Cu prilejul Colocviului International cu tema „70 de ani de la Pogromul de la Iasi (28–30 iunie 1941): Istorie si Memorie”, organizat de prof.univ.dr. Alexandru Florian, directorul general al Institutului National pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, de prof.univ.dr. Alexandru – Florin Platon, decanul Facultatii de Istorie a Universitatii “Al.I. Cuza” din Iasi si coordonatorul Centrului de Istorie a Evreilor si Ebraistica ”Dr. Alexandru Safran”, dar si de prof.univ.dr. Carol Iancu, de la Centre de Recherches Interdisciplinaires en Sciences Humaines et Sociales al Universitatii Montpellier 3 „Paul Valéry” – École des Hautes Études du Judaïsme de France, Federatia Comunitatilor Evreiesti din România, Comunitatea Evreilor din Iasi si JOINT România au organizat la rândul lor, la sediul Comunitatii Evreiesti din Iasi, o „Seara prieteneasca”, în cadrul careia presedintele F.C.E.R., dr. Aurel Vainer, a decernat Medalia de Onoare – „Prieten al Comunitatilor Evreiesti”, unor personalitati din domeniile culturii si educatiei, care s-au facut remarcate prin studiile dedicate Holocaustului si cunoasterii comunitatilor evreiesti din România. Printre cei distinsi cu prestigioasa medalie se afla si profesorul bacauan Gabriel Stan, directorul Casei Corpului Didactic “Grigore Tabacaru” Bacau, cunoscut pentru preocuparile sale constante de cunoastere aprofundata a Holocaustului. Brevetul recunoaste implicarea profesorului Gabriel Stan în dezvoltarea, cu deosebit succes, a unor programe educationale referitoare la Holocaust, în combaterea rasismului si antisemitismului, vastele cunostinte în iudaism si cultura, cu larga deschidere spre modern si universal, participarea binevenita la evenimentele vietii comunitare evreiesti din Bacau si dedicatia sa speciala în pastrarea memoriei ilustrei personalitati a dr. Alexandru Safran, sef Rabin al României, într-un timp îndelungat si controversat. Primirea acestei importante distinctii reprezinta o recunoastere si încununare a initiativelor si proiectelor dezvoltate în ultimii ani la Bacau si referitoare la educatia despre Holocaust. In acest context merita sa amintim ca aici au fost implementate, în premiera la nivel national, doua proiecte majore, aprobate de Ministerul Educatiei: programa de curs optional pentru liceu „Istoria evreilor. Holocaustul” si programul de formare continua „Rasism, xenofobie, antisemitism – probleme educationale; Holocaustul”, destinat profesorilor de istorie si stiinte sociale.
Gabriel Stan, dir. CCD Bacau
Initiative bacauane recunoscute la nivel national
ACCENT: Viata pe datorie
Unii au un fel de atractie magnetica pentru hârtie (sau, ma rog, calculator) si scriu acolo cam tot ce le trece prin cap, asediind apoi redactiile literare cu productiile lor. Pe care, musai, si le imagineaza nemaipomenite, "epocale", facându-si singuri (autorii) o zornaitoare reclama. Mai nabadaiosi, altii chiar te someaza sa-i citesti, si te asasineaza cu telefoanele si insistentele lor, solicitându-ti, imperativ, parerea. Neaparat pozitiva, altminteri o fac pe ofuscatii, se cred persecutati, împinsi la o nemeritata margine, pe când ei se cred în centru, acolo unde ar trebui sa focalizeze atentia si sa beneficieze de laude, de popularitate, publicitate. Dar pentru ca viata-i diversa si nu uniforma (ce plictiseala ar fi, Doamne!), mai exista si o categorie de creatori incredibil de modesti, de discreti. Ei nu se reped sa scrie cu tot dinadinsul, chiar daca au ceva de spus, nu au ambitia de a umple rafturi de biblioteca si a apuca de picior macar o bucatica de glorie. Au o bogata cultura literara, repere valorice de prim rang, spirit critic, selectiv, de unde si o anumita sfiiciune si îndoiala în ceea ce priveste propriile puteri creatoare. Stiu cât de greu este sa fii cu adevarat original, sa ai o voce numai a ta, cu un timbru inconfundabil. Chiar daca au talent real, acesta nu-i chinuie ca pe alti semeni, si nu le da mereu ghes sa iasa în fata, sa se impuna ca autori. Sunt oameni speciali, dotati cu sensibilitate, ironie, simtul masurii, al ridicolului, si cu o infinita rabdare în a-si slefui scrisul. Constantin Donea face parte din aceasta placuta, civilizata, reconfortanta minoritate. Îl cunosc de ani de zile, stiu ce recunoscut specialist în folclor este, cât de bine stapâneste tainele culturii traditionale, de care este pasionat, îl apreciez ca om de idei (generos în a le împartasi) si de initiative culturale temeinice. Multe lucruri bune si frumoase a realizat, lasând urme care conteaza, în vremea când era responsabil de Directia Judeteana pentru Cultura, Culte, Patrimoniul Cultural National. Am spus responsabil pentru ca acesta este cuvântul cel mai potrivit, care-l caracterizeaza pe deplin, grija cea mai mare a domniei sale fiind îndreptata spre cunoasterea, perpetuarea si sporirea mostenirii culturale, adusa la zi, îmbogatita, împrospatata cu forte si valente noi.
Mult timp, Constantin Donea s-a daruit multiplelor treburi, obligatiilor profesionale, si celorlalti, amânându-se pe sine, desi, sporadic, a publicat poezie în reviste de cultura. Dar iata ca, mai deunazi, mi-a facut o foarte placuta surpriza, aducându-mi în dar primul sau volum de versuri intitulat, sugestiv, "Solstitiu de iarna", aparut la Editura Niculescu, Bucuresti. Un volumas elegant, cu o coperta si desene datorate maestrului Ilie Boca, si închinat Doamnei Marilena. Sunt 92 de poeme, minimaliste, ferite de orice retorica, de un lirism dens, concentrat. O poezie confesiva, de esente tari, îndelung decantate, caligrafiate în linii subtiri, de stampa japoneza. Încântatoare poeme, cristaline, care raspândesc o lumina difuza, filtrata prin catifeaua melancoliei, continând si un sâmbure de tonica autoironie, care nu putea sa lipseasca unui sceptic jovial, asa cum este Constantin Donea, senin si cald împacat cu toate ale vietii, chiar în miezul unui solstitiu de iarna.
Carmen Mihalache
Incendiu de la un aparat fitness
Panica pe o strada din centrul orasului
Casa unui bacauan de pe strada Ecaterina Varga din centrul Bacaului a fost cuprinsa de flacari in plina zi. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale, iar la fata locului a ajuns si un echipaj de Politie. Din primele cercetari s-a stabilit ca incendiul s-a produs din cauza unui aparat de fitness.
