își exprimă dorința de a mări pensiile pentru această categorie de pensionari care, deși au reprezentat o componentă vitală a economiei românești în perioada comunistă, se confruntă în prezent cu pensii mici, insuficiente pentru a asigura un trai decent după ani îndelungați de muncă asiduă în agricultură. Argumentând necesitatea acestei modificări, senatorul Berea subliniază discrepanțele evidente dintre nivelul actual al pensiilor și contribuția semnificativă adusă de acești agricultori la dezvoltarea țării. Mai mult decât atât, el evidențiază caracterul inechitabil al sistemului actual de pensii, care favorizează anumite categorii de pensionari în detrimentul altora. Statisticile arată că majoritatea pensionarilor din agricultură sunt femei, care, pe lângă munca depusă în CAP-uri sau în gospodăriile lor, au avut și responsabilități familiale deosebite. Senatorul subliniază că situația actuală este total inechitabilă din punct de vedere social și nu poate fi tolerată într-o societate democratică, în care orice contribuție la dezvoltarea comunității ar trebui recunoscută și recompensată corespunzător. În cadrul propunerii legislative, se propune o modificare a punctajului de pensie pentru agricultori, de la 0,57255 puncte, conform legislației actuale, la 1 punct. Această modificare ar conduce la o creștere semnificativă a pensiilor pentru această categorie de pensionari, reflectând mai bine valoarea contribuției lor la societate. Senatorul Berea subliniază și importanța protejării și sprijinirii acestei categorii vulnerabile de pensionari, care nu poate supraviețui cu pensii la nivelul actual, mai ales în contextul creșterii rapide a inflației și al noilor modificări economice.

      Reducerea vârstei de pensionare pentru mame

      În contextul discuțiilor despre reformele sistemului de pensii din România, un grup de 15 parlamentari liberali a propus o inițiativă legislativă menită să extindă și să îmbunătățească beneficiile acordate mamelor în ceea ce privește vârsta de pensionare. Prin acest proiect de lege, se urmărește oferirea unor facilități mai mari pentru femeile care au avut și au crescut copii. Potrivit noii propuneri legislative, se dorește majorarea cu șase luni a actualelor intervale de reducere a vârstei standard de pensionare de care beneficiază mamele, în funcție de numărul copiilor pe care-i au. Astfel, femeile care au născut și crescut un singur copil până la vârsta de 16 ani ar urma să beneficieze de o reducere a vârstei standard de pensionare cu un an, în timp ce cele cu doi copii ar putea ieși la pensie cu un an și jumătate mai devreme. Reducerea vârstei de pensionare crește progresiv, fiind acordate reduceri tot mai mari pentru mamele cu mai mulți copii, până la 3 ani și 6 luni pentru cele cu 6 copii sau mai mulți. Actualmente, conform legii, mamele cu un copil beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu șase luni, iar cele cu doi copii pot ieși la pensie cu un an. De o reducere de 3 ani și jumătate pot beneficia acum doar femeile care au născut și crescut 7 copii sau mai mulți. O altă modificare importantă adusă prin acest proiect de lege este eliminarea condiției realizării unui stagiu complet de cotizare contributiv pentru a putea beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare. Acest lucru ar deschide posibilitatea ca și mamele care nu au realizat stagiul complet de cotizare să poată ieși mai repede la pensie. Parlamentarii liberali justifică această schimbare prin faptul că norma actuală nu este suficient de stimulativă pentru stimularea natalității pe termen lung în România. De asemenea, consideră că pentru o mamă cu mai mulți copii, realizarea stagiului complet de cotizare contributiv este dificilă din punct de vedere practic. Conform Legii 360/2023, stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. În cazul femeilor, atingerea stagiului complet de cotizare se va face prin creșterea acestuia, până în 2035. Această inițiativă legislativă vine ca un răspuns la necesitatea de a sprijini familiile și de a recunoaște munca și sacrificiul pe care mamele le fac pentru creșterea și educarea copiilor. Prin acordarea unor facilități mai mari în privința vârstei de pensionare, se urmărește să se asigure o mai bună protecție socială pentru această categorie de femei care contribuie la perpetuarea societății și la bunăstarea comunității.

      De ce vor țările să se specifice finanțarea externa a ONG-urilor

      În ultimii ani, tot mai multe țări au introdus în legislație obligația ca organizațiile non-guvernamentale (ONG-urile) să-și declare finanțarea externă. Această mișcare a generat dezbateri intense și controverse la nivel internațional. În contextul globalizării și al creșterii influenței organizațiilor non-guvernamentale, transparența finanțării externe devine extrem de importantă pentru a menține încrederea publicului în ONG-uri.

