Acasă Blog Pagina 5297

Construirea digului de pe Negel, blocata intre Primarie si Compania de Apa

    N-au mai vrut sa dea bani pentru lucrari

    Efectele inundatiilor care s-au abatut asupra cartierului CFR din municipiul Bacau ar fi putut fi diminuate considerabil, daca Primaria ar fi acceptat sa continue finantarea unor lucrari privind mutarea conductelor de utilitati ce traverseaza albia pârâului Negel. Desi incepuse un proiect in acest sens, prin intermediul Companiei de Apa (fosta RAGC), municipalitatea a stopat finantarea executarii supratraversarii, astfel incât albia râului a fost blocata in dreptul unui podet. Neavând pe unde sa se scurga, puhoiul de apa a navalit in casele si curtile locuitorilor din cartierul CFR. Colac peste pupaza, reticenta Primariei a impiedicat inclusiv derularea unui proiect de regularizare a albiei parâului. Acesta era realizat de Directia Apelor Siret. Institutia a instiintat in repetate rânduri Primaria Bacau cu privire la necesitatea finalizarii lucrarilor, insa edilii nu au miscat niciun un deget in acest sens.

    In decembrie 2008, Regia Autonoma de Gospodarire Comunala Bacau (RAGC) incheia un contract cu societatea Rom-Gan Construct SRL in vederea realizarii supratraversarii pârâului Negel cu conducte de apa si canalizare. Potrivit Acordului Contractual nr.1099 din 3 decembrie 2008, costul lucrarilor a fost evaluat la 6,44 miliarde lei vechi (aprox. 150.000 de euro). Prin adresa nr.1006 din 18 februarie 2009, RAGC anunta societatea constructoare ca avea bugetate pentru acest proiect doar 4,8 miliarde lei, suma insuficienta pentru finalizarea lucrarilor si ca lucrarile de constructii-montaj pot incepe pe 19 februarie 2009.
    In pofida fondurilor insuficiente, societatea Rom-Gan Construct a acceptat sa inceapa lucrarile de supratraversare a conductelor. Prima factura emisa (nr.127 din 10 martie 2009) avea valoarea de 1,84 miliarde lei vechi.

    Nu au platit

    Reprezentantii societatii constructoare sustin ca dupa emiterea primelor facturi, RAGC – devenita intre timp Compania de Apa – a refuzat plata acestora, desi avea bani suficienti pentru decontarea lucrarilor. Laurentiu Ganea, patronul societatii, afirma ca fosta RAGC avea bugetate 4,8 miliarde lei vechi pentru realizarea supratraversarii, asa ca ar fi avut de unde plati. "A fost vorba de o rea-vointa. Lucrarea a fost prinsa in bugetul primariei pe 2009 cu suma de 4,8 miliarde lei vechi. Ea costa 6,44 miliarde, dar noi am acceptat sa lucram pentru ca din calculele noastre reiesea ca suma de 4,8 miliarde acopera cea mai mare parte a proiectului. La un moment dat, am observat ca nu vor sa ne faca plati, desi aveau bani pentru asta. Am facut mai multe adrese si notificari catre RAGC, dar nu am mai primit niciun ban. In cele din urma am decis sa-i dau in judecata", a povestit Ganea. El a dezvaluit ca a cerut o intrevedere cu primarul Bacaului, Romeo Stavarache, in incercarea de a debloca situatia creata, dar acesta a dat bir cu fugitii. "Am fost o singura data la Primarie, la o discutie. A stat ascuns trei ore, dupa care eu am plecat. Nu a avut curaj sa vorbeasca cu mine. Eu cred ca, de fapt, nu s-a vrut sa se faca acea supratraversare", a apreciat constructorul.

    Lucrare prinsa in buget

    Proiectul supratraversarii cu conducte a pârâului Negel fusese prins in "Lista obiectivelor de investitii" aprobata de municipalitate pentru anul 2009. Potrivit Hotarârii nr.435 din 22 decembrie 2008 a Consiliului Local, supratraversarea conductelor de utilitati avea alocata suma de 4,8 miliarde lei vechi, suma asigurata din bugetul local.
    In martie 2009, Consiliul Local a aprobat bugetul de venituri si cheltuieli a SC Compania de Apa Bacau. Conform HCL 50 din 23 martie 2009, supratraversarea pârâului Negel era prinsa in Contul de executie privind creditele bugetare pentru finantarea investitiilor. Nu si banii necesari realizarii investitiei.

    Notificari si scrisori de atentionare

    Prinsa intre ciocan si nicovala, Compania de Apa a remis Primariei Bacau mai multe notificari in care anunta ca societatea Rom-Gan a facturat o parte a lucrarilor si doreste incasarea banilor. In total, potrivit corespondentei oficiale purtate cu institutia edilitara, Compania de Apa a transmis trei scrisori de atentionare Primariei, prin care cerea virarea banilor destinati platii lucrarilor executate de Rom-Gan. Primaria nu a schitat niciun gest la cererile financiare ale furnizorului de utilitati.
    Petrus Radulescu, directorul executiv al Companiei de Apa, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca lucrarea a avut un buget complet, pentru ca altfel nu putea fi scoasa la licitatie. "Nu am cum sa va dau prea multe detalii. Nu sunt in localitate. Lucrarea stiu ca a fost intrerupta din lipsa resurselor financiare. Nu stiu ce fel de informatii aveti, dar asta pot sa va spun. Lucrarea a avut un buget complet, altfel nu se putea tine licitatie", a spus Radulescu. Mai mult, in toamna lui 2009, Compania de Apa a remis o adresa nr.7364 catre Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP) prin care cerea lamuriri cu privire la cazul supratraversarii pârâului Negel. Raspunsul ANRMAP stipuleaza ca responsabilitatea realizarii investitiei ar apartine Companiei de Apa, devreme ce aceasta avea prinsa in buget suma destinata finantarii buclucasului proiect.

    Regularizare blocata de indiferenta edililor

    Tergiversarea finantarii lucrarilor de supratraversare cu conducte a pârâului Negel a stopat un alt proiect de anvergura, desfasurat prin intermediul Directiei Apelor Siret: regularizarea albiei pârâului. In iulie 2009, Directia Apelor a remis Companiei de Apa o Instiintare prin care atentiona societatea de utilitati ca "prin neexecutarea supratraversarilor, nu se pot continua lucrarile prevazute in programul pe anul 2009". Concret, Directia Apelor viza dezafectarea podetului de beton existent pe cursul Negelului si consolidarea digului de protectie in zona acestuia. Lucrarile nu au mai fost realizate niciodata, pentru ca supratraversarea cu conducte nu s-a mai concretizat. Prefectul Neculai Olaru, fost sef al Directiei Apelor la data respectiva, a confirmat pentru cotidianul Desteptarea ca regularizarea Negelului nu a mai putut avea loc. "Directia Apelor a facut demersuri la acea data pentru a preintâmpina evenimente nedorite. In cazul de fata trebuia realizata deblocarea cursului Negelului si a albiei acestuia, mai ales ca existau precedente legate tot de obturari ale cursului. In proiect era prinsa si supratraversarea conductelor pentru ca Directia Apelor avea in plan dezafectarea podetului. Acest lucru nu s-a intâmplat nici pâna astazi. Sigur, acesta poate fi si unul dintre motivele pentru care cartierul CFR a fost inundat", a apreciat fostul sef al Directiei Apelor Siret.
    De cealalta parte, Emil Vamanu, directorul tehnic al Directiei Apelor Siret, a declarat ca institutia a corespondat din plin cu Primaria Bacau. "Nu e rezolvata problema cu fondurile pentru finantarea lucrarilor. Utilitatile trebuiau ridicate pe acea estacada, iar lucrarile trebuiau continuate", a explicat Vamanu.

    MAI va fi sesizat

    Blocajul care a dus la inundarea cartierului CFR va ajunge pe masa Ministerului Administratiei si Internelor (MAI). Subprefectul Constantin Scripat a anuntat ca MAI urmeaza sa efectueze un control in acest caz. "Pe baza informatiilor si documentelor pe care le detin rezulta ca principalii vinovati de situatia creata sunt Primaria Bacau si RAGC, societate care ii este subordonata. Pentru clarificarea situatiei si depistarea unor masuri concrete, vom solicita un control de la o alta institutie decât Directia Apelor, Serviciul de Gospodarire a Apelor, Primarie sau RAGC. Ca sa fiu mai concret vom sesiza MAI si vom cere efectuarea unui control", a declarat Scripat.

    Lucrari sistate din cauza unui… proprietar

    Intr-un raspuns remis cotidianului Desteptarea, Primaria Bacau s-a aparat precizând ca lucrarile de supratraversare cu conducte sunt responsabilitatea Companiei de Apa si ca ele au fost sistate din cauza unui… proprietar. "Investitia la care faceti referire este finantata si executata de catre Compania de Apa. Din informatiile noastre, Compania de Apa a sistat pentru o perioada aceste lucrari ca urmare a refuzului unui proprietar din zona de a permite accesul utilajelor executantului lucrarii pe terenul sau, proprietate privata”, se arata in raspunsul citat.
    Lucian Bogdanel

    Sute de apartamente debransate in 2010

      CET-ul scade sub 21.000 de consumatori

      In cele doua luni care au trecut de când regulamentul de debransare a ajuns la asociatiile de proprietari, in jur de 500 de bacauani si-au incheiat socotelile cu CET-ul. Desi sunt mai putine renuntari la sistemul centralizat de incalzire decât in alti ani, tendinta ramâne. Doar lipsa banilor mai incurca planurile celor care isi doresc o centrala termica individuala.

