Evenimentul rutier s-a petrecut pe drumul european, in afara localitatii Valea Seaca. Conducatorul auto, Mustafa R. (53 de ani), din judetul Constanta, a adormit la volan si dupa ce a izbit un alt autoturism care se deplasa in aceeasi directie a ajuns in santul de pe marginea drumului. In urma impactului soferul si o minora de 15 ani, care se afla in masina, au ajuns la spital pentru ingrijiri. (G. Panaite)
Sofer prins beat in fata Politiei
Un barbat din Bacau era atat de beat in momentul in care s-a urcat la volanul masinii incat nici nu s-a mai obosit sa se fereasca de politistii de la Rutiera. In drumul sau spre casa a ales sa circule pe strada Spiru Haret si chiar in fata Politiei un agent l-a tras pe dreapta. In urma testarii cu etilotestul, oamenii legii au constatat ca Dan D. (44 de ani) avea 1,08 mg/alcool pur in aerul expirat si l-au invitat in sediu unde i-au intocmit dosar penal. (G. Panaite)
S-a inaugurat Primaria Tamasi
Comuna Tamasi are, de duminica, o primarie noua. Cladirea in care va functiona administratia locala a fost inaugurata, la ora 12, in prezenta a numerosi oaspeti de seama: Constantin Scripat, prefectul judetului, Dragos Benea, presedintele CJ Bacau, parlamentarii democrat-liberali Gabriel Berca, Mihai Banu si Adrian Popescu. P.S. Ioachim Bacauanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, aflat in fruntea unui sobor de preoti, a sfintit Biserica “Nasterea Maicii Domnului”, precum si noul sediu al primariei. La sarbatoarea din Tamasi au mai participat sefi de deconcentrate, primari din zona, cadre didactice, locuitori. Edificiul a costat 1.700.000 de lei si are peste 800 de metri patrati, adapostind, pe langa primarie, biblioteca publica din Tamasi, care are o sala de lectura si un depozit de carte. (Silvia P.)
Presedintele Macedoniei a fost in Bacau
Presedintele Macedoniei, Gjorge Iavnov, a fost in tranzit in judetul Bacau. Vineri, acesta a aterizat pe Aeroportul International „George Enescu” din Bacau. A fost intampinat de prefectul judetului, Constantin Scripat, cu care a discutat neoficial timp de 40 de minute. Acesta si-a continuat ulterior drumul spre Iasi unde era asteptat la Prefectura pentru a discuta cu oficialii ieseni despre oportunitatile de colaborare, dar si alte aspecte legate de administratie. Recent, seful statului macedonean a mai efectuat o vizita de lucru in Romania, la acea data dorind sa se intalneasca cu Asociatia Macedonenilor din tara noastra. (A. Gavrila)
Apa calda si caldura GRATIS si in aceasta iarna
Se reia pomana electorala
Alesii locali au aprobat in ultima sedinta extraordinara proiectul de hotarare care vizeaza subventionarea integrala a facturii la caldura si apa calda in perioada sezonului rece, respectiv 1 noiembrie 2011-31 martie 2012, pentru abonatii la furnizorul de energie termica.
Este vorba de cei care se incadreaza intr-un plafon de pana la 786 de lei pe membru de familie, sau 1082 in cazul persoanei singure. Consilierii PDL au dorit amendarea proiectului astfel incat toti bacauanii sa primeasca ajutorul de incalzire nu doar cei care sunt racordati la sistemul centralizat. „Sa scoatem treaba asta cu beneficiari ai energiei termice produse in sistem centralizat, adica sa beneficieze toata populatia care indeplineste conditiile conform legii”, a sustinut Constantin Draganuta, consilier local din partea PDL. Consilierii PNL si PSD nu au amendat proiectul pe motiv ca potrivit Ordonantei de Guvern 70/2011 in baza careia s-a formulat hotararea de Consiliu Local nu se poate acorda ajutorul decat pentru cei care au agent termic din sistemul centralizat. S-a aprobat in schimb cu majoritate de voturi formarea unei echipe mobile care sa se deplaseze la clientii CET pentru a-i ajuta sa completeze conventiile individuale si cererile de ajutor.
Anul trecut, cifre sub asteptari
Echipe sunt, punctele de colectare a cererilor s-au fixat, numai doritori sa fie pentru ca anul trecut bacauanii nu s-au grabit sa semneze cu CET-ul, de teama sa nu fie legati mult si bine de furnizor. „Noi facusem niste estimari mai generoase, in sensul in care ne-am asteptat la 20-25.000 de beneficiari. Trebuie sa spun, anul acesta se mentin restrictiile cu privire la acordarea acestui ajutor. Anul trecut au rezultat 3.200-3.500 de beneficiari, nu pentru ca nu am vrut noi sa le dam ajutoare, ci pentru ca nu se incadrau in conditiile impuse de legislatie ”, a explicat viceprimarul Roxana Mironescu. Dincolo de cifrele mult prea optimiste ale municipalitatii, circa 8.000 de familii se incadrau in plafonul de 1.318 lei pe membru de familie. Numai 3.000 din acestea au apelat la „ajutorul” primariei. Subventia pentru incalzirea locuintei se acorda in baza declaratiei pe propria raspundere insotita de documente justificative. Cererile se depun anul acesta in sapte puncte: Primaria, Primaria 2, sediul SPAS, Politia Locala, punctele CET de pe strazile Aprodu Purice, Henri Coanda si Razboieni.
Conventii individuale obligatorii
Decizia de subventionare vine dupa ce in precedenta sedinta, tot Consiliul Local a aprobat o hotarare prin care ìi obliga pe abonatii CET sa incheie o conventie individuala cu societatea, altfel sunt pasibili de amenzi intre 300 si 500 de lei. In plus, se prevede si ca 50 la suta din penalitatile la datoriile lor sa fie suportate de bugetul local. Asociatiile au datorii de 29 de milioane de lei catre furnizor, si penalitati care insumeaza 12 milioane din aceasta suma. Toate formalitatile trebuie indeplinite pana pe 28 octombrie.
