26 aprilie 2024
SportAutomobilism / Formula GP3: Premiera la Silverstone

Automobilism / Formula GP3: Premiera la Silverstone

Startul in cea de-a patra etapa a sezonului 2010 a fost prefatat de o premiera stabilita de Doru Sechelariu in automobilismul romanesc. Bacauanul a devenit primul pilot care a condus, pe simulator, un monopost de Formula 1. Dupa doua saptamani de pauza competitionala, Formula GP3 se reia la Silverstone. Inainte de etapa a IV-a a acestui sezon, Doru Sechelariu s-a pregatit ieri dupa-amiaza pe simulatorul echipei Red Bull, dispozitiv tehnic utilizat de toti pilotii Red Bull, mai ales Vettel si Webber. Acest antrenament era mai mult decat necesar in conditiile in care circuitul de la Silverstone, pe care bacauanul a concurat in ultimii doi ani, a suferit modificari importante, o treime din pista fiind complet noua si in consecinta necunoscuta.
Pregatirile s-au derulat in conditii bune, Doru Sechelariu reusind sa asimileze noile caracteristici ale circuitului pe care va alerga la finalul acestei saptamani. La sfarsitul antrenamentului, inginerul care s-a ocupat de pregatire i-a oferit bacauanului satisfactia de a efectua cateva tururi cu simulatorul setat in parametrii unui monopost de Formula 1 Red Bull. Impresia lui Doru Sechelariu a fost una extrem de placuta, acesta fiind foarte entuziasmat de conducerea pe simulator a unui bolid de F1 si precizand ca senzatiile traite in aceasta postura sunt inimaginabile si nu se pot compara cu nimic altceva. Bacauanul a stabilit totodata o premiera pentru Romania, devenind primul roman care piloteaza o masina de Formula 1, ce-i drept, pe simulator. Acest dispozitiv ultraperformant este insa capabil sa redea cu fidelitate senzatiile traite pe pista.
De la simulator, Doru Sechelariu intra astazi pe circuit, pentru o sesiune de antrenamente libere programate de la ora 18.50. Sambata vor avea loc calificarile (ora 10.45) si prima cursa de la Silverstone (ora 18.20), iar cea de-a doua mansa se va desfasura duminica (ora 10.30). Etapa programata in paralel cu Marele Premiu de Formula 1 al Marii Britanii va fi televizata pe Eurosport 2, duminica, de la ora 10.00.

Dan Alexandrescu, comentator Formula 1
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri