Acasă Blog Pagina 5400

15 in minus la Politia Primariei Bacau

    Politia Primarie Bacau are incepand de ieri, 10 decembrie, 15 oameni in minus pe schema de personal. Acestia au intrat sub incidenta legii 329/2009 de restructurare a agentiilor si institutiilor publice care prevede si cumulul pensiei cu salariul. Unul dintre cei 15 este chiar seful institutiei, Ionel Rusu, care a ales pensia, dar si seful Biroului Baza de Date. Ceilalti 13 angajati sunt functionari publici, dar si personal contractual, de la compartimentele Paza si Parcari cu Plata, Urbanism si Siguranta Publica. „Din datele provenite de la Biroul Personal este clar ca vorbim de 15 angajati de-ai nostri care vor pleca din sistem”, confirma si Florin Podoleanu, purtatorul de cuvant al Politiei Primariei. Situatia celor 15 angajati este insa incerta. Doar doi dintre acestia si-au depus documentatia de incetare a contractului de munca. Altii trei sunt in concediu medical, iar unul, in concediu de odihna. Conform legii chiar daca nu si-au exprimat optiunea in scris (pensia sau salariul) contractul lor de munca inceteaza de drept. „Nu credem ca acest lucru ne va afecta structura de personal si, implicit, activitatile de care raspundem.
    [ad#stire]Avem o echipa manageriala bine organizata, s-au facut deja redistribuiri de personal, se va face si o repartizare de atributii, unii vor avea si atributii in plus, asa ca vom acoperi aceste goluri”, a mai explicat Podoleanu. In momentul de fata la Politia Primariei Bacau lucreaza peste 338 de politisti comunitari. Atributiile de conducere sunt preluate de actualul director executiv adjunct, Relu Mardare (foto). „Sa fie clar. Nu eu sunt seful, nu am fost numit sef, ci doar preiau atributiile postului”, a fost declaratia lui scurta.

    Roxana Neagu

    Colegiul „N.V. Karpen” – 40 de ani de existenta!

      Dupa 40 de ani de functionare, Colegiul „Karpen”, fostul Grup Scolar PTTR, a inaugurat propriul muzeu tehnic. Cel mai vechi televizor expus are aproape 50 de ani, la fel si telefoanele sau receptoarele radio. Muzeul este structurat pe sapte sectiuni si contine aparatura din dotarea scolii dar si donatii din partea profesorilor, elevilor sau parintilor. Sunt expuse echipamente de posta scoase din uz, dar si actuale, aparate de masura, centrale telefonice vechi, sau aparatura pentru birotica, de la cele mai vechi masini de scris pana la primele calculatoare. aIn anul 1969, cand s-a pus temelia acestei scoli, era singura unitate de invatamant care pregatea forte de munca pentru sectorul de posta si telecomunicatii din toata partea de est a Romaniei”, precizeaza directorul Remus Cazacu.

      Investitii de peste 10 miliarde

      Cei prezenti la manifestare au asistat si la inaugurarea cabinetului de servicii economice si postale. Proiectul vrea sa incurajeze tinerii sa foloseasca mai mult serviciile Postei romane. aVrem sa aratam comunitatii bacauane ce a realizat Colegiul Karpen. Ne mandrim cu ceea ce am facut in ultimii ani”, mentioneaza directorul colegiului. Urmatorul pe lista inaugurarilor a fost caminul pentru elevi. Reabilitarea si modernizarea cladirii a inceput in 2007, iar lucrarile s-au incheiat in vara acestui an.

      Infrumusetare in liceu

      [ad#stire]Colegiul Karpen este singura unitate de invatamant din Bacau care a deschis si un cabinet de estetica si igiena a corpului omenesc. Laboratorul inaugurat in urma cu 5 ani este dotat cu toate materialele necesare unui salon de infrumusetare. aAvem aparatura performanta pentru coafura, manichiura sau pedichiura. Elevii sunt foarte incantati”, spune si Ioana Bereczki, profesoara de estetica si igiena a corpului omenesc. Directorul colegiului a precizat ca aproape trei sferturi din absolventii acestui profil si-au gasit locuri de munca in domeniu.