      La sfârsitul sezonului rece 2009-2010, CET Bacau mai avea 21.707. Debransarile din aceasta vara vor determina scaderea numarului de consumatori sub 21.000. “In urma cu aproape doua saptamâni aveam inregistrate aproape 500 de cereri de debransare,ne-a declarat Sorin Adrian Capat, director general al CET. consumatori. Avem si solicitari de rebransare, de la agenti economici si de la locatari ai blocurilor ANL de pe strazile Bucegi si Fagaras. Acestia au centrala de scara, cu costuri mari. In zona se reabiliteaza PT 31, ceea ce inseamna ca apartamentele bransate la acesta vor beneficia de servicii de calitate.” Numarul apartamentelor debransate din municipiul Bacau este de doua ori mai mare decât cel al locuintelor racordate la CET. In ciuda promisiunilor pe care administratia locala le-a facut locatarilor, cu privire la imbunatatirea calitatilor acestui serviciu de utilitate publica, bacauanii s-au saturat de intreruperi in furnizarea caldurii sau a apei calde si, mai ales, de modul in care se repartizeaza cheltuielile in asociatiile de proprietari.

      Regulament de jupuit locatarii

      Perspectiva inchiderii CET-ului ramas fara consumatori a speriat administratia locala. Prin urmare, anul trecut a fost pus la punct un regulament de debransare drastic. Acesta are rolul de a descuraja locatarii, dar in cele din urma s-a dovedit ca bacauanii sunt dispusi sa piarda si bani, si timp, numai sa scape de serviciul centralizat de termoficare. Pasii pentru debransare sunt multi si greoi. Locatarii trebuie sa obtina acordului vecinilor pentru a se desprinde de la sistem. Apoi, trebuie sa aiba acordul asociatiei de proprietari, obtinut in adunare generala, ceea ce este stupid, deoarece termenul pentru organizarea acestor adunari a fost 31 martie, iar debransarile au loc vara. Obligatorie anul acesta este intocmirea unui referat tehnic de catre o firma autorizata (costul este intre 300 si 400 de lei). Dosarul complet se depune la CET. Lucrarile de debransare se realizeaza, obligatoriu, cu echipe de la CET, iar locatarii trebuie sa accepte tarifele societatii.

      Hârtii inutile si piedici absurde

      Locatarii, la fel ca si majoritatea sefilor din asociatiile de proprietari, cred ca referatul tehnic cerut de CET este inutil. Pe baza acestuia, instalatiile din blocuri ar trebui redimensionate, in functie de consumatorii ramasi. De la locatari, pâna l reprezentantii firmelor indicate de CET pentru intocmirea referatelor tehnice, toata lumea este convinsa ca nimeni nu va investi in modificarea instalatiilor. Prin urmare, locatarii ramân cu banii dati si cu nervii macinati. “Aceasta debransare m-a disperat, ne-a declarat Maria Tandurel, proprietara unui apartament de pe strada Alecu Russo. Am contactat intâi una dintre firmele de pe site-ul CET. Am platit pentru proiect, dar când a venit proiectantul acasa, mi-a cerut alti bani. Reprezentantul firmei mi-a spus ca asa e lumea, fiecare vrea sa faca un ban in plus. Insemna sa platesc proiectul de doua ori.”

      Bete in roate la asociatie

      Altor locatari li se pun bete in roate chiar la asociatia de proprietari. “Mi-am luat doua saptamâni de concediu ca sa montez centrala, ne-a povestit Irina Bacauanu, locatara pe strada Luminii. Luni trebuie sa merg la serviciu si eu nu am inca dosarul complet.” Proiectul a costat-o 300 de lei si urmeaza sa fie dus de propiectant la CET, pentru avizare, asa cum se prevede in regulament. “Am cerut acceptul asociatiei pentru debransare, dar presedintele se opune. Spune sa-i aduc proiectul, sa-l analizeze.” Intr-adevar, presedintele Ion Dragomirescu, de la Asociatii Luminii, refuza sa isi dea acordul pentru debransare. “Trebuie sa vad proiectul, ne-a declarat acesta. Trebuie sa stiu cum se modifica instalatia. Daca nu il aduce, nu-i semnez. Avem centrala termica in zona, iar capacitatea ei a ajuns la 40%. Daca se mai debranseaza si altii, ajunge la 30%. Nu ma poate obliga nimeni sa dau acordul asociatiei pentru debransare.” Ion Dragomirescu invoca faptul ca trebuie organizata adunare generala, dar recunoaste ca alti 4 proprietari s-au debransat in aceasta vara, iar lor le-a dat acordul. Potrivit HCL 216/2009, si asociatia trebuie sa avizeze proiectul tehnic. Aceasta este o bucla inutila in procedura de debransare. Asociatiile nu au resursele financiare pentru a redimensiona instalatiile, iar dreptul locatarilor de a-si alege sursa de caldura nu poate fi ingradit.

      Din acest an, CET nu mai permite debransarea cu alti mesteri decât ai sai. Concurenta este, asadar, exclusa, iar tarifele sunt fixe. Debransarea unui singur calorifer costa 44,04 lei, iar reintregirea unui circuit de incalzire la baie (eliminarea tevii groase de incalzire si pastrarea celei subtiri, de transport) costa intre 109 si 242 de lei, in functie de solutia tehnica aleasa. Busonarea unui racord costa 24,92 lei.
      Doina Mincu

      Santaj cu „stadionul”

        Sute de milioane “scurse” prin Tribuna B

        Cu doar doua saptamâni inainte de inceperea campionatului Diviziei C, Primaria s-a trezit sa puna din nou bete in roate echipei FCM Bacau, dupa ce in urma cu mai multe luni a retrogradat-o deliberat in liga a treia. Sub pretextul ca vrea sa reabiliteze o parte a arenei sportive, conducerea municipalitatii si-a propus sa alunge echipa de pe stadion, in speranta ca Sport Club Bacau, noul proiect fotbalistic mosit de edili, si-ar putea face loc in “templul fotbalului” bacauan. incercarile Primariei se lovesc insa de un contract prin care Asociatia Sportiva “FCM Bacau” a inchiriat stadionul pâna in 2014. Practic, edilii nu pot misca un fir de praf in stadion fara acceptul Asociatiei. Mai mult, situatia e complicata de inconsecventa Primariei. Aceasta a vrut sa demoleze arena in 2007, pentru ca abia dupa 3 ani sa se gândeasca la posibilitatea renovarii ei. in plus, in 2009 municipalitatea a cheltuit sute de milioane lei vechi cu hidroizolarea Tribunei B a stadionului. Lucrarile au fost de mântuiala. La fiecare ploaie mai sustinuta, apa se infiltreaza in birouri, bucatarie, sala de forta, precum si in anexele arenei municipale.

        Nici nu s-a uscat bine cerneala pe decizia Primariei de a retrograda FCM-ul in Divizia C ca edilii coc de zor o noua lovitura sub centura. Sub pretextul ca vor sa reabiliteze stadionul municipal, acestia vor sa alunge echipa fanion de pe arena de casa cu doar doua saptamâni inainte de startul campionatului Diviziei C. Doru Tanase, administratorul stadionului, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca vinerea trecuta primarul Romeo Stavarache insotit de câtiva aghiotanti a descalecat la stadion si a decretat ca in scurt timp vor incepe lucrari de modernizare a arenei. Tanase a dezvaluit ca Asociatia Sportiva “FCM Bacau” se apucase sa reabiliteze vestiarele, in asteptarea inceputului de campionat. "Noi ne-am apucat sa facem niste lucrari in ideea sa nu ne prinda debutul de campionat cu temele nefacute. Mai sunt doar doua saptamâni si incep meciurile. Vinerea trecuta, mai multe persoane din primarie, printre care si domnul primar, au venit la stadion si au zis sa incetam orice lucrare ca se apuca ei de renovari. Ma mira ca s-au gândit sa renoveze cu doar doua saptamâni inainte de inceputul campionatului. Au avut toata vara la dispozitie. Sincer, eu nu stiu ce sa fac”, a declarat Tanase. El a mai spus ca in urma cu un an, municipalitatea a investit sume considerabile in renovarea Tribunei B, dar lucrarile au fost de ochii lumii. “La recomandarea Primariei a lucrat o firma, dar puteti vedea si dumneavoastra in ce hal arata lucrarile. Daca inainte apa curgea doar prin câteva locuri, acum ea se infiltreaza in toate birourile. Parca nu era de ajuns ca ne-a dat si Dumnezeu atâtea ploi”, a spus, cu amaraciune, Tanase.

        “Primarul e bun gospodar”

        Fostul mare atacant al FCM-ului, Daniel Scânteie, in prezent presedinte al Asociatiei Sportive “FCM Bacau”, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca e la curent cu manevrele municipalitatii si ca Primaria ar trebui sa reabiliteze mai intâi hidroizolatia stadionului. Scânteie a afirmat ca nici pâna la aceasta ora Primaria nu a notificat Asociatia cu privire la intentiile sale. “E imbucurator ca Primaria s-a gândit sa reabiliteze stadionul. Toata lumea stie ca primarul Romeo Stavarache este un bun gospodar. Daca am spus ca este un bun gospodar inseamna ca stie in detaliu ce trebuie facut la stadion. Eu nu sunt specialist in constructii, dar parerea mea e ca ar trebui lucrat la hidroizolatie ca sa nu ne mai ploua in cap”, a declarat Scânteie, care a ironizat intentia municipalitatii de a incepe cu modernizarea vestiarelor. Contactat de jurnalistii Trustului Media Desteptarea, viceprimarul Dragos Luchian a refuzat sa comenteze situatia creata. Luchian s-a marginit sa afirme ca la un moment dat s-a vehiculat o idee ce viza ca ambele echipe FCM si Sport Club sa joace pe “municipal”. “Nu am ce sa declar pentru ca nu cunosc asa de bine problema”, a conchis edilul.

