Acasă Blog Pagina 4879

Minifotbal: Infruntare de gala

Finalistele sezonului trecut s-au infruntat in derby-ul etapei a IX-a, adjudecat de campioana Grafit in fata Coriolanului cu 5-1. Echipa invinsa nu a mai putut conta pe serviciile goal-keeper-ului Razvan Vizitiu, care a facut pasul spre Liga a III-a, in timp ce un aport decisiv la victorie si-au adus portarul Bogdan Manoila si Adrian Poanca. Alte rezultate: Gim Sport – Spartak 4-5 (jucatorul meciului: Razvan Viscreanu), Ultra Boys – Dey Serbanesti 5-4 (Constantin Salahoru), Stiinta – Sportul Studentesc 6-2 (Ioan Malaescu), Baumax – Arena Club 7-3 (Ciprian Ardelean, Cristi Bitiusca), Fair Play – FC Spartanii 5-8 (Ionut Ghirau); acesta a fost si ultimul meci pentru Adrian Orban, care din iarna va evolua in Italia la o echipa din esalonul al treilea. "Campionatul a ajuns la cote maxime, ceea ce ne da incredere ca anul urmator cât mai multi jucatori din Bacau sa poata imbraca tricoul echipei nationale, al carei nou titlu european ne face mândri pe toti si ne arata ca minifotbalul este pe un trend ascend in România", a precizat Gheorghe Burleanu, presedintele Asociatiei Judetene de Minifotbal. (D.P.)

Baroul Bacau vrea sa stabileasca tarife pentru asistenta juridica

    Decanul Baroului de Avocati din Bacau, Gigi Candet, vrea sa stabilieasca o lista de tarife pentru consultanta juridica. Astfel, bacauanii care vor sa solicite parerea unui avocat atunci cand incheie un contract ori au o problema de natura juridica sa stie cat trebuie sa scoata din buzunar. „Sunt o sumedenie de contracte incheiate in defavoarea cetatenilor. Ei ajung la noi abia atunci cand au probleme sau ajung in instanta. Cel mai bine ar fi sa se consulte cu avocatii atunci cand incheie contractul, sa vedem impreuna care sunt clauzele si sa avem curajul sa spunem ce nu ne convine”, explica avocatul Candet. Acesta mai spune ca a mai incercat si in alte randuri sa realizeze o lista de tarife pentru anumite servicii, dar ca a fost refuzat pe motiv ca actiunea este neconcurentiala. „Voi citi din nou legea, cu maxima atentie, si pana la urma voi gasi o portita sa fac acest lucru. Oamenii sunt reticenti pentru ca nu stiu cat vor trebuie sa plateasca pentru asta. Daca vor cunoaste dinainte pretul, cred ca deschiderea va fi alta. Ceea ce trebuie sa stie dansii este faptul ca exista asistenta juridica pentru toate buzunarele. Se lucreaza si pe bani multi, dar si pe bani putini”, a mai spus Candet. In Baroul Bacau sunt inregistrati peste 280 de avocati. (G.P.)

    Nu toate alimentele se pot testa in Bacau

      Bacauanul Marian Capraru ne-a sesizat cu privire la faptul ca nu a reusit sa testeze in laboratorul Directiei Sanitar-Veterniare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) o proba din vinul de masa pe care il consuma. „Mi s-a spus ca nu au aparatura pentru a testa in laborator bauturile. Pana la urma este foarte important pentru ca o bautura te baga in mormant”, ne-a spus barbatul. Se pare insa ca institutia poate analiza si bauturile alcoolice, insa doar o serie de teste pot fi facute in laboratorul bacauan. „In laboratorul nostru nu putem testa bauturi pentru a li se stabili originea naturala sau artificiala. Dar daca se depune la noi o cerere in acest sens, precum si o mostra, noi putem cere analizarea ei in alte laboratoare din tara”, a precizat dr. Vlad Gheorghita, purtator de cuvant al institutiei. Acesta a precizat si ca o astfel de analiza se face pe buzunarul solicitantului si doar daca este vorba despre o sesizare, o reclamatie sau o eventuala toxiinfectie, analiza se face gratuit, caz in care „mergem noi si prelevam o proba”, a mai spus purtatorul de cuvant. In laboratorul DSVSA Bacau se fac analize fizicochimice, ale gradului de alcool sau pentru reziduuri. Rezultatele unor astfel de analize sosesc dupa circa doua saptamani. (Andreea G.)

      Rosiori – comuna care abia mai supravietuieste

        Comuna Rosiori, ca multe altele de pe Valea Plangerii, este la limita de supravietuire. Lipsa fondurilor pentru investitii a transformat aceasta localitate intr-o adevarata ruina. Oriunde te duci, in cele sase sate care fac parte din administratia Rosiori, peste tot este paragina. Doar scolile sunt putin mai „rasarite”. In rest… doar proiecte greu de realizat.

        L-am intalnit primarul comunei Rosiori, la primele ore ale diminetii, in biroul de primarie ,facand calcule peste calcule pentru a vedea daca ii ajung banii sa isi plateasca cei cativa salariati care au mai ramas. “Nu stiu daca am pentru luna asta. Nici nu vreau sa ma gandesc ca pana la finele anului mai sunt doua luni de plata”, ne-a spus edilul, Ionel Petraru (foto), suparat. Nu are bani. Vistieria primariei e goala, iar acum toti duc o lupta surda, continua de supravietuire. “Nici gradul de incasare a taxelor locale nu ne ajuta deloc. Este foarte mic. Supravietuim. Din ce avem si din ce mai primim de la Consiliul Judetean. Asta e.”, se justifica.

        Drumuri neasfaltate

        Cand a iesit primar, Ionel Petraru si-a propus sa schimbe in totalitate “fata” comunei. S-a lansat intr-o multime de proiecte, dar fiecare a cazut unul cate unul. Prin Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) a intentionat ca tot ce inseamna drum local sa fie asfaltat. Asta insemna in jur de 7 kilometri, care leaga satele Poieni, Rosiori, Valea Mare. Ar fi fost o investitie de circa 24 miliarde de lei vechi, fara TVA. “Nu s-a mai facut nimic. Mi s-a transmis ca proiectul este aporbat, dar atat”, ne-a explicat. In rest, s-a mai “aruncat pe ici, pe colo” balast.

        Baza sportiva – abandonata

        Un alt proiect inceput, dar nefinalizat, a fost o baza sportiva multifunctionala, in spatele scolii din centrul comunei. Aici s-au investit deja 1,4 miliarde de lei. S-a ridicat o cladire mica pentru vestiare, s-a turnat placa, s-au montat stalpii pentru gardul imprejmuitor si s-a cumparat plasa de gard. Atat. In rest… sunt doar sperante ca va veni si restul de bani, de inca 2,4 miliarde pentru finalizarea lucrarii.

