luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 5321

Marius Danciu pleaca din CJ

    Marius Danciu, consilier judetean din partea PNL Bacau, s-a aflat in incompatibilitate timp de o jumatate de an. Liberalul a intrat in CJ Bacau la alegerile din 2008, iar din martie 2009 e administrator si membru in Consiliul de Administratie al societatii Compania de Apa SA. In luna iunie, Agentia Nationala de Integritate (ANI) arata ca potrivit art. 88 din Legea 161/2003 privind asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, prevenirea si sanctionarea coruptiei, functia de consilier e incompatibila cu cea de administrator al unei societati care e subordonata autoritatilor. Marius Danciu afirma atunci ca va contesta decizia ANI, aratand ca ar fi incompatibil numai daca ar fi membru in CL Bacau. „E o interpretare gresita a legii, declara Danciu. E, acolo, o virgula de care nu tin cont. Eu sunt membru in CJ, iar societatea la care sunt administrator e coordonata de CL, deci nu sunt incompatibil”. ANI si-a mentinut, insa, pozitia si a trimis raportul sau la CJ Bacau „in vederea luarii masurilor legale”. Iar institutia va lua act. Pe ordinea de zi a sedintei de miercuri a CJ se afla si un proiect privind „constatarea incetarii de drept a mandatului de consilier judetean” al lui Marius Danciu.

    Primarul vaneaza voturile bacauanilor in varsta

      Peste 300 de familii din municipiul Bacau, care au implinit 50 de ani de casatorie, nu si-au primit premiul de 500 de lei de la Primaria Bacau. Potrivit unei hotarari a Consiliului Local Bacau, pe baza unui dosar, familiile care implinesc jumatate de secol, sunt premiate din bani de la bugetul local. In timpul sedintei de CL Bacau, consilierul social democrat George Bogatu i-a cerut explicatii primarului Romeo Stavarache pentru intarziere. aStiti ca exista acel proiect prin care familiile care au cel putin 50 de ani primesc un premiu. Eu am primit mai multe sesizari ca nu s-au mai dat acesti bani. De ce s-a blocat proiectul? Sunt adunate vreo 300 de dosare, cand isi vor primi banii?”, a intrebat George Bogatu. Leonard Padureanu, directorul economic al Primariei Bacau, a afirmat ca anu a ajuns la noi o astfel de situatie”. Mihai Slic, dar si alti consilieri PDL si PSD, care au inteles realitatea, au remarcat ca acesti bani vor ajunge la batranii cu 50 de ani de casnicie in campania electorala. Asta in timp ce primarul a promis ca va gasi resursele bugetare.

      Suplinitori necalificati in rol de titulari

        Sita miscarii personalului didactic a cernut in aceast an scolar destul de apasat. In urma concursurilor pentru titulari, pentru suplinitori si nesuplinitori, sau pentru detasari an interesul anvatamantului, pentru restrangere de activitate nesolutionata, completari de norma sau detasare avem tabloul catedrelor ocupate in judetul Bacau. Majoritatea posturilor sunt ocupate de titulari, 6.500 de cadre didactice fiind sigure de posturile pe care le ocupa pe aceasta vreme de criza. Suplinitorii au un rol important in continuare: 1.300 dintre ei sunt calificati, dar activeaza si 170 de suplinitori necalificati. In acelasi timp, 140 de pensionari si cadre didactice asociate – preoti, maistri etc. – sunt implicati in invatamantul din judet. „In acest moment se lucreaza la baza de date prin care se stabileste cate norme didactice cumuleaza profesorii bacauani in total si pe specialitati”, spune prof. Claudia Merticaru, inspector de imagine la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, care precizeaza ca norma maxima pentru un profesor titular este de 18 ore de predare, iar norma minima de 6 ore pentru un suplinitor necalificat. De subliniat ca in anul de invatamant 2009-2010 sunt mai putine catedre ocupate de necalificati fata de anul precedent – 200. „Inca nu am putut avea un invatamant fara necalificati desi acesta a fost dezideratul noii conduceri a Inspectoratului Scolar. Toti necalificatii lucreaza in mediul rural”, a adaugat prof. Merticaru.

        CJ il premiaza pe Constantin Ciosu

          Consilierii judeteni vor dezbate, miercuri, un proiect care are drept obiect acordarea „Premiului de excelenta” cunoscutului caricaturist Constantin Ciosu. Initiativa apartine presedintelui Comisiei de cultura, educatie, tineret si sport din cadrul CJ Bacau, care a anexat expunerii sale, CV-ul artistului si lista celor 130 de premii castigate in tara si in strainatate. Conform procedurii si criteriilor aprobate de CJ in 2007, premiul de excelenta se acorda „personalitatilor cu cea mai mare contributie in domeniul economic, social, stiintific, educational, cultural, sportiv”, precum si pentru „promovarea imaginii judetului Bacau” in tara si peste hotare. Pentru ca face cinste Bacaului, prin talentul sau, Constantin Ciosu va primi din partea CJ o diploma de excelenta si un premiu in valoare de 1000 de euro.