        Contractul ii tine legati de mâini si de picioare

        La sfârsitul anilor ’90, Consiliul Local a emis mai multe hotarâri vizând sprijinirea Asociatiei Sportive “FCM Bacau”, proprietara echipei de fotbal. Prin Contractul de inchiriere nr.3853 din 10 februarie 1999 Asociatia a inchiriat stadionul pe o perioada de 15 ani, pâna in 2014. Cât timp a functionat cesiunea drepturilor sportive catre Primarie (iunie 2009 – iunie 2010), intre cele doua parti a fost perfectat un contract de comodat privind folosirea stadionului de catre societatea FCM Bacau SA in care municipalitatea detinea 90 la suta din actiuni. Comodatul a incetat odata cu revenirea echipei, dupa un an, la cedent – AS FCM Bacau. Contractul de inchiriere din februarie 1999 prevede mai multe clauze care fac imposibila interventia proprietarului (Primaria Bacau – n.r.) fara acceptul prealabil al AS FCM Bacau. in caz contrar, edilii s-ar afla pe teritoriul abuzului in serviciu.

        Lucrari de mântuiala din banii bacauanilor

        In 2009, municipalitatea bacauana a “renovat” Tribuna B a stadionului. Surse din cadrul conducerii FCM Bacau SA au dezvaluit cotidianului Desteptarea ca firma aleasa pentru lucrari a fost recomandata chiar de catre Primarie. Oficial, lucrarile au costat pâna in 10.000 de euro. Societatea care s-a ocupat de lucrari nu mai functioneaza in acest moment. SC 3D Construct SRL are activitatea intrerupta. Patronul societatii, Marius Frunza, a motivat intreruperea de activitate prin faptul ca se pregateste sa plece in Statele Unite ale Americii pe o perioada nedeterminata. Odata cu “fuga” patronului in SUA, nimeni nu mai poate trage la raspundere societatea 3D Construct pentru lucrarile de proasta calitate realizate.

        Damian si Ciubotaru, la cumparat de loc in Divizia B

        Surse apropiate administratiei locale au declarat pentru cotidianul Desteptarea ca Relu Damian, fost presedinte al Consiliului de Administratie al FCM Bacau SA, consilierul local Lucian Ciubotaru (PNL), precum si Ciprian Panait – manager la Sport Club Bacau, cauta de zor un loc de cumparat in Divizia B. Cei trei au fost – se pare – pe punctul de a bate palma cu patronul echipei International Curtea de Arges, echipa ce s-a retras din primul esalon din cauza lipsei banilor. “Afacerea” a cazut in cele din urma, iar “brigada” de negustori s-a reorientat catre FC Farul Constanta, echipa de B cu probleme financiare majore.

        Lucian Bogdanel

        Deplasare la Galati

        Handbal feminin / Stiinta si-a stabilit primul amical al verii

        La trei saptamâni si jumatate dupa reluarea pregatirilor, handbalistele bacauane intra in hora meciurilor de verificare. in primul amical al verii, "studentele" vor infrunta, in deplasare, o echipa de Liga Nationala: Otelul Galati. Partida se va desfasura joi, 12 august, de la ora 10.30 si, cel mai probabil, in trei reprize. "Noi ne dorim sa jucam cât mai multe minute, astfel incât sa rulam tot lotul", spune antrenorul Ion Arsene, care are la dispozitie 19 handbaliste in vederea sezonului 2010-2011.
        Pentru noua editie de campionat a Diviziei A, termenul de inscriere a expirat pe 7 august si ramâne ca Federatia sa stabileasca, in zilele urmatoare, componenta seriilor din esalonul secund si sistemul de desfasurare a competitiei. Pâna sa-si afle adversarii si programul din noua stagiune, "studentele" isi vad insa de planurile de verificare din intersezon. Pe lista posibilelor confruntari amicale se inscriu atât echipe din prima liga, precum HCM Roman, HCM Buzau sau Tomis Constanta, dar si divizionare secunde ca HCF Piatra Neamt. Stiinta asteapta confirmarile din partea cluburilor de Liga Nationala, intentionând ca saptamâna viitoare sa dispute si un meci acasa, pentru a se prezenta intr-o noua formula, intinerita, in fata propriilor suporteri. Antrenorul Ion Arsene se bazeaza pe echipa care a jucat in Liga Nationala in sezonul precedent, minus Luciana Marin (venita sub forma de imprumut de la Oltchim si plecata la Roman), la care s-au adaugat o serie de jucatoare aflate la final de juniorat. (D.P.)

        Tenis / Trofeul Municipiului Onesti: Lansare principala

        Intr-o conferinta de presa desfasurata la Hotelul “Trotus“ din Onesti a fost lansata cea de-a doua editie a Trofeului Municipiului Onesti, la tenis de câmp (senioare), dotat cu premii in valoare de 10.000 de dolari. La aceasta conferinta au participat viceprimarul municipiului Onesti, Constantin Florian, directorul judetean in activitatea de retail a BCR, Nicoleta Grajdeanu, secretarul Primariei Onesti, juristul Daniel Spânu, directorul Bazei Sportive Carom – Onesti, Florin Dragomir iar din partea organizatorilor competitiei Emil Tântaru, presedinte al CS “Tema Sport” Onesti si arbitrul Mihai Dumitrescu, reprezentant al Federatiei Române de Tenis si al Federatiei Internationale de Tenis. Ca reprezentant al sponsorului oficial, Nicoleta Grajdeanu a evidentiat faptul ca “aceasta banca a sprijinit in toata tara desfasurarea concursurilor de tennis, dar si multe circuite de tenis de amatori. Cu suma de 2 milioane de euro am sustinut cresterea si accesibilitatea tenisului de camp. Acest sport este optiunea bancii prin faptul ca alaturi de calitatile cunoscute de dinamism si incredere da si profesionalism, pentru tinerii care strabat in tenis drumul spre performanta”. Constantin Florian, viceprimarul municipiului Onesti, urând bun venit competitorilor, a declarat: “Ca fost sportiv de performanta imi doresc sa sprijin mai mult aceasta competitie. Ea a inscris Onestiul pe harta internationala a tenisului de camp. Dorim pe viitor sa fim mai aproape de aceasta competitie si in ciuda unor neajunsuri stim ca un sportiv de performanta trece peste toate situatiile in obtinerea celor mai bune rezultate”. Reprezentantul Federatiei Române de Tenis, arbitrul Mihai Dumitrescu, a mentionat ca “traditia organizarii unui turneu international de tenis la Onesti a inceput sa existe”. Moderatorul acestei conferinte de presa, Emil Tântaru, a mentionat ca “Trofeul Municipiului Onesti la tenis se afla la cea de-a doua editie, el fiind organizat sub garantia unui sponsor deosebit, Mihai Botez, director al SC VrancartSA Adjud si a mai multi sponsori locali”. Demn de mentionat este faptul ca la aceasta conferinta de presa s-a facut propunerea ca editiile viitoare ale Trofeului Municipiului Onesti la tenis sa cuprinda si un concurs de miss pentru tenismencele participante.

        Doua bacauance pe tablou

        Dupa Georgiana Patrasc, a doua reprezentanta a SCM Bacau in calificarile turneului de 10.000 $ de la Onesti a reusit sa intre pe tabloul principal. in decisiv, Raluca Mâta s-a impus cu 6-3, 6-4 in fata Andreei Badileanu. in schimb, onesteanca Andreea Gradinaru (CSM) a cedat cu 4-6, 2-6 la Karina Goia.
        Ieri s-au mai disputat alte patru meciuri din calificari: Ioana Andrei – Iuliana Caluseriu 6-1, 6-1, Larisa Sporea – Lorena Gheorghe 6-1, 6-4, Claudia Dumitrescu – Lorena Constantin 6-3, 6-0, Gabriela Duca – Iulia Vodislav 6-1, 7-5.
        De astazi incep meciurile pe tabloul principal, atât la simplu cât si la dublu. Principalele favorite la câstigarea turneului onestean sunt Cristina Mitu (cap de serie nr. 1), Zuzana Zlochova (Slovacia, nr. 2), Alexandra Damaschin (nr. 3), Elena Hristea (nr. 4), Andreea Iova (nr. 5), Mihaela Buzarnescu (nr. 6), Dalia Zafirova (Bulgaria, nr. 7) si Raluca Platon (nr. 8). Georgiana Patrasc o va intâlni in primul tur pe favorita 7, Dalia Zafirova, in timp ce Raluca Mâta va infrunta o alta tenismena bulgara, Dimitrova Pawlowa. Patrasc joaca astazi si la dublu, alaturi de Krystyna Pavlyuk (Ucraina) si impotriva echipei Camelia Hristea / Biljana Dimitrova (România / Bulgaria, fav. nr. 3). De asemenea, Mâta face pereche cu Gabriela Duca, urmând sa le infrunte pe Alexandra Damaschin / Cristina Mitu. (I.M., D.P.)