      Când o organizație care operează într-o țară primește fonduri din străinătate, trebuie ca această finanțare să fie transparentă pentru a preveni suspiciunile și pentru a asigura că activitățile organizației sunt în concordanță cu interesele naționale.

      Lipsa de transparență poate duce la speculații și teorii ale conspirației, subminând astfel încrederea publicului și a autorităților în misiunea și scopurile ONG-urilor. Asta, desigur, dacă nu cumva, așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, conspirațiile se adeveresc.

      Și asta pentru că finanțarea din surse externe poate fi folosită ca un instrument de influență politică și economică. Statele străine pot finanța ONG-uri pentru a promova agende specifice care se aliniază cu interesele lor geopolitice. Aceste influențe pot varia de la susținerea unor politici economice favorabile până la influențarea alegerilor și a opiniei publice.

      În ultimii ani au existat câteva exemple notabile în acest sens.

      În Hong Kong, guvernul chinez a acuzat diverse ONG-uri internaționale că au sprijinit protestele pro-democrație. În special, National Endowment for Democracy (NED) a fost menționată în acest context. În 2019, mass-media de stat chineză a susținut că NED și alte organizații similare au finanțat și sprijinit protestele, încercând astfel să destabilizeze regiunea și să influențeze politica locală

      Un alt exemplu semnificativ este implicarea Statelor Unite în Ucraina. Diverse ONG-uri americane, printre care se numără USAID și NED, au fost implicate în susținerea organizațiilor și mișcărilor din Ucraina. Criticii au susținut că aceste organizații au jucat un rol esențial în Revoluția Maidan din 2014.

      În Ungaria, guvernul lui Viktor Orban a acuzat ONG-urile finanțate de miliardarul George Soros, în special Open Society Foundations, că interferează cu politica națională. Orbán a susținut că Soros finanțează ONG-uri care promovează migrația în masă și destabilizează țara.

      În România, Fundația Soros a fost deseori ținta criticilor din partea anumitor politicieni și grupuri care susțin că organizațiile finanțate de George Soros promovează agende externe care nu sunt întotdeauna în concordanță cu interesele naționale ale României.

      Uniunea Europeană finanțează numeroase ONG-uri din România prin intermediul fondurilor structurale și de coeziune. Anumite proiecte care promovează drepturile minorităților, egalitatea de gen sau protecția mediului au fost criticate de grupuri conservatoare care consideră că acestea reflectă mai degrabă valorile și interesele Bruxelles-ului decât ale societății românești.

      Greenpeace și alte organizații de mediu au fost criticate pentru că primesc finanțări din surse externe și pentru că se opun unor proiecte economice majore, cum ar fi exploatarea gazelor de șist sau proiectele miniere.

      Mai multe ONG-uri au fost acuzate că primesc finanțare externă pentru a influența politica internă, în special, la protestele masive din 2017 și 2018.

      Politica unui stat se realizează pe două căi fundamentale: prin utilizarea violenței – „hard power” sau prin intermediul mijloacelor pașnice, o abordare cunoscută sub numele de „soft power”. Această din urmă strategie implică utilizarea diplomației, negocierilor, ajutorului umanitar, schimburilor culturale și economice, precum și a altor mijloace non-militare pentru a atinge obiectivele politice și de securitate națională. ONG-urile ocupă o poziție centrală în aplicarea acestor politici soft. Ele funcționează adesea ca intermediari între guverne și alte entități internaționale, facilitând dialogul și cooperarea.

      Cu toate acestea, există cazuri în care unele țări utilizează ONG-urile ca instrumente pentru a-și promova propriile interese politice și strategice în alte state. Finanțarea externă a anumitor organizații neguvernamentale poate stârni întrebări cu privire la independența și obiectivitatea acestora, iar utilizarea ONG-urilor în acest mod poate fi percepută ca o formă de influență nelegitimă sau o ingerință în afacerile interne ale altor state.

      Acest tip de influență poate fi problematic, deoarece subminează suveranitatea și autodeterminarea statului receptor și poate distorsiona procesele democratice și de luare a deciziilor. Iar acest lucru nu poate fi tolerat.

      Un tânăr care ar fi pretins că este curier și ar fi încercat să ridice un colet cu valoare de 4400 de lei, reținut de un jandarm din Gruparea Mobilă Bacău

      În data de 16 mai 2024, în jurul orei 14.00, un tânăr de 24 din Bârlad ar fi pretins că este angajat al unei firme de curierat pentru a ridica un colet care conținea un smartphone, cu valoarea stabilită de vânzare de 4400 de lei.

