Politistii Sectiei 1 Politie Bacau l-au depistat, la data de 27 septembrie, pe Costel C., de 40 de ani, din din judetul Bacau, pe numele caruia Judecatoria Bacau a emis mandat de executare a pedepsei cu inchisoarea. Barbatul are de executat o pedeapsa de 6 luni inchisoare pentru comiterea infractiunii de violare de domiciliu. El a fost introdus in arestul Centrul de Retinere si Arestare Preventiva al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. (R. Neagu)
Circulatie interzisa, trafic dat peste cap
Circulatia pe strada Vasile Alecsandri a fost din nou intrerupta ieri din cauza lucrarilor de asfaltare care se executau pe strada Razboieni. In special la ora pranzului, sute de soferi au facut cale intoarsa. O mare parte din ei, parinti, au fost nevoiti sa renunte la a-si lua copiii din fata scolii, pentru ca semnul rutier de executare de lucrari a fost amplasat chiar inainte de intrarea la Colegiul "Anghel Saligny". "Lucrarile se vor incheia astazi (n.r. – ieri), urmand sa dam un calendar cu asfaltarile ce vor avea loc in perioada urmatoare", a explicat Ionut Tomescu, purtator de cuvant al Primariei Bacau. Pe strada Razboieni s-a incheiat si pavoazarea trotuarelor. (A. Gavrila)
Liste de asteptare la „Buletine”
Serviciul Public de Evidenta a Persoanelor din municipiul Bacau trece printr-o perioada extrem de aglomerata, chiar daca luna august (cand in general este suprasolicitat) a trecut. Unul din motive, sustine conducerea, este faptul ca cererile au ramas la fel de multe, in schimb numarul angajatilor s-a injumatatit.
La fel ca acum cativa ani, la Serviciul de Evidenta a Persoanelor bacauanii au ajuns sa se inscrie pe liste de asteptare si sa stea la coada inainte de ora 7 pentru a prinde un bon de ordine. Serviciul a fost extrem de aglomerat de la inceputul lunii septembrie, rastimp in care au fost preluate in jur de 2.500 de dosare. Numarul este mare, daca tinem cont de faptul ca in luna precenta, s-au eliberat circa 4.200 de carti de identitate. "Problema este ca am pierdut oameni din cauza salarizarii proaste din sistem. Numai anul trecut in august au plecat zece angajati, iar alti patru oameni anul acesta. Daca inainte avem la ghisee doi angajati, acum am trei ghisee, trei oameni", arata cms.sef Ion Prisecaru, seful serviciului. Din acest motiv, timpul de prelucrare a cererilor este mai mare. La aceasta se adauga si cazurile bacauanilor care uita sa completeze dosarul cu toate actele necesare si trebuie sa faca doua drumuri la acelasi ghiseu. "Ei lucreaza de mai multe ori. Odata pierd timpul explicandu-le oamenilor ce acte trebuie sa mai aduca, apoi ei revin si angajatul nostru ia munca de la inceput", mai spune seful serviciului.
Cozi de la 5 dimineata
Conducerea serviciului este constienta de faptul ca oamenii vin de la zeci de kilometri si se inscriu pe liste de asteptare pentru a prinde un bon de ordine. "Bonurile se epuizeaza intr-un sfert de ora de cand deschidem ghiseele. Este normal ca cei care ajung la ora 9 sa nu mai gaseasca bonuri", a adaugat Prisecaru. Intr-o zi cu program normal se elibereaza circa 120 de bonuri, iar miercurea, cand programul este pana la 18.30, se pot lua 150 de bonuri. Volumul de lucru este preluat de 16 angajati, potrivit organigramei. Dar acestia nu se ocupa doar de eliberarea cartilor de identitate, ci au de procesat si sentintele de divort, decesele sau nasterile, precum si alte adeverinte. Iar serviciul din Bacau preia cereri nu doar din municipiu, ci si de la bacauanii din cele 35 de comune arondate. Asadar, "oamenii trebuie sa inteleaga ca nu avem cu cine prelucra dosarele. Noi incercam pe cat posibil sa facem fata cererii", a conchis seful serviciului, Ion Prisecaru.
Linistea s-a mutat la "Pasapoarte"
De cealalta parte, angajatii de la Serviciul de Pasapoarte isi trag rasuflarea dupa o luna august in care volumul de lucru a crescut considerabil. "Din 16 septembrie am revenit la programul normal. Marti, de exemplu, am preluat 40 de cereri", a explicat subcms. Florentina Ciobanu, seful serviciului. In luna august, pe fondul revenirii stranierilor, s-au eliberat aproximativ 5.500 de pasapoarte.
Andreea Gavrila
Start la cazarea studentilor
Boboceii au luat cu asalt Universitatea “Vasile Alecsandri” Bacau
S-a dat statul la cazarea studentilor in Universitatea "Vasile Alecsandri" Bacau. Sunt puse la "bataie" 800 de locuri. Prioritate au studentii care au intrat pe locurile bugetate, in functie de media de admitere, dar si cazurile sociale. Studentii restantieri sunt si ei cazati, dar in limita locurilor disponibile si numai dupa ce fac dovada achitarii debitelor. In total, la Universitatea "Vasile Alecsandri" sunt inscrisi pentru studii peste 5.800 de studenti.
In cele patru camine ale Universitatii "Vasile Alecsandri" Bacau au inceput cazarile. Studentii au venit inca de dimineata pentru a se inscrie si a-si prelua camerele repartizate. Au prioritate studentii fara taxa, care frecventeaza cursuri la zi si care nu au domiciliul stabil in municipiul Bacau, dar si cazurile sociale. Criteriul principal in acordarea dreptului de cazare este media anuala obtinuta in anul universitar anterior. Pentru studentii inregistrati in anul I se ia in considerare media obtinuta la admitere. Ionel Bobeica, student in anul II, la Facultatea de Inginerie si Protectie a Mediului, este deja obisnuit cu agitatie specifica inceputului de an universitar si chiar se arata multumit de organizare. “E bine. Nu a fost aglomerat. Parca a mers si mai repede ca anul trecut. Taxele sunt aceleasi, acceptabile”, ne-a spus in timp ce completa fisa de inscriere. “La mine sunt emotii. Vin din Moinesti si inca nu stiu exact cum merg treburile, dar ma descurc. Astept sa-mi iau in primire camera si apoi o sa vin si cu bagajele”, ne-a declarat emotionata si Oana Luca, studenta anul I la Facultatea de Inginerie Chimica. Bogdan Scutariu a venit in Bacau tocmai din Piatra Neamt “pentru a fi mai aproape de casa”. A intrat la Facultatea de Inginerie Energetica si abia asteapta sa inceapa cursurile. “Asta mi-am dorit, asa ca e bine, nu?”, a marturisit.