          Ultima zi pentru subventii destinate somerilor si angajatilor

            Angajatorii care vor sa acceseze fondurile pentru crearea de noi locuri de munca, asigurarea sanatatii si securitatii salariatilor sau formarea profesionala a acestora mai au la dispozitie ziua de miercuri. „Agentii economici interesati pot obtine informatiile dorite, de la institutia noastra, ne-a spus Alina Turcu, lucrator la Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord-Est (telefon 0233/231950). Prin intermediul institutiei noastre, Ministerul Muncii acorda ajutoare de stat pentru ocupare si formare profesionala si ajutorul de minimis. Astfel, ofera sprijin agentilor economici interesati de subventionarea costurilor pentru crearea de locuri de munca, formare profesionala si imbunatatirea conditiilor de sanatate si securitate in timpul lucrului.” Cel mai mare avantaj consta in faptul ca din banii alocati se subventioneaza 50 la suta din salariu pentru angajarea celor care sunt in somaj de cel putin 24 luni, care nu au avut un loc de munca in ultimele 6 luni, au o varsta de peste 50 de ani, nu detin o calificare profesionala, sunt singuri si au in intretinere una sau mai multe persoane, sunt membri ai unor minoritati etnice ori au un handicap. Cererile de finantare se depun electronic la adresa www.fseromania.ro si evaluarea lor se va face pe principiul „primul venit, primul servit”, pana la epuizarea fondurilor alocate.

            Masuri pentru imbunatatirea colectarii creantelor

              Pentru imbunatatirea si eficientizarea activitatii de colectare a creantelor fiscale, zilele acestea a fost emis Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) nr. 1359/2009 pentru aprobarea procedurii privind tiparirea si transmiterea centralizata a actelor administrative si procedurale. Judetul Bacau face parte din programul pilot de punere in aplicare a ordinului si din aceasta luna, titlurile executorii si somatiile de plata, vor fi tiparite si expediate de catre Unitatea de Imprimare Rapida Ramnicu-Valcea. aPrin Unitatea de Imprimare Rapida Ramnicu-Valcea, din cadrul Ministerului Finantelor Publice, Agentia Nationala de Administrare Fiscala, se extinde editarea, amplicuirea si comunicarea centralizata a actelor administrativ-fiscale si procedurale, respectiv somatiile de plata si titlurile executorii”, a declarat Radu Codrin, directorul Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Bacau. La sfarsitul acestei luni, contribuabilii din Bacau, alaturi de cei din alte 14 judete vor primi actele administrativ-fiscale an regim centralizat, numarul total al judetelor incluse an program la a aceasta data ajungand la 19, la nivel de tara.

              Mai putini bani pentru agricultori in perioada 2010-2013

                Procentul de cofinantare publica pentru Masura 121 va scadea de la 50% la 40% din anul 2010, potrivit APDRP. Masura va fi luata deoarece procentul fondurilor nerambursabile acordate investitiilor prin Masura 121 „Modernizarea exploatatiilor agricole” se va micsora, in conformitate cu prevederile PNDR. In prezent, procentul de cofinantare nerambursabila la Masura 121 variaza intre 40% si 65%. Procentele maxime le pot obtine: tinerii pana in 40 de ani, fermierii din zonele defavorizate, montane, Natura 2000 si investitiile pentru protectia apelor impotriva poluarii cu nitrati. Plafonul fondurilor nerambursabile acordate pentru un proiect pe masura amintita va fi de 800.000 de euro in perioada 2010-2013, iar valoarea maxima eligibila ramane neschimbata, la 2 milioane euro. Majorarea cu 10% a sprijinului pentru cei din zone montane defavorizate sau Natura 2000 ramane neschimbat si va putea fi aplicat si tinerilor sub 40 de ani. De asemenea, dupa 2010 nu se va putea cere majorarea sprijinului financiar cu 25% pentru investitiile noi care au drept scop protectia apelor impotriva poluarii cu nitrati proveniti din surse agricole. De asemenea, proiectele care vizeaza producerea energiei regenerabile, vor inregistra o scadere a valorii maxime a cofinantarii publice de la 1.500.000 de euro la 1.200.000 de euro (deci din nou o scadere de la 50% la 40%). Proiectele care apartin unei forme asociative vor scadea de la 2 milioane euro la 1.600.000. In ambele cazuri, valoarea eligibila maxima ramane neschimbata.

                Harasemciuc a urcat in schema ISJ Bacau: „Adjunct” cu patalama

                  Cine este Nicu Harasemciuc?

