Acasă Blog Pagina 5159

„Scoala si copilul sunt ecuatii complicate”

interviu cu Ionela Daraban, invatatoare la Scoala Secuieni

– Doamna invatatoare, ce credeti ca s-a schimbat fundamental in ultimii ani in scoala româneasca?
– S-au schimbat multe, unele sunt pozitive, altele trebuie sa mai suporte in continuare modificari. S-au pierdut, in opinia mea, prea multi ani in cautari, pentru a gasi o formula care sa raspunda conditiilor din tara noastra si cerintelor din mediul european. Din punctul meu de vedere este foarte important ca elevul poate sa-si spuna parerea, fara sa fie cenzurat, oprit, pus la colt. Incet, incet a disparut rigiditatea care exista intre invatator, intre profesor si elev. Este foarte important sa existe comunicare.
– Aveti o pregatire tehnica, ati terminat facultatea de subingineri. De ce si cum v-ati ales meseria de invatator?
– Am avut exemple in familie. Este o continuare a ceea ce au facut parintii mei, chiar daca ei nu au dorit sa le urmez exemplul. Tatal meu a fost profesor de matematica, director al Scolii 9 din Gheraiesti, un profesor eminent, Ion Sandu, un dascal deosebit, un om dedicat scolii, iar mama, invatatoare, multi ani, la Cleja. Nu mi-am dorit neaparat sa devin invatatoare, eu mi-am dorit informatica, dar pe vremea aceea era un singur liceu in Moldova, insa fiind si fata, mi-a fost greu sa plec din Bacau. Asa ca am terminat liceul in Bacau, apoi Facultatea de subingineri, tot in Bacau, in 1987. Am lucrat o perioada ca subinginer, a venit acea aglomeratie din 1989 si a trebuit sa ma reorientez. Având inclinatie spre cariera didactica, iubind copiii, am ajuns, dupa alte studii, sa lucrez in invatamânt, echivalându-mi-se pregatirea de institutor. Legea este foarte prost facuta…

Incepem mereu cu finalul

– Noua lege sau vechea lege a invatamântului?
– Noua lege. Ca profesori pentru invatamântul primar sunt platiti doar cei care au terminat liceul pedagogic si o forma de invatamânt superior. Cei care nu au liceul pedagogic, dar au terminat o forma de invatamânt superior, sunt platiti ca institutori, cu toate ca, daca eu as fi terminat acum matematica si as fi fost titular, eram platita ca profesor, fara liceul pedagogic. Daca sunt titulara pe invatator si as fi terminat si matematica as fi fost platita ca institutor, nu ca profesor. Nici legea veche nu era mai breaza. Institutorul primeste mai mult cu 10 lei decât invatatorul! Este un pic mai complicat pentru cei neinitiati cu terminologia.
– Daca tot am ajuns la noua lege a invatamântului, ce alte prevederi credeti ca nu sunt in consonanta cu realitatea?
– Nu vreau sa fac o analiza critica a intregii legi. Are partile ei bune, insa multe probleme specifice au ramas nerezolvate. Ceea ce ma deranjeaza pe mine este faptul ca tot ce tine de educatie, si vrea ministerul sa faca ceva, pentru a ajunge la finalitate trece mult timp sau nu duce reglementarile pâna la capat. Nu se spune prin ce metode, prin ce mijloace. Cum este posibil sa anunti la jumatatea anului scolar ca de la anul nu mai ai postul? Anunti acum ca desfiintezi 28 de scoli, ca nu stiu câti invatatori si profesori vor ramâne fara catedra. Cu ce tragere de inima mai lucrezi. Cu ce suflet vii la scoala? In lege se stipuleaza finalitatea unui proces, nu si modul cum se va intâmpla. Ramâne la latitudinea scolilor, a unor oameni sa puna in aplicare cum doresc si cum li se spune. Incepem mereu cu finalul, aruncam piatra si mai vedem noi cum o scoatem. Pe nimeni nu mai intereseaza ce faci la clasa, toti te intreaba câte hârtii ai. Topuri, tone, care au sau nu acoperire.
– Legea nu are inca normele de aplicare. Poate acolo se vor la­muri mai bine articolele din lege. Poate. Dar de ce Secuieni si nu Bacau?
– Am fost repartizata in comuna Secuieni prin titularizare si am plecat din Secuieni in 2004, faceam o naveta grea la Ciuturesti, mergeam multi kilometri pe jos. Am revenit la Secuieni printr-un pretransfer, atunci când a fost posibil. Am lucrat doi ani si la Glodisoarele, dupa ce s-a construit noua scoala. Acolo am pus mult suflet, daca intrebati parintii va vor spune ca nu au avut niciodata o asa invatatoare. Am reusit sa scot copiii de acolo in lume, in excursii, la concursuri, i-am dus la Teatrul de Animatie de trei ori pe an. Nu am beneficiat niciodata de microbuzul scolii, de fapt nici nu mai merge de câtiva ani, ba n-are baterie, ba se mai defecteaza ceva. I-am dus pe banii lor, si stiti care este conditia sociala la Glodisoarele, insa parintii isi iubesc foarte mult copiii. La Secuieni am gasit un climat care ma stimuleaza, lucrez foarte bine cu elevii mei, cu parintii, am colegi foarte buni.

Criza se vede fara ochelari

– Doamna invatatoare, cunoasteti scoala bacauana, aveti copil la o scoala din Bacau, care sunt diferentele dintre o scoala din mediul rural si una din mediul urban?
– Singurele diferente sunt de ordin material. Materia prima este aceeasi si la oras, si la tara. Copiii din oras au acces la mai mult, au alte posibilitati de informare, televizorul, calculatorul, telefonul mobil etc. Daca eu iau o noua generatie, ar fi a patra, si pornesc cu o colega de-a mea de la oras, munca mea va fi mult mai grea decât a colegei mele de la oras. Isi spun cuvântul gradinita, starea sociala, mediul in care traiesc. Sunt progrese vizibile si in sat, parintii sunt mult mai tineri, au alte conceptii, idei, au alte studii, majoritatea au macar un liceu. Am o generatie buna acum, in clasa a II-a. Nu am refuzat pe nimeni, sunt parinti care si-au mai tinut copiii acasa inca un an pentru a-i da in clasa mea. Sunt micile satisfactii ale oricarui dascal.
– Cum se vede criza din clasa a II-a?
– Se vede bine. Chiar foarte bine. Nu-mi trebuie ochelari sa vad ca unii copii nu au rechizite, sunt scumpe, nu au toate cartile. Vad cum sunt imbracati, cum sunt hraniti. Se vede, se observa cel mai bine la copii, la cei care nu au nicio vina ca noi, cei maturi, nu am reusit si nu reusim sa-i ferim de efectele unor decizii proaste.
– Dar cartile sunt gratuite, fiecare scolar a primit un ghiozdan de la Consiliul Judetean…
– Sunt gratuite, dar niciodata suficiente. Am luat carti de la Faraoani, de la Scoala 20 din Bacau. Nu am avut in scoala. Este o criza de manuale pentru clasa a II-a ce nu va puteti inchipui. Doar pentru zece copii am avut manuale noi, insa nu le-am dat setul intreg. Niciun copil nu a avut un set intreg de manuale noi. Am facut in asa fel ca fiecare copil sa se bucure de un manual nou. Sa-i fi vazut cum s-au bucurat! Sunt insa si discipline unde nu este nevoie de manuale, cum sunt educatia plastica, consiliere, educatie muzicala.