800 de locuri
Pentru studentii care indeplinesc aceleasi conditii privind media, se aplica mai multe criterii de departajare care tin de plata la timp a taxelor de cazare, mentinerea aspectului ingrijit al camerei in anul universitar precedent si respectarea regulamentului de ordine interioara a caminului. Cazarea studentilor se va incheia pe 3 octombrie. Pe 4 octombrie se vor anula contractele celor care nu s-au cazat, iar tot atunci se vor centraliza eventualele locuri libere, care vor fi redistribuite pana pe 10 octombrie. “In total avem 800 de locuri in camine pentru studenti. S-au depus in jur de 900 de cereri. Selectia s-a facut de catre o comisie speciala formata din prodecanul fiecarei facultati in parte, un reprezentant al Ligii Studentilor si administratorul sef de facultate. Taxele sunt aceleasi ca anul trecut”, ne-a declarat Mihai Cosmin Belciu, presedinte Liga Studentilor. Caminul asigura tot cazarmamentul necesar, inclusiv paturi, lenjerie si perne. Studentii restantieri sunt si ei cazati, dar in limita locurilor disponibile si numai dupa ce fac dovada achitarii debitelor. In schimb, studentii familisti primesc un loc in camin numai daca mai raman camere neocupate, cu prioritate pentru familiile in care ambii soti sunt studenti la universitatea bacauana. Taxele de cazare in camin nu includ si cartela de masa. Studentii au insa posibilitatea de a manca la cantina universitatii, dar contra cost, separat pe fiecare masa.
5.800 de studenti din care 1.400 boboci
In acest an universitar sunt inregistrati in jur de 1.400 sunt boboceii de anul I, atat pe locurile bugetate, cat si pe locurile “cu taxa”. “In anul acesta universitar avem inscrisi 1.419 de studenti in anul I pentru studii de licenta, dintre care 128 sunt straini, majoritatea lor din Republica Moldova. La acestia se adauga bobocii de la master, studii post universitare, in total 356, din care 111 la buget si 242 cu taxa, alaturi de inca trei studenti straini inscrisi la Facultatea de Stiinte Economice, Facultatea de Litere si Facultatea de Stiinte ale Miscarii Sportului si Sanatatii. Tot in acest an universitar s-au mai inscris 16 studenti strani pentru anul pregatitor de studiu al limbii romane. 14 dintre ei sunt din India, unul din Maroc si unul din Emiratele Arabe”, a precizat si conf.univ.dr. Catalina Ababei – cancelar general Universitatea "V.Alecsandri" Bacau. Anul universitar 2011-2012 incepe luni, 3 octombrie. In total, la Universitatea "Vasile Alecsandri" sunt inscrisi pentru studii peste 5.800 de studenti.
Tarifele de cazare sunt:
– la Caminul 3 de Fete – 140 lei/luna (locuri subventionate) si 220 lei/luna (locuri nesubventionate), unde diferenta de confort este de 20 lei/luna
– la Caminul 2 Mixt – 130 lei/luna (locuri subventionate) si 210 lei/luna (locuri nesubventionate), unde diferenta de confort este de 10 lei/luna
– la Caminul 3 Stiinta – 120 lei/luna (locuri subventionate) si 200 lei/luna (locuri nesubventionate), fara diferenta de confort
– la Caminul Hotel Violetelor – 250 lei/luna (locuri subventionate), 340 lei/luna (locuri nesubventionate si locuri pentru studentii straini cu burse de studiu) si 120 de EURO/ luna (locuri pentru studentii straini veniti pe cont propriu), unde diferenta de confort este de 50 lei/luna
Roxana Neagu
Consiliul Judetean a desfiintat Spitalul de Pediatrie
„Sanatatea este bolnava la cap"
Spitalul de Pediatrie Bacau a fost desfiintat ca persoana juridica. Decizia a fost luata de consilierii judeteni, in sedinta ordinara de miercuri. Toate sectiile care asigura servicii medicale pentru copii vor fi integrate in structura Spitalului Judetean de Urgenta.
Desfiintarea Spitalului de Pediatrie Bacau si comasarea acestuia cu Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) se realizeaza la propunerea Ministerului Sanatatii si solicitarea conducerii SJU. In urma procesului de clasificare realizat in baza Ord. 323, SJU Bacau a fost clasificat in categoria a III-a, iar Spitalul de Pediatrie, in categoria a IV-a. Comasarea ar ajuta cele doua unitati sa urce o treapta. Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi a sedintei CJ de ieri si a suscitat discutii foarte aprinse. Mihai Ichim, consilier PNL, a anuntat ca va aborda subiectul din perspectiva politica si va vota impotriva comasarii. Lucian Sova, presedintele Consiliului de administratie al SJU, a explicat ca reorganizarea este singura solutie inteligenta, in contextul actualei reforme. "Incep prin a spune ca, la Bucuresti, Sanatatea este bolnava la cap, a declarat el. Din pacate, noi, astazi, trebuie sa luam decizii consecinta a unor hotarari care nu ne-au apartinut. Este vorba despre faptul ca Guvernul a descentralizat responsabilitatile, dar a centralizat finantarea. A monopolizat politicile de resurse umane, politicile de modernizare, de salarizare. Reforma statului ne-a intors, in Bacau, in urma cu 20 de ani, la Spitalul Judetean."
