Acasă Blog Pagina 4816

Protestatarii n-au avut zile libere

    Nicio zi fara manifestatii. Zeci de oameni au iesit si zilele acestea in fata Prefecturii, acolo unde isi striga nemultumirile fata de cei aflati la putere. Pana acum au scandat lozinci revolutionarii, iar de astazi incep actiunile profesorilor, muzeografilor si actorilor.

    Bacauanii au iesit in strada si la finele acestei saptamani. Oamenii au ignorat ninsoarea de afara si au continuat sa-si strige lonzincile antiguvernamentale si antiprezidentiale. In fiecare seara, manifestantii au venit cu recuzita noua. Au adus o papusa pe care au incendiat-o spre sfarsitul serii, pancarte cu fotografii ale reprezentantilor de la putere sau cu mesaje de „la revedere” pentru cei care sunt la conducerea tarii. „Nu mai putem trai in aceste conditii. Ei nu mai pot de bine si noi abia ne ducem zilele de azi pe maine. Sa plece si sa lase pe altii sa faca treaba”, a spus Maria Popa, o bacauanca. Pana in aceasta seara, inclusiv, terenul din fata Prefecturii este al revolutionarilor, care au solicitat autorizatie de protest de la Primaria Bacau pentru mai multe zile, iar din data de 24 ianuarie le vor lua locul profesorii, cei de la Muzeul Iulian Antonescu si de la Teatrul Municipal Bacovia. Acestia au cerut sa fie lasati sa protesteze pentru o luna de zile. Jandarmii de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Bacau vor fi la datorie si vor asigura masuri de ordine la toate manifestatiile, astfel incat lucrurile sa nu scape de sub control.

    Proteste la Casin si Caiuti

    Manifestatii sunt si in mediul rural, nu doar in orase. In comuna Casin, un barbat suparat pe actuala guvernare a solicitat de la primaria din localitate autorizatie pentru a protesta. A fost de ajuns sa iasa acesta cu o pancarta ca i s-au alaturat si alti consateni, fiecare cu nemultumirile lui. „Vineri, a venit un domn cu o cerere si spus ca vrea sa faca protest. I s-a aprobat de la ora 15.00 la 18.00. A iesit cu o pancarta, pe langa el au mai aparut si alti sapte-opt. Unii strigau „Jos, Guvernul”, altii „Jos, primarul”. Am avut un politist local care a asigurat ordinea si linistea, dar pe viitor, daca va mai fi cazul, o sa solicit sprijin de la jandarmi. Este mai sigur asa”, a declarat Cosmin Curelea, edilul comunei Casin. La Caiuti, un localnic a solicitat autorizatie de protest pentru o luna de zile, de la data de 23 ianuarie pana pe 23 februarie.
    Geta Panaite

    Au obosit protestatarii?

    La Buhusi, manifestatiile antiguvernamentale si antiprezidentiale au debutat cu prezenta unui singur om în centrul orasului, Ilie Miron, care, alaturi de o pancarta, deplangea lipsa de reactie civica a celorlalti. Apoi, timp de doua zile, piata din centrul orasului s-a animat. În prima zi, joi, aproape doua sute de protestatari s-au bucurat si de interesul spectatorilor. Continutul pancartelor a constituit subiectul cel mai interesant, umorul si revolta armonizandu-se uneori inedit. A doua zi, elanul protestatar s-a mai potolit, dar au avut loc schimbari de regie. Au aparut în decor lumanarile aprinse, la ceas de seara. Protestatarii, mai putini, ne-au spus ca este pregatit „priveghiul Puterii”. În cea de-a treia zi pentru care protestatarii aveau aprobare pentru manifestatie, piata a fost linistita. Jandarmii si politistii n-au consemnat nicio abatere. Buhusenii au comentat în fel si chip protestele concetatenilor. N-au lipsit nici cei care au acuzat faptul ca unii protestatari erau asteptati de catre un potential candidat la fotoliul de primar cu o cina calduta. Am înteles ca exista si intentia de a fi organizate legal si alte tipuri de proteste, „diferite de cele îndreptate împotriva Puterii”. (Ion F.)

    Coada la primit bani: Sute de bacauani solicita restituirea taxei de poluare

    Vor banii inapoi. In numai o saptamana, peste 600 de bacauani s-au grabit sa depuna la administratiile financiare din judet cereri de restituire a unei parti din taxa auto de poluare pe care au achitat-o dupa 1 iulie 2008. Oficialii de la Ministerul Mediului si-au facut ceva calcule si spun ca diferenta de plata ar fi de 25%. Cand au aflat ca au de primit, oamenii n-au mai stat pe ganduri si s-au apucat de completat formulare.