      Vânzătorul, care a postat anunțul pe un site de vânzări on-line, a fost contactat de o persoană care a pretins că este din Cluj și care și-a exprimat dorința de a achiziționa telefonul. În urma conversației avute, cumpărătorul urma să contacteze o firmă de curierat care urma să ridice coletul, trimițând chiar și un AWB.

      Tânărul de 24 de ani, care ar fi pretins că este angajat al firmei de curierat, s-a întâlnit cu proprietarul telefonului, dar faptul că acesta a venit fără mașină, având la el doar o copie a AWB-ului și un port-ecuson fără elemente de identificare a ridicat un semn de întrebare vânzătorului. După ce și-a manifestat neîncrederea că acesta este angajat al firmei de curierat și i-a spus că vrea să meargă la mașină, să se convingă că este a firmei, tânărul a rupt-o la fugă, fiind urmat de proprietar.

      Întâmplarea a făcut ca traseul de deplasare al acestora să fie prin fața sediului Grupării de Jandarmi Mobile Bacău. Victima înșelătoriei pierdea teren în urmărirea tânărului, iar când a ajuns în dreptul porții jandarmilor a alertat subofițerul de serviciu de la Punct Control Acces despre fapta tânărului.
      Auzind cele întâmplate, un subofițer din cadrul Compartimentului Resurse Umane, care actualiza niște documente la avizierul unităţii, a pornit în urmărirea suspectului.

      În câteva sute de metri, plutonierul adjutant Alex Cisnoc a reușit să îl rețină și a solicitat prezența echipajul de intervenție.

      În urma controlului corporal preventiv efectuat de jandarmi, asupra tânărului au fost găsite obiectele folosite pentru a se substitui unui angajat al firmei de curierat, respectiv port-ecusonul și confirmarea de comandă – AWB. Jandarmii au verificat on-line, pe site-ul firmei, numărul de comandă și acesta s-a dovedit a fi inexistent.
      Mai mult decât atât, asupra tânărului a fost găsit un telefon mobil în care au fost descoperite mai multe conversații cu alți potențiali vânzători.

      Tânărului i-au fost întocmite documentele pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de înșelătorie contra persoanei, iar împreună cu bunurile găsite asupra sa a fost predat polițiștilor pentru continuarea cercetărilor.

      Profităm de această ocazie pentru a transmite tuturor celor care efectuează tranzacții de acest gen să acorde o atenție deosebită tuturor detaliilor și elementelor de siguranță, să se informeze pe site-urile oficiale ale firmelor de curierat și să sesizeze de îndată autoritățile atunci când consideră că pot fi victimele unei potențiale fraude.

      Plutonierul adjutant Alex Cisnoc este jandarm de peste 17 ani, iar cea mai mare parte a carierei militare și-a petrecut-o în cadrul structurilor mobile de intervenție ale Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.
      Chiar dacă, de mai bine de 5 ani, activează în cadrul Compartimentului Resurse Umane al unității, Alex a continuat să păstreze un stil de viață activ, reușind să îl ajungă din urmă pe tânărul cu o diferență de vârstă de aproape 20 de ani.

      Onești: Reuniunile Culturale ,,Alecsandriada”, Ediția a VIII-a

      În municipiul Onești, are loc, în perioada 16 – 18 mai, tradiționala manifestare Reuniunile Culturale ,,Alecsandriada”, aflată la cea de-a VIII-a ediție.

      Evenimentul se desfășoară sub genericul „Memoria locurilor – Oneşti, Borzeşti, Bogdana” și este asociat cu celebrarea a 520 de ani de la înveşnicirea lui Ştefan cel Mare (1504). Participă cercetători, publicişti, scriitori, critici şi istorici literari, profesori din învăţământul universitar şi preuniversitar, muzeografi, elevi, studenţi, masteranzi, doctoranzi.

      Programul complet al evenimentului:

      Joi, 16 mai, ora 15.00

      Aula „Gheorghe Izbăşescu” a Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” Onești: Deschiderea Reuniunilor Culturale „Alecsandriada” – Ionuţ Tenie, directorul Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” Onești; Colocviu: Altădată (, ca) şi astăzi /„Autrefois et aujourdʼhui” (Maria Bogdan, 1929); ,,In memoriam Nicolae Manolescu, Alex Ştefănescu”.

      Vineri, 17 mai, ora 10.00

      Borzeşti: Vizitarea bisericii ştefaniene, a „stejarului din Borzeşti” şi a Muzeului; Reculegere şi depunerea unei coroane la mormântul fiicei lui Vasile Alecsandri (1818 – 1890), Maria Bogdan (1857 – 1937); Mănăstirea Bogdana: Vizitarea celui mai important aşezământ monahal din judeţul Bacău, inclusiv a fondurilor de carte veche şi icoane (1642 – 1830).