        Dublu campion

        Karting / Dupa Campionatul Europei de Sud-Est, Denis Marcu a câstigat si Campionatul National

        13 e cu noroc. Dovada? in acest sezon, Denis Marcu a reusit sa câstige atât Campionatul Europei de Sud-Est, cât si Campionatul National la volanul unui kart cu numarul 13. Pentru pilotul asistat din punct de vedere tehnic de Selena Motor Sport Bacau sansa are insa un rol minor. "Conteaza, dar nu foarte mult. Baza e tot munca. Fara munca, n-as fi ajuns aici", spune pilotul de 12 ani, care tocmai a cucerit titlul national cu o etapa inainte de final. "E un titlu caruia i-am dus dorul. L-am câstigat in 2008 si l-am pierdut la mustata anul trecut", marturiseste Dionisios Marcu, asa cum este trecut in acte. De ce Dionisios? Simplu: pentru ca s-a nascut in Grecia, chiar la Atena. "De acolo am ramas cu pasiunea pentru tzatziki", zâmbeste Denis. ii place tzatziki , dar nu poate suferi usturoiul, e topit dupa Vettel, dar nu vrea sa auda de Bruno Senna, având si o explicatie-beton: "Nu si-a facut ucenicia in karting". Proaspatului campion la clasa MINI ii mai plac fotbalul (a jucat si imbracat in pijama!), schiul si baschetul. "Sporturile cu motor sunt, insa, fara egal. Sunt fericit si…norocos ca am ales kartingul", spune Denis. Asta apropo de…13!

        – Denis, prin urmare ti-ai dorit mult acest titlu de campion.
        – Foarte mult. Avea dreptate directorul sportiv al Selenei Motor Sport, Vladimir Bortov când imi spunea ca e mai usor sa câstigi un titlu decât sa-l pastrezi. Eu sper, totusi, sa-l pastrez si anul viitor, când voi avea si mai multa experienta.
        – Pâna anul viitor, hai sa vedem cum a fost acest sezon intern. Au existat emotii?
        – Da, dar nu foarte mari. Am stiut ca ma pot impune, mai ales ca rezultatele bune din competitiile internationale mi-au sporit increderea. Au fost unele curse câstigate la limita in fata lui Petrut Florescu, dar chiar si in aceasta situatie, emotiile nu au fost cine stie ce.
        – Cel mai important succes?
        – Cel mai important succes al meu nu este o victorie de etapa, ci un loc trei in Open Master Italia. Acea clasare pe podium intr-o competitie care reuneste la start cei mai buni piloti europeni m-a motivat enorm.
        – Ai reusit dubla Campionatul National- Campionatul Europei de Sud-Est, la fel ca si Doru Sechelariu in 2005. Te asteptai?
        – Intr-un fel, da. Stiam ca pot câstiga pe ambele fronturi daca voi fi ferit de accidente, iar faptul ca am repetat performanta lui Doru ma bucura mult. Pentru mine, Doru Sechelariu este un model si sper sa-i calc in continuare pe urme.
        – Urmeaza alte competitii foarte importante, in frunte cu Campionatul Mondial.
        – Campionatul Mondial va fi cea mai tare competitie la care am participat vreodata si va dati seama ca imi doresc foarte mult sa obtin o clasare cât mai buna. intr-un fel, titlul de campion national ma obliga deoarece reprezint România si vreau sa o fac cât mai bine.

        Putere de munca

        Mentorul lui Denis Marcu, Vladimir Bortov, considera ca principala calitate a elevului sau este puterea de munca. "Fata de alti piloti de vârsta sa, Denis vorbeste putin si munceste mult. Trage tare, iar lucrul acest da roade", spune directorul sportiv al Selenei Motor Sport. La polul opus, Bortov crede ca proaspatul campion national pacatuieste prin modul mai degraba instinctiv in care abordeaza anumite momente ale curselor: "Mi-ar placea sa analizeze mai bine unele situatii, dar el se bazeaza foarte mult pe instinct. Cu vârsta, va invata sa fie ceva mai reflexiv deoarece instinctul te mai face sa si dai gres", spune Vova Bortov, care spera ca peste aproximativ patru ani Denis sa faca pasul catre monopost: "Deocamdata, mai avem de parcurs destule etape, insa important este ca inregistram progrese. in linii mari, ne propunem inca un an de Mini dupa care doi de KF3. Dupa trei-patru ani vom vedea exact unde ne vom afla si, in functie de cum stau lucrurile, vom sti catre ce ne indreptam". (D.S.)

        De la an la an mai bun

        2007 – Denis Marcu a debutat in karting direct la clasa Mini, sarind "etapa Pufo". in vara lui 2007, la primul sau sezon competitional, Marcu si-a trecut in cont o clasare pe podium la Târgu-Secuiesc.
        2008 – in ciuda lipsei de experienta, pilotul Selenei Motor Sport isi demonstreaza din plin calitatile, câstigând Campionatul National la Mini intr-o maniera entuziasmanta.
        2009 – Denis face un pas inapoi in competitia interna, unde ocupa locul secund, dar se consoleaza cu succesul in Campionatul Europei de Sud-Est.
        2010 – in doar jumatate de sezon, Denis câstiga Campionatul National si Campionatul Europei de Sud-Est, Cupa Vezuviului in Italia si obtine un loc trei in etapa de debut a prestigiosului Open Master Italia.

        Dan Sion

        Tinerii marginalizati social sunt greu de angajat

          Anul acesta, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca are obligatia sa incadreze in munca 60 de tineri marginalizati social. Desi agentia a identificat locuri de munca pentru astfel de persoane, doar 4 au reusit sa se si angajeze. Chiar daca legislatia prevede facilitati financiare pentru angajatori, nici acestia nu se inghesuie sa incadreze tineri.
          Ani la rând, tinerii care provin din Centrele de plasament si au implinit vârsta de 18 ani, "termenul" limita pâna la care se mai pot bucura de confortul oferit de centru, s-au confruntat cu numeroase probleme, cea mai grava fiind imposibilitatea gasirii unui loc de munca. Multi au ajuns sa cerseasca, sa se prostitueze sau sa fure, vagabondând pe strazi, fara un acoperis deasupra capului si fara nici un folos pentru ei sau societate. in aceeasi situatie se afla si tinerii singuri, dar care au copii in intretinere, adolescenti familisti, cu sau fara copii in intretinere, tineri care au executat pedepse privative de libertate, precum si cei cu mari dificultati financiare, pe scurt, marginalizatii sociali. Pentru ajutorarea lor a fost emisa si Legea nr. 116/2002 pentru prevenirea si combaterea marginalizarii sociale. Astfel, ca urmare a acestor prevederi legale, Agentia Judeteana pentru ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) are obligatia an de an sa identifice agentii economici care sa incadeze in munca cel putin 60 astfel de tineri. AJOFM le faciliteaza acestora accesul la un loc de munca, in baza unui asa-numit "contract de solidaritate", ce va fi incheiat intre tânarul beneficiar si angajatorul sau pe o durata de 2 ani, dar nu mai putin de un an. “Agentii economici care vor face angajari vor primi, lunar, pentru fiecare tânar incadrat cu contract individual de munca, 75 la suta din câstigul salarial mediu net pe economie, pe toata durata angajarii, dar nu mai mult de data in care angajatul implineste 25 de ani”, a explicat Octavian Ticau, director executiv interimar AJOFM Bacau. Daca, in urma expirarii contractului de solidaritate, angajatorul se hotaraste sa incadreze, pe perioada nedeterminata, tânarul respectiv, el va primi, timp de inca un an, 50 la suta din indemnizatia de somaj, pe care adolescentul ar fi primit-o daca ar fi ramas fara serviciu. in pofida acestor avantaje financiare, nici agentii economici si nici tinerii in cauza nu se inghesuie la portile AJOFM. in acest an doar 4 dintre persoanele incadrate in categoria de marginalizat social au reusit sa se angajeze, iar anul trecut, 16.

          Roxana Neagu

          Peste 1.800 de candidati la Bac-ul de toamna

            Absolventii claselor a XII-a care nu au luat examenul de bacalaureat in prima sesiune sau au absentat, mai au o noua sansa. in aceasta luna se organizeaza cea de a doua sesiune a Bacalaureatului, pentru care s-au inscris deja 1.844 de candidati. Examenului va fi organizat in sase centre respectiv Colegiul Economic “Ion Ghica”, Colegiul Tehnic de Comunicatii “N.V. Karpen”, Colegiul Tehnic “Dumitru Mangeron”, Grupul Scolar de Ecologie si Protectia Mediului “Gr. Antipa”, toate din municipiul Bacau, Colegiul Tehnic “Petru Poni” Onesti si Colegiul Tehnic “Dimitrie Ghika” din Comanesti. Corectarea lucrarilor se va face in centrele de evaluare de la Colegiul National “Vasile Alecsandri” si Colegiul “Mihai Eminescu” din Bacau. Conform calendarului examenului de bacalaureat 2010, cea de-a doua sesiune din acest an, se va desfasura in intervalul 23 august – 3 septembrie 2010. in zilele de 23 si 24 august sunt programate probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba româna si in limba materna, intre 24-25 august se va desfasura proba de evaluare a competentelor lingvistice intr-o limba moderna (straina), iar in zilele de 26 si 27 august vor fi evaluate competentele digitale ale candidatilor. “Probele scrise se vor desfasura in intervalul 30 august-3 eptembrie. Astfel, pe 30 august va fi proba scrisa la limba si literatura româna, pe 1 septembrie se va organiza proba scrisa obligatorie a profilului, iar pe 3 septembrie va fi ultima proba scrisa, la alegere, in functie de profil si de specializare”, a explicat Claudia Merticaru, de la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau. Pe 5 septembrie 2010 vor fi afisate rezultate (pâna la ora 16.00), iar imediat se pot depune si contestatiile (orele 16.00-20.00). intre 7-8 septembrie 2010 se vor rezolva contestatiile, iar pe 9 septembrie 2010, se vor afisa rezultatele finale.