Nu vor beneficia de ajutor de incalzire cei care au mai mult de o locuinta, au motocicleta, motoreta, scuter, masina, drujba sau tractor. Nici cei care au combina, presa de ulei, gater sau alte utilaje de prelucrare a lemnului nu vor fi admisi. Nu vor fi luati in calcul nici cei care au peste trei vaci, 5 porci, 20 de oi sau 15 familii de albine. De asemenea, nu trebuie sa depaseasca o anumita suprafata de teren, respectiv de 1.000 mp in urban sau 2.000 mp, in rural.
Andreea Gavrila
Zilele Bacaului, sub semnul KITSCH-ului
Vreme mohorata, evenimente amanate si un buget prea mare
De la un an la altul, Zilele Bacaului poarta acelasi hram. Anul acesta nu a facut exceptie, manifestarile avand acelasi aer de balci ieftin, dar in care s-a investit substantial. Cireasa de pe tort a fost chiar vremea care a dat peste cap planurile organizatorilor.
Zilele Bacaului, editia 2011, au debutat cu deschiderea Targului de Procoava din centrul orasului, inca de joi. Cele mai multe evenimente erau insa programate pentru acest weekend, cand pe langa concerte, bacauanii ar fi trebuit sa asiste la competitii sportive si parade care mai de care mai atractive. Vremea rea a dat insa peste cap planurile stabilite initial, singura parada care s-a desfasurat fara probleme fiind cea de sambata, a motociclistilor bacauani.
Balci cu pretentii de manifestare artistica
Desi sambata seara, distractia trebuia sa fie la ea acasa, pe platoul din fata Salii Sporturilor doar o mana de adolescenti s-a adunat in fata scenei in asteptarea artistilor in voga care urmau sa concerteze. Mai multa aglomeratie era sub corturile amplasate de comercianti, care sperau sa vanda macar cat sa acopere chiria si in zona de distractii. "Nu prea am vandut. Cred ca este si vremea de vina, dar suntem si cam prost pozitionati. Indiferent cat vindem trebuie sa achitam chiria", a spus un comerciant din Sfantu Gheorghe, care a platit pentru amplasarea a doua corturi in cele doua seri suma de 2.000 de lei. "A mers foarte prost, ca in fiecare an de altfel. Romanul se uita, dar mananca seminte si se uita la artisti de 16-17 ani care vin pe scena", a spus dezamagit si Vlad Dutu, comerciant din Bacau. Ploaia rece i-a determinat pe oameni sa ramana acasa. Doar curiosii au iesit si s-au aratat dezamagiti de ceea ce au gasit, comparativ cu bugetul alocat. "De la un an la altul este aceeasi desfasurare", ne-a spus Constantin Oprisan.
Duminica, evenimente amanate
Desi duminica dimineata erau programate doua evenimente, respectiv Crosul Zilele Bacaului si Parada cailor de rasa, s-a luat decizia de a amana celor doua manifestari pentru weekend-ul 15-16 octombrie, daca si vremea va fi propice.
Municipalitatea a alocat in acest an 7.000 de lei pentru inchirierea de utilaje pentru montarea celor doua ecrane care au stat in lateralele scenei. Acestea au functionat pe parcursul concertelor, dar intre imaginile transmise live, organizatorii au strecurat si clipuri publicitare.
250.000 de lei este suma pusa la bataie de municipalitate pentru evenimentul din acest an. Cea mai mare parte a sumei s-a dus pe onorariile artistilor care au primit 95.000 de lei. Scena, luminile si sonorizarea au costat 20.000 de lei, in timp ce cheltuielile cu promovarea evenimentului s-au ridicat la 15.000 de lei. Cazarea artistilor, precum si a personalului tehnic a depasit suma de 20.000 de lei.
Andreea Gavrila
Drama unui COPIL care nu poate striga dup? AJUTOR
Mai are cateva luni pana la majorat, dar in ochii celor din jur Ionut Musca a ramas tot un copil. Boala nu i-a permis sa se dezvolte normal si pare, mai degraba, o fiinta ratacita pe aceasta lume. Mama lui a murit in urma cu opt ani si de atunci tatal sau s-a angajat sa-i poarte de grija. si a reusit pana de curand, cand veniturile s-au redus si a ajuns in situatia sa nu mai aiba nici ce sa-i dea de mancare.
O fiinta firava, schimonosita de boala si de saracie. Asa l-am cunoscut pe Ionut Musca (17 ani) in garsoniera de pe strada Bucegi, din municipiul Bacau. Ochii frumosi i s-au luminat cand a vazut persoane straine in locuinta sa, dar in urmatoarea secunda a cazut in capcana bolii care nu-l tine lucid mai mult de cateva clipe. Traieste intr-o lume necunoscuta si doar tatal sau, care-i tine loc si de mama si de tata de cand sotia i s-a prapadit, ii intelege nevoile si suferinta. Trist este ca de ceva timp ii da de inteles ca stie ce-si doreste, dar situatia financiara nu-i mai permite sa-i ofere nici macar hrana de zi cu zi. Nu a vrut sa-l dea in grija statului si nici acum nu-l rabda sufletul sa renunte la el. “Sunt disperat. imi este mila de el si ma gandesc cu groaza la faptul ca vine iarna si cel mai probabil vom ramane fara caldura pentru ca nu avem cu ce plati. Venitul lunar este de cateva sute de lei, bani din care trebuie sa-i asigur si medicamente si hrana. De multe ori ii spun ca nu am ce sa-i dau, dar nu intelege”, povesteste Lucian Iancu, tatal baiatului.
