miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 494

Acțiune amplă pentru siguranța rutieră în Bacău: Peste 170 de autovehicule verificate

    În data de 26 aprilie, Poliția municipiului Bacău, în colaborare cu secțiile de poliție rurală, au desfășurat o acțiune concentrată în municipiu și în zonele adiacente, cu scopul de a îmbunătăți siguranța rutieră și de a verifica respectarea legilor în ceea ce privește transportul public de persoane.

    Peste 200 de persoane au fost legitimate, iar 170 de autovehicule au fost supuse verificărilor riguroase. În urma operațiunii, 6 permise de conducere au fost reținute, iar 7 certificate de înmatriculare au fost retrase.

    Pentru încălcările constatate, au fost aplicate 167 de sancțiuni contravenționale, dintre care 21 au vizat transportul public de persoane, 86 au fost legate de regimul circulației rutiere, iar restul au fost pentru diverse alte abateri, cu o valoare totală de aproximativ 40.000 de lei.

    În paralel cu aceste acțiuni, polițiștii au efectuat peste 200 de testări cu aparatele speciale și au depistat 4 infracțiuni flagrante legate de regimul circulației rutiere.

    Operațiunea reflectă angajamentul autorităților de a menține un mediu sigur și legal în ceea ce privește transportul și circulația rutieră în Bacău și zonele învecinate.

    Revista ATENEU, ediţia aprilie 2024: Reduta Manolescu a căzut!

    Recent trecut în eternitate, Nicolae Manolescu, unul dintre marii critici literari ai sfârşitului de secol XX şi începutul secolului XXI, adulat, criticat, contestat, iubit dar şi urât, mai ales în postura de director de revistă şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, însă fără îndoială o voce de necontestat atunci când își punea semnătura pe o recenzie, cronică, comentariu, editorial sau eseu, așadar, Nicolae Manolescu ține și după moarte primele pagini ale revistelor și ziarelor de profil.

    Acum adie doar un vânticel de primăvară, furtuna își va descărca energiile după timpul înscris în calendare ca unul de reținere și veghere, în semn de omagiu și respect pentru cei plecați. În ediția pe luna aprilie a revistei ATENEU, două semnături atrag atenția: Ioan Dănilă publică un interviu cu regretatul om de cultură, realizat cu ani în urmă, subiectul fiind receptarea de către acesta a fostului profesor universitar Traian Cantemir, iar Ștefan Radu reușește să redea în spațiul destinat editorialului, în puține cuvinte, însă învelite în sugestive și emoționante aduceri aminte, atmosfera unor ani mai blânzi din trecutul tumultos al unui oraș, al unor oameni remarcabili care au rămas zidiți în cărțile de literatură, cap de afiș fiind tot Nicolae Manolescu.

    Din istoria recentă, doi remarcabili semnatari ai revistei, un filozof – Ion Fercu, și un critic literar – Marius Manta, ne aduc în actualitate personalitatea care a marcat, prin scrierile sale, un întreg secol, dar și pe următoarele, astfel că de 300 de ani filozofi, critici, literați se întreabă ce să prețuiască mai mult la Immanuel Kant! Răspunsurile fascinează și țin trează comunitatea cercetătorilor, adepților și criticilor, aspecte evidente și în „Kant, trei veacuri de la naștere” (Ion Fercu), dar și în enigmaticul „300K” (Marius Manta). Cu un citat din Spinoza „Nu râdeți, nu plângeți, nu lăudați, nu blamați, încercați să înțelegeți”, profesorul, editorul și criticul Petre Isachi introduce cititorul în o parte a dramaturgiei lui Viorel Savin, Cornel Galben ni-l prezintă pe Gheorghe Iorga, la 70 de ani, în plenitudinea forței creatoare, într-o exaustivă și sugestivă biografie. La cronica de carte semnalăm semnătura lui Adrian Jicu: „Adâncuri incolore”, de Alexandru Popescu, din sălile de spectacole, Carmen Mihalache scrie despre premiera de la Teatrul Municipal Bacovia: „Audiția”, un spectacol eveniment, Elena Ciobanu consemnează la lumile anglo-saxone, câteva aspec te mai puțin cunoscute ale teatrului elisabetan. Marius Manta, în paginile de mijloc, ne propune un interviu cu pictorul Valeriu Șușnea, cu titlul „Tescaniul este un loc unde mă întorc cu multă dragoste”, iar despre ultimul volum de poeme „Fragmonade”, ale lui Lucian Vasiliu, scrie Violeta Savu.

    Din acest număr nu lipsește poezia: semnează Cristina Ștefan și Brandy Barasch, lectura experimentală, cu Daniel Ștefan Pocovnicu, cronica de film, de artă, traducerile, și nu pot să nu semnalez eseul semnat de Marta Petreu, recent primită ca membru corespondent al Academiei Române: „Fizionomia culturii românești – la Blaga”, cât și episodul patru al zigzagurilor „între breviar și jurnal” semnat de Constantin Călin, care merită numai acestea o abordare separată, însă sunt convins că cititorii vor acorda atenția cuvenită acestor adevărate bijuterii literare, politice și morale.

    Ca informații de final să mai adăugăm că ilustrația revistei este asigurată cu lucrări din expoziția pictoriței Carmen Poenaru, dar, să nu uităm, revista se distribuie și prin rețeaua societății AVATAR.

    30 aprilie 2024

      Banii pentru plata pensiilor au fost transferați în conturile Poștei pentru ca pensiile să ajungă înainte de Paști

        Pensii plătite în avans înainte de Paște pentru a asigura stabilitatea financiară a beneficiarilor

        București, 29 aprilie 2024 – Casa Națională de Pensii Publice a finalizat transferurile de fonduri către Poșta Română pentru plata pensiilor înaintea sărbătorilor pascale, asigurând astfel că beneficiarii primesc banii cu timp înainte de Paște.

