Acasă Blog Pagina 4762

Locuinte in buricul targului cu zeci de mii de euro

    Camera Notarilor Publici a publicat noua grila de evaluare a apartamentelor, valabila in acest an. Preturile au mai intrat la apa fata de 2011. Cu putin peste 40.000 de euro se poate cumpara chiar un apartament cu patru camere, dar de confort III.

    Valoarea de circulatie a apartamentelor din municipiu a fost stabilita in urma unor expertize independente. Acestea vor sta la baza stabilirii tarifelor incasate de notari la incheierea unei tranzactii.
    Cei care doresc sa isi achizitioneze o garsoniera in municipiul Bacau pot sa dea intre 6.000 si chiar 21.000 de euro, in functie de zona si gradul de confort. Garsonierele confort I se vând cel mai mult cu 18.700 de euro in cartierul Bistrita Lac si in zona centrala (de exemplu, pe strazile 9 Mai, Aleea Parcului, Marasesti, Razboieni sau Unirii pâna la Autogara). In jur de 15.000 de euro costa o garsoniera in zona de nord a orasului, in Ansamblul Letea, in cartierul Cornisa II (strazi precum Frasinului, Carpatilor sau Tolstoi, pâna la calea ferata), Ansamblul Miorita, zona Garii, Bacovia, zona parcului si Ansamblul Alecsandri.
    Garsonierele confort II costa in zona centrala peste 13.000 de euro, in timp ce in sudul orasului costa intre 8.500 si 10.000 de euro, iar la nord in jur de 12.500 de euro.
    Apartamentele cu doua camere costa in medie 30.000 de euro, cu câteva mii de euro in plus sau in minus in functie de strada si gradul de confort. In centru un apartament de doua camere costa 34.000 de euro, dar scade pâna la 21.000 de euro, in aceeasi zona, dar confort III.

    Preturi la extrema

    Locuintele cu trei camere au un pret de pornire in centru de 46.000 de euro, in timp ce pe strada Letea acestea se pot cumpara cu 23.000 de euro. Si pe strada Stefan cel Mare, astfel de locuinte costa destul de mult: circa 38.000 de euro.
    Apartamentele cu patru camere costa intre 30 si pot ajunge chiar la 60.000 de euro in zona centrala. Pe strazile Vasile Alecsandri sau Aleea Parcului, Narciselor sau Bicaz costul unui astfel de apartament este de 38.000 de euro. Preturi comparabile cu cele din centru sunt in cartierul Bistrita Lac, aici un apartament cu patru camere având un pret de pornire de 51.000 de euro.

    Notarii fac precizarea ca apartamentele modernizate – adica cele care au centrala proprie, termopane, aer conditionat sau termoizolatie exterioara costa cu 5 pâna la 10 la suta mai mult.
    Andreea Gavrila

    Restantierii, lasati fara alocatie si ajutor

      Toate primariile pot, potrivit Codului Fiscal, sa acorde esalonari la plata datoriilor si, astfel, sa amâne suspendarea ajutoarelor, a alocatiilor de sustinere si a indemnizatiilor de crestere a copilului. Unele au suspendat, totusi, plata acestora catre familiile restantiere. Ele promit sa le repuna in drepturi in momentul când vor incepe sa-si plateasca din datorii.

      Recomandarea facuta de catre conducerea Ministerului Muncii de a acorda inlesniri la plata impozitelor si taxelor locale restantierilor, beneficiari de prestatii sociale, nu este agreata de catre toti primarii. Dovada sta faptul ca din cele 93 de primarii din judet 40 i-au comunicat Agentiei Judetene de Plati si Inspectie Sociala (AJPIS) Bacau un numar mai mare ori mai mic de suspendari la plata alocatiei de sustinere familiala, motivat de debitul inregistrat de catre cei in cauza la impozitele si taxele locale pe anul 2011. Cât priveste ajutorul social, 28 de primarii au decis suspendarea acestuia pentru mai multe ori mai putine familii indreptatite. Totusi, fata de jumatatea lunii februarie, situatia s-a imbunatatit considerabil. "La mijlocul lunii februarie, potrivit datelor furnizate de catre primarii, aveam 2.570 restantieri la plata taxelor si impozitelor dintre beneficiarii de ajutor social, alocatie de sustinere si indemnizatie de crestere a copilului, ceea ce insemna tot atâtea suspendari de drepturi, ne-a spus Cristina Ciobanu, directorul AJPIS Bacau. Acum sunt, in total, 1.086 suspendari."