Dragos Benea promite "alocari"
Reorganizarea va aduce bani mai multi, asadar, servicii mai bune, a explicat tot Lucian Sova. Astfel, in urma comasarii, la Pediatrie, ca umare a trecerii de la clasa a IV-a la clasa a III-a, finantarea va creste cu 10 la suta, ceea ce inseamna 1,2 milioane lei. Iar SJU, respectand planul de conformare, nu va pierde 10 la suta, echivalentul unei luni de finantare, mai exact, 5,7 miliarde de lei. La spitalizarea de zi in Pediatrie, tariful va creste de la 260 de lei la 372 de lei. La 2500 de cazuri, cate sunt finantate, asta inseamna un plus de 280.000 de lei. Si la recuperare, tariful va creste de la 94,6 lei la 170 de lei. Comasarea celor doua spitale "nu este solutia ideala", a recunoscut Dragos Benea, presedintele CJ, e o solutie de compromis, dar e singura cale de a asigura personalul necesar Sectiei de Pediatrie. "O sa avem in luna octombrie, la rectificare, o propunere de alocare de 6,5 miliarde de lei pentru dotari la doua sali de operatii si dotari aferente salii de ATI." Cum reforma a blocat posturile, va fi adus personal de la SJU.
"Nu este un subiect politic"
Liberalul Mihai Ichim (foto) a continuat sa se opuna vehement, au intervenit si democrat-liberalii, astfel incat discutia s-a incins. Petrica Mihaila, PD-L, l-a acuzat pe Dragos Benea de "limbaj dublu", precizand ca Ministerul Sanatatii nu cere decat o mai buna administrare a banului public. Mihai Ichim a declarat ca nu e impotriva comasarii, dar va da un vot negativ deoarece PNL se afla in opozitie, ceea ce l-a iritat pe Dragos Benea: "Spitalul de Pediatrie si copiii judetului Bacau nu pot fi un subiect politic pentru nimeni din aceasta sala, indiferent daca este de la PSD, PNL, PC sau PD-L. Nu cred ca cineva din aceasta sala isi permite sa judece politic acest proiect si vreau sa lamurim acest lucru." Presedintele CJ a anuntat ca, "din luna ianuarie, la Pediatrie, se vor efectua operatii care nu s-au mai facut niciodata in Bacau." In pofida interventiilor dr. Ichim, proiectul a fost aprobat. Desfiintarea SP si comasarea cu SJU vor avea loc la 30 de zile de la intrarea in vigoare a hotararii de guvern.
Silvia Patrascanu
Etnobotanicele fac victime printre copii
Droguri in loc de dulciuri
Campaniile antidrog si masurile luate de autoritati impotriva comertului cu droguri usoare nu au rezultatele scontate. Numarul consumatorilor este in continuare ingrijorator. Medicii atrag atentia asupra faptului ca varsta celor care recurg la etnobotanice scade mereu. Tot mai multi copii si adolescenti ajung la Urgente si in sectia Psihiatrie pentru adulti cu manifestari grave ale dependentei de droguri.
Drogurile usoare continua sa faca victime printre tinerii bacauani. In ciuda campaniilor de informare si a masurilor de descurajare a comertului cu etnobotanice, aceste produse se afla in topul preferintelor. Daca 2010 a fost un varf in consumul de etnobotanice, 2011 este anul consumatorilor adolescenti. Varsta pacientilor care ajung la Urgente si apoi la Psihiatrie, cu simptome de intoxicatie sau dependenta, scade continuu. „Avem si pacienti de 15 ani, ne-a declarat dr. Carmen Covrig, sef sectie Psihiatrie, Spitalul Judetean de Urgenta Bacau. Ajung in sectia de adulti din cauza tulburarilor de comportament, a manifestarilor agresive, care fac imposibila internarea lor la Pediatrie. La nivel national, varsta consumatorilor a scazut la 12 ani.” Medicii bacauani isi amintesc de inceputurile consumului de etnobotanice, in anul 2008. Dupa trei ani, atitudinea consumatorilor s-a schimbat. Acestia nu mai recunosc faptul ca s-au drogat si refuza sa dezvaluie ce produse au consumat. Anul trecut, in Spitalul Judetean de Urgenta trei pacienti consumatori de droguri nu au putut fi salvati. Unul dintre ei, in varsta de 30 de ani, a luat in mormant si secretul substantei consumate.
Etnobotanice, pe toate drumurile
Potrivit unui studiu bazat pe cazuistica din spitale, etnobotanicele au urcat pe primul loc in preferintele tinerilor, detronand marijuana. Pacientii consumatori de droguri usoare le dau de furca medicilor, care se gasesc in fata unor necunoscute. Substantele vandute sub aceasta denumire nu pot fi, de multe ori, detectate nici de laboratoarele din centrele universitare. Mai mult, compozitia lor se schimba din mers, pentru a scapa de interdictiile puse de legislatie. Aceasta nu a reusit sa impiedice comercializarea. Drogurile usoare se vand sub masca unor ingrasaminte sau substante de uz animal. Dupa ce functionarea shop-urilor a fost interzisa in preajma unitatilor de invatamant, comerciantii au gasit alte cai: Internet-ul, cu livrari la domiciliu, si plasarea la colt de strada. Schimbul pliculet-bani se face si in Bacau in plina zi, chiar pe strazi principale. Cei care se ocupa cu acest comert nu se sfiesc sa-si aprovizioneze clientii chiar si in spital. Nu numai o data personalul medical al sectiei Psihiatrie din SJU a fost nevoit sa cheme Politia pentru a-i tine departe pe dealeri.
VOX POPULI: Cine credeti ca ar trebui sa se implice pentru a-i feri pe tineri de pericolul drogurilor?Elena Gunea: „Cred ca in primul rand familia si, apoi, scoala. Ei recurg la droguri din lipsa de educatie si de comunicare.”
Elena Ciubotaru: „Scoala si parintii trebuie sa se implice, iar ei insisi trebuie sa inteleaga ce periculos este. Eu am doi nepoti, dar nu fac asa ceva.”
Viorel Dobranis: „Toata societatea trebuie sa intervina. Acesti copii nu-si gasesc locul. Chiar daca au doar 15 ani.”