            Roxana Neagu

            Conducerea Primariei restructureaza posturile de paznici si referenti

            Reducerile ii lovesc tot pe cei mici si multi

            Ordonanta de Urgenta numarul 63 din 30 iunie 2010, a stabilit numarul maxim de functionari angajati in institutiile de stat in functie de numarul de locuitori. Primaria Municipiului Bacau trebuie sa scape de 316 angajati. Cei mai multi dintre ei sunt insa referenti si consilieri.
            Din cei 1.015 functionari trebuie sa ramâna, conform prevederilor legale, 699. “Reducerile de personal din cadrul Politiei Primariei si Evidenta Populatiei s-au facut separat”, a declarat Dragos Luchian, viceprimarul municipiului Bacau. in anexa acestei Ordonantei, procedura de stabilire a numarului maxim de posturi ce pot fi incadrate la nivelul unitatilor/subdiviziunilor administrative teritoriale, cu exceptia celor din “invatamânt” si “asigurari si asistenta sociala”, finantate din bugetele locale, precum si din capitolul bugetar “Sanatate”, indiferent de sursa de finantare este mentionat numarul de angajati pe care-I poate avea Primaria, in functie de numarul de locuitori. Pentru administratia bacauana exista trei variante: 600 – 622 – 699. Cum era de asteptat, in Bacau s-a mers pe cea mai indulgenta varianta, adica 699 de posturi. La acestia se adauga si cei 10 angajati ai Agentiei pentru Dezvoltare Locala (ADL). Ei beneficiaza de un regim special si nu intra in calcul la stabilirea celor care parasesc administratia.

            Aproape 300 concediati de la Politia Primariei

            Cele mai mari “taieri” au fost efectuate la Politia Primariei. “Conform Ordonantei Guvernului, trebuie sa ramâna un politist comunitar la 1.000 de locuitori. Si cum la data de 31 decembrie 2009 populatia Bacaului era de 176.000 locuitori, asta inseamna ca vom avea 176 de politisti comunitari”, a mai afirmat viceprimarul Luchian. Reducerile de personal au fost drastice aici. Nu mai putin de 294 de persoane au ramas pe drumuri. Lucru confirmat si in proiectul de hotarâre adoptat in sedinta extraordinara a Consiliului Local Bacau din data de 6 august 2010: ”(…) Având in vedere argumentele sus-mentionate si analizând modul in care s-a desfasurat activitatea Politiei Primariei Municipiului Bacau, propunem, ulterior datei de 16.08.2010, reorganizarea institutiei prin aprobarea unei noi structuri organizatorice cu un numar de 176 de posturi. in abordarea crearii noii organigrame cu un numar diminuat de 294 de posturi fata de organigrama aprobata prin HCL 87/ 2008 (…)”.

            Restructurari in masa si la Evidenta Populatiei

            O situatie asemanatoare se inregistreaza si la Serviciul de Evidenta a Populatiei. Numarul angajatilor aprobat prin HCL numarul 322/30.11.2005 era de 56, dintre care numai 36 erau ocupate. Potrivit Ordonantei 63, “Pentru unitatea administrativ treitoriala care are organizat serviciul de evidenta a populatei, numarul maxim de posturi se stabileste ca fiind un post pentru fiecare 6.500 de locuitori”.
            Astfel, pentru Municipiul Bacau a rezultat un numar de 27 de angajati. “Serviciul de Evidenta a Populatiei avea arondat si alte comune limitrofe. Acum acestea trebuie sa-si asigure singure acest serviciu. in mod normal ne-ar fi trebuit 45 de functionari numai pe acest serviciu”, a spus Dragos Luchian, viceprimarul Bacaului.

            S-au restructurat posturile de paznici si consilieri

            Astfel, conform unor calcule simple, la Primaria Municipiului Bacau vor mai fi angajate 912 persoane (699 strict in aparatul propriu al Primariei, 27 la Serviciul de Evidenta a Populatiei, 176 la Politia Primariei si 10 la ADL). in acelasi timp, toate posturile vacante au fost desfiintate. Dintre cele restructurate predomina referentii, paznicii si consilieri. Dupa calculele facute de Guvernanti, procentul este de 33% si se aplica tuturor institutiilor din subordine.

            Criterii de disponibilizare:
            1. pensionarii care cumuleaza pensia cu salariul;
            2. toti cei care pot fi pensionati in urmatorul an;
            3. toti cei care au una sau mai multe sanctiuni disciplinare;
            4. calificativul de evaluare obtinut in anul precedent.
            Acolo unde nu se va putea face o departajare, salariatii vor fi supusi unui test scris de verificare a cunostintelor profesionale.

            Alexandra Zaharia

            A crescut numarul copiilor anemici

              Saracia baga sugarii in spital

              Aproape 30 de bebelusi se afla in spital pentru tratarea anemiei (distrofiei). La internare, unii au avut un nivel al hemoglobinei extrem de scazut, incât este de mirare ca nu au murit. Cele mai multe cazuri de distrofie sunt generate de subalimentare.

              Scaderea accentuata a nivelului de trai, lipsa banilor pentru asigurarea unei alimentatii consistente pentru femeia gravida, mama si copil fac ca tot mai multi pacienti sa ajunga la Spitalul de Pediatrie cu distrofie. Marea majoritate dintre ei sunt la vârsta când organismul este cel mai vulnerabil fata de boli. in prezent, in Sectia de Recuperare Nutritionala, care are 35 de paturi, se afla internati 32 de copii. Dintre acestia 27 au sub un an. “Toti sunt cu grad mediu de distrofie si cu boli asociate, ne-a spus dr.Aurelia Taga, managerul Spitalului de Pediatrie. A crescut numarul de anemii grave spre severe. Am avut cazuri si cu hemoglobina de doua miligrame pe decilitru. Faptul ca au rezistat ne duce la concluzia ca vreme indelungata au fost neglijate si organismul s-a adaptat. A crescut frecventa celor care vin cu hemoglobina sub sase, când limitele normale sunt de 12-17 mg/dl. Situatia este grava pentru ca anemia scade foarte mult rezistenta organismului la imbolnavire si, implicit, da patologie severa.” Cei mai multi dintre copiii distrofici ajung in Sectia de Recuperare Nutritionala dupa ce au necesitat repetate spitalizari pentru ca au facut o bronsiolita sau enterocolita cu deshidratare. Dupa tratarea acestor afectiuni, pentru consolidarea rezistentei organismului micutului, medicii decid internarea in sectia amintita. Pentru recuperarea celor distrofici sunt necesare cel putin trei saptamâni de spitalizare. Unii au nevoie chiar si de doua luni de tratament de recuperare nutritionala.

              Subalimentatia si malformatiile congenitale, principalele cauze

              De marea majoritate a cazurilor de copii distrofici responsabila este alimentatia. Cele mai multe sunt din zona oraselor Onesti, Buhusi, Darmanesti, dar si Bacau. Numeroase cazuri provin si din zona Podu Turcului. Sunt copii din familii care traiesc la limita saraciei. “in multe cazuri gravida nu a fost alimentata corespunzator, astfel ca nou-nascutul nu a primit un echipament biologic pentru a merge mai departe, mai spune dr.Aurelia Taga. in altele, mamele care alapteaza nu beneficiaza de alimentatie adecvata, bogata in fier, si nici de medicamentele necesare. Nu in ultimul rând sunt copii care nu sunt alimentati ei cum trebuie.” Multi au fost lasati in grija bunicilor, a altor rude indepartate ori chiar a vecinilor, care si-au pierdut aptitudinea de a ingriji un sugar. Dar unele cazuri de distrofie sunt urmarea unor afectiuni neurologice pentru ca s-au nascut prematuri ori nasterea lor a fost destul de dificila. Altii, destul de multi, sufera de anemie pentru ca au patologie asociata congenitala. “Dintre cei 32 de copii, 10, cu vârsta sub sase luni, au malformatii cardiace congenitale, de gravitate variabila. Este un procent destul de mare, in masura sa ne ingrijoreze”, a conchis dr. Aurelia Taga.
              Elena Tintaru

              Scandal pentru o alee

                Locatarii din primele blocuri private din Bacau au probleme

                Intre locatarii unor blocuri de pe strada Banca Nationala si proprietarii unui teren vecin a izbucnit un conflict care pare fara rezolvare. Proprietarii apartamentelor se opun ca noii lor vecini sa foloseasca o alee drept drum de acces. De cealalta parte, cei care au cumparat terenul pretind ca au toate autorizatiile in regula. Dupa mai multe ore de discutii aprinse, pregatirile pentru santier au inceput. Locatarii sunt decisi sa-si caute dreptatea pâna la capat.

