Acasă Blog Pagina 4888

Razvan Murgeanu da dreptate Desteptarii: Pasajul subteran, controlat din birou

    Oficialii Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) recunosc, intr-un Drept la replica remis cotidianului Desteptarea, ca pasajul subteran din municipiul Bacau nu a mai fost „scanat” cu raze X. La inceputul acestei saptamani, o ancheta publicata de ziar (n.r. – „Murgeanu musamalizeaza problemele pasajului subteran”) demonstra, cu documente si declaratii, ca reprezentantii MDRT au pasat problema verificarii pasajului subteran catre Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC), dupa ce in luna august promiteau o investigatie de amploare, coordonata de o echipa independenta de experti. Mai mult, oficialii MDRT au ignorat, se pare cu buna stiinta, o sesizare transmisa ministerului – pe 27 iulie – de prefectul Bacaului, Constantin Scripat. Razvan Murgeanu, secretar de stat in MDRT, a mintit intr-o declaratie data cotidianului Desteptarea, apreciind ca prefectul ar fi sesizat ministerul pe fondul unor intense presiuni mediatice. Sesizarea transmisa de Scripat catre MDRT a fost facuta cu 3 zile inainte ca presa sa ia act de problemele de la pasajul subteran. Tunelul urmeaza sa fie controlat de o echipa de inspectori in constructii venita de la Bucuresti. Verificarile promise in august de Murgeanu fusesera facute din… birou.

    La inceputul acestei saptamani, cotidianul Desteptarea prezenta – intr-o ampla ancheta – culisele tentativei de musamalizare a problemelor constructive cu care se confrunta pasajul subteran din municipiul Bacau. Din materialul publicat de ziar (n.r. – BLAT POLITIC. In plina campanie electorala pentru candidatul Stavarache, Murgeanu musamalizeaza problemele pasajului subteran) rezulta, negru pe alb, ca oficialii MDRT nu au mai verificat starea in care se afla pasajul, asa cum promisesera in august, cand secretarul de stat Razvan Murgeanu decreta ca tunelul va fi investigat cu raze X. Ancheta Desteptarii n-a fost pe placul reprezentantilor MDRT, care au remis un Drept la replica ziarului. Extrem de succint, ba chiar lapidar, documentul transmis Desteptarii de MDRT evita sa raspunda la mai multe intrebari cheie, legate de probleme semnalate in materialul de presa publicat la inceputul saptamanii de ziar.

    Nici raze X, nici deplasare in teren

    Potrivit Dreptului la replica, MDRT ar fi primit o sesizare din Bacau cu privire la calitatea lucrarilor de la pasajul subteran. Sesizarea ar fi fost transmisa, mai departe, catre ISC, organismul insarcinat de lege cu verificarea calitatii lucrarilor de constructii. In august 2011, Razvan Murgeanu decreta ca pasajul va fi verificat de o comisie independenta de experti – tocmita de MDRT – nicidecum de o structura aflata in subordinea ministerului. Situatia pasajului era oricum complicata de faptul ca obiectivul a fost construit cu fonduri europene, nu cu bani de la Guvern, astfel incat investigarea pasajului de o comisie independenta se impunea de la sine in acest caz.
    "Ministerul va ordona un control si o expertiza foarte tare la nivelul constructiei, sa ne lamurim exact despre ce este vorba. S-a primit, intr-adevar, o sesizare, iar in momentul de fata facem un contract cu cineva care sa faca o expertiza tehnica. Nu se va sti nici cand se va face expertiza, nici cine va face expertiza, ca nu cumva sa ma trezesc cu alte minuni. Se va veni cu raze Rontgen sa se vada daca exista fisuri, se vor face incercari nedistructive. E o intreaga tehnologie aici, nu e usor. Eu am dat tema expertizei, dar nu iti pot spune cand va incepe. Cat dureaza ea? O saptamana”, promitea – in august – secretarul de stat din MDRT.

    A sucit-o ca la Ploiesti

    Controlul "epocal" anuntat de Murgeanu n-a mai avut loc si, de fapt, pasajul subteran n-a mai fost verificat de nimeni. Intr-o declaratie consemnata de cotidianul Desteptarea, Murgeanu afirma ca verificarea cu raze X ar fi fost o sugestie personala, secretarul de stat facand recurs la calitatea sa de inginer constructor (!). Cu alte cuvinte, oficialul MDRT si-a dat cu parerea, in august, despre cum ar trebui derulat controlul la pasaj, urmare a sesizarii facute de Prefectura Bacau. De la opinie la fapta calea e, insa, lunga.
    "Am dat spre rezolvare ISC-ului, care mi-a facut un raport in care cei care au fost acolo isi asuma responsabilitatea ca acel pasaj este in regula, n-are nicio problema de stabilitate. A fost o comisie in care a fost si Inspectoratul de la Bacau (n.r. – ISC Bacau), dar si de la central. Nu stiu daca a facut-o si cu asta (n.r. – verificarea cu raze X). Asta-i o chestie pe care o stiu eu, ca-s inginer constructor. Ei isi asuma ce au scris acolo. Nu le-am dat indicatii, ca nu asta e treaba mea. AM-ul (n.r. – Autoritatea de Management din MDRT) a ordonat o verificare catre ISC, pe care ISC-ul si-o asuma", a declarat Murgeanu pentru Desteptarea.