                  – a absolvit Facultatea de Fizica a Universitatii „Al.I. Cuza” Iasi, promotia 1988
                  – este masterand la Universitatea Bacau in domeniul „Fizica starii condensate”
                  – intre anii 1991-1997 a fost director adj. la Scoala 19 „Al.I. Cuza” Bacau
                  – intre anii 1999-2006 a fost director al actualei Directii Judetene pentru Tineret (fosta Agentie a Taberelor si Turismului Scolar Bacau)
                  – a fost profesor de fizica la Sc.19, iar acum este profesor titular pe catedra de fizica a Colegiului National „Ferdinand I” Bacau
                  – este inspector de fizica in ISJ Bacau din 2007
                  – a obtinut cu elevii lui medalii de bronz la Olimpiada Internationala de Stiinte in 2008, sase premii I la olimpiadele nationale de Fizica, 12 premii II, 15 premii III si 20 de mentiuni
                  – a scris 4 carti de specialitate
                  – este membru fondator al Societatii de Matematica si Fizica – filiala Bacau din 1995
                  – este secretar stiintific al Revistei Centrului de Excelenta Bacau

                  aNu comentez aceste schimbari. Eu am revenit la catedra unde sunt titular ca profesor de discipline tehnice in Colegiul Tehnic aGrigore Cobalcescua Moinesti.”
                  prof. Liviu Botezatu, fost inspector adjunct scolar

                  Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a semnat ordinul de numire in functie a noului inspector scolar adjunct al Inspectoratului Scolar Judetean Bacau. Hartia va ajunge in aceste zile si in Bacau, iar noul inspector isi va putea intra in paine cu acte in regula.

                  Schimbarea mult asteptata de la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau s-a produs. Adrian Fuioaga, inspector general, a primit confirmarea de la Ministerul Educatiei ca inspectorul de fizica Nicu Harasemciuc va ocupa functia de inspector general adjunct incepand cu data de 1 septembrie 2009. De altfel, Harasemciuc si-a desfasurat deja activitatea pe acest post, de la inceputul lunii, dar fara a avea si patalama la mana. „Aceasta numire reprezinta pentru mine o asumare a unor proiecte si actiuni care sa duca la o mai buna desfasurare a activitatilor din scolile din judetul Bacau”, ne-a declarat ieri Nicu Harasemciuc. El i-a luat locul prof. Liviu Botezatu, care a ocupat aceasta functie timp de trei luni, dupa ce a fost inlocuit, asa cum a precizat chiar „generalul” Fuioaga, „din motive de competenta, dar si politice”. „Sper ca in sfarsit aceasta schimbare sa creeze echipa de care am nevoie pentru lucru. Cred ca de acum inainte Inspectoratul Scolar va functiona in cel mai bun mod posibil. Fara echipa nu poti lucra, iar eu acum zic ca, in sfarsit, am echipa”, ne-a precizat si „generalul” Fuioaga. Adjunctul Harasemciuc are deja planuri si ganduri noi in noul mandat. „Doresc stabilitate. Ma voi ocupa de tot ce inseamna management si organizare institutionala, de altfel activitati de baza ale Inspectoratului Scolar.
                  [ad#stire] Voi coordona si controla tot ce inseamna activitatea scolara, de la numirea cadrelor didactice pe post, pana la consilierea lor si a directorilor. Nu vom incepe cu un control, ci cu o planificare a tuturor activitatilor pe anul in curs, iar acolo unde sunt deficiente sa incercam sa le rezolvam astfel incat elevii, pentru ca pentru ei ne luptam, sa beneficieze de conditii foarte bune de invatatura”, a mai spus Nicu Harasemciuc. Cel de-al doilea adjunct al ISJ Bacau ramane prof. Teodora Sotcan, numita prin ordin dea ministru in luna mai.

                  Roxana Neagu

                  FCM Bacau a facut demersuri pentru ca Mihalachioaie sa ia o pauza la nationala de juniori si sa joace contra Petrolului: Intermezzo galben-albastru

                  Probleme de efectiv

                  FCM Bacau nu va avea parte de efectivul complet nici la partida de campionat de sambata, contra Petrolului Ploiesti. Tismanaru si Vajou sunt in continuare accidentati, in timp ce utilizarea lui Petrea si Campeanu se afla sub semnul intrebarii. Mai mult, agalben-albastrii”a se vad nevoiti sa renunte si la juniorii Ionut Mihalachioaie si Andrei Bursuc, convocati la lotul national care va participa la un turneul in Germania, valabil pentru calificarea la Europene.

                  Plan de bataie

                  Si totusi, Bacaul ar putea miza sambata pe Mihalachioaie, juniorul sau titular. Conducerea agalben-albastrilor” a facut demersuri pentru ca fundasul dreapta sa ia o pauza la lot si sa evolueze pentru echipa lui Gheorghe Poenaru in meciul cu Petrolul. Varianta propusa de bacauani este ca Mihalachioaie sa se antreneze cu atricolorii” pana joi, cand va reveni la Bacau, urmand ca sambata, dupa meci, sa se intoarca in Capitala.

