miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 5238

Datornicii, lasati fara apa rece

    Zeci de familii din municipiul Bacau risca sa ramana fara apa rece din cauza datoriilor asociatiei de proprietari din care fac parte si, implicit, ale unora dintre ele. Potrivit informatiilor furnizate de catre conducerea Companiei de Apa, Asociatia de proprietari „Primaverii 100”, strada Alunului, nr.6, „nu a achitat factura in termen de 30 zile calendaristice de la data scadenta”. Si aceasta in ciuda faptului ca asociatia in cauza a fost notificata inca din 15 ianuarie de catre companie cu privire la consecintele pe care le va suporta in caz de neplata. Pentru ca factura restanta nu a fost achitata integral pana in data de 29 ianuarie, conducerea companiei a decis sa sisteze furnizarea apei catre toate locuintele din cadrul asociatiei incepand cu 3 februarie 2010.

    Elena Tintaru

    Patronatul Constructorilor striga dupa ajutor

      Patronatul Constructorilor si Comisia de Constructii a Camerei de Comert si Industrie (CCI) Bacau s-au intalnit vineri, 29 ianuarie, pentru a face bilantul problemelor cu care se confrunta in aceasta perioada de criza. Domeniul constructii ocupa o pondere de 17,6% la nivelul economiei judetului Bacau cu o cifra de afaceri de 788 de milioane de euro (in 2008 cifra de afaceri a judetului Bacau a fost de 4,49 miliarde de euro). La discutii au participat reprezentantii a 27 de firme de constructii, reprezentative la nivelul judetului. Principalele probleme ale constructorilor sunt: datoriile neachitate de primarii, TVA-ul care vine pe fondul neincasarii contravalorii lucrarilor dar si lipsa investitiilor in domeniul public, care blocheaza efectiv intreg sectorul constructii.

      Mircea Merticariu

      Criza de personal, inflatie de birocratie

        Angajarea personajului medical in spitalele publice a ajuns aproape imposibila. In aceasta saptamana, Directia de Sanatate Publica a solicitat Ministerului Sanatatii deblocarea a 14 posturi de asistent medical la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau. Chiar daca ministerul va aproba concursul, organizarea acestuia nu este posibila. Legea 330/2009, a salarizarii unitare, a abrogat hotararea de guvern care reglementa metodologia de organizare si desfasurare a concursurilor. Cum nu a aparut o alta metodologie, spitalele sunt legate de maini si de picioare. (D.Mincu)

        Excedent la fondul de risc

          Daca bugetul asigurarilor sociale, destinat platii pensiilor, inregistreaza an de an un deficit imens, fondul pentru accidente de munca si boli profesionale se inscrie cu excedent. Anul trecut Casa Judeteana de Pensii a adunat la acest fond 4.255.867 lei. In acelasi timp a cheltuit doar 450.945 lei pentru asistenta medicala si sociala a victimelor accidentelor de munca si ale bolilor profesionale, precum si pentru administrarea fondului. Asadar, la bugetul de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale a fost la sfarsitul anului 2009 un excedent de peste 3.800.000 lei. Conducerea Casei de Pensii nu cunoaste ce destinatie au luat acesti bani. Dar nu este greu de ghicit. Cu siguranta ei se duc la bugetul statului si sunt folositi la plata pensiilor.

          Elena Tintaru

          La doctor, numai cu programare

            Ministerul Sanatatii va obliga medicii sa acorde consultatii pe baza programarilor. Astfel, pacientii vor fi nevoiti sa telefoneze la cabinete cu cel putin doua zile inainte de data dorita. Masura se va aplica atat cabinetelor de medicina de familie, cat si celor din policlinici si din unitatile de recuperare si reabilitare medicala. Aceeasi regula se va institui si in laboratoarele de analize medicale. Fac exceptie de la regula: situatiile de urgenta medico-chirurgicala cabinetele din localitatile in care nu exista mijloace tehnice pentru programari telefonice serviciile medicale paraclinice recomandate bolnavilor care au consemnat pe biletul de trimitere un diagnostic prezumtiv sau cert de afectiune acuta.

