joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 5218

Cercetasii au organizat „Festivalul Luminii”

    Trei mii de candele au luminat centrul Bacaului
    Mii de lumânari au luminat, sâmbata seara, Piata Tricolorului, locul ales de “Cercetasii României” pentru a organiza Festivalul Luminii 2010 – “Redescopera frumusetea lucrurilor marunte”. Pentru municipiul Bacau, a fost o premiera. Manifestarea a inceput la ora 19, dar cei peste 200 de tineri voluntari au venit mult mai devreme ca sa aprinda lumânarile. Trei mii de candele de hârtie in forma de crin, “insemnul cercetasiei”, au fost asezate pe pavajul din fata Casei de Cultura “V. Alecsandri”, desenând, de asemenea, o floare de crin in centrul piatetei si mai multi boboci, pe laterale. Trecatorii s-au oprit, curiosi sa afle ce se intâmpla acolo, si le-au admirat. Acesta a fost, de altfel, scopul proiectului: sa iesim o clipa din vârtejul nebun al acestui veac si sa ne oprim ca sa privim o floare, sa mângâiem un copil, sa raspundem unui zâmbet. “Actiunea noastra este o invitatie la redescoperirea valorilor spirituale neglijate de societatea contemporana. Din cauza rutinei zilnice, a stresului cauzat de secolul vitezei, in care ne aflam, am pierdut capacitatea de a ne bucura de lucrurile marunte care se gasesc in jurul nostru si pe care uneori, nici nu le mai observam”, a declarat Lucian Pal, purtatorul de cuvânt al cercetasilor bacauani la acest festival. Prima editie a “Festivalului Luminii” a avut loc la Oradea, in 2006, ideea fiind reluata abia in 2009. Anul acesta, zeci de mii de candele au fost aprinse simultan in 11 orase din tara. In Bacau, “Cercetasii României” au trei centre locale si aproape 300 de membri, majoritatea, liceeni si studenti. Ei au colaborat, la organizarea “Festivalului Luminii”, cu CL Bacau, IJJ si Biserica Romano-Catolica, partener traditional al tinerilor cercetasi, pe care ii sprijina atât spritual, cât si in organizarea unor actiuni concrete, cum a fost cea de sâmbata seara. “Colaborarea noastra are mai multe paliere, dar toate sunt subordonate aceluiasi mesaj: sa iubim natura, in toate manifestarile ei, de la cea mai simpla forma de viata pâna la cea mai inalta”, a explicat pr. Isidor Disca, prezent in Piata Tricolorului. Festivalul a mai cuprins o expozitie de pictura cu lucrarile artistului Ioan Maric, jonglerii cu torte, foarte aplaudate de bacauani, si un miniconcert de muzica folk.

    Silvia Patrascanu

    CET a pus gand rau platilor preferentiale

    CET Bacau nu mai accepta sa ocupe ultimul loc pe lista furnizorilor in ceea ce priveste platile efectuate de asociatiile de proprietari. Pentru aceasta, conducerea societatii va face o propunere inedita Consiliului Local Bacau.

    “Impreuna cu primaria, consiliul local, trebuie sa punem in aplicare un regulament de plata a facturilor, ne-a declarat Elena Cirnu, purtator de cuvânt al CET. De ani de zile, in asociatii se platesc intâi ceilalti furnizori, iar cel de agent termic primeste ce mai ramâne din incasarile de la locatari. Nu mai putem accepta ca partenerii nostri de contract, asociatiile de proprietari, sa continue cu aceste plati preferentiale.” Angajati ai CET au fost intr-un schimb de exeperienta la Iasi, unde platile preferentiale au fost eliminate printr-o hotarâre de consiliu local. “Acolo este un succes si poate fi si la noi”, a mai spus Elena Cirnu.

    Cenzorii inchid ochii

    De ani buni, asociatiile de proprietari din Bacau aplica, fara exceptie, aceeasi reteta de plata a furnizorilor si a obligatiilor pe care le mai au. Din incasarile de la locatari, se achita intâi salariile angajatilor si alesilor asociatiei. Urmeaza ca prioritate obligatiile catre bugetul de stat si cel al asigurarilor sociale (pensii, somaj, asigurare de sanatate). Dintre facturi, prioritare sunt cele emise de Compania de Apa (fosta RAGC), E.ON Gaz si E.ON Electrica. Cenzorii asociatiilor, cei care ar trebui sa vegheze la respectarea legilor de catre presedinti, comitetele executive si administratori, nu reactioneaza. Cenzorul Asociatiei de proprietari 111 este o exceptie. “Am atras atentia, in adunarea generala a asociatiei, ca se incalca legile prin achitarea facturilor in mod preferential, ne-a declarat acesta. In anul 2009, s-au efectuat plati la furnizori in valoare de 192.798 lei. Doar 20% din aceasta suma s-a virat la CET, in conditiile in care asociatia are un debit de peste 200.000 de lei la acest furnizor. In schimb, 58% din incasari s-au dus la Compania de Apa, iar 9% la Construct Lift. Platile s-au facut invers proportional cu valoarea datoriilor.”

    Mai multe datorii si penalitati

    Administratorii asociatiilor de proprietari nu vad cu ochi buni intentia CET de a reglementa si pe plan local modul de impartire a banilor colectati de la locatari. “Ne vom alege cu datorii si cu penalitati de la toti furnizorii, ne-a declarat un administrator din zona de sud a orasului. Oricum, cei de la CET ar face bine sa nu-si mai faca planuri cu banii locatarilor, fiindca vine sezonul cald si bacauanii se vor debransa masiv. Unii proprietari de apartamente si-au cumparat centrala din iarna.” Silvia Gaspar, administratorul altei asociatii, ne-a declarat ca lunar preda cea mai mare parte a banilor incasati la CET. “Sa faca asa cum vor. Noi vom plati cum vom putea.” Cel mai eficient mijloc de a atrage banii s-a dovedit a fi sistarea furnizarii de utilitati. Compania de Apa, care inchide robinetul chiar si pentru o restanta de câtiva bani, este, din acest motiv, in fruntea prioritatilor de plata.

    Doina Mincu

    Sindicalistii isi cer drepturile

      Sindicalistii din judetul Bacau, afiliati la Cartel Alfa, au pichetat Prefectura. Liderii sindicali i-au prezentat prefectului Claudiu Balan principalele revendicari, care vor ajunge cât de curând pe masa Guvernului Boc. La actiunea sindicala din Bacau au luat parte sindicalisti din administratia publica locala, reprezentanti ai sindicatelor infiintate in unitatile economice, politistii din cadrul Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC), toti sub numitorul comun al CNS Cartel Alfa.
      Confederatia National Sindicala „Cartel Alfa” sustine o lista de revendicari care cuprinde o serie de propuneri pentru modificarea cadrului legislativ. „Vrem modificarea cadrului legislativ, astfel incât activitatea angajatilor din cadrul MAI, a politistilor si personalului contractual sa nu fie afectata. Sustinem actiunile CNS „Cartel Alfa”, a declarat Marian Pavel, liderul SNPPC Bacau si vicepresedinte al „Cartel Alfa”. Sindicalistii isi doresc eliminarea restrictiilor legate de libertatea de negociere colectiva, reasezarea grilelor de salarizare, in conformitate cu principiile legii 330/2009, anularea articolelor de lege din OUG 114, privind reducerea de personal si eliminarea tichetelor de masa sau a tichetelor cadou, dar si plata orelor suplimentare efectuate si care nu se pot recupera cu timp liber corespunzator, cât si a orelor lucrate in cadrul timpului normal de lucru din zilele libere si sarbatori legale. „Programul de actiuni al Cartel Alfa vizeaza modificarea Legii Pensilor, salariul minim garantat de 705 lei si legea salarizarii unitare a sectorului bugetar”, ne-a declarat Martin Fartade, presedintele CNS „Cartel Alfa”. Pâna in data de 25 martie, toti sindicalistii din tara vor face actiuni de pichetare a prefecturilor. Vor avea loc dezbateri publice pe marginea cadrului legislativ, mitinguri in teritoriu. Actiunile vor culmina cu miscari de protest la nivel national, cu pichetarea Parlamentului si in cele din urma, cu greva generala a bugetarilor. Tot in lista de revendicari se afla crearea, prin reglementari clare, a formelor de stimulare din venituri proprii ale personalului, stabilirea regulamentelor de sporuri de comun acord cu partenerii sociali, reacordarea sporului de doctorat, crearea unui sistem echitabil de pensii, in functie de contributie si restrictiile functiei, dar si instituirea unui mecanism de plati compensatorii in caz de disponibilizari colective. Reprezentantii Cartel Alfa au propus un plan de actiune care cuprinde crearea, la nivelul fiecarui minister, a comisiilor de monitorizare a modului de aplicare a legii salarizarii unice.