        Rectificare zero

        Aproape de sediul primariei este o alta cladire-ruina. Aici Petraru vrea sa organizeze, dupa reconsolidarea imobilului, o biblioteca comunala. “Suntem in faza de licitatie. Am estimat ca ar fi nevoie de circa 4,8 miliarde de lei vechi. Banii ii luam din bugetul local”, a spus primarul. In comuna nu exista nici camin cultural, iar nuntile sau alte activitati se desfasoara intr-un fost grajd de animale, care a fost reamenajat, spoit cu var si ornat cu baloane colorate. “A mai fost proiectul de aductiune cu apa care a «murit», am vrut sa construiesc un teren de joaca pentru copii, dar nu a fost aprobat, iar despre construirea unui camin cultural nu are rost sa mai vorbesc. Mi-au ramas doar visele. Fara bani, nu poti face nimic”, a mai spus edilul. La ultima rectificare bugetara de la Consiliul Judetean, comuna Rosiori nu a mai primit niciun leut.

        Ce a fost odata

        Odata in comuna Rosiori se desfasurau activitati de agricultura si zootehnie, dar si de comert si morarit. A existat si un CAP, cu 5 grajduri pentru vite, o statiune de ovine, o ferma cu 6 saivane, un abator si un centru de tuns. In plus, zona oferea si posibilitati de construire a fermelor zootehnice.

        Comuna are in prezent 2.381 de locuitori. Doar jumatate dintre ei mai sunt apti de munca. Salariati sunt doar cei care lucreaza la primarie, cei care sunt in scoli, cadrele medicale din cabinetele medicilor de familie si alti vreo doi de la magazinul-cooperatie.

        Comuna Rosiori are in administratie sase sate: Misihanesti, Rosiori, Poieni, Valea Mare, Valea Mica si Neguseni. Intreaga localitate se intinde pe 4.575 ha, din care 340 intravilan. Are 867 de gospodarii, 4 gradinite si 4 scoli. Este o comuna situata in partea de nord a judetului Bacau. Teritoriul comunei face parte din unitatea centrala a Podisului Moldovei, sectorul nord-vestic al comunelor Tutuvei in zona de interfluviu Siret-Berheci. Singurul obiectiv turistic din zona este Biserica „Sf. Maria” din satul Poieni, declarata monument istoric, ce dateaza din anul 1777.
        Roxana Neagu

        Conacul Gloduri e surpat de uitare

        Umbra boierului pazeste ruina

        In vreme ce occidentalii renoveaza orice grajd, rotarie sau han, interzicand proprietarilor sa le schimbe arhitectura, noi dispretuim cladirile vechi desi avem atat de putine! Una dintre acestea e Conacul Gloduri, care se autodemoleaza. Primaria l-ar renova si l-ar face azil, dar legea nu-i permite.

        In Izvoru Berheciului, in dreapta drumului care duce spre Podu Turcului, se gaseste conacul lui Alexandru Apostoleanu, mai bine zis, ruina fostei resedinte boieresti de pe fosta mosie Gloduri. Sta ascuns intr-o padure de spini, crescuti cat un stat de om. Aflat la 300 de metri de strada, e greu de zarit. Asta si din cauza ca a scazut in inaltime in ultimii doi – trei ani: acoperisul s-a lasat, gata sa se prabuseasca in mijlocul incaperii centrale, care era, prin 1940, un frumos salon cu oglinzi. Caminele de teracota nu mai exista. In camerele mobilate, altadata, cu fotolii si vitrine luminate de fine portelanuri, am gasit mormane de balegar, gramezi de fan si crengi uscate. Peretii s-au cos­covit, tavanul a cazut, iar printre grinzile de lemn ale acoperisului se vede cerul. Nu mai are usi si geamuri, doar gratii de fier la ferestre, montate prin 1960 de comunisti. Dupa ce mosia Gloduri a ajuns in proprietatea Gospodariei Agricole de Stat (GAS) Traian, conacul a fost folosit ca sediu pentru birouri si a fost bine intretinut pana in 1989. Schimbarea de regim nu le-a priit fostelor hanuri sau conace, multe ajungand nisip din cauza lipsei unor minime reparatii. Padurea lui Alexandru Apostoleanu a ajuns in proprietatea unei persoane care a cumparat drepturile litigioase de la urmasii acestuia si a castigat-o in instanta. Cat priveste terenul arabil, boierul mai avea doar 0,5 ha in momentul nationalizarii. “Conacul boieresc care a apartinut familiei Apostoleanu se afla acum in custodia fermei de ovine din comuna Iz. Berheciului, ne lamureste primarul Ion Ciuche. Daca ar fi fost in patrimoniul primariei noi ne-am fi implicat si l-am fi reparat. Sigur nu ar fi aratat asa de jalnic, cum il vedeti azi. In situatia actuala, nu putem face nimic, suntem legati de maini si de picioare.”

        Boierii veneau vara, cu automobilul!

        Inainte ca boierii sa afle ca tara va fi biciuta de vantul rosu si sa-si vanda ieftin si repede mosiile, in fata conacului era un parc cu gazonul bine intretinut, alei garnisite de trandafiri, brazi si jnepeni. Ion Vasiluta are 83 de ani si sustine ca l-a cunoscut pe boier: “Era un om foarte cumpatat, nu consuma bauturi rele, nu manca mult si era corect, dar daca greseai dadea cu batul. Era sever.” Mos Ion a lucrat pe mosie ca agricultor si isi aminteste ce veselie era vara, cand boierii si prietenii lor veneau la Gloduri, cu automobilul. In sat, se plimbau si cu trasura, daca vremea era frumoasa. Mai veneau de Craciun, ca sa se bucure de traditii. Restul timpului, sustine Ion Vasiluta, si-l petreceau in Germania si in Franta. Edilul Ion Ciuche crede ca acest conac are valoare istorica, prin urmare, ar vrea sa-l renoveze si sa-l transforme in azil pentru varstnici. “Ar trebui ca Administratia domeniilor statului sa ne faca o donatie pentru cateva hectare si cladirea aferenta, afirma primarul. Abia dupa aceea am avea sanse sa gasim niste sponsori si sa-l reno­vam.” Indepartandu-ma, mai pri­vesc o data in urma, la balconul de piatra, larg, si la arcadele cladirii, mirandu-ma ca au rezistat atata amar de vreme. Incerc sa-mi imagi­nez o dimineata din 1940, aidoma cu asta, si pe boierul Apostoleanu stand pe terasa si bucurandu-se de linistea dealurilor aurite de toamna si de soare. Azi, conacul e o ruina, iar boierul, umbra care il vegheaza. Doar mirosul fumului care iese din gramezile de frunze aprinse de tarani e acelasi.
        Silvia Patrascanu