      Alexandra Malachi

      Liberalii se „joaca” intre ei: Al doilea viceprimar, o afacere de familie

        Daca in luna august Romeo Stavarache se folosea de criza economica pentru a argumenta decizia de a nu numi al doilea viceprimar, edilul bacauan s-a sucit si a declarat – in urma cu doua zile – ca la urmatoarea sedinta a Consiliului Local alesii vor desemna un candidat la functia ramasa vacanta. Acesta va fi ales din randul consilierilor liberali. Faptul ca, dupa numai 4 luni, Stavarache si-a schimbat optiunea, demonstreaza ca nu criza l-a impiedicat sa numeasca al doilea viceprimar, ci – pur si simplu – neincrederea in alesii locali ai PNL, precum si frica de o posibila eroare de calcul politic.

        Doua plecari de rasunet

        Administratorul municipiului, Constantin Gioseanu, care si-a anuntat de curand plecarea din primarie, nu mai poate fi gasit la telefonul de serviciu (0726100106). Nici colegii nu ne-au putut spune mai multe. Surse din Primaria Bacau ne-au declarat ca administratorul s-a saturat de tensiunea continua din institutie, de riscurile impuse de semnarea unor acte. aDaca mai are vreun numar de telefon? Vi-l dau pe cel de la masina!”, ne-a spus in bataie de joc Ovidiu Popovici.
        Postul de administrator al municipiului Bacau a fost creat de primarul Romeo Stavarache in anul 2007, cu dedicatie, potrivit afirmatiilor consilierilor locali de la acea vreme. Constantin Gioseanu, apropiat al primarului de multi ani (relatii personale si politice, fosti colegi in PUR), a candidat singur pentru postul de administrator, post cu atributii asemanatoare edililor (primar, viceprimar). Constantin Gioseanu s-a ocupat in ultimii doi ani de Directia Tehnic Achizitii si cea de Strategii de Postaderare. In momentul cand a semnat contractul de management cu primarul, pentru o perioada de 5 ani, Constantin Gioseanu a facut o promisiune: aIn cazul in care va pleca Stavarache, plec si eu” (vezi presa locala, octombrie 2007). Si directorul Directiei Tehnic Achizitii, Adrian Dospinescu (aflat in subordinea lui Constantin Gioseanu), a preferat sa plece din Primaria Bacau. Directia pe care o conducea presupune riscuri, prin expunerea la interesele grupului politic din jurul edilului. Aprobarea unor achizitii, organizarea de licitatii, presupune raspunderea ulterioara. In aceste conditii, tanarul Dospinescu a preferat sa plece in mediul privat, ca director la Conextrust. Romeo Stavarache si-a schimbat sefii din primarie ca pe sosete. In cinci ani de zile, au fost scosi de pe functii viceprimarii Mihai Slic, Constantin Scripat, dar si Constantin Draganuta. De fiecare data, schimbarile au fost insotite de adevarate scandaluri, deoarece primarul nu a reusit sa motiveze gestul arbitrar.
        In ultimele doua luni, de treburile Primariei Bacau s-a ocupat doar viceprimarul Dragos Luchian. Romeo Stavarache s-a aflat in campanie electorala pentru prezidentiale. aAm ramas singur iar volumul de munca este foarte mare. Este nevoie de un al doilea viceprimar, dar si de un administrator al municipiului. Nu se va organiza concurs, vor fi numiti”, a declarat Luchian. (Mircea M.)

        Anuntul facut de Romeo Stavarache, potrivit caruia la urmatoarea sedinta a Consiliului Local alesii bacauanilor il vor desemna pe al doilea viceprimar, nu este surprinzator. In mod previzibil, edilul-sef e obligat de conjunctura in care se afla sa-si asigure spatele si sa acopere golul administrativ cascat in jurul unei functii ramasa vacanta prea mult timp. Costul administrativ al deciziei de a nu desemna al doilea viceprimar a fost suportat, cu stoicism, atat de bacauani, care au trebuit sa se confrunte cu functionarea tot mai schioapa a Primariei, cat si de angajatii municipalitatii. Beneficiile, strict de ordin politic, au revenit primarului Stavarache: acesta a avut parte de o liniste aparenta in propria parohie si a avut, pe cale de consecinta, posibilitatea de a sta mai mult pe la Bucuresti, ocupandu-se cu diferite treburi politice.
        Faptul ca primarul a invocat, initial, criza economica pe post de motivatie in decizia de a nu acoperi a doua functie de viceprimar a fost o strategie prin care Stavarache a castigat timp si, din nou, liniste in organizatia locala. Dupa doar 4 luni, primarul si-a schimbat optiunea, fapt ce demonstreaza – odata-n plus – ca nu criza l-a impiedicat sa numeasca al doilea viceprimar, ci pur si simplu neincrederea in alesii locali ai PNL.

