Un tânar de 30 de ani are nevoie de sprijinul nostru pentru a supravietui. Medicii i-au pus lui Ionut un diagnostic cumplit in 2010 – limfom non-Hodgkin. Cancerul a pus stapânire pe viata sa, rutina devenind de acum chimioterapia. Din cauza vârstei sale fragede pentru acest tip de afectiune, boala se raspândeste rapid, atacând si alte organe. O raza de speranta a venit din partea Institutului Clinic Fundeni, acolo unde tânarului i s-au recoltat celule stem pentru un transplant de maduva rosie care i-ar salva viata. Pentru interventie este nevoie insa de sase fiole de Melphalan, fiecare din ele costând 600 de euro. Acestea pot fi procurate din Germania sau Anglia, dar costul este unul prea mare pentru bugetul mic al familiei. "Ultima noastra speranta ramâne acest transplant care se poate face in luna martie. Cu acest tratament mi-au dat sanse de reusita 90 la suta. Si daca imi spuneau ca avem 50 la suta sanse tot voiam sa facem acest transplant. Numai cu ajutorul lui Dumnezeu si poate al oamenilor putem reusi", spune mama tânarului, Maria Damaschin. Dupa operatie Ionut trebuie sa stea internat in spital pentru a fi ferit de infectii pâna când maduva sa va incepe sa produca suficiente celule albe.
Cei care pot dona o suma, cât de mica, pentru salvarea lui Ionut pot intra in contact cu familia la numarul de telefon 0743/125.018 sau pot depune bani in contul RO64BTRL00401201E35162XX deschis la Banca Transilvania pe numele Maria Damaschin.
Andreea Gavrila
Un strigat de ajutor
Copii parasiti intr-un bordei acoperit de zapada
In urma unui apel la 112, politistii din comuna Margineni au gasit doi copii in vârsta de 2 si 4 ani, abandonati intr-un bordei care sta sa se prabuseasca din cauza zapezii. Deoarece mama si-a parasit caminul, politistii, impreuna cu referentul social din cadrul Primariei Margineni, insotiti de bunicul matern, i-au adus pe minori la Spitalul Judetean de Pediatrie Bacau, unde li s-a pus diagnosticul de rinofaringita acuta. Dupa ce medicii vor stabili ca s-au insanatosit si pot intra in colectivitate, cei doi frati vor fi preluati de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) in regim de urgenta. "Potrivit discutiilor purtate cu asistentul social din cadrul Spitalului de Pediatrie, la internare, copiii erau foarte speriati, plini de paraziti, flamânzi si plângeau fara sa se opreasca, arata Alina Iftode, purtator de cuvânt al DGASPC Bacau. De altfel, pe tot parcursul evaluarii medicale si sociale, care presupune si deparazitare, imbaiere, imbracare, copiii au fost insotiti de bunicul matern pentru a se linisti." Cazul celor doi frati va fi prezentat Tribunalului Bacau, instanta fiind cea care poate decide daca se va lua sau nu o masura de protectie.
Mama s-a ales cu dosar penal
Politistii bacauani o cerceteaza pe Ancuta C., mama a doi copii, pentru infractiunea de abandon de familie. Acestia au deschis o ancheta si au reusit sa dea de urma femeii. „În urma verificarilor efectuate s-a stabilit faptul ca în data de 19 februarie mama minorilor a afirmat ca pleaca în municipiul Bacau sa cumpere medicamente pentru copii si nu a mai revenit, deplasându-se la un concubin din orasul Comanesti”, a declarat inspectorul Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau.
Silvia P., Geta P.
Inselaciune cu materiale de constructii marca „Racova”
Când vine vorba de facut bani, se pare ca escrocii nu duc lipsa de idei. O firma din Bacau s-a ales cu o teapa de zile mari dupa ce i-a trecut pragul un fals intermediar. Acesta a cerut ca la o adresa din Buhusi sa fie livrate materiale de constructii în valoare de 34.000 de lei. A încheiat un contract fictiv, iar la onorarea comenzii, reprezentantul societatii a aflat ca marfa a fost deja achitata, dar de catre o persoana necunoscuta. Pagubitii au facut plângere la politie si în final s-a reusit descâlcirea situatiei. „În urma investigatiilor efectuate politistii au stabilit ca principalii suspecti de comiterea faptei sunt Vasile R. (23 de ani) si Lucian N. (27 de ani), ambii din comuna Racova. În fapt, Lucian N., folosindu-se de documentele unei societati comerciale si falsificând stampila acesteia, în complicitate cu Vasile R., a încheiat contractul cu societatea pagubita, la sediul acesteia prezentându-se Vasile R., care a pretins ca este o alta persoana, administratorul unei societati reale. Totodata s-a stabilit ca Vasile R. a încasat de la client contravaloarea bunurilor livrate”, a declarat inspectorul Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru înselaciune, fals si uz de fals si i-au retinut pe suspecti, urmând sa-i prezinte instantei cu propunere de arestare preventiva. Pentru a nu se trezi ca livreaza marfa într-o parte, iar banii ajung în contul altora, ofiterii de la Investigarea Fraudelor le recomanda agentilor economici sa încheie contracte comerciale în forma scrisa, sa solicite si sa verifice la încheirea unor contracte documentele de constituire a societatii partenere, în original, sa verifice activitatea firmelor, precum si identitatea ori calitatea celor care se prezinta ca reprezentanti ai acestora. (Geta P.)