Doina Mincu
In timp ce producatorii stau pe „tusa”: Piata Centrala, data pe bucati
Dupa ce si-au facut un obicei din a instraina pe perioade lungi de timp spatiile verzi ale municipiului, edilii au luat la ochi si Piata Centrala. Obiectivul trece prin mai multe lucrari de modernizare si, cu acest prilej, conducerea Primariei a decis sa se debaraseze de doua spatii comerciale generoase, situate in extremitatile sectorului "producatori". Sefii Administratiei Pietelor afirma ca nu stiu mare lucru despre licitatie, presedintele comisiei fiind viceprimarul Roxana Mironescu. "Instrainarea" celor doua spatii se realizeaza intr-o perioada cand tot mai multi producatori se plang ca n-au loc in Piata Centrala. Conform unor surse administrative, anumiti consilieri locali ai PNL n-ar fi straini de licitatia organizata de Primarie.
Doua spatii comerciale aflate la extremitatile sectorului producatori din Piata Centrala vor fi instrainate de municipalitate, care a decis ca acestea sunt bune de scos la licitatie. Spatiile, in dimensiune de 30 si 36 de metri patrati, au rezultat – afirma sefii Administratiei Pietelor – in urma lucrarilor de modernizare a Pietei Centrale, lucrari demarate in primavara acestui an. In spiritul si litera legislatiei ce guverneaza contractele cu bani publici, municipalitatea a publicat, la mijlocul lui septembrie, un anunt dubios privind scoaterea la licitatie a celor doua spatii. Aparut in oficiosul administratiei Stavarache, anuntul nu preciza daca obiectul contractului vizeaza vanzarea sau inchirierea respectivelor spatii comerciale. Mai mult, desi spatiile se afla la extremitatile sectorului "producatori", in cele doua puncte se vor putea comercializa inclusiv "produse industriale". Licitatia a avut loc marti, la ora 14.00 in sediul Primariei.
Sefii nu stiu nimic
Reprezentantii conducerii Administratiei Pietelor, aflata in subordinea Primariei, sustin ca nu sunt la curent cu detaliile privitoare la licitatie. Potrivit directorului Vasilica Busuioc, licitatia va fi condusa direct de viceprimarul Roxana Mironescu proaspat revenita dintr-o excursie in Polonia. "Licitatia a fost preluata de inginerul Constantin Lupu, inspector de specialitate la noi aici. Eu nu fac parte decat din comisie. Presedintele e domnisoara viceprimar. Nu stiu sa va spun cate firme si-au anuntat participarea", a afirmat Busuioc.
Pretul de la care a pornit licitatia a fost de 11 lei/mp, cel mai mic posibil. Conform afirmatiilor lui Constantin Lupu, acesta ar fi fost stabilit prin hotarare de Consiliu Local. "Pretul nu l-am stabilit noi. E prin HCL 430 din decembrie 2010 unde sunt acolo preturi pentru zona centrala, marginase. Inchirierea se va face pe un an de zile, dupa care daca se intrunesc conditiile se poate prelungi, cu indexare cu rata inflatiei", a afirmat Lupu.
Licitatia, secret de stat
Conducerea Administratiei Pietelor a refuzat sa faca publice numele societatilor inscrise in cursa pentru "acontarea" celor doua spatii comerciale. Atat Lupu, cat si Busuioc au declarat pentru cotidianul Desteptarea ca nu au permisiunea de a dezvalui numele acestora. "Asa ceva nu pot sa va spun. Dupa licitatie pot sa va spun, dar acum nu. Pot sa va spun numarul de firme care vor participa, dar nu cum le cheama", a afirmat Lupu. Acesta a precizat ca doua firme si-au manifestat intentia de a prelua spatiul de 36 metri patrati, iar alte doua au luat in vizor spatiul de 30 de metri patrati. "In total sunt patru firme inscrise. N-am voie sa spun numele, decat cu acordul presedintelui comisiei, atat. Eu toate actele le duc la domnisoara (n.r. – viceprimarul Roxana Mironescu) si acolo se va face licitatia. Ea e publica, in sensul ca puteti participa si dumneavoastra", a spus el. Rezultatul licitatiei poate fi contestat in 5 zile de la pronuntarea rezultatelor, urmand ca in termen de 30 de zile sa fie semnate contractele de inchiriere.
Pentru clientela da, pentru producatori ba
De o buna bucata de timp, mai multi alesi locali s-au aratat interesati de spatiile comerciale de la Piata Centrala. Potrivit unor surse administrative, la capatul scoaterii la licitatie a celor doua spatii comerciale s-ar afla, de fapt, doi consilieri inregimentati in PNL, partid care controleaza CL. Alesii sunt Nicolae Nechita, patronul unei firme de taxiuri in "perfuzii", respectiv Ileana Paduraru, trezorierul PNL Bacau. Societatile care si-au adjudecat spatiile de la Piata Centrala sunt Viastar Impex, respectiv Good Sources. Ambele firme au fost infiintate la inceputul acestui an, una in ianuarie, cealalta in aprilie. Viceprimarul Roxana Mironescu, presedintele comisiei de licitatie, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca cele doua spatii au fost inchiriate pe un an, contra sumei de 11 lei metrul patrat. In prima faza, Mironescu a refuzat sa faca publice numele societatilor castigatoare.
"Aceasta e o informatie care nu stiu daca poate fi data publicitatii. Sunt societati din Bacau, infiintate la inceputul anului 2011. Acuma eu nu le cunosc, nici nu stiu daca era cazul sa le cunosc. Nu stiu daca va spune ceva numele lor", a afirmat ea. Ulterior, Mironescu a revenit cu numele celor doua societati. "S-a pornit de la 11 lei pe metrul patrat. S-a licitat in trei runde si a ramas acest pret. In 30 de zile trebuie incheiate contractele. Vor fi valabile un an de zile", a precizat viceprimarul.
Razboiul florilor
In urma cu aproximativ un an de zile, Piata Centrala s-a transformat intr-un teatru de razboi, pe fondul nemultumirilor exprimate de mai multi comercianti de flori. Acestia au acuzat municipalitatea ca vrea sa-i izgoneasca din spatiile comerciale. Florarii au declarat, la acel moment, ca sub pretextul scoaterii la licitatie a meselor pentru comercializarea florilor, edilii vor sa "planteze" in loc alti comercianti.