      La mila primariilor

      Potrivit Codului Fiscal, primariile pot aproba esalonarea platii datoriilor la bugetul local, inregistrate de catre persoanele singure si familiile sarace. La cererea temeinic justificata, administratiile publice locale au competenta, conform Codului Fiscal, sa acorde inlesniri la plata obligatiilor bugetare, pentru persoane fizice si juridice. Astfel, primariile au dreptul legal sa esaloneze plata obligatiilor locale, a majorarilor de intârziere, sa amâne achitarea tuturor acestora ori sa dea scutiri sau reduceri ale impozitelor si taxelor. Prin urmare, beneficiarii de ajutor social, de alocatie de sustinere ori de indemnizatie de crestere a copilului, care au restante la plata impozitelor si taxelor locale pe 2011, ar putea sa primeasca in continuare drepturile cuvenite. Esalonarea la plata a datoriilor trebuie sa fie discutata si aprobata de consiliul local al fiecarui oras sau comuna. Acest lucru s-a facut la mai toate primariile, dar chiar daca hotarârea consiliului este favorabila, in unele localitati s-a trecut la suspendarea platii. In total sunt 714 suspendari de alocatii de sustinere, 155 de ajutoare sociale si 217, de indemnizatii de crestere a copilului.

      „Sa vina sa plateasca!”

      Dintre comune, Racaciuni, Agas si Scorteni au cele mai multe suspendari de alocatii de sustinere a familiei. In ianuarie, pentru luna decembrie, Primaria Racaciuni a achitat 364 alocatii de sustinere. In februarie a suspendat plata a 71. "Marea majoritate a suspendarilor sunt motivate de restantele la plata taxelor si impozitelor locale, ne-a spus Ion Ciciu, viceprimarul comunei Racaciuni. Avem mai multe fata de alte comune. Sa spunem ca noi am tratat problema cu un pic mai multa seriozitate. Cazurile au fost trecute prin consiliul local si acesta a aprobat esalonarea datoriilor. Vor fi repusi in plata si speram ca, astfel, având un venit isi vor achita esalonat si restantele." Din comuna Agas 54 din cele 300 familii indreptatite au ramas fara alocatie. "Li s-a aprobat esalonarea, dar tot le-a fost suspendata plata alocatiei de sustinere, pentru ca aceasta este legea si nu ne jucam cu ea. Unii au datorii de 30 sau 40 de lei, deci nu ar fi un efort asa de mare din partea lor sa le achite. Ii asteptam sa vina sa plateasca. Când vor incepe sa dea banii ii vom repune in plata", ne-a declarat Doru Merlusca, primarul comunei Agas. Legea este invocata si la Primaria Scorteni. Din aceasta localitate 50 dintre cele 102 familii indreptatite la alocatie de sustinere sunt in situatia de a nu mai primi aceasta prestatie sociala din cauza datoriilor la bugetul local. "Noi respectam legea, nu am discriminat pe nimeni, ne-a spus viceprimarul comunei. Dar sunt familii care nu au mai platit de sapte, opt sau noua ani! Ce sa le mai esalonezi datoriile? Iti trebuie apoi iar câtiva ani sa astepti sa-si plateasca ratele. Pe de alta parte, oamenii ar veni sa-si achite datoriile, dar nu au bani. Sunt foarte necajiti." Pentru cei carora nu li s-a aprobat esalonarea restantelor, conform noilor reglementari, plata ajutorului, a alocatiei de sustinere si a indemnizatiei de crestere a copilului se suspenda pâna la momentul in care ei isi sting datoria la bugetul local, achitarea prestatiei reluându-se retroactiv. Daca nu au platit datoria in termen de cinci luni, dupa expirarea acestei perioade inceteaza acordarea drepturilor respective.
      Elena Tintaru

