Interviu cu Simona Simon Baicu – coregraf, profesor la Colegiul National de Arta “George Apostu” Bacau
– Am asistat la o ora de coregrafie, de dans clasic cu elevi ai Colegiului de Arta “George Apostu”. A fost o incantare pentru echipa noastra. Ce este baletul, este arta, meserie sau pur si simplu un hobby?
– Pentru mine baletul este (meseria) profesia pe care am imbratisat-o. Daca va referiti in general – da, Baletul este o arta, depinde cum alegi sa-l practici. De regula, elevii care ajung sa studieze aceasta arta in liceele de specialitate doresc sa profeseze sub o forma sau alta in acest domeniu. Ca sa practici baletul ca hobby e suficient sa participi la un curs, cu o lectie sau doua pe saptamana, atunci cand te simti pregatit sa descoperi lumea dansului.
Acum ati vazut o ora de curs, se numeste Dans clasic, aceasta este disciplina de baza in coregrafie. Se studiaza teoria dansului clasic, iar pentru gimnaziu mai sunt discipline care intregesc curricula, respectiv: Repertoriu ansamblu, Dans popular, Ritmica. Copiii admisi studiaza timp de opt ani aceste discipline de specialitate dupa care merg la facultati de profil din tara sau din strainatate. Inainte nu erau asemenea facultati in tara, cine dorea sa continue studiile o putea face la Moscova. Dupa finalizarea liceului, dupa sustinerea examenului de competente profesionale, fiecare absolvent isi va continua drumul in functie de dorintele si posibilitatile fiecaruia. Nu toti merg la facultate imediat cum termina liceul, cei mai buni practicieni doresc sa danseze, sa-si urmeze cariera solistica, sa profeseze pe diferite scene, sa-si continue studiile dupa ce au obtinut un post intr-un teatru, sau companie de balet. Este foarte important sa dansezi in perioada cand esti in plenitudinea fortelor fizice si artisitice.
– Copiii dau examen, care este procedura de intrare la clasa de coregrafie?
– Studiul baletului in liceele de specialitate incepe din clasa a V-a. Astfel, copiii claselor a IVa sustin un test, care consta in notiuni de baza, aptitudini pentru aceasta arta, muzicalitate, ritm. Este important sa vedem cu ce date genetice vin, ce au de la natura, de la parinti si daca putem construi ceva pe aceste date.
– Baletul se construieste pe muzica, sunt surori gemene, aceasta presupune ca orice candidat trebuie sa stie, sa aiba inclinatie catre si pentru muzica?
– Baletul convietuieste foarte bine cu muzica in orice imprejurare. Inainte coregraful comanda muzica pentru lucrarile de balet, in zilele noastre dupa ce s-a scris atat de multa muzica este mai simplu sa abordam cate o lucrare muzicala consacrata (sau nu) pentru care sa realizam coregrafia. Copiii care studiaza coregrafia trebuie sa aiba ureche muzicala, chiar sa studieze muzica, de aceea, pe langa orele de coregrafie, educatie muzicala, acestia studiaza si pianul. Ei trebuie sa-si desavarseasca miscarile impreuna cu ritmurile impuse de partitura muzicala, de tema pusa in scena. Pentru asta, sunt necesare ore si ore, zile si luni de exercitiu, de repetitii.
– Domna Simona, coregrafia, ca obiect de studiu, s-a introdus la Liceul de Arta din Bacau o data cu venirea dumneavoastra, v-ati luptat pentru infiintarea acestei sectii, sunteti parintele, cum se spune…
– Asa este. Cand am venit eu in Bacau am constatat cu bucurie si surprindere ca erau multi copii doritori sa cunoasca limbajul coregrafic insa la nivel institutional, ca sectie a Liceului de Arta, acest lucru a fost posibil abia in 1989. A fost ideea prof. Silvia Pandaru, care era atunci directorul Liceului de Arta. Ea a considerat oportun la acel moment sa realizam aceasta sectie pentru copiii talentati in domeniul dansului.
– Pe dumneavoastra cine v-a dus pentru prima data intr-o sala de dans?
