Acasă Blog Pagina 4921

Pensionarii s-au distrat la Targu-Ocna si Slanic-Moldova

    Liderii pensionarilor din Bacau au plecat sambata trecuta, 8 octombrie, in excursia promisa de Prefectura Bacau cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor Varstnice. 56 de varstnici s-au imbarcat la primele ore ale diminetii si s-au indreptat spre zonele preferate de turism din judet, respectiv Targu Ocna si Slanic Moldova. Au inclus in traseul lor si doua vizite in scop religios la Manastirea Bogdana si Biserica Borzesti. Dupa ce au vizitat Salina Targu Ocna, au servit pranzul la Slanic Moldova si s-au plimbat la izvoarele cu apa sulfuroasa. "A fost pe cat de instructiv, pe atat de distractiv. Am socializat si ne-am cunoscut mai bine, iar atmosfera a fost una placuta", a explicat Eugen Negrea, presedintele Consiliului Judetean al Persoanelor Varstnice Bacau. Pe 1 octombrie, la nivel international se aniverseaza Ziua Persoanelor Varstnice. (A. Gavrila)

    La un pas de moarte dupa ce a intrat cu masina in troita

      Un conducator auto se zbate intre viata si moarte pe un pat de spital dupa ce a fost implicat intr-un accident rutier in orasul Buhusi. Bogdan G. se afla la volanul unui autoturism inmatriculat in Bulgaria iar intr-o intersectie a pierdut controlul volanului si s-a izbit violent de o troita in constructie. In urma impactului, acesta s-a ales cu rani grave si a fost nevoie sa fie transferat la un spital din Iasi pentru investigatii mai amanuntite. Victima nu a plecat din Bacau inainte sa i se recolteze probe de sange pentru ca politistii sa verifice daca se afla sau nu sub influenta alcoolului. (G. Panaite)

      Pietonalul ne costa cu 100.000 de euro mai mult

        Granitul "made in China" cu cheltuiala se tine

        Departe de a arata ca promenada de pe Champs-Elysees, pietonalul cu granit chinezesc din centrul orasului ii va costa pe bacauani cu 100.000 de euro in plus. Potrivit unui contract aditional incheiat de municipalitate si Dasricom Podu Turcului, lucrarile suplimentare au drept cauza "diferentele de structura aparute dupa decopertarea suprafetei cuprinsa intre Parcul Trandafirilor si strada I.S. Sturdza". Costul lucrarilor se apropie de 2,5 milioane de lei, cu 400.000 mai mult decat valoarea ofertei castigatoare depuse de Dasricom.

        Modernizarea pietonalului din centrul municipiului Bacau va costa cu aproximativ 100.000 de euro in plus. Pe 6 octombrie, municipalitatea bacauana si Dasricom SRL – executantul lucrarilor – au incheiat un contract aditional in valoare de 391.000 de lei (fara TVA). Contractul vizeaza executarea unor lucrari suplimentare ce au drept cauza aparitia unor "diferente de structura". Potrivit documentului, lucrarile nu au fost incluse in documentatia initiala a proiectului, iar diferentele de structura au aparut dupa decopertarea suprafetei cuprinsa intre Parcul Trandafirilor si strada I.S. Sturdza. Acelasi contract precizeaza ca "diferentele de structura" ar fi determinat modificari in proiectul initial: "inlocuirea gratarelor rigolelor (…), necesitatea suplimentarii lucrarilor cu 420 de metri de pavaj nou si 24 de metri de conducta" etc. Contractul a fost incredintat societatii Dasricom in baza unei proceduri de negociere fara anunt de participare.

        Nemultumiri decontate din buzunarele bacauanilor?

        La inceputul lui octombrie, Desteptarea dezvaluia intr-o ancheta (n.r. – "Pietonalul trebuie refacut pe anumite portiuni") ca in urma unui control efectuat la santierul pietonalului, inspectorii in constructii s-au declarat nemultumiti de calitatea lucrarilor. Acestia au evidentiat mai multe erori de montare a placilor de granit, apreciind ca un numar de cateva zeci trebuie inlocuite. „Am verificat si ce s-a montat anterior si am considerat ca executantului i-au scapat, pe ici-pe colo, niste placi cu abateri mai mari decat standardele admise. In urma verificarii, s-a dispus scoaterea acestor placi si inlocuirea lor”, declara pentru Desteptarea Romulus Strugaru, seful ISC Bacau. Strugaru a precizat ca firma din Podu Turcului care executa lucrarea ar fi inceput prost operatiunea de placare a pietonalului. „Toate placile cu abateri vor fi inlocuite. Ei au inceput prost, dupa care e mai bine. Prima portiune din pietonal este cu probleme. Interesul nostru este sa iasa o lucrare de calitate. Ca bacauan va spun, astia trebuie sa manance jar si sa faca treaba. Se plang ca au venit cu pretul foarte jos, dar e treaba lor”, a spus seful ISC.

        Spulber, ofticat ca apare la ziar

        Reprezentantii societatii Dasricom au refuzat, in prima instanta, sa dea declaratii jurnalistilor. Pe un ton neprincipial si jignitor, Dan Spulber, patronul SRL-ului din Podu Turcului a atacat cotidianul Desteptarea nemultumit ca "performantele" societatii sunt ilustrate ca atare in ziar. "Scrieti numai prostii despre mine si nu va mai dau niciun raspuns", a atacat el. Patronul din Podu Turcului nu a indicat, insa, despre ce "prostii" ar fi vorba. Ulterior, el a precizat ca "aditionalul" de 100.000 de euro n-ar insemna bani in plus la contractul initial, intrucat Primaria Bacau ar fi renuntat la o serie de obiective din contract. "S-a facut renuntare la o rigola si s-a pus un alt fel de rigola. Deci, eu scot tot in banii aia. Eu nu am depasit cu un ban valoarea contractului initial. In loc de o rigola de 125 de tone, s-a facut o rigola de 25 de tone si eu-s tot in banii aia. Cum ati vazut ca exista un act aditional, puteati vedea ca exista si o nota de renuntare pe aceeasi chestiune", a afirmat Spulber.