Cadrul didactic este vazut ca un functionar

– Invatatorul, profesorul vin la scoala ca trebuie sa intre la ore, este un orar, o programa. Care sunt satisfactiile unui invatator de la tara, dupa un an de scoala?
– Satisfactiile noastre sunt, cred, aceleasi ca in oricare din scolile judetului. Cele mai mari satisfactii le ai la sfârsitul clasei intâi. Intri intr-o clasa, in care gasesti 25-30 de copii pe care nu i-ai mai vazut, nu-i cunosti, o clasa de gâgâlici care se uita la tine intrebator, cu teama si sfiala. Un aluat neframântat, iar la sfârsitul anului, la Serbarea Abecedarului, vezi ca pot citi, pot sa scrie, sa adune si sa scada. Mie imi dau lacrimile de fiecare data, alaturi de parinti. O alta satisfactie este ca, peste ani, te intâlnesti cu ei si iti dau buna ziua. Este mare lucru.
– Revin la o obsesie de-a mea: cum este privit invatatorul in sat? Invatatorul meu mi-a ramas la suflet, nu-l pot scoate de acolo. Tata când il vedea pe ulita, il saluta cu palaria scoasa de la distanta.
– Nu mai este chiar asa. Este privit ca un functionar, ori postasul, ori invatatorul, cu tot respectul pentru cel care aduce vesti. Nu pot sa generalizez, insa nu mai este acea stima, acel respect pentru cadrul didactic.
– Care sunt cauzele?
– Eu cred ca… Ne-am scolit toti, suntem o tara de intelectuali cu diplome, insa cu educatia stam prost. Eu am o vorba, o scoala o poti face si la 60 de ani, dar cei sapte ani de acasa nu-i mai recuperezi niciodata. Daca nu sunt, oricât te-ai stradui tu, golul ramâne. Cei sapte ani se vad imediat in clasa. Este posibil ca si invatatorul sa fie la originea acestui comportament. Este si el bântuit de griji, de necazuri, poate a abdicat de la unele norme de conduita, de la deontologia profesionala. Lumea este grabita, ritmul de viata este altul, valorile se schimba.

Copiii de la tara se maturizeaza prea repede

– Ce v-au intrebat astazi copiii in clasa, nu cele de la materiile din orar?
– Prima intrebare a fost daca am emotii la examen, eu saptamâna viitoare am examen de grad. A doua intrebare a fost legata de ortograme. Erau nedumeriti de ce le-am scris pe tabla. In manualele noastre sunt foarte multe greseli, nu stiintifice: de neconcordante. Noi, in clasa a II-a, invatam doar câteva ortograme, insa in manualele lor sunt foarte multe, pe care nu poti sa le explici, deoarece mental ei nu le pot asi­mila, nu au notiunile necesare. De aceea eu le scriu pe tabla, sa le vada, sa se obisnuiasca cu ele, le explic la nivelul lor de intelegere, altfel le asimileaza mecanic si nu iese nimic.
– Invatatorul, invatatoarea sunt pentru copii si mama, sora, si frate. Dumneavoastra incurajati copiii pentru discutii, intrebari care privesc viata lor, viata intima?
– Da, in general sunt deschisi, sinceri, in nevinovatia lor. De multe ori nu vreau sa intru in intimitatea lor, insa ei spun, se destainuie. Si mi-s dragi, ei nu gasesc raspunsuri in alta parte si vin la mine, in recreatie, chiar in clasa. Sunt copii care au o viata destul de grea acasa, chiar chinuita. Sunt copii care sunt treziti la cinci si pusi sa mulga vaca, sa faca curat in grajd, in curte, sa aduca apa. Mici sau mai mari lucreaza la câmp, au grija de fratii si surorile mai mici. Si au opt-noua ani. Mai sunt batuti. Nu vreau sa va spun chiar tot ce discut cu ei, sunt deschisi, insa de multe ori nu stiu ce sa le spun, nu pot sa le rezolv pro­blemele. Devin neputincioasa si mi-e ciuda. Incerc sa vorbesc cu parintii, insa nu pot sa-i dau de gol. Acei parinti nici nu au disponibilitatea de a discuta cu invatatorul. Ne invârtim intr-un cerc vicios, iar copilul se inchide in el si l-am pierdut de prieten.
– Aveti copii reusiti, i-ati urmarit si in anii de dupa scoala primara?
– Multi. Elevii de la Ciuturesti din clasa la care am predat sunt acum in clasa a VIII-a, sunt mândra ca este o clasa performanta, sunt cei mai buni. Am copiii de la Rosiori si de la Prajesti care acum sunt liceeni, ne vedem, ma suna de Sfântul Ion, sa-mi spuna La multi ani! Câtiva, dupa informatiile mele sunt studenti. Nasc si la sate oameni!

Sanse egale, conditii inegale

– Cât mai costa un grad profesional? V-am auzit ca va dati gradul I.
– Intelectual mult, ca timp, la fel de mult. Material, nu foarte mult. Lucrarea mea este din domeniul matematicii. Circula foarte multe zvonuri, devii si tu timorat când dai ochii cu universitarul, insa nu este asa. Tu te pregatesti, comisia te asculta, iti vede lucrarea. Treci sau nu, fara alte “ingrediente”. Stiu unde bate intrebarea dumneavoastra, insa eu nu am avut nicio indoiala asupra calitatii si moralitatii membrilor comisiei de grad.
– Copiii de la sat, revin iar la aceeasi tema, au aceleasi sanse ca elevii de la oras atunci când vor sa intre la un liceu?
– Dupa parerea mea au sanse egale. Scoala noastra are aceleasi conditii ca oricare alta din oras. Poate si apropierea de oras isi spune cuvântul. Eu am lucrat si la Racatau, la 40 de kilometri de Bacau, acolo mi s-au parut mai motivati copiii, decât cei de aici. Scoala si copilul sunt ecuatii foarte complicate. Nu poti sa spui da sau nu, nu poti generaliza. Nu poti lucra doar cu doua culori: alb si negru. Sunt multe necunoscute, pe care doar familia, scoala, institutiile statului le pot rezolva. Sau ar trebui sa le rezolve. Si vreau sa va mai spun ceva. Sigur ca exista cladiri, scoli, insa nu-i suficient. Este nevoie de mai mult, de politici care sa aseze invatamântul de la sate pe baze mult mai solide. Nu vorbesc aici numai de Secuieni, vorbesc de toate localitatile rurale: cadre didactice pregatite, baza materiala, conditii sociale pentru dascalii satului. Comunitatile locale au posibilitati reduse, ceva ar trebui facut repede pentru stabilizarea cadrelor didactice, pentru a stimula tinerii din sat sa urmeze studii de specialitate. Nu stiu, un sistem de burse locale, judetene, astfel ca fiecare scoala sa aiba oameni la catedra din comunitate. Selectie, exigenta, recompensa pe masura statutului si a importantei muncii, altfel vom vorbi si peste 50 de ani despre aceleasi probleme. Ceea ce spun eu nu este opinia scolii, sunt doar gânduri de-ale mele.
– Câti bani cereti copiilor, parintilor la inceput de an?
– Glumiti sau intrebati serios? Ca o gluma va spun ca strângem 500 de lei, serios va spun ca nu iau bani la copii. Insa am avut ajutor din partea parintilor, nu pot sa ma plâng. In rest, scot bani din buzunar pentru ceea ce imi mai trebuie in clasa.