    Au platit o taxa auto de poluare mai mare, iar acum statul le da o parte din bani inapoi. Ministerul Mediului a decis restituirea sumei ce depaseste taxa de poluare actuala pentru cei care au achitat-o dupa data de 1 iulie 2008. La nivelul judetului Bacau, in numai o saptamana, s-au primit sute de cereri, iar mai bine de jumatate dintre solicitanti au trecut pe la ghiseele Administratiei Finantelor Publice a municipiului Bacau. Din start, oficialii institutiei le transmit celor care intre timp au vandut autoturismul ca nu sunt vizati de acest proiect. „Pana la aceasta data au fost depuse peste 600 de cereri, in tot judetul, de restituire a diferentei dintre vechea taxa de poluare si asa cum este ea prevazuta de Ordonanta nr. 9 din 2012. Dorim sa atragem atentia contribuabililor ca este necesar sa prezinte cartea de identitate si certificatul de inmatriculare alaturi de copie dupa chitanta cu care au achitat aceasta taxa in original. Astfel, doar proprietarii autovehiculelor care au platit taxa pot solicita aceasta restituire. Daca au vandut mai departe autoturismul nu mai pot beneficia de diferenta de bani”, a declarat Adrian Anghel, purtatorul de cuvant al DGFP Bacau. Oamenii si-au cautat actele masinilor prin dulap, chitantele si au venit la Finante. Numai in municipiul Bacau s-au depus in cele cinci zile lucratoare, 300 de solicitari.
    Cei interesati, isi pot calcula singuri, cu ajutorul calculatorului disponibil pe site-ul Administratiei Fondului pentru Mediu, cat au de primit. Astfel, cine nu se regaseste printre cei care au achitat o taxa mai mare nu mai trebuie sa bata drumul la Finante de pomana.

    Numarul inmatricularilor, in usoara crestere

    La o saptamana de cand a intrat in vigoare noua taxa auto, a crescut si numarul celor care isi inmatriculeaza masinile. "Daca in saptamana dinaintea intrarii in vigoare a legii, in saptamana 9-13 ianuarie, la Serviciul de Inmatriculari Bacau au fost emise 404 certificate de inmatriculare, in perioada 16-20 ianuarie, numarul certificatelor eliberate a fost de peste 420", a explicat Nicoleta Zarnescu, purtator de cuvant al Prefecturii Bacau. Pentru masinile Euro 3, 4 si 5 cuantumul taxei, potrivit noii formule de calcul, s-a redus cu un sfert. Singurele masini pentru care nu se achita taxa auto sunt cele cu norma de poluare Euro 6 si cele exceptate prin lege de la taxare. Este vorba, in acest caz, de autovehiculele apartinand misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, fortelor armate, de politie, jandarmerie, politia de frontiera, pompieri, sau cele ale serviciilor de ambulanta. Tot scutite de la plata noii taxe sunt si persoanele cu handicap care au autovechicule adaptate nevoilor lor. Exceptia la aceasta categorie se aplica doar pentru achizitionarea unui autovehicul in decurs de 5 ani si doar cand persoana cu handicap este proprietarul masinii. Nou taxa auto a intrat in vigoare de pe 13 ianuarie. Pe site-ul ANAF, prin introducerea datelor autovehiculului, se poate calcula cuantumul taxei. Banii vor fi restituiti in cel mult 45 de zile de la depunerea cererii.

    Documentele necesare

    Cei care solicita restuirea taxei auto de poluare trebuie sa se prezinte la sediul administratiei financiare de care apartin cu urmatoarele documente:
    – cerere de restituire – formular tip (in 2 exemplare) – in original si copie;
    – copie dupa chitanta fiscala / ordinul de plata si extrasul de cont ca document doveditor al platii taxei;
    – cartea de identitate a vehiculului;
    – certificatul de inmatriculare al vehiculului;
    – copie dupa cartea de identitate sau certificatul de inmatriculare a/al solicitantului.
    Cei care nu mai detin o copie dupa documentul doveditor al platii taxei pot solicita un exemplar de la administratia fiscala unde a fost achitata taxa speciala respectiv taxa de poluare.
    Geta Panaite
    Andreea Gavrila

    VOX POPULI: V-ati facut calcule pentru restituirea taxei auto?