      Mircea Merticariu

      Sarbatoare la Colegiul „Henri Coanda”

        Ziua Nationala a Garzii de Mediu a fost sarbatorita pe 12 martie la Colegiul “Henri Coanda” din Bacau. Cu aceasta ocazie conducerea colegiului, impreuna cu elevii au organizat o activitate ce face parte din proiectul ecologic “7 ani de acasa”, sub coordonarea profesorilor de chimie si biologie din scoala. “Am vrut sa le uram la multi ani reprezentantilor Garzii de Mediu Bacau si asta pentru ca implinesc sapte ani de activitate. Proiectul desfasurat astazi are doua activitati importante. Elevii vor prezenta eseuri cu tema poluarii si cea prin care intentionam sa ecologizam lacul Bacau 2, când vremea se va mai incalzi”, ne-a declarat Tatiana Namolosanu, profesor de chimie la Colegiul “Henri Coanda”. La eveniment au participat membri ai Garzii de Mediu, filiala Bacau, in frunte cu Titi Secara, comisar sef, reprezentanti ai Agentiei Regionale de Protectie a Mediului si cei trei sponsori ai unor ONG-uri, care au premiat cele mai reusite eseuri ale elevilor. Centrul Regional de Ecologie Bacau a avut si el un delegat, Gabriel Gritcu, care a prezentat un material video despre biodiversitate in zona municipiului Bacau. Invitatii Garzii de Mediu au primit foarte bine initiativa elevilor si profesorilor de la Colegiul “Henri Coanda”. “Suntem bucurosi ca de ziua noastra se deruleaza o activitate atât de interesanta in mijlocul elevilor. Este foarte bine pentru ei, este stimulativ si ii implica in primul rând in activitati sociale”, a spus comisar sef Titi Secara, de la Garda de Mediu Bacau. Membrii colegiului bacauan vor mai derula un proiect national numit “Vânatoarea de Monstri”. Scopul acestuia este de a colecta si recicla deseurile electrice si electronice. Actiunea se va desfasura in peste 90 de scoli din România in perioada 13 martie-15 iunie.

        Sinziana Filimon

        Primaria Bacau nu imparte nici pomana altora

          Ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeana pentru saracii municipiului Bacau zac in depozite. Toate primariile din judet le-au ridicat si distribuit inainte de Craciun. Vicepresedintele Consiliului Judetean afirma ca a insistat de mai multe ori la Primaria Bacau sa ia alimentele. De la Primaria Bacau nu se sufla un cuvânt.

          Daca in toate localitatile judetului inca inainte de Craciun au ajuns la beneficiari alimentele (zahar si faina) achizitionate cu fonduri europene, numai in municipiul Bacau actiunea nu a fost finalizata nici in prezent. O parte dintre persoanele indreptatite la aceste ajutoare au primit in urma cu vreo doua saptamâni instiintare sa se prezinte la punctul de distributie la care au fost arondate, altele sustin ca inca nu au aflat despre acest lucru. Multe persoane defavorizate, inscrise pe lista celor care se incadreaza in criteriile de acordare a ajutoarelor alimentare, au sesizat redactiei noastre ca nu au fost anuntate când si unde sa se prezinte pentru a ridica produsele. Dar nemultumiri, care nu tin de primarie, ci de Guvern, sunt si din partea celor care au luat produsele. “Faina expira in 3.05.2010, astfel ca mai este valabila doar doua luni, ne-a spus A.D., somer. Pe punga de zahar este marcata data de 10.12.2009, fara nicio explicatie. Nu stiu ce sa inteleg? Logic, eu am dedus ca aceasta este data expirarii.”

          Au trecut trei luni de la instiintare

          Organizarea distribuirii alimentelor a fost sarcina Consiliului Judetean (CJ) Bacau. Zaharul si faina au sosit esalonat in depozitul Directiei Generale a Rezervelor Statului (DGRS) Orbeni. CJ Bacau a intocmit un grafic de livrare, de comun acord cu primariile, care erau anuntate imediat dupa ce alimentele ajungeau in depozit. De acelasi tratament a beneficiat si Bacaul: “La jumatatea lunii decembrie, i s-a comunicat Primariei Bacau ca marfa se afla in stoc, deci poate fi ridicata si distribuita beneficiarilor”, a declarat Silviu Bondor, vicepresedintele CJ Bacau. In prima faza, Primaria Bacau s-a conformat, trimitând o masina pe 17 decembrie 2009, dupa care lucrurile s-au impotmolit. Pentru beneficiarii din municipiul Bacau, primaria trebuia sa ridice si sa distribuie 198 de tone de faina si 57 de tone de zahar. Desi au trecut 3 luni, mai exista cetateni care nu au primit alimentele subventionate de UE. De altfel, Primaria Bacau nu a preluat de la DGRS toata cantitatea de produse. Pe 4 martie, mai avea de ridicat 57 de tone de faina si 15 tone de zahar. Deoarece CJ a insistat sa afle care e situatia exacta si a cerut in scris primariei sa comunice daca poate distribui toata cantitatea, daca vrea o suplimentare sau daca renunta la o parte din produse, SPAS a accelerat, in sfârsit, distribuirea alimentelor, dar inca nu a ridicat tot: in depozitul din Orbeni mai asteapta 24 de tone de faina si 8 tone de zahar.

          De la Primarie, niciun cuvânt

          Am incercat in repetate rânduri, ieri, sa luam legatura cu Daniela Pozinarea, directorul Serviciului Public de Asistenta Sociala (SPAS) al Primariei Bacau, dar in zadar. La numeroasele apeluri la numarul de mobil pe care il are directorul SPAS nu ne-a raspuns nimeni. Am apelat si numarul de telefon al purtatorului de cuvânt al primariei, dar tot fara succes. Am sunat si la SPAS si am vorbit cu un sef de serviciu care ne-a promis ca “ii voi spune doamnei Pozinarea ca ati sunat-o si o voi ruga sa va contacteze dumneaei”. Am asteptat pret de mai bine de doua ore sa fim contactati de directorul SPAS, dar tot degeaba. Am revenit cu apelurile pe telefonul mobil al acestuia, dar cu acelasi rezultat. Cu putina stradanie din partea autoritatilor, poate vor ajunge ajutoarele alimentare in camarile bacauanilor macar cu o zi inainte de Paste.

          Silvia Patrascanu
          Elena Tintaru

          Incepe „Luna Padurii”

            In perioada 15 martie – 15 aprilie, Directia Silvica Bacau lanseaza campania anuala „Luna Padurii”. Silvicultorii vor incerca sa mobilizeze bacauanii din institutii, elevii, ONG-urile, pentru a lua parte la plantarea de pomi, dar si la alte activitati ecologice. Pentru ca evenimentul sa fie marcat cum se cuvine, reprezentantii Directiei Silvice isi doresc sa organizeze expozitii dar si alte evenimente pentru mediatizarea si promovarea unui trai sanatos. „Noi, silvicultorii, serbam in perioada 15 martie – 15 aprilie «Luna Padurii». Timp de o luna, in toate ocoalele silvice din judetul Bacau vor avea loc actiuni de plantare de pomi, in care vor fi implicati elevii, cadrele didactice dar si alti angajati din institutii. Ne dorim ca in aceasta luna sa plantam cel putin 10 hectare de puieti cu ajutorul voluntarilor care iubesc natura”, ne-a declarat Gheorghe Manaila, directorul Directiei Silvice Bacau. Pentru specialistii silvicultori, lunile martie-mai sunt esentiale pentru pregatirea amenajamentelor silvice, pentru plantarea de puieti si impadurirea unor zone degradate. Directia Silvica Bacau are in plan plantarea a 177 de hectare de padure, in zonele defrisate sau erodate din judet. Institutia isi doreste sa creasca suprafata de padure, care s-a diminuat drastic in ultimii ani prin retrocedari importante dar si prin defrisari. Numai pe Valea Muntelui, dupa aplicarea legilor fondului funciar, in perioada 2002-2005, au fost defrisate peste 10 mii de hectare de padure.
            Evenimentul „Luna Padurii” îsi are începuturile in anul 1872, în SUA, unde s-a luat decizia implicarii societatii civile in plantarea pomilor, urmare a defrisarilor efectuate in cursul ultimului deceniu. În România, manifestarea (sub denumirea „Sarbatoarea sadirii arborelui”) a fost organizata prima oara în anul 1902 de catre Spiru Haret, pe atunci ministru al Cultelor si Instructiei Publice.