Am incredere in generatiile care vin

– Ce salariu are un invatator gr. II, dupa marirea din ianuarie?
– 1123 de lei, cu tot cu sporul de vechime. Mai avem un avantaj ca Primaria ne deconteaza banii pentru transport. Nu stiu cum face doamna primar, de unde ia bani, insa ne-a decontat in fiecare luna.
– Spuneati ca sunt copii buni, ca au aceleasi conditii de studiu ca oricare alt elev din judet, ca 85 la suta merg la licee, se pregatesc, invata. Aveti in incredere in aceasta generatie?
– Da, eu am incredere, ii cunosc si pe cei din clasele mari, am tangenta cu ei, conduc un proiect-concurs de Evaluare a educatiei pe domeniul matematicii. Progresele se vad de la an la an. Teama mi-e ca atunci când sunt mari, generatiile se suprapun ca responsabilitate sociala si ramân in functii, in posturi de decizie, oameni din generatiile anterioare, care se vor opune, se opun schimbarii, ii vor coplesi, cum se intâmpla si acum. Am incredere ca pâna atunci societatea se va mai curata de tarele trecutului. Eu m-am dus la Cleja, pe o suplinire la franceza. Atunci nu aveam calculator in casa, insa ei erau conectati la internet. Au accesat harta Frantei, citeau istoria, invatau pronuntia. Am avut un soc. A trebuit sa ma apuc serios de invatat, de zece ori mai mult ca pâna atunci. De aceea am incredere in acesti copii.

Fericirea nu depinde de un articol din Constitutie

– Vorbeati de proiecte, de concursuri scolare. Au posibilitatea elevii din Secuieni sa participe, sa se confrunte cu elevii din alte scoli, inclusiv cu cei de la scolile din mediul urban?
– Eu, toti colegii mei, cred ca important este ca ei sa participe. Sa se confrunte si cu alti elevi de la alte scoli. Sa vada cu ochii lor unde se afla. In acest an scolar am reusit sa obtin organizarea concursului National “Evaluare in educatie” la disciplina matematica la Scoala Secuieni. In octombrie 2010, la etapa intâi am obtinut un loc I, câstigat de elevul meu Ciuchi Sebastian Gabriel, care a obtinut 100 de puncte, diploma si medalia de aur. In scoala s-au mai obtinut si alte locuri II si III. Elevii nostri participa si alte concursuri, Cangurul matematic, Cangurul lingvistic, la multe alte confruntari pe diferite domenii. Pe 1 noiembrie 2010, am initiat un proiect educational “Datini si obiceiuri stra­mosesti pe meleaguri moldovene”, care se finalizeaza in octombrie 2011. Sunt coordonator de proiect, iar printre parteneri se afla CCD Bacau, Muzeul de Istorie “Iulian Antonescu”, Ansamblul “Busuiocul” si ISJ Bacau. In perioada 20 decembrie 2010 – 7 ianuarie 2011 s-a des­fasurat concursul national “Datini si obiceiuri de iarna”, concurs de desene si creatii literare care s-a finalizat cu acordarea de diplome, iar creatiile literare si desenele premiate vor fi publicate. Am participat la multe alte proiecte, in calitate de coordonator, cel mai important fiind “Hora anotimpurilor”. Asemenea proiecte se desfasoara in toata scoala, cadrele didactice si elevii au disponibilitate pentru socializare, pentru pregatirea elevilor in mai multe domenii.
– Acasa sunteti si mama, si invatatoare.
– Am o fetita in clasa a IV-a la Scoala “Miron Costin”. Este un copil bun. Invatatoare sunt mai putin, deoarece are un dascal foarte bine pre­gatit si nu prea am cu ce o ajuta, insa suntem bune prietene, vorbim de toate, ne sfatuim, alegem lecturi. Poate mai târziu va fi nevoie sa o ajut, in conditiile in care materiile sunt din ce in ce mai dificile, mai grele. Am si un baiat pe care l-am crescut de la vârsta de opt ani, este matur, are 33 de ani, casatorit, are la rândul lui un baietel de cinci ani. Are o meserie noua la noi, paramedic la SMURD. Nora mea lucreaza la Cleja, la CEC. Suntem o familie fericita, atât cât poti fi astazi fericit. Inima, sufletul sunt mari, insa nu-i de-ajuns. Fericirea nu tine numai de un articol din Con­stitutie, nu este un dat, ea se plamadeste in fiecare zi din foarte multe alte “consumabile”.

Imi plac matematica si literatura

– Faceti naveta zilnic, pregatire pentru scoala, pentru concursuri, pentru grad, sotie, mama, pare ca nu mai aveti timp. Ce ii mai place invatatoarei Ionela Daraban sa faca?
– Stau foarte rau cu timpul, niciodata nu am timp, insa imi rezerv o mica placere in fiecare zi, la ora cinci imi beau cafeaua cu sotul meu si cu mama. Este mica noastra clipa de intimitate, de liniste. Gatesc ca orice femeie, insa nu-mi place sa calc. Citesc foarte mult, tin foarte mult la cartile mele, daca imi dispare una sau nu mi-o mai aduce cineva intru in panica, fac tot ce pot sa fac rost de ea. In toata casa am carti, multe de specialitate, dar si stiinta, beletristica, carti pentru copii. Nu mi-am uitat dra­gostea dintâi, mostenire de la tatal meu: mate­matica. In luna februarie 2011, am publicat ca autor unic “Euristica rezolvarii problemelor de mate­ma­tica”, o carte metodico-stiintifica, având ca referent stiintific pe conf. univ.dr. Valer Niminet. Ii indemn si pe elevii mei sa citeasca, incerc sa le dezvolt deprinderea de a citi. Ma duc la biblioteca scolii, iau carti pe fisa mea si le repartizez copiilor. Sa nu credeti ca ramân numai cu atât, ii intreb, le dau tema de scris, ii pun sa povesteasca, este instructiv, nu o corvoada, incerc sa-i invat sa citeasca cu placere. Imi place ceea ce fac si ma bucur in fiecare zi de fiecare reusita a elevilor mei.
Gheorghe Baltatescu