– A fost o poveste cu peripetii. Am facut gimnastica de performanta, am participat la competitii importante, de nivel national. De altfel tot ce am facut s-a bazat pe miscare. Eram campioana judeteana si imi placea foarte mult acest sport. Cand eram in clasa a IV-a, in urma unor preselectii, efectuate de Scoala de balet, o profesoara din comisie m-a remarcat si asa m-am alaturat altor 400 de copii in curtea Liceului de Coregrafie din Cluj. Au ramas, in final, 25 cei mai buni, dar eu nu m-am bucurat deloc. A fost dorinta mamei, care a considerat ca e mai important sa dansez pe o scena, daca tot nu am astampar. Nu a fost usor, am ramas singura intr-un oras mare, la internat, asa ca dupa o luna am chemat-o pe mama sa ma ia acasa. A venit, insa intre timp m-am razgandit, deoarece am fost cu clasa la un spectacol de balet, la Opera Romana din Cluj si am vazut sala, scena, publicul, “Lacul lebedelor”. Toate m-au fascinat asa ca am schimbat echipamentul de gimnastica cu o rochie diafana. Aveam doar 10 ani si mai tarziu aveam sa imi dau seama ca a fost cea mai importanta hotarare din viata mea.
– Ati lucrat cu Oleg Danovski, directorul, artistul, profesorul, mentorul, conducatorul care a reusit sa ridice baletul romanesc la nivel competitiv in Europa. Care erau atu-urile lui, calitatile care l-au consacrat?
– Dupa terminarea Liceului de Coregrafie, Constanta m-a atras ca un magnet. Acolo putem spune ca erau orchestra si baletul de export ale Romaniei, la nivel national, toti sefii de promotii, toti medaliatii la diferite concursuri erau acolo si se realizau spectacole de o inalta tinuta. Chiar daca eram departe de casa, am considerat ca era mai important sa imi urmez idealul, sa constat si eu cum este pe marile scene. Am fost angajata acolo peste sapte ani si am sustnut spectacole atat in tara cat si in strainatate, am abordat repertoriul clasic de balet cat si cel de opera si opereta. Am sustinut multe turnee in Europa, am dansat pe mari scene, practic jumatate de an eram in turnee si restul in tara. Oleg Danovski era un profesionist desavarsit, cu o forta de creatie uimitoare, cu exuberanta si imaginatia marilor creatori, chiar daca traiam in vremuri mai putin propice unei arte totale, asa cum se facea in alte tari. Teatrul din Constanta era invitat pentru a sustine spectacole in multe tari din lume. Perioada de la Constanta a fost pentru mine extrem de importanta, acolo am invatat ce inseamna munca, daruirea totala profesiei si artei dansului.
– S-a terminat prea repede.
– Sotul este constantean, ne-am cunoscut in Germania intr-un turneu. El primise post la Filarmonica din Bacau, terminase Conservatorul de Muzica, clasa de flaut. La trei ani dupa ce ne-am cunoscut am venit si eu aici…si am ramas. Bacaul ne-a adoptat pe amandoi. Eu sunt din Sebes, Alba, o zona foarte frumoasa, cu un bogat tezaur folcloric, unde ma intorc mereu cand imi permite timpul. Sunt fericita aici, am o viata implinita, o cariera pe care mi-am dorit-o, aceea de pedagog, de coregraf profesionist. Intre timp am terminat Pedagogie coregrafica la Facultatea de Arta Scenica din cadrul Academiei de Muzica “Gheorghe Dima” din Cluj, Masteratul tot la Cluj in Artele Spectacolului muzical. Viata unei balerine, este scurta pe scena, intotdeauna m-am temut de lupta cu timpul. M-am angajat la Scoala Populara de Arta, unde am amenajat prima sala de balet cu tot ce era necesar studiului. N-a fost usor, am inceput cu copiii unor prieteni, ai unor cunostinte, era ceva nou, nu eram cunoscuta. Participarile la concursuri, la emisiuni de televiziune, colaborarile cu diferite scoli si gradinite ne-a impus in Bacau.
– Nu va e dor de scena, de aplauze?
– Da, mi-e dor, ma mai visez uneori dansand. Cariera mea de balerina s-a incheiat in urma unui mic accident la picior, am mai dansat si dupa aceasta patanie insa problemele reveneau mereu. Nu m-am operat la timp, apoi am ramas insarcinata si in felul acesta am facut mai usor pasul spre activitatea pedagogica. Ma bucur acum de aplauzele pe care le primesc elevii mei, prin ei, prin dansul lor, prin emotiile si bucuriile lor ma regasesc si eu in fiecare zi.