    O pagina de consemnari din birou

    Comisia din ISC insarcinata de Razvan Murgeanu cu verificarea pasajului a remis Prefecturii un raspuns de aproximativ o pagina (!). Acesta este dimensiunea "investigatiei" efectuate de reprezentantii MDRT la pasajul subteran. Nici nu se putea altfel, pentru ca verificarea problemelor sesizate de Scripat s-a facut din birourile de la Bucuresti ale ISC, nu la fata locului – pe teren. Conform raspunsului – datat 25 august 2011 – pasajul subteran ar fi fost verificat de zeci de ori de inspectorii de stat in constructii din Bacau. "In urma acestor verificari, nu s-au constatat nerespectari ale proiectului tehnic si ale dispozitiilor de santier aferente", sta scris in raspunsul transmis Prefecturii Bacau de MDRT, pe 25 august.
    "Investigatiile" din birou efectuate, la ordinul lui Murgeanu, de reprezentantii ISC n-au fost decat o reluare a unor informatii prezentate, in timp, de angajati ai ISC Bacau cu privire la mersul lucrarilor de la pasaj. Nicidecum o "expertiza foarte tare la nivelul constructiei", cum promitea in august secretarul de stat. Modul in care a actionat MDRT e cu atat mai dubios, cu cat sesizarea efectuata de Prefectura se baza pe informatii tehnice extrem de bine fundamentate si nu pe speculatii de presa, asa cum a lasat de inteles Murgeanu. Potrivit prefectului Constantin Scripat, informatiile vizau mai multe paliere ale proiectului pasajului subteran (n.r. – abateri de la proiect, reduceri de materiale in detrimentul proiectului etc.).
    "La baza nu au stat sesizarile din presa, care uneori pot fi doar simple speculatii. Au fost informatii strict tehnice legate de executie, de derularea proiectului, de abateri de la proiect care nu s-au facut, totdeauna, cu acceptul proiectantului sau a constructorului. Sunt niste acuze de genul ca s-a incercat o reducere de materiale in detrimentul proiectului, s-au facut niste faze de executie fara acceptul proiectantului. Sesizarea o consider intemeiata", a declarat pentru Desteptarea prefectul Bacaului. Sub sanctiunea secretului de serviciu, cel mai probabil, Scripat nu a dezvaluit sursa informatiilor care au stat la baza sesizarii remisa MDRT la finele lui iulie.

    Schimbarea solutiei tehnice, capacul pe sicriul pasajului

    La inceputul lui august, cotidianul Desteptarea publica prima ancheta privitoare la situatia in care se afla pasajul subteran din municipiul Bacau (n.r. – "Tavanul" pasajului subteran este fisurat). Materialul dezvaluia ca beneficiarul investitiei – Primaria Bacau – de comun acord cu proiectantul si constructorul au decis schimbarea solutiei tehnice de executie a tunelului rutier subteran.
    Proiectul pasajului subteran a fost realizat de o firma din Iasi. In ianuarie 2008, Primaria Bacau incredinta societatii Pod Proiect SRL un contract in suma de 780.200 lei (fara TVA) in vederea realizarii documentatiei de proiectare a pasajului. Potrivit "Memoriului tehnic" realizat de Pod Proiect, solutia initiala de executie a pasajului viza sistarea traficului feroviar si indepartarea liniilor de cale ferata pe masura ce sapaturile inaintau. Solutia tehnica propusa de societatea ieseana necesita un timp de executie mai indelungat, astfel incat ea a fost abandonata dupa adjudecarea licitatiei de construire a pasajului. Consortiul castigator, condus de o firma italiana, Procom SRL, a propus ca toate cele 14 linii ferate sa fie subtraversate, iar tunelul din beton in lungime de 80 de metri sa fie lansat pe dedesubt, fara intreruperea circulatiei trenurilor. Proiectantul a pus mai multe conditii privitoare la calitatea lucrarilor, odata cu schimbarea solutiei tehnice de executie a pasajului, conditii care – conform prefectului Scripat – n-au fost respectate, in totalitate, de constructor. Pe fondul modificarilor survenite, tavanul pasajului s-a fisurat in mai multe locuri, reprezentantii ISC Bacau decretand ca fisurile exista, insa ele ar fi normale la o astfel de constructie. Mai mult, intr-un material publicat la mijlocul lui august (n.r. – Pasajul subteran e cas), Desteptarea a prezentat in exclusivitate informatia potrivit careia tunelul subteran ar fi fost deviat in plan vertical in momentul in care lucrarile s-au intersectat cu un strat de pamant cleios (n.r. – pungi de chisai). Stratul nu fusese evidentiat in studiile geotehnice prealabile demararii lucrarilor de constructie a pasajului.

    SF cu Ministerul Dezvoltarii: Murgeanu a fost sesizat inca din august 2007 (!!!)

    Conform Dreptului la replica remis cotidianului Desteptarea de MDRT, rezulta ca ministerul a fost sesizat cu privire la problemele ivite la pasajul subteran inca de acum 4 ani (!). Astfel, oficialii ministerului recunosc faptul ca “in luna august 2007, MDRT a primit o sesizare cu privire la calitatea lucrarilor din cadrul proiectului «Pasaj rutier subteran Oituz – Stefan Guse» din municipiul Bacau”. Reprezentantii MDRT s-au umplut de ridicolul de pe lume, in conditiile in care forarea tunelului pe sub cele 14 linii de cale ferata a demarat abia in octombrie 2010, nicidecum in 2007. De altfel, acum 4 ani pasajul rutier subteran nici macar nu exista, el fiind – la acel moment – o idee in mintile conducatorilor din Primaria Bacau. Dreptul la replica formulat de MDRT si transmis Desteptarii a fost conceput pe genunchi, parca din dorinta secretarului de stat Razvan Murgeanu de a se detasa de controlul din birou efectuat de ISC in problema pasajului subteran.

    Tunelul va fi verificat de ISC Bucuresti

    Pasajul subteran va fi, in cele din urma, verificat de o echipa de inspectori in constructii din Capitala. Printr-o adresa remisa conducerii ISC, prefectul Scripat a cerut verificarea pasajului in regim de urgenta. Acesta si-a motivat demersul prin faptul ca MDRT nu a raspuns la sesizarea transmisa in luna august de Prefectura Bacau.
    “Am vorbit deja cu seful ISC si se va veni la Bacau cu un control extrem de profesionist, facut pe teren si nu din birou. In acest fel vor disparea toate suspiciunile privitoare la problemele pasajului, la calitatea lucrarii si la nerespectarea proiectului. A nu se intelege ca prefectul este un turnator de profesie, dar nici nu pot trece cu vederea faptul ca sesizarea pe care am trimis-o in august ministerului nu si-a atins scopul, iar la pasaj nu au fost facute verificari. Cei care vor sa-mi terfeleasca imaginea, in fel si chip, n-au decat s-o faca. Nu ma voi opri aici, pentru ca in acest caz adevarul trebuie sa iasa la iveala, indiferent de consecinte”, a declarat Scripat.
    Lucian Bogdanel

    Azi se deschide Medicalexpo

      Camera de Comert si Industrie Bacau organizeaza, in perioada 10-12 noiembrie Medicalexpo. Evenimentul are loc la Centrul de Afaceri si Expozitii Bacau, iar programul de vizitare este intre orele 10-18. „Organizam acest eveniment in contextul conexiunilor programelor Uniunii Europene in domeniul asigurarii sanatatii populatiei din statele membre cu cele al Guvernului si tinand seama de solicitarile si tendintele pietei de produse si servicii medicale. Expozitia se adreseaza tuturor specialistilor, cadrelor medicale, precum si celor interesati de noutatile din domeniu”, a explicat Mihai Tulbure, directorul Camerei de Comert. Sunt prezente, in calitate de expozanti, firme din tara, multe reprezentand companii de profil din strainatate care aduc in fata publicului apartura medicala, exhipamente de protectie, aparatura stomatologica, mobilier medical si consumabile, tehnica de laborator, echipamente de protezare, produse naturiste, farmaceutice si parafarmaceutice. In aceeasi locatie are lor Conferinta Regionala a Medicilor de Familie, patronata de Asociatia Medicilor de Familie si Colegiul Judetean al medicilor Bacau. La eveniment au confirmat participarea peste 300 de medici din judetele din toata regiunea, dar si peste 400 de asistenti medicali. (A. Gavrila)

      Se asfalteaza strada Oituz

        Astazi se va asfalta strada Mihail Kogalniceanu (de la intersectia Razboieni Oituz pana la statuia lui Stefan cel Mare), incepand cu ora 9. Se va circula pe un singur sens pe strada Oituz, iar traficul de la intersectia cu Razboieni va fi dirijat la dreapta, spre Razboieni, cu iesire in zona centrala, la stanga, pe la hotel Decebal.
        Andreea G.

        Consiliul Judetean a publicat taxele pe 2012

          Consiliul Judetean (CJ) Bacau a publicat pe site-ul www.csjbacau.ro, la sectiunea "Activitate", subsectiunea "Proiecte supuse dezbaterii publice", proiectul de hotarare privind stabilirea taxelor si tarifelor, altele decat cele prevazute de Legea 571/2003 privind codul fiscal, aplicabile din 2012. Documentatia poate fi consultata si la sediul CJ Bacau. Cei care sunt interesati pot face propuneri si observatii privind nivelul taxelor si tarifelor, pana pe 19 noiembrie, la registratura CJ Bacau, camera 2, pe e-mail la adresa ciprian.nica@csjbacau.ro sau prin fax, la numarul 0234/534.225. (S.P.)

          Cele mai bune firme sunt premiate

          Camera de Comert si Industrie Bacau organizeaza joi evenimentul anual prin care premiaza cele mai bune firme din judetul Bacau. Editia a XVIII-a a Topului firmelor din judetul Bacau are loc la Centrul de Afaceri si Expozitii, incepand cu ora 16.30. “Evenimentul aduce in centrul atentiei intregii comunitati bacauane si nu numai, rezultatele si activitatea celor mai reprezentative firme din judet care, prin performantele lor, reusesc ca de la an la an sa aduca un plus de valoare economiei locale si nationale”, a precizat Doru Simovici, presedintele Camerei de Comert. Festivitatea de premiere va fi completata de un program artistic si delicii culinare. La eveniment sunt asteptati sa participe circa 500 de laureati in Top, la care se adauga reprezentanti ai adminstratiei publice locale si ai institutiilor deconcentrate. (A.G.)

          Nu-si mai poate face injectia cu insulina

            Un tanar in varsta de 27 de ani, diagnosticat cu diabet insulino-dependent cand era in clasa a treia, a ajuns in situatia sa nu-si mai poata face insulina, pentru ca tot corpul ii este intepat. De 17 ani George Ionut Olaru isi administreaza singur insulina. Face patru injectii pe zi, de cand i s-a depistat boala, in brat, la picior sau in pielea de pe abdomen. Cu timpul, insa, zonele in care s-a intepat s-au batatorit si de aici, un necaz si mai mare. "Pentru ca acele sunt foarte subtiri, s-au rupt si mi-au ramas si in brat, si in picior, si in abdomen, ne-a povestit George Ionut Olaru. Din aceasta cauza am fost supus la sase operatii. Am fost internat si la Iasi, si la Bucuresti, in repetate randuri. Am stat si o saptamana cu acul in picior, pentru ca abia la Bucuresti medicii au avut curajul sa ma opereze. Din picior ajunsese in zona inghinala. Acum nu mai am o zona din corp in care sa-mi fac insulina." Medicii diabetologi i-au explicat ca singura solutie este implantarea in peretele abdomenului a unei pompe de insulina, care se gaseste numai la o clinica din Bucuresti. Aparatul costa 3.500 de euro, dar tanarul si parintii lui nu-si permit sa il cumpere, deoarece au venituri foarte mici. Ionut are o indemnizatie de handicap de 234 lei, mama lui primeste o pensie de boala de 350 lei iar tatal castiga 520 lei, ca agent de paza. Pe langa diabet, tanarul are si multe alte complicatii ale acestuia. Sufera de nefropatie, retinopatie, cardiopatie ischemica dureroasa si gastropatie, afectiuni al caror tratament il costa destul de mult. Viata lui atarna de aparatul amintit, pentru ca altfel nu-si poate administra insulina. Cei care vor sa-l ajute sa-l procure pot dona o suma, atat cat ii lasa inima, in contul, in lei, RO71BTRL00401201S15070XX, deschis la Banca Transilvania.
            Elena Tintaru

            Gabriel Gritcu ii ia locul lui Corneliu Pricope

              Consilierii judeteni vor aproba, luni, inlocuirea lui Corneliu Pricope, PNL, cu Gabriel Gritcu, primul parasind CJ Bacau dupa ce a fost declarat incompatibil. Tot luni vor fi dezbatute proiectele privind asocierea judetului Bacau cu Universitatea „George Bacovia” si Centrul de Cultura „George Apostu” pentru organizarea „SIMPOZIONULUI NATIONAL DE ESTETICA, editia a XVII-a”, planul de ocupare a functiilor publice in anul 2012 pentru aparatul de specialitate al CJ si DJEP, infiintarea centrelor de servicii sociale "Alexandra" Onesti si "Ghiocelul" Bacau si parteneriatul dintre judetul Bac?u si orasul Slanic Moldova in vederea finantarii proiectului "Schi Parc Slanic Moldova". Pe ordinea de zi se mai afla o informare privind eficienta serviciului politienesc si nivelul de asigurare a securitatii si sigurantei civice a comunitatii pe primele 9 luni ale anului 2011, prezentata de Eugen Ochenaru, presedinte ATOP. (Silvia P.)

              Dezbateri pentru modificarea Legii Educatiei

                Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) organizeaza o serie de dezbateri publice in toata tara, cu intentia de a aduna propuneri pe baza carora sa elaboreze un proiect de modificare a Legii Educatiei Nationale. Initiativa sindicalistilor are la baza nemultumirea generala din sistem legata de faptul ca noua lege care guverneaza invatamantul a fost adoptata doar prin asumarea raspunderii de catre Guvern, chiar daca au fost multe puncte in divergenta. Se doreste si schimbarea Statutul cadrelor didactice, dar se cauta solutii si in ceea ce priveste ridicarea nivelului educatiei prin remotivarea profesorilor. Un alt scop al dezbaterilor este implicarea in actul decizional a politicienilor si a factorilor de decizie locali, deoarece acestia pot sprijini dezvoltarea învatamantului preuniversitar. (R. Neagu)

                Saxofonul Romantic, un eveniment pentru pasionati

                  Eveniment inedit, organizat in premiera in Bacau. Prima editie a Zilelor muzicii instrumentale, “Saxofonul romantic”, a adunat zeci de curiosi sau pasionati de muzica instrumentala in Sala Ateneu. Evenimentul s-a desfasurat timp de doua zile si a fost finantat de Consiliul Judetean Bacau. Gazdele, trupa T-Jazz Band, si-au salutat publicul in prima zi de concert, 8 noiembrie. “Bine ati venit la prima editie a Saxofonului romantic. Majoritatea lucrarilor pe care le interpretam sunt de renume mondial, sunt niste hit-uri ale muzicii universale, de aceea nu mai au nevoie de nicio prezentare”, a explicat in deschiderea concertului Sergiu Musat, solistul si organizatorul evenimentului. Si intr-adevar, din repertoriu nu au lipsit piesele clasice, intr-o interpretare aparte, care a atras ropote de aplauze. Intrarea a fost libera. Trustul Media “Desteptarea” a fost partenerul evenimentului. (Andreea G.)