      Ora 15.00Sala multifuncţională a Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” Onești: Moment poetic şi muzical; Lansări de carte şi reviste: Cartea Reuniunilor Culturale „Alecsandriada”: „Activitatea lui Vasile Alecsandri pe tărâmul literaturii române” (teza de doctorat elaborată de Petre Dulfu, Cluj, 1881, cu traducere din limba maghiară de Ana-Maria Brezovszki, 2006, Editura ,,Vasile Alecsandri” Bacău şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 2024), în prezentarea lui Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare; Prezentarea medaliei „Maria Bogdan”; Festivitatea de premiere – Reuniunile Culturale „Alecsandriada”, ediţia a VIII-a.

      Sâmbătă, 18 mai, ora 10.00

      Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” Oneşti: ,,In honorem C. Th. Ciobanu” (inaugurarea Sălii „Profesor C. Th. Ciobanu”); „Poveştile Elenei” – film de Cecilia Moldovan, despre Vasile Alecsandri şi Elena Negri; Colocviu de impresii, la care participă Acad. Mihai Cimpoi şi Doina Dabija (Chişinău), Cristinel-Liviu Bogdan (Feteşti, jud. Ialomiţa, descendent al fam. Alecsandri – Bogdan); Expoziţii de medalii „Vasile Alecsandri”, din colecţia Vilică Munteanu, şi de carte, din colecţiile Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” Onești

      Organizatori: Societatea Cultural-Ştiinţifică „Vasile Alecsandri” Bacău și Uniunea Scriitorilor din România, filiala Bacău

      Parteneri: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” Oneşti, Fundaţia Naţională „G. Călinescu” Oneşti

      Colaboratori: Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, Muzeul de Istorie Oneşti, Protopopiatul Oneşti, Inspectoratul Şcolar al judeţului Bacău, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, Asociaţia „Caşin – tezaur de frumuseţe”, subfiliala Oneşti a Asociaţiei Naţionale Cultul eroilor „Regina Maria”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, filiala Bacău, Despărţământul Astra „Vasile Alecsandri” Bacău

      Parteneri media: „Ateneu”, „Plumb”, „13 Plus”, Radio-România Actualităţi, Acum TV Oneşti; Sponsori: Dedeman, Evergent Investments;

      Comitetul de organizare: Ionuţ Tenie, Ioan Dănilă, Dumitru Brăneanu 

      Romulus-Dan BUSNEA

      Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău găzduiește întâlnirea membrilor consorțiului UP University

        Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău găzduieşte, în perioada 16-17 mai 2024, întâlnirea semestrială a membrilor consorţiului UP University format din universități din Belgia, Germania, Olanda, Austria, Finlanda, Spania, Italia, Slovenia, Albania și Ucraina (partener asociat).

        „Suntem onorați să fim gazdele consorțiului UP University în ședința de lucru semestrială. Sunt prezenți reprezentați de la 8 universități, o universitate din Albania care se va conecta online, iar universitatea din Ucraina care nu poate participa. Sperăm să asigurăm toate condițiile ca acest consorțiu format din universități de prestigiu europene să ajungă la concluzii care să îmbunătățească mediul academic european”, a declarat Prof.univ.dr.ing.Dr.h.c. Valentin NEDEFF, Președintele Senatului Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

        La eveniment au participat şi reprezentanţi ai instituţiilor şi partenerilor economici din regiune: Consiliul Judeţean Bacău, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, AEROSTAR S.A. Bacău, SCC Services România, filiala Bacău și Digital Innovation Zone, Iaşi.

        „Ne bucurăm să realizăm cea de-a cincea întâlnire a consorţiului UP University la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, care s-a dovedit a fi un partener loial consorțiului încă de la începutul acestui demers. Sperăm ca discuțiile care vor avea loc să contureze noi direcții de colaborare între parteneri deoarece ne dorim ca acest consorțiu își continue activitățile pe care și le-a propus”, a precizat Tomas LEGRAND, Rectorul Universității Artevelde din Belgia, coordonator consorțiu UP University.

        În luna februarie 2024, consorțiul UP University a depus o aplicație pentru a fi finanțat la Comisia Europeană, solicitând valoarea maximă de 13 milioane de euro. Scopul acestei întâlniri vizează direcțiile de colaborare între universitățile partenere, indiferent de rezultatul aplicației, respectiv stabilirea unei strategii de progres, în funcție de posibilitățile financiare ale universităților.

        Consorţiul are în vedere dezvoltarea de noi forme de studiu şi perfecţionare pe tot parcursul vieţii (microcredenţiale, parcursuri flexibile de învăţare), precum şi abordări globale (diploma europeană) într-o gamă largă de domenii ale cunoaşterii.