Incendiu la o hala din Faraoani
Un incendiu de proportii, iscat în hala unei societati comerciale din Faraoani, i-a pus pe jar pe pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta. Acestia au fost anuntati ca în interior arde un autoturism, însa când au ajuns focul era extins si la alte bunuri din interiorul imobilului. Au ars circa 80 de metri patrati de acoperis, materiale combustibile din hala si partea din fata a masinii. Cauza se pare ca a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect. Pentru ca nu a respectat normele de prevenire si stingere a incendiilor, administratorul firmei s-a ales cu o amenda de 500 de lei. (G.P.)
Bacaul – judet pilot intr-un proiect national
Ministerul Educatiei a ales judetul Bacau sa fie judet pilot in cadrul programului franco-român de modernizare a predarii – invatarii limbii franceze in sistemul educativ românesc. Scopul proiectului este de a promova predarea limbii franceze în unitatile scolare românesti si a de incuraja profesorii de limba franceza, in modernizarea practicilor pedagogice. Programul, care va fi implementat de Inspectoratul Scolar Judetean si Casa Corpului Didactic Bacau, se va desfasura intr-o prima etapa, in perioada 2012-2013, 15 judete pilot fiind desemnate pe întreg teritoriul României.
Judetele vor fi grupate în jurul a patru poli geografici, iar Bacaul, alaturi de Botosani, Iasi si Neamt sunt grupate in jurul Iasiului. In fiecare judet pilot, o serie de unitati de invatamânt vor fi desemnate pentru aplicarea programelor scolare pentru limba franceza, dar si cu scopul unei eventuale introduceri a acestor noi programe, incepând cu anul scolar 2012-2013.
Unitatile de invatamânt pilot vor fi selectate de catre responsabilii programului, respectiv inspectorul scolar de limba franceza si directorul CCD din fiecare judet. De asemenea la nivelul fiecarui pol geografic se vor incheia parteneriate cu un liceu bilingv francofon din regiune, parteneriate care vor înlesni schimburi intre profesorii de limba franceza din cele doua unitati scolare si activitati comune in limba franceza adresate elevilor, cum ar fi: concursuri, proiecte interdisciplinare, animatii, vizite/schimburi scolare cu elevii.
Proiectul mai urmareste dezvoltarea de activitati extracurriculare pentru elevi – scoli de vara, ateliere de creatie etc., identificarea de profesori stagiari – francofoni nativi, asistenti Comenius, voluntari internationali, identificarea unor parteneriate educative cu Franta si tarile francofone, pentru a participa la schimburile scolare si a gazdui elevi români in Franta, schimburi de profesori, sprijin in formarea continua a profesorilor de limba franceza din unitatile pilot, dar si sustinerea activitatilor extracurriculare din aceste unitati scolare. Profesorii vor fi indrumati in schimb de formatorii din program, prin ateliere.
Andreea Gavrila
Volei feminin / Divizia A1: Restanta cu titlu de revansa
Stiinta Bacau – Medicina Târgu-Mures (azi, ora 14.00, Sala Sporturilor)
Din nou acasa
Lidera la zi a Diviziei A1, Stiinta Bacau, isi continua turul de forta. De aceasta data, cu un meci pe teren propriu. Dupa trei deplasari consecutive intr-un interval de numai cinci zile, studentele vor intâlni astazi, in fata publicului amic, una din revelatiile sezonului, Medicina Târgu-Mures. Partida, programata la ora 14.00, in Sala Sporturilor, reprezinta o restanta din etapa a XIV-a, ea fiind amânata la vremea respectiva la cererea muresencelor, angrenate in Challenge Cup.
Stare de oboseala
De altfel, eforturile depuse in Challenge Cup au influentat nefast randamentul Medicinei in ultimele etape de campionat. Ardelencele au pierdut un punct pe terenul penultimei clasate, Arges Pitesti, si au cedat cu 3-1 confruntarea sustinuta in ultima runda, la Piatra Neamt, cu Unic. "Medicina ramâne una din echipele bune ale campionatului, chiar daca in ultima perioada resimte, probabil, o stare de oboseala. Pentru a o invinge, trebuie sa jucam bine", a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa.
Fara pasi gresiti
Bacauancele revin pe teren propriu dupa mai bine de o luna de pauza, dar se prezinta dupa trei victorii consecutive cu 3-0, contra Penicilinei, Craiovei si Sibiului. Totodata, Stiinta trebuie sa-si ia si o revansa pentru infrângerea de trei puncte suferita in turul campionatului, la Târgu-Mures. "Nu privim acest meci neaparat ca pe o revansa. Este clar, insa, ca nu avem voie sa facem pasi gresiti", a precizat antrenorul Grapa, care beneficiaza de intreg lotul si va alinia garnitura standard: Polischiuk, Sobo, Elisei, Herlea, Lupu, Hosu, Manu (libero).