                  John Doe a fost accidentat la Urechesti

                    Un barbat a carei identitate nu a putut fi stabilita inca a fost accidentat grav in afara localitatii Urechesti, pe drumul national 11. Gheorghe C.( 29 de ani), din judetul Brasov, l-a surprins si accidentat in timp ce traversa strada fara sa se asigure. In urma impactului, victima a suferit politraumatisme, traumatism cranio-cerebral si hemotorax. Acesta a fost transportat initial la spitalul din Adjud, de acolo la Spitalul Judetean Focsani si in final a ajuns la Spitalul Judetean din Bacau. Politistii au deschis o ancheta si incearca sa afle cine este pietonul. (Geta P.)

                    O bunicuta a provocat un accident in lant

                      Evenimentul rutier s-a petrecut in afara localitatii Garleni, la podul de peste paraul Bistricioara. Lucica M. (75 de ani) din Vrancea, din cauza vitezei excesive nu a mai putut frana la timp si a intrat in coliziune cu autoturismul condus de Nicolae I. (37 de ani) si care astepta sa treaca masinile din sens opus. In urma impactului masina acestuia a fost proiectata in cea din fata si tot asa, pana ce numarul autoturismelor avariate a ajuns la patru. Din accident, singura victima a fost tot soferita din Vrancea care s-a ales cu un deget rupt. Batrana este acum cercetata de politistii de la Rutiera pentru vatamare corporala si a ramas si fara permis. (G.P.)

                      Judo / CN U11: In serie

                      A doua finala a toamnei, o noua medalie in vitrina sectiei de judo de la Palatul Copiilor. Dupa ce, la sfârsitul lui octombrie, Mario Ionita a urcat pe treapta a treia a podiumului national U15, stacheta a fost ridicata in cadrul turneului U11. In rol de protagonist: Dragos Prosie, care a devenit vicecampionul categoriei 42 kg. Aproape de un rezultat stralucitor s-a aflat si Mihnea Jâtca, dar dupa ce a câstigat patru meciuri a pierdut doua partide foarte importante la intrarea in finala si pentru bronz, ocupând astfel locul al V-lea la 34 kg.

                      Performanta

                      "Dragos este un sportiv deosebit, ambitios, dornic de a-i ajunge si chiar depasi pe cei de vârsta lui, dar care au mai multi ani de judo la activ", a precizat prof. Aurel Chelariu, care a apreciat in mod deosebit eforturile depuse de sportivul care a cucerit argintul editiei 2011: "vine in Bacau de doua-trei ori pe saptamâna, de la 40 km". Dragos Prosie este elev in clasa a V-a la Scoala cu clasele I-VIII din Oncesti, de unde vine pentru a fi prezent la antrenamente.

                      Pe echipe

                      Alaturi de finala individuala U11, la Bistrita s-a desfasurat si campionatul national pe echipe. Euro-regiunea nr. 1 (Moldova) a fost alcatuita din 12 sportivi de la Palatul Copiilor Bacau si trei judoka de la CSS Onesti (antrenor Horea Chelu. Bilant: locul al 7-lea din 9 echipe participante. "Nu ma asteptam sa luam doar locul 7, deoarece am muncit foarte mult cu copiii. Aurul sau argintul era asigurat dupa câta pregatire am facut. Cred ca au prins o zi mai putin buna", a concluzionat Aurel Chelariu.
                      Dana Popa

                      Fotbal / Liga a II-a: „Ne trebuie neaparat o victorie”

                      Capitanul FCM Bacau, Gabriel Boghian, a implinit marti 23 de ani si isi asteapta cadoul de la coechipieri in meciul de sâmbata, de la Branesti

                      Dupa o etapa in care a marcat primul sau gol din acest campionat, in remiza 1-1 cu FC Botosani, capitanul Gabriel Boghian strânge rândurile pentru ultimele trei runde ale turului. "Avem nevoie de rezultate bune pentru un loc linistit in clasament", spune atacantul "galben-albastrilor", care si-ar dori un parcurs de final superior precedentelor trei jocuri, incheiate toate cu scorul de 1-1. Primul obiectiv: o victorie in deplasarea de la Victoria Branesti. "Ca la toate meciurile, noi mergem sa câstigam. Cert este ca ne trebuie neaparat o victorie, in conditiile in care intâlnim o echipa cu care suntem in lupta directa", a subliniat Gabriel Boghian, care a implinit ieri 23 de ani. "Mi-as dori ca baietii sa-mi faca un cadou de trei puncte in meciul de sâmbata", a completat capitanul FCM Bacau, sperând totodata sa-si continue si seria golurilor dupa ce a spart gheata in duelul cu FC Botosani: "Sigur ca as vrea sa inscriu si la Branesti, dar cel mai mult conteaza sa câstigam, indiferent cine da gol". In ultimele trei etape din tur, FCM Bacau joaca in deplasare la Branesti (12 noiembrie) si Dunarea Galati (26 noiembrie), respectiv pe teren propriu cu Sageata Navodari (19 noiembrie). (D.P.)