            Doina Mincu

            Jandarmii, alaturi de elevi

              In ziua de 26 ianuarie 2010, la Scoala numarul 15 din municipiul Bacau s-a desfasurat o activitate preventiv educativa, activitate la care au participat cadre din compartimentul prevenirea si combaterea criminalitatii . Desfasurata in cadrul parteneriatului aJandarmii alaturi de elevi”, activitatea a avut ca scop constientizarea, de catre elevi, a consecintei producerii faptelor antisociale, au fost prezentate cateva prevederi referitoare la Legea numarul 4/2008 privind prevenirea si combaterea violentei in sport, au fost prezentate elevilor unele aspecte privind abandonul scolar, comportamentul inadecvat in cadrul mediului scolar si social, absenta nejustificata de la orele de curs au fost distribuite materiale cu caracter preventiv educativ de asemenea, au fost prezentate spete practice cuprinzand situatii in care au fost constatate fapte antisociale. „Elevii au purtat o discutie libera cu cei doi jandarmi specializati in prevenirea si combaterea criminalitatii acestia le-au explicat elevilor ca cea mai importanta arma de descurajare a unui comportament antisocial in care ei pot fi victime consta in alertarea, in cel mai scurt timp posibil, a fortelor de ordine, prin apelul unic de urgenta 112″, a explicat maior Marius Taranu. O activitate de acest gen a fost desfasurata si in ziua de 27 ianuarie 2010 , cu elevi din cadrul Scolii Speciale Bacau. In perioada urmatoare se va continua derularea acestor lectii de prevenire, la institutiile scolare in zona carora efective de jandarmi din cadrul unitatii desfasoara misiuni specifice de asigurare a climatului de ordine si siguranta. Parteneriatul educational aJandarmi – alaturi de elevi” are ca scop promovarea valorilor comune ale ordinii si sigurantei elevilor, atat pe timpul cursurilor cat si in afara acestora, la nivelul partenerilor implicati: cadre didactice, elevi, cadre ale Gruparii de Jandarmi Mobila Bacau. Parteneriatul vizeaza dezvoltarea, in randul elevilor, a spiritului civic si a unui comportament prosocial, realizarea unei apropieri fata de tinerii din cadrul institutiei de invatamant prin cunoasterea de catre acestia a atributiilor si misiunilor Jandarmeriei Romane, constientizarea responsabilitatilor civice ce le revin precum si consecintele raspunderii contraventionale ori penale la care se expun prin comiterea unor fapte incriminate astfel de normele legale.

              Roxana Neagu

              Stapan nou, director nou! S-a semnat acordul cu Blue Air

              Alesii judetului au aprobat, vineri, numirea colegei lor, Oana Chelaru, din PSD, in functia de director general al R.A. Aeroportul International „George Enescu”. Oana Daniela Chelaru este jurist si are un masterat in management. Ea a mai indeplinit o functie de conducere, fiind timp de patru ani presedinta Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS). Regia Autonoma Aeroportul International „George Enescu” a avut in ultimele 12 luni mai multi directori: Radu Bondar, care era detasat de la Aeroportul Otopeni si a fost nevoit sa se intoarca in Bucuresti, Mihai Staicu, numit interimar, care a demisionat din motive de sanatate, Maria Munteanu, care e director economic, dar preluase si raspunderile directorului general, iar acum, Oana Chelaru, care e director definitiv si cu puteri depline. Hotararea privind aprobarea ei in aceasta functie a obtinut voturile tuturor consilierilor prezenti. La finalul sedintei, ea a marturist ca se va baza pe echipa de la Aeroport si ca principala sa misiune, ca director, este „derularea in bune conditii a contractului cu Blue Air si a investitiilor prevazute in acest document.” Neavand resurse sa-l modernizeze, CJ Bacau a concesionat aeroportul companiei Blue Air, care s-a obligat sa-l aduca la standardele din UE in 30 de luni de la preluare. Contractul de concesiune a fost incheiat pe 19 ianuarie 2009, iar acordul de intrare in vigoare a contractului trebuia semnat pe 19 iulie. Din cauza ca Blue Air nu a indeplinit conditia cea mai importanta prevazuta in contract, constituirea unui cont escrow, partile au ajuns in instanta. Pe 6 ianuarie 2010, Blue Air a depus banii in cont, iar in aceasta saptamana a semnat acordul de intrare in vigoare a contractului. Odata cu preluarea aeroportului de catre Blue Air, Regia Autonoma Aeroportul International „George Enescu” se transforma intr-o institutie mai mica, a carei sarcina va fi sa monitorizeze, economic si juridic, respectarea clauzelor contractului de concesionare.

              Silvia Patrascanu

              Cultura proletara la Teatrul de Vara

                Alesii locali au aprobat infiintarea societatii ArtBacau SRL care va administra imobilul Teatrului de Vara. Crearea societatii a fost criticata de o parte a consilierilor. Acestia au declarat ca activitatea firmei, in care Consiliul Local este unic actionar, va antrena cheltuieli suplimentare din bugetul municipalitatii. In mod surprinzator, printre obiectele de activitate ale societatii se numara comertul cu autoturisme, constructia de poduri si tuneluri sau realizarea de lucrari de foraj si sondaj. Firma va fi administrata de consilierul liberal Mihai Sustac.