Atentat la sanatatea bacauanilor

    Primaria Bacau face economii când nu trebuie

    Si in acest an, Primaria Bacau depoziteaza zapada adunata din oras in zona Salii Sporturilor. Peisajul este dezolant, iar trecatorii se gândesc ingroziti ca muntii de zapada murdara se vor topi in curând si vor transforma aleile intr-o mocirla. Primaria se apara spunând ca a ales cea mai economica solutie. Garda de Mediu, la rândul sau, sustine ca nu se poate implica deoarece nu are legislatie care sa reglementeze conditiile de depozitare a zapezii.
    Munti de zapada murdara au rasarit lânga Sala Sporturilor. Primaria Bacau si-a facut un obicei din a depozita aici tot ce se aduna de pe strazile centrale. Norocul trecatorilor ca administratia a uitat de strazile laturalnice sau mai dosnice. Altfel, prin aceasta zona nu s-ar mai putea trece deloc. Zapada amestecata cu sare, nisip si cloruri se va topi in zilele urmatoare. Trecatorii stiu, din experienta anilor trecuti, ca vor avea de infruntat noroaie pâna la glezna. “Asa au facut si anul trecut, ne-a     declarat Rodica Iacob. Când se topeste zapada adunata aici se face un noroi de nu poti trece. Nu este bine deloc. Pe aici merg si copiii spre Bazinul de inot. Ar fi trebuit depozitata altundeva.” Printre cei care au vazut depozitul improvizat de primarie sunt si persoane ingrijorate de efectul asupra solului. Elena Alexa crede ca “este foarte urât si poluat”. “Pe lânga tot nisipul care se vede deja amestecat prin zapada, mai este si sarea care s-a aruncat pe strazi, ne-a declarat si Vasile Marin. Cred ca este destula, fiindca am trecut dimineata si nu era inghetata, asa cum ar fi trebuit la multe grade sub zero, câte au fost. Toata sarea se va scurge pe spatiul verde.”

    Inchideti ochii si ocoliti!

    Primaria Bacau are mai multe motivatii pentru alegerea acestui loc in care a depozitat zapada adunata din oras. “In primul rând, acela este un teren privat, ne-a declarat Viorica Marcu, director al Directiei de Salubritate. Noi am fi avut un singur loc in care am fi putut depozita zapada, in Gheraiesti, dar ne-am gândit sa nu cheltuim banii publici pe transport. In rampa de gunoi este exclus sa ducem zapada. Cea veche este inchisa, iar in cea noua nu este permis. Nu intelegem cu ce deranjeaza zapada. Poate doar estetic. Compensam cumva, fiindca aici va fi amenajat un parc. Cât despre noroi, exista destule variante de ocolire a zonei.” Am incercat sa aflam pozitia institutiilor de mediu in aceasta problema. Directorul si purtatorul de cuvânt de la Agentia de Mediu nu au putut fi contactati. Iuliana Romaniuc, prim-comisar la Garda de Mediu, nu stia ca zapada mizerabila din oras este depozitata in acea zona. “Noi nu aveam legislatie cu privire la depozitarea zapezii, ne-a declarat Iuliana Romaniuc. Am discutat si la primarie si la Agentia de Mediu. Mi s-a spus ca anul acesta s-a dat o cantitate mica de sare pe strazi. Am vorbit cu cei de la Agentia de Mediu sa analizeze compozitia zapezii depozitate acolo, pentru a vedea continutul de cloruri si impactul asupra solului.”
    Doina Mincu

    10 zile pentru depunerea cererii de somaj

    Pentru a beneficia de indemnizatie de somaj din momentul concedierii, cei care au ramas fara serviciu vor trebui sa depuna cererea intr-un termen mai scurt la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca sau unitatile teritoriale ale acesteia, de care apartin. Legea 76/2002 privind somajul a fost modificata in sensul ca solicitarea scrisa trebuie adresata in cel mult 10 zile de la disponibilizare, si nu in 30 de zile ca pâna acum. Cei care vor depasi acest termen, vor primi indemnizatie din momentul depunerii cererii. Termenul maxim de decadere din drepturi este de 12 luni. Dar aceasta nu este singura modificare a legii. "Pentru cetatenii care lucreaza in strainatate, cu acte legale, stagiul de cotizare poate fi transferat la noi si, astfel, ei vor beneficia de somaj, ne-a spus Ioan Silitra, directorul AJOFM. Apoi, chiar daca angajatorul nu-si poate plati obligatiile la bugetul asigurarilor de somaj, el trebuie, totusi, sa depuna declaratia in care sa arate ce contributie datoreaza. Astfel, persoana concediata va beneficia de somaj, urmând ca firma in cauza sa fie executata de catre ANAF." Pâna acum, in cazul in care angajatorul era dator la somaj, salariatul concediat de el beneficia de indemnizatie in anumite conditii. Firma trebuia sa demonstreze ca se afla in executare silita, reorganizare judiciara, faliment, inchidere operationala, dizolvare, lichidare, administrare speciala sau nu si-a achitat contributia din cauza unor situatii de forta majora. La indemnizatie au dreptul si somerii care, din activitati autorizate, obtin venituri mai mici decât indicatorul social de referinta (500 lei). Sa mai notam ca noile reglementari prevad ca drepturile cuvenite in sistemul asigurarilor pentru somaj din România se pot transfera in statul in care asiguratul isi stabileste domiciliul sau resedinta, in conditiile reglementate prijn acordurile si conventiile internationale la care tara noastra este parte.
    Elena Tintaru

    Contracte educationale intre parinti si scoala

      Noile prevederi in domeniu arata ca unitatile de invatamânt trebuie sa incheie cu parintii pescolarilor (in gradinite) si elevilor (in scoli), in momentul inscrierii lor, un contract educational, in care sunt inscrise drepturile si obligatiile reciproce ale partilor. Contractul educational-tip este aprobat prim ordin de ministru al Educatiei si este particularizat la nivelul fiecarei unitati scolare, prin decizia consiliului de administratie. Nerespectarea prevederilor contractului de catre scoala este sanctionata de Inspectoratul Scolar. De cealalta parte, parintele sau tutorele legal al copilului este obligat sa ia masuri pentru scolarizarea elevului, pe perioada invatamântului obligatoriu si, mai mult, raspunde personal de distrugerile materiale din patrimoniul scolii, cauzate de elev. (R.N.)