        Bacauan acuzat ca a pagubit statul cu aproape 6 milioane de euro

        Procurorii de la Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Bacau l-au trimis in judecata pe Adrian A., administrator la alte doua societati comerciale din judet, pentru un prejudiciu adus bugetului de stat de cateva milioane de euro. Arestat recent de magistrati, acesta este acuzat de doua infractiuni de evaziune fiscala, doua infractiuni de spalare de bani, doua infractiuni de refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale si sustragere de la efectuarea verificarilor financiare, fiscale sau vamale. Alaturi de el a fost trimis in fata judecatorilor si Florin D. pentru complicitate la evaziune fiscala. Anchetatorii spun ca in perioada noiembrie 2007 – octombrie 2009, in calitate de administrator la cele doua firme, a omis sa evidentieze in actele contabile operatiunile comerciale pe care le-a facut, respectiv livrari si achizitii de bunuri si prestari servicii. "În aceasta modalitate, inculpatul a creat in dauna bugetului de stat un prejudiciu total in suma de 11.597.725 lei (echivalentul a 2.777.693 euro) reprezentand impozit pe profit si TVA. In aceeasi calitate, a incasat personal suma totala de 16.992.134 lei, din conturile bancare ale firmelor pe care le reprezenta, cunoscand ca acesti bani provin din infractiuni", se arata in rechizitoriul procurorilor DNA. Pentru a scapa de controalele comisarilor de la Garda Financiara, Adrian A. a declarat un sediu social al firmei care nu exista in realitate iar anchetatorii spun ca in acest sens a fost ajutat de Florin D. Sectia Judeteana Bacau a Garzii Financiare s-a constituit parte civila cu o suma totala de peste 24 de milioane de lei. Adrian Nicolae A. a mai fost trimis in judecata de aceiasi procurori anticoruptie in alte doua dosare de evaziune fiscala si spalare de bani. In ambele cazuri se vorbeste de prejudicii de milioane de euro.
        Geta Panaite

        Consumator de etnobotanice, in coma de gradul doi

          In ciuda campaniei sustinute impotriva magazinelor care comercializeaza produse etnobotanice, acestea continua sa faca victime printre adolescenti. La sfarsitul saptamanii trecute medicii din Spitalul de Pediatrie s-au confruntat cu un nou caz de intoxicatie cu substante halucinogene. Un baiat, in varsta de 15 ani, a fost adus cu ambulanta la Compartimentul de Primiri Urgente al spitalului, dupa ce a fost gasit in stare de inconstienta de catre mama lui. Aceasta le-a spus medicilor ca baiatul a consumat etnobotanice. El se afla intr-o stare extrem de grava. “Era in coma de gradul unu, cand a ajuns la noi, la Urgente, ne-a spus dr. Aurelia Taga, managerul spitalului. Raspundea la stimuli, dar era confuz. Medicii de garda au decis sa-l trimita la Iasi. Pe timpul transportului starea lui s-a inrautatit. La Iasi a ajuns in coma de gradul doi.” Din pacate, nu este pentru prima data cand adolescentul recurge la droguri. Mama lui le-a marturisit medicilor ca baiatul consuma produse etnobotanice de la varsta de 13 ani. La aceasta, se pare, a contribuit indirect si mama lui care nu i-a oferit un exemplu tocmai bun. (Elena T.)

          Conducere noua la Finantele bacauane

          Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Bacau are un nou director adjunct. Este vorba despre Daniel Vasile Nantu, consilier superior in cadrul institutiei, care a fost imputernicit prin Ordinul presedintelui ANAF pentru exercitarea atributiei functiei publice de conducere ca director executiv adjunct, pe partea de inspectie fiscala, incepand cu data de 7 noiembrie. Modificarile din organigrama institutiei bacauane survin urmare a faptului ca fostul director adjunct, Cornel Asandei, si-a dat demisia din functie si a plecat in sistemul privat. In prezent DGFP Bacau este condusa de Mircea Muntean – director executiv, noul director adjunct Daniel Vasile Nantu (pe partea de control) si de un al doilea director adjunct, Cezar Marariu (pe partea de colectare venituri). (R. Neagu)

          Monitorizare video si la Testele Nationale

            Inspectoratul Scolar Judetean Bacau a primit o noua informare cu privire la organizarea Testelor Nationale, pe care le vor sustine absolventii claselor a VIII-a. "Este vorba despre faptul ca incepand din aceasta sesiune si aceste examene vor fi monitorizate video. Deja facem calcule sa vedem de cati bani avem nevoie pentru a cumpara camere de preluare a imaginilor, care vor fi montate in fiecare clasa de examen", a explicat prof. Cristian Cuciac, inspector general adjunct. Se estimeaza ca la aceste testari vor fi prezenti aproximativ 6.800 de absolventi de gimnaziu. Primele monitorizari video ale examenelor nationale au fost in anul scolar trecut, la Bacalaureat. (R.N.)

            Legislatia muncii, ignorata de catre zeci de angajatori

            Amenzile dure nu-i sperie

            Multi agenti economici au fost depistati cu munca la "negru" si in luna octombrie. Aproape 50 la suta din valoarea totala a amenzilor date pentru nerespectarea legislatiei muncii o reprezinta suma celor aplicate pentru lucru fara forme legale. Zeci de persoane au fost gasite in activitate, desi nu aveau incheiat contract de munca.

            Contrar asteptarilor, noile amenzi, mult mai mari, pentru munca desfasurata fara forme legale, nu par sa-i sperie pe unii angajatori. Dovada sta faptul ca, in continuare, zeci de agenti economici sunt depistati ca folosesc la lucru persoane carora nu le-au incheiat contract de munca. Numai in luna octombrie, in urma controalelor intreprinse la diversi angajatori, Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau a depistat 24 persoane care lucrau fara contract. Din luna mai incoace, de cand se aplica noile reglementari din Codul Muncii, situatia privind munca la "negru" nu s-a modificat. In octombrie au fost surprinsi cu o astfel de neregula 19 agenti economici. In fiecare luna inspectorii de munca au gasit, in medie, 20 de angajatori care foloseau la lucru persoane carora nu le-au intocmit contract. Pentru conducerea ITM, aceasta constatare este fireasca. “Nu putem vorbi nici de o diminuare si nici de o crestere a fenomenului muncii fara forme legale, ne-a spus Dan Cristian Petrea, inspector sef adjunct al ITM Bacau. In ultimul semestru se manifesta o continuitate a rezultatelor controalelor intreprinse de catre Inspectoratul de Munca. Ele sunt la acelasi prag. Dar aceasta se datoreaza intensificarii activitatii noastre de control si faptului ca in actiunile intreprinse colaboram cu Inspectoratul de Politie, Jandarmeria Romana si Garda Financiara. Prin urmare, firesc, cu sprijinul agentilor de politie si al jandarmilor, numarul de persoane identificate ca muncind fara forme legale a crescut.” Pentru fiecare caz in parte amenda aplicata de catre inspectori a fost de 10.000 de lei. Dar unii agenti economici au fost sanctionati si cu 30.000 de lei, pentru ca la ei munceau trei persoane fara contract, asa cum a fost cazul SC Speed Escort SRL, dupa cum rezulta din informatiile furnizate de ITM Bacau. Inspectorii acestuia au dispus si amendarea cu cate 20.000 lei a firmelor Euro Mirade, Regep Impex si I.I.Botezatu Mihai, pentru cele doua cazuri de munca la “negru” depistate la fiecare. Luna trecuta amenzile aplicate pentru aceasta abatere au insumat 240.000 lei. Aceasta suma reprezinta aproape jumatate din totalul amenzilor date de catre Inspectoratul Teritorial de Munca pe parcursul lunii octombrie.