        Pretendenti de casa

        Printre numele vehiculate in PNL pentru ocuparea functiei de viceprimar se numara mai multi consilieri care, de-a lungul timpului, au fost asociati cu imaginea de aoameni de casa” ai edilului sef. Doi dintre acestia, Lucian Ciubotariu, respectiv Ilie Birzu nu sunt pe gustul partidului, primul fiind chiar intrat in dizgratia membrilor Biroului Politic Judetean dupa congresul din luna octombrie. Pe lista neagra a lui Stavarache se mai afla si Mircea Fechet, ales local care la acelasi congres din octombrie l-a criticat pe primar intr-o discutie ce a avut loc la sediul PNL. De o imagine relativ precara se abucura” si Neculai Nechita sau Ioan Rotaru, ambii clienti ai licitatiilor organizate de municipalitate.
        In pole position pentru ocuparea functiei de viceprimar pare a fi Mihai Sustac, marele sau atu fiind maleabilitatea. Sustac nu a iesit niciodata din cuvantul lui Stavarache. Cu toate acestea, liberalii nu exclud efectul-surpriza la numirea viceprimarului, asa cum numele lui Dragos Luchian a surprins pe toata lumea la constituirea Consiliului Local, dupa alegerile din vara lui 2008.
        aEu cred ca inclusiv primarul este nehotarat. Nu stiu ce sa spun. Nu am nici cea mai vaga idee despre cine va fi urmatorul viceprimar”, a afirmat un liberal.
        In mediul politic local circula mai multe informatii conform carora Stavarache ar fi purtat o discutie cu alesii locali ai PNL. aStim ca ieri (n.r. – miercuri) ar fi avut o discutie cu toti consilierii PNL. Le-a promis la toti functia. Va fi competitie mare intre ei”, a declarat un consilier local.

        aSa conduca singur Bacaul”

        [ad#stire]Intr-o conferinta de presa organizata miercuri, Constantin Draganuta, seful municipalei PD-L, a declarat ca partidul nu va face o alianta cu PNL in Consiliul Local (CL). Draganuta a spus ca daca in plan central cele doua formatiuni politice vor conveni un parteneriat de guvernare, in CL este exclusa colaborarea cu liberalii. aPrimarul Stavarache a demonstrat ca nu poate fi un om de incredere. Nu vrem sa fim marionetele primarului, iar consilierii PD-L sa devina consilieri PNL. Liberalii au 12 mandate in CL. Sa conduca singuri orasul”, a afirmat Draganuta. El a mai spus ca PD-L nu putea colabora cu seful PNL Bacau, atat timp cat acesta foloseste municipalitatea ca instrument politic in lupta cu fosti primari sau cu oameni de afaceri locali. aOrice problematica ce se va dovedi in interesul larg al bacauanilor va fi sprijinita de noi in CL”, a precizat acesta.
        Replica democrat-liberalilor survine unei declaratii facute de primar in timpul sedintei de CL din 30 noiembrie. Atunci, Romeo Stavarache a afirmat ca anu vor mai fi aliante politice in consiliu dupa data de 6 decembrie”. De asemenea, la numirea in functia de sef de campanie prezidentiala a PNL, Stavarache a declarat ca aPSD nu va avea niciodata functia de viceprimar”.

        Lucian Bogdanel

        Spitalul de Pediatrie are datorii de un milion de lei

          Daca la inceputul acestui an Spitalul de Pediatrie nu avea nicio datorie restanta la furnizori, acum are sa le plateasca din urma facturi in valoare de aproximativ un milion de lei.

          Concediul fara plata afecteaza si pensia

            Angajatii din sistemul bugetar vor pierde in lunile noiembrie si decembrie nu numai la salariu, dar si la pensie. Reducerea cheltuielilor de personal cu 15,5 la suta prin obligarea angajatilor de a pleca in concediu fara plata 4 zile in noiembrie si tot atatea in decembrie inseamna reducerea in aceeasi masura a veniturilor salariale ale fiecaruia, dar si a contributiilor datorate de catre angajator si angajat.

            Recomandari utile de la jandarmi

              Avand in vedere ca ne apropiem cu pasi repezi de vacanta de Craciun, jandarmii de la Postul Montan Slanic-Moldova si de la Statiunea Balneoclimaterica Targu Ocna vin cu sfaturi pentru ca sa avem o vacanta cu adevarat linistita. Pentru a evita situatiile nedorite, jandarmii montani ne sfatuiesc sa ne informam inainte, cu privire la itinerariul pe care ni-l propunem, a gradului de dificultate si a conditiilor climaterice locale.