                De la primele ore ale diminetii de luni, pe strada Banca Nationala 3 a izbucnit scandalul. Locatarii celor 4 blocuri din zona, primele imobile private din Bacaul comunist, au impiedicat incercarile de organizare a santierului pe un teren vecin. Aceasta, deoarece aleea dintre blocurile lor urma sa fie folosita drept cale de acces de catre noii lor vecini. “Aceasta alee este a noastra, ne-a declarat Constantin Condurache, locatar. Au intrat abuziv de dimineata, au stricat gardul, vor sa strice si bancile. Nu suntem de acord ca pe aici sa treaca masini grele, care sa afecteze blocurile in care locuim.” Diana Vermeiuc spune ca imobilele sunt deja afectate de cutremurele pe care le-au suportat si de lucrarile diferitilor furnizori de utilitati. “In plus, acest teren este proprietatea noastra. Blocurile au fost construite de proprietari. Pentru fiecare imobil s-au atribuit 500 sau 600 mp de teren. Nu stim cum a fost aceasta alee transformata deodata in strada.” Alexandru Lucan cunoaste istoricul blocurilor si al terenului. “Acum peste 40 de ani, primii proprietari au dat bani muncitorilor care lucrau la blocuri ca sa amenajeze aleea. Aceasta era doar pentru folosinta proprietarilor. Am sesizat in ultimii ani 11 institutii despre ce se intâmpla aici. De la unele am primit raspuns, de la altele nu. Ultimul raspuns il am de la Prefectura Bacau. Sunt instiintat ca, pâna pe data de 10 august Primaria Bacau trebuie sa puna prefecturii la dispozitie date si documente legate de acest subiect. Cu o zi inainte, aici demareaza lucrarile.” Locatarii spun ca nu au nimic impotriva constructiei in sine, un imobil P+2, care va avea cabinete medicale si apartamente, dar nu accepta ca aleea sa fie drum de acces spre aceasta.

                Cale de acces prin instanta

                La presiunea locatarilor, firma de constructie a dat inapoi. Dupa prânz, in zona au aparut proprietarii terenului care initial a avut adresa pe strada George Bacovia. Acestia erau insotiti de agenti de la Politia Locala. Muncitorii au darâmat gardul, au inlaturat banca si bara de covoare instalate de locatari si au inceput sa defriseze terenul. Daniela Spataru, unul dintre proprietari, ne-a declarat ca terenul pe care l-a cumparat a avut adresa pe George Bacovia 16, dar nu si cale de acces. „Instanta ne-a dat cale de acces pe Banca Nationala 3, asa cum se vede si in autorizatia de constructie. Avem si adresa postala emisa de Primaria Bacau pe Banca Nationala 3 E, blocurile fiind la adresele 3 A, 3 B, 3 C si 3 D. Locatarii sustin ca sunt proprietarii aleii. Nu este adevarat. Aleea este domeniu public.” Desi autorizatia de constructie eliberata de Primaria Bacau a transformat aleea intr-un drum de acces, locatarii de pe Banca Nationala 3 sunt decisi sa nu se opreasca aici. Cea mai mare teama a lor este ca utilajele vor distruge instalatiile de utilitati (gaze si agent termic), aflate la mica adâncime sub asfalt.

                Doina Mincu

                Minifotbal / Pompierii bacauani lupta pentru titlul national

                Turneu final

                Echipa de minifotbal a Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bacau va participa la sfârsitul acestei saptamâni la turneul final al Campionatului National de minifotbal rezervat jucatorilor de peste 35 de ani si organizat de Asociatia Sportiva a Pompierilor din România. La Final Four-ul de la Bucuresti, bacauanii vor avea ca principale adversare campioana de anul trecut, ISU Alba Iulia si reprezentanta Doljului, care conteaza in rândurile sale si pe ex-onesteanul Iriza.

                Victorii pe linie

                Formatia bacauana s-a calificat la turneul final gratie unuii parcurs fara greseala: sapte victorii din tot atâtea intâlniri. Dupa cele cinci succese de la faza zonala, desfasurata la Suceava, ISU Bacau si-a trecut in cont alte doua succese in semifinala de la Alexandria: 5-1 cu ISU Bihor si 8-6 cu ISU Caras Severin. “Speram ca seria victoriilor sa nu se opreasca aici deoarece vrem sa cucerim titlul national”, a declarat Vasile Ferica, unul dintre oamenii de baza ai bacauanilor.

                Lot cu nume

                Alaturi de Ferica, in echipa pompierilor bacauan se regasesc si alti jucatori cu un trecut insemnat in ligile inferioare, cum ar fi fostii componenti ai Petrolului Moinesti Moldoveanu, Bucurel si Jipa. Lotul antrenat de locotenentul Bogdan Galu este completat de Hudres, Amariutei, Bejan, Nedelcu si Mancas. Altfel spus, oameni care, atunci când nu sunt ocupati cu stingerea focului in diferite misiuni, obisnuiesc sa-si stinga adversarii! Nu cu apa, ci cu goluri.
                D. Sion
                Dana Popa

                Repetitie pentru Cupa: Petrotub Roman – FCM Bacau 2-2 (0-0)

                Ultimul amical, prima remiza din intersezon. “Galben-albastrii” au intrat in linie dreapta pentru editia 2010-2011 dupa un meci incheiat la egalitate in compania unei viitoare adversare din Seria I a Ligii a III-a. Sub un soare arzator, FCM Bacau a condus cu 2-0 si a primit un gol in prelungiri la repetitia finala dinaintea debutului in noua stagiune competitionala.

                Canicula

                Temperatura ridicata si-a pus amprenta asupra partidei disputate, vineri dupa-amiaza, pe stadionul “Moldova” din Roman. Rezultanta: o prima repriza alba si echilibrata. Dupa pauza, atmosfera s-a mai racorit, in timp ce jocul s-a incins cu elevii lui Gheorghe Poenaru in prim-plan. Curiliuc (‘60), cu un lob din 16 m, si Menghia (‘72), cu un sut de la 25 m, le-au si dat fiori gazdelor prin golurile pentru 2-0.

                Egalati pe final

                In final, pe “galben-albastri” i-au cuprins insa din nou toate caldurile. Min. 80, la o cadere teatrala in careu, “centralul” partidei a acordat penalty pentru gazde, transformat de Vulpe: 2-1. Ultimul minut, inca un gol: 2-2, semnat Alexandru. Meciuri de verificare finalizate de FCM Bacau cu o remiza pe post de repetitie inainte de primul joc oficial din sezonul 2010-2011, programat pe 11 august in deplasare la FCM Husi, in faza a III-a a Cupei României.
                FCM Bacau:
                repriza I: Roca – Codreanu, Lozneanu, Ursu, Eudean – Huiban, Taban, Apostol, Dobos – Vraciu, Boghian.
                repriza a II-a: Stamatin – Mihalachioaie, Lozneanu (Lupu, Agheorghiesei), Ursu (Bursuc), Eudean (Bejan) – Lipovanu, Intuneric, Apostu, Huiban (Puscasu) – Menghia, Curiliuc.

                Caldura, cel mai mare adversar

                “Test util, impotriva unei echipe bune, dar cred ca cel mai mare adversar in meciul de la Roman a fost caldura. Remiza conteaza intr-o masura mai mica. Nu pun mare pret pe rezultatele din meciurile de verificare, cu toate ca sub nicio forma nu-mi convine sa pierd, pe principiul ca «victoriile aduc victorii»”, a declarat antrenorul FCM Bacau, Gheorghe Poenaru, anuntând ca “prin acest joc am pus «stop» amicalelor din aceasta vara. Cred ca m-am edificat in ceea ce priveste potentialul echipei. Dupa ce jucam la Husi in Cupa României, probabil ca vom incheia saptamâna cu un meci-scoala. In ceea ce priveste Cupa, noi ne-am propus sa mergem cât mai departe si sa aducem in Bacau un adversar de Liga I”. (D.P.)

                Rezultatele „galben-albastrilor” in intersezon
                Ceahlaul P. Neamt – FCM Bacau 4-2
                FCM Onesti – FCM Bacau 1-6
                FCM Bacau – Gloria Buzau 3-0
                FC Botosani – FCM Bacau 3-1
                Petrotub Roman – FCM Bacau 2-2

                Se retrage si Penicilina?

                Volei feminin / Dupa forfaitul campioanei Metal Galati, o alta echipa este pe punctul de a abandona Divizia A1

                Neintelegeri cu sponsorul

                Criza economica nu iarta nici campionatul Diviziei A1 la volei feminin. Dupa retragerea campioanei din ultimele patru editii, Metal Galati, o alta formatie cu vechi state de serviciu in primul esalon este pe cale de a arunca prosopul din cauza problemelor financiare: Penicilina Iasi. Situatia incerta in care se afla echipa din Copou este rezultanta neintelegerilor dintre conducerea clubului si unicul finantator al Penicilinei, SC Antibiotice.
                Care incotro

                In cazul in care cele doua parti nu ajung la o reconciliere, Penicilina are sanse minime de a-si asigura un buget de Divizia A1, lucru care ar insemna retragerea echipei din campionat. Primele unde de soc s-au resimtit la nivelul lotului, iesencele pierzându-si in aceasta vara cele mai bune jucatoare. Dupa stranierele Ivaniuskina, Sidorenko si Pavlova, a venit rândul voleibalistelor autohtone sa-si caute noi destinatii. Astfel, Georgeta Ciobanu, unul dintre cei mai buni “centri” ai campionatului, a ajuns la Constanta.

                Din nou in A1

                Daca Penicilina Iasi nu isi va rezolva problemele si va abandona Divizia A1, locul sau ar urma sa fie luat, probabil, de una dintre cele doua formatii retrogradate sezonul trecut: IOR Bucuresti sau CSM Focsani. Totul, in conditiile in care trei dintre formatiile prezente la barajul de promovare au urcat in primul esalon. Botosaniul si CSM Bucuresti au promovat gratie rezultatelor obtinute, in timp ce Lugojul a revenit pe prima scena ca urmare a retragerii Metalului.
                Dan S.