    Martin Menclas: „Deocamdata, nu stiu nimic. Incercam sa vedem daca primim ceva. Mi-am cumparat anul trecut o masina si am platit aproape 7.000 de lei. Acum daca mi-ar da o parte din bani ar fi ceva.”
    Iulian Perju: „Depun cerere. Am achizitionat un autoturism in anul 2010 si am platit 1.520 de lei. Mi-am calculat si trebuie sa-mi restituie 384 de lei. E bine ca-i iau, nu-i dau.”
    Ion Iordache: „Am dat in urma cu aproape patru ani 4.000 de lei pentru taxa de poluare. Eu cred ca ar trebui sa-mi dea vreo zece milioane de lei vechi, dar cine stie. Vedem. E bun si atat decat deloc.”

    Handbal: Una rece, alta calda

    Echipele de Liga Nationala ale Bacaului au sustinut astazi primele meciuri oficiale din acest an. Cuplajul a inceput cu duelul dintre CSM Bacau si a doua clasata, HC Zalau, oaspetele impunandu-se cu 26-23 (14-8). Seara sportiva s-a incheiat cu o victorie obtinuta de Stiinta Municipal Dedeman, viceliderii campionatului castigand cu 33-26 (18-14) in fata celei de-a 10-a clasate, CSM Satu Mare. 

    Icoana Maicii Domnului Umilenia, la Biserica „Sf. Prooroc Ilie”

      Icoana Maicii Domnului Umilenia, din Rusia, care a parcurs peste 14.000 de kilometri in pelerinaj, a ajuns si in Bacau. Este gazduita de Biserica “Sf. Prooroc Ilie”, de rit vechi, de pe strada Nordului. Icoana, cunoscuta printre credinciosi ca izvoratoate de mir, ramane in Bacau doar o noapte si o parte din ziua de duminica. Dupa slujba Sfintei Liturghii din dimineata de duminica, icoana va pleca spre Adjud. La icoana care a ajuns pe pamant romanesc pe 27 decembrie s-au inchinat pana acum mii de credinciosi din judetele Suceava si Neamt. (D.M.)

      Adrian Nastase: Demisia parlamentarilor USL nu conduce la alegeri anticipate

        Din punct de vedere constitu?ional, a spus pre?edintele Consiliului Na?ional al PSD, Adrian N?stase, demisia parlamentarilor conduce la alegeri par?iale, nu la alegeri anticipate. "Din punct de vedere politic putem s? discut?m, dar din punct de vedere juridic, constitu?ional, vacantarea locurilor, 1-2-3 sau 300, înseamn? doar declan?area unor alegeri par?iale, cu mandat pân? la încheierea legislaturii. Nu ar fi o solu?ie echivalent? cu alegerile anticipate", sus?ine fostul pre?edinte PSD. În privin?a m?surilor politice viitoare ale USL, Adrian N?stase a declarat c? acestea trebuie s? fie ambi?ioase.
        Sursa: evz.ro

        RCA 2012: modificari, majorare si reduceri

        Unii brokeri se a?teapt? ca în acest an tarifele RCA s? creasc? cu 10-15% fa?? de anul trecut, firmele de asigur?ri recurgând, în ultimul an, la modific?ri s?pt?mânale sau chiar zilnice ale tarifelor pentru asigurarea auto obligatorie. Pân? la introducerea sistemului electronic de calcul ?i de emitere a poli?elor RCA, în urm? cu mai bine de un an, companiile de asigur?ri modificau doar lunar tarifele, ceea ce conferea o oarecare stabilitate pe pia??, clien?ii ?i brokerii de asigur?ri bazându-se pe aceast? periodicitate. "În momentul de fa?? apar schimb?ri s?pt?mânal, ba poate chiar zilnic, asigur?torii identificând op?iuni prin care pot modifica pre?urile mult mai rapid. Deoarece de mai bine de un an poli?ele se calculeaz? ?i se emit electronic, pre?urile se actualizeaz? instant în sisteme", a explicat pentru gândul Norbert Simpf, business developer la Internetas.
        Simpf este de p?rere c? în 2011, din cauza sc?derii puterii de cump?rare a popula?iei, la unele categorii de autoturisme asigur?torii au practicat reduceri la tarifele RCA cu pân? la 30-40%. Ca urmare, unele companii au avut o lichiditate mai mic?, iar în consecin?? unele firme de asigur?ri au restrâns sau au stopat plata desp?gubirilor, înregistrându-se o cre?tere a num?rului de dosare de daun? cu mari întârzieri la plat?. "Mai mult, asigur?torii au obligat ?i intermediarii (brokerii de asigur?ri – n.r.) s? depun? primele încasate mult mai repede decât se obi?nuia în anii preceden?i. Cert este c? aceast? situa?ie nu era sustenabil?, a?adar anul acesta ne a?tept?m la o cre?tere de 10-15% a tarifelor RCA", a ad?ugat Simpf.
        Sursa: Gandul.info

        Weekend cu ploi, lapovita, ninsori si vant

          In Bacau, prima zi a weekendului va fi mohorata, cu precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare si cu vant moderat din directia NNV. Ultima zi a saptamanii aduce o limpezire a cerului dar si valori termice in usoara crestere. Sambata, in Est si Sud-Est, vor fi precipitatii locale, predominant sub forma de ploaie s lapovita, iar in zona montana, vor fi ninsori mai ales in primele ore. Vantul va sufla mai tare in special la munte, unde, la inceputul zilei, rafalele vor fi de 80-90 km/h. In cursul noptii, in Nord-Vestul teritoriului vor fi precipitatii sub forma de ploaie, lapovita si ninsoare, iar in Carpatii Occidentali va ninge. Temperaturile se vor situa între -10 ?i 6 grade C, usor mai ridicate in Oltenia.

          Ansamblul Busuiocul, in spectacol de ziua Unirii Principatelor

            Anul acesta aniversam 153 de ani de la infaptuirea Unirii Principatelor, moment fundamental in istoria Romaniei, care aprinde in fiinta noastra o bucurie mereu noua. Cu aceasta ocazie, Ansamblul folcloric “Busuiocul” al Consiliului Judetean Bacau, impreuna cu Filarmonica “Mihail Jora”, organizeaza marti, 24 ianuarie 2012, incepand cu ora 14, in sala Ateneu, spectacolul “UNIREA NATIUNEA A FACUT-O”. Intrarea va fi libera. (Radu G.)

            Corpul de Control al ministrului Educatiei angajeaza 4 profesori din Bacau

              Cadrele didactice bacauane care doresc sa faca parte din Corpul de Experti al Corpului de Control au aceasta oportunitate in perioada urmatoare cand se organizeaza concursuri. Judetului Bacau i-au fost alocate patru locuri. Cadrele didactice care urmeaza sa fie selectate vor desfasura trei stagii de pregatire. Doritorii pot depune scrisoarea de intentie si portofoliul personal in perioada 23 ianuarie – 3 februarie 2012, la sediul Ministerului Educatiei. Portofoliul trebuie sa cuprinda CV-ul european, copii dupa cartea de identitate si certificatul de casatorie, atestate ale cursurilor de management, dupa ultimul grad didactic obtinut, dupa documente care sa ateste ca a ocupat o functie de conducere, indrumare si control, o adeverinta cu vechimea in invatamant, una care sa ateste calificativele obtinute in ultimii patru ani, alta din care sa rezulte ca este titular in invatamant si copii dupa certificate TIC. In fine, ultimul document la dosar este o declaratie pe propria raspundere ca nu a fost si nu este cercetat sau condamnat penal. Doritorii trebuie sa aiba disponibilitate pentru efort prelungit si deplasari in alte judete. Cheltuielile legate de transport, cazare si diurna sunt suportate de Inspectoratul Scolar General. Criteriile de selectie pot fi consultate pe site-ul Ministerului Educatiei. (A. Gavrila)

              Proteste in Bacau. Patru zile pentru revolutionari

                Bacauanii au iesit in strada si in aceasta seara. Este a opta zi de proteste, iar manifestatia a fost una autorizata. Asociatia Revolutionarilor din Bacau a solicitat si obtinut aprobarea pentru a manifesta in fata Prefecturii pana in data de 23 ianuarie, inclusiv. Seara de vineri a fost una pasnica, fara incidente. Cei prezenti au scandat lozinci antiprezidentiale si antiguvernamentale si au venit cu recuzita noua. (G.P.)