              Text non-literar si fara figuri geometrice la testarea nationala

                Elevii de clasa a VIII-a vor sustine an luna mai noua testare nationala, care anlocuieste tezele cu subiect unic. Nu vor mai da acest examen elevii de clasa a VII-a. Pe baza notelor primite, elevul va fi admis la liceu.

                Sarbatori cu buget redus

                  Bacauanii se pregatesc de sarbatori, iar unii dintre ei cauta decoratiuni specifice sezonului de iarna. In Piata Centrala, oferta este cam saracacioasa! Doar trei, patru standuri au la vanzare beteala sau instalatii luminoase.

                  Volei feminin / Challenge Cup: Victorie, nu si calificare

                  LP Viesti Salo – Stiinta Bacau 2-3 (25-21, 18-25, 25-23, 14-25, 12-15)

                  Doar revansa

                  Aseara, in Finlanda, voleibalistele de la Stiinta Bacau si-au indeplinit obiectivul doar pe jumatate: au castigat cu 3-2 returul cu LP Viesti Salo, dar au parasit Challenge Cup. Totul, din cauza infrangerii din tur, de la Buzau, cu scorul de 3-1. Un esec surprinzator, dublat de o eliminare amara.

                  Mai bine in deplasare

                  In returul de la Salo, studentele, conduse de pe banca doar de asecundul” Melu Manta, au jucat mult mai bine decat acasa. Acest lucru nu s-a vazut doar pe teren, ci si pe tabela. Primul act a fost unul echilibrat, insa la 21 egal finlandezele au rupt echilibrul, distantandu-se decisiv: 25-21 si 1-0 la seturi.

                  Iluzii spulberate

                  Oaspetele si-au adjudecata setul doi cu un categoric 25-18, facand loc iluziilor. Acestea s-au spulberat in actul urmator, pe care Viesti Salo l-a inceput in forta, conducand cu 8-2 si 11-6. Stiinta a revenit, dar nu a putut intoarce rezultatul. Dupa 29 de minute de joc, finlandezele s-au impus cu 25-23a si au pus calificarea la adapost.

                  Premiu de consolare

                  [ad#stire]Ultimele doua seturi au contat doar pentru palmares. Bacauancele au castigat actul al treilea cu 25-14 si tie-break-ul cu 15-12, oferindu-si astfel un premiu de consolare. Adevarata invingatoare a rundei ramane Viesti Salo, o formatie marunta, care a reusit o surpriza mare.

                  Dan Sion

                  Pensionarii se pregatesc de proces: Pensia ori salariul, grea alegere

                    Cei care nu au optat vor ramane fara contractul de munca. Inspectoratul de Munca va incepe verificarile la unitatile de stat. Pensionarii militari iau calea justitiei.

                    Ieri a fost ultima zi in care persoanele care au o pensie neta mai mare decat 1.693 lei si lucreaza in sectorul de stat au putut sa aleaga intre cele doua statute. Incepand de astazi angajatorul va decide in locul celor care nu au optat, adica va renunta la ei. aAngajatorul este obligat ca pana pe data de 4 a lunii urmatoare sa depuna la noi declaratia de suspendare a platii pensiei, in cazul in care pensionarul a optat pentru salariu, ne-a spus Liviu Cretu, directorul coordonator al Casei Judetene de Pensii (CJP) Bacau. In lipsa acestei declaratii, noi nu putem face suspendarea platii pensiei.” Conform legii, CJP Bacau va intrerupe achitarea pensiei celui care a ales sa lucreze in continuare, incepand cu luna urmatoare exprimarii optiunii, deci cu ianuarie 2010. Decizia CJP va fi comunicata celui in cauza in termen de 5 zile. La randul lui Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) are obligatia ca in termen de 15 zile de la constatarea faptului ca un pensionar cu o pensie de peste 1.693 lei (salariul mediu brut pe economie pentru anul 2009) lucreaza in continuare in sectorul de stat sa anunte CJP ca el incalca legea. aNu am primit instructiuni in acest sens de la Inspectia Muncii, dar, in baza obligatiilor legale, de luni vom incepe verificari la unitatile la care se refera legea”, ne-a spus Dan Cristian Petrea, director coordonator adjunct pe problema relatiilor de munca al ITM Bacau.