      Consiliul Judetean s-a intrunit la Zemes

        Miercuri dimineata, la ora 5, locuitorii din Zemes au blocat drumul judetean 117, pentru a doua oara, fiind hotarâti de data asta sa nu cedeze. Prima actiune de blocare a circulatiei a avut loc luni, de la ora 12. Ieri, s-au trezit cu noaptea in cap si s-au adunat la intrarea in Zemes, cu gândul sa opreasca toate masinile. Cauza nemultumirii lor e starea jalnica a DJ 117. "Vom bloca drumul si mâine, si poimâne, cât va fi nevoie. Azi, am deschis «Festivalul Gropilor», editia I. Noi speram, totusi, ca problema sa se rezolve. Asa nu se mai poate. O masina care nu avea nicio defectiune la revizia din decembrie, acum e praf, trebuie inlocuit totul", a acuzat Mihai Stârpariu. Peste o suta de persoane au strigat si au agitat pancarte cu mesaje acide: "Atentie, gropi europene", "Un fleac, drum ciuruit!", "Festivalul gropilor" etc. Protestatarii l-au invitat la fata locului pe Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean, in speranta ca acest dialog se va incheia cu o solutie. Oamenii afirma ca de opt ani asteapta ca autoritatile sa-si aminteasca si de drumul Moinesti – Zemes – Bolatau. "Proiectul de 9 milioane de euro este supraestimat, afirma Mihai Stârpariu. De altfel, noi nu cerem reabilitarea DJ 117. Vrem doar sa fie frezat si compactat, ca sa arate ca un drum de tara si sa se poata circula pe el." Dragos Benea, presedintele CJ Bacau, arata ca, in realitate, locuitorii din Zemes nu vor cârpeli, vor sa li se modernizeze drumul. La protest a fost prezent si Constantin Scripat, prefectul judetului. Discutiile s-au purtat pe un ton ridicat si au fost presarate de acuzatii. Pâna la urma, s-a decis ca la ora 17 sa aiba loc o sedinta a CJ Bacau in Zemes. "Domnul prefect a fost cel care a anuntat ca a vorbit cu 15 consilieri judeteni, ne-a lamurit Dragos Benea. In aceasta situatie, i-am propus sa facem sedinta la Zemes, nu in turnul de fildes din Bacau, pentru ca la Zemes e problema". DJ 117 a fost predat, in 2011, Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) pentru a fi reabilitat in cadrul PNDI, numit si programul celor "10.000 de kilometri". Deocamdata, se stie doar ca licitatia pentru judetul Bacau a fost blocata. "Singurul lucru care se va face va fi o hârtie catre Guvern si Ministerul Dezvoltarii, in care vom solicita ca 50 de procente din costul reabilitarii drumului sa fie suportate de Guvern, 25 la suta de CJ Bacau si 25 la suta de CL Zemes, a declarat Dragos Benea. E singura hârtie pe care o semnez si o trimit."
        Silvia Patrascanu

        Programe speciale de 8 Martie

          Doar o parte din restaurantele si pub-urile din municipiu organizeaza mese festive de 8 Martie. Celelalte sunt deschise si isi asteapta clientii, cu preparate din cele mai diverse.

          Rezervarile au fost facute, iar astazi cuplurile dar si grupuri mai mari sunt asteptate sa sarbatoreasca doamnele intr-o atmosfera placuta, cu muzica buna si preparate la alegere. "Avem meniuri speciale pentru azi, iar de la ora 19 formatia va sustine un program artistic. Avem rezervari chiar si pentru grupuri de 20 de persoane. Si in timpul zilei vom avea preparate la comanda", a explicat managerul Hotelului President, Gabriela Popa. Bineinteles, chiar daca este o ocazie speciala, cei care tin post vor putea comanda un meniu special pe baza de preparate de post.
          Si la restaurantul Royal Garden s-au facut rezervari, dar aici nu se fac meniuri speciale. "Preparatele sunt la alegere, din meniul nostru. De la ora 17 va cânta si o formatie. Avem si rezervari, dar sunt locuri si la liber pentru cei care decid pe ultima suta de metri sa vina la restaurant", a explicat managerul.

          Petrecerea e amânata cu o zi

          La alte restaurante in schimb, 8 martie este o zi obisnuita. "Ne asteptam clientii ca in fiecare zi. Nu organizam mese speciale, ci fiecare isi poate alege preparatul dorit. Rezervarile sunt la nivelul celor de anul trecut", ne-a spus managerul restaurantului Hanovra.
          Nici la pub-ul Manhattan nu se organizeaza ceva special, dar organizatorii cred ca doamnele au decis sa amâne petrecerea de 8 martie pentru 9 martie, când formatia Feelings va fi gazda petrecerii. "Deja pentru vineri nu mai avem locuri. S-au rezervat toate. De 8 martie in schimb, mai avem locuri disponibile pentru doritori, iar meniul este unul bogat", ne-a spus managerul Andreea Clopotel.
          La Crimson Music Live, in schimb, astazi va concerta formatia Hara.
          Andreea Gavrila

          Cele mai frumoase flori pentru Ziua Femeii

            Comertul cu flori este, in aceste zile, in… floare. La colt de strada, in pasaje si in piete, negustorii si-au expus marfa si incearca sa atraga clientii sperând sa-si scoata investitia si un profit cât mai mare. Oferta este variata, clientii nu lipsesc, dar cei mai multi se orienteaza spre buchete ieftine. Comerciantii isi spun speranta in ziua de 8 martie, iar cei care au investit mult in flori le vor duce pe cele nevândute in pietele din Bucuresti.

            Ziua Femeii este o mana cereasca pentru comerciantii de flori, chiar daca vânzarile nu sunt in niciun an la nivelul asteptarilor lor. In ciuda crizei, a puterii de cumparare tot mai scazute, bacauanii gasesc resurse pentru a face o bucurie doamnelor si domnisoarelor dragi. Pe asta mizeaza si cei care au investit anul acesta in flori. Pe trotuare, in pasaje si pe tarabele din piete, oferta este bogata si variata. De la ghioceii firavi, adusi de prin alte zone ale tarii, unde s-au topit deja zapezile prin luminisul padurilor, la flori care se gasesc tot anul, ca trandafirii sau gerbera, toate invita cumparatorii sa le aleaga. Stelian Catiche a ales din Pasajul Revolutiei un buchet ochios pe care il va oferi medicului sau diabetolog. „Este o doamna foarte atenta cu mine, un pacient in vârsta de 88 de ani. Merita toata atentia. Sunt foarte surprins de cantitatea mare de flori din Bacau pentru a ceasta zi deosebita, a femeilor. Mi s-au parut scumpe buchetele, dar pentru o astfel de ocazie nu conteaza cât cheltuim.” Unii cumparatori stiu exact ce vor si nu se uita la pret. „Eu caut trandafiri grena pentru sotia mea, ne-a marturisit Nicolae Bujor. Sunt niste flori deosebite. Pentru cei dragi este firesc sa iei ce-ti place mai mult.” Stelian Preda cumpara florile preferate ale sotiei: trandafiri albi. „In fiecare an ii ofer de 8 martie aceste flori. Cu atât mai mult nu pot alege altceva anul acesta, când implinim 50 de ani de casnicie.”

            Emotii pentru comercianti

            Pentru comerciantii de flori, aceste zile sunt lungi, obositoare, dar si incarcate de emotie. „Speram sa vindem cât mai mult din marfa, ne-a declarat Codrin Olariu, care a ales ca loc de comercializare a florilor sale Pasajul Revolutiei. Avem foarte multe feluri de flori, dar mai cautate sunt lalelele, garoafele si trandafirii. Cel mai scump aranjament pe care l-am dat a costat 70 de lei.” Vecinul sau de taraba, Vasile Turcitu, este mai ingrijorat. „Daca nu vindem marfa asta, suntem la pamânt. Ne este frica. Azi merge greu. Poate pe 8 martie sa fie mai bine. Este cam frig si mi-e frica sa nu inghete florile. Lumea zice ca sunt scumpe si ca-i criza. Cu marfa ramasa o sa plecam spre Bucuresti, sa o vindem acolo.” Gheorghe Moraru vinde in Piata Centrala o mare varietate de flori. A observat ca multi cumparatori prefera sa cumpere si sa ofere plante la ghiveci, care vor inflori si in primaverile viitoare. „Avem zambile, Ciclamen, Begonia, diferite soiuri de trandafiri, flori frumoase si care se vând destul de bine. Pentru noi, cei care lucram in acest domeniu, care producem flori, acum incepe sa se vada munca noastra.”
            Doina Mincu