        Conform declarației Ministrului Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, suma necesară pentru plata pensiilor în avans a fost transferată în totalitate către Poșta Română. În acest sens, 50% din suma totală a fost virată joi, 25 aprilie, iar celelalte tranșe au fost transferate vineri, 26 aprilie.

        „Este o prioritate pentru noi să asigurăm că pensionarii beneficiază de resursele necesare înainte de sărbătorile pascale. Colaborarea strânsă cu partenerii noștri de la Compania Națională Poșta Română a făcut posibil ca aceste fonduri să ajungă la beneficiari la timp”, a subliniat ministrul Bucura-Oprescu.

        Această acțiune vine ca un semn de stabilitate și siguranță financiară pentru pensionarii din întreaga țară, asigurându-le că vor avea mijloacele necesare pentru a sărbători în liniște și confort alături de cei dragi.

        În seara asta se stropește contra insectelor în parcurile din Bacău

          Cu venirea căldurii și creșterea vegetației, Serviciul Municipal de Utilități Publice din Bacău anunță o acțiune de stropire împotriva țânțarilor și a altor insecte de disconfort, programată pentru luni, 29 aprilie 2024, începând cu ora 21:00.

          Locațiile vizate pentru stropire includ Parcul Gherăiești, Parcul Nord, Parcul Catedralei, Parcul Trandafirilor, Parcul Olimpic, Parcul Cancicov, Parcul Sud și Insula de agrement.

          Echipe mobile și unimog-ul cu pulverizator de mare capacitate vor fi folosite în această acțiune pentru a asigura o acoperire eficientă a zonelor desemnate.

          Substanța folosită în stropire are avizul Comisiei Naționale pentru Produse Biocide. Totuși, pentru siguranța publică, se recomandă supravegherea atentă a copiilor și a animalelor de companie pentru a evita contactul direct cu substanțele.

          Poliția Locală va oferi sprijin pentru buna desfășurare a acestei acțiuni, care vizează să asigure un mediu cât mai sigur și confortabil pentru locuitorii municipiului Bacău.

          Acțiuni de prevenire și siguranță în Onești: Peste 170 de persoane legitimate și 100 de autovehicule verificate

            Polițiștii din Onești și jandarmii din Bacău au desfășurat ample acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice în municipiu și zonele înconjurătoare.

            În cursul zilei de 28 aprilie, au fost efectuate peste 170 de legitimări și au fost verificate 100 de autovehicule, în cadrul eforturilor de prevenire a infracțiunilor și a accidentelor rutiere.

            În urma acestor acțiuni, au fost aplicate 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 23.000 de lei, iar 3 permise de conducere au fost reținute.

            Testările cu aparatele din dotare au fost efectuate în vederea identificării șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

            Participarea jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău a întărit eforturile poliției locale în asigurarea climatului de siguranță și respectare a legii.

            Astfel de acțiuni reprezintă un angajament continuu al autorităților pentru protejarea comunității și menținerea unui mediu sigur pentru toți cetățenii.

            Târgul firmelor de exercitiu „Viitorul începe astăzi” la Colegiul Economic Ion Ghica Bacău

              Dacă toamna se numără bobocii, atunci… primăvara se numără și se premiază firmele de exercițiu, adică roadele muncii elevilor care au creat și dezvoltat aceste firme sub îndrumarea profesorilor dedicați și pasionați!

              Pe 26 aprilie 2024, la Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău a avut loc Concursul regional pe teme de antreprenoriat Târgul firmelor de exercițiu “Viitorul începe astăzi! – ediția a IX-a, înscris în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene, la poziția 113. Ultima ediție cu participare directă a acestui concurs a avut loc în anul 2019, dar după o perioadă de manifestare în mediul online, acest concurs revine pentru a continua o tradiție a colegiului, prima ediție având loc în anul 2013.

              Concursul a primit și o finanțare obținută de Asociația Absolvenților Colegiului Economic “Ion Ghica” Bacău, de la Fondul “Științescu”, prin intermediul Fundației Comunitare Bacău.

              Printre invitații speciali ai acestui eveniment se numără reprezentanți ai Universității “Vasile Alecsandri” Bacău, reprezentanți ai Universității “George Bacovia” Bacău, președintele CECCAR – filiala Bacău, membri ai Consiliului de administrație și absolvenți ai Colegiului Economic “Ion Ghica” Bacău.

              Firma de exerciţiu este o metodă didactică modernă și interactivă de succes în România, care are drept scop dezvoltarea spiritului antrepreorial al elevilor prin simularea proceselor dintr-o firmă reală. Instruit într-un cadru atractiv, creativ și interactiv, elevul va participa voluntar și motivat la propria formare, dobândind competențe esențiale ce îi vor uşura inserția pe piața muncii. Înţelegerea şi aplicarea în mod optim a conceptului „firmă de exerciţiu” îi va putea oferi elevului o învăţare activă, bazată pe practică, facilitându-i acestuia trecerea de la şcoală la viaţa activă.

              De la şcoală în viaţă prin firma de exerciţiu” este un motto deja foarte cunoscut de elevii şi profesorii care sunt implicaţi în derularea activităţilor din firmele de exerciţiu. Din acest motiv, orice participare a elevilor la evenimente care permit contactul direct cu mediul de afaceri este benefică pentru dezvoltarea competenţelor antreprenoriale şi de comunicare ale acestora. Abilitățile de a conduce direct negocierile şi de a dezvolta spiritul de echipă se pot exersa cu succes în cadrul unui târg al firmelor de exerciţiu. Aici pot fi întâlniţi parteneri de afaceri, se poate comunica direct cu ei, elevii pot conduce în mod real negocieri, pot învaţa să ia decizii şi îşi dezvoltă încrederea în forţele proprii.

              Obiectivele Târgulului Firmelor de exerciţiu “Viitorul începe astăzi” sunt:

              dezvoltarea competenţelor antreprenoriale ale elevilor şi recunoaşterea activităţii lor;

              efectuarea de tranzacţii directe cu alte firme de exerciţiu;

              promovarea conceptului de firmă de exerciţiu pe plan local;

              promovarea Centrului de Resurse pentru Firmele de Exerciţiu de la Colegiul Economic “Ion

              Ghica” Bacău în comunitatea locală şi la nivelul judeţelor ce fac parte din acest centru (Iaşi, Neamţ şi Vaslui);

              implicarea părinţilor şi a comunităţii locale în activitatea Colegiului Economic „Ion Ghica” Bacău.

              Astfel, în cadrul acestui concurs au existat 10 secțiuni la care s-au întrecut elevii care au creat și dezvoltat firmelor de exercițiu pe parcursul acestui an școlar. Fiecare secțiune a avut un număr de firme de exercițiu înscrise iar după o jurizare riguroasă și obiectivă, premiile obținute în cadrul acestui concurs au fost oferite astfel:

              Participare directă

              ”Cel mai bun stand” – număr de firme de exercițiu înscrise: 16

              Premiul I: FE Pro Courier Express SRL – Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” Iași

              Premiul II: FE Mocado Caffe SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Premiul III: FE Fiesta SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Mențiuni: FE Allegria SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

                FE Book Coffee SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” bacău

                            FE House Beauty Design SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              ”Cel mai bun catalog creativ”număr de firme de exercițiu înscrise: 18

              Premiul I: FE Pro Courier Express SRL – Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” Iași

              Premiul II: FE Book Cofee SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Premiul III: FE BioBeauty SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Mențiuni: FE Fiesta SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

                            FE Mocado Caffe SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              ”Cea mai bună prezentare a firmei în limba română”număr de firme de exercițiu înscrise:17

              Premiul I: FE Hotel Elite SRL – Colegiul “N.V. Karpen” Bacău

              Premiul II: FE Book Coffee SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Premiul III: FE Euforia SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Mențiuni: FE BioBeauty SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

                            FE Special Design SRL – Liceul Tehnologic “Dumitru Mangeron” Bacău

                            FE Fiesta SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

                            FE Pro Courier Express SRL – Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” Iași

              ”Cea mai bună prezentare a firmei în limba engleză”număr de firme de exercițiu înscrise:16

              Premiul I: FE Mocado Caffe SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Premiul II: FE Evostart SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Premiul III: FE Zesty SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Mențiuni: FE Book Coffee SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

                            FE Fiesta SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

               

               

              Cele mai bune materiale promoţionale”număr de firme de exercițiu înscrise: 16

              Premiul I: FE Hotel Elite SRL – Colegiul “N.V. Karpen” Bacău

              Premiul II: FE BioBeauty SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

                            FE House Beauty Design SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Premiul III: FE Verde Design SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Mențiuni: FE Euforia SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

                            FE Special Design SRL – Liceul Tehnologic “Dumitru Mangeron” Bacău

              ”Cele mai multe tranzacţii în 60 de minute” număr de firme de exercițiu înscrise: 16

              Premiul I: FE Mocado Caffe SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Premiul II: FE Book Coffee SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Premiul III: FE House Beauty Design SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Mențiuni: FE Evostart SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

                FE Fiesta SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

                FE Euforia SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              ”Cea mai reprezentativă mascotă” – număr de firme de exercițiu înscrise: 10

              Premiul I: FE Hotel Elite SRL – Colegiul “N.V. Karpen” Bacău

              Premiul II: FE Mocado Caffe SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Premiul III: FE Allegria SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Mențiuni: FE Book Caffe SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

                            FE Evostart SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Participare indirectă

              ”Cel mai bun spot publicitar”număr de firme de exercițiu înscrise: 64

              Premiul I: FE Designly SRL – Colegiul Economic “Octav Onicescu” Botoșani

              Premiul II: FE Eco-Builder SRL – Colegiul Economic “Octav Onicescu” Botoșani

              Premiul III: FE Ecomobil SRL – Liceul Teoretic “Solomon Halita” Sângeorz-Băi, Bistrița-Năsăud

              Mențiuni: FE Evostart SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

                FE Monkey Park SRL – Colegiul Economic “Octav Onicescu” Botoșani

                FE Creative Handmade SRL – Liceul Tehnologic “Vitomirești” Olt

                FE Caledonia Events RL – Liceul Tehnologic “Ovid CaledoniuTecuci, Galați

                             FE Mocado Caffe SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău,

                FE Quiqly Style SRL – Colegiul Tehnologic “Haralamb Vasiliu” Podu Iloaiei, Iași

                FE I Tech SRL – Liceul Agricol “ Sandu Aldea” Călărași

                FE La Passion De LAmour SRL – Colegiul Tehnic de Căi Ferate “Unirea” Pașcani, Iași

              ”Cea mai bună pagină web”număr de firme de exercițiu înscrise: 68

              Premiul I: FE Artizana SRL – Colegiul “Andronic Motescu” Rădăuți, Suceava

              Premiul II: FE Evostart SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Premiul III: FE Fiesta SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

                            FE Mocado Caffe SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Mențiuni: FE Greencycle SRL – Colegiul Național “Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, Sălaj

                            FE Pearls of Beauty SRL – Colegiul Tehnic de Căi Ferate “Unirea” Pașcani, Iași

                FE La Passion De LAmour SRL – Colegiul Tehnic de Căi Ferate “Unirea” Pașcani, Iași

                            FE Moldovița SRL – Colegiul “N.V. Karpen” Bacău

                            FE Pro Courier Express – Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” Iași

                            FE Fresh Beauty SRL – Liceul Tehnologic Costești, Argeș

                            FE Nirvana SRL – Colegiul Economic “Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia, Alba

                            FE Special Design SRL – Liceul Tehnologic “Dumitru Mangeron” Bacău

                            FE Starlight Jewls SRL – Colegiul Național “Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, Sălaj

              „Cea mai bună firmă participantă”număr de firme de exercițiu înscrise: 16

              Premiul I: FE Mocado Caffe SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Premiul II: FE Evostart SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

              Premiul III: FE Hotel Elite SRL – Colegiul “N.V. Karpen” Bacău

              Mențiuni: FE Book Caffe SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău

                            FE Pro Courier Express SRL – Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” Iași

                            FE Zesty SRL – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău.