                      Atletism: Calendar definitivat

                      Dupa ce Federatia Româna de Atletism a eloborat in linii mari calendarul national pe 2012, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret a completat lista pe plan local cu un program care cuprinde 19 concursuri. Viitorul sezon intern se va deschide in Bacau prin "Cupa Bistritei", iar Sala de Atletism va gazdui anul viitor doua finale nationale. In pregatire pentru noua stagiune competitionala, DJST-ul va organiza Cupa "1 Decembrie", fixata in acest an pentru 3 decembrie si dedicata copiiilor de nivel I, II si III.

                      Grafic indoor

                      In traditia ultimilor ani, sezonul de sala 2012 va debuta prin Cupa Bistritei (14-15 ianuarie), concurs national si etapa judeteana pentru seniori, tineret si juniori I. Peste un weekend, in intervalul 21-22 ianuarie va avea loc finala Campionatului National Universitar (seniori si tineret), dublata de un concurs interjudetean de probe combinate. In martie (17-18), la Sala de Atletism vor fi desemnati campionii nationali la juniori III, odata cu câstigatorii de la Cupa Bacaului. Agenda competitionala indoor mai cuprinde sase evenimente:
                      – 28-29 ianuarie: concurs interjudetean pentru juniori I, II si III;
                      – 4-5 februarie: Memorialul "Dorin Melinte" (concurs interjudetean si etapa judeteana pentru juniori I, II si III);
                      – 18-19 februarie: concurs interjudetean pentru copii;
                      – 11-12 martie: etapa zonala din campionatul national pentru copii I si II;
                      – 24-25 noiembrie: Cupa de Iarna (juniori I, II si III);
                      – 1 decembrie: Cupa "1 Decembrie" (copii).

                      Sezon in aer liber

                      O alta intrecere traditionala este Grand Prix-ul de Aruncari Lungi de la Onesti, care va avea loc in mai si va reuni la start cei mai buni sportivi de la categoriile seniori, tineret si juniori. Celelalte competitii in aer liber sunt diferite etape de cros, programate atât in Bacau, cât si la Târgu Ocna.
                      – 25 februarie: etapa judeteana din Campionatul National de Cros pentru seniori, tineret, juniori I, II si III;
                      – 25 martie: etapa judeteana din Campionatul National de Cros pentru copii;
                      – 27 mai: etapa judeteana din CN pentru juniori I, II si III, copii, seniori si tineret;
                      – 2 iunie: Crosul "1 Iunie" (copii, juniori);
                      – iunie: Crosul Olimpic (Bacau si Târgu Ocna), Open;
                      – 6 mai: Crosul "Costache Negri" (Târgu Ocna), Open;
                      – octombrie: Crosul "Zilele Bacaului" (open).
                      Nu a fost stabilita data pentru Grand Prixul de alergare pe sosea (juniori I, seniori, tineret), in timp ce in perioada aprilie – octombrie, in 30 de localitati urbane si rurale, se va desfasura un concurs judetean de cros (categoria open).
                      Dana Popa

                      Handbal masculin / Liga Nationala: Restanta de inceput

                      Intrerupt o luna pentru actiunile loturilor reprezentative, campionatul românesc isi reintra in drepturi la sfârsitul acestei saptamâni, când sunt programate meciurile etapei a VIII-a. In avanpremiera celei de-a doua jumatati a turului, pe care Stiinta Municipal Dedeman a incheiat-o in postura de vicelidera, se va disputa astazi "restanta" Politehnica Timisoara – HC Odorhei (ora 18.30, Digi Sport 3). Cu o victorie, vicecampioana ar urca pe podium, la un pas in spatele "studentilor" care sâmbata merg intr-o deplasare de unde nu s-au intors niciodata invingatori.
                      Programul etapei a VIII-a: 10 noiembrie: CS Caras Severin – CSM Satu Mare (17.00); 11 noiembrie: CSM Bucuresti – "U" Transilvania Cluj (19.00, Digi Sport); 12 noiembrie: CSU Suceava – Stiinta MD Bacau (13.00, Digi Sport); 13 noiembrie: Potaissa Turda – Pandurii Tg Jiu (18.00), Steaua – CSM Ploiesti, HC Odorhei – HCM Constanta, Dinamo – Poli Timisoara. (D.P.)