                    Pensionarii militari aleg calea justitiei

                    Gheorghe Muntianu, sef birou la Primaria Bacau, a refuzat sa-si exprime optiunea. „Astept sa ia angajatorul o decizie, ne-a declarat Gheorghe Muntianu. Aceasta lege mi se pare o discriminare si un abuz. M-am inscris in sindicatul pensionarilor militari. Se fac deja demersuri pentru actionarea in instanta a institutiilor vinovate pentru aceasta lege”. Fostii militari care sunt obligati sa aleaga intre pensie si salariu considera ca li se retrage un drept castigat prin Legea 164/2001, acela de a se incadra, dupa pensionare, atat in sectorul privat, cat si in cel public.

                    Seful Politiei Primariei a refuzat dialogul

                    Desi pana acum Ionel Rusu, seful Politiei Primariei Bacau, ne-a declarat mereu ca inca se mai gandeste ce alege, pensia sau salariul, ieri a refuzat dialogul si sa ne confirme decizia finala. „M-ati pus pe liber inca din urma cu doua saptamani, ce sa va mai declar?”, ne-a spus raspicat. Acelasi Rusu afirma atunci ca mai avantajos pentru el este salariul, de peste 2.000 de lei cu tot cu sporuri. Surse din interiorul unitatii au declarat insa ca va alege pensia. Ionel Rusu este la conducerea Politiei Primariei Bacau de cand s-a infiintat aceasta institutie, in septembrie 2005. Pe langa sef, vor fi obligati sa plece alti 8 politisti locali, pensionari de stat. „Inca nu s-a depus nimic la Compartimentul Personal. Abia pe 10 decembrie va pot spune exact cine a ales pensia si cine salariul”, ne-a declarat Florin Podoleanu, purtatorul de cuvant al Politiei Primariei Bacau.

                    Pensionarii-functionari s-au imbolnavit

                    Prefectura Bacau are doi pensionari: Paul Timofte, consilier la „Resurse Umane”, si Marian Mares, consilier in Directia de Dezvoltare. Ultimul e internat in Bucuresti si se afla in concediu medical, iar Paul Timofte e in concediu de odihna. Niciunul nu-si exprimase optiunea. „Eu sunt in concediu de odihna pana pe 14 decembrie, am o restanta din 2008. Dupa aceea, voi vedea! Nu a aparut niciun ordin, nimic! Angajatorul decide. In cazul nostru, domnul prefect!” Paul Timofte e de-a dreptul revoltat: aLegea asta e abuziva, eu am obtinut postul prin concurs. Ma apara, insa, Constitutia, Codul Muncii si Legea 188.”
                    [ad#stire] Prefectul Claudiu Balan spune ca cei doi vor pleca: „Trebuie sa aplicam legea. Avem nevoie de o persoana la aDezvoltarea, dar domnul Mares nu si-a exprimat optiunea. Nici nu vom putea sa angajam pe altcineva, pentru ca posturile sunt blocate.” Prefectul arata ca „legea e corecta” si ca „statul nu trebuie sa plateasca de doua ori o persoana. Exista alternativa mediului privat”. E criza, iar decizia „e de natura economica. In Bulgaria si Ungaria s-au luat deja masuri de inghetare sau reducere a salariilor.” In CJ Bacau exista doar un pensionar: Vlad Eugen, consilier „Resurse Umane”. „I s-a dat documentatia prealabila, asa cum prevede legea, si urma ca azi sa decida, dar de ieri e in concediu medical, arata directoarea Angela Bogea. Dupa terminarea concediului medical, i se va desface contractul de munca.”

                    (Elena T., Doina M.,
                    Roxana N., Silvia P.)

                    Materia scolara va fi recuperata „din mers”: Nu va fi vacanta in toate scolile

                      Conform calendarului stabilit de Ministerul Educatiei, incepand cu 14 decembrie, scolile sunt obligate sa intre fortat in vacanta. Decizia a fost luata ca o planificare a concediului fara plata impus pentru scaderea cu 15,5 la suta a fondului de salariu, dar cu masuri de recuperare a materiei. Nu toate unitatile de invatamant isi vor inchide portile.