      Functii de conducere vacante pentru procurori

        Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicitatii situatia functiilor de conducere vacante sau care urmeaza a se vacanta in urmatoarele 90 de zile, in cazul procurorilor. La nivelul Bacaului sunt disponibile 10 astfel de posturi. La Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Bacau este vacant postul de procuror sef la Sectia urmarire penala, dar si cea de procuror sef la Sectia judiciara. Si la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau sunt disponibile in acest moment functiile de prim procuror adjunct, procuror sef Sectia urmarire penala si procuror sef la Sectia judiciara, iar la Parchetul de pe lânga Judecatoria Bacau nu este ocupata functia de prim procuror adjunct. La Parchetul de pe lânga Judecatoria Onesti este vacant postul de prim procuror adjunct, iar cea de prim procuror se va elibera luna viitoare. (R.N.)

        Bacaul nu mai vede spital regional

          Bacaul nu este inclus pe noua lista a localitatilor in care se vor construi spitale regionale. Ministerul Sanatatii a comunicat ca au fost selectate pentru a avea unitati de elita 6 localitati: Cluj, Craiova, Iasi, Tg. Mures, Timisoara si Bucuresti. Costurile au fost estimate la 1,5 miliarde de euro. Se intentioneaza incheierea unor parteneriate publice-private. MS va asigura terenurile, iar firmele eligibile, fondurile. Intr-un proiect mai vechi al MS, si in Bacau ar fi trebuit sa fie construit un spital regional. S-a ajuns pâna in faza licitatiilor, deci s-au platit studii si proiecte, apoi actiunea a fost abandonata. Potrivit MS, “noile spitale regionale de urgenta vor fi gândite ca niste centre universitare care sa asigure conditii de asistenta medicala de urgenta unitara, în special pentru cazurile care necesita o abordare multidisciplinara în domeniul terapiei”. MS estimeaza ca, în termen de 14-16 luni de zile, se va putea demara constructia unitatilor spitalicesti, care ar putea dura aproximativ 4 ani. (D.M.)

          Vaccinarea antigripala, recomandata din nou

            Persoanele care nu s-au imunizat impotriva gripei ar trebui sa se vaccineze in aceasta luna. Cel putin astfel recomanda Ministerul Sanatatii, pe fondul cresterii numarului de cazuri de imbolnavire. La nivelul directiilor de sanatate publica din tara mai sunt in jur de 140.000 de doze din cele 1.300.000 distribuite de Ministerul Sanatatii. Campania de vaccinare a Ministerului Sanatatii se deruleaza prin cabinetele medicilor de familie si în unitati sanitare cu paturi. Desi vaccinarea este recomandata ca fiind cea mai sigura metoda de prevenire a imbolnavirii prin gripa, anul acesta “circula” o tulpina de virus B care nu este inclusa in vaccinul achizitionat de MS. In ultimele saptamâni, numarul infectiilor respiratorii (viroze si gripe) au depasit cota de alarma si asteptarile autoritatilor. In judetul Bacau, stocul de vaccin antigripal este redus la Directia de Sanatate Publica, fiind rezervat pentru interventia in caz de focare sau epidemii, insa medicii de familie mai detin vaccin antigripal gratuit. Au prioritate la imunizare persoanele de peste 65 de ani si bolnavii cronic. (D.M.)

            Baza de date din carnetele de munca, la loc sigur

              Datele din carnetele de munca, documente care au fost sau urmeaza sa fie restituite titularilor, se afla la loc sigur. Cel putin asa sustine conducerea Casei Judetene de Pensii, pentru a-i linisti pe cei care sunt ingrijorati ca, daca le vor pierde, nu vor avea cum demonstra stagiul de cotizare la bugetul asigurarilor sociale. "Toata baza de date prelucrata si scanata din cartile de munca este stocata in memoria serverului nostru si a celui central si nu se poate distruge, ne-a spus Liviu Cretu, directorul CJP. Cele doua servere au memorie de stocare si memorie de lucru. Apoi, toata baza de date a fost pusa si pe suport magnetic. Avem arhiva pe CD, dupa fiecare validare a bazei. Avem deja sase sau chiar mai multe baze de date. Pe fiecare sunt elemente de securitate care o feresc de distrugere sau alterare." CJP a finalizat activitatea de preluare a datelor din carnetele de munca si de scanare a acestora in anul 2010. Au fost preluate inscrisurile din 144.803 carnete si, ulterior, scanate 107.295. Diferenta o reprezinta carnetele de munca aflate la posesori si care nu au fost predate la Casa de Pensii pentru a mai fi si scanate.
              Elena Tintaru

              Volei feminin / Divizia A1: Ultimul derby

              Tomis Constanta – Stiinta Bacau (sâmbata, ora 20.00, Digi)

              Alternativa

              E derby-ul etapei si al campionatului. Locul unu contra locului doi. Din fericire, Stiinta Bacau isi poate permite luxul unei infrângeri, sâmbata, pe terenul Tomisului. Chiar si una la scor de trei puncte. Si asta pentru ca daca vor câstiga, asa cum e normal, meciurile de acasa cu Botosaniul si Lugojul, studentele vor incheia sezonul regulat pe primul loc.

              Orgoliu

              Prin urmare, Stiinta nu este "condamnata" sa invinga la Constanta. Dar nici nu face deplasarea cu gândul la infrângere. "Noi ne dorim sa câstigam toate partidele, si cele din sezonul regulat si, mai ales, cele din play-off. Partida cu Tomis reprezinta si un duel al orgoliilor, asa ca speram intr-un nou rezultat bun", a precizat antrenorul bacauancelor, Florin Grapa.

              Traditie

              Pâna acum, Stiinta nu a pierdut niciunul din derby-urile podiumului. Bacauancele s-au impus in fata lui Dinamo, atât pe teren propriu, cât si in deplasare, câstigând, totodata, si confruntarea tur cu Tomisul. Neavând probleme de lot, Florin Grapa va utiliza in jocul retur contra constantencelor sextetul de baza: Polischiuk, Elisei, Purice, Herlea, Fales, Iosef, Manu (libero).

              Dan Sion

              Nicio surpriza

              Iata rezultatele inregistrate miercuri, in etapa a 20-a a Diviziei A1: Medicina Târgu-Mures – Tomis Constanta 1-3, SCMU Craiova- CSM Bucuresti 3-0 si Dinamo Bucuresti – CSM Sibiu 3-0. U Cluj a stat, in timp ce partidele Stiinta Bacau- ProVolei Botosani si Unic Piatra Neamt -CSM Lugoj au fost amânate pentru data de 10 martie.
              Programul rundei a 21 (sâmbata, 5 martie): U Cluj – Dinamo Bucuresti, CSM Sibiu- SCMU Craiova, CSM Bucuresti – Unic Piatra Neamt, CSM Lugoj- Medicina Târgu-Mures, Tomis Constanta- Stiinta Bacau. Pro Volei Botosani sta. (D.S.)