Linistea locatarilor de pe strada Ecaterina Varga din centrul Bacaului a fost zguduita in plina zi, in jur de ora 13.00, de sirenele pompierilor. O casa din zona a fost cuprinsa de flacari, iar fumul negru care iesea pe geam a alertat toti vecinii. Nimeni nu stia ce s-a intâmplat, de ce a izbucnit incendiul, daca sunt victime sau daca flacarile se extind. Focul ardea mocnit, la etajul I. Au intervenit pompierii militari cu trei autospeciale de prima comanda, incadrate cu sase servanti si trei ofiteri. S-a folosit si apa, dar mai mult focarul a fost stins prin indepartarea materialelor combustibile care au fost cuprinse de flacari. Proprietarul vilei a ajuns si el imediat acasa, de unde abia plecase de nici 10 minute, dupa cum spuneau locatarii de la imobilele alaturate. Interventia in sine a durat foarte putin si, din fericire, incendiu a fost lichidat in limitele gasite. “Am actionat pentru o situatie de urgenta de stingere a unui incendiu produs intr-una dintre camerele de zi, din cauza unui aparat fitness, o banda de alergat, care a ramas sub tensiune. Proprietarul casei a fost evacuat, interventia nu a ridicat probleme deosebite, nu s-au inregistrat pagube materiale deosebite si nici victime”, ne-a declarat de la fata locului lt.col.Catalin Buftea, comandantul Detasamentului de Pompieri Bacau. Au ars bunuri si o parte din moblilierul dintr-o camera, insa fumul gros si inecacios a innegrit toti peretii imobilului. Un echipaj al Politiei a ajuns si el la fata locului pentru a face cercetari si a stabili cu exactitate ce s-a intâmplat.
Roxana Neagu
Falimentul Termon Onesti, falimentul administratiei Lemnaru
Gândul la iarna viitoare da fiori reci administratiei publice locale din municipiul de pe Trotus
Cu datorii de ordinul milioanelor de euro, societatea de termoficare din Onesti are zilele numarate. Iminentul faliment al Termon CT inseamna, de fapt, falimentul unei administratii locale care tine de 18 ani sub papuc orasul de pe Trotus. Desi si-au facut un titlu de glorie din investitiile in retehnologizarea sistemului public de termoficare, edilii onesteni au capitulat in fata realitatii cifrelor. Pretul gigacaloriei produsa de Termon Onesti este cu aproape 50 lei mai mare decât cea produsa de CET Bacau. Diferentele intre tariful de productie si cel de vânzare la populatie au inglodat in pasive societatea de termoficare onesteana. Termon poate fi un bun studiu de caz si pentru conducerea CET Bacau, in contextul in care Guvernul se pregateste sa mute responsabilitatea subventionarii agentului termic pe umerii municipalitatii bacauane.
Situatia economica in care se afla societatea de termoficare din Onesti – Termon – pare a fi fara iesire. Cu un administrator demisionar, cu datorii de milioane de euro catre diversi furnizori, dar si cu un numar tot mai scazut de clienti, soarta firmei controlata de municipalitatea onesteana pare pecetluita. De altfel, miercurea viitoare, consilierii locali onesteni se vor reuni in sedinta extraordinara pentru a discuta pe marginea iminentului faliment al Termon. Conducerea societatii de termoficare a elaborat mai multe documente financiare pe care le va prezenta alesilor locali in sedinta. Cifrele prezentate in adresele si notificarile intocmite de administratorul Termon vorbesc de la sine. Ele evidentiaza mai multe discrepante. Intre declaratiile edililor onesteni si realitatea economica a societatii de termoficare diferenta e, intr-adevar, de la cer la pamânt.
CL principalul creditor
Una din cauzele cele mai evidente ale pierderilor acumulate de Termon o reprezinta diferenta intre pretul de productie a energiei termice si cel de facturare la populatiei. Termon nu factureaza la valoarea reala gigacaloria, diferenta fiind suportata – cu târâita – din bugetul local, de catre unicul actionar al societatii de termoficare – municipalitatea onesteana. Din datele ce vor fi prezentate consilierilor locali onesteni, rezulta ca pretul local de producere a gigacaloriei este de 324, 6 lei inclusiv TVA, in timp ce valoarea facturata la populatie este de doar 206, 17 lei.
La 1 iunie 2011, administratorul Termon a remis Primariei Onesti o adresa prin care solicita municipalitatii acordarea sumei de 3,92 milioane lei pentru acoperirea integrala a diferentei dintre pretul local de productie, transport, distributie si furnizare (324, 6 lei) si pretul local de referinta pentru energia termica furnizata populatiei (206, 17 lei). Suma, precizeaza administratorul in adresa, ar urma sa fie folosita la plata restantelor acumulate catre furnizorul Conef Gaz SRL, in temeiul sentintei nr. 30 din 15 februarie 2011 emisa de Curtea de Arbitraj Comercial International.
Gigacalorie cu 50 lei mai scumpa ca-n Bacau
Administratorul Termon a elaborat, de asemenea, un program de eficientizare a activitatii firmei pe anul 2011. Programul are doar 3 pagini. Paradoxal, documentul arata ca pe primele cinci luni ale anului in curs, relatia societatii de termoficare cu consumatorii onesteni s-a derulat normal, Termon incasând de la clientii casnici cam tot ce avea de incasat. Astfel, din asa-zisul program de eficientizare aflam ca valoarea energiei termice facturata la populatie s-a ridicat la 2,85 milioane lei inclusiv TVA, in timp ce valoarea energiei termice incasate de la populatie se ridica la 3 milioane lei. Pe primele 5 luni ale lui 2011 Termon a primit de la Guvern subventii in cuantum de 1 milion de lei.
In realitate, desi cifrele atesta ca onestenii ar fi buni platitori, cel putin pentru prima jumatate a anului, pretul de producere a gigacaloriei a generat mari dezechilibre economice. In pofida investitiilor de ordinul milioanelor de euro in retehnologizarea sistemului de termoficare, investitii din care administratia Lemnaru si-a facut un titlu de glorie, pretul gigacaloriei este cu aproape 50 lei mai mare decât pretul gigacaloriei produsa la CET Bacau.
1 milion de euro datorie la vechiul furnizor de gaz
Conform adresei nr. 11697 din 10 iunie 2011, administratorul Termon anunta Primaria Onesti ca societatea se afla in stare de insolventa, cu datorii la zi de milioane de euro fata de creditori. Astfel, fostul furnizor de gaz, Conef Gaz, are de recuperat aproape 1 milion de euro de la societatea de termoficare. Intre creditori se numara si Consiliul Local Onesti care ar avea de recuperat de la Termon peste 1 milion de euro. Datoriile Termon fata de bugetul de stat se cifreaza la peste 359.000 lei, in timp ce datoriile fata de Termon SRL se cifreaza la 4,92 milioane lei (aproximativ 1,25 milioane de euro).
Furnizor schimbat, datorii neschimbate
In noiembrie 2010, societatea de termoficare a decis sa renunte la contractul de furnizare de gaz pe care-l derula, de mai multi ani, cu societatea Conef Gaz SRL Bucuresti. Conducerea municipalitatii onestene recunostea la acel moment datoriile de ordinul milioanelor de lei pe care societatea le avea fata de Conef. Firma de termoficare raportase la data respectiva pasive de 3,9 milioane lei in relatia contractuala cu furnizorul de gaz.
Schimbarea furnizorului de gaz, care intre timp a fost inlocuit cu E.ON Gaz, nu a dus la stoparea acumularii de datorii. Potrivit datelor oficiale, in iunie 2011 datoriile Termon catre E.ON ajunsesera la peste 1,3 milioane lei si asta in plina vara, când sistemul de termoficare nu functioneaza.
“Domnul primar sa rezolve problema”
Situatia financiara a Termon i-a facut pe mai multi alesi locali sa declare ca societatea se indreapta, cu pasi grabiti, spre faliment. In august 2010, Stefan Martin, consilier local din partea PDL, atragea atentia ca datoriile acumulate de Termon fata de Conef Gaz vor duce firma in insolventa. “Conef mai bine s-ar inscrie la masa credala, pentru ca asta e urmatorul pas”, prevestea Martin.
Reprezentantii PNL Onesti, partid cu care partidul primarului Emi Lemnaru – PSD – se afla in alianta, spun ca edilul trebuie sa gaseasca solutii. Mihaela Badic, sefa PNL Onesti, a declarat ca Lemnaru este artizanul sistemului centralizat de termoficare si tot el trebuie sa ofere solutii. “Domnul primar se contrazice. Termon nu mai are consumatori. Au mai ramas 4000 de apartamente bransate la sistem. Primaria are centrala proprie, gradinitele au centrale proprii. Unde sunt consumatorii? Daca in 2002 – 2003 s-a gândit sa faca acest sistem, trebuie sa gaseasca acum o solutie. PNL, desi are viceprimar, nu poate sa raspunda pentru 20 de ani de guvernare locala PSD. Domnul primar are sarcina de a gasi solutii pentru aceasta problema”, a afirmat Badic.
Ce spunea Lemnaru in 2010: "Noi consideram ca acesta este viitorul"
In noiembrie 2010, primarul Emil Lemnaru declara jurnalistilor Desteptarii ca sistemul de termoficare va continua sa functioneze chiar daca numarul clientilor scadea vazând cu ochii. Edilul aprecia la acel moment ca termoficarea pe orizontala ar fi viitorul Onestiului.
"In Onesti sunt 18.000 de apartamente, doar 5100 mai sunt bransate. Pierderile sunt de 5-10 la suta in sistem, fata de 50 la suta cât erau inainte. Vom continua sa furnizam agent termic si daca ramân numai 3000 de apartamente, pentru ca noi consideram ca asta este viitorul", afirma, increzator, primarul Lemnaru.
In august 2010, acelasi edil afirma ca populatia ar avea restante de 3,5 milioane lei catre Termon.
“E un sistem performant, dar trebuie sa se pregateasca si locatarii in acest sens. S-au debransat multi dar, din 18.000 de apartamente, tot au mai ramas 5.500, din care 2.800 sunt contorizate individual. E un lucru bun ca avem acest sistem de termoficare. Trebuie sa-i dam sansa si administratorului unic de la Termon sa-i convinga pe restul de pâna la 18.000 de consumatori sa se rebranseze la sistemul centralizat”, afirma Emil Lemnaru in vara anului trecut.
Conef Gaz, o “butelie” cu miros politic
Conef Gaz SRL, fostul furnizor de gaz al Termon si unul dintre principalii creditori ai societatii onestene, este detinuta de Conef Energy, cu 70 la suta parti sociale, respectiv Distrirom cu sediul in Magurele, Ilfov, cu 30 la suta din partile sociale. Conef Energy, proprietarul majoritar al Conef Gaz, este la rândul ei detinuta, in proportie de 99, 99 la suta de o firma olandeza RRA Gas BV, cu sediul in Amsterdam. Potrivit informatiilor vehiculate in presa economica centrala, in spatele Conef Gaz s-ar afla un fost secretar de stat in Ministerul Economiei, Dan Victor Alesandru. Prin intermediul Distrirom, Alesandru detine 30 la suta din Conef Gaz. Alesandru a fost secretar de stat la Ministerul Economiei, timp de câteva luni, in primul cabinet Tariceanu.
CET Bacau, un fel de Termon?
Situatia in care se afla Termon Onesti ar putea fi un nimerit studiu de caz pentru CET Bacau, mai ales in perspectiva preluarii de catre bugetul municipalitatii a subventionarii energiei termice livrate bacauanilor. Diferentele intre costul de productie si cel din factura greveaza finantele locale, blocajul aparut la Onesti avându-si originea si in faptul ca Termon a acumulat pierderi masive din cauza acestui decalaj intre sume.
Mai mult, dupa modelul Onesti, Primaria Bacau anunta investitii de milioane de euro in retehnologizarea sistemului public de termoficare, in timp ce numarul de apartamente din Bacau bransate la CET scade simtitor. Fara o piata de desfacere a energiei produse, soarta CET e pusa sub semnul intrebarii. Asta explica de ce iarna trecuta municipalitatea bacauana s-a angajat sa plateasca intretinerea clientilor casnici ai CET. Edilii bacauani au sperat ca momeala intretinerii gratis va face ca tot mai multi debransati sa revina la sistemul public de termoficare si la serviciile oferite de CET, lucru care ar fi crescut eficienta sistemului. Acest lucru, insa, pare departe de a se fi realizat.
Lucian Bogdanel
Primul spital care a invins reforma
Se face iar medicina la Comanesti
Saloanele din Spitalul Orasenesc “Ioan Lascar” Comanesti au inceput sa fie ocupate de bolnavi inca din primele zile ale redeschiderii. S-au intors la munca si o parte dintre angajatii plecati la alte spitale sau in somaj. Spitalul a primit grad de clasificare si se pregateste pentru incheierea contractului cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. Pâna când va primi bugetul, spitalul isi trateaza pacientii cu medicamente cumparate pe banii primariei.