                Tenis / Debut pentru calificari la Trofeul Municipiului Onesti

                La Onesti s-au disputat primele meciuri pentru calificarile turneului international feminin de tenis (senioare), dotat cu premii in valoare de 10.000 de dolari. Georgiana Patrasc (SCM Bacau) a reusit sa intre pe tabloul principal, in timp ce colega sa de club Raluca Mâta mai are de jucat un tur, la fel ca Andreea Gradinaru (CSM Onesti). Onestencele Daniela Garstea, Daniela Ciobanu si Ioana Sascau au pierdut in primul meci.
                Rezultatele din calificari:
                turul I: Krystyna Pavlyuk (Ucraina) – Alexandra Ion 7-6 (5), 6-3, Livia Cârnu – Anca Colcer 6-2, 6-2, Gabriela Duca – Margareta Luca 6-0, 6-1, Helena Phillips (Germania) – Alexandra Avarvarei 6-3, 6-2, Laura Enea – Ana Maria Gâlca 6-3, 6-1, Lorena Constantin – Daniela Ciobanu 6-2, 6-1;
                turul al II-lea: Ioana Andrei – Pavlyuk 6-3, 6-1, Alisa Caluseriu – Ioana Sascau (CSM Onesti) 6-3, 4-6, 6-2, Larisa Sporea (România) – Nadejda Vassileva (Bulgaria) 6-0, 4-6, 6-3, Lorena Gheorghe – Livia Carnu 6-1, 6-0, Iulia Vodislav – Ilinca Anghel 6-2, 5-7, 6-3, Gabriela Duca – Elena Cadar w.o., Andreea Badileanu – Phillips 6-4, 6-1, Raluca Mâta – Ana Mihaela Vladutiu 6-2, 6-3, Andreea Istrate – Maria Ifrim Dima 6-0, 6-0, Monika Sirilova (Slovacia) – Florentina Jelea (România) 6-1, 6-0, Andreea Gradinaru – Laura Enea 6-4, 3-6, 6-1, Karina Goia – Stefana Andrei 6-1, 6-3, Stefania Hristov – Andreea Mihai 6-1, 2-6, 7-6 (1), Georgiana Patrasc – Madalina Lupu 6-0, 6-1, Claudia Dumitrescu – Maria Panaite 7-6 (4), 6-1, Lorena Constantin – Daniela Garstea 6-1, 6-1;
                turul al III-lea: Georgiana Patrasc – Stefania Hristov 6-3, 6-3, Monika Sirilova – Andreea Istrate 6-1, 6-2;
                Astazi se vor disputa ultimele sase finale din calificarile cu 64 de locuri si se va face tragerea la sorti pentru tabloul principal.
                Ion Moraru, Dana Popa

                Linie ascendenta

                Handbal masculin / „Studentii” au terminat Memorialul „Mihai Mironiuc” pe locul al II-lea

                Start oscilant, final reconfortant. La primul turneu de verificare al verii, handbalistii bacauani au inceput competitia cu doua infrângeri, dar au revenit si au terminat pe podium.

                Trei reprize ezitante

                Cu doi jucatori noi adusi in probe chiar inaintea Memorialului “Mihai Mironiuc”, Stiinta MD si-a gasit cadenta cu dificultate, suferind la capitolul relatii de joc. Meciul nr. 1: 35-39 (17-19) cu HC Odorhei. La câteva ore distanta, “studentii” s-au intâlnit cu gazdele de la CSU Suceava, care si-au asigurat la pauza un avantaj neverosimil: 18-7. La capatul unei zile cu trei reprize ezitante, elevii lui Gabriel Armanu si Adrian Brezan au reusit insa sa recupereze si chiar sa fie aproape de un egal cu CSU, cedând la limita: 29-30.

                Schimbarea la fata

                Redresarea prefatata de revenirea din meciul cu CSU Suceava s-a concretizat in a doua zi de turneu, când handbalistii bacauani au luat-o de la capat printr-un succes categoric: 37-24 (22-8) cu Minaur Baia Mare, echipa pe care o vor intâlni si in etapa inaugurala a campionatului 2010-2011. Dincolo de rezultat, “studentii” si-au imbunatatit jocul pe faza de aparare, capitol la care au excelat in prima parte a disputei urmatoare, cu “U” Cluj. Stiinta a condus cu 11-3 (‘18) si 14-5 (‘24) si a intrat la cabine cu 19-9, pentru a se impune in final cu 29-25 in fata clujenilor.

                Pe doi

                “In meciul cu «U» Cluj am jucat aproape de potentialul nostru maxim. Am progresat la capitolul repliere, am facut mai putine greseli la finalizare si in mod special ne-am aparat foarte bine in fata uneia dintre cele mai masive echipe din campionat”, a concluzionat dupa joc antrenorul Gabriel Armanu. Dupa primele doua meciuri de la Memorial, Stiinta MD nu a mai putut conta pe serviciile golgheterului din sezonul precedent, Marius Bondar, care a acuzat o accidentare. In locul sau pe extrema dreapta a evoluat, cu randament bun, pivotul Dragos Iancu. “Studentii” au incheiat turneul de la Suceava cu o victorie lejera in fata echipei a II-a a gazdelor, CSU II, si au urcat pe treapta a doua a podiumului, inregistrând si al doilea cel mai bun atac al competitiei.

                Rezultatele turneului de la Suceava

                ziua I: CSU Suceava – Minaur Baia Mare 43-33, Stiinta – HC Odorhei 35-39, CSU II – “U” Transilvania Cluj 34-42, Minaur – CSU II 34-28, “U” Cluj – HC Odorhei 34-29, CSU Suceava – Stiinta Bacau 30-29.
                ziua a II-a: CSU II – HC Odorhei 29-40, Stiinta – Minaur 37-24, CSU – “U” Cluj 30-27, Minaur – HC Odorhei 26-37, Stiinta – “U” Cluj 29-25, CSU II – CSU Suceava 23-26
                ziua a III-a: “U” Cluj – Minaur 33-25, CSU II – Stiinta Bacau 25-45, CSU – HC Odorhei 41-35. (D.P.)
                Dana Popa

                Cel mai bun!

                Karting / Pilotul Selenei Motor Sport, Denis Marcu, a cucerit titlul national la clasa Mini cu o etapa inainte de final

                Avans considerabil

                Sezon perfect pentru Denis Marcu! La doua saptamâni dupa ce a câstigat, pentru al doilea an consecutiv, Campionatul Europei de Sud-Est la clasa Mini, pilotul asistat din punct de vedere tehnic de Selena Motor Sport Bacau a triumfat si in competitia interna. Invingator in ambele manse ale etapei desfasurate ieri, pe circuitul de la Târgu-Secuiesc, Marcu si-a securizat pozitia de lider in ierarhia generala la Mini. Cu un avans de aproximativ 50 de puncte fata de urmatorul clasat Denis Marcu a cucerit titlul de campion national indiferent de deznodamântul ultimei runde, programata pe 5 septembrie, in Bacau.

                Alexandra 2×4

                Ca si in precedentele etape ale campionatului, Denis a rulat perfect la Târgu-Secuiesc. Si-a adjudecat prima mansa, impunându-se in fata fostului sau coechipier de la Selena Motor Sport, Petrut Florescu si s-a repetat in cursa a doua, unde a avut câstig de cauza impotriva satmareanului Andrei Vajda. Pentru ca totul sa mearga cât mai bine pentru Selena Motor Sport, pozitia a patra a clasamentului de etapa a fost adjudecata de o alta sportiva lansata de clubul bacauan Alexandra Marinescu. Clasata pe locul patru in ambele manse, Alexandra a impresionat prin constanta si siguranta, anuntându-se astfel o candidata autorizata la podium in stagiunea viitoare.

                Urmeaza Campionatul Mondial

                “Sunt foarte fericit ca, dupa un an in care a trebuit sa ma multumesc doar cu locul doi, am redevenit campion national”, a declarat Denis Marcu la finalul etapei de la Târgu-Secuiesc. “S-a muncit bine, ne bucuram pentru acest titlu, dar ne asteapta in continuare provocari importante, asa ca nu trebuie sa lasam garda jos”, a declarat directorul sportiv al Selenei Motor Sport, Vladimir Bortov, care pregateste deja urmatoarele doua competitii. Astfel, week-end-ul viitor, pe kartodromul din Siena (Italia), Denis va concura in Cupa CSAI, pentru ca dupa inca o saptamâna sa atace, pe acelasi circuit, prima etapa a Campionatului Mondial.
                Dan Sion

                Au stins datoriile cu fier vechi

                  Asociatia de proprietari „Aloco”, un exemplu pentru „mamuti”

                  Din cele peste 200 de asociatii de proprietari din Bacau, foarte putine se pot lauda ca sunt la zi cu plata utilitatilor. Iar cele care nu au datorii sunt asociatii mici, formate din zeci de proprietari. La polul opus se situeaza asociatiile-mamut, cu peste 500 de apartamente, care au strâns la sertar facturi de miliarde de lei vechi neachitate. Pe strada Castanilor, in blocul 5, scara A, datoriile catre furnizori sunt o grija uitata de câtiva ani.