            Mircea Merticariu

            Jonglerii si afaceri cu terenuri

              Gheorghe Stan (foto) ii acuza pe reprezentantii Primariei Bacau de nereguli grave in aplicarea legilor fondului funciar. Mai exact, bacauanul Gheorghe Stan, ca procurator al Nataliei Stan, are de primit o suprafata de 1.074 de metri patrati la strada Alecu Russo, in vecinatatea Gradinitei 27. Din vechiul amplasament, Gheorghe Stan a primit doar o fâsie de 104 metri. Restul suprafetei este ocupat de Gradinita 27 (836 de metri patrati), iar 133 de metri, potrivit expertizei facute de expertul topo-cadastru Mihai Timaru, de mostenitorii Didinei Paulet Petrenjel. Cei 133 de metri patrati, solicitati pe legea 10/2001, sunt „marul discordiei” dintre Gheorghe Stan si Primaria Bacau. Dupa ce s-a judecat cu municipalitatea la Judecatorie si Tribunal, si a pierdut, Gheorghe Stan are o ultima speranta in procesul de la Curtea de Apel Bacau.
              Amplasamentele aflate la dosar, puse la dispozitie de Gheorghe Stan, indica faptul ca suprafata de 133 de metri (atribuita mostenitorilor lui Paulet Didina, intr-un lot de 1400 de metri patrati), ar fi trebuit sa intre in posesia lui. Dupa ce Gheorghe Stan a pierdut procesul la Judecatoria Bacau, a comandat o expertiza lui Mihai Timaru, expert topo. Potrivit raportului tehnic, terenul proprietate a Nataliei Stan este ocupat astfel: 836 de metri patrati Gradinita 27 si 133 de metri patrati de mostenitorii Didinei Paulet (improprietariti in 2005). „Din totalul suprafetei, reclamantei Natalia Stan i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprfata de 104 metri patrati”, se arata in expertiza. „Cei de la primarie au suprapus intentionat amplasamentele. Didina Paulet, dar si ceilalti care au avut pamânt pe Alecu Russo, aveau fâsii cu latime mica la strada, dar lungi. Mostenitorii ei au primit o suprafata importanta, de 1.400 de metri patrati, care se suprapune pe dreptul meu de proprietate”, afirma Gheorghe Stan. Mostenitorii familiei Paulet au vândut terenul in 2007. Terenul, aflat in oras, la strada, a reprezentat o adevarata comoara.

              Iarna nu-i ca vara, despagubirile nu-s ca terenul

              Reprezentantii Primariei Bacau au propus pentru restul suprafetei pentru care Gheorghe Stan are drept de proprietate sa fie despagubit. „Noi l-am propus la despagubiri. Domnul Stan ar trebui sa caute dreptatea in instante si nu in presa. Intotdeauna, cineva iese pierzator, cineva este nemultumit”, a declarat Ovidiu Popovici, secretarul municipiului Bacau. In 2009, Tribunalul Bacau a respins contestatia formulata de Gheorghe Stan ca nefondata. Acum, ultima cale de atac este Curtea de Apel. „Ma lupt pentru acest teren, care a apartinut familiei mele, pentru ca are valoare. Daca ar fi la tara, nu merita efortul. Despagubirile nu se ridica la valoarea terenului”, a mai declarat Stan.

              Mircea Merticariu

              Fonduri de salarii mari in spitalele bacauane

                Doar Spitalul Moinesti functioneaza pe un fond de salarii decent
                Desi angajatii afirma ca sistemul medical este subfinantat cronic, mai multe spitale din judetul Bacau se “lauda” cu fonduri de salarii incredibile pentru perioada nefasta pe care o traverseaza economia româneasca. Potrivit unei statistici intocmite de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS), Spitalul de Pediatrie Bacau a cheltuit 87 la suta din banii primiti de la Casa pe salarii. Un procent asemanator se inregistreaza si la Spitalul TBC, unde s-au dat pe salarii 82,25 la suta din banii primiti de la CJAS. Ambele institutii medicale s-au plâns, in decursul anilor, ca nu au suficient personal de specialitate angajat si ca asistentii medicali iau drumul strainatatii in cautarea unei vieti mai bune.
                In tot judetul, doar Spitalul Moinesti functioneaza pe un fond de salarizare decent. Din banii virati de CJAS in 2009, conducerea spitalului a cheltuit pe salarii doar 51,72 la suta.
                Cheltuielile de personal din spitalele bacauane nu tin cont de criza economica. Procente mari din sumele virate anual de CJAS catre unitatile medicale sunt folosite pentru cheltuieli de personal, spitalelor ramânându-le sume infime pentru achizitia de medicamente sau instrumentar de specialitate.
                Executia bugetara pe 2009, releva faptul ca in cazul Spitalului de Pediatrie din Bacau, 12,6 milioane de lei din cele 14,5 milioane primite de la CJAS, adica 87 la suta din bani, au mers in cheltuieli de personal, asta in conditiile in care conducerea unitatii medicale s-a plâns, ani la rând, ca are posturi neacoperite.
                Intr-o situatie similara se gaseste si Spitalul TBC. Aflat in subordinea municipalitatii, spitalul a cheltuit pe salarii, in 2009, 6,42 milioane lei din cele 7,81 de milioane virate de CJAS. In procente, 82,25 la suta.

                “Sunt procente mari”

                Marilena Cirjan, directorul economic al Directiei de Sanatate Publica (DSP), a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca sumele prevazute ca fonduri de salarii sunt semnificative si ca acestea fac imposibila cumpararea de medicamente sau finantarea altor investitii. “Sunt procente mari, dar trebuie vazut specificul fiecarui spital. Serviciile medicale pentru copii, de exemplu, sunt gratuite. Chiar si asa, 87 la suta e un procent mare. In mod normal, o parte importanta din bani ar trebui sa mearga pe achizitia de medicamente sau pe investitii”, a afirmat Cirjan. Potrivit medicului Marin Bustuc, directorul adjunct al DSP, intr-un spital cheltuielile cu salariile nu trebuie sa depaseasca 60 la suta din buget. “Conform legislatiei, un spital trebuie sa aiba o cheltuiala de personal de 50-60 la suta. Ce este peste 60 la suta trebuie suportat din alte surse”, a explicat Bustuc.

                Bani nechibzuiti

                Conducerea CJAS Bacau afirma ca banii primiti de spitale trebuie chibzuiti, mai ales ca sistemul traverseaza o criza fara precedent. Viorica Draganuta, sefa CJAS, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca la spitalele unde fondurile de salarii ating procente iesite din comun se impun verificari. “Banii trebuie chibzuiti. Aceste procente sunt foarte mari. Nu se face o corelatie intre numarul de angajati din spital si numarul paturilor din spital. Trebuie facuta o verificare pe aceste sume. Numarul paturilor din spitalele bacauane nu a crescut semnificativ, in timp ce fondurile de salarii sunt mereu in crestere”, a opinat Draganuta.

                Fond decent, doar la Moinesti

                In 2009, CJAS a virat catre spitalele principale din judet (SJU, TBC, Pediatrie, Onesti, Buhusi, Moinesti, Comanesti) aproape 183 de milioane de lei pentru serviciile medicale oferite de acestea. Exprimata in euro, suma sare binisor de 40 de milioane. Pe lâna Pediatrie si TBC, fonduri de salarii consistente s-au mai inregistrat si la Spitalul Buhusi. Anul trecut, din cele 7,79 de milioane lei primiti de la CJAS, conducerea spitalului a “dirijat” aproape 6 milioane de lei in salarii. Procente relativ ridicate se inregistreaza si la Spitalul Judetean de Urgenta (68 la suta), respectiv Spitalul Comanesti (68,3 la suta).
                Spitalul Moinesti este singura unitate medicala din judet care functioneaza pe un fond de salarii ce respecta cadrul legal. In 2009, institutia a platit salarii in cuantum de 13,72 de milioane lei, primind de la CJAS 26,53 de milioane de lei. Exprimat procentual, fondul de salarii constituit in baza sumei virate de CJAS nu a depasit 52 la suta.

                “Saptamâna trecuta am avut o vizita a unei comisii de specialitate din minister. Ei au strâns aceste date referitoare la activitatea spitalelor. Vor analiza si vor lua decizii la nivel de minister. Nu au venit sa ia gâtul cuiva. Au venit sa evalueze starea sistemului sanitar. Exista diferente foarte mari intre unitatile medicale. Unele au fonduri de salarii de 50-52 la suta, iar altele sunt la peste 80 la suta. Diferentele mi se par foarte mari”. – Claudiu Balan, prefect

                Lucian Bogdanel

                Gara Bacau, devastata de un copil al strazii

                  Miercuri seara, in jurul orei 18, trei copii ai strazii au mers in Gara Bacau si au devastat tot ce le-a iesit in cale. Geamurile, usile de acces au fost sparte cu ajutorul unei rangi de fier. Nici scaunele din incinta garii nu au scapat. Politistii de la Transporturi Feroviare i-au prins pe cei trei. Doar unul dintre ei s-a dovedit a fi vinovatul. Actiunea lui s-a datorat starii provocate de substante halucinogene. Petrica C. are 13 ani si a fost dat disparut in urma cu aproximativ 4 ani. Acum hoinareste pe strazi si doarme pe unde poate. “Având in vedere ca autorul este minor el nu va raspunde penal. Cei ce vor raspunde sunt parintii acestuia. Ei vor raspunde doar civil. Tinând cont ca copilul provine dintr-o familie dezorganizata, reprezentantii Garii Bacau vor intâmpina probleme in recuperarea pagubelor”, ne-a declarat comisar sef Marian Nastase, seful Politiei TF Bacau. Problema ordinii publice este veche in statia CFR Bacau si asta pentru ca nu exista un personal angajat care sa se ocupe de siguranta garii. Pâna acum s-a incercat o colaborare a politistilor de la TF cu cei ai primariei. Din pacate nu exista resurse financiare. “Conform legii 333/ 2003, reprezentantii Garii CFR Bacau sunt obligati sa-si asigure paza proprie prin angajarea unui personal specializat. Daca nu se va rezolva aceasta problema cu siguranta ne vom mai confrunta cu aceste probleme”, a mai spus Nastase. Prejudiciul adus de catre minorul inconstient se ridica la aproximativ 2500 de lei. Gara Bacau a fost redeschisa calatorilor in 2008, dupa ce a trecut printr-o serie de renovari. Investitia s-a ridicat la peste 6 milioane de euro.