Pacientii din zona arondata Spitalului Orasenesc “Ioan Lascar” Comanesti au aflat ca unitatea sanitara si-a redeschis portile pentru ei si nu s-au lasat asteptati. “Am anuntat chiar si preotii din zona de faptul ca spitalul functioneaza din nou, pentru a-si instiinta enoriasii ca nu mai este nevoie sa mearga in alte orase, ne-a declarat primarul Viorel Miron. Spitalul nu este plin, dar saloanele incep sa se umple. Important este ca oamenii au aflat ca nu s-a facut un azil de batrâni in locul spitalului nostru, care are traditie, dotare si personal cu experienta.”O parte din personalul pe care unitatea sanitara il avea inainte de povestea reorganizarii sale s-a intors la posturi. Au reluat munca 17 medici din 26, dar oricum 7 din cei care figurau in schema erau rezidenti, deci nu lucrau efectiv aici. Au fost rechemati asistenti medicali si infirmieri care fusesera redistribuiti la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau, Spitalul Municipal Onesti si Spitalul Orasenesc Buhusi.
Gradul IV la clasificare
Spitalul din Comanesti a fost singurul care nu a primit grad de clasificare cu ocazia evaluarii unitatilor sanitare cu paturi (publice si private), care a avut loc in lunile mai si iunie. Aceasta, deoarece Ministerul Sanatatii nu mai recunostea existenta acestui spital, propus, prin hotarâre de guvern, pentru transformarea in azil de batrâni. Intre timp, spitalul a obtinut, in instanta, suspendarea actelor normative care prevedeau reorganizarea sa si sistarea finantari de la CJAS. In regim de urgenta s-a intocmit la Directia de Sanatate Publica dosarul de evaluare. “Spitalul nostru a primit la clasificare gradul IV, cu plan de conformare, ne-a declarat primarul Viorel Miron. Ca toate spitalele din tara, si al nostru trebuie sa indeplineasca niste conditii in urmatoarele luni pentru a-si pastra acest grad.” Una dintre problemele unitatii sanitare, si care trebuie rezolvata in cel mai scurt timp, este lipsa unui medic anestezist cu norma intreaga. Gradul IV se acorda spitalelor cu grad de competenta bazal, in care se asigura asistenta medicala pentru afectiuni cu grad mic de complexitate. “Am avut specialist, dar l-am pierdut tot din cauza lor, cu aceasta reorganizare, a explicat edilul din Comanesti. Medicul nostru a fost redistribuit la Spitalul Onesti si nu-i putem cere acum sa se intoarca la noi. L-am atras cu greu la Comanesti, i-am creat toate conditiile, dar a fost nevoit sa plece.”
Medicamente cu bani de la bugetul local
La aceasta ora, spitalul din Comanesti este din nou o exceptie printre celelalte unitati sanitare cu paturi din judet, deoarece nu are contract cu CJAS. Managerul se pregateste de negocieri, dar pâna când se va aloca buget de la CJAS, s-a recurs la alte solutii. Stocul de medicamente s-a redus considerabil in perioada aprilie-mai, când spitalul a functionat fara contract cu CJAS. Pentru a se asigura tratamentul bolnavilor care s-au grabit sa vina la spitalul redeschis, Consiliul Local Comanesti a alocat unitatii pe care o administreaza de un an 100.000 lei.
Doina Mincu
La Pasapoarte iti astepti randul de acasa
Serviciul Public Comunitar pentru Evidenta si Eliberarea Pasapoartelor Simple inregistreaza deja un numar mai mare de solicitari comparativ cu alte perioade ale anului. Din acest motiv, conducerea institutiei a introdus recent un nou sistem de comunicare menit sa fluidizeze activitatea si sa vina in sprijinul solicitantilor. Este vorba despre o camera care transmite live la ce numar de ordine s-a ajuns, iar aceasta poate fi accesata pe www.prefecturabacau.ro.
Ideea de a monta o camera care transmite live la ce numar de ordine s-a ajuns in preluarea dosarelor a aparut pentru prima data anul trecut. "Am vazut numarul foarte mare de solicitari in perioada de vârf, adica lunile iunie, iulie, august si am realizat cât este de important sa se evite aglomeratia. Ne dorim ca cetatenii sa fie multumiti de serviciile noastre", a subcms. Florentina Ciobanu, sef Serviciu. Practic, prin intermediul camerei live, cei care au obtinut in prealabil un bon de ordine pot vizualiza de acasa la ce numar s-a ajuns si pot calcula in cât timp trebuie sa revina la sediul serviciului pentru prelucrarea dosarului, doar accesând site-ul Prefecturii Bacau, sectiunea Eliberare pasapoarte. "De exemplu, daca veniti la serviciul nostru si ati obtinut bonul de ordine cu numarul 140 nu trebuie sa stati de la primele ore aici. Cu ajutorul acestei camere puteti vedea exact la ce numar s-a ajuns", a mai explicat subcms. Ciobanu. Sistemul este inca la inceput, iar bacauanii inca nu cunosc in detaliu cum functioneaza.
Masuri suplimentare
Cum in lunile de vara, numerosi bacauani revin in tara pentru concediu sau pentru a perfecta anumite documente, la nivelul conducerii s-au luat masuri suplimentare pentru a face fata volumului de munca. "Am redus numarul concediilor, avem programul prelungit din zilele de miercuri, de la 8.30 la 18.30 si am introdus si acest sistem nou. Incercam sa primim un feedback pozitiv de la cetateni si sa ii multumim astfel pe toti", a mai spus seful serviciului. O alta masura este deschiderea unui al patrulea ghiseu de prelucrare a dosarelor. "Am solicitat deschiderea acestui nou ghiseu care va fi destinat cazurilor deosebite. Este vorba de persoane cu dizabilitati, mame cu copiisi alte cazuri de acest tip pe care le vom identifica ulterior. Pâna la mijlocul acestei luni speram sa fie functional", a mai explicat subcomisarul Ciobanu.
Avalansa de cereri
De la inceputul anului, Serviciul Public Comunitar pentru Evidenta si Eliberarea Pasapoartelor Simple a eliberat 13.442 de pasapoarte. Numai luna trecuta s-au intocmit 1.193 de documente de calatorie (cu 56 mai multe decât in iunie 2010). Anul trecut, cele mai multe documente s-au eliberat in luna august – 5.789. Pasaportul simplu temporar costa 216 lei si este valabil 1 an, in timp ce pasaportul electronic costa 276 de lei si este valabil 5 ani (doar trei ani pentru copii mai mici de 6 ani).
Incepând din acest an, pasapoartele se pot ridica si de la alte servicii publice comunitare din tara, daca se face o solicitare in acest sens sau de la ambasadele sau oficiile consulare din strainatate.
Pasii necesari in obtinerea pasaportului:
– bon de ordine de la pupitrul electronic
– achitarea taxelor aferente eliberarii documentelor (in sediul serviciului functioneaza un ghiseu CEC unde se pot face platile)
– functionarul anunta prin statia de amplificare numarul de ordine (sau cetatenii pot verifica numarul direct pe internet)
– verificarea documentelor si preluarea imaginilor (solicitantii nu mai completeaza cererile, datele fiind completate direct de functionarul public, iar documentele originale se scaneaza)
– solicitantii revin pentru ridicarea documentelor in aceeasi zi in cazul pasaportului simplu temporar si in 14 zile in cazul pasaportului electronic.
Orice nemultumiri legate de serviciile oferite de angajatii serviciului pot fi mentionate in condica de sugestii si reclamatii. Sesizarile de coruptie pot fi anuntate la linia verde anticoruptie: 0800.806.806.
Andreea Gavrila
Roxana Neagu
Cunoasteti noul sistem video de la Pasapoarte?
Adina Cernat
“Nu. Nu stiu de acest sistem si nici nu am cum sa-l accesez pentru ca nu sunt din Bacau. Vin tocmai din Moinesti si am nevoie de pasaport pentru ca vreau sa aplic in strainatate la o univesitate.”
Maria Manea
“Sunt aici de la 6.30. E 11.30 si nu am intrat. Nu stiu de niciun sistem. Noi abia am venit din Spania sa facem pasaport pentru copil. Oricum, nu stiu cât de bine e, pentru ca tot trebuie sa vii aici sa iei bon.”
Marinela Guzga
“Eu sunt din Bacau. Numai ca nu stiu de acest sistem ca azi-noapte am venit din Italia. Insa consider ca e un sistem bun si transparent. Oricum s-au schimbat multe aici, fata de cum era altadata.”
Rasadurile se vestejesc pe tarabe
In sectorul rezervat comercializarii unor marfuri de sezon, cum sunt rasadurile de legume, pepenii si brazii, este jale mare. Vremea rasadurilor este pe sfârsite, dar producatorii nu au motive de multumire: lunile de munca in sere si banii cheltuiti nu le-au adus nici pe departe profitul sperat. “Inca un an prost”, spun toti. O femeie din Pâncesti da glas disperarii si pesimismului: “De criza asta cred ca scapam numai pe Lumea Cealalta”.
Tarabele pregatite pentru comercializarea rasadurilor se intind pe aleea de pe una dintre laturile Pietei Centrale. Sunt multe la numar, destule au fost ocupate, marfa pare viguroasa, preturile nu sperie, dar clienti, ioc. “Nu cumpara lumea rasaduri, spune suparata Cristina Druga. De ani intregi ma ocup cu asta, dar acum merge slab de tot, desi este doar 15 bani firul de rasad. Am de toate si nu inteleg ce se intâmpla, fiindca inca se mai pot pune in pamânt. “Rasadul de varza, telina de radacina, conopida, busuioc, rosii sau praz nu rezista mai mult de doua zile pe taraba. Pentru a nu-l arunca la gunoi, agricultorii il duc inapoi acasa si il planteaza in gradina lor. “Poate la toamna, cu produsele, ne va merge mai bine”, spera Cristina Druga. Serioja Aradei este suparat ca produsele lor “le par tuturor scumpe, desi nu am crescut pretul de trei-patru ani, in timp ce toate celelalte s-au umflat, de la costul lucrarilor agricole, la curentul pe care il platim si noi ca tot românul”. Si rasadurile lui asteapta cumparatorii care nu mai vin. “Stiu familii care luau 300 de fire dintr-un fel, dar acum cumpara 20-30, pentru consumul lor. Tinerii au plecat in strainatate si au ramas batrânii acasa. Ei nu mai fac productie, fac agricultura pentru a pune ceva pe masa.” Oamenii spun ca pentru firele de rasad pe care le vedem pe tarabe incep sa munceasca si sa cheltuiasca bani inca din ianuarie. Când sa culeaga profitul, dau iar piept cu criza. “De prin ’90 ma ocup cu asta, ne-a declarat si Maria Raceanu, din Pâncesti, ca toti vecinii sai de taraba. Primii ani au fost buni, apoi am mers tot la vale. Acum e jale. Ale noastre trebuie sa fie ieftine, dar tot ce cumparam pentru a trai este scump. Cum sa rezistam? Cred ca de criza scapam numai pe Lumea Cealalta.”
Doina Mincu
Romania nu vrea sa vanda teren agricol strainilor pana in 2017
Pre?edintele Comisiei prezidentiale pentru Agricultur?, Valeriu Steriu, a declarat, miercuri, c? statul român va cere Comisiei Europene men?inerea interdic?iei pentru str?ini de a achizi?iona teren agricol în România pân? în 2017. ”Vrem s? m?rim interdic?ia cu trei ani pentru ca abia din 2017 str?inii s? poat? cump?ra teren în România", a declarat Steriu, la o conferin?? privind agricultura ?i securitatea alimentar?. Acesta a declarat c? o astfel de interdic?e a fost cerut? ?i de Ungaria ?i Lituania ?i c? r?spunsul Comisiei a fost unul favorabil. Comisia European? a cerut la finalul anului trecut atât României, cât ?i Bulgariei, s? permit? cet??enilor UE s? cumpere terenuri agricole înainte de 2014, anul în care ia sfâr?it perioada de tranzi?ie prevazuta in Tratatul de aderare.
Sursa: evz.ro
Dan „Felix” Voiculescu se declara adeptul unei republici prezidentiale
Liderul PC Dan Voiculescu avanseaz? pe blog câteva propuneri privind revizuirea Constitu?iei, printre acestea num?rându-se ?i instituirea unei republici preziden?iale. "În opinia mea, revizuirea Constitu?iei este absolut necesar?. Nu pentru c? o vrea Traian B?sescu sau USL, ci pentru c? realitatea ultimilor ani ne-a demonstrat c? ambiguit??ile ?i paralelismele din textul legii fundamentale genereaz? blocaje institu?ionale cu efecte politice, economice ?i sociale extrem de grave", scrie vicepre?edintele Senatului, Dan Voiculescu. El crede c? o republic? preziden?ial? ar rezolva problema deselor blocaje constitu?ionale ce apar între Guvern ?i pre?edinte.
Sursa: Realitatea.net
Un avion cargo s-a prabusit in Afganistan
Un avion cargo s-a prabusit miercuri intr-o zona muntoasa din estul Afganistanului, au anuntat Ministerul afgan al Transporturilor si forta internationala a NATO in aceasta tara, ISAF, fara a putea furniza un bilant al victimelor, relateaza AFP. Potrivit ministerului, avionul fusese inchiriat de ISAF, dar un purtator de cuvant al fortei internationale a dat asigurari ca nu este in masura sa confirme aceasta informatie. Accidentul s-a produs in districtul Ghorband din provincia Parwan. "Un avion inchiriat de ISAF s-a prabusit in muntii Shakar Dara, in provincia Parwan, noaptea trecuta", a declarat pentru AFP purtatorul de cuvant al Ministerului Transporturilor, Nangyalai Qalatwal. "Nu este un avion al ISAF. Din ce stim noi, este un avion inchiriat, incercam sa aflam daca a fost inchiriat de ISAF", a declarat la randul sau comandantul Tim James, un purtator de cuvant al ISAF.