                          Participanții au realizat tranzacții între firmele de exercițiu, au creat parteneriate, au schimbat cărți de vizită și conturi de Instagram, au prezentat și împărtășit materiale promoționale, au socializat și au petrecut astfel momente de neuitat.

              Mulțumim domnului Andrei Francesco Chiriac pentru răbdarea și profesionalismul de care a dat dovadă în realizarea unor fotografii din cadrul concursului.

                          Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău se mândrește cu această activitate educativă dusă la nivel de participare națională și transmite felicitări tuturor participanților, elevi și cadre didactice!

              Intervenție pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă din comuna Răchitoasa

                În cursul zilei de ieri, 28 aprilie a.c., pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Răchitoasa, sat Magazia, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care anunța producerea unui incendiu la o casă de locuit.

                Pentru gestionarea operativă a situației de urgență, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere, din cadrul Stației de Pompieri Podu Turcului.

                La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul întregii construcții, pe o suprafață de aproximativ 80 mp.

                Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului este instalația electrică defectă.

                Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău solicită cetățenilor să adopte un comportament preventiv și să țină cont de următoarele recomandări:

                – Instalați detectoare de fum, monoxid de carbon și de gaze în locuințe! În caz de pericol, acestea vor declanșa alarma în timp util și, în acest fel, veți reacționa la momentul potrivit;

                – Dacă simțiți miros de gaz metan în încăpere, aerisiți imediat locuința, prin deschiderea geamurilor și a ușilor;

                – Nu verificați problema mirosului de gaz cu ajutorul focului;

                – Nu folosiți aparatura electronică sau electrocasnică;

                – Nu utilizați curentul electric, nici măcar pentru iluminarea locuinței.

                Urs la plimbare prin Slănic Moldova. Jandarmii au instruit turiștii ce să facă dacă se întâlnesc cu Moș Martin

                  În această dimineață, jandarmii montani băcăuani au desfăşurat în staţiunea Slănic Moldova activităţi specifice de prevenire, constând în distribuitea de pliante informative, discuții cu turiștii și localnicii cu privire la modalitatea de acțiune în cazul în care observă prezenta unui animal sălbatic și solicitarea sprijinului în cazul unor situaţii de urgenţă, dar și despre principalele aspecte de interes referitoare la prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, modul de deplasare pe traseele montane, respectarea indicaţiilor pe aceste trasee.
                  Jandarmii acţionează zilnic în staţiunile Slănic Moldova și Tg.Ocna pentru menţinerea unui climat de linişte, prevenirea şi combaterea infracţiunilor, precum şi pentru salvarea şi evacuarea turiştilor aflaţi în dificultate.

                  Mulți aleg să petreacă timpul liber în natură, pe cărări de munte sau în zonele de agrement, iar traseele montane sunt o adevărată provocare, dar și un test de rezistență pentru începători.

                  Pentru a vă bucura de tot ce vă poate oferi natura, jandarmii vă transmit următoarele recomandări:

                  -în cazul în care întâlniți animale sălbatice, nu vă apropiați de ele pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni;
                  -să vă echipați corespunzător zonei montane;
                  -să folosiți doar traseele marcate şi să urmăriți marcajele de pe traseu;
                  -să nu distrugeți semnele de orientare turistică ale traseelor;
                  -Nu hrăniți urșii și nu vă apropiați de aceștia pentru că pot fi periculoși!
                  -Respectați panourile de informare și avertizare!
                  -Dacă observați prezenţa unui urs la mare depărtare, e bine să faceți zgomot pentru a-l îndepărta!

                  Jandarmii le recomandă cetăţenilor să apeleze numărul unic de urgenţă 112 când văd animale sălbatice în zona aşezărilor umane, deoarece acestea pot reprezenta un real pericol atât pentru oameni, cât și pentru animale.

                  Tăierea unor copaci pe Bulevardul Unirii stârnește indignare în rândul locuitorilor din Bacău

                    Decizia de a tăia mai mulți copaci de pe Bulevardul Unirii pentru a face loc unei noi stații de autobuz a provocat o reacție vehementă în comunitatea locală.

                    Pe grupul de socializare „Județul Bacău, Bun și Rău!”, un utilizator a exprimat frustrarea sa, declarând: „Mi-aș dori să-l întâlnesc pe proiectantul ‘inteligent’ care a decis să taie copacii de pe Bdul Unirii ca să facă o stație de autobuz la câțiva metri de autogară. Cineva decide dintr-un birou, cineva aproba iar noi, locuitorii, n-avem nici o valoare. Sau poate avem la viitoarele alegeri!”

                    Viceprimarul Cristian Ghingheș a intervenit în dezbaterea online, subliniind că problema principală constă în faptul că proiectul tehnic a fost comandat și aprobat de primărie, adăugând: „Asta dincolo de ceea ce a pus pe hârtie respectivul proiectant.”

                    Comentariile continuă să curgă, mulți locuitori exprimându-și dezamăgirea față de lipsa de protecție a zonelor verzi în oraș. Ana Maria a subliniat:

                    „Își bat joc de orice fărâmă de verdeață din orașul acesta sub pretextul unor proiecte care vor fi finalizate peste 50 de ani. În alte țări natura se integrează în peisaj, se construiește în jurul ei, la noi se distruge. Dar nu realizează că tot asupra oamenilor se răsfrânge.”

