Acasă Blog Pagina 5539

Sanatate la pret redus pentru copii

    Legea 95/2006, a asigurarilor sociale de sanatate, le garanteaza copiilor dreptul la asistenta medicala gratuita. Acestia au prioritate la medicamente, investigatii si interventii medicale. Legea se respecta insa in limita fondurilor. Singurele tipuri de servicii medicale la care nu se inregistreaza in ultimul timp probleme sunt asistenta spitaliceasca si asigurarea medicamentelor compensate. Copiii care au insa nevoie de analize medicale, dispozitive medicale (proteze sau orteze), tratamente sau interventii chirurgicale in strainatate sunt trecuti pe liste de asteptare ca orice adult. Totul, din lipsa fondurilor. Cel mai elocvent exemplu este asistenta stomatologica. Copiii ar trebui sa beneficieze gratuit de preventie si tratament stomatologic. Cabinetele dentare primesc insa de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) un buget lunar de cel mult 1600 de lei. „Acordam prioritate copiilor, dar suma alocata este departe de a acoperi nevoile copiilor care se prezinta la noi, ne-a declarat dr. Diana Iovan, presedintele Colegiului Medicilor Dentisti. Daca am primi 5.000 de lei pe luna am putea raspunde tuturor solicitarilor”. Accesul gratuit al copiilor la asistenta medicala este in multe cazuri doar un principiu dintr-o lege. Pentru ca, si in cazul acestora, CJAS acopera costul celui mai ieftin produs sau serviciu de pe piata. In cazul dispozitivelor medicale, de exemplu, pacientii trebuie sa scoata uneori de trei-patru ori mai multi bani din buzunar decat partea asigurata de CJAS. Pentru un copil care are nevoie de o proteza oculara, parintii trebuie sa fie pregatiti sa achite cel putin 2000 de lei. Aceasta, deoarece medicii nu ofera garantii sau chiar refuza sa foloseasca proteza decontata de CJAS. Sistemul romanesc al asigurarilor de sanatate este printre cele mai generoase din lume. Dar numai ca legislatie. In realitate, este incorsetat de un buget insuficient.

    Doina Mincu

    „NU” traficului de persoane in comuna Lipova

      Localnicii din Lipova au aflat ce inseamna traficul de persoane. Reprezentantii Agentiei Nationale Impotriva Traficului de Persoane (ANITP) si Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului (DGASPC) continua monitorizarea si informarea populatiei despre tot ce inseamna aceasta fapta, pedepsita aspru de lege. Locul de intalnire al specialistilor au fost scolile din satele Malosu, Satu Nou si Lipova. „Incercam ca in toate comunele limotrofe comunei Odobesti, unde doi parinti din satul Ciuturesti si-au vandut copii in scopul traficarii de organe interne, sa prevenim astfel de fapte si sa informam cu privire la tot ce inseamna trafic de persoane. Am declansat, impreuna cu autoritatile locale ample actiuni de acest gen, in special cu persoanele adulte, zona fiind cunoscuta cu potentia economic scazut”, a explicat subcomisar Ion Munteanu, coordonatorul Centrului regional ANITP. Populatia din Lipova a aflat cu ce se ocupa ANITP, ce inseamna exploatarea prin munca, sexuala, pentru transplant de organe si prin cersetorie, unde pot anunta faptele de trafic de persoane si ce sa faca pentru a nu ajunge victimele acestor infractiuni.

      Roxana Neagu

      Conventiile dintre CET si consumatori au ramas in aer

        CET va solicita Consiliului Local Bacau modificarea hotararii care obliga societatea sa incheie conventii individuale cu proprietarii apartamentelor bransate la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic. Potrivit acesteia, proprietarii de apartamente care semneaza conventia scapa de obligatia de plata a penalitatilor facturate de CET de la infiintarea sa, in 2002. La randul lor, sunt obligati ca, in termen de 3 luni de la semnarea conventiilor, sa-si achite debitele la CET. „Este imposibil sa incheiem aceste conventii, ne-a declarat Vasile Dragusanu, directorul CET. Daca se sterg penalitatile, cine ne vireaza noua sumele echivalente? Acestea sunt trecute in contabilitate si se transforma in pierderi financiare.” O alta piedica in incheierea conventiilor individuale o reprezinta neconcordanta dintre datoria din documentele CET si cea din scriptele asociatiilor de proprietari. In foarte multe asociatii, diferenta are drept cauza delapidarile sau politica de achitare a facturilor de la alti furnizori cu sumele incasate pentru agentul termic. „Aceasta hotarare de consiliu local nu este aplicabila”, a concluzionat Vasile Dragusanu. Desi CET a avut ca termen al operatiunii finalul lunii februarie, a incheiat doar trei conventii.