            Securitatea si sanatatea angajatilor, ignorate

            In total, pe parcursul lunii octombrie, inspectorii de munca au dispus sanctionarea a 66 angajatori, care au fost nevoiti sa cotizeze la bugetul statului cu 519.300 lei, pentru ca au incalcat legislatia muncii. Dintre cei 66 agenti economici sanctionati, 34 nu au respectat normele de sanatate si securitate in munca. Unii au fost depistati ca nu au realizat masurile de securitate si sanatate in munca, stabilite de catre inspectorii ITM la controlul anterior, sau ca nu au instruit corespunzator salariatii cu acestea. Alti angajatori nu s-au preocupat ca salariatii lor sa beneficieze de control medical periodic, nu au intocmit planul de prevenire si protectie ori nu le-au asigurat angajatilor echipament de lucru corespunzator. Aceasta i-a costat, in total, 249.500 lei, atata insumand amenzile date pentru nerespectarea legislatiei privind sanatatea si securitatea in munca. Astfel, nu este intamplator ca in octombrie s-au inregistrat 7 accidente de munca, din care 2 s-au soldat cu decesul victimei. Celelalte au drept urmare incapacitatea temporara de munca a celor accidentati.
            Elena Tintaru

            Mai multi politisti au renuntat la uniforma

              Plecarile din sistem, mai mult sau mai putin fortate, s-au suprapus cu perioada reorganizarii, iar din Inspectoratul Judetean de Politie Bacau au plecat politisti peste numarul celor trecuti pe lista. Locul lor a fost insa luat imediat de angajati de la alte structuri ale Ministerul Administratiei si Internelor. „Incepand din iunie pana in octombrie a avut loc reorganizarea. Pana acum numarul politistilor care au plecat a fost de 33, cu 14 mai mult decat era prevazut, dar au fost inlocuiti cu lucratori din alte structuri si alte inspectorate. Cine a vrut sa ramana in sistem a facut cerere si i-am angajat ca aveam locuri”, a declarat cms. sef. Vasile Oprisan, seful IPJ Bacau. Au venit lucratori din Constanta, Botosani, Galati si Politia de Frontiera Bacau. (G.P.)

              Porci mistreti in canalul de fuga de la Gheraiesti – FOTO+VIDEO

                O altfel de misiune

                Pompierii militari au fost solicitati sa intervina ieri intr-o altfel de misiune, care nu este specifica Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta. Este vorba despre salvarea unor mistreti, care au ajuns in apele unui canal de uzinare, din zona Hidrocentralei Gheraiesti.

                Interventie grea, anevoioasa, dificila si riscanta pentru pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta. Acestia au fost solicitati sa intervina pentru salvarea unor porci salbatici din apele unui canal de fuga, din zona Gheraiesti. Animalele au fost observate de catre paznicii barajului, inca de la primele ore ale diminetii. “Erau 7 porci dimineata, la prima ora. Au venit pana aici la baraj. Inotau. Am anuntat imediat la 112, dar si un padurar. Nu mi-a fost teama, desi e prima oara cand vad asa ceva. Nu stiu de unde au venit”, ne-a declarat Constantin Buftea. “Ei, vin din camp. Poate au fost fugariti si de caini. Nu stim nici noi. Nu stim de cand sunt in canal. Poate ca au venit peste noapte. Vreo 7-8 se vedeau in zorii zilei. Eu am mai vazut pe aici porcii salbatici, dar ani in urma. Atunci au venit padurarii si i-au impuscat”, a adaugat si Gelu Finariu.

                Doi salvati, unul mort

                S-a intervenit imediat. Pompierii s-au ajutat de cordite pentru a prinde mistretii. Misiunea lor a fost destul de grea si chiar periculoasa intrucat, fiind vorba de animale salbatice, nu se putea sti cum reactioneaza in momentul in care se simt amenintate de prezenta omului. Timp de mai bine de o ora, pe malul digului s-a patrulat permanent, si de o parte si de alta, mai ales ca porcii, si asa speriati, s-au dovedit a fi si buni inotatori. Desi se vorbea de mai multe exemplare, in final, s-a reusit prinderea a doi mistreti. Un al treilea a fost scos la mal, mort. “Apelul primit a fost pentru salvarea a cinci porci. Am intervenit cu un autocamion special. Am gasit trei mistreti, dar numai doi dintre ei au fost salvati. Unul era deja inecat. Nu este o misiune specifica Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, de a interveni si salva animale salbatice, insa noi raspundem tot timpul pozitiv la solicitarile oamenilor. In sprijinul nostru au venit si cei de la Ocolul Silvic. Martorii au vorbit de mai multi mistreti, dar probabil ca au mai fost altii care au reusit sa iasa singuri la mal”, a precizat lt. Andrei Grecu – ofiter ISUJ Bacau. Pompierii militari au mai avut o misiune asemanatoare in urma cu aproape doi ani, cand au salvat din apele Siretului doi porci mistreti. Atunci s-a intervenit, pe langa cordite, si cu o barca.
                Roxana Neagu

                Fara permis la volan, dar „ghidata” de Bachus

                  O tanara de 20 de ani, din judetul Bacau, este cercetata penal de politistii de la Rutiera dupa ce a fost depistata in trafic in timp ce conducea un autoturism desi nu avea permis de conducere. Alexandra R. afost trasa pe dreapta pe strada Mioritei si in urma testarii cu aparatul etilotest s-a constatat ca se afla si sub influenta bauturilor alcoolice, avand o concentratie de 0,52 mg/l alcool pur in aerul expirat. (G.P.)