Clasament
1. Stiinta 16 14 2 45-8 43p.
2. Tomis C-ta 16 14 2 44-13 40p.
3. Dinamo 17 12 5 41-21 37p.
4. Medicina 17 12 5 39-21 36p.
5. Unic 16 12 4 40-21 34p.
6. CSM Bucuresti 17 12 5 37-24 34p.
7. SCMU Craiova 18 9 9 31-30 27p.
8. CSM Lugoj 18 6 12 27-42 20p.
9. "U" Cluj 16 4 12 18-42 11p.
10. Penicilina 17 3 14 14-44 10p.
11. Volei Arges 18 3 15 16-50 8p.
12. CSM Sibiu 18 1 17 14-50 6p.
Pompierii, solicitati la maximum pentru acoperisuri
Pompierii bacauani abia mai fac fata solicitarilor venite din partea unitatilor scolare, dar si a locatarilor pentru degajarea acoperisurilor de zapada si turturi. In ultimele zile au intervenit la zeci de imobile, iar in dispecerat s-a format deja o lista de asteptare.
Zapada de pe acoperisuri si turturii formati la streasina cladirilor reprezinta un real pericol pentru bacauani. Oamenii s-au speriat si mai tare dupa ce trei persoane din judet au fost ranite de zapada cazuta de pe cladire. Au inceput sa sune la 112, iar pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului abia daca mai fac fata numarului mare de solicitari. „Numai in perioada 14 – 20 februrarie, echipaje ale Inspectoratului au intervenit la un numar de 56 de misiuni de degajare a zapezii si turturilor de pe acoperisuri, atât de la institutii publice sau blocuri de locuinte”, a spus lt. Andrei Grecu, purtatorul de cuvânt al ISUJ Bacau. Conducerea Scolii „Mihai Dragan” din Bacau au chemat pompierii dupa ce zapada statea sa cada peste copii. Când au ajuns la fata locului, militarii au constatat ca nu pot urca pe acoperis decât cu ajutorul unei scari.
Locatarii, indrumati catre Asociatia de proprietari
Si locatarii au inrosit linia pentru a le cere pompierilor sa le dea zapada si turturii jos, numai ca acestia ar trebui sa se adreseze asociatiilor de proprietari, cele care sunt obligate sa se ocupe de aceasta problema. „Ce-ar trebui locatarii din municipiul Bacau sa stie este ca acest tip de interventie nu intra in atributiile noastre, insa dam curs de fiecare data solicitarilor. Pentru degajarea zapezii si a turturilor, atributia revine asociatiilor de locatari”, a mai spus Grecu. Marti la prânz o fetita de noua ani, din satul Galbeni, comuna Nicolae Balcescu, a fost ranita la iesirea de la cursuri dupa ce zapada de pe acoperis a cazut peste ea. Din fericire, s-a ales doar cu traumatisme minore.
Geta P.
Fotbal, Liga a II-a: Pregatiti pentru retur
Victoria cu 3-1 contra Iasiului a aratat ca FCM Bacau se afla in grafic in vederea sezonului de primavara
Superioritate
Chiar daca startul returului a fost amânat cu o saptamâna, FCM Bacau este pregatita pentru sezonul de primavara. A demonstrat-o si victoria cu 3-1 reusita marti, pe teren propriu, impotriva colegei de serie CSMS Iasi. "Galben-albastrii" au depasit formatia ieseana- cotata drept una din favoritele la promovare- pe toate planurile: tehnic, fizic si motivational.
Linie continua
"Sigur ca acest succes este important pentru noi, mai ales ca am avut in fata o echipa care se inscrie in plutonul candidatelor la promovare. Important este sa pastram aceasta linie a evolutiilor si rezultatelor bune si in meciurile oficiale", a declarat antrenorul Bacaului, Gheorghe Poenaru, dupa cel de-al patrulea joc de verificare din aceasta iarna.
Ultimul test
Sâmbata, Boghian si compania vor sustine un nou test, in deplasare, contra lui Rapid CFR Suceava. Este posibil ca partida de la Suceava sa fie ultima din inter-sezon pentru "galben-albastri". "Nu stiu daca vom mai juca vreun meci pâna la reluarea campionatului. Având in vedere starea terenurilor in aceasta perioada, vreau sa elimin riscul unor accidentari", a explicat Poe.
Dan Sion
Handbal feminin / Liga Nationala: Reprogramare la termen
HC Dunarea Braila – CSM Bacau (astazi, ora 18.00)
Amânat de pe 27 ianuarie, când drumurile nationale au fost blocate din cauza zapezii, meciul handbalistelor bacauane din penultima etapa a turului se desfasoara cu o luna intârziere fata de data oficiala de disputare a rundei cu numarul 12. Intre timp, HC Dunarea Braila si-a mai reprogramat doua partide, astfel incât adversara CSM-ului vine dupa trei saptamâni de pauza competitionala fortata. La ultimul joc oficial, sustinut pe 4 februarie, HC Dunarea a pierdut la limita pe terenul "lanternei rosii" SCM Craiova (18-19). Echipa bacauana pleaca de asemenea de la o infrângere minima, dar mult mai proaspata: 23-24 acasa cu Universitatea Neptun Constanta. Gruparea pregatita de Gabriel Armanu si Gabriela Manea traverseaza o saptamâna agitata in care are de legat doua deplasari in doua zile in fieful unor adversari din zona superioara a clasamentului (Braila si Galati). Intr-o alta restanta desfasurata marti seara, HCM Roman, care va veni in vizita in Bacau weekend-ul viitor, a reusit sa invinga vicecampioana "U" Cluj cu 23-21. (D.P.)
Clasament
1. Oltchim 14 14 0 0 498-336 28
2. HC Zalau 16 11 2 3 417-341 24
3. HC Otelul 14 9 1 4 370-335 19
4. "U" Cluj 14 9 1 4 398-373 19
5. HC Dunarea 13 8 1 4 352-332 17
6. Corona Brasov (*) 16 8 0 8 390-384 15
7. CSM Bucuresti 14 5 1 7 382-395 13
8. "U" Neptun 14 6 1 7 345-375 13
9. HCM Roman 16 6 1 9 393-434 13
10. HCM Baia Mare 15 6 1 8 375-428 13
11. CSM Ploiesti 16 5 2 9 421-440 12
12. CSM Bacau 15 4 1 10 361-402 9
13. Cetate Deva 15 3 2 10 345-393 8
14. SCM Craiova 16 2 0 14 349-428 4
(*) echipa penalizata cu 1 punct (nerespectare cerinte vârsta)
Hot de gaze
Un barbat de 55 de ani, din municipiul Onesti, este cercetat penal de politisti dupa ce a fost prins ca fura gaz. Fanica P. a fost dat pe mâna acestora de un reprezentant al firmei furnizoare care a constatat ca inlocuise contorul cu unul defect pentru a primi o factura mai „atractiva”. (G.P.)
„Magia onestitatii si mitul inteligentei”
Trasaturi pozitive vs. defecte ale românilor
Creativitatea, inteligenta, independenta sunt doar câteva dintre caracteristicile românilor care au rezultat in urma unui studiu realizat de o companie. Acesta a devenit subiectul unei carti care a fost lansata in Bacau, la Universitatea „George Bacovia”.
"Românii, un viitor previzibil?" este titlul cartii lansate de Dorin Bodea, directorul unei companii de consultanta, cercetare si training. "Evenimentul l-am botezat «Magia onestitatii si mitul inteligentei la români» pentru ca cele doua laturi au reiesit foarte clar din studiul nostru", a explicat autorul volumului, Dorin Bodea. Lucrarea prezinta caracteristicile culturale ale angajatilor români si impactul acestora in viata personala si profesionala. In urma studiului au rezultat trasaturile cele mai importante. "Studiul a fost facut pe un esantion mare, de 1.132 de participanti din toata tara, peste 80 la suta angajati si peste 90 la suta cu studii superioare, din zona urbana. Am dorit ca acest studiu sa ajute foarte mult in mediul de afaceri, atât pentru partea de management, cât si pentru managementul resurselor umane, marketing, vânzari – aplicatiile sunt pentru aceasta zona. Printre caracterisiticile pozitive am regasit inteligenta, libertatea si independenta – importante pentru spiritul antreprenorial, spiritul de familie si ospitalitatea – aici nu este o surpriza, fiind confirmata si de alte studii", a mai spus Bodea.
Dar, românii au si o intreaga suma de defecte. "Aici vorbim despre dorinta de a fi sef – peste 80 la suta din participanti isi doresc sa fie sefi, sa aiba puterea, sa creeze dependenta, avem apoi tendinta spre bârfe, scenarii si jocuri politice. Pesimismul, resemnarea se gasesc intr-o proportie covârsitoare. Sunt si alte caracteristici indezirabile, cum sunt tendinta de a trada, superficialitatea, o anumita lene", a mai exemplificat autorul volumului.
Studiul pote fi folosit in domeniul managementului performantei, in evaluarea competentelor comportamentale, motivarea si fidelizarea angajatilor, marketing si vânzari. Cartea este deja in librarii.
Andreea Gavrila
Elevi si profesori de la ” Alecsandri”, pe urmele mostenirii culturale
Miercuri, in holul Colegiului National "Vasile Alecsandri", a avut loc actiunea de diseminare a rezultatelor celei de-a doua mobilitati a elevilor si profesorilor din unitatea de invatamânt in Spania, in cadrul proiectului multilateral Comenius "Pe urmele mostenirii noastre culturale in Europa", inceput in septembrie 2011. Echipa a efectuat aceasta moblitate in regiunea Catalonia, la Scoala IES La Bisbal, din orasul La Bisbal d’Emporda. Georgiana, Adelina, Tudor si Ionut au pregatit pentru aceasta mobitate un film de prezentare despre viata si lucrarile lui George Enescu. "Elevii au realizat ei insisi filmul de prezentare, asta dupa ce au fost in documentare la Tescani si la Sinaia si cred ca a fost de o calitate deosebita. Vizita in Spania a fost nu doar o experienta educationala, ci si una de viata", a explicat prof. Lidia Blidariu, coordonatorul proiectului.
Aceasta a fost prima mobilitate cu elevi in cadrul proiectului, dar cadrele didactice au participat deja la o prima vizita in Italia. Pe timpul sederii in Spania, echipa colegiului bacauan a avut posibilitatea de a-i cunoaste mai bine pe partenerii din proiect, de a vizita orasul si de a avea un veritabil schimb de obiceiuri, traditii si cultura.