"E ceva la mijloc. Ni se spune ca exista cerinte pentru mese. Sunt locuri destule, nu era nevoie de licitatie. Aici e o manevra. Sunt unii care vor sa stea in fata", declara – la data respectiva – Lenuta Sicu, comerciant de flori.
Licitatia pentru spatiile comerciale destinate vanzarii de flori a mers mai departe. Din 17 mese, 5 au ramas neocupate, edilii reusind sa incheie contracte doar pentru 12 dintre ele.
Placi de partid
Zona producatori din Piata Centrala beneficiaza, de asemenea, de un tratament pe masura din partea edililor. Peste 2800 de metri patrati vor fi placati cu granit, in baza unui contract atribuit de Primarie societatii Moldo Energy Construct. Firma este detinuta de consilierul judetean Claudiu Nastasa, secretarul general al PNL Bacau. Contractul vizand placarea Pietei cu granit se ridica la peste 308.000 lei, fara TVA.
Lucian Bogdanel
Consiliul de familie, una din noutatile Codului Civil
Potrivit prevederilor noului Cod Civil, pentru prima data se instituie institutia consiliului de familie. Acesta va fi un organ consultativ constituit de instanta de tutela, cu rolul de a supraveghea modul in care tutorele isi exercita drepturile si isi indeplineste indatoririle cu privire la persoana si bunurile minorului. Din aceasta institutie pot face parte rudele, afinii tinand seama de gradul de rudenie si de relatiile personale cu familia minorului. Interesant este ca sotul si sotia nu pot fi impreuna membri ai aceluiasi consiliu de familie. Acesta se instituie atunci cand copilul se afla in situatia de a se institui tutela. Minorul care a implinit varsta de 10 ani este ascultat in cadrul acestui consiliu, care are rol consultativ si chiar ia decizii cu privire, de exemplu, la suma anuala necesara inorului pentru intretinere sau la institutia bancara la care se pot depune bani pentru viitorul copilului. Totodata, consiliul de familie poate face plangere la instanta de tutela cu privire la greselile tutorelui vizavi de cresterea copilului. Aceste noi prevederi ale Codului Civil, precum si cele privind conventia matrimoniala, divortul sau exercitarea autoritatii parintesti dupa divort, vor intra in vigoare din luna octombrie. (Andreea G.)
Absenta ca forma de protest a sindicalistilor bacauani
Din sedinta de marti a Comisiei de Dialog Social au lipsit liderii de sindicat din Bacau. Daca altadata acestia erau o voce in comisie, acum au decis sa se suspende, pe o perioada nedeterminata din toate comisiile de dialog ca forma de protest impotriva prevederilor Legii dialogului social. Ei se aliniaza astfel miscarilor la nivel national. Mai mult, nu se vor prezenta nici in Consiliul Economic si Social. "Am primit o instiintare prin care ne anunta ca la nivel national si-au exprimat dorinta de a se retrage din comisiile de dialog si alte foruri. Asteptam cu interes urmatoarele etape. Nu comentez actiunile sindicatelor si ale patronatelor, le respect", a opinat subprefectul Gelu Dascalu, care a condus intalnirea. Sindicalistii acuza modificarea legislatiei muncii si a celei care vizeaza sistemul de securitate sociala care s-a facut fara a tine cont de propunerile confederatiilor si ale unei parti a patronatelor. Pana la intrunirea consiliului national tripartit pentru dialogul social, sindicatele nu vor reveni la masa discutiilor. (A. Gavrila)
Fotbal, Liga a II-a: Rupt in gura, tare pe picioare
Desi a suferit o fractura de mandibula, care il va face sa rateze restul turului de campionat, Emi Apostu se gândeste deja la revenirea pe gazon
Torent
Are gura umpluta cu sârme si sufletul plin de amar. Asta nu il impiedica insa sa vorbeasca. Dimpotriva! Emi Apostu e un adevarat torent: cuvintele ii curg, involburate, printre bolovanii sârmosi. Debitul verbal – de-a dreptul surprinzator in cazul de fata – amesteca gesturi, suferinte, emotii, regrete, imagini si sperante. Pe scurt, un gol – primul inscris in liga secunda – si o accidentare: fractura de mandibula. Ceva mai pe larg, conform spuselor lui Apostu, tintuit luni seara pe un pat de spital, la Iasi: "Ca un paradox, cel mai frumos moment din cariera mea fotbalistica s-a impletit cu cel mai neplacut. Totul, in doar 30 de minute". O jumatate de ceas pe care o va revedea mereu in urmatoarele sase saptamâni in care va ramâne pe bara.
Golul
Pe repede inapoi. Sâmbata, cu putin inaintea prânzului. FCM Bacau conduce cu 1-0 la Mangalia, pe Callatis. Dupa un inceput mai ezitant, "galben-albastrii" au frâiele jocului in mâini. Nu isi apara avantajul, ci incearca sa-l majoreze. Simt ca ceva scârtâie in defensiva adversa si incearca sa profite. Iar momentul nu intârzie prea mult. E minutul 38. Stoperul Floricel se incurca in proprii pasi. Se pierde si trimite o minge acasa. Pasa e incomoda, iar portarul Dragne se repede sa degajeze. In zadar! Simtind prada, mijlocasul Bacaului, Emi Apostu il ataca pe Dragne, contrând degajarea. Ricoseul trimite balonul in poarta: este 2-0 pentru FCM!
Accidentarea
Fast forward. Ceva mai mult de jumatate de ceas. Scazând pauza, cam 20 de minute de joc. In continuare e 2-0 pentru FCM Bacau. O faza in apropierea centrului terenului, in partea stânga in directia de atac a oaspetilor. Emi Apostu preia balonul si incearca sa patrunda printre doi adversari. Trece de primul, se impiedica sau este impiedicat si, in cadere, se loveste de cel de-al doilea adversar. La prima vedere, accidentarea nu se anunta grava, motiv pentru care "centralul" Stanescu nici nu opreste jocul. Apostu este, insa, groggy. Nu poate continua, iar de pe margine se cere schimbare. Targa. Spital. Trimitere la Iasi. In fine, diagnostic. Fractura de mandibula.