                  Fonduri pentru „Parcul Bai” din Moinesti

                    Primaria Moinesti lanseaza, maine, doua noi proiecte. Unul vizeaza "Cresterea sigurantei si prevenirea criminalitatii in zona de actiune a Municipiului Moinesti prin achizitionarea de echipamente specifice si amenajarea unui centru de supraveghere." Investitia va fi finantata prin Programul Operational Regional (POR) 2007-2013, Axa prioritara 1 – Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor – poli urbani de crestere. Proiectul va fi lansat joi, la ora 10, in cadrul unei conferinte de presa organizata de Viorel Ilie, primarul municipiului, in sala de sedinte a CL. Tot joi, dar de la ora 12, va fi lansat un al doilea proiect important, poate chiar mai important decat primul, deoarece va produce schimbari care vor apropia Moinestiul de statutul de statiune turistica, asa cum isi doreste edilul. E vorba de "Modernizarea si amenajarea Parcului Bai in Municipiul Moinesti", care va fi realizat cu fonduri europene din acelasi program regional. (Silvia P.)

                    Batran accidentat de un tractorist beat

                      Evenimentul rutier s-a petrecut in comuna Gura Vaii, unde Daniela C. (38 de ani), s-a urcat la volanul tractorului dupa ce a consumat bauturi alcoolice. In timp ce se deplasa pe drumul judetean a patruns pe contrasens si l-a accidentat pe Aurel C. (79 de ani) care mergea regulamentar pe marginea soselei. In urma impactului, batranul a suferit mai multe leziuni si a fost internat in spital pentru ingrijiri medicale. In ceea ce-l priveste pe sofer, agentii i-au intocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa si conducere in stare de ebrietate. Etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur in aerul expirat. (G.P.)

                      Locul unde se fura ca-n vestul salbatic

                        Satenii din Ciuturesti, terorizati de hotii de cai

                        Oamenii povestesc ca in ultima perioada mai bine de zece cabaline au fost furate numai din zona lor. La o familie, autorii au otravit cainele si au plecat din grajd cu un cal care valora aproape 1.000 de euro. Politistii spun ca au in lucru sase sesizari si ca fac cercetari.

                        “Ma trezesc noaptea si ma duc in grajd sa vad daca mai este calul. Daca il ia e ca si cand ne taie mainile”, este marturia unui localnic din satul Ciuturesti, comuna Odobesti, unde hotii de animale si-au facut de cap in ultima perioada. Elena Grajdeanu s-a trezit intr-o dimineata cu grajdul gol. Persoane necunoscute i-au intrat in curte, au taiat lantul de la adapostul de animale, au otravit cainele si au disparut cu cabalina pe care o avea de 15 ani. „Nu s-a auzit nimic. Dimineata am vazut ca nu mai este. Am facut plangere la politie, dar ce sa mai gasesti. Sunt duse departe. Am mers pe la targuri prin judetele vecine, dar nu sunt. La abator sigur nu l-au dus ca nu era de taiat. Era bun pentru muncile campului. Facea la 1.000 de euro. Acum a trebuit sa cumpar altul ca sa ma descurc. Am dat 2.500 de lei. Nu mai trag speranta ca-l va gasi cineva”, spune femeia. Oamenii locului spun ca hotii au dat atac dupa atac si ca cel mai probabil au actionat la pont. „Au intrat si la fratele meu, l-au inhamat la caruta, dar a latrat cainele si n-au mai putut sa plece cu el. Nu cred ca sunt din sat, dar sigur este cineva care le da informatii. Aici daca iei calul cuiva e ca si cand i-ai luat painea de la gura. Si preotul la biserica a inceput sa ne vorbeasca la sjuba de furturile din sat si ne da sfaturi. Este jale ce se intampla aici”, spune Melentina Rafael, localnica.

                        Politistii fac cercetari

                        Intr-o alta seara, la cateva strazi distanta, au dat lovitura la un alt satean. Au intrat prin curtea din spate, pe la ora 2.00, si au plecat cu animalul legat de caruta. „Este cineva care spune ca a vazut o femeie si un barbat, erau straini, nu de aici de la noi, care avea legat de caruta un cal. O fi fost al nostru, cine stie. Sotul meu saracul a mers intr-o zi cu politistii si a umblat de dimineata pana seara pe toata partea aia de la Iasi pana la Vaslui, pe la targuri de animale, dar tot nu l-a gasit. Ce sa mai gasesti? Cine stie pe unde-i duc. Nu suntem singurii. S-a furat la mai multi de aici si inapoi n-au mai venit. Acum am ramas doar cu caruta. Ce sa facem? Asta este”, povesteste resemnata si Elena Alexa. Politistii spun ca au inregistrat in ultima perioada sase furturi de animale numai din comuna Odobesti si ca au deja suspecti. „Se fac cercetari. Din cele sase cabaline sustrase, doua au fost recuperate si avem doi suspecti”, a declarat Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Furturi similare au mai fost inregistrate in comunele Traian, Izvorul Berheciului, Plopana si Lipova si se vorbeste de sustragerea a peste 20 de cai.
                        Geta Panaite

                        „Aici se fura de toate. Stiu ca s-au furat cai si de la noi si de la Izvorul Berheciului. Oamenii sunt disperati, dar ce sa facem. Se fura si padurea. In doi ani nu o sa mai avem nimic. Daca mi-ar da bani as face eu politie aici, dar nu sunt fonduri.”

                        Ionel Galatanu, primar Odobesti

                        „Au furat de la unul doi cai, de la un vecin de aici unul, de la cineva de pe o strada mai sus inca unul. Umbla banditii astia de iti este teama sa mai tii ceva in curte. Este ceva de speriat. La tara daca te lasa fara animale esti ca si mort.”

                        Vasile Lungu, localnic

                        Primaria Moinesti, pusa sa dea banii inapoi Petromului

                          Milioanele gigantului petrolier, blocate la mantinela de o hotarare controversata a Consiliului Local

                          In sedinta Consiliului Local (CL) din septembrie, alesii moinesteni aprobau – cu 14 voturi „pentru” si 3 „impotriva” – diminuarea chiriei platite de OMV Petrom pe terenurile petrolifere pe care le exploateaza in Moinesti. Aceasta a fost scazuta de la 7 lei/mp la 2,5 lei/mp, sub pretextul deblocarii unei situatii litigioase care opunea – de mai mult timp – municipalitatea moinesteana gigantului petrolier amintit. Proiectul de hotarare a fost aprobat cu votul a trei consilieri locali care sunt si angajati ai OMV Petrom, cei trei aflandu-se – la data votului – intr-un vadit conflict de interese. Legalitatea hotararii a fost contestata de Prefectura in instanta de contencios administrativ. Situatia creata e complicata de faptul ca Primaria Moinesti este pusa in situatia de a returna o importanta suma de bani, incasata de la OMV Petrom, in temeiul hotararii suspendate de contestatia formulata de Prefectura.