                Cladirea Teatrului de Vara va intra in administrarea Art Bacau SRL. Societatea a fost infiintata la ultima sedinta a Consiliului Local, cand un proiect de hotarare in acest sens a primit girul alesilor. O parte a consilierilor a criticat decizia de constituire a societatii. Acestia s-au aratat nemultumiti de faptul ca printre activitatile specificate la capitolul „obiect de activitate” figureaza domenii care nu au legatura cu mediul cultural. Constantin Draganuta a declarat ca nu e normal ca o societate care activeaza in zona culturii sa aiba ca obiect executarea de foraje sau construirea de tuneluri.
                „Sunt trecute o gramada de bazaconii acolo. Nu mi se pare normal sa vorbim de mobila, drumuri sau tuneluri, cand societatea administreaza un imobil de cultura. In plus, prin crearea societatii vom suporta cheltuieli privind salariile, utilitatile etc. E un an de criza si cred ca ar fi fost mai bine ca imobilul in cauza sa fie administrat de Teatrul Municipal Bacovia. Cei de acolo se pricep deja la administrarea obiectivelor culturale”, a declarat Draganuta.
                Administratorul Art Bacau SRL va fi consilierul liberal Mihai Sustac, un apropiat al primarului Romeo Stavarache. Imputernicitii Consiliului Local in cadrul societatii sunt penelistii Nicolae Nechita si Ion Rotaru, respectiv pesedista Svetlana Zaharia.

                Lucian Bogdanel

                S-a infiintat Camera Agricola Bacau

                  In prima sedinta ordinara din 2010, CJ a aprobat infiintarea Camerei Agricole, prin reorganizarea Oficiului de Consultanta. Institutia nou infiintata e subordonata CJ Bacau, dar va fi finantata de minister. Cu doar 17 specialisti la 85 de comune, CAJ vrea sa-i invete pe tarani sa atraga fonduri UE.
                  Guvernul a decis sa transforme oficiile de consultanta in camere agricole, care vor avea personalitate juridica si vor fi coordonate doar metodologic de Agentia Nationala. „Camera Agricola” va fi subordonata CJ si va fi finantata, in primul an, de la bugetul de stat, din venituri proprii si din bugetul Ministerului Agriculturii. Dragos Benea, a precizat, vineri, ca este „un pas mic, dar important fata de ceea ce s-a facut in alti ani in directia descentralizarii” si a adaugat ca institutia „va fi condusa mai bine decat era de la Bucuresti”. Transferarea personalului si bunurilor OJCA catre CAJ s-a facut prin semnarea unui protocol intre cele doua institutii.

                  Silvia Patrascanu

                  Tigari in valoare de 39.000 lei confiscate de politisti

                    La data de 28.01.2010, in interiorul localitatii Racaciuni, un echipaj de politie rutiera l-a depistat pe S. Vasile, de 25 de ani, din judetul Suceava, care transporta cu un autoturism cantitatea de 4.820 pachete de tigari, fara a detine documente legale de provenienta. Fata de S. Vasile s-a luat masura sanctionarii contraventionale, cu amenda in cuantum de 1.500 lei iar cantitatea de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii. Valoarea bunurilor confiscate se ridica la suma de 24.000 lei. Daniel V., de 30 de ani, din municipiul Bucuresti, a fost depistat de politisti, la data de 28.01.2010, orele 19:00, pe DN 2, in interiorul localitatii Nicolae Balcescu, in timp ce transporta cu un autoturism cantitatea de 3420 pachete de tigari, pentru care nu detinea documente legale de provenienta. Fata de Daniel V. s-a luat masura sanctionarii contraventionale conform Legii nr.12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, cu amenda in valoare de 1.500 de lei. Intreaga cantitate de tigarete a fost ridicata in vederea confiscarii. Valoarea bunurilor confiscate este de aproximativ 15000 lei.

                    Roxana Neagu

                    Accident grav in comuna Nicolae Balcescu

                      In noaptea de joi spre vineri, Garda de Interventie din cadrul Detasamentului de Pompieri Bacau a fost solicitata sa intervina cu un echipaj de descarcerare in localitatea Nicolae Balcescu in urma producerii unui accident rutier in care au fost implicate autoturismele Mercedes, inmatriculat in judetul Bacau, condus de catre Marius C., in varsta de 28 de ani, si un autobuz, inmatriculat in judetul Bacau, condus de Petre V., in varsta de 29 de ani. De mentionat este faptul ca autobuzul se afla in miscare si nu avea pasageri. La locul interventiei s-a deplasat si un echipaj S.M.U.R.D. pentru a acorda primul ajutor medical pasagerului aflat in autoturismul marca Mercedes, Albert B., si conducatorului auto. Acestia au fost transportati la Spitalul de Urgenta Bacau de catre echipajul S.M.U.R.D. si un echipaj al Serviciului de Ambulanta.