                  Sinziana Filimon

                  Inaugurare la Centrul de Investigatii Medicale: Investitie pentru sanatate

                    Bacauanii pot beneficia de servicii medicale la standarde europene fara a fi nevoiti sa calatoreasca in strainatate. Centrul de Investigatii Medicale, aflat in relatie contractuala cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, dispune de aparatura performanta si de personal specializat. La sfârsitul anului trecut, Centrul Medical Unirea a achizitionat o participatie majoritara la CIM Bacau. Doi furnizori medicali cu traditie si-au unit astfel fortele. Noua clinica va oferi pacientilor din judetul Bacau posibilitati moderne si variate de investigatie si tratament.

                    Centrul de Investigatii Medicale, cu o traditie de 10 ani pe piata medicala bacauana, si-a extins gama de servicii si dotarea cu aparatura. Aflat in relatie contractuala cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, centrul ofera pacientilor servicii medicale diverse, de la investigatiile paraclinice, la balneofizioterapie si medicina muncii. “Am diversificat gama de servicii medicale, printre care se afla acum si cele de transport sanitar, ne-a declarat dr. Viorel Bujenita, director al CIM Bacau. Vrem sa facem mai mult. Chiar ne pregatim sa deschidem o sectie de spital, cu spitalizare de zi, pentru pacientii cu boli cronice.” La sfârsitul anului trecut, Centrul Medical Unirea a achizitionat o participatie majoritara la CIM Bacau. Investitia s-a ridicat la 1 milion de euro. Acest centru detine cea mai mare retea de policlinici private din tara, din care 11 sunt in Bucuresti. Ieri, in Bacau, la CIM, a fost inaugurata ce-a de-a saptea clinica. “In Bacau avem aceasta afacere impreuna cu familia Bujenita, ne-a declarat Wargha Enayati, director general CMU. Am dezvoltat-o si astazi (ieri, n.r.) este ziua inaugurarii. Cred ca foarte important pentru Bacau este ca in clinica exista cel mai puternic RMN din judet, un CT si anexele pentru toate investigatiile. Pe domeniul imagisticii, clinica va merge foarte bine. La fel, partea de fizio si kinetoterapie. Clinica este foarte puternica si pe parte de neurologie si are un laborator de analize vestit de mai multi ani.” La eveniment au participat oficialitati locale si numerosi colaboratori. “Faptul ca, in conditii de criza, participam in Bacau la un eveniment in care doua forte se unesc pentru a deschide, nu pentru a inchide o firma, ne bucura, a declarat la inaugurarea clinicii Tudorita Lungu, subprefect al judetului Bacau. Nu ma indoiesc de faptul ca serviciile vor fi la standarde europene.” Clinica are în derulare contracte cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate dar si cu majoritatea spitalelor locale, pentru efectuarea investigatiilor paraclinice. CMU Bacau poate acoperi nevoile de servicii medicale de sanatate pentru locuitorii din Bacau, dar si din judetele învecinate.
                    CMI Bacau, cabinete de specialitate: medicina muncii; psihiatrie; psihologie; pneumologie; tratamente BFT; kinetoterapie; acupunctura; reflexoterapie; dermatologie; neurochirurgie; medicina interna; neurologie; cardiologie; ORL; oftalmologie; ginecologie; consultatii BFT; chirurgie generala; ecografie; explorari functionale. Clinica mai dispune de aparatura pentru imagistica prin rezonanta magnetica (RMN), tomografie computerizata (CT) si de un laborator clinic.
                    Centrul Medical Unirea a fost fondat in 1995 de medicul cardiolog Wargha Enayati. CMU a deschis prima maternitate privata separata din Bucuresti, “Regina Maria”. Specializata pe furnizarea de servicii medicale integrate in sistem de arondare companii, CMU a depasit cifra de 75.000 arondati si este in continua extindere.
                    Doina Mincu

                    Misiune indeplinita pentru parasutisti

                      Un detasament format din 86 de militari de la Batalionul 498 Parasutisti „Smaranda Braescu“ s-a intors ieri acasa, dupa o misiune desfasurata in Kosovo. Militarii au facut parte din Detasamentul National de Forte din compunerea Grupului de Lupta Multinational de Vest al misiunii conduse de NATO în Kosovo. Misiunea militarilor români a durat sase luni si s-a desfasurat în cooperare cu militarii italieni, sloveni si unguri. Pe tot parcursul sederii lor in Kosovo, acestia au avut de indeplinit misiuni de escorta, control trafic si patrulare. Pentru militari cele sase luni au trecut greu. Au fost mereu cu gândul le cei dragi ramasi acasa. „E placut sa fii din nou acasa printre cei dragi. A trecut greu tot acest timp, mai ales sarbatorile de iarna. Vorbesti cu familia la telefon, pe internet, dar nu este de-ajuns. Nu e usor in Kosovo“, ne-a povestit plutonier Liana Nastac. „Pentru mine, intâlnirea a fost mai emotionanta decât plecarea. Este greu in Kosovo. Este actiune, asculti si respecti ceea ce ai invatat“, a spus plutonierul major Liviu Colonescu.
                      La ceremonia de astazi, membrii familiilor si prietenii au venit sa-i intâmpine. „A fost foarte greu pentru mine in toata aceasta perioada. E prima misiune pentru sotul meu. Am vorbit in fiecare zi si ne-am incurajat unul pe altul. Nu e usor sa fii sotie de militar. Stii când pleaca, dar nu stii niciodata când se intoarce“, a povestit Carmen Mocanu. Lui Stefana Colonescu i-a lipsit mult tatal. Stie ca a fost plecat in Kosovo, dar nu stie exact ce presupune meseria de militar. A asteptat mult sa-l vada si a fost curioasa ce cadouri i-a adus. „Mi-a fost dor sa ma joc si sa fac temele cu el. Cel mai greu a fost de Craciun, ca nu a fost cu noi“, a spus Stefana.
                      La terminarea misiunii, in cadrul ceremonialului „Medal Parade”, militarii au fost medaliati, iar 3 dintre ei au primit scrisori de multumire si diplome de apreciere din partea Comandamentului KFOR – General Locotenet Benthler, pentru modul exemplar de indeplinire a misiunilor incredintate. Dupa un concediu binemeritat de 60 de zile, militarii se vor intoarce din nou la lucru, si poate chiar in alte misiuni.

                      Sinziana Filimon

                      „Eu vad in copiii mei minuni”

                      Interviu cu Margareta Vatamanescu, invatatoare
                      – Doamna, nu-i liniste in scoli. Se vorbeste tot mai rar de performanta, se vorbeste tot mai mult de reforma, salarii, de sporuri, greve…
                      – Este adevarat ce spuneti, insa la nivelul claselor primare suntem atinsi de aceste boli mai putin. Aici facem reforma zilnic, ceas de ceas, mereu ne confruntam cu neprevazutul, mereu trebuie sa aducem ceva nou, inedit, suntem intr-o permanenta cautare, viata, realitatea au acum alte viteze. Dar, exista un DAR pe care il definesc prin lipsa de comunicare de sus si pâna jos, sunt distante mari intre ceea ce se spune si ceea ce se face. Eu imi tin promisiunile fata de elev, ar fi ideal ca si sefii mei sa-si tina promisiunile, indiferent la ce nivel sunt. Nu le cer mai mult. Puterea exemplului este definitorie in munca noastra.

                      De la Harap Alb la Harry Potter

                      – Ce s-a schimbat de la Spiru Haret incoace in invatamântul primar?
                      – S-au schimbat multe, foarte multe, unele in bine, altele doar viitorul va decide daca sunt bune. In principal noi ne ocupam de formarea unor deprinderi la copii, apoi treptat-treptat il aducem cu fata spre mirajul literelor si ciferelor, al jocului, dar mai ales al comunicarii. E adevarat ca el, copilul, nu mai vine in scoala, ca in trecut, total nepregatit, el vine din gradinita cu unele acumulari. Ce s-a schimbat? In primul rând s-a schimbat educatorul, invatatorul, el primeste in clasa un copil care stie de toate si un copil care nu stie nimic sau stie foarte multe pentru vârsta lui, dar total haotic, câte ceva din multe. Timpul a capatat alta dimensiune, alta viteza. Ceea ce se intâmpla in societate, mai precis in administratie, politica, familie se rasfrânge si asupra copilului, a scolii. Copiii sunt agitati, grabiti, se simt la ei, in miniatura, denivelarile prezentului. Eu sunt la catedra de peste 30 de ani si sunt pe punctul de a uita povestea cu Ileana Cosânzeana. Eu, dar ei? Ei vor acum Harry Potter, imi vorbesc de Avatar, un film foarte dur, despre care nu ar trebui sa discutam, insa nu se poate, este generatia din secolul XXI. Este prea multa agresivitate, se vede in comportamentul lor, ceea ce nu am observat la generatiile trecute.