        Bani pentru vechii penelisti

        Proiectul privind modernizarea pietonalului din centrul orasului a demarat in cursul acestui an. Lucrarile de amenajare (placare cu granit) a pietonalului au fost adjudecate de o societate din comuna Podu Turcului, Dasricom, controlata de un liberal cu state vechi de activitate in sudul judetului – Dan Spulber. „De 20 de ani sunt in PNL. De foarte multi ani, nici nu mai stiu de cand. Da’ ce vreti voi sa faceti? Is membru PNL de ani multi tare, de pe vremea lui Gheorghe (n.r. – Valeriu Gheorghe, fost presedinte al PNL Bacau)”, a declarat Spulber pentru cotidianul Desteptarea. In luna mai, Dasricom si Primaria Bacau bateau palma pentru 2,1 milioane lei in vederea executarii lucrarilor de placare a pietonalului. In octombrie, aceleasi parti au convenit un aditional in suma de 391.000 de lei. Intr-o ancheta publicata acum trei saptamani (n.r. – „Pietonalul din centru, afacere in gasca PNL Bacau”), cotidianul Desteptarea dezvaluia ca incredintarea contractului catre Dasricom a fost favorizata de un „artificiu” existent in criteriile de atribuire din caietul de sarcini. Astfel, ofertantii participanti la licitatie au trebuit sa faca dovada ca in ultimii 5 ani au executat lucrari de constructii de drumuri in valoare de cel putin 2,99 milioane lei fara TVA.
        Lucian Bogdanel

        Chiriasi protejati, chiriasi oropsiti

          Primaria ii „zboara” din locuinte pe necajiti

          Chiriasii Primariei Bacau se impart in doua categorii: protejatii si oropsitii. Primii nu-si platesc intretinerea cu anii, dar nu-i deranjeaza nimeni si traiesc linistiti in locuintele sociale. Cei din urma sunt hartuiti si amenintati cu evacuarea pentru datorii mult mai mici decat ale vecinilor lor privilegiati.

          La inceputul saptamanii trecute, DESTEPTAREA a prezentat cazul disperat al unei vaduve cu patru copii in intretinere, somata sa elibereze garsoniera in care locuieste. Femeia are datorii la intretinere si la salubritate care se ridica la 4000 de lei. Din salariul ei de 500 de lei (din care o parte este oprit la CAR pentru un imprumut care a ajuns tot la asociatia de proprietari) ii este imposibil sa achite imediat restanta, asa cum i s-a cerut cand a fost in audienta la viceprimarul Roxana Mironescu. Prin urmare, a fost instiintata ca va fi evacuata. Solutia a fost ulterior indulcita de viceprimar, care a declarat pentru DESTEPTAREA ca familia nu va fi aruncata in strada, ci mutata in alta locuinta, deoarece ar exista plangeri ale vecinilor impotriva copiilor.

          Sute de milioane si nicio problema

          In timp ce aceasta femeie coplesita de necazuri si fara niciun sprijin nu gaseste intelegere la autoritati, alti chiriasi au adunat nederanjati sute de milioane datorie la intretinere si isi terorizeaza vecinii cu scandaluri. Blocul 34 de pe strada Orizontului este format din 40 de garsoniere, toate locuinte sociale. Cam jumatate dintre locatarii de aici au la intretinere datorii de 2 miliarde de lei vechi. „Aceasta in conditiile in care blocul are centrala termica proprie, iar fiecarui chirias i se repartizeaza atat cat consuma, ne-a declarat Adriana Coman, administratorul asociatiei de proprietari. S-au acumulat datorii imense la gaze. De altfel, de doi ani este sistata furnizarea. Un chirias are datorii de 700 de milioane de lei vechi. Sta fara probleme in locuinta. Nici instanta nu a rezolvat problema: cica este vaduva cu copii si are protectie!” Asociatia de proprietari are un teanc de hotarari judecatoresti favorabile ei, dar cand s-a ajuns la executare silita, aceasta nu a putut fi pusa in practica fiindca proprietarul locuintelor este Primaria Bacau. S-au deschis noi actiuni, de aceasta data si impotriva primariei.

          Asociatiile s-au saturat de chiriasi

          In Asociatia de proprietari 57, doi chiriasi au adunat impreuna datorii la intretinere de 290 milioane lei vechi. „Cel cu debitul cel mai mare, de 270 de milioane, a parasit locuinta, la insistentele presedintelui asociatiei, ne-a declarat administratorul Elena Lichi. Primaria a adus in loc alt chirias, care nu a putut fi obligat sa preia datoria.” Si blocul 136 de pe strada Bucegi este format din locuinte sociale. Datoriile acestuia impovareaza asociatia de proprietari. La fel se intampla si cu Asociatia de proprietari 47, care sufera din cauza chiriasilor din blocul 2, de pe strada Victor Babes. Doar 7 ocupanti ai camerelor Primariei Bacau au o restanta la intretinere de 1,4 miliarde lei vechi. Asociatiile au cerut de nenumarate ori sprijin primariei. Ani de zile nu au fost luati in seama. In ultima vreme, cativa datornici au fost evacuati, dar cei mai multi nu sunt deranjati. Cu exceptia celor care nu au pile, nu sperie pe nimeni sau ocupa locuinte ravnite de oameni influenti.

          In ianuarie 2010, Primaria Bacau a incercat sa evacueze o familie formata din doi parinti batrani si bolnavi, o fiica si doi nepoti. Aveau o datorie de 12 milioane de lei vechi. Vecini de-ai lor din blocul 34 de pe strada Orizont aveau restante de zeci de ori mai mari.

          „Cum este posibil ca primaria sa porneasca impotriva unor cazuri disperate, cand in blocul nostru locuiesc o gramada de datornici scandalagii? Sunt care nu au platit un leu la intretinere de cand s-au mutat aici, dar toata ziua scot gratarul in fata blocului, beau si fac scandal. Au fost cazuri cand au venit jandarmii si de 10 ori intr-o noapte din cauza scandalurilor. Pe astia de ce nu-i evacueaza?”, intreaba un locatar din blocul 136, strada Bucegi.

          Poveste cu final fericit
          Povestea Laurei Ionel, vaduva amenintata cu evacuarea, a ajuns la inima unei bacauance. Dupa ce a citit in DESTEPTAREA ca femeia ar putea ajunge in strada cu patru copii, G.M. (binefacatoarea a insistat sa-si pastreze anonimatul) ne-a anuntat ca vrea sa o ajute. Ne asteptam la o donatie, dar surpriza a venit luni dimineata, cand am primit un telefon de la Laura Ionel. „Nu stiu cum sa va multumesc. Tin chitantele in mana si tot nu-mi vine sa cred. O doamna mi-a platit astazi restanta la intretinere si la salubritate. Toata suma!” Intr-adevar, G.M. a tinut sa predea personal banii atat la asociatia de proprietari, cat si la Taxe si Impozite. A fost vorba, in total, de 4.636 de lei (n.r. – 46.360.000 de lei vechi). „Urmeaza sa implinesc 60 de ani si m-am gandit ca, daca pot sa ajut pe cineva aflat intr-o situatie grea, acum este momentul sa o fac. Familia aceasta a ajuns cu plata la zi. Nu mi se pare corect sa mai fie vorba despre evacuare. Ar trebui ca autoritatile sa dea o sansa acestei familii.”
          Doina Mincu

          Catalin Flutur, „nasul” lui Stavarache in PDL?