                      Doar o parte din scoli isi vor inchide portile si vor intra in vacanta fortata cu o saptamana mai devreme. Asta pentru ca in aceste zile, directorii sunt destul de nervosi datorita aglomerarii de probleme la acest sfarsit de an – planificarea concediului fortat, nemultumirea cadrelor didactice pentru scaderea salariului, recuperarea materiei, inscrierile pentru bacalaureat si permanenta grija de aparitie a gripei A(H1N1).

                      Acasa in fara plata

                      Toate scolile si liceele care au fost in carantina totala vor fi deschise. Ba mai mult, in unele se va invata chiar si in vacanta „de drept”. In altele, profesorii refuza sa lucreze, daca nu sunt platiti. „Eu nu pot sa-i oblig sa vina la scoala, fara plata. As incalca Codul Muncii. Vom intra in vacanta fortata de pe 14 decembrie si vom recupera materia pe parcurs”, ne-a explicat prof. Gabriel Andrei, directorul CN „Gh. Vranceanu”. aSe va recupera din orele puse la dispozitia profesorilor. Totodata se va mai reduce ponderea ascultarii, in detrimentul unei predari accentuate”, spune si prof. Constantina Hulea, directorul Colegiului „M. Eminescu”. „Noi ne supunem dipozitiilor. Intram in vacanta de pe 14 decembrie”, a spus si prof. Daniela Birzu, director Liceul de Arta.

                      In liceele care au fost in carantina se invata

                      Nu acelasi raspuns l-am primit si de la liceele afectate de gripa porcina. „Noi profitam de acest liber si vom recupera carantina. Cred ca am fost singurul liceu care a fost de doua ori in carantina. Nu putem intra in vacanta fortata. Vom intra si in vacanta de drept cu trei zile. Se va intra in vacanta de pe 23 decembrie”, ne-a declarat prof. Gigliola Ceunas, director la Colegiul „Ferdinand I”. „Recuperam zilele pierdute in carantina.
                      [ad#stire]Atunci au fost zile cu plata, in statul de plata am fost in activitate, chiar daca scoala a fost inchisa. Obligatoriu se va invata”, ne-a declarat si prof. Ioan Balcan, director la Colegiul „Mangeron”. Acelasi lucru se va intampla si la Colegiul aSaligny”. Un lucru interesant s-a intamplat la Colegiul aGr. Moisil” Onesti. Aici, jumatate din cadrele didactice au preferat sa vina in zilele libere, astfel incat pe 27 si 30 noiembrie, profesorii si-au desfasurat activitatea normal. In aceste conditii, subiectul arecuperarii materiei” este mai putin stresant pentru elevi. De remarcat ca, la Onesti, profesorii au ajuns la un consens general in ceea ce priveste zilele libere – pe 27 si 30 noiembrie si 15-18 decembrie. Nu acelasi lucru s-a intamplat la Moinesti, unde nu s-a luat nicio zi libera: aO sa venim sambetele sa recuperam materia. Dar nu ne-am hotarat”, zice prof. Eugen Ardeleanu, de la Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moinesti. aCondensarea materiei si renuntarea la orele puse la dispozitia profesorilor” e solutia si la CT aD. Ghika” din Comanesti.

                      Roxana Neagu
                      Gabriel Pop

                      Jucatorii FCM Bacau spera ca pana la plecarea in vacanta sa li se achite restantele financiare: Asteapta banii

                      Vor sa ajunga la zi

                      La FCM Bacau, Mos Neculai continua sa se lase asteptat. aGalben-albastrii” mai au de incasat primele de joc pentru ultimele doua victorii si pentru remiza externa cu Dunarea Galati. Conducerea clubului a anuntat ca face eforturi de a achita restantele financiare catre jucatori pana vineri, cand se va intra in vacanta. aSpre deosebire de alte cluburi, la noi nu sunt intarzieri mari. Speram sa ajungem la zi”, a declarat presedintele Relu Damian.

                      Trei zile de pauza

                      Pana sa puna mana pe bani, jucatorii FCM Bacau au pus din nou piciorul pe minge. Ieri, Dobos si compania si-au reluat pregatirile dupa trei zile de pauza, efectuand un antrenament de mentinere constand intr-o miuta de-a latul terenului. De altfel, ultimele doua antrenamente dinaintea intrarii in vacanta, programate astazi si maine, se anunta cu un profil asemanator.