                      Riscul de a creste robotei

                      – Ce face invatatorul in asemenea situatii?
                      – Am 31 de copii, am in clasa 31 de minuni, da, de minuni. Toti copiii au o zestre intelectuala mostenita, alta dobândita, de aici se fac diferentele, aici intervine invatatorul, sunt 31 de suflete, de mici personalitati in formare, ei asteapta de la mine ceea ce nu gasesc acasa, pe strada, la televizor. Eu, la rândul meu trebuie sa ma pregatesc zilnic, sa vin mereu cu ceva nou, cu acel altceva pe care ei il asteapta de la mine. Le place noul, un altfel de nou, care ii incita, ii determina la competitie, sunt extrem de dispusi la competitie, vor tot timpul concursuri, le place, vor sa arate fiecare ca este cel mai bun. Oferta este foarte mare, lipseste alegerea celei adecvate vârstei. Se observa ca prefera informatiile de pe ecran, nu mai vor carti, acolo trebuie sa depui mai mult efort, sa cauti, sa citesti, sa faci conexiuni. Multi imi spun: am gasit pe NET, am auzit la televizor. Traim alte vremuri, de multe ori invatatorul trebuie sa tina pasul cu elevul. Ei stiu sa butoneze, fara sa vorbeasca, sa comunice. Aici intervenim noi, fara comunicare riscam sa crestem in continuare roboti. Observ ca nu au afectivitate, sunt reci, duri, individualisti, dar tânjesc dupa afectivitate.
                      – In triada parinte – scoala – societate, unde se mai afla invatatorul?
                      – Din punctul meu de vedere, asa cum partile corpului omenesc functioneaza si depind una de alta, asa si aici, nu putem spune ca educatorul poate face minuni fara parinte, nici scoala, invatatorul nu pot lucra fara parinte. De cele mai multe ori parintele negociaza cu copilul, iti faci temele, iti dau o bomboana, te las afara, la calculator, inima de parinte il duce si la compromisuri. Invatatorul nu poate negocia. El trebuie sa fie drept, cinstit, de cuvânt cu toti copiii. Eu imbrac toate cerintele intr-o poveste, cu pilde, exemple. Nimic nu se face fortat, cu rigla, cu dojana, cu sudalma, nu se mai poate. Scoala nu mai este un sanctuar, este un câmp deschis, toti comunicam, altfel riscurile sunt mari, iar responsabili suntem in egala masura toti.

                      Scoala dupa scoala

                      – Cum reactioneaza parintii la rigorile invatatorului?
                      – Eu am niste parinti minunati. Este a doua serie de când sunt la Colegiul “Ferdinand”, sunt parinti care imi apreciaza munca si rolul pe care il am in progresul copiilor de la o zi la alta si ca ii suplinesc in multe privinte: eu sunt, sa-mi fie iertat orgoliul, mama, tata, educator, invatator, prieten, frate, sora pentru câteva ore. Eu le alin durerea de cap cu o pastila imaginara, le raspund la intrebari pe care nu le pun acasa, merg de multe ori cu ei la baie, ii ajut sa se imbrace, sa se dezbrace, facem ghiozdanul impreuna, ii pieptan, le leg sireturile. Eu ii duc la masa, ii culc, ii invelesc si le supraveghez somnul, le pun o melodie dupa ce se trezesc, sa-si revina usor si cu o buna dispozitie, stau cu ei la pregatire, stiti ca la noi sistemul este “Scoala dupa scoala”, facem lectiile pentru a doua zi, sarbatorim zilele de nastere, mergem la teatru, la plimbari prin parc, la expozitii. Fara dragoste si pasiune nu poti sa fii invatator, iar parintii ne ajuta foarte mult in dotarea claselor, in organizarea unor actiuni speciale. Sotul lucreaza tot in invatamânt si ma ajuta foarte mult, suntem in familie mai multi educatori, invatatori, profesori, invatam unii de la altii, copiii fiind beneficiarii daruirii noastre.
                      – Ma uit si observ spatiul, in clasa sunt 31 de elevi. Normele spun ca optim ar fi 25 de elevi. Cum reusiti sa lucrati cu fiecare?
                      – Facem si noi anumite compromisuri, parintii doresc si au dorit sa-si aduca copiii la scoala unde si ei au invatat. Aproape trei sferturi din parintii copiilor din clasa au invatat la “Ferdinad”, normal ca au dorit sa-si dea copiii aici. Sunt si cazuri in care ambii parinti au invatat aici, s-au cunoscut, s-a casatorit, au copii si i-au adus la acelasi colegiu. La Colegiul nostru se ofera servicii si conditii complete. Este adevarat ca se fac presiuni, interventii, nu mi se pare anormal. Eu am avut la alte scoli si 45 de copii in clasa si m-am descurcat. Sigur ca nu-i usor, insa toate trec daca avem vointa, pricepere si acordul parintilor.
                      – Daca un copil invata la Colegiul “Ferdinand” inseamna ca are deschis drumul spre titlul de academician?
                      – Nu, nici vorba! Poti sa devii savant, cercetator, inginer, profesor, om de afaceri, om politic si de la alte scoli. Este adevarat ca de-a lungul anilor Colegiul a avut rezultate remarcabile, le stie toata lumea, de aici si aceasta aura, insa pe parcurs mai intervin multe variabile pe care noi acum nu le putem analiza. Fiecare copil are plusuri si minusuri, ele se completeaza sub blânda indrumare a educatorului, invatatorului, profesorului. Eu incerc sa vad doar plusurile, vreau sa-l ambitionez, il laud, i-am spus de mai multe ori foarte bine, el se bucura, ii vad fata radiind de fericire, iar mâine investitia mea da roade.

                      Viata nu-i chiar o poveste cu zâne

                      – Exista si acum diferente intre scolile din centrul orasului si cele din cartiere, cele de la sate. Cum concureaza elevii mai departe?
                      – Da. Sunt diferente. Aceasta-i societatea. Nu este un dat, poate soarta, poate norocul, poate intâmplarea, nu stiu. Da, copiii nu au nicio vina, insa cum v-am spus, cine vrea sa invete, daca parintii sunt interesati poate sa invete si la scoala din… nu spun o localitate. Am lucrat la Scoala “Cancicov” unde erau elevi cu posibilitati mai reduse, insa si acolo am reusit sa concurez cu scolile 18, 19. Intervin apoi conditiile sociale, foarte importante in demersul educativ. Revin si zic, este adevarat ca sunt foarte importante conditiile, invatatorul, sprijinul conducerii scolii, al parintilor in evolutia copilului. Ei nu te respecta doar numai ca ai intrat si ai iesit din clasa, ci pentru ca ai incercat sa fii un model, ei au nevoie de modele, chiar daca vi se pare curios. Noi incercam sa-i invatam aproape idealul in scoala.
                      – E bine, doamna invatatoare?
                      – Si eu m-am gândit la acest lucru, insa asa ne-am format, cu sufletul pur, aplecati asupra ingenuitatii si puritatii lor. Din punctul meu de vedere este bine, rau nu poate sa le faca, dar acum vin cu o completare, fata de ceea ce faceam cu multi ani in urma si le spun: ceea ce va spun eu este ideal, insa in viata va puteti intânli si cu alte variante, va puteti lovi si de lucruri mai putin placute, voi trebuie sa le faceti fata, cu ce v-am spus eu, cu ce va spun parintii, cu ce invatati pe parcurs.
                      Mai târziu, la gimnaziu, la liceu, la facultate cred ca ar trebui sa fie mai aproape de realitate. Poate ca si la nivelul nostru ar trebui sa fim mai practici, insa psihicul lor este extrem de sensibil, de labil, noi intervenim cu grija, cu delicatete.

                      Uneori si invatatorul plânge

                      – Sunteti optimista, increzatoare. Nu simtiti uneori ca nu ati reusit?
                      – Da. Uneori mai si plâng. Nu ma vede nimeni, insa ma incarc tot de la ei, de la vivacitatea lor, de la energia lor, am nevoie de ei, de curatenia sufletului lor pentru a merge mai departe, eventualele esecuri mi le asum, chiar daca stiu ca nu sunt singura vinovata, daca ar fi vorba de vinovatie. Sa nu uitam, lucram cu niste copii, veniti din medii diferite, cu bune si cu rele, eu ma simt responsabila si pentru reusite si pentru esecuri. Este uneori insuportabil, dar mergem inainte. Aici lucram cu mintea si sufletul copiilor, iti trebuie chemare, sa tii in palma sufletul unui copil este un privilegiu, dar sa fii important in viata unui copil este un dar divin. Am citit asta undeva si mi-a ramas in minte.
                      – Unde se termina rolul invatatorului?
                      – Este interesant ce ma intrebati si acum realizez ca rolul meu nu se termina la sfârsitul orelor. Eu vorbesc cu ei, cu majoritatea dintre ei si alte probleme care poate nu ar trebui sa le stiu. Dar mie mi-a placut discretia, cred ca de aceea o mamica mi-a zis ca sunt ca un preot. In cariera mea de 33 de ani am vazut si am auzit foarte multe, insa am stiut sa ascult si am incercat sa le rezolv fara a scoate parintele sau copilul in fata. Niciunul nu a stiut ca eu stiu de la celalalt. Copilul este sincer, foarte sincer si nu trebuie sa-l inseli. Parintele este sensibil când este vorba de viata privata si nu trebuie sa-l ranesti, dar trebuie sa actionezi atunci când consideri ca lucrurile depasesc limitele unui comportament civilizat, adecvat, moral. Stiu, cunosc cazuri grave de comportament in unele familii, insa niciodata nu am intrat brutal in viata oamenilor, am gasit metode de a rezolva, daca nu in totalitate, macar in parte conflictele, aparânt interesul copilului. Eu ascult foarte multe si spun foarte putin.