        SERILE CONCERTISTICE IN MEMORIAM DOREL BAICU

        Ion Negură – flaut și Olga Iuhno – pian

         

        Centrul de Cultură „George Apostu” în parteneriat cu Asociația de Concerte „SYRINX” organizează în data 22 mai 2024, începând cu ora 17.00, o nouă întâlnire în cadrul programului

        „SERILE CONCERTISTICE”, dedicată memoriei celui care a fost Dorel Baicu – prim-flautist al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, conf. univ. dr. la Academia de muzică din Iași și component al cunoscutei formații camerale „Trio Syrinx”.

         „Serile concertistice” vor aduce pe scena Muzeului de Artă Contemporană „George Apostu” doi artiști emeriți din Republica Moldova: Ion Negură – flaut și Olga Iuhno – pian.

        Născut într-o familie de muzicieni, Ion Negură este un flautist desăvârșit cu o carieră impresionantă. Absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Negură a câștigat numeroase premii și diplome la concursuri naționale și internaționale. Este solist al Sălii cu Orgă din Chișinău și în anul 2021 i-a fost conferit titlul onorific de Artist Emerit al Republicii Moldova.

        Pianistă și pedagog cu o reputație de excepție, Olga Iuhno a influențat și inspirat mulți tineri muzicieni în drumul lor către excelență. Absolventă a Conservatorului „Nikolai Rimski-Korsakov” din Sankt Petersburg, Olga Iuhno este lector superior la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău și a primit titlul de Maestru în Artă al Republicii Moldova.

        Măiestria și profesionalismul sunt cuvintele ce îi definesc cel mai bine pe cei doi artiști din Republica Moldova, care vor încânta publicul cu un program muzical captivant, cuprinzând lucrări remarcabile precum:

        Johann Sebastian Bach – Sonata în mi minor, BWV 1034

        Friedrich Kuhlau – Introducere și Rondo Op. 98a

        Francis Poulenc – Sonata pentru flaut și pian

        George Enescu – Cantabile și Presto

        Vladimir Rotaru – Peisaje rustice

         

        Biletele pot fi procurate pe platformele MYTICKET.RO, ENTERTIX.RO și de la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”.

        Programul cultural pentru anul 2024 al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfăşoară sub genericul „Patrimoniu – valoare și valorizare”.

        Măsuri de ordine de Rusaliile Romano-Catolice, în localitatea Ghimeș-Făget

        Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău va asigura integrarea tuturor măsurilor de ordine publică în localitatea Ghimeș-Făget, împreună cu Inspectoratele de Poliție, Jandarmi si Pentru Situații de Urgență ale județului Bacău, în perioada 17 – 20 mai 2024, cu ocazia manifestărilor religioase și de omagiere prilejuite de sărbătoarea „Rusaliile Romano Catolice”.

        Astfel, conform programului stabilit de către organizatori, vineri, 17 mai 2024, persoanele prezente la manifestare vor participa la o slujbă religioasă oficiată la Biserica Kontumáci din localitate, iar în jurul orei 16.00 pelerinii vor începe deplasarea către Șumuleu Ciuc.

        Sâmbătă, 18 mai 2024, se vor oficia slujbe religioase la Biserica Romano Catolică Ghimeș-Făget, iar participanții vor vizita obiectivele turistice din localitate.

        Duminică, 19 mai 2024, credincioșii care sosesc cu trenurile Csiksomlyó Express și Székely Rapid, împreună cu cei care sunt prezenți în localitate, se vor deplasa cu însemnele de omagiu la Biserica Kontumàci, unde vor participa la slujba de Rusalii și vor depune coroane în memoria eroilor.

        Luni, 20 mai 2024, se vor întoarce pelerinii de la Șumuleu Ciuc, activitate marcată de o slujbă religioasă de mulțumire și binecuvântare a acestora.

        Jandarmii Grupării Mobile Bacău si polițiști din cadrul Inspectoratului Județean Bacău vor fi prezenți pe traseele de deplasare ale pelerinilor, în apropierea Bisericii Romano Catolice și a Bisericii Kontumàci din localitate, în zonele de interes turistic, respectiv cantonul-muzeu, cel mai estic punct al Căilor Ferate Maghiare înainte de 1918, „Monumentul Istoric al Tuturor Maghiarilor” și zona de acces către ruinele Cetăţii Rakoczi, precum și în zonele special amenajate pentru parcarea autovehiculelor.

        Pentru prevenirea oricăror situații care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor, participanții sunt rugați să respecte recomandările făcute de organizatorii adunării publice, împuterniciţii acestora și organele de ordine și să se abţină de la acţiuni ce pot împiedica desfăşurarea normală a manifestării, ce are un caracter pur religios.

