Inainte de ’89, Scoala nr. 1, de pe str. Bicaz, era una obisnuita, in care invatau copiii angajatilor IRAv, IMU, Metalurgica, Aeroport, IPEP etc. Cu salarii care ajungeau si la 5.000 lei pe luna, erau cei mai bine platiti muncitori din oras, neavand griji materiale si probleme sociale. Azi, se numeste “Octavian Voicu” si e “o scoala cu probleme grele!” spun dascalii. S-a schimbat si structura cartierul, si cea a scolii. Alaturi de copiii cu performante intelectuale inalte si medii, aici vin si cei din familii cu probleme, de la casutele sociale din Izvoare, din centrele de plasament, copiii orfani sau lasati singuri. “62 la suta dintre elevii scolii noastre au parintii divortati sau in strainatate, la munca”, arata Domnica Hodea, director. Au fost nevoiti sa plece in Occident, iar adultii in grija carora si-au lasat copiii nu-si mai asuma raspunderea educarii lor. Alex e elev in clasa a VIII-a si e crescut de bunic, mama fiind in Anglia. Baiatul invata bine, dar isi petrece timpul liber intr-un anturaj nefast. Bunicul da din umeri, “fac tot ce pot”, dar nu are autoritate. Si pustiul da din umeri, la fel de abatut: “Cel mai frumos cadou de ziua mea ar fi fost sa-mi dea mama un telefon.” O bunica creste din pensioara ei doi nepoti a caror mama e in Italia, alta creste patru. Directoarea le asculta si incearca sa le ajute. Domnica Hodea sustine ca toti angajatii scolii – muncitori, invatatori, profesori etc. – sunt apropiati de elevi. “Sa-i vedeti pe copiii din centre! Fiecare isi cauta o persoana de care sa se ataseze. Unii se apropie de femeia de serviciu, altii de invatatoare, de diriginte sau de psiholog. Au mare nevoie sa fie iubiti si indrumati.”
„Iau copilul si il mut!“
La Scoala “O. Voicu” e arondata si cea din Izvoare. Cand termina clasa a IV-a, elevii vin aici, pe str. Bicaz. Asta i-a deranjat, la inceput, pe parinti: “«Patru tigani in clasa?» au izbucnit ei. «Iau copilul si il mut la alta scoala!» I-am invitat la mine si le-am explicat ca asta e societatea in care vor trai copiii lor. Nu pot fi izolati intr-un turn de sticla, vor evolua intr-o lume in care sunt si saraci, si bogati, si oameni educati, si mai putin educati. Cum ii pregatiti?” Parintii au inteles si au acceptat acest adevar. Mai mult, doua fetite eminente, cu 10 “pe linie”, s-au inscris la cursul de limba romani desi nu erau de etnie roma. Clasa care vine din Izvoare nu e pastrata intacta: “Se vorbeste acum de desegregare, insa la noi s-a realizat demult, fara ordin. Integrarea copiilor romi e totala si decurge natural, normal.” Copiii cu probleme sociale pot ramane la scoala, dupa ore, sa-si faca temele ajutati de un invatator. E mai bine aici decat acasa, pe un colt de masa, mai ales ca pentru unii scolari “acasa” inseamna o camera intunecoasa in care traiesc unsprezece suflete. Zecile de proiecte si concursuri de literatura, desen, ecologie sau matematica ii atrag pe copii, le dezvolta abilitatile si ii motiveaza sa mearga mai departe. Exista o parte a vietii lor care e luminoasa: scoala si succesele obtinute aici. “Necazurile ii fac sa fie inchisi, tristi, chiar deprimati, arata Adriana Vrabie, consilier educativ. Aici, angrenat in aceste activitati, copilul uita ce se intampla acasa. Noi trebuie sa descoperim talentul din el si sa-l incurajam.”
Prima lectie: Despre suferinta si omenie!
Locuitorii din Izvoare se duc adesea la directoarea scolii sa i se planga, ca unui primar, ca nu au apa, nu au bani, li s-a oprit curentul sau nu s-a ridicat gunoiul de zece zile. “Cum sa nu ne ducem daca e vorba de igiena copiilor? spune Viorel Moraru, 35 de ani. Totdeauna ne-a ajutat, dar de data asta nu stiu daca poate! Nu avem apa de trei saptamani, luam de la furtun, din canal, si e plina de microbi. Cu asta gatim, cu asta ne spalam!” Si parintii din zona Republicii ii spun pasurile. La ea vin mamele agresate, cele care nu au bani de excursii sau de incaltaminte, “sa explice de ce a lipsit copilul, nu sa ceara” -, tatii someri, bunicii care nu-si mai inteleg nepotii… Problemele lor sunt mai mult sau mai putin grave. Un copil nu are “nici certificat de nastere, nici buletin si trebuie sa-l ajutam”, unul e bolnav, insa nu are medic de familie, altul are nevoie de un medicament care nu se gaseste sau de ochelari, iar “mama nu a avut bani si am strans noi.” In toate actiunile, scoala e sprijinita de politisti, jandarmi, de preotii Closca si Plescau, de Evidenta Populatiei si DGASPC. De asemenea, parintii celor care au terminat demult mai trec pe la scoala si aduc cutii cu hainute si incaltaminte, contaminati pe viata de acest spirit al compasiunii. Insa cel mai minunat lucru e faptul ca elevii, asa mici, cum sunt, au inteles ce inseamna solidaritatea si omenia. Ei aduc un pachetel cu mancare in plus, pentru colegul mai necajit, o hainuta sau o pereche de adidasi, lucruri pe care le daruiesc cu discretie si iubire. “Copiii trebuie sa inteleaga ca exista pe lume saracie, suferinta, boli, spune Domnica Hodea. Oricare dintre noi poate trece prin clipe grele. Azi ai de toate, maine, Doamne fereste, vine un incendiu sau alta nenorocire si nu mai ai nimic!”
Parohie de suflet si fapta
Modest, preotul dr. Ciprian Closca nu vrea sa vorbeasca despre munca sa in parohie. Prefera sa lase faptele sa spuna cat de greu, dar si frumos, este sa fii inima unei comunitati in care exista atatea necazuri. Adevarat carturar, cu volume impresionante si cu numeroase articole publicate, parintele Closca stie ca apropierea umana este cea mai pretioasa cale de a lucra pentru oameni. Si paseste hotarat pe acest drum, cu dragoste si credinta, dar si cu fermitate atunci cand situatia o cere. Invitat intr-o emisiune la TV Bacau, preotul Ciprian Closca marturisea: “Oamenii au asteptari mari de la preot, care trebuie sa fie un model din toate punctele de vedere. Este foarte important sa stii ca mereu vorbele si faptele tale conteaza pentru credinciosi, ca poti influenta, in bine sau in rau, viata lor.” Si asta face parohul din Izvoare, si nu doar atunci cand e sarbatoare, ci in fiecare zi.