            Primarul de Botosani si Victor Construct SRL, tovarasii de nadejde ai administratiei bacauane

            Primarul municipiului Botosani, Catalin Flutur (PDL), este unul dintre marii laudatori si prieteni ai edilului Romeo Stavarache. Relatiile dintre cei doi politicieni graviteaza in jurul unei enigmatice societati de constructii din Botosani, Victor Construct SRL. Patronul acesteia, fost candidat din partea PNL la alegerile parlamentare din toamna lui 2008, a facut saltul – in februarie 2011 – in PDL-ul condus la Botosani chiar de Catalin Flutur.

            Catalin Flutur, seful PDL Botosani si primarul municipiului cu acelasi nume, se are bine cu edilul bacauan. Pedelistul a intervenit telefonic intr-una din emisiunile organizate de 1 TV pentru a lauda prestatia edilitara a primarului Romeo Stavarache. Edilul bacauan a fost premiat in urma cu o saptamana de Revista romana de administratie publica locala, o publicatie patronata de Ionel Chirita, secretarul general al Ligii Alesilor Locali a PNL. Intr-o ancheta publicata luni, 10 octombrie, (n.r. – "Minciunica de Bacau si-a croit diploma de cel mai bun primar pe filiera PNL") cotidianul Desteptarea a dezvaluit culisele dedicatiei politice al carei beneficiar s-a dovedit a fi edilul bacauan. De cealalta parte, "laudatorul" Catalin Flutur a fost premiat la randul sau de revista amintita, pedelistul plecand acasa cu distinctia de cel mai bun primar de municipiu din regiunea de dezvoltare Nord-Est.
            Cum de au ajuns, insa, penelistii bacauani sa apeleze la un "laudator" pedelist in onorarea primarului Stavarache?

            Victor Mihalachi, candidat liberal la deputatie

            Relatia Flutur – Stavarache s-a cimentat in timp, ca rezultat al unor interese de afaceri avute in municipiul Bacau de o serie de firme botosanene. Dintre acestea se distinge, de departe, firma de constructii Victor Construct. In urma cu exact 2 ani (octombrie 2009), societatea botosaneana a pus mana pe un contract extrem de generos in municipiul Bacau: construirea a 5 blocuri ANL, in valoare de 12,99 milioane lei (fara TVA). Firma apartine omului de afaceri Victor Mihalachi, propus in 2008 de PNL drept candidat la alegerile parlamentare. In noiembrie 2009, Mihalachi recunostea intr-o declaratie acordata cotidianului Desteptarea ca partidul – adica PNL – l-a propus inclusiv pentru fotoliul de primar al municipiului Botosani. "Eu nu ma pricep la politica, sunt gospodar, de asta mi-au propus liberalii sa candidez. M-au propus si primar si deputat si senator", afirma afaceristul botosanean. Firma penelistului Mihalachi nu s-a simtit confortabil in orasul penelistului Stavarache. Relatiile dintre cele doua parti par sa se fi scurtcircuitat, iar in octombrie 2010 oficiosul lui Stavarache – Ziarul de Bacau – a publicat un material in care Victor Construct SRL a fost facuta cu ou si cu otet, sub pretextul ca lucrarile la blocurile ANL ar fi fost neconforme cu legislatia ce guverneaza domeniul constructiilor. "A fost o neintelegere la Bacau, la blocurile ANL (…) A fost o neintelegere cu proiectantul, dar ce am facut s-a dat jos si s-a remediat", afirma – la acel moment – Mihalachi.

            Lup pedelist in blana penelista

            Conflictul de fatada dintre sefii municipalitatii bacauane si Victor Construct SRL s-a aplanat intre timp. Lucru de altfel firesc, daca luam in calcul faptul ca atat Mihalachi, cat si Stavarache faceau parte din acelasi partid. Mihalachi, insa, a decis altfel l-a inceputul lui 2011. Satul de penelism, constructorul botosanean a optat pentru PDL, formatiune politica in randurile careia s-a inregimentat in februarie. Organizatia PDL Botosani este condusa de primarul municipiului de resedinta, Catalin Flutur – varul lui Gheorghe Flutur, prim-vicepresedintele PDL si presedintele Consiliului Judetean Suceava. De altfel, cotidianul Desteptarea a dezvaluit, in repetate randuri, culisele relatiei Stavarache – Gheorghe Flutur, edilul municipiului Botosani – Catalin Flutur – varul lui Gheorghe, parand a fi una dintre curelele de transmisie ale intelegerilor politice pe ruta Bacau – Suceava.
            In februarie, odata cu inscrierea lui Mihalachi in PDL Botsani, Catalin Flutur declara ca democrat-liberalii si-au gasit omul de afaceri pe care-l asteptau. "Ne-am gasit si omul de afaceri care va conduce departamentul – Victor Mihalachi. Sunt si alti liberali cu state vechi care vin alaturi de noi", afirma Flutur.

            "Sunt prieten cu Romica"

            Din declaratiile date de Catalin Flutur postului de casa a PNL Bacau – 1 TV – rezulta ca primarul Stavarache e un apropiat al cercului de interese tesut, in nordul Moldovei, de cei doi "fluturi". "Il felicit pe Romica, este un bun prieten. Ne cunoastem foarte bine. Eu trec des prin Bacau, cand fac drumuri la Bucuresti. Nu pot decat sa-l felicit pe domnul Stavarache", a declarat primarul municipiului Botosani.
            Lucian Bogdanel

            PRAPAD la o ferma din Traian: 14.000 de PUI, facuti SCRUM intr-un INCENDIU

              Pui arsi de vii sau asfixiati cu fum, o hala distrusa complet, acoperis ars. Acestea sunt pagubele unui incendiu de proportii la o ferma de pui din comuna Traian. Totul din cauza jarului cazut dintr-o soba instalata in interiorul halei. Acestea sunt primele concluzii ale anchetei efectuate de pompierii militari care au intervenit la fata locului. Ferma era populata cu peste 14.000 de pui de o zi. Niciunul dintre bunuri nu erau asigurate.