                      Roxana Neagu

                      Starea de urgenta, ridicata

                        Starea de urgenta la alimentarea cu gaze a fost ridicata. Aceasta a fost decretata la inceputul saptamanii, pe fondul scaderii presiunii gazelor. CET Bacau a primit in aceasta perioada un debit de gaze redus de la 6100 metri cubi/ora la 5500 metri cubi/ora. „De astazi (n.r. – vineri, 29 ianuarie) revenim la debitul prevazut prin contractul cu E.ON Gaz, ne-a declarat Sorin Adrian Capat, directorul general al CET Bacau. Bineinteles ca vom regla acest debit in fuctie de utilitati. Acum mergem cu 4200 metri cubi/ora.” (D. Mincu)

                        Dosarele primarului sunt pe ultima suta de metri

                          Romeo Stavarache este acuzat de abuz in serviciu, de prejudicierea statului dar si a persoanelor, de nerespectarea deciziilor definitive si irevocabile ale instantelor de judecata. Acuzele la adresa primarului au ajuns acum in atentia Tribunalului Bacau, dar si a organelor de ancheta ale Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), ale Ministerului Justitiei (MJ) si Ministerului Administratiei si Internelor (MAI). Cercetarile sunt pe ultima suta de metri. Exista mai multe dosare instrumentate de DNA Bacau, legate de unele investitii si achizitii publice, dar si de atribuirea in conditii suspecte a unor suprafete de teren.

                          Conflictul dintre avocatul Vasile Botomei si Romeo Stavarache l-a adus pe primar in fata instantelor de judecata. Primarul refuza de mai multi ani sa-i emita autorizatie de functionare lui Vasile Botomei, in ciuda unei decizii definitive si irevocabile a instantei, care ii da drept de functionare lui Vasile Botomei. Ieri, 28 ianuarie 2010, la Tribunalul Bacau, Sectia Penala, s-a judecat recursul lui Romeo Stavarache fata de inceperea urmarii penale, dispusa in aprilie 2009 prin rezolutia 979/II/2/207 data de prim procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau pentru abuz in serviciu impotriva intereselor persoanelor dar si pentru neexecutarea hotararilor judecatoresti in cazul Bartolo Prod Com SRL. Daca recursul va fi respins, atunci exista premisele pentru demiterea primarului si deferirea lui organelor de ancheta si instante. aInfractiunile savarsite de primarul Stavarache sunt prevazute si pedepsite de legea penala. Daca acest recurs se va respinge, am putem considera madatul primarului Stavarache terminat”, ne-a declarat Vasile Botomei. Refuzul de a emite autorizatie de functionare aduce prejudicii bugetului local, cate 500 de lei pe zi. In acelasi timp, Botomei a castigat in instanta daune de peste 400 de mii de lei (4 miliarde lei vechi) pentru nefolosirea spatiilor Bartolo. aAcest primar este penal. A facut recurs fata de inceperea urmarii penale dispusa de prim procuror si acum tergiverseaza judecarea. Dupa trei amanari, astazi s-a judecat. Asteptam pronuntarea”, afirma Vasile Botomei. Primarul Romeo Stavarache nu a raspuns la telefon in ciuda apelurilor noastre.

                          Treneaza solutionarea dosarului cu terenurile de la Serbanesti

                          Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC) a inregistrat in luna septembrie o plangere la DNA- Sectia Bacau, impotriva primarului Romeo Stavarache si a functionarilor din Primaria Bacau, pentru prejudicierea statului cu 2 milioane de euro. Primaria a preluat de la Inspectoratul Judetean de Politie un teren de peste 2,4 hectare, aflat in cartierul Serbanesti, fara avizul MAI. Desi terenul era al statului, edilii si Comisia Locala de Fond Funciar au dat pamantul unor bacauani, pe baza unor dosare discutabile. Dosarul este acum aproape de finalizare. aDosarul este acum la procurorul Ionascu de la DNA. A durat pana cand au strans documentele necesare la dosar. O astfel de procedura poate dura de la 3 la 6 luni, poate si mai mult. Dosarul cu terenurile este in prima faza de ancheta. Mie mi se pare ca a trenat ancheta, ca acest dosar nu a fost o prioritate, chiar daca a fost prejudiciat statul”, ne-a declarat bacauanul Constantin Lovin, seful SNPPC pe regiunea Moldova.

                          aProblemele” se tin ca raia de edili

                          Actuala administratie a municipiului Bacau s-a aflat in ultimile luni in centrul unor scandaluri fara precedent, care au culminat cu akilogramul de aur”-spaga, care s-a plimbat in voie prin birourile sefilor Primariei Bacau. Abuzurile ne-au fost semnalate fregvent de bacauanii care au drept de proprietate asupra unor terenuri sau imobile. Agentii economici au reclamat atarifele” ridicate ale cadourilor cerute de edili pentru aprobarea si autorizarea unor investitii.