Sursa: Romanialibera.ro
Fotbal / Liga a II-a: De trei stele
Florin Lovin, Marius Croitoru si Cristi Haisan se pregatesc cu FCM Bacau
Legiunea ex-bacauana din lotul FCM-ului se mareste de la o zi la alta. Dupa ce Florin Lovin a fost prezent la primul antrenament din intersezon, ieri au aparut alte doua nume noi: mijlocasul Marius Croitoru si goal-keeper-ul Cristi Haisan. "Sunt nume noi, dar vechi, pentru ca vorbim de fosti jucatori ai Bacaului. Acum isi cauta echipe si ne-au cerut permisiunea sa se pregateasca alaturi de noi in aceasta perioada", a explicat antrenorul Gheorghe Poenaru prezenta celor trei fotbalisti la sedinta efectuata dimineata pe stadionul "Municipal".
Destinatii
"Sincer, ma bucura venirea lor pentru ca au posibilitatea sa le povesteasca si jucatorilor tineri din lotul nostru din tainele acestui sport, mai ales ca Lovin si Croitoru au jucat si in Liga Campionilor", a completat tehnicianul "galben-albastrilor". Lovin a incheiat in aceasta vara conturile cu formatia germana TSV 1860 Munchen, Croitoru a fost in lotul Astrei Ploiesti in sezonul precedent, iar Haisan si-a reziliat pe cale amiabila contractul cu FC Brasov.
L-au luat pe Chirila
In timp ce Lovin, Croitoru si Haisan sunt doar in pregatire cu FCM Bacau, clubul "galben-albastru" a anuntat si primul transfer al verii. De astazi, lotul va fi completat cu mijlocasul Chirila, un fotbalist de 21 de ani adus de la FCM Onesti. Tot astazi, elevii lui Gheorghe Poenaru vor trece pe la vizita medicala programata la o clinica bacauana. Pe de alta parte se lucreaza la definitivarea calendarului de meciuri amicale, aparând posibilitatea ca pe fir sa intre inclusiv un test cu o echipa de Liga I.
Dana Popa
Campionat national K1: Finala intre bacauani
Aur, argint si bronz national pentru SCM Bacau in finala K1 de la Târgoviste. "Sunt foarte multumit si mândru de rezultatele obtinute, având in vedere faptul ca la acest campionat au participat si cluburi cu sportivi profesionisti", a subliniat antrenorul Gabriel Muntenasu dupa un concurs care a reunit la start aproximativ 50 de luptatori de la 23 de structuri sportive din tara.
Titlu de aparat
Reuniunea nationala a fost prefatata de o gala profesionista in care ar fi trebuit sa intre si bacauanul Alexandru Ionel. Accidentat insa cu doua saptamâni inaintea competitiei, sportivul de la SCM s-a rezumat la intrecerile "amatorilor", unde avea de aparat titlul national cucerit in gala K1 de anul trecut. "Era pregatit pentru profesionisti, dar n-am vrut sa riscam", a explicat Gabriel Muntenasu.
La puncte
In semifinalele categoriei -75 kg, Alexandru Ionel a avut nevoie de numai trei secunde pentru a-l face KO pe un sportiv de la Metrorex. Pe partea cealalta de tablou, tot inainte de limita s-a impus, in repriza I, Cristian Rotar, care a avut un adversar din Câmpia Turzii. Finala bacauana a fost decisa la puncte, experienta lui Ionel cântarind greu in obtinerea aurului national. Colegul sau de club Rotar a intrat asadar in posesia argintului.
Debut
Pe podium a urcat si Alexandru Curcudel, debutant in K1. Bacauanul a câstigat primul meci la puncte, in timp ce in semifinale oponentul sau (elev la scoala lui Alin Panaite, Respect Gym) i-a spart pometele cu genunchiul si a pus capat luptei. "A fost un adversar puternic, cu un palmares bogat, dar cred ca Alexandru il poate invinge la competitiile viitoare", a precizat Muntenasu. In finala mica, Curcudel a câstigat impotriva unui sportiv de la Scorpion Iasi, caruia i-a provocat fractura de piramida nazala. Si a cucerit astfel medalia de bronz.
Dana Popa
Handbal feminin / Liga Nationala: Lot cristalizat
CSM Bacau si-a completat echipa cu doua jucatoare din "nationala" Ucrainei
La o zi dupa primul antrenament din istoria clubului, CSM Bacau si-a prezentat inca doua achizitii. De ieri, in echipa au intrat doua jucatoare cu experienta, ambele titulare in "nationala" Ucrainei. "Am gasit o atmosfera frumoasa si sper sa facem un campionat bun. Despre handbalul românesc stiu ca este cel mai bun din lume. Cine nu a auzit de Oltchim?", a declarat Iryna Shutska Sheyenko (foto), un pivot de 28 de ani care de opt ani joaca in reprezentativa Ucrainei, iar la nivel de club a evoluat in Liga Campionilor si Cupa EHF cu Motor Zaporozhye (2002-2009) si HC "Sparta" (2010-2011). Al doilea nume nou este al Natalyei Parkhomenko, un goal-keeper de 32 de ani care de asemenea a jucat la Motor Zaporozhye (2000-2007), HC "Smart" (2008-2010) si HC "Sparta" (2010-2011). Dupa sosirea celor doua ucrainence, lotul CSM-ului a atins cifra 14, cristalizându-se o echipa care va merge joi la Bucuresti pentru vizita medicala, iar duminica va pleca in cantonament la Poiana Brasov (10-19 iulie). La revenirea acasa, formatia pregatita de Gabriela Manea si Adrian Brezan va demara seria jocurilor de verificare in perspectiva campionatului care va debuta pe 3 septembrie, cu o deplasare la Cetate Deva. (D.P.)
„Nu am terminat benzina”
Din trio-ul ex-bacauan prezent in aceste zile la antrenamentele FCM-ului, cel mai recent a evoluat in "galben-albastru" goal-keeper-ul Cristi Haisan, adus sub forma de imprumut de la FC Vaslui in sezonul 2008-2009. "Chiar daca am fost la Brasov, am tinut legatura cu domnul Poenaru, pe care l-am avut antrenor la Bacau acum doi ani", si-a amintit portarul de 30 de ani care apreciaza ca "FCM Bacau are acum un lot tânar, alaturi de jucatori cu experienta precum Apostol sau Codreanu, de la care au ce sa invete. Le doresc multa bafta in sezonul ce vine pentru ca nu se compara liga a II-a cu liga a III-a".
– Cristi, cu ce ocazie in Bacau?
– In primul rând, aici locuiesc, aici am casa si familia. Din moment ce echipa din localitate a inceput pregatirile, m-am gândit ca este bine sa fac si eu antrenamente.