              Clasament
              1. Tomis 19 17 2 52-9 50p.
              2. Stiinta Bacau 17 16 1 50-6 48p.
              3. Dinamo 18 14 4 49-17 43p.
              4. Unic 17 12 5 40-24 36p.
              5. CSM Lugoj 17 10 7 31-20 27p.
              6. PV Botosani 18 8 10 29-32 26p.
              7. Tg.Mures 18 8 10 30-35 25p.
              8. CSMU Craiova 18 5 13 19-41 15p.
              9. U Cluj 18 3 15 14-48 9p.
              10. CSM Sibiu 18 3 15 10-48 8p.
              11. CSM Bucuresti 18 2 16 12-48 7p.

              Fotbal, Liga a lll-a: Oaspetii, favoriti

              CSM Focsani – Sport Club Bacau

              Sport Club Bacau se deplaseaza astazi pe terenul penultimei clasate, CSM Focsani, intr-un meci care ar figura la Pronosport cu semnul de 2 solist. Chiar daca, din diferite motive, a ratat ultimele trei amicale ale iernii, injumatatindu-si programul jocurilor de pregatire, echipa manageriata de Ciprian Panait nu ar trebui sa aiba dureri de cap la Focsani. Sport Club intâlneste un adversar macinat de probleme financiare si de lot, care si-a pierdut in inter-sezon si capitanul de echipa, Bucataru, plecat in vecini, la Panciu. Si fiindca vorbim de modificari de efectiv, sa notam ca, mai nou, Sport Club a devenit un fel de… Otelul Galati 3, prin imprumutarea a patru jucatori de la "satelitul" clubului de la Dunare: Schwartz, Miron, Blanaru si Ghinghina.
              CSM Focsani: Bors – Ciornei, Craciun, E. Stefan, Dumitriu- Suvac, Sontu, Sapunaru, Mândrescu- Milea, Predoiu.
              Sport Club: Satco – Dediu, Adascalitei, Matei, Dobârceanu- Schwartz, Bamba- Radutoiu, Petrea, Gafita- Ungureanu.
              Arbitri: Marcel Bârsan – Alexandru Radu, Nicolae Harbuzariu (toti din Bucuresti). (D.S.)

              Handbal feminin / Divizia A: Activitate la capat de sector

              Stiinta Bacau – Activ Ploiesti (duminica, ora 13.30, Sala Sporturilor)

              Al treilea sfert al campionatului se inchide cu un meci care sa stopeze alunecarea "studentelor" pe toboganul clasamentului din Seria A. Dupa ce a inceput anul pe locul secund, echipa bacauana a avut un parcurs descendent prin care s-a indepartat de locurile pentru promovare. In compania antepenultimei clasate, Stiinta nu are decât varianta victoriei ca sa ramâna in carti inaintea unui derby de totul sau nimic cu CSM Slobozia, care va avea loc la mijlocul saptamânii viitoare in prima runda din returul al II-lea.
              Celelalte meciuri din etapa a VII-a a turului II: "U" Târgoviste – Spartac Bucuresti, HCF Piatra Neamt – CSM Slobozia, CSM Ploiesti – Rapid Bucuresti. (Dana P.)

              Clasament
              1. CSM Ploiesti 20 19 0 1 697-442 38
              2. CSM Slobozia 20 14 1 5 635-466 29
              3. HCF P. Neamt 20 13 0 7 597-475 26
              4. Stiinta Bacau 20 12 2 6 589-490 26
              5. Rapid 20 12 1 7 613-511 25
              6. Activ Ploiesti 20 6 0 14 504-571 12
              7. Spartac 20 2 0 18 444-756 4
              8. "U" Târgoviste 20 0 0 20 327-695 0

              Fotbal juniori / CN U16: Cu Braila, duminica

              Selectionata sub 16 ani a Bacaului intâlneste, duminica, reprezentativa similara a Brailei, in prima etapa din faza a doua a Campionatului National. Partida va incepe la ora 12.00 si se va desfasura pe terenul doi al Bazei Sportive "Lucretiu Avram". Din grupa juniorilor bacauani mai fac parte, pe lânga adversara de duminica, selectionatele judetelor Neamt si Galati. Prima clasata din fiecare grupa va accede in "sferturile" competitiei, in timp ce ocupantele locurilor secunde se vor califica doar in conditiile unui punctaj foarte bun. (D.S.)

              Volei masculin / Divizia A2: Formalitate

              Câstigatori ai Seriei Nord-Est, "studentii" au de indeplinit o simpla formalitate in ultima etapa din sezonul regulat. Sâmbata, 5 martie, voleibalistii bacauani evolueaza pe terenul "lanternei rosii" Videoclip Ploiesti, intr-o partida in care n-ar trebui sa se puna decât problema diferentei de scor. Elevii lui Cornel Paduraru sunt totusi avertizati de faptul ca o alta echipa cu pretentii, CSU Galati, a fost invinsa la Ploiesti acum doua etape, când Videoclipul a inregistrat prima victorie din acest campionat. Jocul de sâmbata poate reprezenta si un antrenament cu public pentru play-off, unde Stiinta a aflat ca va infrunta a doua clasata din grupa Sud-Est, CFR Bucuresti. (D.P.)

              Clasament Seria Nord-Est
              1. Stiinta Bacau 11 9 2 29:13 26
              2. CSU Galati 11 7 4 24:16 21
              3. Dacia Buzau 11 5 6 21:22 15
              4. Videoclip 11 1 10 8:31 4

              Atletism / CN juniori III: Reuniune in Bacau

              In primul week-end de primavara, Sala de Atletism va gazdui o finala de campionat national. Vârfurile juniorilor III din tara vor concura in Bacau, sâmbata si duminica, pentru titlurile editiei indoor 2011. Ambele reuniuni vor incepe de la ora 10.00. In programul de sâmbata intra probele de 60 m, greutate, lungime (masc.), 800 m, 3.000 m, inaltime (m), prajina si 300 m, iar duminica se va da startul la 60 m garduri, lungime (fem.), 1.500 m, 4×1 tur si inaltime (f). In competitie sunt asteptati aproximativ 300 de atleti. Concursul va conta si drept prima editie a Cupei Bacaului. (D.P.)

              Au luat medalii

              La Baile Felix, pe 3 martie, s-au desfasurat cursele din cadrul Campionatului National de Cros pentru seniori, tineret, juniori I si II. In concursul individual, Alexandru Nicolae Soare (Stiinta Bacau) a reusit sa cucereasca bronzul la tineret, pe distanta de 8.000 m. Cel mai stralucitor rezultat l-a inregistrat echipa de seniori de la CSM Onesti, care a urcat pe treapta I a podiumului. Performanta a fost realizata cumulând punctajele obtinute de Constantin Potoroaca, Petrea Hristea, Ionut Enache, Constantin Ifrim si Beniamin Rasadea in proba de 10.000 m. In competitie au intrat 241 de atleti din 50 de cluburi. (D.P.)