            Nevazatorii aleg „Miss Brandusa” si „Mister Ghiocel”

              Filiala Bacau a Asociatiei Nevazatorilor din România (ANR) organizeaza astazi, 8 martie, manifestarea "Oda femeii". Evenimentul are loc la sediul ANR Bacau si incepe la ora 9.30. Programul cuprinde un omagiu adus femeii, in debut, apoi competitia trimestriala "Legenda gimnasticii mondiale Nadia Comaneci", iar de la ora 11, concursul "Miss Brândusa" & "Mister Ghiocel". Pe parcursul zilei, nevazatorii si invitatii vor avea parte si de o serie de surprize. Ultimul concurs din cadrul manifestarii este "Culinaria Art", in cadrul caruia va fi desemnata "Miss Mucenicul". (S.P.)

              „O dulce si duioasa Mama”

                Astazi, de la ora 11,00, Palatul Copiilor Bacau si Inspectoratul Scolar Judetean Bacau organizeaza, in sala Teatrului „Prospero” a Palatului Copiilor, spectacolul tematic „O dulce si duioasa Mama”, dedicat zilei de 8 Martie. Programul manifestarii va contine recitaluri de muzica usoara si populara, realizate de eleviii ce frecventeaza cercurile de muzica din cadrul Palatului Copiilor, precum si o expozitie de martisoare si obiecte realizate de copiii ce frecventeaza cercurile de arta textila si desing vestimentar. Invitati speciali la aceasta manifestare vor fi batrânii de la Caminul pentru Persoane Vârstnice Bacau. (D.V.)

                Cartier in bezna

                  Locuitorii din sudul Bacaului, mai exact, cei de pe Proiectantului, Electricienilor si Bicaz, nu mai au iluminat public de peste o saptamâna. De la ora 19, zona e scufundata in bezna. Oameni se tem de haitele de câini, dar si de hoti. Pe termen scurt, solutia e una singura: sa circule si ei in grup!

                  Bacauanii de pe Aleea Proiectantului, Electricienilor si ultima portiune a strazii Bicaz nu mai au iluminat public de vreo zece zile. Pe strada Electricienilor e aprins un singur bec, cel din apropierea intersectiei, iar pe Proiectantului, niciunul. Intuneric total. Abia daca poti vedea la trei-patru metri in fata ta. Daca nu ar fi luminate ferestrele apartamentelor n-ai crede ca te afli intr-un oras. "Sunt foarte multe masini parcate, iar strada e ingusta. Nu se poate trece si sunt o droaie de câini", se plâng locatarii. Oamenii sunt convinsi ca municipalitatea vrea sa reduca cheltuielile si opreste intentionat furnizarea energiei electrice, asa cum se intâmpla pe vremea lui Ceusescu, când primeam curent cu portia. "Chiar e o problema, mai pleci la cumparaturi si te intorci pe intuneric, spune Maria Aparaschivei. Ce faci? Asa-s vremurile, se face economie".

                  „Nu stii cine iti da in cap!”