– Ce variante ai dupa despartirea de FC Brasov?
– Nu-mi place sa spun lucruri mari. Vad ca in ultimul timp in Liga I se pune accent pe tinerete, iar portarii cu experienta si care au o vârsta nu mai sunt cautati. Pe mine ma ambitioneaza acest lucru, pentru ca pot, pot foarte mult. Nu am terminat benzina! Imi doresc sa continui tot in Liga I, dar daca nu va fi sa fie, vom vedea. Telefonul meu este deschis 24 de ore din 24.
– Exista posibilitatea unui transfer in afara tarii?
– Plecatul afara a devenit un fel de limbaj de lemn pentru jucatorii români, care nu prea mai sunt cautati la echipele din alte campionate. Echipa nationala nu a mai acumulat rezultate in ultima vreme, in cupele europene iarasi nu s-a jucat prea mult si fotbalistii nu au avut posibilitatea sa arate ce pot. Pentru mine, cred ca acest capitol al strainatatii este unul terminat. Am ceva experienta in Liga I, dar afara sunt cautati jucatori de echipa nationala, jucatori cu foarte multe meciuri in cupele europene, ori eu am fost privat de acest lucru pentru ca si la Vaslui nu am avut decât câteva prezente sporadice in Europa League, iar la "nationala" cu o singura floare nu se poate face primavara. Nu vreau sa-mi pun sperante in ceva ce stiu ca nu va fi…
– Atunci, daca nu va fi sa continui in Liga I, ai fi dispus sa accepti un contract la Liga a II-a?
– Repet, telefonul meu este deschis in permanenta. Daca mi se propune un proiect interesant, atunci accept cu mare placere. (D.P.)
Judo: Verificare inainte de vacanta
Dupa dusul rece suferit acum doua saptamâni in finala U11 de la Techirghiol, unde a ratat podiumul, delegatia CS Bronx / SCM Bacau a gustat partea plina a paharului in cadrul unui turneu de verificare organizat la Ghimes. In concurs au intrat peste 100 de copii de la opt cluburi, cei 12 bacauani coordonati de Daniel Zodian realizând un concurs dulce inainte de vacanta. Loredana Pantâru a câstigat detasat categoria 29 kg (U11), dupa o finala cu emotii disputata in fata colegei sale Madalina Ardeleanu. Pe pozitia a III-a s-a clasat Melania Calfa (26 kg), care a luptat la U13 in conditiile in care inca se incadreaza la U11. "Dupa ce ocupat locul V in finala de la Techirghiol, Melania a facut acum meciuri bune", a apreciat Daniel Zodian, care considera ca surpriza competitiei de la Ghimes a fost realizata de Madalina Gavriluta, invingatoare la U17 (44 kg) chiar daca este in primul an la U15. Reteta succesului: o tehnica superioara comparativ cu cea afisata de adversarele sale mai mari. Alte rezultate au fost obtinute de Maria Gavriluta (locul II la 32 kg, U13), Alina Mustata (locul III la 48 kg, U17), Nicoleta Balan (locul III la 48 kg, U17), Razvan Pantâru (locul II la 48 kg, U13), Octavian Cechea (locul II la 38 kg, U13) si Florin Bratu (locul III, U15). (Dana P.)
Atletism / CM juniori II: La start
Intre 6-10 iulie, cei mai buni atleti din lume se intrec la Lille (Franta) pentru titlurile mondiale ale cadetilor. Din lotul de 35 de sportivi români, sapte sunt legitimati la cluburile din Bacau si Onesti. Prima care va intra in concurs va fi Petronela Simiuc (CSM Bacau 2010), seriile cursei de 1.500 m fiind programate pentru ora 12.50. Reuniunea de dimineata se va incheia cu calificarile la 100 m (14.25), intre cei 111 de participanti numarându-se si Mihai Petrescu (CSM Onesti). Dupa-amiaza (18.55) va concura Elena Panturoiu (CSM Onesti), la triplusalt.
In ziua a II-a vor avea loc semifinalele si finala probei de 100 m, in timp ce pe 8 iulie se va alerga in serii la 200 m (ora 13.00), cu onestenii Alexandru Terpezan si Stefan Gainusa in block-start-uri. Tot vineri va intra in scena Bianca Budaes (SCM Bacau) la 2.000 obstacole (ora 12.30), pentru ca dupa-amiaza sa se dea lupta pentru medalii la triplusalt (19.50) si 5.000 m mars (18.15, concureaza Mihaela Puscasu – CSM Onesti). In continuare se vor desfasura semifinalele la 800 m (unde participa Petronela Simiuc). Sâmbata vor debuta probele de stafeta, in echipa României figurând onestenii Petrescu, Terpezan si Gainusa, iar ultimele finale vor avea loc duminica. (D.P.)