        Doina Mincu

        Mii de salariati au mai multe contracte de munca

          In timp ce mii de salariati au fost concediati ori urmeaza sa fie disponibilizati, altii, destul de multi, sunt intr-o situatie extrem de fericita. Peste 3 la suta dintre cei circa 92.000 de salariati, angajati la firmele private, asociatiile cooperatiste, familiale etc., altele decat cele de stat, au mai multe contracte individuale de munca. Mai exact, aproximativ 3.000 de persoane au doua sau trei contracte de munca. Potrivit Codului Muncii, orice salariat are dreptul sa cumuleze mai multe functii, in baza unui contract individual de munca. In acest caz, el va beneficia de salariul corespunzator pentru fiecare functie. Fac exceptie de la aceasta prevedere a Codului Muncii numai situatiile in care, prin lege, sunt prevazute incompatibilitati pentru cumulul unor functii. Salariatii care au mai multe contracte individuale de munca sunt obligati sa declare fiecarui angajator locul unde isi exercita functia pe care o considera de baza.

          Elena Tintaru

          Subventii pentru ocrotirea copiilor in centrele private

            Anul trecut asociatiile neguvernamentale care desfasoara activitati de asistenta sociala au beneficiat de mai multi bani de la bugetul statului. „Din cei 69 furnizori de servicii sociale, acreditati, noua sunt asociatii si au 13 unitati de profil, ne-a spus Gheorghe Apostu, directorul Directiei de Munca si Incluziune Sociala (DMIS) Bacau. Toate sunt private si primesc subventii de la bugetul de stat”. Aceste subventii (indemnizatii) sunt de la 75 lei pana la 250 lei lunar pentru fiecare persoana asistata in unitate (centru). Pentru fiecare asistat din cei opt Fundatia „Victorine le Dieu” din Onesti primeste drept subventie 250 lei. Aceeasi suma este acordata si Casei de Copii „Sf.Maria” de la Barati pentru fiecare dintre cei 45 de asistati de aici, precum si Asociatiei „Copiii in sanul familiei” de la Hirja, comuna Oituz (16 copii). {i exemplele ar putea continua. In 2008, suma totala care a fost achitata prin DMIS Bacau celor noua asociatii a fost de 901.632 lei, pentru 727 persoane asistate. Oricum, cel care iese in avantaj este statul. Daca ar fi sa le ocroteasca el in institutiile sale pe cele 727 persoane, atunci l-ar costa mult mai mult.

            Elena Tintaru

            Spectacol de teatru la Palatul Copiilor

              Palatul Copiilor si Societatea particulara „Buzunarul cu teatru” pun in scena, cu ocazia sarbatoririi „Zilei Mondiale a Teatrului”,a doua premiere teatrale: „Come and go” de Samuel Beckett si „Impaiati-va iubitii” de Teodor Mazilu. Piesele sunt prezentate de clasa de teatru „Prospero”, in regia lui Gheorghe Balint. Vor interpreta elevii Florina Paldau, Lavinia Adam, Andreea Ferchiu, Irina Frunza, Flavia Sandu, in „Come and go”, si Lavinia Adam si Catalin Petcu in „Impaiati-va iubitii”. Scenografia este semnata de arh. Crezantema Sofronea, coloana sonora apartine lui Ciprian Manta, iar de fotografii se va ocupa Ioan Viorel Cojan. Avanpremiera la aceste spectacole va avea loc astazi, 25 martie, de la 17.00, iar premiera va avea loc vineri, 27 martie, de la ora 17.00. „Sper ca elevii care joaca in piese sa devina repere culturale. Iar daca nu vor ajunge, vor fi niste spectatori minunati. Poate ca viata celor mai multi dintre noi nu este decat un lung sir de cruzimi, neintelegeri, rautati si prostie. Poate ca arta poate sa salveze ceva”, spune regizorul Gheorghe Balint. Partener media la aceasta manifestare artistica este Trustul „Desteptarea”.