Partenerii României in acest proiect sunt profesorii si elevii din Bulgaria, Grecia, Franta, Belgia, Italia si Franta. Urmatoarea experienta Comenius va fi gazduita si organizata de bulgari. Proiectul, in valoare de 24.000 de euro se incheie in mai 2013.
A. Gavrila
„Scoala altfel!”, o alta perspectiva a provocarii
Proiectul Profesionisti in educatie, initiat in august 2011 de catre I.S.J. Bacau, isi continua viata urmarind noi tinte generoase. Promovarea proiectului SCOALA ALTFEL! reprezinta una dintre aceste provocari. „Incepând cu 2012 – Anul european al imbatrânirii active si al solidaritatii intre generatii – spune prof. Virginia-Smarandita Braescu, formator CNE, va invitam in campania proiectului Profesionisti in educatie, pentru a contribui la integrarea metodelor informale si non-formale de educatie in sistemul formal de invatamânt.” Retelele http://www.wedu.ro, http://smile21.ning.com si http://cne-cje-bacau.ning.com, profesionist gestionate, stau tuturor la dispozitie, pentru a contribui la promovarea sociodidacticii, ca teorie si practica a educatiei sociale. „Elevii, cadrele didactice si parintii care doresc sa contribuie la dezvoltarea blogului Profesionisti in educatie cu idei, sugestii, articole, fotografii, inregistrari audio-video, materiale promotionale rezultate in urma derularii proiectelor din saptamâna SCOALA ALTFEL sunt invitati sa trimita o fotografie tip portret si o scurta prezentare, precum si articole despre scolile si proiectele SCOALA ALTFEL pe care le coordoneaza, despre experienta lor manageriala si dezvoltarea leadership-ului”. Toate materialele se transmit pe adresa managementsileadership@gmail.com, in vederea evaluarii si postarii pe blog. Pentru a fi la „la zi” cu informatiile campaniei Profesionisti in educatie, sunteti invitati sa accesati blogul http://managementeducational-leadership.blogspot.com, pentru a afla noutatile care vor fi postate aici. (I.F.)
In loc de martisor, somaj: concedieri colective si in martie
Mai multe societati comerciale vor renunta la o parte dintre salariati, incepând cu luna martie. Compania de Apa va recurge la concedieri, pentru prima data. Numarul contractelor individuale de munca active din judetul Bacau a scazut considerabil.
Odata cu venirea lunii martie, natura va renaste, dar, din pacate, nu si economia sau cel putin nu o parte din ea. Dovada sta faptul ca in Luna lui martisor unele societati comerciale vor renunta la o parte dintre angajatii lor, care vor fi trasi pe linie moarta. CFR Calatori va disponibiliza in martie nu mai putin de 1.143 angajati. Astfel, SNTFC-CFR Calatori SA a depus la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau un proiect de concediere colectiva in care anunta aceasta institutie ca va disponibiliza din rândul salariatilor de la Regionala Iasi un numar de 176 angajati. Cei vizati au primit deja preaviz si vor pleca acasa in data de 23 martie. In cazul judetului nostru nu se pune problema de concedieri colective. "Nu este cazul in judetul nostru. O singura persoana va pleca. Este vorba de un angajat care indeplineste conditiile de pensionare", ne-a informat Mihai Apetrei, lider de sindicat al angajatilor CFR din Bacau. Disponibilizatii vor primi 670 lei de persoana, timp de sase luni, conform prevederilor din Contractul colectiv de munca. Dar din judetul Bacau vor ramâne fara loc de munca in curând si 60 de salariati dintre cei 851 ai Companiei Regionale de Apa Bacau. Este pentru prima data când aceasta anunta o concediere colectiva. Dar si Compania Nationala "Posta Româna" va trece la o astfel de masura. Pâna la sfârsitul lunii martie, compania va trebui sa concedieze peste 600 de angajati. Totodata, pâna la finele lunii aprilie vor fi desfiintate 135 de oficii postale din tara, ceea ce inseamna ca din 5.835, existente in momentul de fata, vor ramâne 5.700. Aceasta restructurare nu va ocoli nici Oficiul Judetean de Posta Bacau. Este vorba despre 13 salariati ai acestui oficiu, care vor fi disponibilizati. Ei se aflau in somaj tehnic incepând cu luna septembrie 2011. In total au fost 20, dar sapte dintre ei au ocupat posturile care intre timp s-au vacantat. Alte societati comerciale au recurs la concediere colectiva pe parcursul lunii ianuarie. Potrivit proiectului de concediere depus la ITM Bacau, in ianuarie 2012, SC Sir Safety SA a desfacut contractul de munca la un numar de 60 de angajati dintre cei 445. Si tot in ianuarie sau in februarie multe alte societati comerciale, dar dintre cele mici, au renuntat la unul, doi sau trei salariati. Numai in ianuarie 2012, in evidenta Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau au intrat 1.925 de someri noi.