                  Alternativa Varea

                  [ad#stire] Bacauanii spera sa gaseasca intelegere la selectionerul Cristi Sava, nimeni altul decat fostul jucator al Sport Clubului de la finele anilor „80. In caz contrar, FCM Bacau se vede nevoita sa-l titularizeze pe Varea, jucator a carui experienta este mult mai limitata decat cea a lui Mihalachioaie. In timp ce Mihalachioaie a evoluat in marea majoritate a partidelor de campionat sustinute de FCM din noiembrie anul trecut incoace, Varea a bifat o singura prezenta in liga secunda. Si aceea la un meci pierdut: 2-3 acasa cu Gloria Buzau.

                  Dan Sion

                  Sase milioane pentru restaurarea Observatorului Astronomic

                    Primul proiect suspus dezbaterii in sedinta extraordinara de ieri a CJ a fost „Restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural – Observatorul Astronomic aVictor Anestina Bacau”, care urmeaza sa fie finantat prin Programul Operational Regional (POR) 2007 – 2013. Valoarea totala a proiectului de reabilitare a observatorului este de 8,2 milioane de lei, din care 6 milioane reprezinta costul lucrarilor de constructii. Alesii au avut sarcina sa analizeze daca investitia e importanta si daca CJ Bacau o poate cofinanta. Consilierii, atat cei de dreapta, cat si cei de stanga, au fost de acord ca Observatorul Astronomic e un obiectiv important pentru bacauani, dar si pentru autoritati. Petru Enasoae, PNL, i-a amintit pe cei care s-au luptat ca afostul castel de apa” sa ajunga observator si a precizat ca acesta a fost infiintat „din dorinta de a face legatura intre institutiile subordonate CJ si scoala”, iar Dumitru Bontas, PSD, a declarat ca „este un mijloc de cercetare a naturii” si ca trebuie sa fie in pas cu vremurile, prin urmare e necesar sa fie modernizat. Durata de realizare a proiectului este de 24 de luni. Contributia judetului Bacau va fi 2 la suta, mai exact, de 173.946,26 lei. La acestea se vor adauga cheltuielile neeligibile, care trebuie suportate exclusiv din bugetul beneficiarului. Proiectul a fost votat in unanimitate de alesi si a fost dus, tot ieri, ADR N-E, care are sediul in Piatra Neamt.
                    [ad#stire] A doua hotarare vizeaza participarea judetului Bacau la „Programul de imbunatatire a calitatii mediului prin impadurirea terenurilor agricole degradate”. Proiectul trebuie depus pana pe 30 septembrie la Administratia Fondului de Mediu, care finanteaza 100 la suta cheltuielile eligibile. Si in acest caz, reprezentantii CJ si-au dat votul fara observatii.

                    Silvia Patrascanu

                    Vitamina B: Surprize mari

                    Rezultate-sablon

                    Seria l a ligii secunde continua sa ofere surprize la tot pasul. Si la fiecare etapa. Runda a saptea si-a programat abombele” duminica, in epilogul sau. Doua rezultate sablon: Farul Constanta – Sageata Stejarul 0-1 si Concordia Chiajna – Dunarea Galati 0-1. aMarinarii” vor avea primele blocate, dar nu vor ramane fara Sumudica, tehnicianul fiind confirmat in post de conducerea clubului. Cat despre Concordia, dupa prima infrangere a sezonului suferita in urma cu o saptamana, la Bacau, iata ca a venit si primul esec acasa.

                    Piedica pentru lidera

                    Victoria Branesti a ratat posibilitatea de a egala recordul de victorii consecutive din debutul sezonului – sapte – stabilit de Universitatea Craiova in urma cu patru ani. Formatia antrenata de Ilie Stan a cunoscut prima piedica, si inca pe teren propriu, din partea Bacaului, care a impus remiza, 1-1. Cu toate acestea, nu s-ar putea spune ca in a saptea zi a campionatului cadet lidera s-a odihnit. Dimpotriva, echipa din Branesti s-a zbatut pentru a-si continua sirul succeselor, dar a dat peste un FCM Bacau pus pe fapte mari.

                    Primul gol

                    [ad#stire] Apropo de FCM Bacau: desi au coborat in clasament, agalben-albastrii” sunt marii beneficiari ai rundei de sambata. Dincolo de faptul ca a luat primul punct liderei, echipa lui Poenaru a fost avantajata si de rezultatele contracandidatelor. O ultima remarca. Referitoare de aceasta data la partea inferioara a clasamentului. aLanterna” CSM Ramnicu-Sarat are toate sansele ca la finalul sezonului sa se intoarca acolo de unde a venit: in C. Si totusi, desi au inregistrat cea de-a sasea infrangere, elevii lui Mihai Ciobanu au avut parte sambata si de o mica bucurie: primul gol marcat in campionat dupa o asteptare de 645 de minute!