Tabucchi
Din nou in prezent. Emi Apostu uneste cele doua momente din trecut. Când vorbeste, aduce cu "Mânca-prundis" al lui Tabucchi, insa discursul e inteligibil. Si seducator. Ca "Piazza Italia", daca nu vi se pare prea mult. Mai intâi, golul. Emi, sau "Fane", asa cum il striga coechipierii, trage aer in plamâni. Parca s-ar pregati sa se avânte din nou spre degajarea lui Dragne: "Am presimtit ca fundasul lor va pasa inapoi si m-am dus tinta pe portar. Nu spun, am avut si noroc, dar si fler. Când am vazut mingea in plasa, am simtit ca plutesc. Nu era doar bucuria golului, ci si senzatia ca vom câstiga meciul".
Neclar
Pauza. Si o noua respiratie prelunga. Sau poate ca e un oftat? Mijlocasul bacauan pune stapânire pe cuvinte, asa cum a "potolit" acel balon de la mijlocul terenului in minutul 59 al meciului de pe Litoral. "Imi amintesc doar faptul ca am patruns in centru, nu si ce s-a intâmplat dupa aceea. In cadere, m-am lovit, dar cum si de ce anume, nu va pot spune. Am simtit imediat ca mi se umple gura de sânge si ca nu-l pot scuipa afara. Arbitrul imi tot cerea sa ma ridic, crezând, probabil, ca trag de timp. Eu, in schimb, eram scos din joc", scrâsneste Apostu. Sa fie sârmele sau amintirea socului?
Alegere
La Mangalia, Emi Apostu pur si simplu nu a avut de ales. Asa a fost sa fie; a dat gol si s-a accidentat. La Iasi, in schimb, a putut alege când i s-a prezentat diagnosticul: se opereaza si sta doar trei saptamâni sau renunta la interventia chirurgicala si iese din circuit o luna si jumatate. Si intr-un caz, si in celalalt, sârmele erau obligatorii. Printre sârme, cuvintele ies greu, dar ies: "Am decis sa nu ma operez, chiar daca perioada de pauza se preconiza a fi mai mare. Oricum, turul de campionat se anunta compromis. Decât sa ma taie, mai bine sa o iau pe indelete, cu atât mai mult cu cât nimeni nu imi garanta ca voi putea juca imediat". Emi Apostu are gura facuta zob, dar ideile clare.
Incredere
Primul pas? Iesirea din spital. "De-abia astept", spune Emi, care priveste mai departe de usa clinicii: "Sunt convins ca, atunci când voi reveni pe teren, voi fi mai puternic. Mult mai puternic! E o accidentare urâta, dar o pot depasi, asa cum am trecut si peste ruptura musculara suferita acum vreo doi ani, pe vremea când jucam la FC Willy. Am incredere in mine si in FCM Bacau! Am inceput mai slab acest campionat, insa acum suntem pe directie". Iar daca o spune un om cu gura plina de sârme, care, timp de sase saptamâni, se va hrani doar cu paiul, visând momentul revenirii pe gazon, trebuie sa il credem. Un torent este greu de oprit!
Dan Sion
Handbal feminin / Liga Nationala: Miza dublata
CSU Neptun Constanta – CSM Bacau (astazi, ora 18.00)
De la primul punct spre prima victorie. Dupa o remiza pe teren propriu cu nou-promovata CSM Ploiesti, CSM Bacau a plecat ieri dimineata la Constanta in cautarea succesului stagional. Intr-un duel cu o vecina de clasament, CSU Neptun, echipa pregatita de Gabriela Manea si Adrian Brezan viseaza sa sparga gheata si sa acumuleze maximum posibil din vizita efectuata pe Litoral.
Un nou inceput
Fara reusita deplina in primele doua runde ale acestui sezon, CSM-ul incepe astazi un nou sector de campionat, dupa o pauza competitionala de 18 zile generata de participarea României la Cupa Mondiala din Danemarca. Noul "set" de meciuri are numar dublu, cuprinzând patru etape pâna la o noua intrerupere a Ligii Nationale. In program: deplasari la Constanta si Roman, respectiv jocuri acasa cu Otelul Galati si campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Intre vecini
In urmatoarele 18 zile, CSM Bacau isi joaca astfel sansa de intra in iarna deasupra liniei retrogradabile. Mai ales ca turul se va bloca dupa etapa a VIII-a pentru Campionatele Mondiale din Brazilia. Conditia obligatorie pentru o clasare linistita este un rezultat pozitiv la Constanta, pe terenul unei actuale vecine de clasament. Si pe un drum pe care CSM-ul viseaza sa sparga gheata in deplasare si sa faca pasul de la primul punct la prima victorie.
Program
Etapa a III-a a debutat aseara cu intâlnirile: CSM Ploiesti – HC Zalau 21-23, HC Otelul Galati – Corona Rulmentul Brasov 23-22. Celelalte meciuri se disputa azi, dupa urmatorul program: HCM Baia Mare – SCM Craiova (17.00), HC Roman – CSM Bucuresti (17.00), Oltchim Râmnicu Vâlcea – "U" Cluj (17.30, Digi Sport 3), Cetate Deva – Dunarea Braila (19.00).