              Gabriel Pop

              „Ziua Portilor Deschise” la Politie

                De ziua lor, 25 martie, politistii deschid portile publicului bacauan. Cu acest prilej, in holul mare al Politiei Municipiului, Serviciul de Arme, Exploziv si Substante Toxice va organiza o expozitie inedita de arme de foc confiscate in urma actiunilor lucratorilor Inspectoratului de Politie Judetean Bacau, iar Serviciul Criminalistic va scoate la iveala o parte din taina cercetarilor la fata locului, in cazul unor infractiuni grave si unor evenimente deosebite, a identificarii criminalilor, violatorilor si infractorilor, va efectua expertize tehnice demonstrative pe probe de sange si alte urme stranse de la diferite interventii.Si Politia Rutiera va iesi in strada pentru a-si prezenta activitatea, dar si tehnica de interventie, respectiv aparatul etilotest, radarul sau masinile din parcul auto. Mascatii de la DPIR vor face si ei demonstratii pentru bacauani, iar la Inspectorat se vor inainta in grad 115 agenti si 38 de ofiteri, in gradul profesional urmator, la implinirea termenului. In paralel, tot la Politia Municipiului vor fi deschise, a doua oara in ultimii ani, si usile arestului, in care sunt incarcerati detinutii.

                xana Neagu

                Training in sprijinul persoanelor cu dizabilitati

                  Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC) Bacau organizeaza cursul aTehnici de stimulare si dezvoltare prin Arte Combinate pentru persoane cu dizabilitati”, finantat de UE prin programul Phare 2006 – Dezvoltarea sectorului ONG si educatie civica. Cursul se va desfasura, incepand de azi, la Brasov, in sala de training a Fundatiei Rafael. Programul aIMPART” derulat de FSC e primul taraa care preda tehnici combinate bazate pe arte. Modulul de curs „Tehnici de lucru prin Arte Combinate” (pictura, miscare, drama, muzica si joc) e creat pentru a depasi barierele educarii formale si sa provoace schimbari in metodele personalului care lucreaza direct cu persoanele cu handicap. aRezultat al unei experiente de peste 15 ani in domeniul dezvoltarii stimularii persoanelor cu dizabilitati, imbinand metodele neconventionale cu modelul de implementare occidental, modulul reprezinta standardul european in materie de training a persoanelor care relationeaza direct cu beneficiarii”, declara Mary Turner, director Action Space Mobile UK. Obiectivele acestui training sunt: familiarizarea in lucrul cu tehnici inedite, al caror efect e stimulareaa persoanelor cu dizabilitati insusirea unor modele performante de monitorizare si evaluare a rezultatelor alinierea la cerintele actuale ale UE in privinta constientizarii drepturilor persoanelor cu dizabilitati.

                  Silvia Patrascanu

                  Bugetarii vor venituri decente: „Sa fim egali in fata crizei”

                    Peste o suta de sindicalisti au pichetat, ieri, Prefectura pentru a protesta impotriva OUG care prevede disparitia sporurilor si primelor. Bugetarii acuza ca in timp ce lor li se taie sporurile, parlamentarii isi acorda prime de 100 de milioane. aSa suportam toti astfel de masuri” si aSa fim egali in fata crizei”, au cerut ei.

                    In fata Prefecturii Bacau s-au adunat, ieri, 120 de persoane care au adus mesajul a cateva mii de sindicalisti din judetul Bacau nemultumiti de faptul ca Guvernul vrea sa le diminueze veniturile. Protestatarii au reprezentat Federatia „Solidaritatea Nationala”, Sindicatul National al Functionarilor Publici, Federatia „Alma Mater”, Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual din Ministerul Administratiei si Internelor, Uniunea Sindicatelor APIA, Federatia Educatiei Nationale, Sindicatele Libere din Unitatile Sanitare, Federatia Sindicala a Veterinarilor si Federatia Sindicatelor din Administratia Publica. Protestul a inceput la ora 11 si a durat doua ore. Bugetarii acuza ca lor li se taie din venituri, „in schimb, Parlamentul isi acorda prime de pana la 100 de milioane si cheltuie zeci de milioane pe filtre de cafea, rafturi calde pentru farfurii sau dulapuri frigorifice”. Radu Cernat, vicepresedinte Cartel Alfa – Filiala Bacau, a explicat ca scopul lor este sa determine Guvernul sa nu adopte ordonanta. „Numai din decembrie 2008 si pana in prezent, puterea de cumparare a romanilor a scazut cu 30 la suta. Guvernul nu a prevazut insa nicio compensare a acestui fenomen”, acuza el.