              Tenis / Cupa de iarna, Galati: Pe locul trei

              Sahul grupei 14 ani feminin s-a incheiat cu Ioana Porcos (TC Bistrita) pe locul al treilea. In ultimele meciuri, tenismena bacauana a fost invinsa de galatencele Raluca Belehuz (3-6, 2-6) si Alexandra Filip (2-6, 0-6). Dupa editia a XVIII-a a Cupei de Iarna, turneu de categoria I organizat la Galati, centrul de interes se muta in judetul Bacau, pentru Cupa Vrancart (Târgu Ocna). Competitia debuteaza pe 5 martie si va avea tablouri de concurs la 10, 12, 14 si 16 ani, masculin si feminin (turneu de categoria I), respectiv seniori si senioare (intrecere de nivel A din Circuitul National FRT). (D.P.)

              Egalitate de sanse: Femeile vor plati mai mult pentru asigurarea auto

                Femeile ar putea plati asigurari auto mai scumpe in UE, in urma unei decizii a Curtii Europene de Justitie, care considera ca actuala legislatie este discriminatorie, informeaz? RFI. In prezent, asigurarea autoturismelor este calculata in functie de sexul soferului si intrucat se considera ca femeile conduc mai prudent, ele platesc mai putin. O soferita incepatoare este considerata acum mai putin periculoasa decat un sofer incepator, care plateste cu pana la 30% mai mult factura asigurarilor. Cum aceasta legislatie a fost denuntata insa ca fiind discriminatorie, Curtea Europeana de Justitie a transat ca atat barbatii, cat si femeile trebuie sa plateasca tarife egale. In practica, asta inseamn? ca femeilor le va reveni probabil o polita de asigurare mai scumpa decat in prezent si asta incepand cu sfarsitul anului 2012. Pentru companiile de asigurari, aceasta nu este neaparat o veste buna, intrucat trebuie efectuate recalculari si reindexari ale politelor de asigurare.
                Sursa: RomaniaLibera.ro

                Pretul carburantilor sare in aer

                  Pretul sortimentelor mai scumpe de benzina ar putea depasi in foarte scurt timp pragul de 6 lei pe litru. Petrom, cel mai important distribuitor de carburanti din Romania, a majorat marti seara pretul carburantilor cu opt bani in cazul benzinei si cu sase bani in cazul motorinei. Noile preturi practicate de Petrom sunt de 5 lei si 7 bani pe litru in cazul benzinei premium fara plumb 95 si de 5 lei si 87 de bani in cazul benzinei OMV Carrera 100. Noile preturi ale motorinei pornesc de la 5 lei si 6 bani pe litru si ajung la 5 lei si 54 de bani pe litru in benzinariile fostei companii de stat, detinuta din 2004 de catre grupul austriac OMV.
                  Motivul ultimei scumpiri este "cresterea nivelului accizelor prin eliminarea facilitatilor pentru promovarea utilizarii biocarburantilor", dupa cum sustin oficialii Petrom. "Pana la aceasta data, produsele cu continut de biomasa beneficiau de o acciza redusa. Prevederile legale privind aplicarea accizei reduse pentru produsele energetice care contin in volum produse obtinute din biomasa au fost abrogate incepand de la 1 martie", explica oficialii companiei. Subventia era de 4% la accizele aplicate carburantilor care contin minimum 4% biomasa.
                  Citeste mai mult

                  A inceput inscrierea copiilor in clasa I. Oficial

                    Incepand de joi, 3 martie, parintii isi pot inscrie copiii in clasa intai pentru anul scolar 2011/2012, avand la dispozitie trei luni pentru acest demers. Conducerile unitatilor de invatamant au obligatia de a-i informa pe parinti asupra necesitatii inscrierii copiilor in clasa intai pe cat posibil pana la data de 6 mai.
                    Reprezentantii scolilor sunt obligati ca, la intrarea in fiecare unitate de invatamant, sa amplaseze un panou destinat inscrierilor pentru clasa intai, care sa cuprinda data la care incepe inscrierea, numarul de clase care vor functiona in anul scolar 2011/2012, documentele necesare inscrierii. Totodata, la panou va fi prezentata, zilnic, situatia privind cererile de inscriere depuse.
                    Inscrierea va fi realizata in functie de situatia arondarii strazilor din fiecare circumscriptie scolara, conform regulamentului de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar. Insa, pot fi inscrisi, in limita locurilor disponibile, si elevii care au domiciliul in afara circumscriptiei scolare, cu aprobarea Consiliului de Administratie al Scolilor.

                    Dispensar ultramodern in comuna Traian

                      Dupa ce ani de zile a functionat intr-o locatie improprie, acum dispensarul medical uman din comuna Traian, judetul Bacau, se poate mândri cu un sediu nou cu dotari ultramoderne, care le depaseste si pe unele dintre cele de la oras.

                      Dispensarul comunei Traian este acum unul dintre cele mai moderne din zona, la capitolul servicii medicale. Asta dupa ce autoritatea locala a reusit sa atraga fondurile necesare pentru modernizarea spatiului in care se desfasoara activitatea medicala a singurului medic din comuna. Pentru asigurarea unor conditii conforme cu normele europene, primaria a investit in spatiu 3,5 miliarde lei vechi. “Dispensarul medical uman din comuna a necesitat o reabilitare totala. Am inceput lucrarile in anul 2009 si am continuat in 2010. Acestea au fost realizate cu bani din bugetul local. Inainte de inceperea reabilitarii, dispensarul era intr-o situatie precara”, a declarat Maria Georgeta Esanu, primar al comunei Traian.
                      Proiectul de reabilitare a vizat izolarea termica a cladirii, montarea de usi noi si ferestre termopan, inlocuirea dusumelelor, inlocuirea acoperisului, amenajarea incaperilor cu gresie si faianta. De asemenea, a fost necesara asigurarea retelei de apa curenta si instalarea unei centrale pe lemne pentru apa calda, in conformitate cu normele in vigoare. In completarea lucrarilor de reabilitare, dispensarul a fost dotat si cu piese de mobilier noi, instrumentar medical – truse medicale, frigider pentru pastrarea medicamentelor.

                      Farmacie si cabinet stomatologic

                      In cadrul dispensarului din comuna Traian nu functioneaza doar cabinetul medical, ci si o farmacie aprovizionata cu mai toate medicamentele, dar si un cabinet stomatologic. “Aveam nevoie de acest dispensar pentru ca cel vechi nu corespundea normelor necesare pentru functionarea unui cabinet medical, desi nu am avut incotro si a trebuit sa stam aici. Doamna primar a raspuns cerintelor noastre si a gasit fondurile necesare pentru modernizarea cladirii. Acum avem un cabinet despre care pacientii nostri spun ca nici la Bacau nu exista”, a afirmat dr. Mihaela Soiman, medic de familie comuna Traian.