Dana Popa
Ziua luptei impotriva rabiei
Organizatia Mondiala a Sanatatii a stabilit ca 28 septembrie sa fie dedicata, in intreaga lume, luptei impotriva rabiei, o boala mortala, provocata de un virus si care ataca sistemul nervos. Cele mai multe cazuri de rabie apar la animalele salbatice, dar nici animalele domestice nu sunt la adapost. În ultimii ani, pe langa caini, pisicile au devenit animalele domestice infectate cel mai frecvent cu virusul rabiei. Directia de Sanatate Publica (DSP) atrage atentia asupra faptului ca aceasta se datoreaza faptului ca multi stapani de pisici nu le vaccineaza împotriva rabiei înainte ca acestea sa fie expuse contactului cu alte animale. In Uniunea Europeana, principalul rezervor animal este reprezentat de caini, pisici si animale salbatice. Rabia silvatica este înca prevalenta în Balcani si în unele tari din sud -estul Europei (majoritatea la vulpi, lupi si lilieci), cu posibilitate de extindere si la animalele domestice. In judetul Bacau, potrivit statisticilor Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, in 2010 si prima jumatate a anului 2011 au fost identificate 22 de focare de rabie. Doar 3 dintre acestea au fost raportate la animale domestice (caini si pisici), in timp ce 19 au fost la animalele din fondul silvatic. Din aceasta ultima categorie, cele mai afectate au fost vulpea, mistretul, lupul, pisica salbatica. Un real pericol il reprezinta cainii vagabonzi. In Spitalul Judetean de Urgenta Bacau ajung anual in jur de 1000 de pacienti cu muscaturi de caini. Pentru aceste cazuri exista in sectia Boli Infectioase un registru special, deoarece pacientii trebuie sa primeasca atat vaccinul antirabic, cat si pe cel impotriva tetanosului. Pentru prevenirea imbolnavirii, DSP recomanda populatiei: vaccinarea animalelor domestice; castrarea sau sterilizarea animalelor pentru a le scadea tendinta de a hoinari; sa nu lase expuse resturi menajere care atrag animale salbatice; sa invete copiii sa nu atinga animale necunoscute; sa anunte autoritatile sanitar-veterinare daca observa animale care se comporta neobisnuit. Pentru a marca Ziua Mondiala a Luptei Impotriva Rabiei, DSP va organiza activitati cu scop informativ. (D. Mincu & A. Lupascu)
Vraciu: „1-0 cu Iasiul”
Atacantul FCM Bacau, Catalin Vraciu, este convins ca echipa sa va reusi sâmbata, contra lui CSMS Iasi, cea de-a treia victorie consecutiva in liga secunda. "Ne asteapta un meci foarte dificil, contra unei formatii cu pretentii justificate, insa sunt convins ca putem sa ne impunem". Atacantul bacauan, care a marcat primul sau gol in actuala editie a campionatului cadet, a dat si un pronostic in emisiunea "Moldova Sport", difuzata de TV Bacau: "Cred ca vom câstiga cu 1-0. Ar fi un rezultat foarte bun. Am lua trei puncte, am ramâne la -2 la «adevar», iar apararea nu ar primi gol. Sigur ca m-as bucura foarte mult sa marchez eu golul victoriei, insa mai importante decât golurile mele sunt punctele echipei". (D.S.)
Interventia pompierilor militari la prabusirea unei aeronave cu pasageri
Miercuri, 28 septembrie 2011, la ora 10.00, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Maior Constantin Ene" al judetului Bacau efectuta un exercitiu cu forte in teren pentru gestionarea situatiilor de urgenta generate de un incendiu la fondul forestier, ca urmare a prabusirii unei aeronave cu pasageri. Exercitiul are drept scop antrenarea fortelor participante in luarea deciziei privind activarea Planului rosu de interventie al judetului Bacau, pentru derularea operatiunilor de interventie in conditii de siguranta si pentru reducerea timpilor operativi de interventie. "De asemenea, prin intermediul acestui exercitiu se va urmari insusirea misiunilor si atributiunilor ce le revin structurilor participante in caz de incendiu si verificarea modului de cooperare intre structurile de interventie”, a precizat lt. Andrei Grecu, ofiter ISUJ Bacau. Exercitiul tactic va avea loc intr-o zona impadurita din comuna Racova. (R. Neagu)
Volei masculin / Divizia Cadeti: Incep acasa
"Sperantele" de anul trecut au trecut la o categorie superioara. Juniorii III care in sezonul precedent s-au batut pentru medalii si au ocupat locul al IV-lea la turneul final joaca acum in Divizia Cadeti. Noul sezon incepe la sfârsitul acestei saptamâni, când CSS Bacau isi va face debutul chiar in fata propriilor suporteri.
Structura
In prima faza, meciurile din editia 2011-2012 se desfasoara tur-retur, echipele participante fiind repartizate in cinci serii de câte 5-6 echipe. Primele patru clasate din fiecare grupa si alte patru formatii de pe locul cinci care au cel mai bun punctaj vor avansa la turneul semifinal (23-25 martie).
Debut
CSS Bacau face parte din Seria A, alaturi de CSS Triumf Botosani, CSS Râmnicu Sarat, CSS Galati, LPS Suceava si LPS Piatra Neamt. In etapa inaugurala, bacauanii joaca acasa cu CSS Râmnicu Sarat. Meciul se va desfasura duminica, de la ora 11.00, in sala de sport a Colegiului National "Vasile Alecsandri". (D.P.)
Rares are nevoie de ajutor
Rares Adrian Cleanu are 7 ani si abia a intrat la scoala. Peste cateva zile trebuie sa ajunga la Tirgu Mures, pentru o interventie chirurgicala. Gandul lui este la abecedar, la colegi si la ziua in care se va putea juca fara oboseala si durere. Parintii au alte ganduri, mult mai triste. „Baietelul nostru s-a nascut cu o malformatie la inima, ne-a spus cu ochii in lacrimi Doina Cleanu. Pe 6 octombrie este programat la operatie, dar noi nu avem bani. Am strans cu greu ceva din salariul foarte mic al sotului, dar nu este de ajuns. Ne dorim atat de mult sa ne vedem copilasul sanatos, vesel si in putere!” Rares a fost diagnosticat cu defect septal atrial tip ostium secundum larg, cu insuficienta pulmonara, bloc atrioventricular gradul I si retard ponderal. Interventia chirurgicala este necesara, urgenta si unica lui sansa la o viata fara suferinta. Mama poate fi contactata la numarul de telefon 0755734436. (D. Mincu)
Tenis / Cupa „Vrancart Adjud – Primaria Onesti – Stejarul”: Primii castigatori
O parte a turneului de la Onesti s-a incheiat ieri, celelalte categorii urmând sa se termine gradual pâna mâine. La 10 ani s-a impus Daria Dragan (CSM Onesti), 6-3, 6-1 cu Stefania Alistar (Giglio Iasi). La aceeasi grupa, pe tabloul masculin, Mihail David (Condor Piatra Neamt) l-a invins in finala pe Patriciu Balint (SCM Bacau) cu 6-1, 6-0. La 14 ani, in sistem sah, Ioana Botez (SCM) a ocupat locul al III-lea. La 12 ani, pe tabloul de dublu, perechea Andrei Caia (Condor Piatra Neamt) / Stefan Costea (SCM Bacau) s-a calificat in finala dupa 1-6, 6-4, 10-7 cu Radu Taica (TC Winners) / Cristian Andreescu (CSS Slobozia). La 12 ani, turneul este de categoria A (Circuitul National FRT), iar la celelalte grupe de vârsta competitia se incadreaza la nivelul I. (I.M., D.P.)