– Cum este viata cu doi artisti in casa?
– Nu cu doi, ci cu trei. Fiica noastra este studenta in anul IV, la Iasi, studiaza vioara, a inceput de foarte mica si nu si-a tradat prima dragoste.
– Doamna Baicu, imi spuneati ca la portile Liceului de Coregrafie din Cluj era coada la preselectii, la selectii. Se intampla si la Colegiul de Arta din Bacau la fel?
– Nu putem face aceasta comparatie pentru simplul motiv ca pe vremea cand am ajuns eu acolo nu erau decat doua licee de coregrafie in toata tara. Tot ce reprezenta sudul tarii mergea la liceul din Bucuresti, pe cand nordul tarii venea la Cluj. Acum, pe langa cele doua mari licee de specialitate mai sunt sectii de coregrafie aproape in fiecare Liceu de Arta din tara.
Noi suntem multumiti daca reusim sa selectam in fiecare an cate o grupa de copii cu adevarat talentati. Pentru a realiza o selectie mai riguroasa defasuram si un Optional de Coregrafie la nivelul claselor I-IV, ce incurajeaza aceste date specifice dansului. Este foarte important sa se inceapa de la varste mici, un educator, un profesor cu experienta, cu gragoste si talent ii pot ghida treptat – treptat spre studiu, spre performanta. Baletul, cum va spuneam, este arta, este poezia picioarelor, de aceea sunt foarte importante datele biologice, antropometrice, disponibilitatea spre efort de lunga durata. Lumea dansului s-a conturat mai concret si la noi in tara, s-au infiintat sectii si clase la diferite licee, sunt si scoli particulare, numarul facultatilor de profil a crescut.
– Care sunt calitatile unui bun pedagog, a unui bun profesor de coregrafie, am vorbit de talent, de experienta…
– Sunt foarte importante, dar nu suficiente. Am spus de la inceput ca elevii vin aici de la 10 -11 ani, neformati, fara experienta, doar cu marea dorinta de a studia, de urca cat mai repede pe scena. Toti, dar absolut toti viseaza la lumina scenei, sa anseze in “Lacul lebedelor”, sa atinga celebritatea. Este foarte frumos, insa de aici incepe munca. Fiecare copil este unic, aceste unicitati trebuie armonizate, slefuite, zi de zi, pas cu pas. Importanta este si memoria, memoria miscarilor, nu automatismele, ci educatia dansului, contopirea cu personajul pe care il interpretezi. Sa nu uitam bratele, sa nu uitam capul, gatul, zambetul, coafura, costumatia. Profesorul are nevoie de rabdare, sa le insufle si elevilor aceeasi stare, nimic nu trebuie omis, talentul trebuie suplinit de munca, de multa munca, nu numai la scoala, ci si acasa, sa fie sprijiniti de parinti.
– Care sunt satisfactiile profesorului, coregrafului?
– Sa vii de pe o mare scena, la o scoala mica, nu a fost usor. Eram obisnuita cu spectacole la alt nivel. Oricat repetam cu copiii nu se mai vedea pe scena, mereu apareau lucruri neprevazute. Cu timpul insa am reusit sa inteleg si eu mai bine cum sa abordez evolutiile lor scenice cum sa le dozez efortul. Acum, satisfactiile mele in ce-i priveste constau in tot ceea ce reusim sa facem impreuna, in rolurile, repertoriul abordat, in reusitele lor artistice, in premiile si realizarile lor in acest domeniu. Cel mai mult pot sa spun ca ma bucur de faptul ca am introdus spectacolul de balet pe scenele bacauane. Indiferent ca studiaza arta baletului sau nu, ca au vazut spectacolele de referinta din repertoriul de balet, bacauanii au putut urmari momente valoroase in interpretarea unor elevi care au facut cariera. Multi elevi care au terminat sectia noastra sunt acum pe scena, altii la catedra, am si studenti la Londra, dar si profesori la licee, universitati din tara. Sunt nume de la fiecare promotie care ne-au reprezentat cu cinste peste tot. Imi amintesc cu drag: Octavian Popa, Anca Budescu, Ovidiu Danci (l-ati vazut la emisiunea Dansezi pentru tine), Andreea Cancel, Alina Lungu, Ioana Dabija si nu in ultimul rand Ada Meris, care ma ajuta actualmente la catedra. In Bacau s-a format o scoala de coregrafie, cunoscuta in tara, elevii de la Colegiul National de Arta “George Apostu” fiind invitati la manifestari culturale, la festivaluri, spectacole de dans, muzica si balet.