                      Dispensarul deserveste peste 2000 de pacienti

                      In acest moment, dispensarul medical deserveste aproximativ 2200 de pacienti. “Avem in jur de 1780 de asigurati, insa si cei neasigurati beneficiaza de serviciile noastre. In total sunt in jur de 2200 de pacienti care ne trec pragul”, a spus Mioara Miron, asistenta medicala principala. Pentru ca dispensarul este unul dintre cele mai moderne din zona, la el apeleaza nu numai locuitorii comunei, dar si multi oameni care domiciliaza in localitatile apropiate, sau chiar cei din oras. “Avem pacienti care vin din Bacau la dispensarul nostru. Spun ca e mai frumos decât cele din oras. Acum avem niste conditii la standarde europene. Avem apa curenta si caldura. Pacientii sunt foarte multumiti, in sensul ca acum asteapta intr-o sala curata si incalzita”, a mai afirmat Mioara Miron.
                      Sinziana Filimon

                      Ca sa ia ajutor social, sarmanii trebuie sa scoata bani din buzunar

                        Legea 416, o piatra de gâtul mai multor institutii bugetare

                        Persoanele apte de munca trebuie sa aduca lunar adeverinta de la agentia de somaj. Cele care nu pot munci trebuie sa se prezinte la medicul expert pentru a lua dovada ca sunt bolnavi. Cabinetele de expertiza a capacitatii de munca din cadrul Casei Judetene de Pensii sunt sufocate de beneficiari ai Legii 416. Agentia de somaj trebuie sa transmita lunar la primarii lista cu somerii, beneficiari ai legii. Niciuna dintre institutii nu are personal in plus pentru acestea.

                        Dupa ce le-a redus personalul la limita de avarie, Guvernul le tot pune pe umeri institutiilor bugetare sarcini cât nu pot duce. Mai nou, Casa Judeteana de Pensii (CJP), dar si Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca sunt obligate sa se implice mult mai mult si in aplicarea Legii 416/2001 a venitului minim garantat, care reglementeaza si ajutorul social. Fiecare dintre aceste institutii trebuie sa-si rezerve o parte din timpul de lucru si pentru eliberarea unor documente celor care solicita de la primarie acordarea ajutorului social. Potrivit legii, ca sa beneficieze de aceasta prestatie sociala o persoana trebuie sa presteze, in functie de cuantumul ajutorului, mai multe ore de munca la diverse activitati de interes comunitar. Cei care nu sunt apti de munca trebuie sa o dovedeasca. Legea spune ca actele doveditoare privind incapacitatea de munca sunt: decizia medicala emisa de medicul expert al asigurarilor, pentru pensionarii de invaliditate, certificatul eliberat de comisia de expertiza medicala a persoanelor cu handicap, certificatul medical de constatare a capacitatii de munca al medicului expert de asigurari sociale (de la Casa de Pensii), pentru persoanele cu afectiuni cronice invalidante si care nu sunt asigurate in sistemul public de pensii sau adeverinta de la medicul de familie ori medicul specialist pentru cei cu boli acute. Medicilor experti ai Casei de Pensii nu le este deloc usor sa onoreze aceasta prevedere a legii. “Mai mult de o treime din revizuirile care se fac zilnic sunt legate de eliberarea certificatelor cerute de Legea 416, ne-a spus Liviu Cretu, directorul CJP. Persoanele venite pentru aceasta aglomereaza cabinetele de expertiza si afecteaza desfasurarea activitatii lor. In plus, aceste persoane nu au niciun fel de investigatii medicale, nu au o fisa de aptitudini. Primariile care le trimit la noi, ar trebui sa se comporte si in acest caz ca un angajator si sa procedeze ca atare. Apoi, multi beneficiari ai ajutorului social se stie ce calitate au. Este foarte dificil pentru un medic expert sa colaboreze cu ei, mai ales in conditiile in care nu au nici macar o analiza medicala.”

                        „Este o problema destul de grea” si la Agentia de Forta de Munca

                        La rândul ei, AJOFM trebuie sa transmita primarilor, in prima zi a fiecarei luni, pe hârtie si in format electronic, tabelul nominal cu persoanele beneficiare de ajutor social si care sunt in cautarea unui loc de munca ori au participat la serviciile de stimulare a ocuparii somerilor sau la cursuri de formare profesionala. Pâna anul acesta, AJOFM trebuia sa transmita trimestrial o astfel de situatie. In plus, trebuie sa elibereze beneficiarilor din evidenta ei adeverinte. “Este mult mai mult de munca acum, a declarat Ioan Silitra, directorul AJOFM. Fara discutie, este o problema destul de grea. Pentru a evita aglomeratia trimitem câte doi oameni de la agentia judeteana, cu masina institutiei, la punctele de lucru, conform unui grafic. Daca nu am proceda asa, singurul om pe care il avem la fiecare punct de lucru nu ar face fata solicitarilor de adeverinte.” Dar sarcini in plus le revin si primariilor. Acestea au obligatia sa intocmeasca un plan de actiuni sau de lucrari de interes local pentru repartizarea orelor de munca, sa tina evidenta efectuarii acestora si sa asigure instructajul privind normele de tehnica a securitatii muncii pentru toti beneficiarii ajutorului social, care presteaza activitati ori lucrari de interes local. Planul se aproba anual de catre consiliul local al primariei respective. Primarul trebuie sa afiseze planul de actiuni sau de lucrari de interes local si lista cu persoanele care urmeaza sa le efectueze si cu beneficiarii de ajutor social.

                        Drumuri si cheltuieli si pentru beneficiari

                        Documentele se transmit la Agentia Judeteana de Prestatii Sociale (AJPS) care, din acest an, a preluat de la primarii plata ajutorului social. “Este vorba despre bani de la bugetul de stat si cheltuirea lor trebuie sa fie pe deplin justificata, a spus Gheorghe Apostu, directorul AJPS. Au fost date sarcini si altor institutii bugetare, tocmai pentru ca ajutorul sa ajunga la cei indreptatiti. Aceasta-i legea si trebuie sa o aplicam.” Legea, insa, nu-i scuteste de drumuri, dar si de cheltuieli nici pe cei care au nevoie de ajutor financiar. Cei apti de munca trebuie sa se prezinte lunar la agentia de somaj la care sunt arondati pentru a lua adeverinta din care sa rezulte ca sunt in evidenta ei, nu au refuzat un serviciu si nici cursurile de formare profesionala. Cei care nu sunt apti de munca trebuie sa se adreseze medicilor ori comisiilor de expertiza. De fiecare data ei trebuie sa scoata bani din buzunar pentru a se deplasa in localitatea unde se afla institutia la care trebuie sa mearga.
                        Elena Tintaru

                        ULTIMELE ȘTIRI