                Asistentii medicali n-au calcat stramb in 2011: Despagubirea de malpraxis ramane nemodificata

                  In sase ani, la Ordinul Asistentilor Medicali au fost depuse doar patru sesizari din partea unor pacienti. Anul trecut nu s-a inregistrat nicio plangere. Polita de asigurare pentru malpraxis in cazul unui asistent acopera un prejudiciu de 2.000-10.000 euro, in functie de locul de munca al celui vinovat. Despagubirea a ramas ca anul trecut. In istoria Ordinului Asistentilor Medicali nu se inregistreaza, insa, niciun caz de despagubire a vreunui pacient.

                  Asistentii medicali din judet au fost pusi la adapost fata de consecintele unor eventuale erori profesionale si pentru acest an. Si de aceasta data prima de asigurare pentru malpraxis a fost achitata de catre Ordinul Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania (OAMMR), Filiala Bacau, pentru toti membrii lui, din fondurile realizate prin colectarea cotizatiei (1 la suta din veniturile salariale) de la ei. "S-a organizat licitatie in decembrie, la care au participat patru firme de asigurare si a fost aleasa cea care a oferit cel mai mic pret. Este alta decat cea aleasa pentru anul trecut. Noi negociem la pachet asigurarile de malpraxis. Suntem in al treilea an de cand procedam asa si, astfel, reusim sa iesim cel mai ieftin", ne-a spus Minodora Chicea, presedintele Filialei Bacau a OAMMR. Polita de asigurare de malpraxis este obligatorie si pentru asistentii medicali si cei farmacisti. Ea acopera, in functie de locul de munca al fiecaruia, un anumit prejudiciu si nu pentru mai mult de 3 evenimente pe parcursul a doi ani. Daca instanta stabileste ca un asistent dintr-un spital este vinovat de vreo eroare profesionala, atunci cel prejudiciat va fi despagubit in virtutea politei de asigurare cu 10.000 euro. Pentru o greseala profesionala savarsita de un asistent din ambulatorii (policlinici) din afara spitalelor, din cabinete medicale individuale sau societati comerciale cu proifil medical, polita de malpraxis asigura plata catre victima a 4.000 euro. In cazul asistentilor farmacisti polita acopera un prejudiciu de 2.000 euro. "Polita a ramas aceeasi ca valoare de acoperire, a mai spus Minodora Chicea. Valoarea este stabilita de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Daca instanta a hotarat sa se acorde o despagubire mai mare decat acopera polita, cel vinovat de malpraxis va suporta diferenta din buzunarul propriu. Dar nu am auzit niciodata sa fi fost vreun caz de plata a despagubirilor de catre vreo firma pentru malpraxis in randul asistentilor."

                  Niciun vinovat

                  Nu s-a intalnit vreun caz de despagubire pentru erori profesionale savarsite de asistenti medicali, dar nici sesizari la adresa lor nu sunt la conducerea Filialei Bacau a OAMMR. Plangerile depuse la OAMMR impotriva unor asistenti medicali in ultimii sase ani pot fi numarate pe degetele de la o mana. "Am primit doar patru sesizari care, in urma cercetarilor intreprinse de catre comisia de etica si deontologie profesionala, nu s-au confirmat, sustine presedintele Filialei Bacau a OAMMR. Anul trecut nu ne-a fost adresata nicio plangere. Se vede ca este o imbunatatire a calitatii activitatii desfasurate de asistentii medicali. Ei sunt mai legati de locul de munca, mai constienti de responsabilitatea pe care o au si de faptul ca pacientul are drepturile lui." Cu siguranta, acest lucru se datoreaza si cursurilor si dezbaterilor organizate de conducerea OAMMR cu membrii acestuia pe tema malpraxisului si a consimtamantului pacientului inainte de initierea tratamentului. Si anul acesta, in primavara, asistentii medicali vor avea posibilitatea sa audieze cursuri care vor avea ca subiect malpraxisul.
                  Elena Tintaru

                  Se restituie o parte din taxa auto de poluare

                  Sute de bacauani au depus cereri

                  Vor banii inapoi. In numai o saptamana, sute de bacauani s-au grabit sa depuna la administratiile financiare din judet cereri de restituire a unei parti din taxa auto de poluare pe care au achitat-o dupa 1 iulie 2008. Oficialii de la Ministerul Mediului si-au facut ceva calcule si spun ca diferenta de plata ar fi de 25%. Cand au aflat ca au de primit, oamenii n-au mai stat pe ganduri si s-au apucat de completat formulare. Din start, oficialii institutiei le transmit celor care intre timp au vandut autoturismul ca nu sunt vizati de acest proiect. De ce acte aveti nevoie si unde trebuie sa va adresati, aflati din editia de luni, 23 ianuarie, a cotidianului Desteptarea.
                  Geta P. & Andreea G.