                    D. Sion

                    Golgeterul FCM Bacau, Dragos Boboc, saluta remiza de pe terenul liderei, Victoria Branesti: „Punct important”

                    Dragos Boboc a avut ce invata de la fostul sau coechipier de la Jiul Petrosani si actualul coleg de la FCM Bacau, Adrian Campeanu. Inainte de toate, cum sa dai goluri pe banda rulanta, chiar daca esti doar mijlocas stanga. Astfel, aBobo” este noul golgeter al agalben-albastrilor” in acest debut de sezon, cu patru reusite: trei in campionat si una
                    in Cupa Romaniei. Cel mai pretios gol? Evident ultimul, care a pus frana liderei Victoria Branesti.

                    – aBobo”, te asteptai sa fii rezerva la Branesti?
                    – Intr-un fel da, de ce sa nu o recunosc? Jucasem slab cu Steaua si ma gandeam ca s-ar putea sa nu joc de la inceput in partida de campionat de la Branesti. Oricum, nu a fost nicio problema. Important e ca atunci cand intru pe teren sa fac totul pentru a-mi ajuta echipa.
                    – Cum s-a intamplat pana la urma si sambata, cand ai marcat golul de 1-1.
                    – A fost un gol pe care mi l-am dorit foarte mult. Pe de o parte, pentru ca, asa cum am mai spus, nu evoluasem deloc bine cu Steaua. Pe de alta parte, pentru ca, inainte de a da gol, irosisem o ocazie uriasa. Am simtit cum cade cerul pe mine cand am ratat. Bine ca am reusit sa ma revansez si, lucru mult mai notabil, ca am stopat lidera. E un punct important pentru noi.
                    – Te gandeai la inceputul sezonului ca vei deveni principalul realizator al echipei?
                    – Sa va spun drept, nici acum nu ma gandesc prea mult la asta. Eu sunt foarte altruist, dau pasa de gol si de pe linia portii, asa ca aceste goluri ma bucura daca sunt in folosul echipei.
                    – Si au cam fost. Cel mai frumos gol?
                    – Cel cu Tricolorul Breaza, fara discutie, insa pe cel de la Branesti il consider drept cel mai important.
                    – Urmeaza Petrolul…
                    [ad#stire] – Si sper sa urmeze o noua victorie acasa. Avem nevoie, chiar daca suntem pusi in garda de faptul ca Petrolul este o echipa incomoda. Totodata, am si un mesaj pentru public, daca imi permiteti: le multumim fanilor pentru atmosfera fantastica de la jocul cu Steaua si ii asteptam in numar cat mai mare si la partida cu Petrolul.

                    Dan Sion

                    Cand hotia si prostia isi dau mana: Furt sub nasul primariei

                      aDaca administratorul mi-ar fi dat sa semnez o hartie pe care scria ca sunt condamnat la moarte o semnam fara sa citesc. Asa incredere aveam. Stia meserie! Cand propuneam sa dam prime femeilor de serviciu, spunea ca nu merita, ca-s puturoase. Ziceam auite, dom”le, ce grija are de banii locatarilora. Si ea…”
                      Vasile P., fost presedinte Asociatia 25

                      aCristina comanda asociatia. Aveam datorii la CET si RAGC, dar ea si-a cumparat laptop. Presedintele ne-a uimit la ultima sedinta. Il intrebau locatarii unde sunt banii si nu facea decat sa ridice din umeri.”
                      Stefan Traistaru, presedinte Asociatia 25

                      La Asociatia de proprietari 25 a inceput ancheta. Fostul administrator este suspectat ca s-a infruptat fara retinere din banii locatarilor. Presedintele cu care a facut echipa in ultimii ani sustine ca semna pe incredere tot ce-i baga sub nas angajata, fiindca „ea stia meserie”.

                      La Asociatia de proprietari 25, de pe strada Carpati, administratorul Cristina I. a facut legea vreo 8 ani. In ultimele luni, asociatia a intrat in vizorul CET, din cauza debitului de miliarde. In fisele locatarilor nu se regasesc peste 2 miliarde. Aceasta, doar la o verificare sumara. „In primul rand, nu exista registru de casa, ne-a declarat Gheorghe Muntianu, sef birou asociatii in Primaria Bacau. S-a descoperit ca asociatia nu avea nici macar un cenzor. Am anuntat Politia economica si asteptam rezultatul expertizei.” Acesta poate veni dupa luni sau chiar ani. Actele Asociatiei 25, din perioada 2001-2009, sunt sigilate intr-un dulap din sediu. „Erau tinute claie-gramada ca fanul, ne-a declarat presedintele Stefan Traistaru, ales pe 5 septembrie. Din calculele pe care le-am facut, locatarii ar avea restante de 1 miliard lei vechi. Restul, pana la 3,9 miliarde, unde-i?” Asociatia nu avea cenzor de ani buni. La control s-au descoperit doua stampile, Locatari primeau chitante pentru sumele date la asociatie, dar acestea nu erau trecute in fise. „Chiar eu am patit-o, ne-a povestit Stefan Traistaru. Am platit in august intretinerea pe iulie. Mi-a trecut pe chitanta ca suma este pentru mai-iunie. Or, eu aveam chitanta acasa ca platisem pe mai-iunie. Asa proceda, dar locatarii nu-si dadeau seama.” Se crede ca fostul administrator „umfla” si facturile, iar diferenta si-o insusea.

                      aAm fost prost, asta e!”