                    Zece proaspeți absolvenți se alătură echipei de pompieri din Bacău

                      Zece proaspeți absolvenți ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești s-au alăturat astăzi, 29 aprilie a.c., echipei de pompieri din Bacău, îmbogățind efectivele subunităților de intervenție din județ.

                      Acești tineri pompieri, care își vor începe activitatea în subunitățile respective, vor contribui la consolidarea capacităților operaționale ale serviciului de intervenție în situații de urgență.

                      În perioada imediat următoare, se va acorda o atenție deosebită integrării și pregătirii acestora, pentru a se asigura că sunt pregătiți să facă față cu profesionalism și eficiență misiunilor de intervenție în diverse situații de urgență.

                      În același timp, autoritățile relevante aduc la cunoștința publicului că înscrierile pentru cei interesați să urmeze o carieră în cadrul pompierilor sunt deschise la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești, în perioada 24 aprilie – 14 mai.

                      Cererile de înscriere trebuie transmise în format electronic, iar informații suplimentare pot fi obținute de la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, sau accesând site-ul instituției la adresa www.isubacau.ro.

                      VIDEO: Corala Armonia și Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora”, concert în Duminica Floriilor

                        În Duminica Floriilor, într-un gest profund de unire și spiritualitate, două forțe muzicale de excepție au făcut să răsune cerul Bacăului. Corala Armonia, recunoscută drept „cel mai bun cor bărbătesc din lume” în 2014, a urcat împreună cu Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău pe culmile artei, sub conducerea maestrului Valentin Doni.

                        Împreună, au creat o armonie magică, înălțând sufletele celor prezenți către tărâmurile înălțătoare ale muzicii sacre și simfonice.

                        Programul vocal-instrumental desăvârșit și înălțător a fost un adevărat balsam pentru suflete, aducând lumină, recunoștință, smerenie și speranță în inimile celor prezenți. Această reuniune muzicală de excepție a marcat începutul Săptămânii Patimilor într-un mod profund românesc, evidențiind magia și forța credinței într-o manieră sublimă.

                        Mulțumirile sincere ale președintelui Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, au fost îndreptate către Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Corala Armonia și echipa Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău, pentru clipele de neuitat oferite celor aproximativ 1300 de băcăuani prezenți.

                        Această seară specială de muzică și spiritualitate a fost cu siguranță un moment de cotitură în peisajul cultural și religios al Bacăului, aducând bucurie și împlinire în sufletele celor prezenți.

                        Restricționare temporară în Pasajul Revoluției pentru lucrări de construcție

                        În conformitate cu progresul lucrărilor din cadrul șantierului din Pasajul Revoluției, constructorul anunță un program de restricționare a circulației pietonale în intervalele în care se vor desfășura lucrări ample.

                        Aceste lucrări implică angrenarea unui număr mai mare de utilaje și necesită efectuarea unor activități în vecinătatea spațiilor comerciale din zonă.

                        În consecință, accesul pietonal pe anumite porțiuni ale străzii Pasajul Revoluției va fi temporar restricționat între marți, 30 aprilie, ora 08:00 și miercuri, 1 mai, ora 20:00.

                        Constructorul își exprimă regretul pentru orice inconveniență creată și solicită înțelegere din partea cetățenilor pe durata acestor lucrări esențiale pentru îmbunătățirea infrastructurii orașului.

                        Secrete de la designeri de rochii de mireasă: cum să fii spectaculoasă în ziua cea mare

                        Pentru multe femei, ziua nunții este unul dintre cele mai așteptate momente din viață. Alegerea rochiei de mireasă perfecte poate fi o adevărată provocare, însă cu câteva sfaturi de la designeri de rochii de mireasă, visul tău poate deveni realitate. Descoperă cum să-ți alegi rochia ideală pentru a străluci în cea mai importantă zi din viața ta!

                        Eleganța clasică a rochiilor de mireasă de tip prințesă

                        Rochiile de mireasă stil prințesă sunt adesea asociate cu basmele și marile evenimente regale, evocând o atmosferă de vis și opulență. Aceste rochii de mireasa printesa sunt caracterizate prin corsete bine definite și fuste ample, care pot fi straturi fluide de tulle sau cascade voluminoase de satin. Această structură ajută la crearea unei talii vizibil accentuate, oferind o formă de clepsidră chiar și pentru cele mai drepte siluete.

                        Designerii folosesc diverse tehnici pentru a adăuga unicitate acestor rochii, precum aplicarea de dantelă manuală, broderii cu perle sau cristale și inserții de material semi-transparent pentru un efect de profunzime și complexitate. Acest tip de rochie este ideal pentru miresele care își doresc să fie centrul atenției și să aibă o apariție memorabilă, ce garantează o intrare spectaculoasă la ceremonie.

                        Senzualitatea rochiilor de mireasă de tip sirenă

                        Pe de altă parte, rochiile de mireasă stil sirena sunt destinate mireselor care își doresc să își pună în valoare figura și să opteze pentru un look sofisticat și provocator. Acest stil de rochii de mireasa sirena este extrem de versatil și se potrivește multor tipuri de corp, evidențiind curbele într-un mod elegant și subtil.

                        Rochia de tip sirena se mulează pe corp până la nivelul genunchilor sau chiar mai jos, unde se deschide apoi într-o coadă amplă, confecționată adesea din materiale ce oferă volum și mișcare, cum ar fi organza sau chiffon. Aspectul final este unul dramatic și atrăgător, ce oferă miresei o prezență dea dreptul scenografică. Detaliile precum decupaje îndrăznețe, utilizarea de materiale transparente sau dantelă aplicată strategic pot transforma o rochie de mireasă simplă într-o adevărată operă de artă vestimentară.