Copilul trebuie pazit in permanenta
Barbatul spune ca nu poate merge la seviciu pentru ca fiul sau are nevoie de supraveghere permanenta. „Daca ramane singur in casa distruge tot ce gaseste. Mi-a spart geamurile, a tras de tocurile de la usa si a batut in pereti de mi-a facut numai gauri. Face asa cand are crize sau ii este foame”, mai spune parintele. Situatia lui s-a inrautatit de cand Centrul de zi pentru copiii cu dizabilitati al Asociatiei Betania s-a inchis din lipsa de fonduri, iar Ionut nu a mai primit terapia, medicatia si nici masa calda de care avea nevoie. Cei doi locuiesc impreuna intr-o garsoniera oferita de primarie in urma cu mai multi ani. Datoriile la chirie si intretinere au crescut iar acum Lucian Iancu se teme ca nu cumva sa fie scos cu tot cu baiat in strada. “Am penalitati foarte mari. Practic, in fiecare luna eu tot ma indatorez din cauza a ceea ce adauga ei”, a conchis barbatul. Ionut Musca ar putea sa zambeasca din nou daca bacauanii cu suflet mare nu vor ramane indiferenti la ceea ce i se intampla.
Geta Panaite
„La Centrul de zi pentru persoane cu dizabilitati ofeream toata gama de servicii, respectiv hrana, terapie, educatie, logopedie si consiliere. L-am inchis pentru ca unii parteneri ne-au parasit si nu mai aveam cu ce sa-l sustinem financiar. Aici erau ingrijiti 40 de copii in fiecare zi. Din pacate, sansele sa fie redeschis sunt nule.”
Caminul de Batrani este „ACASA” pentru ei
In timp ce unii din batranii nostri imbatranesc singuri, uitati de copii, nepoti sau stranepoti, varstnicii din Caminul de Batrani din Bacau se considera norocosi pentru ca imbatranesc frumos. Au cazare, masa si mai ales companie.
Acum cativa zeci de ani a lucrat la ridicarea constructiei. A pus piatra de temelie si a vazut ridicandu-se din nimic Caminul de Batrani. Este vorba de Ion Tutuianu Tiron, mai ieri lucrator in constructii, astazi, locatar in cladirea la a carei zidire a ajutat. “Am vazut cum s-a ridicat cladirea asta din nimic, de la fundatie, pana la cheie si acum la batranete m-am retras aici”, ne spune omul ajuns la varsta de 63 de ani. Si cum obisnuitele de mester nu se uita odata cu pensionarea, “si acum ìi ajut pe colegii mei. Mai au nevoie de schimbat o yala, de reparat un sertar. Incerc sa ìi ajut cum pot pe cei mai batrani", mai spune Ion Tutuianu Tiron. Pentru el viata la camin este ca in statiune, mai ales ca aici “avem mai multe decat acasa”. Dar toate acestea nu ar insemna nimic daca nu ar fi si vizita celor dragi, care ii tin companie si ii aduc aminte de momentele petrecute acasa.
“Nepotii vin, dar sa le mai dau ceva”
De cinci ani de zile spune “acasa” Caminului si Dumitru Paraschiv, unul din veteranii locatiei. La 91 de ani, ramane statuia elegantei, mai ales in seratele de dans organizate de conducere, cand se prezinta imbracat la patru ace si isi face curaj sa invite doamnele la dans. De altfel, i-a placut dintotdeauna dansul si viata traita din plin. “Am fost sase ani prizonier de razboi in Siberia. Cand m-am vazut iesit, am zis ca trebuie sa ma bucur de viata”, ne spune bunicul. Nepotii si stranepotii nu l-au uitat, dar cand vin in vizita trebuie sa umble la pusculita. “Am si o stranepoata care a intrat la facultate. Nepotii mai vin in vizita cand pot si ei”, ne spune cu un zambet care ascunde o poveste. Nu are o reteta pentru tinerii de azi, astfel incat sa atinga varsta de 90 de ani. Stie doar atat “nu am fumat si nici nu am fost beat pana la varsta asta. In rest, miscare in fiecare zi si credinta in Dumnezeu”, spune Dumitru Paraschiv.
“Aici nu suntem singuri”
“Acasa nu ai un om care sa te ingrijeasca, poti sa ai de toate. Dar sa stiti ca nu suntem izolati de prietenii de afara. Chiar recent am fost la o prietena si mi-am facut zacusca pentru iarna”, ne spune vesela si doamna Mandita Tarin. A venit in camin acum 7 luni, dar a luat decizia la momentul potrivit. “Este un loc linistit, am prieteni, am siguranta si toate sunt intr-un loc. Mancam aici, avem doctorul aici si cineva care sa ne sprijine, mai ales ca va veni vremea cand o sa simtim povara anilor”, ne spune doamna.
“Vreau sa ii adun pe oameni”
Viata din camin trebuie animata, crede un alt batran gazduit de camin. Tudor Stanciu incearca sa coordoneze activitatile socio-culturale din camin, mai ales ca a vazut ca are un public favorabil. “Exista oameni aici interesati de cultura, chiar daca este o multime pestrita, cu o diversitate de caractere. Unii din ei nu au activitate, dar as vrea sa ii adun pentru un scop mai nobil”, ne spune domnul, fost ziarist. Pe agenda sa ar vrea sa faca loc vizitei unor medici care sa dea sfaturi pensionarilor si ar vrea sa marcheze cei 130 de ani de la nasterea lui Bacovia si cei 190 de ani de la nasterea lui Alecsandri. “Putini stiu ca fiul lui Bacovia a locuit 14 ani chiar aici in camin”, ne mai impartaseste Tudor Stanciu. In timpul sau liber, scrie la un nou capitol din autobiografia sa, pe care il va intitula simplu “Viata la camin”, pe care ne-o descrie ca fiind “tulbure, cu laturi contradictorii”.
“Caminul de Batrani este o optiune de luat in calcul pentru pensionari. Cu siguranta, aici imbatranesc mai frumos, decat neglijati sau intr-o casa, uitati de lume.”
Victor Salomia, directorul Caminului de Batrani
Cel mai “tanar” dintre pensionarii cazati in camin are 60 de ani, in timp ce veteranul are 99 de ani. Andreea Gavrila
Stavarache, premiat dupa modelul Ceausescu: „Minciunica de Bacau” si-a „croit” diploma de cel mai bun primar pe filiera PNL
Edilul bacauan a ajuns sa fie premiat de propriii colegi de partid. Societatea care patroneaza Revista romana de administratie publica locala, cea care i-a oferit lui Stavarache distinctia „primarul anului”, este detinuta de Ionel Chirita, secretarul general al Ligii Alesilor Locali (LAL) a PNL. Pana in 2008, Chirita a fost primar PNL de Harsova si unul dintre fruntasii liberali ai PNL Constanta. Din 2008 pana in 2010, Romeo Stavarache a fost coleg cu Chirita in LAL, detinand functia de vicepresedinte. Modul in care Revista romana de administratie publica locala a acordat distinctii si premii in cadrul Forumului Administratiei Romanesti (FAR) ridica mari semne de intrebare. Ionut Iuria, redactorul sef al revistei, a declarat ca edilii au fost premiati pe baza unor liste de proiecte pe care le-au transmis publicatiei. Potrivit lui Iuria, proiectele nu au fost verificate de membri juriului. Lista trimisa de Stavarache contine 30 de pagini si o sumedenie de minciuni administrative, unele de proportii covarsitoare.
La sfarsitul saptamanii trecute, edilul bacauan primea distinctia de „primarul anului” din partea Revistei romane de administratie publica locala, in cadrul unui eveniment organizat la un hotel din Capitala. Culisele acordarii premiului sus-mentionat atesta ca in spatele deciziei de premiere a lui Stavarache se afla un rationament politic. Info Curier SRL, societatea care patroneaza si editeaza revista amintita este detinuta de un coleg de partid al primarului bacauan. Ionel Chirita, fost primar liberal de Harsova si secretar general al Ligii Alesilor Locali (LAL) a PNL, detine 30 la suta din SRL-ul care publica, lunar, Revista romana de administratie locala. Intre asociatii din Info Curier SRL se mai numara si Constantin Negoita, fost consilier judetean PSD in Consiliul Judetean Ialomita. De altfel, cei doi – Chirita si Negoita – par a fi prieteni la catarama. In perioada in care a fost primar, Chirita i-a facilitat firmei lui Negoita – Concivic SRL – obtinerea mai multor contracte publice constand in reabilitarea de scoli si gradinite in Harsova. Abordat de jurnalistii Desteptarii, Chirita a afirmat ca, dupa pierderea alegerilor din 2008, a ramas consilier local din partea PNL la Harsova, precum si secretar general al LAL. Chirita a mai spus ca se stie cu Stavarache de la intrunirile Ligii. „Domnul primar (n.r. – Stavarache) e o persoana publica, normal ca-l stiu. N-avem o relatie personala, suntem in relatie de partid. In general, eu sunt aplecat spre problemele colectivitatilor mici”, a afirmat patronul Revistei romane de administratie publica locala. El a declarat ca nu are nicio legatura cu nominalizarea si premierea edilului bacauan, insa – a recunoscut Chirita – a fost coleg in LAL cu Stavarache. „Din cate imi amintesc, domnia sa a fost in biroul interimar al Ligii. Acuma nu mai este. Anul trecut a fost congres de alegeri la Brasov si n-a mai candidat”, a spus Chirita.
Brasov, pol PNL
Pentru liberali, Brasovul e un judet drag. In Brasov, penelistii au decis in urma cu doi ani (ianuarie 2009) schimbarea din functia de presedinte a lui Calin Popescu Tariceanu si inlocuirea lui cu Crin Antonescu. In calitate de presedinte al PNL Bacau, Romeo Stavarache a participat la respectiva intalnire „prezidata” de Aristotel Cancescu. Acesta din urma este, intre altele, presedintele Consiliului Judetean Brasov, dar si presedintele organizatiei PNL Brasov. Asocierea PNL – Brasov merge si mai departe.
In urma congresului de alegeri organizat in 2010 (la Brasov), adica pe teren propriu, Cancescu a dobandit functia de presedinte al LAL a PNL. Lucrurile nu se opresc aici. La initiativa presedintelui Aristotel Cancescu, CJ Brasov a aprobat in august 2010 acordarea unei sponsorizari consistente catre Info Curier SRL. Sponsorizarea s-a ridicat la 90.000 de lei (aproape un miliard lei vechi) si a vizat un suport financiar necesar organizarii, de catre Revista romana de administratie publica locala, a unor evenimente cu profil si tematica administrative. Sponsorizarea nu e intamplatoare. Info Curier SRL, societatea detinuta de penelistul Ionel Chirita, isi are sediul chiar in Brasovul condus de penelistul Aristotel Cancescu. Coincidenta e cat se poate de fericita: revista secretarului LAL a PNL isi are sediul in Brasovul „patronat” de presedintele LAL a PNL.