Zeci de mii de contracte de munca desfacute
Ultimele date statistice furnizate ITM Bacau de catre Inspectia Muncii arata ca in judetul nostru numarul contractelor individuale de munca active a scazut fata de vara si toamna anului trecut. "In urma extragerii datelor din registrele generale de evidenta a salariatilor introduse in programul Revisal, Inspectia Muncii ne-a comunicat ca in judetul Bacau sunt active 105.762 contracte individuale de munca, ne-a spus Dan Buftea, purtatorul de cuvânt al ITM Bacau. Dar salariati sunt 101.271, diferenta insemnând ca unele persoane au mai multe contracte de munca." Imediat dupa introducerea noilor modificari ale Codului Muncii, numarul contractelor individuale de munca a crescut spectaculos. Ulterior, insa, s-a inregistrat o reducere a lor. Din registrul de evidenta a salariatilor, depus pe site-ul Inspectiei Muncii de catre angajatorii din judetul Bacau, a rezultat ca la sfârsitul lunii iulie 2011 erau active 140.539 contracte de munca. La 31 septembrie 2011 erau, insa, mai putin cu peste 1.000 de contracte pentru ca la finele lunii octombrie sa ajunga la 138.395. Dar acum numarul lor este si mai mic. Din datele furnizate de catre Inspectia Muncii rezulta ca, din iulie 2011 si pâna la inceputul anului 2012, au disparut 34.777 contracte individuale de munca.
Elena Tintaru
Compania de Apa refuza comunicarea
Oficialii din Compania Regionala de Apa Bacau nu au putut fi contactati pentru a ne informa de la ce sectoare vor fi disponibilizate persoane. Directorii institutiei au fost de negasit intreaga zi. Un lucru este cert. In aceasta saptamâna si casieria de pe strada 9 Mai, nr. 78, s-a inchis, asadar abonatii vor trebui sa gaseasca o alternativa pentru a-si achita factura la apa. Noile facturi vor avea probabil un cod de bare pentru ca poata fi achitate la punctele de plata din banci. Dar, nici pe aceasta tema oficialii Companiei de Apa nu au informat publicul interesat.
A. Gavrila
Pasaport european pentru animalele de companie
Incepând cu anul acesta au intrat in vigoare noi prevederi cu privire la miscarea animalelor in spatiul european. Astfel, de la aceasta data, unicul mijloc de identificare a animalelor este prin microcipare. Nu mai este admisa tatuarea. Dupa implantarea cipului se intocmeste si un pasaport UE pentru animalele de companie care trebuie sa contina datele de identificare. Acesta trebuie legalizat si trebuie sa primeasca un numar unic. In pasaport trebuie evidentiata vaccinarea antirabica, deparazitarea interna si externa. Animalele cu vârsta mai mica de trei luni si la care nu au trecut 21 de zile de la vaccinarea antirabica nu pot circula in tarile UE. Inregistrarea in pasaport a informatiilor se face de catre veterinari doar dupa legalizarea pasaportului de catre Directia Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor.
A. Gavrila
Aeroterme si radiatoare, la mare cautare
Comerciantii de aparate de incalzire alternative isi freaca palmele de bucurie. In ultimele saptamâni au vândut cât intreg sezonul de iarna pe fondul temperaturilor scazute. Dar, nu toti au fost cinstiti cu oamenii care le-au calcat pragul.
Aparatele de incalzire care sa suplimenteze lipsa caldurii in apartamente au fost la mare cautare in zilele cu temperaturi scazute. Cei care nu au avut suficienta caldura si-au cumparat o aeroterma sau un radiator pe care sa il foloseasca din când in când, ca sa nu plateasca prea mult nici la factura de energie electrica. O parte din agentii economici s-au abatut de la litera legii, motiv pentru care inspectorii de la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor i-au amendat. "Am facut verificari la 16 operatori economici care ofereau spre vânzare astfel de produse. Printre abaterile constatate se numara lipsa traducerilor la anumite produse, lipsa documentelor de insotire sau neafisarea la loc vizibil a telefonului consumatorului sau a programului de functionare", a explicat directorul Protectiei Consumatorilor Bacau, Toader Fratila (foto). In urma controalelor efectuate de comisari, s-au aplicat trei avertismente. Cuantumul amenzilor depaseste 3.000 de lei. Pentru a putea reclama eventuale nereguli, conducerea institutiei recomanda consumatorilor sa pastreze bonul fiscal sau factura, la fel si garantia.
A. Gavrila
Blocul-sita: Au platit si s-au ales cu apartamentele distruse
Au scos zeci de mii de lei din buzunar si s-au ales cu apartamentele distruse. Este povestea unor locatari dintr-un bloc de pe Aleea Parcului. Acestia au platit o firma sa le schimbe acoperisul vechi, din tigla, cu unul nou, din tabla. Lucrarea nu a facut fata vremii din ultimele saptamâni. Podul si apartamentele au fost inundate, fiind acum aproape de nelocuit. Solutia de urgenta gasita de firma de constructii a fost sa gaureasca peretii exteriori, chiar sub pod, pentru ca apa sa se scurga afara.