                          Apele sunt agitate la Moinesti, dupa ce Prefectura a contestat in instanta legalitatea unei hotarari a CL, prin care municipalitatea diminua – de la 7 lei la 2,5 lei/mp – chiria aferen­ta celor peste 80.000 de metri patrati de terenuri petrolifere exploatate, in zona, de OMV Petrom. Pe 22 septembrie, CL Moinesti aproba, cu 14 voturi “pentru” si doar 3 “impotriva”, un proiect de hotarare vizand diminuarea chiriilor. Proiectul a fost promovat, inexplicabil, si cu votul a 3 consilieri locali moinesteni care figureaza drept angajati ai societatii petroliere amintite. Cei 3 – Sorin Botezatu (PSD), Neculai Avataji (PPPS), res­pectiv Sandel Muraru (PC) – se aflau – la momentul votului – in conflict de interese, din postura de lucratori ai OMV Petrom.

                          Hotarare contestata

                          Dupa analizarea HCL nr. 120 din 22 septembrie, Prefectura a decis sa conteste legalitatea acesteia in contenciosul administrativ. Reprezentantii Prefecturii au declarat pentru cotidianul Desteptarea ca proiectul aprobat de CL Moinesti continea mai multe hibe de ordin legal. Mai mult – sustin oficialii Prefecturii – din corespondenta derulata cu Primaria Moinesti nu a rezultat ca edilii intentioneaza sa corecteze neregulile existente in hotarare. Pe langa votul “in conflict de interese” al celor 3 consilieri locali, juristii Prefecturii au mai retinut ca – in forma aprobata – hotararea avea efecte retroactiv, reglementand chirii aferente anilor 2008, 2009 si 2010, fapt nepermis de lege. “Daca primarul si juristii din Primaria Moinesti nu inteleg ce e ala un conflict de interese, si-i pun pe consilieri sa voteze eu n-am ce sa fac. Sunt 3 consilieri care lucreaza la Petrom si care au votat pentru Petrom. Pentru juristii Prefecturii lucrurile au fost clare. Hotararea avea multe puncte vulnerabile”, a declarat prefectul Constantin Scripat.

                          „Ce facem cu banii luati?”

                          In replica, sefii municipalitatii moinestene sustin ca cei 3 consilieri nu s-ar afla in conflict de interese. Potrivit primarului Viorel Ilie (PC), alesii in cauza nu aveau un interes pa­trimonial in raport de HCL nr. 120/2011 pentru ca nu detin actiuni in cadrul OMV Petrom. “Eu consider ca ei nu se afla in conflict de interese. Ei nu si-au manifestat un interes patrimonial. Interes e atunci cand este un interes direct, cand esti actionar, asociat. Acei consilieri nu sunt actionari la Petrom”, a declarat Ilie. El a lasat de inteles ca s-a obisnuit ca initiativele municipalitatii sa fie obstructionate. Primarul a ridicat un semn de intrebare cu privire la soarta unei sume consistente de bani varsata de OMV Petrom in conturile municipalitatii (HCL nr. 120/2011 preciza ca societatea petroliera se angaja sa plateasca 2,5 milioane de lei, in regim de urgenta, daca CL Moinesti ar fi aprobat scaderea valorii chiriei de la 7 la 2,5 lei/mp). “Ce se intampla daca eu incasez bani, conform tranzactiei, Prefectura blocheaza hotararea, iar in litigiile anterioare cu Petrom pierdem? Spuneti-mi cine a prejudiciat bugetul local? Cumva Prefectura?“, a atacat edilul moinestean.
                          De cealalta parte, prefectul Scripat a declarat ca problema returnarii banilor catre OMV Petrom apartine exclusiv Primariei Moinesti. “E problema lor de ce s-au incasat acei bani. Nu ne mai intereseaza pe noi. Au fost mai multe adrese, le-am solicitat puncte clare de vedere, dar ei n-au inteles nimic”, a conchis prefectul Bacaului. Potrivit unor surse administrative moinestene, OMV Petrom ar fi varsat 600.000 de lei in conturile municipaliatii.

                          Miza de milioane de euro

                          Miza chiriilor platite de societatea petroliera se invarte in jurul unor milioane bune de euro. In baza unei hotarari emise de CL Moinesti in 2007, societatea OMV trebuia sa plateasca o chirie de 7 lei/mp/luna pe terenurile avute in exploatare. Hotararea a fost promovata in timpul mandatului primarului Vasile Ailincai (PSD). Aceasta a fost contestata de societate in instanta. Litigiul s-a transat la ICCJ, magistratii acesteia dispunand – printr-o sentinta irevocabila emisa in decembrie 2010 – ca OMV sa plateasca o chirie de 7 lei/mp pe primul trimestru din 2008.
                          In paralel cu derularea in instanta a litigiului OMV – Municipiul Moinesti, cele doua parti au avut mai multe runde de negocieri, compania petroliera declarandu-se – in mod repetat – nemultumita de valoarea chiriei stabilita in 2007 de CL. Pentru anul 2008, OMV ar trebui sa verse in conturile municipalitatii moinestene suma de 7,6 milioane lei aferenta chiriei pentru terenurile pe care le exploateaza. Daca valoarea chiriei s-ar fi pastrat la 7 lei/mp, aceeasi suma ar fi intrat in conturile municipiu­lui si in 2009, 2010, respectiv 2011. In total, pe cei 4 ani, OMV ar fi trebuit sa vireze la bugetul local al Moinestiului peste 30 de milioane de lei.
                          Unul dintre cei mai vehementi critici ai diminuarii chiriei promovata in septembrie de conducerea Primariei Moinesti a fost chiar fostul primar, Ailincai. Acesta a declarat in sedinta CL din 22 septembrie, ca diminuarea propusa de edili ar avea un interes electoral. „In 2007 mi-am dat seama ca nu dispuneam de fonduri si data fiind dezvoltarea Petrom in zona am zis ca o chirie de 7 lei/mp e o suma care ar ajuta si orasul. Eu sunt constient ca initierea acestui proiect in 2007 a dus la pierderea unor voturi si, implicit, a primariei, dar pe mine nu m-a interesat acest lucru. M-am gandit la oras”, a declarat fostul primar in sedinta amintita.

                          Consilierii „impricinati” votasera pentru „proiecte”

                          Intr-un material publicat pe 26 septembrie (n.r. – “Banii OMV Petrom dezbina Moinestiul”), cotidianul Desteptarea prezenta pozitia oficiala a mai multor consilieri locali cu privire la situatia creata in jurul chiriei platite de societatea petroliera. Printre alesi s-au numarat si Sorin Botezatu (PSD) si Neculai Avataji (PPPS), ambii incadrati ca ingineri la OMV Petrom. Cei doi petrolisti recunosteau, la acel moment, ca au votat pentru sustinerea demersului primarului Ilie. „M-am gandit ca e bine si intra niste bani in cont. Am vrut sa-l sprijin pe primar in proiectele pe care le are. Eu am fost consilier si-n legislatura trecuta, am avut discutii cu primarul de atunci, mi s-a parut foarte mare suma asta ceruta”, a opinat Botezatu. De cealalta parte, Avataji a dezvaluit ca nu poate emite opinii politice atat timp cat vorbeste de pe telefonul firmei, adica telefonul OMV Petrom. “M-ati sunat pe telefonul firmei si politica firmei nu-mi permite sa port conversatii si discutii pe alte teme decat cele de servici. Daca doriti sa discutam orice fel de probleme, ma contactati la Moinesti, la sediul CL”, a afirmat consilierul local.

                          Conflictul de interese

                          Legea 215 a administratiei publice locale instituie, prin articolul 46, o interdictie privitoare la consilierii locali care participa la deliberarea hotararilor in care au un interes patrimonial fata de problema supusa dezbaterii. Interesul, asa cum este definit de legea amintita, poate fi personal sau prin sot/sotie, afini sau rude pana la gradul al patrulea inclusiv. Conform Legii 215, hotararile adoptate prin incalcarea interdictiei amintite sunt nule de drept. Mai mult, legea precizeaza ca alesii trebuie sa anunte la inceputul sedintei un potential conflict de interese in raport de proiectele de pe Ordinea de zi. Ulterior, acestia se abtin de la votul respectivului proiect.
                          Lucian Bogdanel

                          Investitorii nu vor in Moldova: Regiunea Nord-Est, din nou, la coada clasamentului

                          Un top al judetelor in care s-au concentrat in ultimii 20 de ani investitiile straine dovedeste inca o data cat de putin atractiva este Regiunea Nord-Est, comparativ cu zona capitalei sau Transilvania. Oamenii de afaceri arata cu degetul la autoritatile locale sau judetene, in timp ce acestea din urma spun ca investitorii au gasit usi deschise pentru colaborare, dar nu si infrastructura de care au nevoie.

                          Investitorii straini nu sunt atrasi de cea mai saraca regiune din Uniunea Europeana. In ultimii 20 de ani, potrivit unor statistici, strainii au adus in Moldova 1,24 de miliarde de euro. Suma este infima comparativ cu alte zone ale tarii si de 30 de ori mai mica decat au reusit sa atraga capitala si Ilfovul. Centrul tarii este pe locul al doilea la aportul de capital strain, in ultimii douazeci de ani beneficiind de pe urma investitiilor care s-au ridicat la 3,91 de miliarde de euro. De ce nu reusim sa atragem investitori seriosi, care sa creeze locuri de munca si sa impinga economia inainte? Parerile economistilor si ale reprezentantilor institutiilor publice sunt, evident, contradictorii.

                          „Nici noi nu ne-am straduit”

                          Directorul Camerei de Comert si Industrie Bacau, Mihai Tulbure, este de parere ca ne situam pe ultimul loc justificat, pe de o parte, de conditiile generale din tara noastra. „Mediul economic din Romania este de o predictibilitate slaba, presiunea fiscala este mare, la fel si costurile per angajati”, sustine Mihai Tulbure. Pe de alta parte, investitorii trec greu muntii si „din cauza lipsei de orientare a autoritatilor, iar aici trebuie sa gandim programe care sa ofere facilitati investitorilor, atat cat sta in puterea autoritatilor locale, judetene”. Iar bani in astfel de programe nu s-au investit, adica „nici noi nu prea ne-am straduit”. Un alt mare dezavantaj al acestei zone este si eticheta de cea mai saraca regiune din Uniune. „Saracia nu este buna pentru investitori. Afaceristii iau in calcul puterea de cumparare, salariile, in momentul in care decid unde sa investeasca. Si infrastructura este un alt motiv pentru care nu reusim sa atragem capital strain”, mai spune directorul CCI Bacau.

                          „Nu suntem o prioritate pentru Guvern”

                          De cealalta parte, presedintele Consiliului Judetean Bacau, Dragos Benea, sustine ca nu atragem investitori pentru ca „Regiunea Nord-Est nu are prioritate la finantare pe proiectele mari de infrastructura. Moldova nu are o autostrada care sa o traverseze de la un capat la altul si nici nu s-au dat bani pentru aeroporturile de la Bacau sau Iasi, dar s-au dat la Suceava. Majoritatea fondurilor de la nivel central s-au canalizat in ultimii ani in Transilvania, asadar solutia sau raspunsurile nu stau la autoritatile locale sau judetene”. La acestea din urma investitorii au avut parte intotdeauna de usi deschide si disponibilitate la colaborare, mai spune seful CJ. Pe termen lung, o alta solutie ar putea fi zona metropolitana. Daca autoritatile ar avea la dispozitie terenuri pe care sa aduca utilitati, acestea ar putea fi apoi date spre folosinta investitorilor la preturi mici. „Un investitor este atras daca va gasi o autoritate transparenta si un teren care sa aiba utilitati, drum asfaltat, infrastructura. Acesta va aduce pe termen lung plusvaloarea comunitatii”, a mai spus Benea.

                          Desi era menit sa stimuleze pe plan local si regional afacerile in domeniul IT&C (tehnologia informatiilor si a comunicatiilor), sa incurajeze spiritul antreprenorial, Parcul industrial HIT din Hemeius, un proiect finantat prin programul Phare 2000, abia a ajuns pe "linia de plutire". Cel putin aceasta este concluzia la care au ajuns consilierii judeteni, pe baza raportului de activitate prezentat in primavara acestui an. Potrivit raportului, la finele lui 2010, gradul de ocupare a parcului era de 68 la suta din totalul suprafetei de 8.347 mp. Intre timp, procentul de ocupare a mai crescut cu aproape zece procente. Un motiv poate fi si faptul ca firmele nou-infiintate sunt incurajate sa inchirieze spatii pentru o chirie de 2 euro pe metru patrat in primii doi ani de activitate. In plus, s-a propus extinderea obiectului de activitate pentru firmele care activeaza in Hit Park, iar contractele de inchiriere se incheie pe o perioada mai mare, de la 3 la 12 ani.