                      Absente si noutati

                      [ad#stire]La sedinta de pregatire de ieri nu au luat parte Spiridon si Vajou, ambii invoiti pentru a pleca mai devreme in vacanta, in Statele Unite ale Americii, respectiv Franta. Juniorii Mihalachioaie si Bursuc au absentat si ei, fiind convocati la lotul under 19. N-a lipsit in schimb asecundul” Vasile Jercalau, care s-a bagat serios la joc si nici ex-ul Cornel Codreanu, care vine dupa o accidentare si are permisiunea echipei din Botosani de a se pregati cu FCM-ul.

                      D. Sion

                      Fata nevazuta si darnica a Mosului

                        Activitatile Proiectului Educativ aEsti mic, te-ajut sa devii voinic!” derulat an parteneriat de catre Scoala aOctavian Voicu”, Scoala aSpiru Haret”, Colegiul National aVasile Alecsandri” si Gradinita cu Program Normal nr. 34 Bacau continua sa aduca multa bucurie in sufletele copiilor, beneficiari directi ai proiectului. Ca si la activitatea din octombrie cand zeci de jucarii le-au umplut masutele copiilor, si astazi darurile aduse de Mos Craciun, compuse din dulciuri, jucarii, hainute frumos aranjate an pungi, i-au suprins foarte placut pe prichindeii din cele trei grupe ale Gradinitei 34. Din pacate Mosul nu a putut fi prezent, din motive obiective – gripa noua a impus anumite reguli. Doamnele educatoare au fost asaltate de antrebarile piticilor: unde-i? Unde-i? Ba chiar un piticut mai grijuliu le-a antrebat daca nu cumva aMosul ale glipa?”. Reprezentantii elevilor scolilor implicate si profesorii lor:
                        [ad#stire]Adriana Vrabie, Rada Toma, Ana-Maria Trofin de la Scoala aOctavian Voicu”, Liliana Puiu, Pompilia Postelnicu si Miia Dumitrascu de la Scoala aSpiru Haret”, Gabriel Puiu de la Colegiul National aVasile Alecsandri” au apredat/anvatat” azi anca o lectie de umanitate, altruism si cooperare. aantr-o lume din ce an ce mai opaca la astfel de valori, perseverenta si determinarea sunt cuvintele de ordine an echipa noastra. Am plecat cu toti cu multumirea lucrului bine facut, anseninand cu sufletele noastre vremea mohorata si punand deja bazele antalnirii viitoare, de Martisor”, ne-a spus prof. Adriana Vrabie. (G.P.)

                        Fotbal / Juniori: Dulce-amarui

                        Tur de orizont

                        Este vremea bilantului pentru echipele bacauane de juniori, care au incheiat recent turul de campionat. Cotidianul aDesteptarea” propune un tur de orizont, incepand cu reprezentantele Asociatiei Sportive FCM Bacau. Prima concluzie: rezultate bune la grupele mici, C, D si E, clasari de subsol la grupele mari.

                        Mai mici

                        Involutia juniorilor A si B este explicabila in primul rand prin sciziunea de asta vara, atunci cand AS FCM Bacau a cedat cele mai bune elemente de la aceste grupe catre societatea nou infiintata SC FCM Bacau. In plus, antrenorii Catalin Sava si Vasile Ferica au utilizat de regula jucatori mai mici ca varsta la acest nivel.

                        Garda jos

                        Cu un bilant de patru victorii, doua remize si 10 infrangeri, echipa de juniori A – anul trecut semifinalista pe tara – s-a clasat la finalul turului pe locul 12. Are insa meritul catorva evolutii demne de remarcat in compania unor adversare cu pretentii. Juniorii B, in schimb, au lasat garda jos, coborand pe pozitia a 17-a a ierarhiei.

                        Lideri autoritari

                        Spre deosebire de colegii lor mai mari, juniorii mici ai agalben-albastrilor” domina autoritar campionatul. Echipele juniorilor C si E sunt pe primul loc, insumand 17 victorii si doar o remiza, in timp ce juniorii D ocupa pozitia secunda, in urma celor de la FC Onesti. De asemenea, juniorii E se pot lauda si cu victoria din faza judeteana a Memorialului aGh. Ola”.

                        Parteneriat cu LPS

                        Presedintele Marius Capusa considera bilantul satisfacator, dar este de parere ca, in ciuda locurilor bune din clasament, echipele juniorilor mici trebuie sa continue procesul de selectie. aMai e de munca, sa fie clar. Printre altele, mi-ar placea sa punem bazele unui parteneriat cu LPS”, a declarat Capusa.