              Incendiu dezastruos la o hala de pui din comuna Traian, ce apartine unei societati comerciale. Imediat au fost anuntati pompierii militari care au intervenit in zona cu mai multe autospeciale. "Am fost anuntati sa intervenim la ora 11.10. La locul evenimentului s-a deplasat Garda de Interventie din cadrul Detasamentului de Pompieri Bacau, cu trei autospeciale de interventie, incadrate cu 13 subofiteri, sub comanda comandantului de detasament. Pentru coordonarea actiunilor de interventie, la fata locului s-a deplasat grupa operativa a unitatii, cu o autospeciala de prima interventie si comanda. La sosirea la locul interventiei s-a constatat ca incendiul se manifesta pe o suprafata de circa 170 mp la acoperisul halei pentru cresterea puilor, hala fiind o constructie cu o suprafata totala de aproximativ 700 mp", a precizat lt. Andrei Grecu, ofiter la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Judetean Bacau. In momentul producerii incendiului hala era populat? cu circa 14.000 pui de o zi. Din nefericire, in urma evenimentului au mai putut fi salvati doar 300 de pui. Incendiul a fost localizat in limitele gasite si lichidat dupa o ora, in cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta al comunei Traian. Au ars aproximativ 70 mp din acoperisul halei, iar 100 mp au fost deteriorati complet. Conform declaratiilor administratorului, hala nu era asigurata la o societate de profil. In urma cercetarilor efectuate de personalul ISUJ Bacau s-a stabilit ca incendiul s-a produs, cel mai probabil, ca urmare a jarului cazut dintr-o soba fara acumulare de caldura, amplasata in interiorul halei. Pentru neasigurarea normelor de prevenire si stingere a incendiilor – p.s.i., administratorul firmei a fost sanctionat contraventional cu amenda in valoare de 1.000 lei.
              Roxana Neagu

              Comemorarea secolului: Un roman va fi pasager pe noul Titanic

              Milionarul român Cornel T?b?caru va ocupa unul dintre apartamentele speciale de pe noul Titanic, un vas care va comemora o sut? de ani de la scufundarea Titanicului ?i va reface drumul de la Southampton la New York. Românul afirm? c? se va urca pe vas al?turi de so?ia sa ?i c? toat? via?a a fost pasionat de povestea Titanicului, care a devenit un adev?rat fenomen. Cornel T?b?caru a spus pentru Cancan c? pre?ul pentru aceast? croazier? (50.000 de euro) este unul foarte mare, dar nu regret? niciun ban pl?tit. „Raportul pre?-ofert? este mult prea mare, dar se pl?tesc emo?iile ?i momentul în care se face aceast? croazier?. Vom avea acela?i traseu ca în 1912, ba chiar ne vor duce de la locul scufund?rii la cel în care au fost du?i supravie?uitorii", a spus acesta.
              Noul Titanic a fost reprodus în cele mai mici detalii, inclusiv meniul ?i orele de mas? fiind acelea?i ca cele din anul 1912. Mai mult, cei care se vor urca la bordul navei vor trebui s? aib? la ei mai multe ?inute care s? aminteasc? de acele vremuri, printre care smoking-uri albe ?i negre, rochii de bal ?i rochii de sear?. Cel mai mare vas de croazier? din lume, Titanicul, pleca la 10 aprilie 1912 în c?l?toria sa inaugural?, din Southampton, Anglia, spre New York, SUA. Din nefericire, dup? doar trei zile, nava s-a ciocnit de un aisberg ?i s-a scufundat în dou? ore ?i 40 de minute, naufragiul fiind cea mai mare tragedie naval? din istorie. Pe vas se aflau 2.223 de oameni, dintre care 1.517 s-au înecat.
              Sursa: Adevarul.ro

              Aproape 14.000 de pui de la Ferma Traian s-au facut scrum

                Incendiu de proportii la Ferma de pui din Traian. Pompierii au stabilit ca principala cauza jarul aprins de la o sursa de incalzire interna care a cazut in incinta halei. Din 14.000 de pui, care se aflau in ferma, doar 300 au putut fi salvati. Vom reveni cu detalii.

                Basescu cere retragerea fortelor militare stationate in Transnistria

                  Pre?edintele Traian B?sescu a reiterat, luni, la AP NATO, sus?inerea României pentru integritatea teritorial? a Republicii Moldova ?i respectarea angajamentelor interna?ionale privind retragerea for?elor militare sta?ionate în Transnistria. "Încuraj?m, de asemenea, Republica Moldova s?-?i înt?reasc? cooperarea cu NATO, în cadrul instrumentelor parteneriale pe care Alian?a le pune la dispozi?ie, aceasta contribuind, între altele, la avansarea procesului de reform? intern? ?i a procesului de modernizare", a declarat Traian B?sescu, citat de Mediafax.
                  El a reafirmat sus?inerea României pentru integritatea teritorial? a Republicii Moldova. "Reiter?m, în acest context, sus?inerea noastr? pentru integritatea teritorial? a Republicii Moldova ?i respectarea angajamentelor interna?ionale privind retragerea for?elor militare sta?ionate în Transnistria", a conchis ?eful statului.
                  Sursa: Romanialibera.ro

                  Sofer bacauan implicat intr-un accident cu morti si raniti in judetul Neamt

                    Tragedia s-a petrecut, sambata dupa-amiaza, pe Drumul European 85, in afara localitatii Horia, din judetul Neamt. Potrivit politistilor, Oana S., de 34 de ani, din Suceava, aflata la volanul unui autoturism a incercat sa evite un caine si a tras brusc de volan. In momentul in care a incercat sa revina pe sensul de mers a pierdut controlul si a intrat frontal in microbuzul plin cu muncitori condus de bacauanul Aurel B., de 44 de ani. In urma impactului, soferita si cei doi pasageri din autoturism si-au piedut viata, iar 14 persoane din microbuz au ajuns la spital, din care sase in stare grava. Soferul bacauan transporta salariatii unei firme de la cele doua puncte de lucru pe care le avea in judetul nostru si Vrancea, la Iasi, unde oamenii isi aveau domiciliile. Din accident si Aurel B. s-a ales cu o fractura de stern si a ramas sub supravegherea medicilor. (Geta P.)