                        Personalizarea rochiei de mireasă pentru un plus de efect

                        Personalizarea rochiei de mireasă este o oportunitate de a adăuga un touch personal și unic ținutei tale pentru ziua cea mare. Acest proces nu numai că îți reflectă stilul personal, dar transformă o rochie frumoasă într-o piesă de poveste, perfectă pentru aventura ta romantică. Iată câteva modalități prin care se pot personaliza rochii de mireasa pentru a te asigura că o vei obține pe cea pe care o vei prețui toată viața.

                        Adaptarea decupajelor

                        Decupajele sunt detalii care pot transforma radical aspectul unei rochii de mireasă. Fie că optezi pentru un decolteu adânc în forma literei V, un spate gol spectaculos sau decupaje laterale elegante, aceste modificări pot accentua frumos caracteristicile tale fizice. Designerii pot crea decupaje care să se muleze pe forma corpului tău, asigurându-se că rochia este nu doar frumoasă, dar și confortabilă și potrivită siluetei tale.

                        Adăugarea de perle și cristale

                        Pentru a adăuga un element de strălucire și sofisticare, perlele și cristalele sunt adesea alegeri populare în personalizarea rochiilor de mireasă. Acestea pot fi încrustate în corset, împrăștiate pe fusta rochiei sau folosite pentru a accentua anumite detalii, cum ar fi mânecile sau tivul. Cristalele Swarovski sau perlele de cultură pot adăuga o notă de lux și exclusivitate rochiei tale, făcând-o să strălucească în lumina reflectoarelor.

                        Accente de culoare

                        Deși în mod tradițional rochiile de mireasă sunt albe, adăugarea de accente de culoare poate personaliza și mai mult ținuta. O centură colorată, o fundă la spate spate sau chiar fire de diferite nuanțe brodate pe rochie pot transforma un design clasic într-unul contemporan și personal. Nuanțe precum blush, lavandă sau chiar albastru deschis pot adăuga un pop de culoare subtil și elegant.

                        Prin personalizarea rochiei de mireasă, fiecare detaliu devine o expresie a personalității și gusturilor tale. Este important să lucrezi îndeaproape cu designerul sau atelierul de croitorie pentru a te asigura că fiecare modificare îți reflectă viziunea și se potrivește perfect cu tema și atmosfera evenimentului tău. Această colaborare îți va transforma, cu siguranță, rochia de mireasă într-o adevărată operă de artă, unică și memorabilă.

                        Înarmează-te cu toate informațiile de mai sus și transformă-ți visul în realitate, asigurându-te astfel că vei arăta spectaculos în cea mai frumoasă zi din viața ta!

                        Un ziar apolitic – „Bacăul”

                        A apărut timp de două decenii (27 apr. 1924 31 ian. 1944) în urbea de la întâlnirea Bistriţei cu Siretul, ca „ziar agricol, industrial, comercial şi al intereselor generale”, devenit după un an publicaţie independentă, apoi o gazetă „de dimineaţă” (1939), mai precis „de informaţii” (1941).

                        La început apărea duminica, după aceea bisăptămânal (1933-1934), pentru ca din 1939 să devină cotidian (ne informează Florinela Floria în „Istoria jurnalismului din România în date”, coordonată de Marian Petcu). Paginile (2, apoi 4; din 1941, marţea, se adăuga o pagină pentru literatură) aveau formatul 58 x 40, 62 x 43, 25 x 39, 48 x 32, 60 x 40, probabil în raport cu specificul maşinii de multiplicat, odată cu alegerea altei tipografii.

                        S-a început cu „Albina” de la Iaşi şi s-a continuat cu „Viitorul” din Roman şi desigur cu tipografiile băcăuane: Leopold Steinberg, „Gutenberg” D. Rosenberg, „Minerva” M.H. Margulius, „Rapid” L. Berman & H. Leibovici („Progresul”), „Goldsmith”, „Munca”, „Copel”, „Lumina” ş.a. Redacţia şi administraţia se aflau în Bacău, la mai multe adrese, de la Strada Cimitirului Catolic, nr. 3 la Strada Centrală, nr. 1, apoi pe strada Bacău-Piatra, strada Regele Ferdinand, calea Regele Ferdinand, nr. 23 (etaj), în curtea Băncii „Oituzul”, strada Clotilda General Averescu (fostă Iernii), calea Mărăşeşti, nr. 17 (vizavi de Prefectură), calea Regele Ferdinand, nr. 3.

                        Era proprietatea Societăţii Anonime „Bacăul”, după ce fusese în posesia lui Tache Floareş, pentru ca din 16 dec. 1928 să treacă sub conducerea unui comitet. Directori au fost Constantin Paşalega, Ed. Nedeleanu, Virgiliu C. Dumitriu, P. Nicolau-Stoika, N. Margulius Mărgărit, Florian Amaru Paraschivescu şi Ioan Nicolau. Primi-redactori erau Dimitrie C. Iorga, Ovidiu Buzneanu ş.a., iar secretari de redacţie, D. Mihalachescu, N.C. Munteanu-Muntmarg şi Constantin Erina.

                        Editorialul primului număr, tipărit în 1000 de exemplare, este construit după canoanele compoziţionale. Se pleacă de la general („Dintre izvoarele de bogăţie care întăresc şi înalţă un neam sunt, fără îndoială, agricultura, industria şi comerţul şi dacă sunt ţări binecuvântate de Dumnezeu de a fi înzestrate cu bunuri, [încât] acele ţări pot să fie mândre de viaţa şi progresul lor, putem spune cu toată mândria că între acestea este şi România mare şi frumoasă”), la particular: „Când am procedat să scoatem ziarul «Bacăul», ne-am gândit că judeţul nostru este între cele dintâi în ţară cu bogăţie naturală, industrie şi comerţ”. Publicaţia, declară conducerea, se vrea „o oglindă fidelă care să înfăţişeze celorlalte judeţe […] puterea noastră de muncă”, într-o „operă începută de noi cu trudă şi sacrificii”. Gazeta umple un gol, căci „apariţia unui ziar în oraşul Bacău era de mult aşteptată”.