Cereri in programul Casa Verde, doar pana in august
Programul Casa Verde, aflat la editia a II-a si care a debutat pe 1 iunie 2011 a fost extrem de accesat de locuitorii din judetele Alba, Bihor, Brasov, Buzau, Covasna, Dolj, Giurgiu, Harghita, Mehedinti, Olt, Salaj, Sibiu, Valcea si Vrancea unde s-a depasit fondul alocat la deschiderea sesiunii. In aceste judete s-a sistat incepand de 1 iulie primirea dosarelor de finantare. Municipiul Bucuresti si celelalte judete, printre care se afla si Bacaul, vor mai primi dosare de finantare pana pe 15 august 2011. "Dupa 15 august, Agentia Fondului de Mediu va realiza o redistribuire a fondurilor intre judete, in sensul ca sumele ramase disponibile in unele judete se vor redistribui in judetele unde solicitarile sunt mai mari decat valorile repartizate initial", a precizat Maria Ionos, purtator de cuvant la Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Bacau. De la inceputul acestei editii, pana la data de 30 iunie 2011, la sediul ARPM Bacau au fost depuse pentru Casa Verde, din partea persoanelor fizice 175 de dosare, suma totala solicitata fiind de 1.058.323 lei. Suma alocata pentru judetul Bacau in aceasta editie a programului este de 3.259.185 lei. (A. Gavrila)
Cercetare si tehnica, reunite la acelasi targ
In perioada 7-9 iulie, la Central Plaza Bacau se desfasoara Expotehnica si Salonul Regional al Cercetarii. Cele peste 40 de firme si institute sau centre de cercetare-dezvoltare din Romania si Republica Moldova vor prezenta celor interesati produsele si serviciile proprii, in numeroase domenii: industria aeronautica, aparate de masura si control, masini, unelte, tehnologii si materiale pentru constuctii, biotehnologii pentru legumicultura si horticultura, inginerie mecanica, tehnologii pentru industria chimica, geologie, tehnologii pentru sisteme si echipamente pentru situatii de urgenta si protectia mediului. Programul de vizitare este intre orele 10-18. Pe timpul expozitiilor va avea loc si Bursa contactelor intre oamenii de afaceri si cercetatori in vederea prezentarii rezultatelor cercetatii si oportunitatilor de transfer in economie a produselor, tehnologiilor inovative / performante. "Consideram ca un astfel de eveniment constituie un bun prilej pentru specialisti de a incheia afaceri profitabile, precum si un prilej unic pentru cercetatori, ingineri, studenti si publicul larg de a profita de diversitatea produselor expuse si de serviciile oferite de catre expozanti", a declarat Mihai Tulbure, directorul Camerei de Comert si Industrie Bacau. (A. Gavrila)
Drum mai drept spre clinicile din strainatate
Legislatia cu privire la tratamentul in strainatate al pacientilor care nu pot fi tratati in Romania a fost modificata printr-un ordin al ministrului Sanatatii, Atilla Cseke. Dosarele pacientilor se vor depune, ca si pana acum, la Directia de Sanatate Publica (DSP), iar recomandarea pentru tratament in strainatate va fi facuta tot de o comisie de specialitate din centrele universitare. Noutatea este aceea ca bolnavii sau reprezentantii lor au libertatea de a contacta clinicile din strainatate si de a purta corespondenta cu ele. Inainte de aceasta modificare, coordonatorul de programe din DSP stabilea legatura cu clinicile recomandate de comisie pentru a se stabili conditiile de tratament. De multe ori, legatura se stabilea greu, spre disperarea bolnavilor aflati in situatii critice. În conditiile în care bolnavii sau reprezentantii legali ai acestora îsi exprima optiunea pentru a realiza corespondenta în mod direct cu clinicile recomandate de comisia de specialitate teritoriala, acestora le revine obligatia de a prezenta la DSP documente oficiale emise de clinici, cu antet si semnatura, care sa cuprinda date privind: identificarea clinicii; identificarea pacientului; conditiile de plata; programarea pacientului. MS sustine ca aceasta modificare va reduce timpii de asteptare, deoarece pacientii si rudele acestora sunt motivati sa grabeasca toata procedura. In noua legislatie a fost eliminat unul dintre criteriile de prioritizare. Este vorba despre cel care se referea la ,,beneficiul tratamentului estimat pentru societate”, dezavantajos si nedrept pentru pacientii cu varsta de peste 65 de ani. Conform noului act normativ, au fost stabilite termene clare pentru fiecare etapa din cadrul procedurii privind trimiterea unor categorii de bolnavi la tratamente în strainatate. De asemenea, s-a instituit obligatia bolnavului de a se prezenta în termen de 14 zile lucratoare sau ori de cate ori este programat la medicul curant de specialitate care i-a recomandat tratamentul în strainatate, pentru evaluarea starii de sanatate. Si medicul curant de specialitate care recomanda tratamentul în strainatate va avea obligatia de a elabora un raport medical pentru evaluarea starii de sanatate la un an dupa primul control efectuat si sa il transmita DSP. La randul lor, directiile de sanatate publica trebuie sa devina mai transparente in gestionarea acestui program si sa actualizeze periodic informatiile cu privire la numarul cererilor înregistrate pentru trimitere la tratament în strainatate si stadiul solutionarii lor. Foarte important pentru pacientii presati de timp, comisia care aproba finantarea dosarelor, si care functioneaza la MS, se va intruni de doua ori pe luna, nu doar o data, ca pana acum. In anul 2011, Programul gratuit de tratament în strainatate a MS are un buget de 29 milioane de lei, cu aproximativ 3 milioane de lei mai mult fata de anul 2010. Presiunea pe buget este insa uriasa, in conditiile in care se inregistreaza tot mai multe cereri din partea bolnavilor, in special a celor cu leucemie, in cazul carora transplantul de maduva costa in jur de 100.000 de euro. Chiar in aceasta perioada, din judetul Bacau se afla la tratament in Israel o farmacista de 28 de ani, bolnava de leucemie. Cazul Andreei a fost unul dintre cele mai grave, deoarece boala avansa galopant. Tanara bacauanca este dintre putinii pacienti care au reusit sa obtina, de la inceputul acestui an, aprobarea pentru tratament peste hotare, iar aceasta dupa o lupta indarjita a familie si a celor care au fost solicitati sa ajute la salvarea Andreei. (D. Mincu)
Control la masinile de gaurit
La sfarsitul lunii iunie, Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Bacau a demarat o campanie mai putin obisnuita. Comisarii consumatorilor au inceput verificarea amanuntita a modului in care se asigura securitatea utilizatorilor de echipamente electrice de joasa tensiune, precum masinile de gaurit, rindeluit sau frezat. Controlul vizeaza inclusiv respectarea conditiilor de introducere a acestora pe piata din punct de vedere al electrocompatibilitatii si in functie de nivelul zgomotului transmis prin aer. Inedita, aceasta tematica nu a fost aleasa intamplator. CJPC Bacau a primit o serie de sesizari din partea unor cumparatori, referitoare la calitatea si comercializarea acestor produse. Si s-a dovedit ca nu fara temei i s-au adresat comisariatului. "Am identificat pe parcursul controlului o serie de abateri, ne-a spus Toader Fratila, comisarul sef al CJPC. Caracteristicile tehnice, instructiunile si restrictiile de utilizare a unor echipamente nu erau traduse in limba romana. La altele nu erau mentionate numele si adresa importatorului. Mai mult decat atat unii operatori economici nu detineau autorizatie de functionare pentru punctul de lucru pe care noi l-am verificat." In consecinta, niciunul dintre operatorii economici supusi controlului nu a scapat nesanctionat. Dintre cele 15 societati comerciale luate la bani marunti, doua au primit avertisment iar toate celelalte au fost amendate. Valoarea amenzilor se ridica la 17.000 lei. Si inca nu sunt atat de dure, daca avem in vedere faptul ca echipamentele electrice de joasa tensiune vizate pot provoca accidente extrem de grave, in cazul in care nu corespund calitativ sau utilizatorii nu sunt atentionati cum sa le foloseasca. Tocmai de aceea comisarul sef al CJPC Bacau recomanda populatiei: "Sa nu achizitioneze asemenea produse de la persoane neautorizate, din locuri improvizate, ci de la agenti economici cu traditie, specializati in comercializarea lor. In ce ne priveste, acolo unde vom identifica abateri de la normele legale, vom fi fermi in luarea deciziei de scoatere a acestor produse de la comercializare, distrugerea lor si sanctionarea celor vinovati". Pentru inceput au fost luati in vizor operatorii economici din mediul urban. Controlul continua in comunele judetului, unde, firesc, vor fi gasite mult mai multe societati comerciale care vand masini de gaurit, de rindeluit sau frezat. (E. Tintaru)