Batranii din Ocheni sufera de sete
Locuitorii satului Ocheni sunt condamnati la sete. In urma cu cativa ani, putul de apa nu avea autorizatie sanitara, fiind inchis cu doua lacate. Dupa ce s-a pus in functiune instalatia, unii consumatori nu au platit apa si Primaria Huruiesti iar a sistat furnizarea. Oamenii erau chinuiti rau: satul fiind asezat pe un deal, panza freatica e la mare adancime si fantanile uscate. Ca sa-si adape vitele, sa ude gradina, sa spele si sa gateasca, aduceau apa de la un put aflat la marginea satului, cu carutele. Cei batrani si fara pensie, care nu aveau bani sa plateasca transportul, carau apa cu galetile. In sfarsit, Primaria Huruiesti a reusit sa igienizeze zona, sa-i convinga pe sateni sa nu mai arunce deseurile menajere langa izvor si sa puna in functiune pompa. Avand apa in curte, oamenii si-au modernizat baile si bucatariile. De saptamana trecuta, insa, seceta s-a intors in Ocheni. "Eu am facut investitii in casa, iar acum mama nu are apa, afirma Ioan Dascalu. Ieri, a dat 100.000 de lei ca sa-i aduca cineva niste bidoane de 30 de litri, iar azi a dat 50.000, ca are, si ea, niste gaini, acolo! Are si oameni la cules porumbul, ca e batrana, nu mai poate munci, dar trebuie sa le faca mancare!" Ioan Zabrautanu, primarul comunei, sustine ca, de data asta, nu are nicio vina: "Victor Balcan, angajat ca mecanic la statie, a fost batut de niste ciobani si a avut concediu medical. Ieri, m-am trezit cu o cerere: nu mai vrea sa lucreze acolo, zice ca se teme pentru viata lui si isi da demisia." Problema e ca, fara mecanic, instalatia nu poate fi lasata in functiune. Oamenii nu au fantani, iar pe seceta asta "e dezastru acolo, arata edilul. Ce sa fac? Eu le-am dat apa, nu le-am cerut un ban, mai departe nu stiu ce sa fac! Daca Balcan isi da demisia, se blocheaza postul. Asa a decis Boc, ca trebuie sa moara sapte ca sa angajez unul. La primarie de 4 luni nu am paznic. Ma duc sa fac matanii in fata mecanicului, sa se intoarca la lucru sau sa-si ia concediu fara plata, ca sa-l pot inlocui." Concluzia e ca cele cateva sute de locuitori, majoritatea in varsta, vor suferi de sete mult si bine, daca Ioan Zabrautanu nu va gasi o solutie salvatoare. (S. Patrascanu)
Handbal / Juniori II: Bilant echilibrat
Doua victorii si doua infrângeri pentru CSS Bacau la turneul inaugural din editia 2011-2012, desfasurat la Roman. In primul meci, juniorii II bacauani au invins LPS Botosani cu 32-16, dupa care au trecut de LPS Suceava cu 27-24. Echipa pregatita de George Calin a pierdut insa in duelurile cu LPS Piatra Neamt (23-27), respectiv LPS Roman (26-31). Lider in seria A este LPS Piatra Neamt, cu maximum de puncte (8). Pe locurile urmatoare se claseaza LPS Roman, CSS Bacau si LPS Suceava, cu câte patru puncte, in timp ce ultima pozitie este ocupata de LPS Botosani, care a pierdut toate meciurile. Urmatorul turneu se va desfasura in perioada 21-23 octombrie. (D.P.)
Stop delincventei juvenile: Campanie de informare la Scoala „Spiru Haret”
Campania demarata de Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Bacau, intitulata sugestiv "Saptamana prevenirii criminalitatii", a poposit si la Scoala "Spiru Haret", unde elevii au aflat ce inseamna delincventa juvenila si cum pot evita violenta in unitatile de invatamant. In paralel, s-a organizat si un concurs de desene pe aceasta tema, iar cea mai buna lucrare a fost premiata simbolic. “Am inceput acest proiect pentru a-i feri pe copii de violentele la care sunt supusi minorii. Au fost trei activitati prin care agentii de la Sectia 2 Politie le-au vorbit elevilor despre prevenirea violentei si agresivitatii in randul minorilor, apoi cu totii am asistat la o demonstratie cu mai multi caini detectivi, iar acum am realizat acest concurs de desene. In semestrul II vor fi si alte activitati pe aceasta tema”, ne-a declarat prof. Gabriela Veliche, coordonator proiecte si programe educative la Scoala "Spiru Haret" Bacau. “Suntem deschisi oricarei colaborari. Politia Romana se numara printre partenerii nostri cei mai vechi si cei mai seriosi. Copiii sunt foarte incantati de activitatile desfasurate pana acum si speram in viitoare colaborari”, ne-a precizat si profesor pentru invatamant primar Monalisa Gavrilut. “Prin aceasta activitate am incercat sa constientizam elevii cu privire la fenomenul violentei scolare si, astfel, sa gasim impreuna solutii mai bune pentru a evita astfel de manifestari in unitatile scolare din Bacau”, ne-a precizat si insp. Gabriel Stefanescu, ofiter IPJ Bacau. Campania Inspectoratului de Politie Judetean a continua pe aceeasi tema in Penitenciarul Bacau unde miercuri, 28 septembrie, elevii de la Colegiul National "Vasile Alecsandri" Bacau se vor intalni cu persoanele private de libertate. (R. Neagu)