                    In Franta, un bugetar ia 5000 de euro

                    „Un functionar cu studii superioare din Primaria Moinesti, aflat in primii ani de activitate, are un salariu de 699 de lei, la care se adauga sporuri in valoare de 175 de lei, ceea ce inseamna 874 de lei. In mana ia doar 530 de lei. Asta in conditiile in care ii este interzis sa lucreze si in alta parte”, arata Simona Bodor, functionar in Primaria Moinesti. Salariul maxim, la care se ajunge in preajma pensiei, e 1600 lei, dar netul e de 1200 lei. Dorian Pocovnicu, prefectul judetului, i-a primit pe protestatari si le-a ascultat doleantele. Radu Dabija, liderul sindicatului „Saint Just”, i-a explicat prefectului ca salariile lor n-ar trebui raportate la PIB, ci la veniturile din UE. Fata de 200 de euro, cat ia bugetarul roman, „un inspector din Franta castiga 5000 de euro pe luna, a spus Dabija. Asta in conditiile in care preturile alimentelor si ale altor produse sunt mai mari in Romania”. In administratie, salariile sunt mici, iar pretentiile, mari. „Din 60 de posturi de functionari, vacantate in judet, s-au ocupat doar 9 deoarece ceilalti nu au indeplinit conditiile”, a afirmat Marilena Darlau, membra in biroul federal al FNSA. aSper ca, din punctele pe care le solicitati, macar o parte sa se rezolve, a declarat Dorian Pocovnicu. In perioada de criza, a-ti pastra locul de munca si a fi remunerat corect e un mare castig”. Prefectul a preluat documentul in care sindicatele protesteaza impotriva diminuarii veniturilor, urmand sa-l inainteze Guvernului.

                    Silvia Patrascanu

                    Furt de fier vechi oprit de jandarmi: Societatea Letea,vandalizata de hoti

                      Incinta societatii comerciale LETEA SA Bacau continua sa fie vandalizata de hoti. Jandarmii de la Gruparea Mobila au reusit sa dea de urma a doi dintre ei. Hotii actioneaza permanent, cu un tupeu fantastic, zi si noapte, fara teama, chiar daca stiu ca in zona sunt patrule de politisti si jandarmi. Ei fura fierul vechi, pentru a-l revinde.

                      Societatea Letea este vandalizata de hoti zi si noapte. Sambata, doi dintre ei au fost prinsi in flagrant de agentii de paza ai societatii si de jandarmii de la Gruparea Mobila Bacau. Fara locuri de munca, fara venituri, dar si cu o educatie precara, o parte dintre locuitorii din cartierul Izvoare si-au gasit o noua ocupatie: aceea de a fura. Ei sustrag fierul vechi de pe vechile instalatii ale fabricii, cu scopul de a-l revinde. „La ora 16.30, pe 21 martie, dispeceratul unitatii noastre a fost sesizat telefonic de catre agentii de paza ai societatii in cauza cu privire la faptul ca au retinut in incinta fabricii doua persoane care au fost surprinse in timp ce incercau sa sustraga din interiorul unei hale dezafectate o vana din fonta de aproximativ 70-80 kilograme. La fata locului s-a deplasat un echipaj mobila si s-a trecut la identificarea hotilor”, a precizat cpt. Marius Taranu, ofiter la Gruparea Mobila de Jandarmi Bacau. Cei doi sunt Remus C, de 24 de ani, si Leonard L., de 16 ani, ambii fara antecedente penale. Fenomenul a luat amploare. Intr-o actiune a lor, hotii a lasat fabrica fara firele electrice de la panoul de comanda, fara telefonie si fara internet dupa ce au atacat un depozit de lemn. Hotii fura ce apuca. De la capace de canal, fier vechi si lemne, pana la cabluri electrice si chiar sine de cale ferata. Cu un comportament agresiv si violent, ei profita de neatentia lucratorilor din societate si ataca in grup, afectand deseori activitatea si intregul proces tehnologic al societatii. Mai mult, se folosesc si de minori, pentru a nu putea fi sanctionati. Acum, pentru prinderea lor s-au folosit si focuri de arma cu aer comprimat in semn de avertisment. „Cand au fost intrebati de activitatea pe care o desfasoara cei doi au declarat ca au venit impreuna cu alte doua persoane, pe care nu le cunosc decat dupa prenume. Au mai declarat ca au fost prinsi de agentii de paza, ca au incercat sa fuga, moment in care au fost somati verbal de catre agentii de paza sa se opreasca, fara a se conforma. De aceea,a unul dintre agenti a executat doua focuri de arma in aer, iar acestia s-au oprit”, a mai spus cpt. Taranu. Vana ce urma sa fie sustrasa trebuia valorificata la fier vechi. Ulterior au fost identificate si celelalte doua persoane care au participat la „actiune”. In paralel, s-a luat masura conducerii hotilor la sediul unitatii pentru continuarea cercetarilor. Pe numele lor s-a intocmit dosar cu acte premergatoare sub aspectul comiterii de tentativa de furt calificat. Urmeaza ca cercetarile sa fie continuate de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau.