                          Mircea Merticariu

                          Modificari de la ANAF

                            ANAF modifica din oficiu trecerea la impozitul pe profit, pentru microintreprinderi. In aceste conditii, pentru a evita aglomeratia la unitatile fiscale, presedintele ANAF a emis un ordin, potrivit caruia organele fiscale vor modifica, din oficiu, vectorul fiscal pentru contribuabilii aflati in prezent in aceasta situatie. Conform Codului de Procedura Fiscala si urmare a modificarii regimului de impozitare, aceasta categorie de contribuabili are obligatia depunerii la organul fiscal a declaratiei de mentiuni 010. Ca urmare, contribuabilii inregistrati in evidentele fiscale, la 31.12.2009 ca platitori de impozit pe venitul microintreprinderilor nu trebuie sa se prezinte la organul fiscal competent pentru depunerea declaratiei de mentiuni 010. Totodata, incepand cu anul 2010 acesti contribuabili nu mai beneficiaza de derogarea privind declararea si plata trimestriala a impozitelor si contributiilor aferente veniturilor din salarii, acestea urmand sa fie declarate si platite lunar.

                            C. Stan

                            Prima victorie

                            In cel de-al doilea joc de verificare al iernii, FCM Bacau s-a impus astazi cu 1-0 contra lui FCM Onesti

                            Al doilea amical, prima victorie pentru FCM Bacau in aceasta iarna. „Galben-albastrii” au incheiat stagiul de pregatire de la Slanic Moldova cu un joc test pe care l-au castigat cu 1-0 la Onesti, contra lui FCM Onesti.
                            Terenul greu, acoperit cu zapada, a pus in plan secund reusitele tehnice, la mare pret fiind efortul fizic. Echipa antrenata de Ghita Poenaru s-a impus gratie reusitei din min. 82 a lui Tismanaru, acelasi jucator ratand un penalty si, implicit, „dubla”. „In conditiile in care s-a prezentat terenul, pot spune ca pentru noi acest joc s-a dovedit un bun antrenament fizic”, a declarat antrenorul bacauan Gheorghe Poenaru, care a inceput intalnirea cu urmatoarea formula de echipa: Ignatescu – Mihalachioaie, Adascalitei, Carnariu, Bursuc – Radutoiu, Spiridon, Petrea, Marchis – Huiban, Dutciuc. In repriza secunda au jucat: Manea – Varea, Spiridon, Carnariu, Dobarceanu – Dediu, Taban, R. Cojocaru, Dobos – I. Radu, Tismanaru. Nu au evoluat Vajou, Campeanu, Vraciu si Boboc, ei fiind menajati din cauza unor probleme medicale minore. „N-am vrut sa riscam fortandu-i pe un teren greu”, a explicat Poenaru.
                            Miercuri, „galben-albastrii” vor sustine vizita medicala („daca avem bani mergem la Bucuresti, daca nu facem vizita in Bacau”, a spus Poenaru), iar sambata, pe 6 februarie, este programat primul meci de pregatire pe teren propriu, impotriva colegei de serie Cetate Suceava.

                            Dan Sion

                            Mircea Geoana, acuzat de fals in declaratii de ANI

                              Liderul PSD, Mircea Geoana, nu ar fi declarat o tranzactie de terenuri si cumpararea unei locuinte, potrivit unui comunicat ANI. Inspectorii de integritate au extins cercetarile si in cazul sotiei presedintelui Senatului, Mihaela Geoana.

                              Dupa o luna, primarul creste din nou taxele si impozitele locale: Bir pe spatele firmelor

                                Romeo Stavarache este acuzat de abuz in serviciu, de prejudicierea statului dar si a persoanelor, de nerespectarea deciziilor definitive si irevocabile ale instantelor de judecata. Acuzele la adresa primarului au ajuns acum in atentia Tribunalului Bacau, dar si a organelor de ancheta ale Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), ale Ministerului Justitiei (MJ) si Ministerului Administratiei si Internelor (MAI). Cercetarile sunt pe ultima suta de metri. Exista mai multe dosare instrumentate de DNA Bacau, legate de unele investitii si achizitii publice, dar si de atribuirea in conditii suspecte a unor suprafete de teren.