Redactorul sef, fost consultant PSD
Ionut Iuria este redactorul sef al Revistei romane de administratie publica locala. Fost consultant politic al PSD si PNG in Brasov, el detine 20 la suta din participatiile Info Curier SRL. Potrivit CV-ului postat pe internet, Iuria ar fi un iubitor al saltului cu parasuta, frecventand – intre 1997 si 1998 – cursurile aeroclubului „Mircea Zorileanu”. Intr-o discutie purtata cu jurnalistii Desteptarii, redactorul sef a recunoscut ca editia a patra a Forumului Administratiei Romanesti (FAR), cea de anul acesta, a fost prima in care edilii au luat premii, cele 3 editii anterioare – 2006, 2007, 2008 – desfasurandu-se in formatul unor seminarii administrative. Odata cu plecarea PNL de la guvernare, in 2008, FAR nu s-a mai organizat pana in 2011. Iuria a motivat perioada de „seceta” prin faptul ca „toti primarii au fost cooptati pe campul de lupta” al alegerilor prezidentiale (2009). Redactorul sef a precizat ca pentru editia 2011, prima in care edilii au fost premiati, Revista romana de administratie publica locala a adunat sponsorizari si contributii financiare de la diverse persoane si societati comerciale. „Banii au fost adunati din sponsorizari. Am avut si parteneri de eveniment, care au dat premiile. Pentru cel mai important premiu, am reusit sa obtinem un vaucher de 15.000 de euro (n.r. – premiul primit de Stavarache) pe care l-a oferit firma Mondoplay Bucuresti. Vaucherul vizeaza amenajarea unui loc de joaca pentru copii, in localitatea primarului castigator”, a spus el.
Primarii s-au premiat singuri!
Modul in care s-au acordat premiile FAR ridica si el mari semne de intrebare. Potrivit afirmatiilor lui Iuria, primarii au remis revistei mai multe liste cu proiecte derulate in comunitati. Listele cu proiecte – a recunoscut redactorul sef – nu au fost verificate pentru a se constata daca sunt sau nu veridice. Cu alte cuvinte, pe principiul „ai lista cea mai lunga, iei premiul cel mai mare”, FAR a premiat diversi „capi” ai administratiilor locale din tara. „Aceasta competitie a fost pe baza de inscriere. Am transmis tuturor primariilor o scrisoare prin care le-am specificat ca vrem sa organizam acest eveniment si le-am transmis o fisa de inscriere. Dupa ce s-au inscris, le-am transmis si un formular care face referire la toate competentele administratiei publice locale. Ei trebuiau sa completeze ce proiecte au avut. Nu am verificat aceste proiecte si am specificat ca responsabilitatea completarii fisei le revine celor care au completat fisa. Deci, nu am verificat aceste proiecte. Imaginati-va ca sunt primari care au completat zeci de pagini”, a afirmat Ionut Iuria. El a reiterat ca desemnarea edililor premiati s-a realizat strict pe baza listelor cu proiecte intocmite de acestia. Iuria a apreciat ca bacauanii nu pot fi convinsi sa-l revoteze pe Stavarache in temeiul unui premiu dat de o revista de administratie. „Aprecierea s-a facut doar in baza fisei de inscriere si a formularelor pe care ei (n.r. – primarii) le-au completat. N-am verificat. Am mers pe declaratiile celor care au completat formularele. Noi am incercat sa aratam ca si primarii sunt buni la ceva. Eu cred ca testul suprem este la vot. Nu cred ca cetateanul din Bacau poate sa fie convins de o revista de specialitate, cu tiraj de 4000 de exemplare, care ajunge doar la administratia locala din Romania, sa voteze din nou cu Stavarache”, a precizat redactorul sef al revistei.
Cum i-a „prostit” Stavarache pe colegii din PNL care i-au dat diploma
30 de pagini „imbibate” cu minciuni
Lista cu proiecte trimisa de Romeo Stavarache pe adresa revistei brasovene numara 30 de pagini (!). Documentul a fost realizat de Daniela Mihaila, sefa de cabinet a primarului, si musteste de minciuni administrative. Edilul bacauan a trecut in lista cu „realizari” proiecte care inca nu s-au realizat sau care nici nu se vor realiza prea curand. De asemenea, primarul a trecut ca „bifate” proiecte administrative nefunctionale (Teatrul de Vara – „inaugurat” in 2009, dar nefunctional pentru ca nu are rezervor pentru stingerea incendiilor; pasajul subteran – gasit cu „probleme” de Ministerul Dezvoltarii; Insula de Agrement – nemodernizata, desi inca de la localele din 2008 edilul bacauan sustinea ca obiectivul e ca si modernizat etc.).
Cea mai grosolana minciuna este, de departe, cea referitoare la atragerea de fonduri europene/obtinerea de finantari. La acest capitol, edilul bacauan si-a dat – literalmente – in petec. Astfel, pentru ca suma totala a finantarilor sa depaseasca 400 de milioane de euro, primarul a recurs la o stratagema josnica: a repetat, de cateva ori, cele mai importante proiecte (ex. „Reabilitarea sistemului de alimentare cu apa” – pozitia 1 pe lista – se repeta la pozitia 25 – „Imbunatatirea sistemelor de alimentare cu apa”; „Managementul integrat al deseurilor” – pozitia 2 pe lista – se repeta la pozitia 27 – „Managementul integrat al deseurilor”; „Reabilitarea si modernizarea Insulei de Agrement” – pozitia 11 se repeta la pozitia 30 din lista – „Reabilitarea si modernizare Insula de Agrement” etc. Aceeasi stratagema a fost folosita la evidentierea proiectului de construire a pasajului subteran Oituz – Guse, precum si la un proiect european vizand „construirea de comunitati sanatoase – URBS Health”. In plus, anumite proiecte (Spitalul Municipal, Cimitirul Sarata etc.) nu fac obiectul unor fonduri atrase, ele fiind realizate cu bani din bugetul local. Contactata de jurnalistii Desteptarii pentru a oferi relatii cu privire la lista cu proiecte elaborata, Daniela Mihaila a refuzat sa dea declaratii. Ea a invitat jurnalistii sa ia legatura cu Ionut Tomescu, purtatorul de cuvant al Primariei Bacau. „Chiar daca vreti sa ma intrebati ceva pe mine, eu va rog ceva – ori imi trimiteti scris, ori luati legatura cu Ionut Tomescu. Chiar daca am completat eu acolo, avem si noi un purtator de cuvant si puteti sa luati legatura cu dansul”, a afirmat sefa de cabinet a primarului. De cealalta parte, edilul bacauan a refuzat sa comenteze circumstantele in care a fost premiat de Revista romana de administratie publica locala. „Nu doresc sa mai comentez pe marginea acestui subiect. S-au spus destule lucruri rautacioase”, a afirmat Romeo Stavarache.