                      Gheorghe Baltatescu

                      Marian Fabian s-a ridicat la ceruri

                      Doliu in karate-ul bacauan. Sensei Marian Fabian a inchis definitiv inclestarea cu cancerul cu care s-a luptat in ultimii ani. Antrenorul care a fondat, la Valea Mare, clubul aSpiderman”, primul de arte martiale din mediul rural, s-a stins din viata ieri, la varsta de 35 de ani. Corpul neinsufletit va fi depus la capela bisericii aPrecista”. Marian Fabian va fi condus pe ultimul drum sambata, la Valea Mare, de la ora 13.00. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
                      aIn cautarea lui Dumnezeu
                      numai eu
                      am mai ramas.
                      Ce ma fac, mama,
                      ca nu mai am
                      ragaz
                      sa-mi termin acest
                      cuvant inainte
                      la viitoarea mea
                      carte,
                      caci sunt pe moarte”
                      [ad#stire]Marian Fabian, aShogunu”

                      O noua certificare a calitatii produselor Agricola

                      Recent, Grupul de firme Agricola Bacau a fost certificat oficial privind Sistemul integrat de management al calitatii si sigurantei alimentare an conformitate cu SR EN ISO 9001:2008 si Principiile HACCP. Membrii conducerii Agricola au fost invitati la ceremonia oficiala privind certificarea emisa de catre organismul de certificare TUV HESSEN Germania – membru al asociatiei de certificare TUV CERT. Certificarea propriu-zisa Sistemului integrat de management al calitatii si sigurantei alimentare an conformitate cu SR EN ISO 9001:2008 si Principiile HACCP a fost obtinuta ca urmare a finalizarii auditului de specialitate, an decembrie 2009. Spre deosebire de certificarea anterioara detinuta de producatorul bacauan, cand a fost certificat doar Sistemul de Management al Calitatii si doar pentru societatea Agricola International SA (pana an anul 2009 vanzarea tuturor produselor obtinute la firmele din grup se facea prin Agricola International), prin rezultatele favorabile obtinute cu ocazia auditului de la finele anului trecut a fost certificat antreg Grupul de firme Agricola Bacau si, concomitent, a fost certificat si Sistemul de management al sigurantei alimentare HACCP. aAceasta noua certificare antareste faptul ca Agricola Bacau respecta exigentele de siguranta alimentara cerute de Uniunea Europeana si releva ca angajamentul managementului si politica de business sunt adoptate la nivelul Grupului de firma Agricola Bacau”, a declarat Grigore Horoi (foto stanga), presedintele Agricola Bacau.
                      [ad#stire]Agricola Bacau este unul dintre cei mai mari producatori de carne de pui din Romania si principalul exportator din aceasta categorie. an anul 2009 Agricola Bacau a anregistrat o crestere cantitativa a vanzarilor de carne de pui de 23%, fata de anul anterior si o crestere valorica de 30%. Cumulat, an 2009 Agricola Bacau a avut o cota de piata de 11%, an crestere cu 2 procente fata de 2008. Din Grupul de firme Agricola Bacau fac parte urmatoarele companii: Agricola International SA, Salbac SA, Europrod SA, Avicola Lumina Constanta SA, Suinprod Siret SA, Comcereal SA, G-A Nutritie Animala SA, Aicbac SA si Agriconstruct SA. (D.V.)

                      Din padure, in spital: Hotii au bagat frica in padurari

                        S-au inmultit agresiunile la adresa personalului silvic. In ultima perioada mai multi padurari au fost bagati in spital de taietorii de lemne. Ultimul caz a fost in data de 3 martie, la Ocolul Silvic Zeletin, in comuna Izvorul Berheciului, in cantonul Panu de pe langa satul Antohesti. Padurarul Vasile Vasilache, insotit de fratele Constantin Vasilache si un alt localnic, efectua o patrula prin padure. La un moment dat s-a intalnit cu un grup de sase persoane aflate la taiat de lemne. aI-au intrebat ce fac acolo. Indivizii, cinci frati din familia Bacu si un prieten, Lascar Claudiu, au devenit agresivi. Vasile Vasilache a ramas singur, deoarece persoanele care il insoteau au fugit. A fost impins si lovit apoi cu o ranga dupa cap. In cadere i-au aplicat si o lovitura cu muchia toporului in figura", ne-a declarat Ionut Dospinescu, seful Ocolului Zeletin. Prin serviciul 112 au fost alertate politia si ambulanta. Vasile Vasilache a fost transportat la Spitalul Judetean Bacau, la sectia chirurgie. Faptasii au fost ridicati din casa, in jurul orei 6 dimineata si transportati la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau. aDiagnosticul este policontuziune, traumatism craniofacial, contuzie piramida nazala. Au fost intocmite actele premergatoare pentru infractiunile de ultraj si vatamare corporala", a declarat Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvant al IPJ Bacau.

                        Batausii dau foc la casele consatenilor

                        Un alt caz s-a petrecut la Oituz, in urma cu mai bine de o luna. Florin Bogdanescu, tehnician silvic, a fost batut de un grup de romi, cu o scandura. aFlorin Bogdanescu este in convalescenta. I-au distrus rotula si acum are tija. La noi in Harja exista un grup de indivizi periculosi, de care se fereste si politia. Au topoare si alte unelte periculoase. Pe langa amenintari, furturi si batai, au ars si case. Politia pune mereu autor necunoscut", ne-a declarat Adrian Cojocaru, seful Ocolului Silvic Oituz. Mai multi localnici confirma cele spuse de seful ocolului silvic. Cei mai multi se feresc sa dea declaratii de frica. Datele raportate la IPJ de postul de politie din Oituz contrazic in parte cele spuse de localnici. aIn ultimele doua luni s-au inregistrat 5 infractiuni de lovire, din care doua intre rude si trei intre consateni. A mai fost cazul lui Florin Bogdanescu. S-au mai inregistrat si 5 infractiuni de furt din locuinte", ne-a declarat Gabi Stefanescu din cadrul IPJ Bacau.

                        Tinut sub observatie

                        [ad#stire]Padurarul din Izvorul Berheciului a fost transportat in seara zilei de 3 martie la Spitalul Judetean de Urgenta. Aici a ajuns in jurul orei 19.00 si a fost internat in sectia Neurochirurgie. Medicii au constatat ca victima are traumatism cranio-facial, produs prin agresiune. aDeocamdata este intr-o stare relativ buna, dar abia dupa 24 de ore de supraveghere si tratament de specialitate se poate trage o concluzie si spune daca este nevoie in continuare de mentinerea in spital", ne-a spus Natalia Jicmon, director de ingrijiri medicale al SJU. In ce il priveste pe padurarul de la Oituz, el a suferit o fractura de tibie, dupa cum ne-a declarat dr. Adrian Brinzaniuc, purtator de cuvant al Spitalului Municipal Onesti.
                        Mircea Merticariu, Elena Tintaru

                        Handbal masculin / „Studentii” au castigat ambele amicale cu Romania U21: Teste eficiente

                        Dupa 49-39 in prima intalnire, Stiinta Municipal Dedeman si-a adjudecat si al doilea amical sustinut in compania echipei nationale de tineret. Ieri la pranz, astudentii” s-au impus cu 44-33 (25-16). Ultimul gol al bacauanilor a fost semnat de… goal-keeper-ul Raducu Tamas, care a transformat o aruncare de la 7 m! sScorurile n-au interesat insa pe niciunul dintre antrenori. aPentru noi au fost doua jocuri bune, in care am cautat diferite solutii pe faza de aparare”, a spus Otto Heel, tehnicianul Stiintei MD. Lotul de tineret se afla de asemenea in cautari si a testat mai multi jucatori, prezentandu-se cu o echipa in care s-au regasit doar trei dintre titularii obisnuiti. Romania U21 va participa, in aprilie, la turneul de calificare la CE, intr-o grupa cu Norvegia, Franta si Austria. aAu fost doua jocuri utile pentru toata lumea. Pana acum n-am gasit echipe care sa se apere avansat ca Stiinta si asa joaca si Franta”, a explicat Gabriel Armanu, antrenorul astudentilor” care de aceasta data s-a aflat pe banca adversa, sub atricolor”, alaturi de Titel Raduta.
                        Dintre jucatorii bacauani convocati sau aflati in vizorul lotului national, fratii Mihai si Gabriel Bujor au jucat cate o repriza in fiecare echipa. Ghita a trecut si el la Stiinta in ultimele 10 minute ale amicalului de ieri. Handbalistii bacauani vor mai face un test si saptamana viitoare, cel mai probabil in compania CSM Bucuresti.
                        Stiinta Municipal Dedeman are pauza in campionat in aceasta etapa dupa retragerea celor de la CSM Medgidia, urmatorul meci oficial fiind programat pe 21 martie in deplasare la Poli Timisoara.
                        Stiinta: Tamas (1 gol) – Bondar (3), Rotaru (4),a Gurkovskiy (5), Moskalenko (6), Iancu (2), Iacob (4), M. Bujor (1), Prachar (5), Onyejekwe (7), Cadar (3), Ghita (1), G. Bujor (2). Antrenor: Otto Heel
                        Romania U21: Grigoras, Ilii – Sandru (4), Juverdean (3), Medenciu (2), Cojocaru (2), Hrimiuc (2), Ramba (7), Tarata (1), Baican (3), Ghita (2), G. Bujor (2), Vancea (2), Sandu (1), M. Bujor (2).