                                Conflictul dintre avocatul Vasile Botomei si Romeo Stavarache l-a adus pe primar in fata instantelor de judecata. Primarul refuza de mai multi ani sa-i emita autorizatie de functionare lui Vasile Botomei, in ciuda unei decizii definitive si irevocabile a instantei, care ii da drept de functionare lui Vasile Botomei. Ieri, 28 ianuarie 2010, la Tribunalul Bacau, Sectia Penala, s-a judecat recursul lui Romeo Stavarache fata de inceperea urmarii penale, dispusa in aprilie 2009 prin rezolutia 979/II/2/207 data de prim procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau pentru abuz in serviciu impotriva intereselor persoanelor dar si pentru neexecutarea hotararilor judecatoresti in cazul Bartolo Prod Com SRL. Daca recursul va fi respins, atunci exista premisele pentru demiterea primarului si deferirea lui organelor de ancheta si instante. aInfractiunile savarsite de primarul Stavarache sunt prevazute si pedepsite de legea penala. Daca acest recurs se va respinge, am putem considera madatul primarului Stavarache terminat”, ne-a declarat Vasile Botomei. Refuzul de a emite autorizatie de functionare aduce prejudicii bugetului local, cate 500 de lei pe zi. In acelasi timp, Botomei a castigat in instanta daune de peste 400 de mii de lei (4 miliarde lei vechi) pentru nefolosirea spatiilor Bartolo. aAcest primar este penal. A facut recurs fata de inceperea urmarii penale dispusa de prim procuror si acum tergiverseaza judecarea. Dupa trei amanari, astazi s-a judecat. Asteptam pronuntarea”, afirma Vasile Botomei. Primarul Romeo Stavarache nu a raspuns la telefon in ciuda apelurilor noastre.

                                Treneaza solutionarea dosarului cu terenurile de la Serbanesti

                                Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC) a inregistrat in luna septembrie o plangere la DNA- Sectia Bacau, impotriva primarului Romeo Stavarache si a functionarilor din Primaria Bacau, pentru prejudicierea statului cu 2 milioane de euro. Primaria a preluat de la Inspectoratul Judetean de Politie un teren de peste 2,4 hectare, aflat in cartierul Serbanesti, fara avizul MAI. Desi terenul era al statului, edilii si Comisia Locala de Fond Funciar au dat pamantul unor bacauani, pe baza unor dosare discutabile. Dosarul este acum aproape de finalizare. aDosarul este acum la procurorul Ionascu de la DNA. A durat pana cand au strans documentele necesare la dosar. O astfel de procedura poate dura de la 3 la 6 luni, poate si mai mult. Dosarul cu terenurile este in prima faza de ancheta. Mie mi se pare ca a trenat ancheta, ca acest dosar nu a fost o prioritate, chiar daca a fost prejudiciat statul”, ne-a declarat bacauanul Constantin Lovin, seful SNPPC pe regiunea Moldova.

                                aProblemele” se tin ca raia de edili

                                [ad#stire] Actuala administratie a municipiului Bacau s-a aflat in ultimile luni in centrul unor scandaluri fara precedent, care au culminat cu akilogramul de aur”-spaga, care s-a plimbat in voie prin birourile sefilor Primariei Bacau. Abuzurile ne-au fost semnalate fregvent de bacauanii care au drept de proprietate asupra unor terenuri sau imobile. Agentii economici au reclamat atarifele” ridicate ale cadourilor cerute de edili pentru aprobarea si autorizarea unor investitii.

                                Mircea Merticariu

                                Volei feminin/ Divizia A1: Vor revansa

                                Volei 2004 Tomis Constanta – Stiinta Bacau (sambata, ora 17.00)

                                Obiectiv nou

                                Ca si calificata in Final Four, Stiinta Bacau are un nou obiectiv in ultimele etape ale sezonului regulat: castigarea macar a unui meci impotriva granzilor Metal Galati, Dinamo Bucuresti sau Tomis Constanta. Prima provocare va avea loc sambata, pe Litoral, acolo unde Stiinta vrea sa-si ia inapoi punctele pierdute in tur, pe teren propriu.

                                Restanta

                                Momentan, Stiinta este cu o treapta mai sus in clasament fata de Tomis Constanta. Superioritatea ierarhica a studentelor este insa doar una de forma. Constanetencele au un meci in minus, contra alanternei rosii” CSM 2007 Focsani si, indiferent de rezultatul acestei restante, vor depasi formatia bacauana.

                                Forta

                                Daca va da insa lovitura si va invinge pe Litoral, Stiinta va reusi sa-si conserve, cel putin pentru moment, pozitia a treia. aCunoastem forta echipei constantene, in special pe teren propriu, dar ne dorim foarte mult o revansa si vom face tot posibilul pentru a o obtine”, a anuntat antrenorul bacauan Florin Grapa.

                                Efectiv complet

                                Bacauancele vor pleca spre Constanta in aceasta dimineata, mizand pe intreg lotul de jucatoare. Formula de start va fi aceeasi ca la Craiova, din jocul castigat acum o saptamana, cu scorul de 3-1. Sa speram ca nu doar alcatuirea echipei va fi identica, ci si rezultatul.