                          In 2010, judetul Bacau a fost singurul din Regiunea Nord-Est in care a crescut numarul societatilor comerciale cu participare straina la capital, fata de 2009. Si valoarea capitalului social subscris a crescut cu peste 500 la suta fata de valoarea din 2009, ceea ce a permis situarea pe locul I in regiune. Pe tari de origine, pe primele locuri se afa investitorii din Olanda, Austria, Germania, Franta si Grecia. La nivelul regiunii, exporturile judetului nostru reprezinta 18 la suta din total. Astfel, ne situam pe locul 3, fiind surclasati de Iasi (23%) si Neamt (21%). Importurile reprezinta 21 la suta din totalul regiunii, aici judetul Bacau fiind pe locul 2, dupa judetul Iasi (29%). Valoarea soldului ne claseaza insa abia pe locul 5 in Regiunea Nord-Est.
                          Andreea Gavrila

                          O TAIETURA mica la DEGET, pericol de MOARTE: Condamnati sa NU SE JOACE

                            Cativa copii sufera de una din bolile rare, care se manifesta prin tulburari de coagulare a sangelui. La o mica taietura ei pot sangera fara oprire. Sunt opt baieti care au hemofilie si o fetita de 11 ani, cu afibrinogemie, singurul caz din tara. Bolnavii trebuie sa faca tratament si sa se fereasca de traumatisme toata viata.

                            Exista copii pentru care joaca de-a v-ati ascunselea sau un meci de fotbal sunt extrem de riscante. Si aceasta pentru ca o rana oricat de mica le poate pune in pericol viata. Acesti copii s-au nascut cu una din bolile rare care constau in tulburari ale coagularii sangelui, sunt congenitale si nu se vindeca. Practic, le lipseste unul din factorii de coagulare, care contribuie la oprirea sangerarii. In prezent, in evidenta medicilor din Spitalul de Pediatrie se afla 8 copii (dintre care doi frati si un verisor al acestora) care sufera de hemofilie, o boala hematologica transmisa pe cale genetica de catre mama la baieti si se manifesta prin aparitia unei sangerari anormale. Dar acelasi simptom poate sa-l aiba si o fetita, numai ca, in acest caz, este vorba despre o alta afectiune, si mai putin intalnita. O eleva in clasa a III-a a fost diagnosticata cu "afibrinogemie". Fetita s-a nascut fara a avea fibrinogen, care si el contribuie la coagularea sangelui si este vital. "Este singurul bolnav cu un asemenea diagnostic din tara, ne-a spus dr. Elena Nita, medic primar pediatru, coordonator al programului de combatere a bolilor rare. Diagnosticul a fost pus anul trecut la Bucuresti, la Spitalul Fundeni. Si in lume sunt cateva cazuri. Pentru ca in tara nu s-a mai intalnit un asemenea caz, boala nici nu a fost prinsa in programul national de sanatate. Mama fetitei s-a luptat foarte mult si a obtinut fonduri aparte pentru un tratament de substitutie, pe care trebuie sa-l faca toata viata. Afibrinogemia este si ea un deficit din nastere care da tulburare de coagulare, cu sangerari la ranire sau taiere. Nu se opreste sangerarea ca si in cazul hemofiliei. A fost norocul fetitei ca pana anul trecut nu s-a ranit sau nu a avut nevoie sa fie supusa unei interventii chirurgicale."

                            Traumatismele pot fi fatale

                            Medicii spun ca pentru fiecare element care contribuie la coagularea sangelui exista cate o boala generata de lipsa lui. Din pacate, bolile nu pot fi depistate decat intamplator, in urma unei lovituri sau raniri. "Pentru a nu fi pus in pericol, pacientul trebuie sa spuna daca se invineteste imediat dupa o lovitura usoara, ii curge sange din nas sau sangereaza cand se spala pe dinti, mai declara coordonatorul programului de sanatate. Sunt simptome care trebuie sa le dea de gandit parintilor. Ei trebuie sa se adreseze medicului, pentru a stabili daca este vorba despre o tulburare de coagulare a sangelui. Pentru ca daca e o asemenea situatie, copilul trebuie ferit de traumatisme." Copiii cu hemofilie sau afibrinogemie nu au voie sa se taie, sa se loveasca ori raneasca. In afara de faptul ca ei pot sa sangereze anormal de mult, risca sa faca si hemartroze (acumulari de sange in articulatii), hematoame in muschi sau hemoragii nazale. "Parintii sunt intr-o continua grija. Cu cat copilul este mai mic, cu atat este mai greu sa fie ferit de traumatisme. Cei diagnosticati au sub 11 ani. Este varsta la care vor sa se joace, sa mearga cu rolele sau cu bicicleta, dar nu au voie. Doar in primele doua zile dupa tratament pot sa se mai joace, deoarece atunci factorii de coagulare sunt la maximum. De aceea, de obicei, vin la tratament vinerea ca sa se bucure de weekend", mai declara dr. Elena Nita.

                            Tratament toata viata

                            Pe langa atentia deosebita de a evita traumatismele, copiii diagnosticati cu una din aceste boli rare, in forma grava, trebuie sa faca tratament toata viata. In judet sunt doi copii cu forme severe de hemofilie. In fiecare saptamana, lor li se administreaza, in spital, intravenos, o doza de factori de coagulare. In cazul in care urmeaza sa fie supusi unei interventii chirurgicale, inainte de aceasta trebuie sa beneficieze de mai multe doze. Acest tratament poate sa dureze si sapte zile. "Cei cu forme severe, daca nu fac tratamentul, o tin tot intr-o sangerare", mai precizeaza dr. Elena Nita. Dar nu numai cei cu forma severa a bolii trebuie sa urmeze terapia de substitutie. Cei sase copii cu forme medii sau usoare ale hemofiliei au nevoie de acest tratament ori de cate ori sangereaza sau au un hematom. Tratamentul afibrinogemiei si al hemofiliei este foarte scump. O doza administrata saptamanal costa 1.900 lei, in cazul hemofiliei de tip A, si 1.300 lei, pentru hemofilia de tip B. La fel de costisitor este si tratamentul pentru afibrinogemie. Din fericire, medicatia este gratuita.
                            Elena Tintaru

                            SURSE: Geoana a NEGOCIAT trecerea la UNPR

                              Mircea Geoan? a negociat luni noapte trecerea de la PSD la UNPR, mutare care i-ar aduce sprijinul PDL pentru ?efia Senatului, scriu jurnali?tii de la Secret Politic. Mircea Geoana a fost contactat luni noaptea, potrivit sursei citate, de liderii UNPR Gabriel Oprea ?i Marian Sarbu, ei în?i?i fo?ti pesedi?ti ?i i s-a propus s? li se al?ture în UNPR, forma?iune politic? ?i grup parlamentar format într-o mare m?sur? de fo?ti social-democra?i. Daca Geoan? va accepta s? treac? la UNPR, va avea asigurat? functia de pre?edinte al Senatului, primind sprijinul PDL. Democrat-liberalii ar inten?iona s?-i mai cear? lui Geoan?, pentru sus?inerea la ?efia Senatului, s? aduc? în barca puterii al?i câ?iva senatori din Opozi?ie.
                              Sursa: adevarul.ro

                              ULTIMELE ȘTIRI