                      O raza de speranta dupa 13 ani de chin: Miracol in lupta cu SIDA

                        Ana Maria D. are 22 de ani. De 13 ani duce povara unui diagnostic neindurator: SIDA. Fiecare zi a trecut peste ea mai mohorata decat cea dinainte. Suferinta si pronosticul mereu rezervat al medicilor i-au naruit toate sperantele. De cateva zile a aflat ca virusul HIV este nedetectabil in sangele ei, iar imunitatea i-a crescut spectaculos. Visul ei cel mai drag, sa fie mama, este pe cale sa se implineasca.

                        A crezut ca va sfarsi singura, macinata de infectiile impotriva carora organismul ei lipsit de imunitate nu va putea lupta. De cateva zile, insa, parca a venit primavara in viata ei. „Am fost din nou la Bucuresti, fiindca vreau sa fiu operata (sufera de o forma grava de scolioza – n.r.) ne-a povestit Ana Maria. Mai intai mi-am facut analizele periodice la Institutul aMatei Balsa. Cu rezultatul acestora, m-am prezentat la chirurg. I-am spus ca am HIV. Nu m-a crezut: potrivit rezultatului de laborator, virusul este nedetectabil in sangele meu”. Ana Maria a fost diagnosticata la 9 ani si crede ca se va vindeca, mai ales ca este a doua oara in ultimele luni cand primeste acest rezultat, iar imunitatea i-a crescut foarte mult, in mod miraculos. „Tratamentul, pe care il urmez cu sfintenie, si atitudinea in fata bolii sunt secretul. Nici nu ma gandesc la SIDA. O ignor”.

                        A dormit in Gara
                        de Nord pentru a ajunge la doctor

                        Ana Maria este departe de a fi sanatoasa. Scolioza i-a deformat trupul. Respira tot mai greu cu fiecare zi. Si-a dorit cu disperare sa ajunga pe masa de operatie si sa devina inalta si subtire. Pentru visul ei a indurat umilinte si chin. Recent a dormit doua nopti in Gara de Nord pentru a putea ajunge la prima ora la doctor. Din pacate, verdictul a fost nemilos pentru ea. „As fi vrut sa ajung in strainatate pentru operatie. Aveam nevoie de formularul E 112 de la Casa de Asigurari de Sanatate. Primul medic la care am fost, la Spitalul aBagdasar-Arsenia, a refuzat sa semneze ca nu poate face operatia. Al doilea, la Spitalul aFoisorul de Foca, a spus ca risc sa raman paralizata”. Ana Maria este gata sa-si riste viata, dar nu pentru a fi „inalta si subtire”. De cateva zile, traieste o experienta noua. „Sunt insarcinata. Medicii spun ca riscul este enorm pentru mine. Voi lua toate masurile sa am un copil sanatos”.

                        aEvolutie extraordinar de buna”

                        Medicii infectionisti sunt de parere ca astfel de cazuri vor fi din ce in ce mai multe, daca persoana infectata HIV va beneficia de tratament specific, antiretroviral, si va respecta strict regimul alimentar si de viata recomandat. „Faptul ca virusul este nedetectabil nu inseamna ca infectia nu mai exista, ne spune dr. Valerica Ciobanu, medic primar infectionist, directorul medical al Spitalului Judetean de Urgenta. Virusul nu se negativeaza. Cresterea spectaculoasa a imunitatii si nedetectarea virusului se explica prin aceea ca pacienta respecta intocmai modul de administrare a tratamentului antiretroviral, alimentatia corespunzatoare acestuia si are si un stil de viata adecvat. Toate acestea dar si deoarece pacienta este foarte cooperanta au dus la o evolutie extraordinar de buna a ei”. Medicii anticipeaza ca daca nu va interveni vreo complicatie, tanara infectata cu virusul HIV va mai trai foarte multi ani de acum inainte.

                        Doina Mincu,
                        Elena Tintaru

                        Scriitorii cauta casa „noua”