        Invităm cetăţenii, ca la rândul lor, să ne sprijine în misiunea noastră, manifestând grijă asupra modului de păstrare şi folosire a bunurilor şi valorilor proprii, a asigurării corespunzătoare a autovehiculelor parcate în zone autorizate şi, nu în ultimul rând, prin grija deosebită acordată copiilor și persoanelor în vârstă care se pot rătăci cu uşurință în mulţime.

        Pentru orice situație, solicitați cu încredere sprijinul celui mai apropiat echipaj de Jandarmerie sau Poliție, direct sau prin apel la Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

        Stejarul roșu american în pădurea de la Coman, din OS Livezi

          Arboretul de stejar roșu american din unitatea amenajistică 105A din UP III Coman, bazinul Filipea, este unul deosebit în România, ocupând o suprafață de 15,70 hectare și având o vârstă de 45 de ani.

          Conform comunicatului emis de OCOLUL SILVIC LIVEZI, structura acestui arboret este de  5 exemplare de stejar roșu, 2 stejari, 1 fag, 1 paltin de munte și 1 fag cu frunze albe.

          Specia de stejar roșu american, cu origini în America de Nord, se distinge prin frunzele mari, pieloase, care capătă nuanțe de galben și roșu aprins în timpul toamnei, fiind tot mai apreciată ca specie ornamentală.

          Având o largă amplitudine climatică, acesta fructifică frecvent la intervale de 2-3 ani, producând ghinde care maturizează bienal.

          Totuși, lemnul său este calitativ inferior speciilor autohtone de stejar, însă are creșteri rapide și contribuie la restabilirea fertilității solului prin formarea unei litere bogate în frunze.

          În arboretul din Coman, datorită condițiilor optime, au fost identificate exemplare de stejar roșu american cu diametre de peste 50 cm și înălțimi cuprinse între 24 și 25 de metri, la o vârstă de aproximativ 45-50 de ani.

          Aceste caracteristici remarcabile fac ca acest arboret să fie unul dintre puținele exemplare de acest fel din România și reprezintă o bogăție naturală deosebită pentru zona respectivă.

          Micii fermieri vor fi taxați suplimentar pentru transportul produselor agricole

            Image by frimufilms on Freepik

            Începând cu 1 iulie, micii fermieri din România vor fi supuși unei taxe suplimentare pentru transportul propriilor recolte, conform unei noi reglementări publicate de ANAF. Această măsură a fost anunțată de către Dorin Cojocaru, președintele APRIL (Asociația Patronală Română din Industria Laptelui), în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1.

            Potrivit declarațiilor lui Cojocaru, impozitul va viza transportul mărfurilor agricole și va fi impus fermierilor care dețin atestate și carnete de producător. Documentul normativ a fost publicat pe site-ul ANAF pentru consultare publică și face parte dintr-un proiect mai amplu, având ca scop monitorizarea transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat pe teritoriul național.

            Actul normativ va afecta direct micii producători agricoli, care își transportă singuri produsele obținute în exploatație. Acest lucru este valabil în special pentru legumicultori, apicultori și micii fermieri de animale, care își valorifică produsele prin intermediul piețelor sau a centrelor de colectare.

            Sistemul E-transport, instituit în 2022, are drept scop monitorizarea transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat pe teritoriul național, fiind gestionat de către Ministerul Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și Centrul Național pentru Informații Financiare.

            Cu toate acestea, Cojocaru avertizează că modificările aduse legislației pot fi dificil de respectat de către mulți producători și procesatori români, fapt ce ar putea afecta negativ industria. Este subliniată nevoia de vigilență în monitorizarea noilor acte normative, pentru a evita consecințele nedorite pentru producători și economie în ansamblu.

            VIDEO: Santierul nodului rutier Mogoșești de pe Autostrada A7

            Filmare aeriană a șantierului nodului rutier Mogoșești, de pe tronsonul lotului 3 Bacău – Pașcani al Autostrăzii A7. Acest nod rutier este prevăzut la circa 10 km de la „intrarea” autostrăzii în județul Iași. Geometria este de tip „Trompetă”, cu raze ale bretelelor de 250 m, fiind asigurată o viteză de proiectare de 60Km/h cu descărcare în DJ208. Trompeta descarcă traficul print-o bretea într-o intersecție giratorie la DJ208. Nodul este amplasat pe raza UAT Hălăucești.

            Sursa video

            Sfaturi utile de la jandarmii băcauani

              Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău vor asigura măsurile de ordine publică la peste 10 evenimente cultural artistice, religioase și sportive care vor avea loc în perioada 17 – 19 mai. Jandarmii vor acționa independent și în sistem integrat, pentru siguranța cetățenilor, prevenirea și combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de conviețuire socială.