                  Un incendiu la un bloc de pe strada Bucegi a creat panica printre locatari

                    Mult fum si panica intr-un bloc de pe strada Bucegi, din municipiul Bacau. Toate acestea in urma unui incendiu. Oamenii s-au speriat cand au vazut ca fumul gros le intra in apartamente si s-au temut ca flacarile pot ajunge si in casele lor. Unii au pus mana si au sunat imediat la pompieri, in vreme ce altii au inceput sa stinga cu forte proprii focul. Au aruncat galeti de apa in apartamentul vecinului si au reusit sa lichideze incendiul. Proprietara si o vecina au facut atac de panica si au avut nevoie de ingrijirile paramedicilor de la SMURD sositi la fata locului. Pompierii au gasit incendiul lichidat, dar au luat masuri de siguranta si au stabilit de la ce a pornit totul. Se pare ca proprietarul, un batran trecut de 70 de ani, a aprins un betisor parfurmat pe o bucata de hartie si de aici a pornit incendiul care a cuprins mai multe carti si ulterior s-a extins si la celelalte bunuri din camera. (Geta P.)

                    Vasile, veteranul sutilor din Bacau, a fost arestat

                      Barbatul de 60 de ani, considerat veteranul sutilor din Bacau, si care a primit o condamnare de doi ani pentru doar 20 de bani, a ajuns din nou dupa gratii. O tanara a reclamat faptul ca i s-a furat portofelul in care avea documentele persoane si 80 de lei. S-au facut cercetari si toate indiciile au condus catre Vasile F. Omul a fost retinut si ulterior prezentat instantei de judecata care a emis pe numele sau mandat pentru 29 de zile. (G.P.)

                      Doua persoane care se „ascundeau” au ajuns dupa gratii

                        Doi barbati au fost depistati si dusi in Penitenciarul Bacau, dupa ce s-a constatat ca posedau mandate de arestare, dar se sustrageau de la executare. Marius S. (29 de ani), din Damienesti, avea o condamnare de 7 luni pentru infractiuni la regimul circulatiei, iar Ovidiu C. (28 de ani), din Galati, are de executat 3 ani pentru furt calificat. Amandoi sunt acum dupa gratii. (G.P.)

                        Accident mortal la Balcani

                          Un batran din comuna Balcani a sfarsit intr-un accident rutier, petrecut pe drumul judetean. Neculai P. (76 de ani) se deplasa pe carosabil, iar un sofer care circula regulamentar nu l-a mai putut evita. In urma impactului, omul a murit pe loc. Politistii de la Rutiera au deschis si o ancheta in dosarul de ucidere din culpa. (G.P.)

                          Peste 500 de milioane de licente Windows 7 vandute de Microsoft

                            Microsoft a anuntat ca a vandut peste 525 milioane de licente de Windows 7 in cei peste doi ani care au trecut din momentul lansarii, compania anuntand si rezultatele financiare pentru Q4, caracterizandu-le ca fiind "solide". Profitul a scazut usor, iar veniturile au urcat cu 5%, compania admitand ca inundatiile din Thailanda si evolutia e-reader-elor si a tabletelor au avut un impact negativ asupra afacerilor. Veniturile Microsoft au urcat de la 19,95 miliarde dolari in Q4 2010, la 20,88 miliarde dolari trimestrul trecut. Profitul net a coborat de la 6,63 miliarde dolari, la 6,62 miliarde dolari.
                            Steve Ballmer a caracterizat rezultatele ca fiind "solide" si adauga ca anul curent se anunta interesant, mai ales ca va fi lansat si noul Windows 8 care se va regasi nu doar pe PC-uri, ci si pe tablete. Compania a anuntat ca s-au vandut peste 200 milioane de licente Office 2010 in cele 18 luni trecute de la lansare, in timp ce Windows 7 a depasit cota de 525 milioane licente in mai bine de doi ani de la lansare. Windows 8 va fi disponibil publicului larg in versiune beta din februarie, iar lansarea ar trebui sa aiba loc in toamna, dar nu s-a comunicat oficial. In trimestrul trecut divizia Windows a realizat afaceri de 4,7 miliarde dolari, in scadere fata de peste cinci miliarde dolari in Q4 2010.
                            Sursa: HotNews.ro