                        Doctrina gazetei decurge din respectarea drepturilor cetăţeneşti, mai precis „a ridicării neamului prin cultură”. „Va lua apărarea tuturor funcţionarilor statului, judeţului şi comunelor, susţinându-le doleanţele lor drepte”, şi „va înfiera fără cruţare pe cei ce lucrează pe sub mânecă contra intereselor superioare ale ţării”. Cu un asemenea program, afilierea ideologică este exclusă: „Noi cu ziarul nu suntem în serviciul niciunui partid politic”, „căci lumina, adevărul şi progresul n-au partid”. Gazeta „rămâne un organ de informaţii al opiniei publice şi o tribună pentru interesele locale generale”, pentru a fi în continuare „obiectiv, demn, românesc”.

                        La 31 oct. 1939, devenind cotidian, şi-a extins aria de cuprindere către toată Moldova, trecând „de la caracterul local pe care l-a avut «Bacăul» până astăzi, la caracterul regional” (cf. Gheorghe Pătrar, „Publicaţiile periodice băcăuane 1867-1967”). Dintre numeroasele semnături din pagini le-am reţinut pe cele ale pedagogilor, scriitorilor, juriştilor, teologilor, ziariştilor consacraţi, precum Grigore Tabacaru, I.I. Stoican, Liberale Netto, Atta Constantinescu, V. Fulger-Dan, Al. Gh. Doinaru, I. Voledi, Constantin Sturzu, V.D. Manciu, Gr. A. Urziceanu, Sandu Russu, Al. Şendrea, Marius Mircu, G. Caizerliu, Al. Lascarov-Moldovanu, Ion Larian Postolache, Ion Sofia Manolescu, Mircea Dem Rădulescu, N. Anghel, Coriolan Gheţie, Lucian Valea, Dimitrie Stelaru, D. Iov, B. Frunte ş.a.

                        Grigore Grigorovici (în „Bacăul din trecut şi de azi”, 1933) ne aduce detalii importante: ziarul a apărut graţie eforturilor depuse chiar de el, ca prim-redactor, de George Ţintă, administrator, cu concursul moral al lui Criste Cristoveanu. Intuim subiectele abordate de Dimitrie Mihălăchescu, „institutor din Bacău şi apărător al învăţătorimii”, N.C. Munteanu-Muntmarg, „preot la Scorţeni”, I. Idelovici-Voledi, „redactor umorist”.

                        „Bacăul” ziarul cu un loc distinct în istoria presei locale şi regionale.

                         

                        Câștigurile salariale din județul Bacău, în continuare, sub media pe țară

                        Datele statistice pentru luna februarie 2024 relevă o imagine a câștigurilor salariale în județul Bacău, evidențiind atât situația locală, cât și raportările la nivel național.

                        Conform informațiilor, câștigul salarial mediu brut în județul Bacău a fost de 7.251 lei/persoană, reprezentând o diferență de 739 lei/persoană mai mic decât media națională, înregistrând o scădere de 9,2%.

                        În ceea ce privește câștigul salarial mediu net, acesta a fost de 4.484 lei/persoană, fiind mai mic cu 392 lei/persoană comparativ cu media națională, reflectând o diminuare de 8,0%.

                        Analiza pe sectoare arată că cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în domeniul „industrie și construcții” (4.554 lei), în timp ce cele mai mici câștiguri au fost înregistrate în sectorul „agricultură, vânătoare și servicii anexe, silvicultură și pescuit” (3.817 lei).

                        În comparație cu luna ianuarie 2024, câștigul salarial mediu net în județul Bacău a înregistrat o ușoară creștere, de 0,2%, în prețuri comparabile. Față de aceeași perioadă a anului precedent, februarie 2023, se observă o creștere semnificativă de 13,8% în câștigurile salariale, în aceleași condiții de comparație.

                        Aceste date evidențiază nu doar situația economică locală, ci și modul în care județul Bacău se încadrează în contextul național al câștigurilor salariale.

                        Cum să rezolvi incidentele cu mașina lovită în parcare: sfaturi și ghid practic

                        Image by freepik

                        Deși să îți găsești mașina avariată în parcarea publică poate fi o experiență neplăcută, este important să știi cum să gestionezi situația pentru a minimiza stresul și a rezolva incidentul în mod eficient. Indiferent dacă autorul daunei este cunoscut sau necunoscut, există pași pe care îi poți urma pentru a-ți proteja interesele și a recupera pagubele suferite.

                        Cum procedezi

                        Înainte de a părăsi locul de parcare, asigură-te că mașina ta este staționată regulamentar pentru a evita dificultăți în obținerea despăgubirilor în cazul unui incident.

                        Dacă îți găsești mașina avariată, analizează daunele fără a muta vehiculul și fotografiază-le pentru a avea dovezi solide pentru ulterior.

                        În funcție de gravitatea daunelor și circumstanțele în care a avut loc incidentul, anunță evenimentul și acționează în consecință:

                        Autor cunoscut

                        Dacă autorul daunei își recunoaște vina și incidentul implică doar două autoturisme fără alte daune materiale sau victime, puteți completa un formular de constatare amiabilă și puteți evita implicarea autorităților.

                        Formularul de constatare amiabilă trebuie completat cu datele de identificare ale părților implicate, detalii despre incident și semnătura ambelor părți.

                        Șoferul vinovat poate alege să ofere despăgubirea pe loc sau să acorde reparația mașinii avariate în baza poliței sale RCA.

                        Autor necunoscut

                        În cazul în care autorul daunei este necunoscut, raportează incidentul la Poliție în termen de 24 de ore de la descoperirea daunelor.