                    Fotbal, Liga a II-a: Invinsi in prelungiri

                    CF Braila – FCM Bacau 1-0 (0-0)

                    Braila, stadion: "Municipal". A marcat: Palimaru (min. 90+2).
                    CF Braila: Budur- Bosoi, C. Marin, L. Livan, Neacsu- G. Ion, Voicu (min. 78 Danita), Ndwige, Punga (min. 65 M. Ion)- Borbely, Palimaru. Antr. : V. Ion.
                    FCM Bacau: Stamatin – Mihalachioaie, Lozneanu, Ursu, Luncanu – Apostol, Baciu, Intuneric (min. 78 Bursuc), Dobos -Vraciu (min. 60 Taban), Boghian (min. 70 Curiliuc). Antr.: Gh. Poenaru.
                    Eliminat: Lozneanu (min. 57).
                    Arbitri: Zoltan Erdei (Slatina)- Liviu Catalin Guloiu, Dan Vasile Popescu (ambii Buzau).

                    Greu in zece!

                    FCM Bacau si-a intrerupt sâmbata, la Braila, seria rezultatelor pozitive in campionatul cadet. Dupa trei victorii consecutive, "galben-albastrii" au fost invinsi cu 1-0 de CF Braila la capatul unui meci in care remiza ar fi fost rezultatul cel mai echitabil. Din nefericire pentru echipa bacauana, ramasa in inferioritate numerica din minutul 57, ca urmare a eliminarii gratuite a lui Lozneanu, gazdele au marcat golul victoriei in cel de-al doilea minut al prelungirilor, prin Palimaru.

                    Ocazii bacauane

                    Prima repriza a fost una destul de cenusie, singurele ocazii de gol apartinându-le bacauanilor la doua faze fixe. In minutul 25, la o lovitura de colt executata de pe stânga de Dobos, stoperul Ursu a reluat din unghi cu latul, sutul sau fiind blocat de un fundas advers. Cu cinci minute inainte de pauza, a fost rândul lui Baciu sa urce in atac la un corner, insa lovitura de cap din careul mic s-a dovedit imprecisa, balonul trecând peste transversala portii aparate de Budur.

                    Stamatin, OK

                    In partea secunda, datele problemei s-au schimbat, o data cu eliminarea de pe teren a fundasului bacauan Lozneanu, caruia "centralul" Erdei i-a aratat foarte usor al doilea "galben" in minutul 57. Brailenii au incercat sa profite de superioritatea numerica, insistând in ofensiva, insa au avut in fata un Stamatin in zi fasta. Portarul bacauan s-a opus cu succes patrunderii lui M. Ion si a "capului" expediat de Ivan, pentru ca in min. 88, sa scoata miraculos din vinclu un sut de la aproximativ 30 de metri.

                    Cu dus-intors

                    Când toata lumea se astepta la o remiza, Braila a reusit sa gaseasca drumul spre gol in minutul 90 + 2, la o faza care se anunta initial favorabila oaspetilor! Scapat pe contraatac, bacauanul Bursuc a ales atât solutia, cât si executia gresita, oferindu-le brailenilor sansa unui ultim atac, care s-a dovedit decisiv. P|LIMARU a sanctionat lipsa de reactie a lui Ursu si Baciu si a marcat cu capul dintr-o centrare de pe dreapta. FCM Bacau pune frâna, in timp ce CF Braila isi confirma statutul de "echipa-spulbera-tot" in jocurile de acasa, cu patru victorii din tot atâtea intâlniri.

                    Dan Sion

                    Poenaru: "Egalul era echitabil"
                    Antrenorul FCM Bacau, Gheorghe Poenaru si-a gasit cu greu cuvintele dupa infrângerea suferita in prelungiri la Braila. "Am fost la un minut de a obtine o remiza care, din punctul meu de vedere, ar fi fost cât se poate de echitabila. E adevarat, Braila a avut câteva bune ocazii de a inscrie in partea a doua, când noi am ramas in inferioritate numerica, dar, la rândul nostru, puteam deschide scorul in prima repriza. Din nefericire, ne intoarcem acasa fara niciun punct cu toate ca, repet, egalul ar fi fost un rezultat echitabil", a declarat antrenorul FCM Bacau, care priveste deja spre urmatoarea deplasare, de la Constanta, contra Viitorului: "Acum trebuie sa strângem rândurile si sa ne jucam cât mai bine sansele in jocul cu Viitorul. Intâlnim o echipa cu pretentii, insa, asa cum am mai spus-o si cum, de altfel, s-a si vazut, putem juca de la egal la egal cu oricare adversar din aceasta serie. Sigur, Viitorul vine dupa o infrângere la Iasi, care o va face sa-si doreasca revansa, insa si noi vom incerca sa recuperam ce am pierdut la Braila". (D.S.)

                    Eliminare gratuita

                    Greselile de arbitraj continua sa mitralieze Bacaul in acest sezon. Sâmbata, la Braila, "galben-albastrii" au fost din nou victima unei erori de arbitraj, "centralul" Zoltan Erdei eliminându-l complet aiurea pe fundasul central Andrei Lozneanu. Avertizat in minutul 30 pentru un fault de joc, Lozneanu a vazut al doilea galben in minutul 57, atunci când a fost acuzat de Erdei ca a lovit cu cotul un adversar la o faza din apropierea fanionului de la coltul terenului. "Interesant este ca, in prima faza, arbitrul nu a dus mâna la buzunar pentru a scoate cartonasul. A facut-o de-abia dupa cei de la Braila au sarit pe el, spunându-i: «Mai are un galben, da-i rosu, ca mai are un cartonas»", au povestit jucatorii Bacaului, care s-au plâns si de asistentii lui Erdei: "Ce pretentii poti sa ai când tusierii sunt din acelasi oras cu antrenorul Brailei, Ion Viorel? Se vede clar ca tunurile sunt pe noi; nu vom dezarma cu una, cu doua, cu toate ca nu-i usor sa joci in 10 contra 14". (D.S.)

                    Boghian: "Rezultant frustrant"
                    Capitanul FCM Bacau, Gabi Boghian, considera rezultatul de la Braila drept unul nedrept. "Nici o infrângere nu poate fi placuta, dar sa pierzi in prelungiri e frustrant. Poate sunt eu subiectiv, dar cred ca rezultatul e nedrept in conditiile in care Braila nu a aratat mare lucru, iar noi am jucat mai bine de 30 de minute in zece oameni", a declarat Boghian. "Ne roade si faptul ca nu am putut sa ne imbunatatim situatia de la «adevar». Poate o facem la Constanta", a completat atacantul "galben-albastrilor". (D.S.)