Lucian Bogdanel
Crosul si parada cailor de rasa se amana
Organizatorii Zilelor Bacaului au decis amânarea evenimentelor programate sa aiba loc azi in centrul orasului. De la ora 10 urma sa se desfasoare Crosul “Zilele Bacaului”, iar de la ora 12 Parada Cailor de Rasa. Pentru ca de ieri ploaia nu a contenit, organizatorii au decis amânarea celor doua evenimente pentru saptamâna viitoare, duminica de la aceeasi ora, daca si vremea va tine cu noi. Pentru spectacolul din aceasta seara nu s-a luat inca o decizie. Andreea Gavrila
In Memoriam: Costache Negri
Sâmbata, 8 octombrie, de la ora 10, Asociatia Culturala “Costache Negri – 2005” a organizat, intr-un cadru restrâns, la Centrul International de Cultura si Arta “George Apostu” Bacau, o intâlnire pentru a-l comemora pe patronul asociatiei, istoricul, omul de cultura, diplomatul, patriotul, intelectualul de inalta tinuta morala si spirituala Costache Negri. Au vorbit gral.(r) Gheorghe Apostol, profesorii Ioan Mitrea si Jean Ciuta, alti membri ai asociatiei, care au scos in evidenta imensa contributie a generatiei pasoptiste – “cea mai luminata din istoria românilor”, din care a facut parte si Costache Negri – la modernizarea României, reliefând cu precadere anii 1848, 1859 si 1877, momente-cheie din istoria tarii, care au contribuit substantial la Marea Unire din 1918. Un om cu inima mare, despre care Eminescu scria la vremea respectiva ca “a fost cel mai distins diplomat al românilor”, iar Nicolae Iorga afirma ca “a disparut o personalitate care intruchipa omul fara de pata”, (…) “un erou al modestiei nationale, care nu a pus niciodata mai presus interesele personale”. Nu au fost uitate nici contributiile lui Costache Negri ca reprezentant de frunte al francmasoneriei române, alaturi de alti politicieni si oameni de cultura ai vremii. Dupa o viata inchinata tarii, s-a retras la Tg. Ocna, dupa abdicarea lui Cuza, unde a si fost eternizat. Actiunile consacrate marelui patriot Costache Negri vor continua si in 2012, cu ocazia marcarii a 200 de ani de la nasterea sa. Un fapt interesant, Asociatia Culturala “Costache Negri – 2005” nu are un presedinte, activitatea culturala, sociala, caritabila fiind condusa de cinci secretari, membrii ei fiind in majoritate barbati, medici, oameni de afaceri, politicieni, bancheri, profesori. (G.B.)
Fotbal / Liga a II-a: Infrangere in prelungiri
Dupa trei victorii consecutive, FCM Bacau a inregistrat o infrangere la limita in deplasare la Braila. Gazdele s-au impus cu 1-0 printr-un gol semnat de Palimaru in minutul 90+2. "Galben-albastrii" au jucat in ultima jumatate de ora in inferioritate numerica dupa ce Lozneanu a fost eliminat pentru cumul de cartonase.
Fotbal / Preliminarii Euro 2012: Romania – Belarus 2-2 (1-1)
Pentru reprezentativa României, meciul cu Belarus, din preliminariile Euro 2012, era mai mult unul de palmares, in conditiile în care doar o minune mai putea face ca "tricolorii" sa ocupe locul doi in grupa, care duce la baraj. "Tricolorii" au facut 2-2 cu Belarus, dupa un meci in care Mutu a inscris de doua ori, dar au primit doua goluri pe fondul unor greseli uriase ale defensivei.
Premiile Revistei ATENEU – 2011
„Parasiti gandirea provinciala! Fiti europeni in actiune!” – Solomon Marcus
Timp de doua ore, academicieni, profesori, poeti, prozatori, critici literari si ziaristi au fost martorii unui eveniment care a incheiat seria de manifestari reunite sub genericul “Bacau, capitala poeziei romanesti”, organizat de Universitatea “Vasile Alecsandri” si Revista Ateneu. A fost vorba de decernarea Premiilor Anuale ale Revistei ATENEU, pe anul 2011, dupa incheierea Colocviilor revistei, urmase ale Festivalului “Bacovia”, organizat pentru prima data in anul 1971. Organizate altadata timp de mai multe zile, perioada de austeritate, dar si o oarecare indiferenta evidenta a editorului revistei fata de prestigiul si importanta acesteia in peisajul cultural local si national, Colocviile au fost restranse la doar cinci ore. Doar profesionalismul organizatorilor, selecta prezenta celor care au conferentiat, au “salvat”, de ce sa nu o spunem, obrazul revistei de cultura bacauane. I-am ascultat cu interes pe academicianul Solomon Marcus, cu o inedita interventie: “De la Alecsandri la Bacovia sau de la poezia euclidiana la cea neeuclidiana”, pe profesorul universitar dr. Constantin Schifirnet, de la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative, care a adus in fata auditoriului o tema extrem de bine primita, dovada numeroasele intrebari si comentarii: “Conditia intelectualului in contextul europenizarii societatii romanesti”. Nu au lipsit literatii bacauani, prof.univ.dr. Vasile Spiridon si Carmen Mihalache, care au moderat o interesanta dezbatere “Poezia (post)bacoviana”, iar conf.univ.dr. Ioan Danila a fost amfitironul unei…scurte mese rotunde, cu tema: “Bacovia, azi”. Nu a lipsit lansarea unor volume despre Bacovia, semnate de criticul Constantin Calin. Salvand aparentele, redactorul sef al Revistei Ateneu, Carmen Mihalache, a declarat presei ca nu durata unei manifestari conteaza, ci densitatea, diversitatea si consistenta din interiorul ei.