                        Dupa ce a primit un loc de refugiu din partea conducerii Scolii generale aAlexandru cel Bun”, conducerea USR cauta un spatiu mai apropiat de cerintele unei bresle. aVrem ca in viitorul apropiat sa facem rost de un sediu mai personalizat”, spune Calistrat Costin, presedintele Uniunii Scriitorilor, filiala Bacau. In acest moment, sediul USR Bacau este la Scoala generala nr. 5 aAlexandru cel Bun”, intr-o sala de curs. Fostul sediu al scriitorilor bacauani era la Muzeul de Stiintele Naturii, de langa Parcul Trandafirilor. Dar pentru ca muzeul a fost retrocedat fostilor proprietari – in conditii in care implicarea Consiliului Judetean este inca destul de neclara -, USR Bacau a primit o mana de ajutor, nesperata, acum doi ani, de la prof. Camelia Iacob, director la Scoala aAlexandru cel Bun”. aIi multumim doamnei directoare pentru generozitate, dar se simte nevoia pentru scriitori la un loc mai propriu”, isi exprima dorinta Calistrat Costin, care precizeaza ca acel loc ar putea fi Casa Sterian. aEste o cladire cu o arhitectura deosebita, oferind un spatiu generos, situata antr-o zona centrala, usor accesibila. Are trei nivele – demisol, parter si etaj, precum si o mansarda analta care poate fi amenajata. Cu investitii relativ modeste, Casa Sterian ar putea deveni an scurt timp un centru cultural de maxim interes. Avem an vedere faptul ca, de-a lungul anilor, an municipiul Bacau au trait si au creat o serie de personalitati de prim rang ale culturii romane si care nu si-au gasit locul an apanteonula local”, suna randurile unei scrisori trimise acum un an de Directia de Cultura catre Prefectura Bacau. Casa Sterian ramane, in continuare, o speranta pentru cultura bacauana.

                        Gabriel Pop

                        Atacantul FCM Bacau Razvan Neagu crede ca echipa sa poate invinge orice adversara din campionat: „Trebuie sa ne temem doar de noi”

                        Start lansat pentru FCM Bacau in acest retur: trei meciuri, trei victorii. Ultima, cea de la Buftea, l-a avut ca protagonist pe Razvan Neagu, autorul unei aduble”. Atacantul imprumutat de la FC Vaslui se afla la primele sale doua goluri marcate pentru FCM Bacau. aNu vreau sa ma opresc aici”, a declarat jucatorul in varsta de 21 de ani.

                        – Razvane, in sfarsit ai spart gheata!
                        – Cred ca era si timpul. Nu pot spune ca eram disperat sa marchez, dar un atacant care nu da gol se simte ca pestele pe uscat. Aceste goluri au venit foarte bine: si pentru mine, si pentru echipa.
                        – Cel putin golul de 3-1 a cazut chiar la tanc.
                        – Intr-adevar, Buftea marcase pe final de repriza, iar faptul ca am reusit sa ne distantam din nou la doua goluri in primele minute dupa pauza a taiat din elanul adversarei.
                        – Ai avut emotii la penalty?
                        – Niciun fel de emotii. Eram sigur ca voi inscrie. Daca as fi avut vreo indoiala, nici nu puneam mana pe minge lasam pe altul sa bata.
                        – Sunteti neinvinsi in 2009. In plus, in retur aveti numai victorii. Unde va opriti?
                        – Pai, nu prea vrem sa ne oprim. Eu cred ca putem bate orice adversar din campionat. Daca e sa ne temem de cineva, trebuie sa ne temem doar de noi insine. Ne-a spus-o si nea” Ghita Poenaru: daca ne facem jocul, nu trebuie sa ne preocupe adversarul.
                        – Sambata vine CSM Ploiesti. Un nou gol semnat de Razvan Neagu?
                        – M-as bucura, insa cel mai important e sa castigam. Nu conteaza cine inscrie, poate sa o faca si Haisan. Totul e sa luam trei puncte.
                        – Iti vorbesti de bine cumatrul. Dupa meciul de sambata, aveti treaba: Cristi Haisan iti va boteza fetita, pe Vanessa Stefania. Un motiv in plus pentru a castiga jocul cu Ploiestiul.
                        – Asa este, insa apropo de faza cu cumatrul, sa stiti ca in vestiar suntem cu totii o familie. Acesta este de fapt si unul din secretele care stau la baza rezultatelor bune obtinute in acest retur.

                        Badminton / Turneul Banu Invest: Bacaul face legea

                        Super-rezultate la cel mai puternic turneu international organizat in Romania. Niciodata nu s-au obtinut 4 medalii la un concurs de o asemenea anvergura. Iar pe podium au urcat numai bacauani!

                        In finala

                        Cea mai buna performanta au avut-o Alexandra Milon si Florentina Petre. aCu ele avem cele mai mari sanse, daca ajungem in sferturi sau poate in semifinale ar fi excelent la un turneu de o asemenea amploare”, spunea antrenorul Bogdan Milon inainte de startul concursului de la Timisoara. Asteptarile au fost insa depasite, chiar daca Florentina abia venea dupa o accidentare suferita la Cupa Romaniei, iar Alexandra a acuzat o raceala. Cele doua badmintoniste bacauane au batut drumul pana in finala, dupa 21-17, 21-16 cu Toyran Ozge / Busenur Korkmaz (Turcia), 21-17, 21-17 cu Orsolya Varga / Sarolta Varga (Ungaria) si 21-19, 21-16 cu Elisabeth Baldauf / Belinda Heber (Austria). In ultimul act al competitiei, Petre / Milon au cedat la favoritele nr. 1, Petya Nedelcheva / Dimitria Popstoikova (Ungaria), 21-17, 21-14.