Blocul 8 de pe strada Aleea Parcului a avut pâna anul trecut acoperis de tigla. Aparusera infiltratii prin pod, asa ca s-a decis schimbarea lui. In lunile august si septembrie, o firma de constructii a montat un acoperis de tabla si a inlocuit burlanele. Primele probleme au aparut la ploile din toamna. In aceasta luna cu zapezi abundente, s-a produs un adevarat dezastru. Apartamentele de la ultimul etaj sunt distruse. Apa adunata in pod a inundat si casa scarii, ba chiar s-a scurs si pe peretii exteriori. Geamurile si balcoanele sunt acoperite de turturi amenintatori. Locatarii au peretii, parchetul si mobilierul distruse. La cei 91 de ani ai sai, Georgeta Sion aduna toata ziua apa de pe jos si de prin vasele presarate in toata casa. „Pe 12, 13 si 14 februarie a plouat continuu. Am pus vase peste tot, am carat apa adunata de pe jos cu caldarea. O zi a fost bine, dar de vinerea trecuta a inceput sa curga iar apa din tavan. Mi-a venit rau. Norocul meu ca am avut medicamente de inima.”
Proprietarii, buni doar sa dea banu’
Locatarii aduc acuzatii atât asociatiei de proprietari, care s-a ocupat de lucrari, cât si firmei de constructii. „Ca proprietari de bloc, nu am vazut contractul dintre asociatie si respectiva firma, nu am vazut documentatia, proiectul, nu am fost anuntati cine raspunde de lucrare, ne-a declarat Doru Kalmuski, locatar. Numai asociatia s-a ocupat, iar acum presedintele se da lovit in aripa, a disparut din peisaj, si-a luat concediu medical. A refuzat si sa vina prin apartamente sa vada care-i situatia. Stam cu geamurile deschise fiindca a si aparut mucegaiul. Podul arata dezastruos.” La fel si casa scarilor, peretii exteriori, geamurile si balcoanele pline de turturi. „Pe noi nu ne-a bagat nimeni in seama, spune si Maria Cristea. Le-am spus muncitorilor sa nu renunte la luminatoare, la aerisiri. Au spus ca nu le lasa, fiindca ploua pe lânga ele. Acum ploua peste tot. Daca izbucneste vreun incendiu, nici nu au pe unde intra pompierii in pod.” Proprietarii au fost buni doar sa scoata bani din buzunar pentru noul acoperis, intre 1600 si 1900 de lei de apartament.
Slabe sperante de despagubire
Presedintele Asociatiei de proprietari 1, Ion Dragulin, a promis inca de saptamâna trecuta ca firma va lua urgent masuri pentru a remedia stricaciunile. Au aparut, intr-adevar, câtiva muncitori si au gasit o solutie care i-a lasat fara cuvinte pe locatari: au dat gauri in peretii podului, astfel incât apa sa se scurga afara. Siroaiele au curs pe geamuri si balcoane, formând turturi grosi. Contactat din nou, presedintele Ion Dragulin a declarat ca in zilele urmatoare va avea o intâlnire cu constructorul si se va stabili care sunt cauzele dezastrului din acest bloc. Reprezentantul locatarilor s-a ferit sa pomeneasca despre posibilitatea de a cere despagubiri constructorului, dar sustine ca lucrarea se afla inca in garantie.
Doina Mincu
Postas talharit in scara blocului
Un factor postal a fost tâlharit, ieri, intr-o scara de bloc de pe strada Alecu Russo. Un individ i-a pulverizat spray lacrimogen in fata, l-a lovit cu pumnii si picioarele dupa care s-a facut nevazut cu geanta in care avea banii de pensii si corespondenta. Oamenii din zona spun ca le este teama sa mai iasa din case.
Octavian T. (32 de ani) a plecat de la sediul central cu banii de pensie si corespondenta mai multor persoane de pe strada Alecu Russo. A intrat in scara blocului si s-a indreptat catre lift pentru a-i duce pensia unei persoane cu handicap. Nu a apucat sa mai faca niciun pas pentru ca din lift a iesit un individ care i-a pulverizat spray lacrimogen in fata dupa care a inceput sa-l loveasca fara mila. I-a luat geanta si a disparut. „Am auzit tipete pe casa scarii. Ajutor, ajutor! Am iesit, imi era si teama ca nu stiam ce s-a intâmplat. Am ajuns la parter, dar era un miros intepator si mult fum. Dupa aceea am aflat ca era spray. Mi s-a facut si mie rau, am venit in casa mi-am pus ceva la gura si m-am dus iar, ca-l auzeam ca se vaita. Era postasul nostru, saracul de el, plin de vânatai si repeta ca i-a luat geanta. L-am adus in casa, a mai venit o vecina care a sunat la 112 si a venit politia”, povesteste Ileana Nica, una dintre locatarele din bloc. Femeia se teme acum sa mai iasa pe casa scarii. „Imi este frica si sa mai dau drumul la usa. Ma uit pe vizor, dar daca este inturneric pe scara? E jale ce e aici. Cred ca sunt din cartier. Acum trei ani de zile la scara vecina o alta postarita a fost tâlharita”, a mai spus Ileana. Barbatul la care avea de gând postasul sa mearga s-a trezit ulterior cu politia la usa. „Aveam nevoie de bani, ca orice om, dar astept, nu este problema”, a spus acesta.