                      Handbal feminin / Liga Nationala: Adversari de podium

                      Aur, argint si bronz. In ultimele trei etape din acest an, CSM Bacau are in program intâlniri cu toate echipele de pe podiumul sezonului precedent. Dupa ce a pierdut acasa cu detinatoarea titlului, Oltchim Râmnicu Vâlcea (21-35), respectiv in deplasare la vicecampioana "U" Cluj (24-34), echipa pregatita de Gabriela Manea si Adrian Brezan se pregateste sa intre in vacanta dupa un duel cu "bronzul" editiei anterioare: CSM Bucuresti. Etapa de final pe 2011 se desfasoara in aceasta saptamâna, dupa programul: 9 noiembrie: HC Zalau – "U" Cluj (17.00, Digi Sport 3), Cetate Deva – Otelul Galati (19.00); 11 noiembrie: Dunarea Braila – Oltchim, HCM Baia Mare – HC Roman, CSM Ploiesti – Tomis Constanta. Ultimul meci al anului, CSM Bacau – CSM Bucuresti, se va disputa pe 20 noiembrie (ora 15.00), in conditiile in care gruparea din capitala joaca in aceasta perioada in cupele europene. In mansa I din turul al III-lea al Cupei EHF, echipa antrenata de Vasile Margulescu a cedat cu 30-32 in deplasare la SPR Lublin, returul cu formatia poloneza fiind programat pentru 12 noiembrie (ora 14.00). (D.P.)

                      Minifotbal: Infruntare de gala

                      Finalistele sezonului trecut s-au infruntat in derby-ul etapei a IX-a, adjudecat de campioana Grafit in fata Coriolanului cu 5-1. Echipa invinsa nu a mai putut conta pe serviciile goal-keeper-ului Razvan Vizitiu, care a facut pasul spre Liga a III-a, in timp ce un aport decisiv la victorie si-au adus portarul Bogdan Manoila si Adrian Poanca. Alte rezultate: Gim Sport – Spartak 4-5 (jucatorul meciului: Razvan Viscreanu), Ultra Boys – Dey Serbanesti 5-4 (Constantin Salahoru), Stiinta – Sportul Studentesc 6-2 (Ioan Malaescu), Baumax – Arena Club 7-3 (Ciprian Ardelean, Cristi Bitiusca), Fair Play – FC Spartanii 5-8 (Ionut Ghirau); acesta a fost si ultimul meci pentru Adrian Orban, care din iarna va evolua in Italia la o echipa din esalonul al treilea. "Campionatul a ajuns la cote maxime, ceea ce ne da incredere ca anul urmator cât mai multi jucatori din Bacau sa poata imbraca tricoul echipei nationale, al carei nou titlu european ne face mândri pe toti si ne arata ca minifotbalul este pe un trend ascend in România", a precizat Gheorghe Burleanu, presedintele Asociatiei Judetene de Minifotbal. (D.P.)

                      Baroul Bacau vrea sa stabileasca tarife pentru asistenta juridica

                        Decanul Baroului de Avocati din Bacau, Gigi Candet, vrea sa stabilieasca o lista de tarife pentru consultanta juridica. Astfel, bacauanii care vor sa solicite parerea unui avocat atunci cand incheie un contract ori au o problema de natura juridica sa stie cat trebuie sa scoata din buzunar. „Sunt o sumedenie de contracte incheiate in defavoarea cetatenilor. Ei ajung la noi abia atunci cand au probleme sau ajung in instanta. Cel mai bine ar fi sa se consulte cu avocatii atunci cand incheie contractul, sa vedem impreuna care sunt clauzele si sa avem curajul sa spunem ce nu ne convine”, explica avocatul Candet. Acesta mai spune ca a mai incercat si in alte randuri sa realizeze o lista de tarife pentru anumite servicii, dar ca a fost refuzat pe motiv ca actiunea este neconcurentiala. „Voi citi din nou legea, cu maxima atentie, si pana la urma voi gasi o portita sa fac acest lucru. Oamenii sunt reticenti pentru ca nu stiu cat vor trebuie sa plateasca pentru asta. Daca vor cunoaste dinainte pretul, cred ca deschiderea va fi alta. Ceea ce trebuie sa stie dansii este faptul ca exista asistenta juridica pentru toate buzunarele. Se lucreaza si pe bani multi, dar si pe bani putini”, a mai spus Candet. In Baroul Bacau sunt inregistrati peste 280 de avocati. (G.P.)

                        Nu toate alimentele se pot testa in Bacau

                          Bacauanul Marian Capraru ne-a sesizat cu privire la faptul ca nu a reusit sa testeze in laboratorul Directiei Sanitar-Veterniare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) o proba din vinul de masa pe care il consuma. „Mi s-a spus ca nu au aparatura pentru a testa in laborator bauturile. Pana la urma este foarte important pentru ca o bautura te baga in mormant”, ne-a spus barbatul. Se pare insa ca institutia poate analiza si bauturile alcoolice, insa doar o serie de teste pot fi facute in laboratorul bacauan. „In laboratorul nostru nu putem testa bauturi pentru a li se stabili originea naturala sau artificiala. Dar daca se depune la noi o cerere in acest sens, precum si o mostra, noi putem cere analizarea ei in alte laboratoare din tara”, a precizat dr. Vlad Gheorghita, purtator de cuvant al institutiei. Acesta a precizat si ca o astfel de analiza se face pe buzunarul solicitantului si doar daca este vorba despre o sesizare, o reclamatie sau o eventuala toxiinfectie, analiza se face gratuit, caz in care „mergem noi si prelevam o proba”, a mai spus purtatorul de cuvant. In laboratorul DSVSA Bacau se fac analize fizicochimice, ale gradului de alcool sau pentru reziduuri. Rezultatele unor astfel de analize sosesc dupa circa doua saptamani. (Andreea G.)