Si au urmat premiile
De la Universitate, invitatii s-au mutat la Centrul International de Cultura si Arta “George Apostu” unde, intr-o atmosfera destinsa si distinsa, ca in fiecare an, juriul, alcatuit din redactorii revistei Ateneu, a acordat urmatoarele premii pe anul 2011. Premiul pentru Poezie – Raluca Neagu – Bacau. Din motive obiective, premianta nu a fost prezenta; Premiul de Excelenta pentru Dictionarele cu personalitati bacauane – Cornel Galben, Bacau. Poet, prozator, editor, fost ziarist la cotidianul DESTEPAREA, Cornel Galben s-a aplecat ani de zile cu migala si acuratete asupra biografiilor tuturor personalitatilor culturale ale Bacaului, efortul sau fiind materializat in sase dictionare, care “constituie o sursa de informatie pentru cei care sunt interesati de contributia acestor personalitati la afirmarea culturii bacauane”, dupa cum a spus premiantul revistei.
Premiul pentru Proza a fost acordat ziaristului si prozatorului Iacob Florea, acum domiciliat in Bucuresti, plecat la inceputul anilor ’90 de la ziarul DESTEPTAREA, unde si-a facut ucenicia, in Capitala, acolo unde fierbe natiunea. “Este bine ca cineva s-a aplecat si asupra cartilor mele si mi-au acordat acest premiu, care ma onoreaza si vreau sa va spun ca DESTEPTAREA a fost pentru pentru mine o perioada a romantismului gazetariei, o perioada in care credeam ca noi putem schimba intr-o luna, intr-o zi, lumea.” Premiul pentru Publicistica – Doina Cernica, Bacau, care in alocutiunea sa a adus un elogiu Revistei ATENEU, pentru contributia ei la afirmarea culturii, creatiei literare, a talentelor autohtone, dar si celor care au infiintat si condus publicatia de-a lungul timpului. Premiul pentru Critica si Istorie Literara – Paul Cernat, Bucuresti, un critic tanar, un reprezentant de seama a generatiei sale. Premiul «George Bacovia» pentru Poezie – Ioan Moldovan, director al Revistei Familia din Oradea.
Premiul Special pentru exegeza bacoviana – Constantin Calin, gazetar de prima mana, colaborator al numeroase reviste literare, dar si ziare din tara si din Bacau, printre care si cotidianul DESTEPTAREA, critic literar acid, de substanta, exeget al creatiei si vietii poetului nostru George Bacovia, scrierile sale fiind publicate apoi in mai multe volume, Dosarul Bacovia fiind “o carte extraordinara, piatra de temelie pentru intrega opera bacoviana, o editie curata, nu critica, Constantin Calin fiind prozatorul unor judecati de valoare constant adevarate si este acum rodul multor ani de studii asupra creatiei bacoviene”, a spus Marius Manta, un fost student al criticului premiat. Discursul sau, dupa primirea premiului, a surprins asistenta: “Un premiu se primeste cu politete. Nu jubilez, au fost alte lucruri care nu au venit la timpul lor”, dupa care a citit un fragment dintr-o carte, in care esenta era viata literara a Bacaului din ultimii 150 de ani. Au fost savuroase, la auzul lor multi dintre cei prezenti plecand capul rusinati.
Si in sfarsit, Premiul Opera Omnia a fost acordat, in aplauzele asistentei, academicianului Solomon Marcus, care a avut parte de un Laudatio pe masura marelui om de cultura, matematician stralucit, care a marcat stiintele umane si reale prin intreaga sa opera, prezentat de o extrem de tanara cunoscatoare a operei si vietii marelui savant, catalogat de distinsul profesor, mai in gluma mai in serios, drept inutil, deoarece “in era internetului poti da buzna in casa oricarui cetatean, in intimitatea oricarei persoane, fara a fi pedepsit, apeland la Google.” Discursul maestrului, bacauan la origini, a fost un apel la parasirea provincialismului in epoca europenizarii, mondializarii si iesirea din spatiul stramt, inchis al gangirii si actiunii sectare, paguboase pentru cultura locala si nationala. “Am fost de multe ori in Bacau, m-am bucurat de fiecare data de ospitalitate, am venit cu placere deoarece am considerat ca bacauanii au nevoie de ceea ce stiu eu, de ceea ce le voi spune, insa am observat si acele semne de care v-am spus la inceput. Deschideti Bacaul catre Europa, catre lume!”