                      Pare de necrezut ca i-a mers, desi cel putin o data pe an ar fi trebuit sa dea socoteala in fata adunarii generale a asociatiei si inspectorilor din primarie. Explicatiile fostului presedinte, Vasile P., sunt incredibile. „Nu am stiut eu ca atatia ani nu a fost cenzor. Mie imi arata acte semnate de ea si cenzor. Am inteles ca tot ea facea semnatura. Am fost prost, asta e. Semnam tot ce-mi dadea, pe incredere.”
                      [ad#stire] Vasile P. pare sa nu aiba habar de obligatiile unui presedinte de asociatie. „De nu stiu cati ani nu s-a facut adunare generala. Nu am convocat-o. Ce, era datoria mea? Ea trebuia… Dar nu, nu voia. Facea acolo procese-verbale ca si cum ar fi fost adunarea, le semna si gata”. Fostul presedinte ii lasa stampila pe mana Cristinei I. si o asculta fara cracnire. Cu toate acestea nu crede ca ar trebui sa imparta cu ea raspunderea pentru miliardele disparute. Prinsa, Cristina I. a intrat in concediu medical, apoi si-a dat demisia.

                      Doina Mincu

                      Tenis / CN pe echipe, 18 ani: Joaca pentru bronz

                      A doua intalnire din turneul 1-4, a doua infrangere pentru echipa feminina de la SCM. Dupa ce, in prima zi, au pierdut cu 1-4 la TC 2000, tenismenele bacauane au cedat ieri cu acelasi scor la Olimpia Bucuresti.
                      Singura victorie a fost obtinuta de Raluca Mata (foto), 6-3, 6-7, 6-4 cu Elena Cadar. In celelalte meciuri: Sabina Lupu – Elena Bogdan (nr. 1 in tara) 5-7, 0-6, Georgiana Patrasc – Camelia Hristea 3-6, 1-6, Beatrice Paduraru – Bianca Hancu 0-6, 1-6, Patrasc / Lupu – Hristea / Hancu 5-7, 6-4, 3-6.
                      TC 2000 si Olimpia Bucuresti au acumulat cate doua victorii, astfel incat astazi isi disputa locurile 1-2. SCM Bacau infrunta TC Bucuresti in lupta pentru bronz.
                      [ad#stire] La masculin, sedinta tehnica s-a desfasurat ieri dimineata. Sunt inscrise 11 echipe, iar cum SCM este cap de serie nr. 4, tenismenii bacauani au avut tur liber. Astazi, baietii intalnesc TC Bucuresti in partida pentru calificarea in turneul 1-4.

                      Dana Popa

                      Credinciosii din Plopana sarbatoresc Hramul Manastirii „Sf Mina”

                        Intr-un colt de rai, din comuna bacauana Plopana, a luat nastere un nou spatiu spiritual, odata cu ridicarea Manastirii Sfantul Mina. Joi, enoriasii din comuna se vor alatura monahilor pentru a sarbatori Hramul Acoperamantului Maicii Domnului. In afara de aceasta zi de sarbatoare, manastirea mai are o alta zi, pe 11 noiembrie, de Sfantul Nectarie, imediat dupa Sfintii Mihail si Gavril. aSfantul Nectarie (vindecatorul) este intalnit in gradina cu maslini. Noi suntem inconjurati de o livada de meri si peri in acest tinut pitoresc, de aceea il sarbatorim si pe Nectarie”, afirma staretul protosinghel Ghenadie Harabagiu. Constructia Manastirii aSf. Mina” a inceput in 2000. Locasul monahal este acum ridicat in totalitate. De curand a fost finalizata pictura altarului si pana in vara anului viitor, manastirea va fi pictata integral.
                        [ad#stire] Alaturi de parintele Ghenadie Harabagiu, in manastire mai vietuiesc inca doi dascali si patru monahi. aPortile manastirii sunt deschise tuturor iubitorilor de Dumnezeu, care vor sa ni se alature in obste”, ne-a mai spus staretul. La Hramul Manastirii sunt asteptati sa ia parte peste 500 de credinciosi din comunele bacauane Lipova si Plopana.