                        Dana Popa

                        Directorul Salii Sporturilor a interzis accesul suporterilor!

                        Cu usile inchise

                        Spectatorii care au batut ieri drumul pana la Sala Sporturilor au avut parte de o surpriza nefericita. Usile de acces au fost inchise la ordinul directorului Paraschiv, care a motivat ca el nu a fost anuntat de disputarea amicalului cu Romania U21. Nici cand a ajuns la sala si a vazut ca este meci, seful Salii nu a permis intrarea suporterilor care au ramas sa astepte la pe la usi. Bataie de joc! De acelasi tratament au avut parte si componentele echipei de handbal feminin de la Stiinta, lasate pana la urma in sala dupa nenumarate insistente. Asta in conditiile in care tehnicienii ambelor echipe n-au avut nimic impotriva prezentei spectatorilor in tribune. Iar de programarea amicalelor cu Romania U21 stia toata lumea, mai putin, pare-se, directorul Salii Sporturilor care a apreciat ca aceste jocuri au fost de fapt antrenamente ale handbalistilor bacauani, la care suporterii nu trebuiau sa aiba acces. Doar ca nici antrenamentele nu se desfasoara cu usile inchise! (D.P.)

                        S-a fixat adubla” cu Sporting

                        Intrarea va fi libera!

                        [ad#stire]Datele de disputare a meciurilor cu Sporting Lisabona, din sferturile de finala ale Cupei Challenge, au fost batute in cuie. Turul va avea loc duminica, 28 martie, in Portugalia, de la ora locala 17.00 (19.00 in Romania). Mansa secunda se va desfasura in Bacau sambata, 3 aprilie, de la ora 13.30. Stiinta Municipal Dedeman a anuntat, pe site-ul oficial al echipei (stiintahandbal.ro), ca clubul bacauan va lasa intrarea libera in retur! Acesta va fi cadoul de Paste al astudentilor” pentru toti sustinatorii lor, in conditiile in care returul cu Sporting este programat chiar in Ajunul Sfintelor Sarbatori Pascale. (D.P.)

                        Reabilitarea termica, un program paranormal: Jonglerii cu blocuri

                        Programul de reabilitare a blocurilor le pregateste surprize neplacute asociatiilor de proprietari. Listele cu blocuri se modifica in tacere. Criteriile pentru includerea in program sunt o mare necunoscuta. Imobile de peste 50 de ani pierd locul in favoarea unora construite dupa 1980. Reprezentantii locatarilor nu primesc explicatii si sunt ignorati, de parca reabilitarea termica ar fi platita cu fonduri de pe alta planeta, nu din bani publici.

                        Bucurie mare la Asociatia de proprietari 1. Administratorul acesteia ne-a declarat ca nu mai putin de 13 blocuri de pe Aleea Parcului si Razboieni vor fi reabilitate anul acesta prin programul guvernamental. „Am depus dosarele si sunt toate aprobate. Mi s-a spus de la primarie ca incep lucrarile anul acesta. Noi am solicitat in primul rand schimbarea acoperisurilor de la blocurile de pe Aleea Parcului, dar am inteles ca se monteaza termopane si se schimba usile.” Dupa cum se stie la Asociatia 1, ar intra in reabilitare blocurile cu numere intre 4 si 18, de pe Aleea Parcului si blocurile 25, 50, 40, 44 si 48 de pe strada Razboieni. Cele mai multe blocuri din aceasta asociatie au probleme mari la acoperis si la instalatiile interioare de furnizare a apei si a caldurii. In aceasta iarna, conductele din blocurile 8, 12 si 18 au pleznit din cauza gerului. Instalatia este atipica, cu trecere prin pod. Cand s-au dezghetat tevile, locatarii au avut parte de o inundatie cu apa clocotita. Au reparat stricaciunile, dar asteapta cu nerabdare reabilitarea termica. „Nu stim cum se va proceda, cine va plati o cota din costul reabilitarii, cine va avea gratuitate, a mai spus administratorul asociatiei. Nu ne-au chemat inca la primarie.”

                        Una stiu asociatiile,a alta e pe lista

                        [ad#stire]Pe site-ul Primariei Bacau, surpriza: doar doua blocuri de pe Aleea Parcului sunt incluse in programul de reabilitare. Este vorba despre imobilele 1 si 2. Primul are 31 de apartamente, al doilea, 26. Aceste blocuri au fost construite in anii 1959-1960. In alta zona cu acelasi tip de imobile, Aviatori, sunt „prinse” la reabilitare 11 blocuri. De pe strada Razboieni a fost ales un singur bloc (11), cu 64 de apartamente. Pe lista primariei se afla mai multe blocuri de pe strazile Energiei, Republicii, Nordului, Logofat Tautu, 9 Mai, Aprodu Purice, Marasesti, Mioritei si Milcov, toate construite dupa 1980. Lista cu surprize neplacute a starnit nemultumiri si in alte asociatii. „Intr-o hotarare de consiliu local din 2009, ultimele 7 blocuri nereabilitate din asociatia noastra intrau in grupul celor 34 care urmau sa fie reabilitate, ne-a declarat Elena Ionica, administratorul As. de proprietari 83. Pe lista publicata acum, pentru anul 2010, nu mai figureaza. Nu stim care sunt criteriile pentru selectia blocurilor. Dosarele noastre sunt depuse din 2006.” Si in anii trecuti, comunicarea primariei cu asociatiile care au avut blocuri in programul de reabilitare a fost deficitara. Reprezentantii proprietarilor au fost ignorati de la inceputul lucrarilor pana la sfarsit. De cate ori au semnalat calitatea proasta a lucrarilor, li s-a reprosat ca fac mofturi. De parca banii nu ar proveni de la bugetul de stat si cel local, la care cotizeaza tot locatarii.
                        Doina Mincu

                        2010, anul combaterii saraciei: Se lanseaza caravana „Iubeste-ti aproapele!”

                          Anul European privind Combaterea Saraciei si Excluziunii Sociale a fost lansat si in judetul Bacau. Fundatia aConstantin Brancoveanu”, model de promovare a asistentei sociale a persoanelor varstnice sarace, si-a prezentat programul in cadrul Anului European.

                          La initiativa Fundatiei aConstantin Brancoveanu” si cu sprijinul Institutiei Prefectului, ieri, a fost lansat Anul European privind Combaterea Saraciei si Excluziunii Sociale, program demarat de Comisia Europeana. Sala de sedinte a Consiliului Judetean, unde s-a desfasurat actiunea, s-a dovedit a fi neincapatoare. In prezenta prefectului Claudiu Balan, a subprefectului Tudorita Lungu si a reprezentantilor unor organizatii neguvernamentale, institutii de stat si ai grupurilor afectate de excluziunea sociala, Carmen Silitra, presedintele Fundatiei aConstantin Brancoveanu”, a punctat principalele obiective ale programului. Recunoasterea dreptului la o viata demna si la un rol activ in societate a celor saraci si marginalizati, stimularea responsabilitatii comune si a participarii la lupta impotriva saraciei, obtinerea unui angajament politic pentru promovarea incluziunii sociale, sunt principalele lui obiective. Scopul conferintei de astazi a constat in mobilizarea a cat mai multe persoane si institutii in lupta impotriva saraciei dar si la actiuni de promovare a incluziunii sociale.

                          Cele mai vitregite, persoanele varstnice

                          Anul European este implementat in cele 27 state membre UE, precum si in Islanda si Norvegia. In Romania lansarea a avut loc in 19 februarie, in cadrul unei conferinte organizate la Ministerul Muncii, unde, printre invitati, s-a aflat si Fundatia aConstantin Brancoveanu”, recunoscuta ca model de promovare a asistentei sociale pentru persoanele varstnice. Beneficiarii serviciilor sociale acordate de catre membrii fundatiei sunt cu prioritate varstnicii dependenti sau semidependenti, fara venituri sau cu venituri reduse. aVom merge impreuna cu varstnicii nostri sa vizitam si alte persoane de varsta a treia, mult mai necajite, si care au nevoie de ajutor din toate punctele de vedere. Vrem ca si aceste persoane sa fie incluse social si sa nu mai sufere de saracie. Caravana aIubeste-ti aproapele!a, initiata de fundatia noastra, va dura tot anul 2010″, a conchis Carmen Silitra, presedintele fundatiei.