                        Dacă ai asigurare facultativă CASCO, poți solicita reparația mașinii pe baza acesteia, altfel va trebui să suporti costurile reparației.

                        Camerele de supraveghere din zonă sau camerele de bord pot fi utile în identificarea vinovatului și recuperarea pagubelor.

                        Cine suportă daunele

                        În general, vinovatul este responsabil de acoperirea costurilor de reparație ale mașinii avariate.

                        Dacă autorul daunei este cunoscut, repararea se poate realiza în baza poliței sale RCA.

                        În cazul în care autorul daunei rămâne necunoscut, costurile reparației vor fi suportate de către posesorul mașinii avariate, cu excepția situațiilor în care acesta deține asigurare facultativă CASCO.

                        În concluzie, gestionarea unei mașini avariate în parcarea publică necesită calm și cunoașterea pașilor de urmat. Fotografiile și raportarea incidentului la autorități sunt instrumente importante în recuperarea pagubelor. Indiferent de circumstanțe, este esențial să acționezi prompt și să-ți protejezi interesele.

                        Munca în era digitală – ce meserii se vor cauta în următorii ani

                        Tehnologia digitală evoluează rapid, astfel ca deja au apărut și vor mai aparea schimbari pe piața muncii. Unele meserii se transforma, altele dispar, iar altele urmează sa le ia locul. In aceste condiții, este crucial să fii pregătit pentru meseriile viitorului. 

                         

                        Iată care sunt perspectivele muncii în era digitală și cum poți să te adaptezi la schimbare:

                         

                        1. Inteligența artificială și automatizarea

                         

                        Cu avansul tehnologiei, cererea pentru specialiști în domeniul inteligenței artificiale și automatizării este în creștere. Abilitățile de programare și înțelegerea conceptelor de machine learning și robotică sunt esențiale pentru a te poziționa în aceste domenii în plină expansiune.

                         

                        1. Analiza datelor și big data

                         

                        Datele sunt considerate noul petrol, iar specialiștii în analiza datelor sunt tot mai căutați în diverse industrii. Capacitatea de a interpreta și de a extrage insights valoroase din volume mari de date este o abilitate esențială în era digitală.

                         

                        1. Securitatea cibernetică

                         

                        Odată cu creșterea amenințărilor cibernetice, securitatea informației devine o prioritate pentru companii și instituții din întreaga lume. Experții în securitate cibernetică sunt în cerere constantă pentru a proteja datele și rețelele împotriva atacurilor informatice.

                         

                        1. Dezvoltarea de aplicații mobile și web

                         

                        Cu tot mai mulți oameni conectați la internet prin dispozitive mobile, cererea pentru dezvoltatori de aplicații mobile și web este în continuă creștere. Abilitățile în programare și designul UX/UI sunt esențiale pentru a crea aplicații intuitive și atractive pentru utilizatori.

                         

                        1. Realitatea virtuală și augmentată

                         

                        Industria realității virtuale și augmentate oferă oportunități captivante pentru cei pasionați de tehnologie și creativitate. Abilitățile în dezvoltarea de conținut VR și AR pot deschide uși către o carieră inovatoare în domenii precum gaming-ul, simularea și educația.

                         

                        1. Blockchain și tehnologiile descentralizate

                         

                        Cu promisiunea de a revoluționa diverse industrii, de la finanțe la logistică și guvernare, tehnologiile blockchain și descentralizate devin din ce în ce mai importante. Cunoștințele în domeniul blockchain-ului și experiența în criptomonede pot deschide uși către oportunități de carieră fascinante și profitabile.

                         

                        1. Asistenții virtuali și roboții colaborativi

                         

                        Cu avansul tehnologiei, asistenții virtuali și roboții colaborativi devin tot mai prezenți în locurile de muncă. Abilitățile în dezvoltarea și implementarea acestor soluții pot fi cheia către o carieră în domenii precum servicii clienți, asistență medicală sau producție.

                         

                        1. Educația online și e-learning-ul

                         

                        Cu expansiunea învățării online, cererea pentru specialiști în educație online și e-learning este în creștere. Abilitățile în design instructional, crearea de conținut digital și facilitarea experiențelor de învățare online sunt căutate în diverse instituții de învățământ și companii de training.

                         

                        Adaptabilitatea și capacitatea de a învăța continuu sunt cheia pentru a te menține relevant în piața muncii în era digitală în continuă schimbare. Investește în dezvoltarea abilităților digitale și explorează domeniile care te pasionează pentru a-ți construi o carieră de succes în viitorul digital.

                         

                        Sursa: Trend-Jobs.ro

                        Monede BNR la aniversarea României în NATO

                        Banca Națională a României (BNR) a lansat în circuitul numismatic o monedă de argint și o monedă de tombac cuprat, cu tema „20 de ani de la aderarea României la NATO”. Moneda de argint (999‰) are valoarea nominală 10 lei, iar moneda de tombac cuprat 1 leu, diametre de câte 37 mm și greutate de 31,103 g (argint) și 23,5 g (tombac cuprat).

                        Aversul monedei de argint prezintă Palatul Parlamentului, locul unde s-a ratificat tratatul de aderare a României la NATO, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2024”

                        Aversul monedei de tombac cuprat prezintă Palatul Parlamentului, locul unde s-a ratificat tratatul de aderare a României la NATO, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „1 LEU”, stema României și anul de emisiune „2024”.

                        Reversul comun al monedelor redă sigla NATO, inscripțiile „ADERAREA ROMANIEI LA NATO” și „2004”, anul aderării României la NATO.

                        Monedele sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoțite de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

                        Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese, iar pentru moneda din tombac cuprat este de 5.000 piese.

                        Prețul de vânzare pentru moneda din argint este de 470,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate, iar pentru moneda din tombac cuprat este de 170,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate.

                        Monedele din argint și monedele din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO au putere circulatorie pe teritoriul României.

                        Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale BNR.