                                Formatii probabile

                                [ad#stire] Tomis Constanta: Simanic, Tpoic, Gavrilescu, Barun, Konecna, Plchotova, Vujovic (libero). Antrenor: Alexander Boskovic.

                                Stiinta Bacau: Polischiuk, Chivorchian, Purice, Herlea, Anghel, Iosef, Manu (libero). Antrenor: Florin Grapa

                                Dan Sion

                                Fals si mita la Primaria Buhusi! Sapte angajati au dat o lovitura de 34.556 lei

                                  Seism de grad nemaiantalnit la primaria buhuseana: sapte salariati ai acestei institutii au fost/vor fi trimisi an instanta, fiind acuzati de aansusirea de valori apartinand institutiei (bani publici) si denaturarea de acte si documente importante ale Primariei Buhusi (declaratii lunare de salarii)”, luare de mita sau de ancasarea unor sume care n-au fost depuse la casierie. Patru dintre cei sapte sunt angajati ai Serviciului Contabilitate Buget Informatica, ai Compartimentului Resurse Umane si Serviciului Spatii Verzi. Acestia au prejudiciat institutia cu suma de 34.556 de lei. Sesizata de conducerea institutiei cu privire la ilegalitatile constatate, Comisia de Disciplina, care a antocmit Raportul anregistrat cu nr. 1020, din 20.01.2010, a reusit sa dezlege itele, afland aspecte care contravin grav legislatiei. Faptele sunt apreciate ca fiind penale. Acestea au constat an aancasarea de salarii necuvenite an perioada iunie – noiembrie 2009, prin metode frauduloase, acest fapt rezultand din confruntarea statelor de plata ale institutiei cu borderourile anexate la ordinele de plata catre banci (…) si, de asemenea, din confruntarea situatiilor transmise bancilor cu documentele existente an evidenta contabila a primariei”.

                                  aAm savarsit o fapta infractionala deosebit de grava…”

                                  Sunt interesante si declaratiile pe care cei patru le-au facut an cursul cercetarii disciplinare… aDiferentele provin de la trecerea an plus de ore suplimentare, cate aproximativ 32 sau 40 de ore an lunile iunie-noiembrie 2009 (…) Da, sunt constienta ca faptele comise sunt destul de grave”, zice unul dintre ei. Un altul adauga: aampreuna cu colegi de la Compartimentul Salarizare am procedat la antocmirea de borderouri cu sume mai mari fata de statul de plata. Am trecut an plus, fata de pontaj, la ore suplimentare (…), borderourile depuse la banci erau cu sume modificate, dupa cum stabileam ampreuna cu colegii de la Serviciul Contabilitate (…) Faceam un stat de plata cu orele suplimentare an plus si cu sporurile modificate, ampreuna cu centralizatoarele pentru contabilitate, iar ulterior corectam aceste ore si sporuri pentru a scoate un nou stat de plata cu sumele corecte (…) Mentionez ca am facut aceasta regretabila greseala si datorita faptului ca colega mea de la serviciul contabilitate (…) mi-a spus ca nu o sa afle nimeni niciodata ceea ce am facut”. aSunt constienta, a spus o alta salariata, de faptul ca am savarsit o fapta infractionala deosebit de grava (…), de diferentele mele de concediu pe cinci luni”. Cei patru recunosc faptul ca au savarsit totul an colaborare cu cel putin unul dintre colegi. Declaratiile lor cu privire la modul an care au savarsit falsurile sunt fara echivoc… aTotalul sumelor din borderou era marit fata de suma reala iar ulterior semnarii se anlocuiau paginile cu persoanele implicate”. aLa Trezorerie plecau declaratiile de salarii cu sumele marite, acesta fiind motivul pentru care Trezoreria nu putea sa-si dea seama de modificari. La fel se proceda si cu actele trimise la banci”.

                                  Destituiri si sesizari penale

                                  Toti, subliniind faptul ca ordonatorul principal de credite si directorul executiv al institutiei nu aveau cunostinta despre faptele lor, au motivat cam an acelasi mod chemarea catre frauda… aDatorita situatiei financiare grele…” aAveam multe datorii la banci…” aLipsa banilor…” Aproape toti au recunoscut… standard: aNu am nicio proba an apararea mea”. Ei au refuzat sa fie asistati la ancheta de catre un reprezentant al sindicatului, dar au solicitat clementa, antrucat n-au mai avut abateri. A fost recuperata antreaga suma de 34.556 lei. Prin dispozitiile nr. 55, 56, 57, 58, din 25.01.2010, primarul orasului, Ionel Turcea, a hotarat ancetarea raportului de munca, prin desfacerea disciplinara a contractului de munca, pentru un salariat care era angajat cu a norma, si prin destituire din functiile publice pentru ceilalti trei salariati, ancepand cu 1 februarie 2010.” Se lucreaza la sesizarile penale.