– Ce le spuneti copiilor la inceput de drum?
– Doamne, ce nu le spun! In primul rand le spun sa faca din placere ceea ce fac, chiar daca li se pare greu cateodata. Dansul este o placere, o transpunere totala in aceasta lume. In al doilea rand le spun ca trebuie sa creasca frumos, armonios, sa-si insuseasca cat mai corect limbajul si tehnica baletului, sa se bucure de tot ceea ce simtim atunci cand dansam. Ei sunt la inceput ca o floare in ghiveci, trebuie sa-i ajutam sa creasca drepti, vigurosi, sa aiba mobilitate si viteza. Primele reusite sunt si primele satisfactii. Asta le spun. Sa imbine placerea cu munca, sa danseze cu aceeasi frenezie si dansul popular, si cel clasic sau contemporan. Au mult mai multe oportunitati acum si daca se pregatesc temeinic in scoala si satisfactiile vor fi pe masura.
– Profesorul Simona Baicu trece des de la catedra pe scena, nu ca dansatoare, ci in calitate, de asta data, de coregraf.
– E frumos, mie imi convine foarte mult sa mai schimb ce fac la scoala . Am colaborat la « Cafeneaua iubirii » de C. Goldoni, «Doi morti vii», de V. Alecsandri, «Hedda Gabler», de Ibsen, «Badaranii», de Goldoni. Am semnat coregrafia si la piese pentru copii, cum ar fi «Jack si vrejul de fasole», «Vrajitorul din Oz». Eu le-am impartasit din experienta mea de coregraf, din arta dansului, ei mi-au daruit cate ceva din arta teatrala. Este foarte constructivaa aceasta colaborare, este altceva, ma solicita mai mult, dar intru in atmosfera piesei, in jocul actorilor, ii ajut cat pot sa foloseasca spatiile, sa umple scena, sa-si foloseasca disponibilitatile fizice mai bine. Orice forma de spectacol trebuie sa aiba o dinamica, chiar si statul pe un scaun, pe scena, este o arta. Asta facem noi acolo, astfel ca spectatorul sa plece relaxat, multumit dupa ce cade cortina.
– Elevii dumneavoastra unde au ocazia sa se manifeste, sa se confrunte pe scena cu publicul, cu alte scoli?
– Este important sa mentionez participarea la Gala STAR, din 2010, unde am realizat cu Razvan Mazilu un spectacol aniversar si pentru sectia noastra de coregrafie de la Colegiul National « George Apostu », la implinirea a 20 de ani de cand s-a infiintat. Elevii mei au evoluat ca niste profesionisti, a fost o mare satisfactie pentru mine sa lucrez la acel spectacol. Copiii au pus in valoare talentul si tehnica dobandite in orele de curs, in sutele de ore de repetitii, ceea ce mi-a demonstrat ca avem potential, ca suntem pe un drum bun, cum am constatat si la spectacolele de sfarsit de an. In Festivalul International de Muzica Contemporana, impreuna cu Filarmonica «Mihail Jora» am realizat spectacole deosebite incepand cu cele dedicate sarbatorilor de iarna si culminand cu cele care au incununat lucrarile muzicale contemporane, cum ar fi “Ave” a compozitorului bacauan Liviu Danceanu. Experimentam, invatam tot timpul. Baletul nu este numai miscare, este un limbaj, traire, cultura muzicala, teatrala. Am facut un stagiu de pregatire in Dans clasic cu Mikhail Tchupakov, de la University of Utah, din SUA, in 2008 si el considera ca mai ales in arta noastra sunt multe de spus si la nivelul copiilor, ca trebuie incurajati sa iasa pe scena, sa consolideze acesta experienta pentru a fi constienti de ce trebuie sa muncesca mai mult atunci cand sunt mici, atunci cand semenii lor ies la joaca, stau la calculator. Eu sper sa avem si aici in Bacau o scoala de balet mai mare, cu profesori de talie internationala si de ce nu si competitii la acest nivel. Pana una alta va invit la spectacolele copiilor realizate cu prilejul sarbatorilor de iarna unde veti intalni ca intotdeauna personajele copilariei, ale povestilor si de ce nu ale idealurilor noastre.
Gheorghe Baltatescu