              În perioada 17 – 19 mai, jandarmii băcăuani vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările cultural artistice, religioase și sportive care vor avea loc în județul Bacău: ” Turul Colinelor”, ” Ziua Comunei Dealu Morii”, Târgul gospodarilor de produse montane”-„La porțile Nemirei tradiții și obiceiuri”, „Noaptea Europeană a Muzeelor”, meciurile de fotbal din cadrul Ligii a III-a dintre echipele C.S Aerostar- A.C.S Somuz Fălticeni, C.S.M Bacău- A.C.S F.C Bacău, A.F.C.S Viitorul Curița-A.F.C Odorheiu Secuiesc, activități recreative de hard-enduro și ATV-uri „Open Rude V”, procesiunea religioasă a Parohiei Romano Catolice ” Sfântul Nicolae” Bacău cu prilejul sărbătorii ” Coborârea Duhului Sfânt” și marșul absolvenților Colegiului Național Catolic ” Sfântul Iosif” Bacău.

              Pentru a preveni eventualele incidente care pot duce la tulburarea ordinii și siguranței publice, jandarmii băcăuani recomandă cetățenilor participanți la aceste evenimente să adopte un comportament civilizat, să respecte regulile stabilite de către organizatori, să evite conflictele de orice natură, să acorde o atenție sporită copiilor, dacă sunt însoțiți de aceștia și să aibă grijă de bunurile personale, iar în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite intervenţia sau sprijinul forțelor de ordine.

              Având în vedere prognoza meteo care anunță vreme bună în acest weekend, jandarmii montani din stațiunile Slănic Moldova și Târgu-Ocna vor fi alături de turiști pe traseele turistice pentru menținerea ordinii publice, siguranța și îndrumarea celor care vor urca pe munte, având în atenție și respectarea normelor legale referitoare la activităţile de picnic.

              Reamintim cetățenilor obligația de a face picnic doar în zonele special amenajate pentru astfel de activități, de a supraveghea focul în permanență și depozitarea deșeurilor doar în locurile special destinate.
              În cazul apariției unei situații de dificultate sau de risc la adresa integrității, sănătății sau a vieții, solicitați sprijinul forțelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgență 112.

              Cum se obține atestatul de întreprindere socialã

                Luna mai este luna promovării economiei sociale şi este dedicată organizării diferitelor evenimente sau acţiuni de mediatizare a domeniului economiei sociale, având drept scop dezvoltarea locală şi cetăţenia activă, cooperarea şi solidaritatea socială.

                Acest sector, reglemetat de Legea nr. 219/2015 privind economia socială, are ca obiective creşterea calitativă şi cantitativă a ocupării, prin crearea de locuri de muncă pe termen lung în cadrul întreprinderilor sociale de inserţie şi a întreprinderilor sociale, dezvoltarea de întreprinderi sociale de inserţie care asigură măsuri de acompaniere a persoanelor din grupurile vulnerabile pe termen scurt sau mediu pentru integrare treptată pe piaţa muncii în economia reală, susţinerea şi dezvoltarea antreprenoriatului social.

                Pentru îndeplinirea obiectivelor economiei sociale, entitățile economiei sociale desfășoară, în principal, următoarele activități de interes general:

                – producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia;

                – promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil;

                – dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;

                – dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.

                Atestarea întreprinderilor sociale și certificarea întreprinderilor sociale de inserție sunt gratuite și se realizează de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin agențiile județene, respectiv Agenția Muncipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București.

                Situația întreprinderilor sociale care au primit atestat/marcă se regăsește în Registrul Unic de Evidență a Întreprinderilor Sociale, care se actualizează lunar.

                În cadrul campaniei de promovare a economiei sociale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, va desfășura, la nivel national, prin intermediul instituţiilor subordonate, inclusiv și AJOFM Bacău, acţiuni de tipul mese rotunde/seminarii, întâlniri, prin care să se asigure cadrul de dialog între specialiștii din domeniu, factori interesați (reprezentanți ai ONG, ai angajatorilor și ai autorităților locale) care pot sprijini dezvoltarea acestui sector și va emite  comunicate de presă sau organiza conferințe de presă.

                Evenimentele organizate în luna mai vor aduce în atenție prevederile legale referitoare la domeniul economiei sociale și vor facilita  dialogul la nivel local pentru dezvoltarea acestui sector.

                În cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bacău funcţionează           Compartimentul Relaţii cu Angajatorii şi Economie Socială, care are, printre alte obligatii, şi atribuţii de atestare a întreprinderilor de economie socială, potrivit prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială.