                        Mircea Merticariu

                        Spitalele nu vor sa riste cu rezidentii

                          Spitalele publice din judetul Bacau au, pe total, o oferta slaba pentru examenul de rezidentiat pe post care va avea loc peste cateva saptamani. Din datele centralizate la Directia de Sanatate Publica (DSP), numarul de posturi este de 42. Marele absent al acestei sesiuni este Spitalul Judetean de Urgenta Bacau, care nu figureaza cu locuri pentru rezidenti. Spitalul de Pediatrie scoate la concurs cate doua posturi de rezidenti in medicina de urgenta si pediatrie, dar si cate unul pentru boli infectioase, chirurgie pediatrica si oftalmologie. Spitalul Municipal Onesti este dispus sa scolarizeze doi neonatologi si un farmacist. Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti incearca sa-si asigure prin rezidentiat pe post 17 medici in specilitati diverse, de la anestezie si terapie intensiva la medicina dentara. Spitalul Orasenesc „Ioan Lascar” Comanesti scoate la rezidentiat 4 posturi in specialitatile: medicina interna neurologie anestezie si terapie intensiva si radiologie. Serviciul Judetean de Ambulanta Bacau doreste sa pregateasca 4 medici de urgenta, 4 medici de familie si un farmacist.
                          [ad#stire] Oferta slaba din aceasta sesiune are si o explicatie. „Postul scos la concurs este blocat pe toata perioada rezidentiatului, ne-a explicat Adam Jofa, sef resurse umane la DSP. Spitalele nu pot astepta 6-7 ani sa le vina specialistul, iar la finalul rezidentiatului, acesta sa aleaga alta localitate. Din experienta pot spune ca nu se respecta contractele dintre spitale si rezidenti.” (D.M.)

                          Capcana din intersectie

                            Intersectia dintre strazile Aprodu Purice si Prelungirea Bradului a fost blocata mai multe saptamani de lucrarile pentru amenajarea a ceea ce pare, dupa durata santierului, cel mai „sofisticat” sens giratoriu din oras. Santierul le-a scos peri albi locatarilor din zona, dar si soferilor aflati in tranzit. Si de parca nu ar fost de ajuns, in weekend, intersectia s-a transformat intr-o capcana. Desi lucrarea nu era incheiata, lipsea semnalizarea. Capacele au ramas mult sub nivelul asfaltului. Gropile erau numai bune sa puna pe chituci masinile. Cei care scapau totusi cu bine facand slalom printre ele, ajungeau in alt impas: virajul la stanga si la dreapta era, practic, imposibil. Doar autovehiculele de teren s-ar fi putut incumeta sa inconjoare sensul giratoriu. Celor care nu poseda asa ceva nu le-a ramas decat sa dea in marsarier. „Au lasat o asemenea intersectie nesemnalizata, ne-a declarat Mariana Petrescu.
                            [ad#stire] Eu vin de la tara si vreau sa-mi fac aprovizionarea de la supermarket. Nu stiam ca se lucreaza aici. Daca veneam mai pe seara, puteam sa raman cu roata intr-un canal. Pe cine trageam la raspundere?” Cei care se simt cu musca pe caciula au postat luni de dimineata un panou de semnalizare. Se pare ca in weekend si-au luat liber de la responsabilitate. (D.M.)

                            Cifrele nu mint: Bacau a ajuns remorca la Iasi

                            Prezent la o reuniune a primarilor de municipii, la Brasov, la sfarsitul saptamanii trecute, Theodor Stolojan se intreba, retoric, daca pe viitor Bacaul
                            ava fi o zona de dezvoltare urbana, care polarizeaza resursele din jur” sau daca nu cumva locul sau va fi luat de judetul Iasi, acare deja a luat-o inaintea Bacaului”. Dar este Iasiul cel care o ia inaintea noastra sau este Bacaul cel care ramane in urma? Statistic vorbind, in luna iunie a acestui an, Iasiul ne-a devansat cu un procent la valoarea capitalului social subscris in lei si se situa cu un procent in urma noastra in privinta capitalului subscris in valuta.

                            Nu este o noutate faptul ca bacauanii dispun de venituri sub media economiei nationale. Potrivit datelor Directiei Judetene de Statistica, venitul mediu net in luna iulie a fost de 1.343 lei/ persoana, cu 47 lei (3,4%) mai mic decat cel inregistrat in tara. Cele mai bune venituri s-au obtinut in sectorul serviciilor, in timp ce venituri sub medie au inregistrat cei din agricultura, industrie si constructii, adica exact domeniile din care ar trebui sa vina cresterea economica a judetului. Veniturile nete au crescut, totusi, fata de luna iunie cu 0,4%, dar au scazut fata de luna iulie a anului trecut cu 4,4%. Tot la nivelul Bacaului, numarul de angajati este in cadere libera. In luna iulie judetul a numarat peste 120 de mii de angajati, in scadere cu aproximativ 7.500 fata de anul trecut. In privinta somajului, in timp ce Iasiul are o rata a somajului de 6,8% in luna iulie, Bacaul a inregistrat o nedorita rata de 8,2%. Cifrele indica aproximativ 20 de mii de persoane aflate in evidenta Agentiei pentru Ocuparea Fortei de Munca Bacau, in luna iulie a acestui an. Dintre acestia, aproape 55% sunt someri indemnizati (persoane care si-au pierdut locul de munca in urma disponibilizarilor efectuate de agentii economici), adica 10.500 de persoane. Aproximativ 40% sunt femei. Valul concedierilor i-a afectat in primul rand pe cei cu studii primare, gimnaziale si profesionale – acestia reprezinta peste 66% dintre disponibilizati, in timp ce peste 26% sunt persone cu studii liceale si postliceale. Numai 7% dintre persoanele disponibilizate au studii superioare.
                            Unul dintre domeniile in care Iasiul ne-a depasit net este cel al constructiilor. Daca Bacaul a dat in folosinta in primele doua trimestre ale acestui an 520 de apartamente, Iasiul a terminat peste 1.200 de locuinte. Remarcabil este faptul ca dintre somerii inregistrati la AJOFM Bacau, 45% sunt neindemnizati (persoane care nu mai primesc ajutor din partea statului).
                            [ad#stire] In aceasta situatie se afla peste 3.500 de femei (40% din numarul total al somerilor neindemnizati).
                            Judet cu o populatie pe jumatate rurala, Bacaul inregistreaza peste 56% someri la sate. Cele mai afectate comune sunt Lipova (cu 32% rata a somajului), Rosiori (30%) si Colonesti (22%). Astfel, aproape 11 mii de someri s-au inregistrat la sate, aproape 4.000 in Bacau si aproape 2.000 in Onesti, in restul oraselor si municipiilor numarul somerilor este aproape sau sub 500 de persoane.