                    Rezultatele etapei a VIII-a

                    – Delta Tulcea – Victoria Branesti 2-1, FC Snagov – Astra II 4-0, Callatis Mangalia – CS Otopeni 2-0, CSMS Iasi – Viitorul Constanta 1-0, CF Braila – FCM Bacau 1-0, Dinamo II Bucuresti – Sageata Navodari 0-1, Farul Constanta – Dunarea Galati 2-0, Gloria Buzau – FC Botosani 0-1.
                    Etapa urmatoare (15 octombrie): CF Braila – Farul Constanta, Dunarea Galati – Dinamo II Bucuresti, Sageata Navodari – Delta Tulcea, Victoria Branesti – Gloria Buzau, FC Botosani – FC Snagov, Astra II – Callatis Mangalia, CS Otopeni – CSMS Iasi, Viitorul Constanta – FCM Bacau. (D.P.)

                    Handbal feminin / Liga Nationala: In zig-zag

                    HCM Roman – CSM Bacau 30-26 (16-14)

                    Traiectorie sinusoidala in 10 zile si trei etape cu bilant negativ. Dupa ce a obtinut prima victorie a sezonului in deplasare la CSU Neptun Constanta (28-25), CSM Bacau a pierdut acasa cu Otelul Galati (24-29) si a bifat a doua infrângere consecutiva la Roman. Pe terenul HCM-ului, echipa pregatita de Gabriela Manea si Adrian Brezan a deschis tabela si a condus pâna in minutul 22 (12-9), dar a pierdut o repriza in care a ramas si fara singurul pivot din lot, ucraineanca Shutska fiind descalificata (’26). Gazdele au intors scorul la 14-12 (’28) si au intrat la pauza cu un avans de doua goluri (16-14), avantaj dublat pâna la fluierul final dupa o alta jumatate de ora de joc in care Romanul s-a aflat in permanenta la timona: 21-15 (’36), 23-18 (’43), 26-19 (’49), 28-20 (’54), 30-22 (’57). Astfel, CSM-ul a mai coborât doua locuri in clasament si se pregateste de o misiune imposibila in fata campioanei.
                    CSM Bacau: Parkhomenko, Croitoru – Matei (5), Szabo (5), Toma (5), Shutska (4), Geapana (3), Amoagdei (3), Krumova (1), Simion, Lazar, Chereches, Duta.
                    Celelalte rezultate: HC Otelul – HC Zalau 25-22, CSM Ploiesti – HCM Baia Mare 31-24, CSU Neptun – Dunarea Braila 24-24, "U" Cluj – CSM Bucuresti 41-32, Cetate Deva – SCM Craiova 23-22. Partida Oltchim – Corona Brasov se va desfasura miercuri, 12 octombrie (ora 18.30).
                    Etapa urmatoare (sâmbata, 15 octombrie): SCM Craiova – CSM Bucuresti, Corona Brasov – "U" Cluj, CSM Bacau – Oltchim, HC Zalau – HCM Roman, Dunarea Braila – Otelul, HCM Baia Mare – CSU Neptun, Cetate Deva – CSM Ploiesti. (D.P.)

                    Judo: Pe podium

                    Sportivii de la CS Bronx – SCM Bacau au cucerit 9 medalii la Cupa Internationala "Cis Gaz" de la Târgu Mures

                    Concurenta puternica, rezultate pe masura. 24 de cluburi din România si 3 din Ungaria s-au reunit la Târgu Mures intr-un turneu international in care reprezentantii Bacaului si-au facut drum spre medalii. "La feminin a fost o competitie grea. Am demonstrat ca, dupa 10 luni de munca, putem sa ne batem de la egal la egal cu cluburile de traditie din România, singurul absent fiind CSM Petrom Ploiesti", a subliniat antrenorul Daniel Zodian.
                    Pe cea mai inalta treapta a podiumului a urcat Madalina Ardeleanu, la categoria 26 kg (U11). Loredana Pantâru a intrat in concurs la doua grupe de greutate (29 si 32 kg), in ambele ocupând locul al III-lea. La 29 kg a fost invinsa de campioana nationala. Tot la U11, Lacramioara Dumbrava s-a clasat pe 2 (40 kg), iar Ionut Ciupitul a terminat pe 5 (34 kg). La U13, Marioara Adochitei a luat aurul la 29 kg, Maria Cata a intrat in posesia arginului dupa ce a cedat la limita in finala disputata cu campioana en-titre (40 kg), iar Melania Calfa si Lavinia Serban s-au clasat pe 3 la 26 kg.
                    "Per total, rezultatele sunt din ce in ce mai bune. Ma asteptam la mai mult din partea Melaniei Calfa, dar nu s-a putut concentra suficient", a mai spus Daniel Zodian, care a tinut sa mai remarce ca "pentru fete este greu traseul Nicolae Balcescu – Bacau, dar sunt ambitioase si nu vor sa dezamageasca persoanele care le ajuta direct sau prin intermediul clubului. Surprinzatoare sunt evolutiile fetelor de la centrele rezidentiale Pro Familia si «Henri Coanda»". La competitia de la Târgu Mures au participat aproximativ 300 de judoka. (Dana P.)

                    Automobilism: Numaratoare inversa

                    Raliul Moldovei se va desfasura la finalul saptamânii, in Bacau

                    Atractiv

                    A inceput numaratoarea inversa pentru ultima etapa a Campionatului National de raliuri, eveniment care se va desfasura pe 14 si 15 octombrie, in Bacau. Desi este programat in week-end, "Raliul Moldovei" isi va intra in drepturi inca din primele zile ale saptamânii, când sunt asteptate cele dintâi echipaje. "Faptul ca etapa bacauana va decide numele campionului editiei 2011 mareste gradul de atractivitate al curselor", a declarat Adrian Raspopa, presedintele ACS Rally Spirit.

                    Cap de afis

                    "Raliul Moldovei" nu va avea o proba regina, capul de afis fiind tinut de mai multe manse de concurs. Super-specialele programate vineri, pe circuitul "Selena Motor Sport", respectiv sâmbata, in centrul orasului reprezinta doua din principalele puncte de atractie ale rundei. Organizatorii sunt convinsi insa ca amatorii de curse automobilistice nu vor rata nici intrecerile de pe sectiunile Hemeius, Chietrosu si Trebes.