Gheorghe Baltatescu
Pompieri in misiune tot weekend-ul
In perioada 06 – 09 octombrie, in judetul Bacau se desfasoara o serie de manifestari cultural-artistice si religioase la care se estimeaza participarea unui numar mare de persoane. Activitatile cultural-artistice au loc în municipiul Bacau si în comuna Blagesti, cu ocazia sarbatoririi zilelor localitatilor, iar manifestarile religioase se desfasoara în comuna Tamasi, cu ocazia sfintirii Bisericii Sfânta Maria si a sediului primariei din localitate. „Pentru asigurarea climatului de ordine si siguranta publica, premergator si pe timpul desfasurarii acestor activitati, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Judetean Bacau a initiat si va desfasura o serie de activitati cu caracter preventiv pentru protectia cetatenilor si buna desfasurare a acestor evenimente”, a precizat lt. Andrei Grecu, ofiter. Pentru prevenirea incendiilor sau altor situatii de urgenta, au fost deja executate controale de specialitate in zonele in care se vor desfasura aceste activitati si în care se preconizeaza un aflux mare de persoane. In plus, pe timpul adunarilor si manifestarilor religioase si cultural artistice, personalul ISUJ Bacau va asigura masurile de prevenire si stingere a incendiilor, de protectie civila si înlaturare a oricaror situatii de urgenta ce pot aparea.
Roxana Neagu
Delegatie maghiara in vizita oficiala
Vineri, Prefectura Bacau a fost gazda unei delegatii maghiare. Lezsak Sándor, vicepresedintele Adunarii Nationale a Republicii Ungare si Fuzes Oszkár, ambasadorul Republicii Ungare la Bucuresti dar si reprezentantii Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Ungare au discutat cu prefectul Constantin Scripat despre relatiile cu Asociatia Maghiarilor Ceangai din Moldova, dar si despre potentialele relatii din domeniul economic si comercial.
Andreea Gavrila
Se reia pomana electorala
Consilierii locali au aprobat in sedinta extraordinara de vineri subventionarea integrala a facturii la caldura pentru abonatii CET-ului, in aceasta iarna. Alesii au decis sa reia pomana electorala de anul trecut, care spre surprinderea lor nu a avut efectele scontate: atragerea de noi abonati la CET. De la 1 noiembrie 2011 si pâna pe 31 martie 2012, bugetul local va achita facturile la caldura si apa calda ale celor care se incadreaza intr-un plafon de pâna la 786 de lei pe membru de familie sau 1082 lei in cazul persoanei singure. Desi consilierii PDL au propus ca toti bacauanii sa fie ajutati de municipalitate in aceasta iarna, propunerea lor nu a intrunit voturile necesare. Decizia de subventionare vine dupa ce in precedenta sedinta tot Consiliul Local a aprobat o hotarâre prin care ii obliga pe abonatii CET sa incheie o conventie individuala cu societatea, altfel sunt pasibili de amenzi. In plus, se prevede si ca 50 la suta din penalitatile la datoriile lor sa fie suportate de bugetul local.
Andreea Gavrila
Alegeri in liceele bacauane
In aceasta perioada elevii din liceele bacauane isi aleg reprezentantii in Consiliul Scolar al Elevilor. Astfel, fiecare institutie de invatamant liceal (clasele IX-XII/XIII) va organiza intre 10 si 22 octombrie 2011 alegeri pentru desemnarea presedintelui, a vicepresedintilor, a secretarului si a responsabililor pe cele cinci departamente. Intregul proces se desfasoara conform calendarului pe care il stabileste fiecare Consiliu Judetean al Elevilor. Acest tip de activitate are loc anual, la fiecare inceput de an scolar. Pana pe 8 octombrie se depun candidaturile celor interesati sa-si reprezinte colegii de scoala in diferite actiuni extrascolare. Acestia vor fi ulterior votati de catre fiecare elev din scoala pentru care candideaza, atat de la gimnaziu, cat si de la liceu. Intre 9 si 10 octombrie se vor validate dosarele de candidatura de catre actualul Birou Executiv al Consiliului Scolar al Elevilor, alaturi de un consilier educativ. Alegerile in scoli vor avea lor intre 11 si 21 octombrie. Ulterior, presedintii alesi in Consiliile Scolare ale Elevilor (CSE) vor deveni membri cu drept de vot in Consiliul Judetean al Elevilor. In final, in data de 31 octombrie se va organiza o sedinta la Inspectoratul Scolar Judetean, care va avea caracter de Adunare Generala a Consiliului Judetean al Elevilor Bacau, cu noii presedinti de CSE alesi. Atunci vor fi alesi si presedintele, vicepresedintii, secretarul si cei cinci directori de departamente care vor reprezenta organizatia judeteana a Consiliului Elevilor. In anul scolar trecut, 2010 -2011, Consiliul Judetean al Elevilor Bacau a organizat peste 20 de activitati in care au fost implicati mii de elevii la nivelul institutiilor de invatamant bacauane. Activitatea organizatiei bacauane a fost reconoscuta prin cele doua premii obtinute recent: Locul I la Concursul National de la Tulcea si Premiul pentru "Cel mai de impact proiect" – Marsul anti-etnobotanice din 9 mai 2011- in cadrul scolii de Vara a Consiliului National al Elevilor de la Eforie Sud.
Roxana Neagu
Urmarit national prins in lanul de porumb
Un barbat in varsta de 27 de ani, din comuna Filipesti, era cautat de politisti pentru ca se sustragea de la o pedeapsa cu inchisoarea de 7 ani pentru tentativa de viol. In momentul in care a aflat ca oamenii legii sunt pe urmele sale, Emil C. s-a ascuns in lanul de porumb. Tanarul a fost retinut si dus in arestul Inspectoratului de Politie Judetean. (G.P.)
Prins la volan cu permis fals
Este cazul unui tanar de 26 de ani, din Bacau, care a iesit la plimbare cu masina prin centrul orasului fara sa detina permis de conducere. Dumitru N. a luat insa in calcul si faptul ca ar putea fi oprit de politisti si le-a pregatit un permis fals. Oamenii legii au devenit suspiciosi cand au observat ca documentul nu are elemente de siguranta si l-au verificat in baza de date. Asa au aflat ca nu este conducator auto si i-au intocmit dosar penal pentru conducere fara permis si uz de fals. (G.P.)