                            Irina Lozinca

                            Judo: Un an roditor

                            La inceputul anului scolar 2009-2010, prof. Aurel Chelariu a facut mai intai bilantul pe 2008-2009: aPentru o parte din sportivii de la cercul de judo de la Palatul Copiilor a fost un an roditor in ceea ce priveste numarul de medalii cucerite”. Remarcatii anului:
                            – Madalin Busuioc (categoria 60 kg): aur la CN individual U15, bronz la abalcaniada” U15 si la CN pe echipe
                            – Marian Morosanu (50 kg): bronz la CN individual si pe echipe, U15
                            – Alin Prentu (50 kg): bronz la CN individual si pe echipe, U15
                            – Stefan Chirila (66 kg): bronz la CN pe echipe, U15
                            – Rares Rotaru (38 kg): aur la CN individual, U13
                            – Octavian Cechea (27 kg): argint la CN individual, U11
                            – Dragos Alban (46 kg): bronz la CN individual, U13
                            – Cosmin Tamba (34 kg): bronz la CN individual U11
                            – Codrin Nedita (50 kg): bronz la CN individual, U11
                            [ad#stire] – Ana Gavriloaie (+48 kg): bronz la CN individual, U11.
                            Judoka de la Palatul Copiilor incep concursurile din calendarul 2009-2010 pe 10 octombrie, cand este programata Cupa Bucovina (Gura Humorului). (D.P.)

                            Jumatate de kilogram de hasis confiscat de politisti: 10 traficanti de droguri, arestati in Bacau

                              Lucratori ai Brigazii de Combatere a Cirminalitatii Organizate Bacau, sub coordonarea procurorului din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Oragnizata si Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Bacau au anihilat o ampla retea de traficanti de droguri. La prinderea suspectilor au participat si lucratori de la Serviciul Judetean de Informatii (SRI) si Protectie Interna Bacau, Brigada Mobila de Jandarmi Bacau, politistii si mascatii de la DPIR ai Inspectoratului Judetean de Politie Bacau. Impreuna au desfasurat o actiune atat in Bacau, cat si in Piatra Neamt, unde existau informatii ca se aflau traficantii. „Au fost prinsi an flagrant numitii N.N.V., A.M.B.C. si C.I., toti din Piatra Neamt, an momentul an care primeau in Gara Bacau un colet an care se afla disimulata cantitatea de 485,8 grame cannabis – zis Skunk”, a explicat un ofiter de la BCCO Bacau. Cei trei au fost retinuti pentru o perioada de 24 ore, de catre procurorii DIICOT Bacau, iar ulterior Tribunalul Bacau a emis pe numele acestora mandate de arestare preventiva pe o perioada de 29 zile pentru savarsirea infractiunii de trafic de droguri si asociere in grup organizat pentru comiterea acestei fapte. Concomitent au fost efectuate alte 7 perchezitii domiciliare, ocazie cu care au fost depistati inca 7 membri ai gruparii infractionale, ce aveau ca preocupari traficul de droguri de risc pe raza judetului Bacau.
                              [ad#stire] Doi dintre ei au fost retinuti de de procurorii DIICOT, iar Tribunalul a emis si pentru acestia mandate de arestare preventiva pentru 29 de zile. Pentru un al treilea barbat s-a dispus masura interzicerii de a parasi localitatea, iar fata de celelalte 4 persoane cercetarile continua cu acestia an stare de libertate. Din comercializarea acestei cantitati traficantii ar fi putut obtine un beneficiu ilicit de aproximativa 50.000 RON, adica 500 de milioane de lei vechi. In luna mai, tot ofiterii de politie bacauani au mai anihilat o retea de traficanti de droguri in care erau asociati 10 bacauani.

                              Roxana Neagu
                              Andreea Lupascu