                    Masuri

                    Etapa ce va pune punct Campionatului National este organizata in cele mai mici detalii, astfel incât cursele sa se desfasoare fara niciun fel de incident. "Si pentru noi este un examen dificil, insa facem un apel catre toti participantii la acest eveniment sa dea dovada de civilizatie si respect si sa aprecieze spectacolul automobilistic in sine", a declarat comisarul Dorin Roman, Seful Serviciului Politiei Rutiere. (D.P., D.S.)

                    Fotbal, Liga a III-a: Sens unic

                    Sport Club – Cetatea Târgu-Neamt 4-0 (1-0)

                    Jocul rezultatelor a permis Sport Clubului de a urca din nou in fotoliul de lidera a Seriei I din Liga a III-a. Invingatori cu 4-0 in fata Cetatii Târgu-Neamt, bacauanii au profitat de remizele principalelor contracandidate la sefia clasamentului, Rapid CFR Suceava (0-0 in derby-ul cu Sporting) si Petrotub Roman, blocata pe teren propriu de Aerostar. Partida dintre Sport Club si Cetatea s-a desfasurat intr-un singur sens, spre poarta oaspetilor, elevii lui Cristi Popovici impunându-se mai categoric decât o arata scorul de 4-0, stabilit de golurile lui Petrea (min. 35), R. Cojocaru (’46) si Ungureanu (’65 si 78). SC Bacau: Chereches- Dediu, Stoica, Adascalitei, Dobârceanu- Radutoiu, Pintea, Petrea, R. Cojocaru- Vasiliu, Carp. Au mai jucat: Puscasu, Patriche, Spiridon, Ungureanu. (D.S.)

                    Popovici: "Etapa noastra"
                    Antrenorul Sport Clubului, Cristi Popovici a salutat faptul ca echipa sa a revenit pe primul loc in clasament. "Practic, toata etapa a fost in favoarea noastra", a declarat Popovici, care a comentat in felul urmator victoria cu Cetate: "Un meci la discretia noastra, in care puteam inscrie mult mai mult". (D.S.)

                    Remiza in-extremis: Petrotub Roman – Aerostar 1-1 (1-0)

                    Aerostar a reusit surpriza rundei a opta a ligii a treia, remizând, 1-1, pe terenul Petrotubului Roman. In ciuda faptului ca au utilizat o garnitura "verde", bacauanii au impresionat prin angajament si disciplina tactica, tinând in sah una dintre cele mai experimentate formatii din Seria l. Gazdele au deschis scorul in minutul 33, prin Vulpe, care a sanctionat, printr-un sut din marginea careului, nesiguranta portarului Iacobuta. Elevii lui Gioni Andries si Vali Cioanca nu au depus armele si, cu trei minute inainte de final au inscris golul de 1-1, care le-a permis sa-si mai repare situatia de la "adevar": Ciuclea a respins in fata sutul lui Tismanaru, iar Fl. Berbece, pe faza, a trimis in plasa. Aerostar: Iacobuta- Varea, Ichim, Guceanu, Magirescu, Sârbu- Dumitriu, Tofan, V. Gheorghe- Tismanaru, Pasniciuc. Au mai jucat: Fl. Berbece, C. Berbece si Pavel. (D.S.)

                    Cioanca: "Petrotub, mai buna ca Sport Club"
                    Desi Seria I continua sa propuna o lupta in trei pentru promovarea in liga secunda, antrenorul Aerostarului, Vali Cioanca "vede" Petrotubul in fruntea ierarhiei. "Dupa parerea mea, Romanul e cea mai buna echipa din campionat. E peste Sport Club", a declarat tehnicianul "aviatorilor". (D.S.)

                    Rezultatele etapei a VIII-a
                    Petrotub Roman – Aerostar 1-1, Otelul II Galati – CSM Focsani 5-0, CSM Pascani – ABC Stoicescu 0-0, FCM Dorohoi – Politehnica Galati 1-1, Sport Club Bacau – Cetatea Târgu Neamt 4-0, CSM Râmnicu Sarat – CS Panciu 0-2, Rapid Suceava – Sporting Suceava 0-0; Ceahlaul II Piatra Neamt a stat;
                    Etapa urmatoare (14 octombrie): Rapid Suceava – Ceahlaul II Piatra Neamt, Aerostar – Otelul II, CSM Focsani – CSM Pascani, ABC Stoicescu – FCM Dorohoi, Poli Galati – Sport Club Bacau, Cetatea Târgu Neamt – CSM Râmnicu Sarat, CS Panciu – Sporting Suceava; Petrotub Roman sta. (D.P.)

                    Pensionari din Amsterdam, VOLUNTARI in Bacau


                      Centrul “Betania” e construit de octogenari

                      Chiar daca e criza, Asociatia Betania e in plin santier. Peste o luna, va fi dat in folosinta Centrul multifunctional pentru tinerii cu handicap. Cladirea a fost ridicata de voluntarii olandezi, toti pensionari, cu materiale aduse exclusiv din Tara Lalelelor.

                      Cladirea Centrului Multifunctional “Betania” a costat 120.000 de euro, ca sa fie data in folosinta la cheie. La suma aceasta, se vor adauga cheltuielile cu mobilierul si aparatura multimedia. Imobilul va servi drept loc de socializare pentru tinerii cu handicap, care stau inchisi in casa cu anii, neavand unde sa mearga. Lucrarile, incepute in primavara, au ajuns la finisaje. Andre Muit, presedintele Asociatiei Betania, ne invita sa vedem ce s-a facut pana acum. Cativa barbati cu parul alb muncesc preocupati si senini, fara sa ne priveasca. Sunt surprinsa ca nimeni nu se opreste din activitate la sosirea noastra. Mai constat, invidioasa, ca pensionarii olandez arata ca niste sportivi aflati in plina activitate, nu ca niste mosnegi. Ei sunt doar cinci dintre cei 40 de voluntari pensionari veniti sa construiasca in Bacau. Seful acestei echipe are 82 de ani. De la fundatie la acoperis, totul e facut de mana olandezilor. Acum se lucreaza la interioare. Sunt tare curioasa sa aflu de ce fac asta. “Oriunde e de munca, dar Romania reprezinta o alta cultura si, construind, vrem sa o ajutam pe termen lung”, marturiseste Theo. Imi dau seama ca nu a inteles intrebarea si asta pentru ca i se pare absolut firesc sa muncesti si sa fii util toata viata. Voiam sa stiu de ce nu se distreaza sau nu odihneste acum, la pensie, in loc sa monteze usi. Presupun ca orice om are niste pasiuni. “Intr-adevar, avem hobby-uri, dar eu doresc sa adaug ceva vietii mele, sa ramana ceva in urma mea si in alte tari”, spune Theo, ca un cetatean al planetei, nu doar al Olandei.