                          Rosiori – comuna care abia mai supravietuieste

                            Comuna Rosiori, ca multe altele de pe Valea Plangerii, este la limita de supravietuire. Lipsa fondurilor pentru investitii a transformat aceasta localitate intr-o adevarata ruina. Oriunde te duci, in cele sase sate care fac parte din administratia Rosiori, peste tot este paragina. Doar scolile sunt putin mai „rasarite”. In rest… doar proiecte greu de realizat.

                            L-am intalnit primarul comunei Rosiori, la primele ore ale diminetii, in biroul de primarie ,facand calcule peste calcule pentru a vedea daca ii ajung banii sa isi plateasca cei cativa salariati care au mai ramas. “Nu stiu daca am pentru luna asta. Nici nu vreau sa ma gandesc ca pana la finele anului mai sunt doua luni de plata”, ne-a spus edilul, Ionel Petraru (foto), suparat. Nu are bani. Vistieria primariei e goala, iar acum toti duc o lupta surda, continua de supravietuire. “Nici gradul de incasare a taxelor locale nu ne ajuta deloc. Este foarte mic. Supravietuim. Din ce avem si din ce mai primim de la Consiliul Judetean. Asta e.”, se justifica.

                            Drumuri neasfaltate

                            Cand a iesit primar, Ionel Petraru si-a propus sa schimbe in totalitate “fata” comunei. S-a lansat intr-o multime de proiecte, dar fiecare a cazut unul cate unul. Prin Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) a intentionat ca tot ce inseamna drum local sa fie asfaltat. Asta insemna in jur de 7 kilometri, care leaga satele Poieni, Rosiori, Valea Mare. Ar fi fost o investitie de circa 24 miliarde de lei vechi, fara TVA. “Nu s-a mai facut nimic. Mi s-a transmis ca proiectul este aporbat, dar atat”, ne-a explicat. In rest, s-a mai “aruncat pe ici, pe colo” balast.

                            Baza sportiva – abandonata

                            Un alt proiect inceput, dar nefinalizat, a fost o baza sportiva multifunctionala, in spatele scolii din centrul comunei. Aici s-au investit deja 1,4 miliarde de lei. S-a ridicat o cladire mica pentru vestiare, s-a turnat placa, s-au montat stalpii pentru gardul imprejmuitor si s-a cumparat plasa de gard. Atat. In rest… sunt doar sperante ca va veni si restul de bani, de inca 2,4 miliarde pentru finalizarea lucrarii.

                            Rectificare zero

                            Aproape de sediul primariei este o alta cladire-ruina. Aici Petraru vrea sa organizeze, dupa reconsolidarea imobilului, o biblioteca comunala. “Suntem in faza de licitatie. Am estimat ca ar fi nevoie de circa 4,8 miliarde de lei vechi. Banii ii luam din bugetul local”, a spus primarul. In comuna nu exista nici camin cultural, iar nuntile sau alte activitati se desfasoara intr-un fost grajd de animale, care a fost reamenajat, spoit cu var si ornat cu baloane colorate. “A mai fost proiectul de aductiune cu apa care a «murit», am vrut sa construiesc un teren de joaca pentru copii, dar nu a fost aprobat, iar despre construirea unui camin cultural nu are rost sa mai vorbesc. Mi-au ramas doar visele. Fara bani, nu poti face nimic”, a mai spus edilul. La ultima rectificare bugetara de la Consiliul Judetean, comuna Rosiori nu a mai primit niciun leut.

                            Ce a fost odata

                            Odata in comuna Rosiori se desfasurau activitati de agricultura si zootehnie, dar si de comert si morarit. A existat si un CAP, cu 5 grajduri pentru vite, o statiune de ovine, o ferma cu 6 saivane, un abator si un centru de tuns. In plus, zona oferea si posibilitati de construire a fermelor zootehnice.

                            Comuna are in prezent 2.381 de locuitori. Doar jumatate dintre ei mai sunt apti de munca. Salariati sunt doar cei care lucreaza la primarie, cei care sunt in scoli, cadrele medicale din cabinetele medicilor de familie si alti vreo doi de la magazinul-cooperatie.

                            Comuna Rosiori are in administratie sase sate: Misihanesti, Rosiori, Poieni, Valea Mare, Valea Mica si Neguseni. Intreaga localitate se intinde pe 4.575 ha, din care 340 intravilan. Are 867 de gospodarii, 4 gradinite si 4 scoli. Este o comuna situata in partea de nord a judetului Bacau. Teritoriul comunei face parte din unitatea centrala a Podisului Moldovei, sectorul nord-vestic al comunelor Tutuvei in zona de interfluviu Siret-Berheci. Singurul obiectiv turistic din zona este Biserica „Sf. Maria” din satul Poieni, declarata monument istoric, ce dateaza din anul 1777.
                            Roxana Neagu

                            ULTIMELE ȘTIRI