                  Proprietarii aparatmentelor de pe scara A, blocul 5, strada Castanilor, au decis desprinderea de Asociatia 24 in anul 2000. Au format atunci Asociatia Aloco, având 43 de membri. Sufletul asociatiei este presedintele Cezar Ticau. La cei 79 de ani ai sai pare cu 20 mai tânar. Urca scarile sprinten, stie tot ce misca in asociatia sa cu 44 de apartamente si are mereu noi proiecte de realizat. „In 2002, când am devenit presedinte, asociatia avea o datorie de 72 de milioane de lei numai la CET, isi amintesete Cezar Ticau. Era mult. Am facut sedinte peste sedinte si am cautat solutii sa scapam de datorii. I-am convins pe locatari sa facem bani. Am adunat fier vechi la subsolul blocului. Tot ce aruncau oamenii din apartamente, de la cazi si calorifere, pâna la orice gratar sau bucata de fier se colecta. Când adunam o cantitate mare, o vindeam. Asa am reusit sa platim datoria catre CET.” Dupa ce au iesit la liman, au inceput sa-si organizeze traiul in comun. Incet, cu perseverenta, au ajuns la zero pierderi pe instalatii, un acoperis perfect, o casa a scarilor curata, ba chiar au reabilitat termic cea mai mare parte a apartamentelor, fara niciun ajutor. Subsolul este impecabil. „215 milioane de lei a costat schimbarea instalatiilor. Acum nu curge o picatura de apa, iar locatarii platesc strict ceea ce consuma. Initial, oamenii nu au avut incredere, le era teama sa contribuie cu bani. I-am chemat in subsol sa vada mocirla.” Pe acoperisul cu hidroizolatie perfecta se afla o antena de telefonie. Chiria se aduna intr-un fond destinat schimbarii motorului de la lift, care are 40 de ani si ar trebui sa fie „mort” de vreo 20.

                  Asociatiile mici, mai usor de administrat

                  Pentru munca sa de fiecare zi, presedintele primeste o scutire de la plata intretinerii de 50 de lei lunar. Administratorul, dupa o vechime de 8 ani, a ajuns la „un brut” de 300 de lei. Presedintele tine din scurt relatia „cu CET-ul si Liftul, fiindca vreau sa functioneze ceas”. Acum, cei de la „Aloco” au o mare nemultumire: li s-a impus sa inchida toboganul de gunoi. Tubulatura este noua si functionala. E facuta de mâna presedintelui, la fel ca si cutiile postale. „Nu vrem sa renuntam la tobogan, fiindca asa cere UE, spune Cezar Ticau. Ce fac locatarii de la ultimele etaje? Unii au peste 80 de ani, sunt bolnavi. Nu vrem sa se mearga cu galeata de gunoi in lift sau pe scari, sa se faca mizerie.” Ca presedinte al unei asociatii mici si eficiente, Cezar Ticau crede ca vremea celor de 500-600 de apartamente a apus. „Asocieri mai mici, comitet executiv care se implica, nu se teme de munca, si angajati cinstiti. Aceasta este solutia pentru un trai mai bun la bloc.”
                  Doina Mincu

                  Camioanele darama casele pe strada Arcadie Septilici

                    Nenorocirile celor care locuiesc pe strada Arcadie Septilici par a nu mai avea sfârsit. Dupa inundatiile de acum doua saptamâni, dupa chinul pe care l-au indurat pâna au scos apa si mâlul din locuinte si curti, acum soarta le-a dat o alta lovitura: casele se prabusesc. Incet, dar sigur, fenomenul este unul ireversibil. De aceasta data vina nu este a naturii. Camioanele si masinile de mare tonaj contribuie din plin la aceasta tragedie.

                    Nemultumirea celor care locuiesc pe Arcadie Septilici a atins cote maxime. Casele se darâma sub greutatea camioanelor care tranziteaza zona. Tot ceea ce doresc in momentul de fata este ca traficul greu sa fie deviat. Cu fiecare camion care trece crapaturile caselor se adâncesc, peretii se subrezesc iar tencuielile cad una dupa alta. "Casele sunt ca un balot de paie. Daca le-ai scuturat se duc jos. Se imprastie. Nu conteaza ca sunt de caramida, boltari sau chirpici. La toate se intâmpla la fel. Acum, dupa ce au inceput sa treaca si tirurile, peretii cad unul dupa altul. Daca nu deviaza traficul… macar sa puna limita de viteza", ne-a declarat Marcel Mondar. Casa lui arata ca o epava. Apa a lovit atunci cu putere si i-a spart câtiva pereti. Acum, ce a ramas in picioare este amenintat de vibratiile masinilor de tonaj mare. "Nici nu mai stiu ce sa fac. Pe o parte strâng si repar, pe alta vad cum mai apare câte o crapatura. Intreaga casa s-a descentrat". Situatia lui nu este singulara.

                    „Mi-e frica sa stau in casa”

                    Toate casele afectate de inundatii au acum aceleasi probleme create de camioane. "Cum au dat drumul la tiruri si camioane, casa mea a inceput sa se duca putin câte putin. Cade toata. Imi este frica sa mai stau si pe lânga ea sa nu ma trezesc cu vreun perete in cap. Unde sa stau acum?", ne-a spus si Petru Afrentoaie. Nimeni nu mai spera la un ajutor din partea autoritatilor locale. Si asta chiar daca politicienii s-au perindat pe acolo in nenumarate rânduri. "Autoritatile au zis ca ne ajuta. Dar vin, se uita, analizeaza si nu fac nimic", a mai spus Petru Afrentoaie. Indiferent in care casa intri te intâmpina un miros greu de igrasie. Peretii imbibati cu apa, mobila pe jumatate putrezita, covoarele imbâcsite cu namol si uriasele crapaturi cascate in pereti fac parte din peisajul cotidian.

                    Structurile de rezistenta sunt si ele afectate

                    Disperarea oamenilor este cu atât mai mare cu cât apele si camioanele au afectat inclusiv structurile de rezistenta ale caselor. Cei mai multi dintre ei au fost oameni gospodari. Acum, s-au vazut fara nimic. In unele cazuri nici temeliile imobilelor nu mai pot fi salvate. "Casa mea e crapata peste tot. Ce sa facem?! Au aparut crapaturi si pe lung. Niciodata nu a fost asa. Avem si un canal care-i stricat iar toate tirurile calca in el. Aproape de fiecare data auzi cum se mai crapa un perete", ne-a marturisit cu lacrimi in ochi Nicoleta Alban. In timp ce discutam cu oamenii, camioanele spargeu linistea strazii. Zeci de tone se rostogoleau unele dupa altele. De fiecare data oamenii priveau cu spaima in jur. Glasul li se stingea incet-incet, iar teama se putea simti in atmosfera. Apoi rasuflau usurati ca, si de aceata data, casele au scapat cu peretii relativ intregi. Nimeni nu stie insa pentru câta vreme. Daca situatia va continua tot asa, unii nu mai pot face nimic atceva decât sa cheme buldozerele si sa le darâme. Zeci de ani de munca se sterg in numai câteva minute. Odata cu locuintele care dispar se sting si visele si sperantele oamenilor de pe Arcadie Septilici.
                    Alexandra Zaharia

                    Hrebenciuc vrea municipiul

                      Liderul PSD Bacau a afirmat ca nu mai doreste sa treaca prin emotiile alegerilor locale din 2008, când Dragos Benea – candidatul social-democrat la sefia CJ – s-a impus la mustata in fata lui Ionel Palar (PNL). "Nu vreau sa mai ajung in faza sa ne bazam pe votul din teritoriu", a declarat Hrebenciuc, lasând de inteles ca PSD va veni in 2012 cu o alta strategie electorala pentru zonele urbane din judet.

                      Deputatul Viorel Hrebenciuc, presedintele PSD Bacau, a dezvaluit in cadrul unei conferinte de presa ca principalul obiectiv al social-democratilor pentru alegerile locale din 2012 este câstigarea municipiilor din judet. Hrebenciuc a apreciat ca perioada urmatoare va marca o schimbare de atitudine pentru PSD Bacau. "Vrem sa redevenim extrem de concreti pe subiecte", a spus Hrebenciuc care a identificat cel mai important adversar al PSD in perspectiva alegerilor locale din 2012. "Cel mai important adversar suntem tot noi. Istoria cresterii si descresterii partidelor in judetul Bacau o stiu. Noi ne-am mentinut tot timpul la o anumita cota de 40 la suta", a declarat deputatul.

                      „Bacaul nu e bastion liberal”

                      Hrebenciuc se va ocupa de zona urbana a judetului ce contine municipiile Bacau, Onesti si Moinesti, precum si orasele Comanesti, Darmanesti si Buhusi. Liderul social-democrat a afirmat ca municipiul Bacau nu este o "enclava" liberala. "Municipiul Bacau nu este un bastion liberal. La alegerile locale dl. Stavarache a fost locomotiva partidului. El are prima sansa si la alegerile din 2012", a apreciat parlamentarul. El a mai spus ca, in urma cu doi ani, Stavarache a exploatat o conjunctura electorala favorabila ce i-a permis sa duca o campanie similara cu cea din 2004, când a preluat functia de primar.
                      Hrebenciuc a declarat ca PSD va lupta pentru un vot consistent pe municipiu pentru a nu se ajunge din nou la episodul localelor din 2008, când Dragos Benea a câstigat sefia CJ in fata penelistului Ionel Palar la o diferenta relativ mica de voturi. "Nu vreau sa mai ajung in faza in care trebuie sa ne bazam pe votul din teritoriu. Nu spun ca nu avem nevoie de votul din teritoriu sau ca nu e important. Dar nu mai vreau sa repetam episodul de la localele din 2008. Stiti ca Benea a câstigat la o diferenta de doar 9000 de voturi", a afirmat seful PSD Bacau.
                      Lucian Bogdanel

                      ULTIMELE ȘTIRI