                        Inca o medalie

                        Tot la dublu fete, Bacaul si-a mai trecut in cont o medalie de bronz. Alexandra Agu si Diana Apostu au mers pana in semifinale, dupa
                        21-19, 23-21 cu Oznur Caliskan / Rabia Kurtulus (Turcia) si 21-14, 21-12 cu Sandra Halilovic / Milica Simic. In semifinale, Agu / Apostu au fost invinse de castigatoarele turneului, Nedelcheva / Popstoikova, cu 21-16, 21-12.

                        Plus alt bronz

                        Si la dublu baieti s-a adaugat in palmares un loc 3, prin Ionut Gradinaru si Florin Patroaica. 21-15, 21-11 cu Balasz Borosz / Akos Varga (Ungaria), 7-21, 21-14, 21-10 cu Murat Sen / Kamil Akcebe (Turcia, fav. 4), 22-20, 21-12 cu Zvonimir Hoelbling / Luka Zdenjak (Croatia). Bacauanii s-au oprit in semifinale dupa 21-18, 21-12 cu Julian Hristov/ Vladimir Metodiev (Ungaria).

                        Aproape de alta finala

                        La mixt, Ionut Gradinaru / Alexandra Agu au trecut in primul tur de Marton Szatzker / Sara Fekete (Ungaria), 23-21, 21-15, dupa care au cedat la favoritii nr. 4: Iztok Utrosa / Maja Tvrdy: 21-19, 15-21, 21-13. Bacauanii au fost insa razbunati de alti bacauani. Florin Patroaica si Alexandra Milon au castigat primul meci cu Ilija Pavlovic / Milica Simic, 21-7, 21-14, au trecut apoi de Emre Lale / Merve Vatansever (Turcia),
                        14-21, 21-12, 21-11, dupa care au i-au invins pe capii de serie nr. 4 cu 21-14, 21-13. In semifinale, perechea Patroaica / Milon a cedat greu de tot la favoritii nr. 1, Valeryi Atrashchenkov / Elena Prus (Ucraina): 26-24, 22-20.

                        Cate un tur

                        In probele de simplu, bacauanii
                        s-au oprit in primele tururi. Alexandra Agu a cedat in turul II, iar Florentina Petre si Alexandra Milon in turul I. La masculin, singurul roman intrat pe tabloul principal a fost Robert Ciobotaru (Stiinta), venit din calificari si invins de favoritul nr. 2, Valeryi Atrashchenkov (Ucraina): 21-17, 22-20.

                        Dana Popa

                        S-au furat 1000 de bilete de tren pentru veterani

                          Filiala Bacau a Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi, prin intermediul vicepresedintelui Ioan Poenaru (foto), informeaza veteranii de razboi si societatile de transport auto din Bacau si judetele din Moldova, precum si Regionala CFR Iasi, de disparitia a 1000 de bilete de calatorie din gestiunea subfilialei ANVR din comuna Garleni. Biletele sunt valabile pentru anul 2009. Petru Ceca, presedintele organizatiei din Garleni, in etate de 86 ani, care le avea in gestiune, sustine ca acestea i-au fost sustrase in data de 10 februarie, de catre doi cetateni care au venit in vizita, conducand o masina de culoare rosie. Disparitia lor a fost semnalata abia pe 17 martie. Ipotezele sefilor de la centru se invart in jurul a inca doua variante: Ori biletele au fost comercializate de cel care le avea in primire, ori cineva din anturajul acestuia a profitat de ocazie, subtilizandu-le. De ele ar fi beneficiat mai mult de 40 de persoane, veterani si vaduve de razboi din comuna Garleni (un veteran avand dreptul la 24 calatorii iar o vaduva la 12). Organele de politie au fost anuntate, ancheta fiind in curs de desfasurare. Pana la aflarea adevarului conducerea Filialei Bacau a ANVR considera nule 7 carnete a 100 file, bilete auto, intre seriile 1088961 si 1089669, precum si 4 carnete a 100 file, bilete de tren clasa a II-a, intre seriile 836302 si 836656.

                          /p>

                          FCM Bacau a ajuns la cea de-a patra victorie consecutiva in campionat: Cine ne mai opreste?