                     Atestatul de întreprindere socialã se acordã întreprinderilor sociale care dispun,                   prin actele de înființare și funcționare, respectarea urmãtoarelor criterii:

                • actioneazã în scop social și în interesul general al comunitãții;
                • alocã minimum 90% din profitul realizat scopului social și rezervei statutare;
                • se obligã sã transmitã bunurile rãmase în urma lichidãrii cãtre una sau mai multe întreprinderi sociale;
                • aplicã principiul echitãții sociale fațã de angajați, asigurând niveluri de salarizare echitabile, între care nu pot exista diferente care sã depãseascã raportul de 1 la 8.

                În vederea obținerii atestatului, persoanele juridice de drept privat, trebuie sã depunã sau sã transmitã prin poștã, cu confirmare de primire, la AJOFM  Bacău urmãtoarele documente:

                • cerere pentru acordarea atestatului, completatã conform modelului prevãzut în anexa nr. 2 (la normele metodologice) sau, dupã caz, în anexa nr. 6 (la normele metodologice) în situatia în care se solicitã concomitent si acordarea mãrcii sociale;
                • actele de înființare și funcționare care demonstreazã faptul cã activitatea desfãșuratã are scop social.

                Informații suplimentare se pot obține de la sediul AJOFM Bacau, strada I.S.Sturza,   nr.63, loc. Bacau, jud. Bacau, telefon 0234 576736.

                Avarie pe Calea Adjudului din Onești!

                  Astăzi – 16 mai 2024, s-a înregistrat o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Calea Adjudului nr. 164 din orașul Onești, județul Bacău.

                  Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA sunt nevoite să reducă presiunea apei potabile, în intervalul orar 12.00 – 17.00, în Zona Industrială și Cartierul Borzești, precum și pe Calea Adjudului. La etajele superioare ale imobilelor se poate înregistra lipsa totală a acesteia.

                  Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametri optimi, în cel mai scurt timp.

                  Biroul de Comunicare

                  Restricții de circulație pe DN 12A, Ghimeș – Comănești, județul Bacău, de Rusaliile Catolice

                    Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a emis o solicitare pentru instituirea unor restricții de circulație pe Drumul Național 12A, tronsonul Ghimeș – Comănești, în județul Bacău, cu ocazia sărbătorii Rusaliilor Catolice.

                    Astfel, în ziua de 19 mai 2024, în intervalul orar 06:00 – 22:00, se va aplica o restricție temporară de circulație pentru vehiculele destinate transportului de mărfuri cu masă totală maxim autorizată mai mare de 3,5 tone.

                    Această măsură este luată pentru a permite desfășurarea în condiții optime a manifestărilor organizate anual în această zonă cu ocazia Rusaliilor Catolice. Restricția va fi aplicată pe tronsonul DN 12A, între kilometrii 38+035 și 74+400, între localitățile Ghimeș și Comănești.

                    Informații suplimentare:

                    • Data și intervalul restricției: 19 mai 2024, 06:00 – 22:00
                    • Tronson afectat: DN 12A, km 38+035 – 74+400, Ghimeș – Comănești, județul Bacău
                    • Tipul vehiculelor restricționate: Cele destinate transportului de mărfuri cu masă totală maxim autorizată mai mare de 3,5 tone

                     

                    Importul de gaze al României a crescut cu peste o treime

                      România a înregistrat în primele trei luni ale anului 2024 o creștere semnificativă a importului de gaze naturale, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit acestor date, importul de gaze naturale utilizabile a atins 323 tone echivalent petrol (tep), în creștere cu 34,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, adică cu 82.800 tep.

                      În același timp, producția internă de gaze naturale a înregistrat o ușoară creștere, totalizând 2,266 milioane tep, cu 1,2% peste nivelul din primul trimestru al anului 2023 (+22.300 tep).

                      Conform estimărilor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), producția de gaze naturale este proiectată să înregistreze un ritm mediu anual de creștere de 3,6% în perioada 2023-2026.

                      În ultima Prognoză a echilibrului energetic, CNSP estimează că producția de gaze pentru anul 2024 va crește cu 2,3%, atingând 7,935 milioane tep, pentru 2025 cu 2,7% (8,15 milioane tep) și pentru 2026 cu 3,8% (8,455 milioane tep).

                      În ceea ce privește importurile de gaze naturale, prognozele pentru acest an indică o cantitate de 1,79 milioane tep (o scădere cu 2,8%), pentru 2025 de 1,755 milioane tep (o scădere cu 2,1%) și pentru 2026 de 1,725 milioane tep (o scădere cu 1,8%).

                      ULTIMELE ȘTIRI