                            Jandarmerie: Organizatorii mitingului USL vor fi sanctionati

                              Autorit??ile sus?in c?, în toate cele ?apte zile de protest, jandarmii au ac?ionat în baza legii. Mai mult, Jandarmeria spune c? joi, când protestatarii au plecat din Pia?a Victoriei spre Pia?a Universit??ii, de?i nu aveau autoriza?ie, putea interveni în for??, îns? nu a f?cut-o. Cât despre organizatorii mitingului USL, Jandarmeria spune c? ace?tia vor fi sanc?iona?i conform prevederilor legale pentru înc?lcarea autoriza?iei de protest. 14 persoane dintre cele peste 150 conduse la sec?iile de poli?ie în urma protestelor de joi seara au fost recunoscute ca fiind membri ai galeriilor de fotbal ale echipelor Steaua, Dinamo, Rapid ?i Petrolul Ploie?ti.
                              ?eful direc?iei de ordine public, col. Aurel Moise, a f?cut bilan?ul protestelor de joi seara, de la Pia?a Universit??ii. Ieri, protestul organizat de PNL s-a desf??urat în bune condi?ii pân? la ora 18:00, dup? care, tot ceea ce s-a întâmplat contravine mai mult sau mai pu?in prevederilor legale: blocarea Pie?ei Victoria. Trebuie respectat dreptul locuitorilor Capitalei, nu putem accepta pozi?ia câtorva sute de bucure?teni care vor s? tulbure ordinea ?i lini?tea public?. Organizatorii mitingului USL vor fi sanc?iona?i conform prevederilor legale. Nu aplicarea unei sanc?iuni trebuie s? fie ?elul. În lipsa unei autoriza?ii, blocarea c?ilor de acces reprezint? infrac?iune.
                              Sursa: Realitatea.net

                              Handbal masculin / Liga Nationala: Se ridica cortina

                              Stiinta MD Bacau – CSM Satu Mare (sâmbata, ora 18.00, Sala Sporturilor)

                              Vicelideri dupa prima parte a sezonului, "studentii" ridica cortina stagiunii 2012 in fata propriilor suporteri. Dupa o luna si jumatate de vacanta competitionala, Stiinta Municipal Dedeman reia campionatul cu ultimul meci din tur programat acasa. Adica acolo unde nu a cedat niciun punct in reprezentantiile din toamna. Elevii lui Eliodor Voica au câstigat si amicalele din intersezon disputate pe teren propriu, iar la restartul oficial vizeaza mentinerea in prim-plan. Pentru unul dintre rolurile principale ale stagiunii actuale, "studentii" trebuie sa schimbe din start prefixul la numarul de puncte din cont. Scenariul este clar si presupune o victorie cu CSM Satu Mare, la reintâlnirea cu publicul propriu si cu editia de campionat 2011-2012.
                              Celelalte meciuri: vineri, 20 ianuarie: Dinamo – Pandurii Tg Jiu (18.00); sâmbata: CSU Suceava – CSM Ploiesti (11.00), Poli Timisoara – HCM Constanta (11.00, Digi Sport 1), HC Odorhei – "U" Cluj (18.00); duminica: CSM Bucuresti – Steaua (11.00), UCM Caras Severin – Potaissa Turda (15.00, Digi Sport 3).
                              Dana Popa

                              Clasament
                              1. HCM Constanta 11 11 0 0 393-286 22
                              2. Stiinta Bacau 11 9 0 2 345-298 18
                              3. HC Odorhei 11 5 3 3 336-312 13
                              4. Pandurii Tg Jiu 11 6 1 4 328-322 13
                              5. Dinamo 11 6 1 4 301-298 13
                              6. CS Caras Severin 11 6 1 4 290-300 13
                              7. Potaissa Turda 11 5 2 4 298-292 12
                              8. Poli Timisoara 11 5 0 6 269-257 10
                              9. "U" Suceava 11 4 2 5 289-301 10
                              10. CSM Satu Mare 11 4 1 6 287-315 9
                              11. "U" Cluj 11 3 1 7 294-314 7
                              12. CSM Ploiesti 11 2 3 6 257-295 7
                              13. CSM Bucuresti 11 3 0 8 288-310 6
                              14. Steaua 11 0 1 10 264-339 1

