A venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” (In 20,19)
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
„Pace vouă!” – acestea sunt primele cuvinte pe care Isus le-a adresat ucenicilor după învierea sa din morţi. Nu este vorba despre un simplu salut sau de o urare obişnuită, ci mai degrabă de o promisiune, un dar şi o misiune încredinţate de Isus ucenicilor şi, prin ei, Bisericii sale. Sunt cuvinte care exprimă atât de bine esenţa solemnităţii Învierii Domnului – Isus a venit pe pământ, a pătimit, a fost răstignit şi a înviat pentru ca noi să ne putem bucura de pacea sa purtătoare de viaţă, încredere şi speranţă.
Ca episcop, încep fiecare celebrare liturgică cu aceste cuvinte: „Pacea să fie cu voi!”. Aceasta este urarea pe care doresc să v-o adresez cu bucurie şi acum, cu ocazia sărbătorilor pascale: darul păcii pe care Cristos l-a revărsat asupra ucenicilor după învierea sa din morţi să încălzească inimile noastre, pentru ca tristeţea, neîncrederea şi răutatea să facă loc bucuriei, speranţei şi iubirii! Lumina învierii lui Cristos să lumineze zonele întunecate ale vieţii noastre şi ale lumii în care trăim şi să ne dea forţa şi energia de care avem nevoie pentru a merge înainte cu un nou elan, conştienţi că Domnul e viu şi nu ne abandonează niciodată.
Ascultând zilele acestea diferitele episoade relatate de evanghelii, ne impresionează transformarea extraordinară pe care învierea lui Isus a produs-o în cei care l-au cunoscut. Să ne gândim la apostoli, care stăteau împreună cu uşile încuiate, de frica iudeilor; sau la cei doi ucenici care se îndreptau trişti spre Emaus, pentru că îşi pierduseră orice speranţă; sau la femeile care, la primele licăriri de lumină, se îndreptau spre mormântul lui Isus, cu inimile sfâşiate de durere.
Pentru toţi aceştia învierea lui Isus a reprezentat un moment decisiv, care le-a schimbat în întregime viaţa. După tăcerea din Sâmbăta Sfântă, Isus revine în mijlocul ucenicilor săi şi al celor care îi simţeau lipsa şi le aduce pacea sa, menită să alunge frica şi să reaprindă speranţa în inimile lor. O oferă celor care l-au abandonat în ceasul pătimirii, ca semn de iertare; o oferă celor trişti şi deznădăjduiţi; o oferă celor care aveau nevoie de ea. Şi toţi aceştia încep o nouă viaţă: tristeţea lor se transformă în bucurie, deznădejdea în seninătate, frica în curajul de a-l mărturisi pretutindeni pe Cristos cel viu, chiar şi cu preţul vieţii.
Asemenea ucenicilor şi femeilor din evanghelii, şi noi trăim vremuri care pot face să încolţească cu uşurinţă în inimile noastre frica, nesiguranţa, neîncrederea. Ne îngrijorează atacurile teroriste şi situaţia conflictuală din Ucraina, din Fâşia Gaza şi din alte părţi ale lumii, unde continuă să se audă zgomotul armelor şi strigătul de ajutor al oamenilor nevinovaţi care suferă. Apoi, sunt atâtea realităţi pe care le experimentăm în viaţa de zi cu zi şi care adesea sfârşesc prin a împiedica posibilitatea de a savura cu adevărat bucuria şi de a întrevedea o speranţă capabilă să dea sens şi culoare vieţii noastre.
În mijlocul tuturor încercărilor şi al suferinţelor noastre, Cristos cel înviat vine la noi pentru a ne încuraja şi a ne transmite pacea sa. El vine la noi aşa cum a venit la Maria Magdalena, care plângea lângă mormântul gol, şi ne întreabă: „De ce plângi? Pe cine cauţi?” (In 20,15). Ne întreabă nu pentru că nu cunoaşte temerile şi dificultăţile noastre, ci pentru a ne da şansa să i le împărtăşim. Şi tot el ne cheamă pe nume, pentru a-l recunoaşte viu şi prezent în viaţa noastră, chiar şi în momentele cele mai întunecate.
Iubiţi fraţi şi surori,
Misterul pascal al lui Cristos şi conştiinţa prezenţei sale în mijlocul nostru fac din noi „Biserică”, comunitate de credincioşi capabilă să acţioneze în iubirea Celui înviat şi să fie un instrument de speranţă pentru lumea de astăzi.
În acest sens, putem să remarcăm faptul că Isus, după învierea sa, a apărut totdeauna acolo unde era adunată o comunitate. Doar Mariei Magdalena, ne spun evangheliile, i s-a arătat pe când era singură. Dar şi atunci Isus a trimis-o la apostoli, în mijlocul comunităţii, în „Biserică”, pentru a duce vestea învierii. Altminteri, totdeauna Isus a apărut acolo unde se aflau mai multe persoane.
Aceasta ne spune ceva despre dorinţa înflăcărată a lui Isus ca ucenicii săi să formeze împreună o comunitate de fraţi şi surori, o adevărată familie a lui Dumnezeu, aşa cum ne sugerează tema anului pastoral din dieceza noastră, o familie capabilă să trăiască în pace şi armonie, o comunitate primitoare în care „bucuria şi speranţa, tristeţea şi angoasa oamenilor de azi, mai ales ale săracilor şi ale tuturor celor care suferă, sunt şi bucuria şi speranţa, tristeţea şi angoasa ucenicilor lui Cristos şi nu există nimic cu adevărat omenesc care să nu aibă ecou în inimile lor” (Gaudium et spes, 1).
Vă îndemn pe toţi din toată inima să participaţi cu credinţă şi evlavie la celebrările sfinte din comunităţile parohiale. Să ne deschidem inimile pentru a primi pacea Celui înviat, pe care ne-o oferă în mod special în sacramentul Spovezii! La Sfânta Liturghie, împreună cu ceilalţi fraţi în credinţă, îl vom întâlni şi îl vom primi în sufletele noastre ca hrană pentru viaţa veşnică.
Împreună cu PS Petru Sescu şi cu PS Petru Gherghel, vă dorim tuturor sărbători pascale binecuvântate! Domnul înviat să ne lumineze pe toţi, iar Sfânta Fecioară Maria să ne ocrotească şi să ne susţină pe drumul vieţii.
Cristos a înviat! Adevărat a înviat!
✠ Iosif Păuleţ
episcop de Iaşi