Oamenii isi vor primi pensiile
Politistii au deschis o ancheta. „Din primele verificari efectuate s-a stabilit ca Octavian T. nu purta echipamentul specific factorilor postali, iar în jurul orei 11.00, când a deschis usa liftului unui imobil de pe strada Alecu Russo, din interiorul acestuia o persoana necunoscuta i-a pulverizat gaz iritant lacrimogen, l-a lovit în zona fetei si i-a smuls geanta din material textil în care avea o suma de bani si corespondenta, dupa care a fugit. Politistii efectueaza în continuare cercetari în vederea identificarii suspectului, tragerii lui la raspundere si recuperarii prejudiciului”, a declarat inspectorul Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Oficialii de la Directia Judeteana de Posta Bacau spun ca vor trimite in zona un alt factor care sa distribuie pensiile si indemnizatiile celor din zona. „Noi de mâine (n.r. joi) o sa achitam ce avem de achitat. Am vorbit cu baiatul, spune ca l-a atacat la lift. Am mai avut acum trei ani un caz similar la o scara vecina. Atunci a fost lovita o femeie. Autorul nu a fost prins nici pâna acum si nici noi nu ne-am recuperat paguba. Asta este. Asteptam ca politia sa-si termine investigatia. Zona aceea este rau famata si se stie lucrul acesta”, a declarat Sorin Sova, directorul DJP Bacau.
Geta Panaite
Si alti postasi au fost tâlhariti
In 2005 o postarita, in vârsta de 55 de ani, a fost tâlharita de doi indivizi, in scara unui bloc de pe strada Panselelor, la doi pasi de Inspectoratul Judetean de Politie Bacau. Au lovit-o in cap si i-au luat geanta cu 30.000 de lei si dusi au fost. A urmat apoi cea de a doua victima, de pe strada Alecu Russo, iar anul trecut un altul a fost tâlharit, dupa acelasi scenariu, prejudiciu fiind de 15.000 de lei. Oficialii politiei nu ne-au putut spune ieri daca autorii au fost sau nu prinsi.
Aproape 3 milioane de lei pe revizii si reparatii la CET
CET Bacau a dat raportul pe tot anul trecut la Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice (ANRSC). Potrivit datelor furnizate de societatea bacauana de termoficare, aceasta si-a propus pentru 2011 sa realizeze revizii si reparatii in valoare de 6,5 milioane lei. A realizat 44 % din ce si-a propus, suma cheltuita fiind de 2,9 milioane lei. Potrivit informarii date publicitatii de ANRSC, CET Bacau mai are 18.590 de consumatori. (D.M.)
Cine duce scoala la… scoala?
O interogatie provocatoare: „Cine duce scoala la scoala?” Aceasta este esenta unui proiect care vizeaza un generos si asteptat restart in educatie. O platforma online (www.restartedu.ro) ii invita pe toti cei care cred ca sistemul educational din România are nevoie de un restart care sa-i defineasca problemele, sa vina cu idei care le pot rezolva si sa primeasca feed-back din partea comunitatii. Ideile cele mai bune vor fi transformate in proiecte online, care ar putea provoca fericita schimbare. Trei dintre acestea vor primi o finantare. Restart in educatie va debuta cu evenimentul de lansare – Imaginarium 2012 (25-26 februarie), care vizeaza pregatirea a 70 de antreprenorii sociali. A doua etapa o reprezinta competitia online (21 februarie – 20 martie). Studentii, ONG-urile, cadrele didactice, antreprenorii sociali, elevii, cetatenii cu spirit antreprenorial sunt asteptati cu solutii raportate la problematica precizata. Cu ajutorul feed-back-ului venit de la comunitatea online, ideile vor evolua pâna la stadiul de proiecte. Atât comunitatea, cât si un juriu de specialisti vor alege sapte dintre acestea. Ele vor primi servicii de programare, web-design, consultanta. Hackathonul Restart in educatie (5-6 mai) va reprezenta etapa implementarii celor sapte platforme. Peste 50 de specialisti in educatie si IT, designeri, oameni de comunicare si antreprenori vor petrece impreuna 48 de ore, intr-un veritabil maraton de elaborare/finalizare a proiectelor. Gala Restart in educatie (19 mai) va stabili care dintre cele sapte platforme, deja functionale, vor primi granturi in valoare de minim 15.000 de dolari. Fiecare proiect este prezentat unui juriu de specialisti si unui grup de potentiali investitori, in cadrul Galei Restart in educatie. Primele trei câstiga o finantare de 5.000 de dolari si sprijin din partea echipei de organizatori si a partenerilor campaniei. Restart in educatie, cel mai recent proiect TechSoup România, realizat cu ajutorul unui grant acordat de Romanian-American Foundation, se bucura de sprijinul mediului academic, al companiilor IT&C, al comunitatilor de programatori si al antreprenorilor online. Câstigatorii competitiei vor fi sprijiniti sa-si lanseze si sa-si cresca ideile. Echipa de organizatori si partenerii campaniei le vor oferi consultanta, timp de minim sase luni (IT, comunicare, business, antreprenoriat online, legislatie) si vor construi in jurul fiecarei idei o comunitate de sprijin formata din specialisti, sponsori, voluntari. Deja, in mediul educatiei bacauane proiectul a strârnit valuri de interes.
Ion Fercu