                        Handicapul decalajului

                        [ad#stire]Antrenorul Vasile Ferica priveste deja spre fazele zonale ale competitiei, in ton cu traditia ultimilor ani. Tehnicianul AS FCM Bacau are insa si un of: decalajul existent intre campionatul regulat si urmatoarele faze ale competitiei. aTrecem brusc de la adversari modesti la unii foarte buni”, crede Ferica.

                        D. Sion

                        Apa chioara impotriva gripei porcine: Vaccin de contrabanda

                          aVand 100 fiole vaccin antigripal porcin perfecta stare si proaspat colectate, gata spre a fi folosite, cu eticheta, sigilate si datate. Pret, 190 lei/bucata. Se vinde si en-detail, minim 2 bucati”. Astfel de oferte circula pe Internet si sunt primite pe adresele de e-mail. Medicii atrag atentia ca amatorii ar putea sa dea banii pe apa chioara.

                          Produsele oferite drept vaccin impotriva virusului A (H1N1) pot fi procurate printr-un raspuns trimis pe o adresa de e-mail. Unii vanzatori specifica faptul ca este vorba despre vaccinul CANTGRIP, produs de Institutul Cantacuzino din Bucuresti, altii sugereaza ca produsul comercializat provine din import. Autoritatile sustin ca nicio persoana fizica din Romania nu detine vaccinul CANTGRIP, deoarece toate dozele din acest produs au fost achizitionate de catre Ministerul Sanatatii care, an aceasta perioada, deruleaza o campanie de vaccinare gratuita organizata la categoriile de persoane cu risc.

                          Panica a dat idei

                          In Bacau, vaccinul a sosit in urma cu doua saptamani, seara, in alai cu girofar. aNu exista posibilitatea sustragerii vaccinului si nici nu am dat doze oricui, la liber, ne-a declarat dr. Marin Bustuc, director adjunct al DSP. In spitale, raspund de acesta epidemiologii si directorii medicali. Au intrat acum mai multe categorii la imunizarea gratuita, deci nu sunt motive sa dea cineva milioane pe o doza”. Initial s-a anuntat ca persoanele sanatoase cu varsta intre 25 si 64 de ani ar fi intrat in ultimul esalon, probabil in lunile februarie-martie 2010. Acesta a fost un motiv suficient de panica.

                          Reticenta in spitale

                          Sunt spitale in care mai mult de jumatate din personal nu a acceptat vaccinarea, invocand diverse motive. aDintre cei 1.720 de salariati, cati are spitalul nostru, 727 au optat pentru vaccinare si au si fost imunizati deja, ne-a spus Natalia Jicmon, director de ingrijiri medicale al SJU. Unii se afla in concediu, dar cei mai multi asteapta inca.” La Spitalul de Pediatrie dintre cei 400 de salariati au solicitat vaccin 264. Cei mai reticenti se dovedesc salariatii Spitalului Comanesti. Din 226 de angajati, au acceptat vaccinarea… 4.

                          Doina Mincu, Elena Tintaru

                          Angela Bogea a plecat din PRM

                            Angela Bogea, fosta presedinta a organizatiei judetene a Partidului Romania Mare (PRM), paraseste scena politica. Ea a fost presedinta filialei PRM Bacau timp de 18 ani, fiind cea care a infiintat organizatia si a luptat pentru intarirea ei. Acum, a decis sa renunte la politica.

                            Prefectura sterge „filmuletele” de la votare

                              Liderii PSD au acuzat, in declaratiile publice facute marti si miercuri, ca democrat-liberalii sterg imaginile inregistrate la sectiile speciale pentru a ascunde fraudele.

                              Gripa porcina omoara din nou in Bacau

                                Un barbat de 30 de ani a decedat la 3 zile de la internarea in spital. Pacientul avea mai multe afectiuni cronice si o infectie cu virusul A(H1N1).

                                Unele subventii pentru agricultura nu mai vin

                                  Incepand cu 2010, o serie de subventii de la stat nu vor mai ajunge la agricultori. Conform semnalelor de la Ministerul Agriculturii este vorba de subventiile care nu sunt conforme cu regulile comunitare de ajutor de stat.

                                  Concursul National al Filmului de Comedie „Martzobossul de Aur”

                                    Liceenii buhuseni organizeaza, an colaborare cu M.E.C.I., I.S.J. Bacau, C.C.D. Bacau, Asociatia Renasterea si Primaria Buhusi, a III-a editie a Concursului National al Filmului de Comedie MARTZOBOSSUL DE AUR.

                                    ULTIMELE ȘTIRI