La 4 august 1919, Armata Română a marcat un moment de glorie intrând triumfal în capitala Ungariei, Budapesta, într-o demonstrație de forță și determinare care a schimbat cursul istoriei postbelice a Europei Centrale. Acest eveniment a fost punctul culminant al ofensivei românești împotriva guvernului bolșevic instaurat de Béla Kun la Budapesta, contribuind decisiv la prăbușirea regimului comunist din Ungaria.
După Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, care a decis unirea Transilvaniei cu România, guvernul maghiar de la Budapesta a refuzat să recunoască această hotărâre. Tensiunile au escaladat rapid, iar la 16 aprilie 1919, Béla Kun a declarat război României, declanșând ostilități pe tot frontul românesc. În acest context, la 30 iulie 1919, trupele române au traversat Tisa, cu regele Ferdinand și regina Maria prezenți în Transilvania pentru a-și susține armata.
După o avansare rapidă, la 3 august 1919, prima unitate românească, sub comanda generalului Gheorghe Rusescu, a ajuns la periferiile Budapestei. Generalul Rusescu a relatat întâlnirea sa cu o delegație a guvernului maghiar, care i-a cerut să oprească înaintarea trupelor române. Rusescu a avansat până a avut întreaga capitală în bătaia tunurilor.
Căpitanul Constantin Mihăilescu, comandant al unui detașament din Regimentul 7 Roșiori „Cuza-Vodă” din Iași, a fost printre primii soldați români care au intrat în Budapesta pe 3 și 4 august. Invitat la Parlamentul maghiar, Mihăilescu a avut o întâlnire tensionată cu locotenent-colonelul italian Romanelli, care i-a cerut să oprească înaintarea, argumentând că Budapesta a fost predată Antantei. Mihăilescu a refuzat, invocând ordinele clare de a continua ofensiva.
Acesta a povestit, două decenii mai târziu, în „Revista Istorică” a lui Nicolae Iorga, despre acele momente în care a trebuit să poarte tratative nu cu ungurii ci cu un ofiter italian, Romanelli:
„El a luat loc în stânga domnului Agoston Peter (ministrul Afacerilor Externe maghiar), apoi, adresându-se subsemnatului, mă întrebă dacă nu am primit telegrama domnului Clemenceau, pe care domnia sa, prin mai mulți curieri, a trimis-o comandanților români. I-am răspuns negativ și că abia acum mi s-au predat două cópii pe care le voi face să parvină, cât mai curând posibil, șefilor mei. La aceasta, domnul locotenent-colonel Romanelli mi-a răspuns să mă opresc cu detașamentul unde mă găsesc și să aștept răspunsul ce va trebui să mi-l aducă curierul pe care-l voi trimite cu cópiile telegramelor și că acesta să parvină cât mai curând. Am obiectat că nu pot să mă opresc deoarece am un ordin precis și el, ca militar, își dă seama la ce mă expun, neexecutându-l. Probabil că răspunsul ce l-am dat n-a convenit, fiindcă imediat mi-a ripostat
– Aflați, domnule căpitan, că Budapesta a fost predată Antantei, astăzi la orele 11, mie, reprezentantul ei”.
– Răspund: „Mă surprinde aceasta, domnule colonel, deoarece la orele 13 am fost oprit cu focuri de armă de către armata ungurească și răniții pe care-i am confirmă aceasta; dacă acest oraș ar fi aparținut Antantei, detașamentul meu, care face parte din una dintre armatele aliate, trebuia să găsească calea deschisă!
– „Va să zică țineți morțiș să intrați în Budapesta; dar bine, domnule căpitan, nu vă gândiți ce revoltă se va produce în această populație occidentală, la intrarea dumneavoastră?”
– „Domnule colonel, mă surprinde atitudinea dumneavoastră. În primul rând, locul la această masă vă era lângă mine, iar nu în rândul domnilor miniștri; iar, în fața argumentelor dumneavoastră, eu nu mai am de dat niciun răspuns”
În noaptea de 3/4 august, trupele române nu au dormit, celebrând bucuria victoriei. La 4 august, Brigada a 5-a Roșiori, sub comanda generalului Constanțiu Mihail, a pătruns în Budapesta, traversând orașul pe Bulevardul Andrássy și ocupând cartierul Zugliget. La orele 18:00, generalul Gheorghe Mărdărescu, comandantul trupelor din Transilvania, a primit defilarea unui detașament compus din Regimentul 4 vânători, un escadron din Regimentul 23 artilerie și un divizion din Regimentul 6 roșiori.
În această operațiune au participat ofițeri cu funcții de comandă, printre care generalii Demetrescu, Holban, Traian Moșoiu și locotenent-colonelul Ion Antonescu. Generalul Ștefan Holban a fost numit guvernator al Budapestei. În Ordinul de Zi emis cu acest prilej, generalul Mărdărescu a elogiat bravii ostași ai Comandamentului Trupelor din Transilvania, subliniind că „faptul săvârșit de voi va rămâne pe vecie înscris în cartea neamului și în istoria omenirii.”
Prăbușirea Republicii Sovietice Ungare a urmat rapid. La 6 august 1919, regimul bolșevic s-a prăbușit complet, iar Béla Kun a fugit în Austria și apoi în Rusia sovietică. Armata Română a ocupat Budapesta până la 14 noiembrie 1919, când capitala a fost preluată de armata Ungariei. La 16 noiembrie 1919, amiralul Miklós Horthy a intrat în Budapesta, devenind conducătorul Ungariei.
Acest moment de glorie al Armatei Române a demonstrat capacitatea și determinarea României de a-și proteja interesele și a contribuit decisiv la stabilizarea regiunii. Retragerea armatei române de pe întregul teritoriu al Ungariei s-a finalizat la 25 februarie 1920, marcând sfârșitul unei perioade tumultoase și începutul unei noi ere în relațiile dintre România și Ungaria.