                      Fostii piloti vopsesc usi

                      Leo chituieste geamurile, Peter si Andre vopsesc tamplaria, Hans fixeaza placile de rigips pe tavan, iar Theo monteaza usile. Toti cei 40 de pensionari locuiesc in zona aeroportului din Amsterdam si sunt fosti piloti sau ingineri constructori. “Am lucrat in aviatie cam toata viata. Am condus avioane si elicoptere militare, iar in ultimii 20 de ani, am lucrat in politia olandeza. Cand am vazut ca in asociatiile caritabile se castiga mult la salariu am vrut sa ma implic si am venit in Bacau”, explica Peter. Curand, voluntarii olandezi isi vor incheia munca aici si, dupa taierea panglicii, vor pleca spre alt proiect. In Centrul Multifunctional, zeci de tineri cu sindrom Down, autism sau alte maladii vor putea sa picteze, sa realizeze bijuterii din margele, martisoare, felicitari si obiecte decorative. “Este o facilitate pentru tinerii cu dizabilitati, mai ales pentru cei cu dizabilitati psihice, care stau acasa si sunt disperati sa mearga undeva”, arata Andre Muit. Aici, nu vor mai constata, cu amaraciune, ca ii enerveaza pe oameni, ca ii incurca, nu vor mai fi respinsi sau ignorati. Vor urmari filme impreuna, vor discuta si se vor imprieteni. Vor putea organiza si cluburi bazate pe o pasiune comuna. Important e ca, de la 1 noiembrie, nu se vor mai simti atat de singuri.
                      Silvia Patrascanu

                      Scoala bacauana premiata de Academia din Europa Centrala

                        21 de scoli din Romania au participat in Sarajevo la un eveniment de lansare a unui proiect educational al Academiei Scolilor din Europa Centrala (ACES), editia 2011-2012. Printre acestea a fost si Scoala cu Clasele I-VIII Palanca din judetul nostru, care a ales sa dezvolte un proiect de voluntariat in parteneriat cu o scoala din Cehia. Tematica data a fost „Sa construim punti de legatura in societate – fii voluntar in comunitatea ta!”, iar unitatea de invatamant din Palanca a participat cu proiectul pentru proitectia mediului intitulat „Bridges for a green future”. In total au participat peste 200 de elevi si profesori din toata Europa Centrala. Startul pentru participarea la acest eveniment s-a dat in luna februarie anul acesta, cand scolile si liceele au fost invitate sa se inscrie in competitie cu propuneri de proiecte, dezvoltate in cooperare cu scoli partenere din strainatate. Un comitet de selectie international a selectat cele mai bune 45 proiecte dezvoltate in parteneriate scolare (inclusiv cel derulat de Scoala Palanca – Bacau) si le-a premiat cu o bursa ACES. Urmare a acestei participari, in etapa de implementare a proiectului vor avea loc intalniri internationale intre delegatii ale scolilor partenere, in cadrul carora participantii primesc sprijin suplimentar pentru dezvoltarea proiectelor. Reteaua de scoli ACES a fost creata in 2006 avand ca principal obiectiv activarea si stimularea dialogul intercultural, cooperarea dintre tineri, pentru a se crea o baza continua de cunostinte comune, de invatare reciproca si inovatie. (R. Neagu)

                        Deficit mare de personal la Neonatologie

                          Neonatologia, din cadrul maternitatii Spitalului Judetean de Urgenta, are nevoie de mult mai multi medici si asistenti medicali decat dispune in momentul de fata. Mai ales ca aici specificul muncii este deosebit, astfel ca activitatea este foarte greu de desfasurat. Tocmai de aceea putini medici si asistente opteaza sa lucreze intr-o astfel de sectie, unde se acorda asistenta medicala nou-nascutilor, printre ei aflandu-se si cei care au venit pe lume inainte de termen. Acestia necesita terapie intensiva in compartimentul de reanimare timp indelungat ceea ce implica daruire si o pregatire profesionala speciala. “Pentru a forma un asistent de reanimare iti trebuie cel putin un an, daca nu chiar doi, ne-a spus dr. Luminita Apostu, medic sef al sectiei Neonatologie. Este foarte grea si complicata munca la noi, de aceea nu gasim usor personal. In momentul de fata este insufficient. In tarile avansate este un asistent la fiecare copil pus pe ventilator. Noi avem 13 asistenti in doua ture. Ziua sunt maximum patru si avem cam 20 de nou-nascuti la reanimare, unde avem ventilatoare.” Conform normativelor, sectia de Neonatologie ar trebui sa aiba 10-12 medici si are numai sase. Dar deficit considerabil este si la numarul asistentilor medicali. Normativele spun ca trebuie 70, insa sectia are doar 40. Prin urmare, toti cei din sectie muncesc aproape dublu. (E. Tintaru)

                          Copie la indigo: Gripa din acest sezon nu aduce nimic nou

                            Vaccinul antigripal care va fi administrat in campania nationala de imunizare (cu fonduri de la Ministerul Sanatatii) are aceeasi formula cu cel utilizat in sezonul rece 2010-2011. „Circula aceleasi tulpini ca si iarna trecuta, a explicat dr. Marin Bustuc, director adjunct al Directiei de Sanatate Publica Bacau. Este vorba despre AH1N1, H2N3 si Brisbane, adica B.” De altfel, expertii Organizatiei Mondiale a Sanatatii au atentionat din timp ca AH1N1, virusul gripei porcine, va fi prezent si in aceasta iarna. Situatia este rara, dar explicata prin existenta pandemiei de anul trecut. Pentru a evita imbolnavirea prin gripa se recomanda vaccinarea, grupa de risc fiind extinsa ca varsta de la 6 luni la 64 de ani. (D. Mincu)

                            Adolescenta accidentata pe trecerea de pietoni

                              O adolescenta de 16 ani, din municipiul Bacau, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean cu mai multe traumatisme dupa ce a fost ranita intr-un accident rutier. Tanara a vrut sa traverseze strada pe o zebra de pe Calea Marasesti, dar a fost surprinsa de un autoturism condus de galateanul Victor B. (56 de ani) si care nu i-a acordat prioritate. Soferul a ramas fara permis auto si este cercetat penal pentru vatamare corporala din culpa. (G. Panaite)

                              ULTIMELE ȘTIRI