                          In serie

                          De la un pol la celalalt. In prima parte a campionatului, FCM Bacau a alergat 13 etape si 89 de minute dupa primul succes. Acum, „galben-albastrilor” nu le mai ajung victoriile. Patru la rand, daca luam in calcul si acel 2-0 cu FC Snagov din ultima runda a turului. Patru victorii consecutive, dintre care ultimele doua au fost reusite in deplasare. Dupa un 2-1 la Giurgiu, contra Dunarii, bacauanii au dat lovitura si la Buftea, unde duminica s-au impus si mai clar: 3-1. Un adevarat tur de forta.
                          Paradox

                          Cel mai net succes a venit pe fondul unei prestatii in ton minor. Un paradox recunoscut si de antrenorul Gheorghe Poenaru. Tehnicianul bacauan a tinut insa sa precizeze la finalul meciului cu CS Buftea: „As fi luat drept carcotas daca dupa o victorie cu 3-1 in deplasare m-as apuca sa spun ca sunt nemultumit de joc”. Poe stie ca o echipa buna castiga si atunci cand joaca ceva mai slab. Si mai stie ca echipa sa a avut un alibi solid la Buftea: i-a lipsit intreaga banda stanga.
                          Record

                          De la un pol la celalalt, de la un record la altul. Sambata, contra lui CSM Ploiesti, FCM Bacau va conta si pe Boboc si Dobarceanu, absentii de la Buftea. Cu trupa completa (lipseste doar Darie), bacauanii vor putea tinti cea de-a cincea victorie la rand. Si s-ar apropia de recordul stabilit in sezonul 2006- 2007. Atunci au incheiat campionatul ligii secunde cu sase succese consecutive. Acum se pregatesc sa lungeasca seria. Si sunt de-abia la inceput de retur!

                          Virozele respiratorii ataca si mai virulent

                            Cum era de asteptat, nici la sfarsitul saptamanii trecute medicii de garda din Spitalul de Pediatrie Bacau nu au avut o clipa de ragaz. Si de aceasta data, desi vremea s-a mai incalzit, spitalul a fost luat cu asalt in weekend de catre o multime de parinti, in brate cu copii bolnavi. aA fost o adresabilitate si mai mare decat la sfarsitul saptamanii anterioare, ne-a spus dr. Aurelia Taga, directorul medical al Spitalului de Pediatrie. Au fost peste 200 de pacienti. In prezent (ieri – n.r.) sunt internati 105 copii pe 140 de paturi. Este mult fata de alte perioade ale anului”. In cele doua zile libere au fost internati pentru o perioada mai indelungata nu mai putin de 44 de copii. Alti 26 au necesitat spitalizare de zi iar 130, in urma examenului medical la care au fost supusi de catre pediatrii de garda, au primit reteta pentru tratament la domiciliu. Evident, cei mai multi copii au fost diagnosticati cu o afectiune respiratorie de natura virala. Ei aveau febra mare (intre 39 si 40 de grade), rosu in gat, tuseau puternic, iar unii dintre ei si vomitau des. Marea majoritate a bolnavilor o reprezinta prescolarii, cu varsta cuprinsa intre 1 si 7 ani.

                            Elena Tintaru

                            Un nou targ auto, din toamna

                              Noul targ auto bacauan a ajuns in faza „de protocol”. „Acesta va fi amplasat la granita dintre municipiul Bacau si comuna Letea Veche, ne-a declarat Constantin Curcudel, seful Directiei Administratia Pietelor (DAP). Am trimis protocolul la Primaria Letea Veche, pentru a fi studiat”. Potrivit directorulului DAP, Primaria Letea Veche va pune la dispozitie 6 hectare de teren, iar municipalitatea bacauana va suporta costul investitiei.

                              Stadionul Municipal mai are sanse…

                                Stadionul Municipal Bacau ar putea scapa de demolare. Cel putin aceasta este intentia unora dintre consilierii locali, iar soarta stadionului si a echipei de fotbal FCM Bacau a fost unul dintre subiectele abordate in cadrul sedintei de lunia a Consiliului Local, in contextul in care planurile Primariei de a construi un nou stadion, la standardele UEFA, par tot mai departe de realizare, din cauza lipsei fondurilor.

                                Bugetarii vor venituri decente

                                  Peste o suta de sindicalisti au pichetat, luni, Prefectura pentru a protesta impotriva OUG care prevede disparitia sporurilor si primelor. Bugetarii acuza ca in timp ce lor li se taie sporurile, parlamentarii isi acorda prime de 100 de milioane. „Sa suportam toti astfel de masuri” si „Sa fim egali in fata crizei” au cerut ei, nemultimiti de faptul ca Guvernul vrea sa le diminueze veniturile.

                                  ULTIMELE ȘTIRI