                              Volei feminin / Divizia A1: Punct si de la capat

                              Stiinta Bacau – CSM Bucuresti (sâmbata, ora 12.00, Sala Sporturilor)

                              Avertisment

                              Cupa Confederatiei Europene? Capitol inchis. Infrângerea de miercuri, cu Post Schwechat? Demna de dat uitarii. Stiinta lasa in urma aventura europeana, concentrându-si intreaga atentie asupra campionatului Diviziei A1, al carui retur incepe sâmbata, cu un meci pe teren propriu, contra lui CSM Bucuresti. Antrenorul studentelor, Florin Grapa a sunat adunarea imediat dupa esecul suferit in mansa secunda in fata austriecelor: "Daca jucam tot asa si in campionat, e de rau! Ne asteapta un meci greu cu CSM Bucuresti, asa incât trebuie sa ne revenim rapid".

                              Surpriza

                              Temerile lui Grapa nu au ca fundal doar evolutia sotto-voce a elevelor sale in returul cu Post Schwechat. Adversara de sâmbata a Stiintei se va prezenta la Bacau dupa o victorie de senzatie in ultima etapa a turului: 3-2 in deplasare, impotriva lui Dinamo! "Nu stiu ce sa mai cred. Departe de mine gândul ca la mijloc ar fi jocuri de culise deoarece Dinamo nu are niciun interes sa cedeze teren, insa rezultate precum victoria CSM-ului, te bulverseaza pur si simplu", a declarat antrenorul bacauan.

                              Achizitii

                              In confruntarea cu CSM Bucuresti, bacauancele lui Florin Grapa au de partea lor terenul propriu, plusul de valoare si titlul (neoficial) de campioane ale turului. In plus, studentele au si ascendentul moral al victoriei directe din toamna, atunci când s-au impus in Capitala cu 3-0, primele doua seturi fiind câstigate la 19 si al doilea la 20. Fata de acel joc, bucurestencele si-au intarit insa trupa prin aducerea libero-ului Medved, a bulgaroaicei Karakasheva, dar si a unui nou antrenor, in persoana lui Atanas Petrov.

                              Formule

                              Stiinta nu se confrunta cu probleme de ordin medical, astfel incât este de presupus ca Florin Grapa va incepe cu formula standard de echipa, in ciuda esecului suferit in Cupa CEV: Polischiuk, Elisei, Sobo, Herlea, Lupu, Hosu si Manu (libero). De partea cealalta, CSM va alinia un sextet in care se regasesc si doua bacauance: Roxana Iosef si Bianca Moldovan. Lor li se adauga, pe lânga achizitiile sus-amintite, "secunda" Skrabatun (dorita in trecut si de Stiinta), argentinianca Sosa si Iulia Popova. O echipa respectabila, dar pe care Stiinta poate si trebuie sa o invinga.
                              Dan Sion

                              Cap de afis, Dinamo-Tomis
                              Prima etapa a returului programeaza si primul derby al anului: Dinamo Bucuresti- Tomis Constanta. Confruntarea va avea loc sâmbata, la ora 16.00 si va fi televizata de Digi Sport. Bucurestencele au de razbunat atât infrângerea din tur, de pe Litoral, cât, mai ales, esecul de proportii suferit saptamâna trecuta, pe teren propriu, in fata lui CSM Bucuresti. Iata programul complet al rundei cu numarul 12: Stiinta Bacau – CSM Bucuresti, Dinamo Bucuresti – Tomis Constanta, CSM Sibiu – Medicina Târgu-Mures, Arges Volei Pitesti – Unic Piatra Neamt. (D.S.)

                              Clasament
                              1. Stiinta 11 10 1 31-5 30p.
                              2. Tomis C-ta 11 10 1 31-8 29p.
                              3. Dinamo 11 7 4 26-16 22p.
                              4. Medicina 11 7 4 30-15 22p.
                              5. Unic 10 7 3 24-12 21p.
                              6. SCMU Craiova 10 7 3 23-12 20p.
                              7. CSM Bucuresti 11 7 4 23-19 19p.
                              8. CSM Lugoj 11 4 7 17-23 13p.
                              9. Penicilina 11 2 9 8-28 6p.
                              10. Volei Arges 11 2 9 9-30 5p.
                              11. CSM Sibiu 11 1 10 9-30 4p.
                              12. "U" Cluj 11 1 10 9-32 4p.

                              ULTIMELE ȘTIRI