                                  Intransigenta intarziata

                                  [ad#stire] aan ultimele sase luni s-au anmultit infractiunile an cadrul primariei. Acestea sunt destul de grave. Am realizat cercetarea disciplinara, conform legii, am hotarat sanctiunile cuvenite. Pentru patru cazuri vom anainta plangerile penale an ziua de 1 februarie 2010. an afara acestor patru situatii, mai avem ansa an instanta si alte trei cazuri. Unul vizeaza luarea de mita la cimitir, salariatul primariei fiind prins an flagrant de catre mine, secretarul orasului si seful Politiei comunitare. A recunoscut fapta, dar acum sustine ca nu am respectat procedura de desfacere a contractului de munca. ampotriva unui fost salariat si a unui actual salariat au fost anaintate plangeri penale, acestia fiind acuzati de ansusirea ilegala a unor bani. Este vorba despre ansusirea unor resurse financiare care nu au fost depuse la casierie. Nu facem niciun compromis orice abatere trebuie sanctionata”, a spus primarul orasului Buhusi, Ionel Turcea.

                                  Vasile Stolnicu

                                  Sedinta tehnica la Cupa Liceelor 2009-2010 – Concursuri de cros, baschet, fotbal, handbal si tenis de masa pentru elevii bacauani

                                  O noua competitie sportiva scolara a fost implementata la nivel national, printr-un ordin comun emis la finalul anului trecut de catre Ministerul Tineretului si Sportului, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, Ministerul Administratiei si Internelor si Comitetul Olimpic si Sportiv Roman. Concursul se intituleaza Cupa Liceelor, reapare in circuit dupa doua editii desfasurate pana in 2006 si cuprinde cinci ramuri: cros, baschet, fotbal, handbal si tenis de masa.

                                  Pe plan local, organizarea etapelor pe localitate si judetene va fi asigurata de Directia pentru Sport a Judetului Bacau, Inspectoratul Scolar si Institutia Prefectului. Sedinta tehnica a Cupei Liceelor 2009-2010 s-a desfasurat ieri, la sediul Directiei pentru Sport a Judetului Bacau, pentru a creiona programul si sistemul de desfasurare a diferitelor faze de concurs. Comisia judeteana cu atributii si responsabilitati privind organizarea, coordonarea si monitorizarea competitiei ii are in componenta pe Georgel Cojocaru (director DSJ), Tudorel Gherasa (consilier DSJ), Constantin Deac-Harja (inspector DSJ), Emilia Avram (expert asistent Serviciul Strategii si Prognoza Prefectura Bacau), Mihaela Florea (inspector scolar ISJ), Izabela Tutu (responsabil handbal, secretar filiala Bacau a AOR si secretar AJH Bacau, prof. CN Pedagogic aStefan cel Mare”), Cristina Alexe (responsabil cros, prof. CT aN.V. Karpen” Bacau), Sorin Toma (responsabil baschet, prof. CE aIon Ghica”), Iulian Vranceanu (responsabil fotbal, prof. Gr. Sc. Ecologic aGrigore Antipa”), Claudiu Pecher (responsabil tenis de masa, prof. CN aVasile Alecsandri”), Doru Leonte (sef cerc nr. 9 Bacau, prof. CN aGhe. Vranceanu” Bacau), Ion Botezatu (sef cerc zona Tg Ocna, prof. CN aCostache Negri” Tg Ocna).

                                  [ad#stire] La Cupa Liceelor din judetul Bacau si-au anuntat participarea 138 de echipe, reprezentand 18 institutii scolare: CT aAnghel Saligny” Bacau, Col. aMihai Eminescu” Bacau, Gr. Sc. Tg Ocna, CN aCostache Negri” Tg Ocna, CN Pedagogic aStefan cel Mare” Bacau, Gr. Sc. Agricol aJacques M. Elias” Sascut, CE aIon Ghica” Bacau, CN aGheorghe Vranceanu” Bacau, Liceul aIon Borcea” Buhusi, Gr. Sc. aAlexandru Vlahuta” Podu Turcului, Gr. Sc. de Ecologie si Protectie a Mediului aGrigore Antipa” Bacau, CN aVasile Alecsandri” Bacau, Lic. aSpiru Haret” Moinesti, CT aD. Mangeron” Bacau, CN aGrigore Moisil” Onesti, Gr. Sc. aLetea” Bacau, Liceul cu Program Sportiv Bacau, CT aN.V. Karpen” Bacau. Pe ramuri sportive, inscrierile s-au facut astfel: cros – 32 echipe (16 masculin + 16 feminin), fotbal – 24 echipe (18+6), baschet – 22 (13+9), handbal – 29 (14+15), tenis de masa – 31 (17+14). Etapele judetene se vor desfasura pana spre sfarsitul lunii martie. (D.P.)