                          [ad#stire]In Romania, programul national ce va fi derulat in 2010 pentru combaterea saraciei si a excluziunii sociale este finantat 50% din fonduri de la Comisia Europeana si 50% de la guvernele statelor membre UE. O parte din fonduri va ajunge si in judetul Bacau, unde fenomenul saraciei si al excluziunii sociale este marcant. Dupa judetul Iasi, Bacaul se inscrie cu cele mai multe prestatii sociale. Nu mai putin de 240.000 de alocatii, indemnizatii si ajutoare se acorda in momentul de fata. Aproape 13.000 familii traiesc la limita subzistentei, astfel ca sunt indreptatite la ajutor social, in anul 2009 beneficiind de sprijin alimentar european peste 100.000 locuitori ai judetului.
                          Elena Tintaru

                          Remember: 40 ani de la „dubla” cu Arsenal

                          Pe 11 martie 1970, Dinamo Bacau intalnea formatia londoneza in asferturile” Cupei Oraselor Targuri, faza atinsa in premiera de o echipa romaneasca.

                          Crema de ghete

                          aSa traiesti, nea” Nicu, ce faci?”. aPai ce sa fac? Imi dau ghetele cu crema, ca am meci cu Arsenalul”. Pentru Nicolae Vatafu, timpul pare ca s-a oprit in loc. La 70 ani batuti pe muchie, arata si se tine de mistouri ca la 30. Buna gluma cu Arsenal! Acum fix 40 de ani n-a fost insa de gluma. Dinamo Bacau, abunicuta” FCM-ului de azi, era prima echipa romaneasca ajunsa in asferturile” unei cupe europene (Cupa Oraselor Targuri, actuala Europa League) si primea vizita londonezilor intr-un meci-eveniment.

                          Primul trofeu european

                          In primele trei tururi ale competitiei, Dinamo Bacau a trecut, in ordine, de maltezii de la Floriana la Valetta (6-0 si 1-0), norvegienii de la Skeid Oslo (0-0 si 2-0) si scotienii de la Kilmarnock (1-1 si 2-0). Arsenalul, in schimb, venea de pe alta planeta. A demonstrat-o si contra bacauanilor (2-0 pe a23 August” si 7-1 la Londra), dar si mai departe. aTunarii” lui Bertie Mee si Don Howe au dat de pamant cu Ajaxul lui Cruyff in semifinale, iar apoi au ridicat trofeul deasupra capului dupa un 4-3 general in finala cu Anderlecht.

                          Capsuni in martie

                          Arsenal a impresionat inca de la sosirea in Bacau. A venit cu bucatar, apa si mancare. aAsa am putut vedea si noi capsuni in luna martie”, avea sa spuna, zambind, presedintele de atunci al lui Dinamo Bacau, Roli Stratulat. Dar ce nu si-au adus englezii? aPoate doar smogul, insa nu cred ca le-a lipsit. Au gasit ceata din belsug la Bucuresti”, isi aminteste Stratulat. De altfel, ceata le-a jucat si un renghi atunarilor”, tinandu-i in loc pe aBaneasa”. A fost singura modificare de program. In rest, totul a mers ceas pentru oaspeti. Inclusiv jocul.

                          Fara Dembrovschia si Baluta

                          Spre deosebire de Arsenal, Dinamo Bacau avea probleme. Jucatorii pregatiti de Valerica Neagu si Costica Radulescu se descurcau si fara capsuni in martie, dar nu aveau spor fara doua din piesele de baza, Dembrovschi si Baluta. Primul era suspendat, al doilea accidentat. aCu ei in teren, altul ar fi fost rezultatul. Puteam scoate un egal, dar nu cred ca am fi castigat. Arsenal era prea puternica”, afirma cu realism Nicolae Vatafu, care continua sa-si stearga ghetele, dar si praful de pe amintiri.

                          Capul la cutie

                          Si totusi, chiar si fara aDembo” si aMotoreta” Baluta, la pauza a fost 0-0. Furat de entuziasm, antrenorul Valerica Neagu s-a napustit in vestiar: aHai, baieti, ca e loc! Fiti si voi ceva mai indrazneti in atac, ca putem castiga”. Cu umorul si cu limbajul sau inconfundabil, regretatul Aristica Ghita si-a ridicat palmele cat cazmaua: aCe dracu, bre nea” Valerica, te uiti la alt meci? Mai bine sa ne vedem de lungul nasului! Daca nu bagam capul la cutie, ne umfla lorzii curul”.

                          Sammels si Radford

                          La un sfert de ceas de la reluare, a cazut si golul. Evident, in poarta Bacaului. Charlie George, pustiul teribil despre care galeria Arsenalului canta aCharlie George/ Superstar/ A bagat spaima-n portar”, iar fanii echipelor adverse raspundeau cu aCharlie George/ Superstar/ Da din cur, ca-i poponar”, a sutat in transversala, oferindu-i, involuntar, un assist de aur lui Sammels. Cu zece minute inainte de final, Kelly a centrat lung, balonul l-a depasit pe Ghita, iar Radford, jucatorul pe care Dembrovschi l-a vazut mai mare decat Pele, a inchis tabela: 2-0.

                          Vartejul Marinello

                          Esecul a cazut greu. Mai ales activistilor de partid din jurul echipei. Madocsa Kiss, care fusese invartit pe toate partile de aripa scotiana de 20 de ani, Peter Marinello, a fost bagat in sedinta dupa meci: aBine, tovarasu”, sa te dribleze pletosul ala de fiecare data? Cum asa?”. Fundasul bacauan nu s-a pierdut cu firea si a avut o interventie mult mai eficienta decat pe teren: aPai ce sa-i fac lui Marinello la viteza pe care o are? Cand venea spre mine ma transpira, iar cand pleca de langa mine, ma si usca”.

                          Gol istoric

                          [ad#stire]Returul de pe Highbury nu le-a oferit nicio sansa bacauanilor. Arsenal a marcat de sapte ori, iar Dinamo doar o data, prin Baluta. Un gol istoric, care nu a fost insa deloc pe placul lui Aristica Ghita. Dupa meci, portarul oaspetilor l-a luat la fuga prin vestiar pe autorul golului: aTe-ai gasit tu, bai cucuvaio sa-i enervezi pe lorzi ca sa-mi dea astia o boaba dupa alta si sa ma faca de rusine”. Intr-un colt al vestiarului, Nicolae Vatafu isi facea ghetele cu crema si zambea. Probabil ca se pregatea pentru meciul-revansa de peste 40 de ani.
                          Dan Sion

                          Traficanti de droguri arestati

                            In judetul Bacau 17 persoane au fost retinute, 12 sunt cercetate in stare de libertate si alte doua au interdictie de a parasi tara, pentru savarsirea infractiunilor de trafic de droguri de risc si mare risc, introducere an tara de droguri de risc si mare risc si constituirea in grup infractional organizat.

                            Dupa o monitorizare de peste un an, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacau, politistii de la Brigada de Combatere a Criminalitatii Bacau, in colaborare cu alti specialisti din alte judete din tara, au descins marti, 9 martie, in mai multe locatii din judetul Bacau. Actiunea a vizat destructurarea unei grupari infractionale de mare anvergura care importa si comercializa doguri de mare risc, avand ca acoperire magazine care vindeau produse etnobotanice. aan urma audierelor efectuate la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacau, pe numele a 17 persoane, cu varste cuprinse antre 22 si 34 de ani, an marea lor majoritate administratori sau asociati ai unor societati comerciale, au fost emise ordonante de retinere pentru o perioada de 24 de ore, sub aspectul savarsirii infractiunilor de trafic de droguri de risc si mare risc,a introducere an tara de droguri de risc si mare risc si constituire de grup organizat", ne-a declarat subinspector Narcisa Butnaru, purt. cuv. IJP Bacau. In urma descinderilor, au fost confiscate peste 14 kilograme de canabis, in valoare de 400.000 lei. Au mai fost ridicate 9 kg de droguri usoare, in valoare de 300.000 lei, 32.000 euro, 170.000 lei, un pistol cu gaze lacrimogene, precum si utilaje pentru ambalarea drogurilor. Pentru cei 17 retinuti, procurorii au cerut mandat de arestare pe o perioada de 29 de zile, in timp ce alti 12 suspecti sunt cercetati in stare de libertate pentru trafic de droguri, iar alti doi au interdictie de a parasi tara timp de 30 de zile.
                            aPrimaria Bacau confunda problema drogurilor cu proiecte care ar putea face obiectul Legii 350 (care reglementeaza finantarea nerambursabila a unor proiecte locale). Administratia locala a refuzat sa fie partener in cadrul unor proiecte cum ar fi aArta contra droga sau aCentrul Info-droga. Desi legile ii obliga sa realizeze o strategie antidrog, primarii si consilierii locali uita de acest lucru, uita sa aloce fonduri pentru sustinerea unor campanii", a declarat Gigel Lazar, presedinte executiv al Centrului International Antidrog si pentru Drepturile Omului (CIADO).
                            [ad#stire]In primele doua luni din 2010, in sectia Psihiatrie a Spitalului Judetean de Urgenta, au ajuns sase pacienti cu varsta pana in 18 ani, care au consumat droguri usoare. Unul dintre ei a fost adus direct la Psihiatrie de catre parinti. Cateva cazuri au fost internate si pe parcursul lunii februarie, printre ei aflandu-se si cel spitalizat in ianuarie. Acesta a inceput sa se drogheze la 12 ani cu ierburi halucinogene si a ajuns sa consume acum, la 16 ani, droguri puternice, extrem de periculoase.
                            Sinziana Filimon