                  Doar farurile masinilor aflate in trecere mai lumineaza, uneori, aleile dintre blocuri. Locuitorii care se intorc de la serviciu se tem de haitele de câini aflate in cautare de hrana si merg in grup. "Iluminat, aici si acolo, nu avem de vreo doua saptamâni. Vedeti ca e cu pauze. Saptamâna asta se face economie in cartierul nostru, probabil ca saptamâna viitoare va fi alt cartier la rând", spune Claudiu Carp. Oamenii sustin ca patrupedele dau târcoale tomberoanelor, iar la ore mai târzii devin de-a dreptul periculoase si ii ataca pe indraznetii care incearca sa scurteze drumul printre blocuri. "Sa veniti de la autobuz, din partea aceea, sa vedeti cum e", ne invita Claudiu Carp, nemultumit. Locuitorii de pe Aleea Proiectantului nu se tem doar de câinii fara stapân, ci si de hoti. La adapostul intunericului se poate intâmpla orice. Poti fi atacat, lasat fara portofel si sacosa sau chiar ranit. Unii dau vina pe Primaria Bacau, altii sustin ca Electrica ar trebui sa remedieze situatia. "E deranjant! Noaptea mergi pe strada si nu stii cine se apropie si iti da in cap, acuza Vasile Turculet. De o saptamâna nu avem lumina. Daca veniti un pic mai târziu gasiti, aici, 20-30 de câini. Sunt periculosi, nu au stapân, sunt flamânzi…" Asta-i situatia, sustine barbatul, "platim taxe, impozite pe drumuri, dar nu primim nimic in schimb, iar strazile sunt cum sunt!"
                  Silvia Patrascanu

                  Vama a confiscat tone de bautura de la Vinalcool Bacau

                  Circa 26.000 de sticle de bauturi spirtoase, specifice turcilor, au fost ridicate, ieri, de inspectorii vamali din Bacau de la societatea Vinalcool. Marfa se afla sub sechestru de aproape sapte ani. In perioada urmatoare, produsul va fi supus unor analize de laborator si daca trece testul calitatii va fi scos la vânzare de Directia Generala de Finante Publice Bacau.

                  Dupa aproape sapte ani de când o cantitate importanta de alcool, ramasa pe stoc in magaziile societatii Vinalcoolm, si care nu mai putea fi valorificata deoarece era produs accizabil fabricat inainte de intrarea in vigoare a Codului Fiscal din 2004, inspectorii vamali au trecut miercuri la confiscarea marfii. Este vorba despre 26.000 de sticle cu bautura spirtoasa specifica turcilor care ar putea fi gasita la raft, daca se dovedeste ca nu s-a alterat si poate fi consumata. “Datorita unor probleme de legislatie, odata cu aparitia Codului Fiscal in anul 2004, produsele accizabile care au fost realizate inainte de acest moment au ramas pe stoc si obligatia antrepozitarilor era ca pâna in decembrie 2004 sa le valorifice. Ce nu s-a valorificat a ramas pe stoc insa societatea nu a putut fi actionata in vederea ridicarii acestor produse deoarece a intrat in procedura judiciara de faliment si insolventa, situatie care si-a clarificat-o la sfârsitul anului 2011. Am stat de vorba cu conducerea societatii, a inteles care este situatie motiv pentru care am convenit impreuna sa luam marfa”, a spus Valentin Grosu, directorul Vamii Bacau.

                  Confiscata dupa sapte ani

                  Directorul societatii le-a deschis usile pentru a ridica marfa, care in toti acesti ani a stat sub lacat. „Sunt niste stocuri de bauturi care au fost produse de catre actionarul majoritar turc in anul 2001-2002. Este vorba despre o bautura spirtoasa facuta dupa o reteta de a dânsilor cu destinatia catre export. Au trimis in Germania si apoi si in Turcia, 26.000 de sticle. Conform legii de atunci, orice produs care pleca la export, in termen de 90 de zile trebuia trimisa valuta. A trecut perioada, banii nu au ajuns si am facut o adresa in care le-am spus ca-i fac direct raspunzatori daca nu returneaza alcoolul”, a explicat Dan Mandrea, directorul Vinalcool Bacau. Partenerii turci au trimis marfa inapoi in tara, iar directorul spune ca firma a trebuit atunci sa suporte si toate costurile cu transportul si depozitarea in portul Constanta. Marfa a ajuns in cele din urma in curtea societatii bacauane dar nu a mai apucat sa fie valorificata. O sticla de alcool a fost evaluata la circa 50-60 de lei, in functie de gramaj, insa cei de la Vama spun ca vor trebui sa mai umble la pret daca vor sa le vânda. Valoarea totala a marfii se ridica la 5 miliarde de lei vechi, bani ce vor ajunge la bugetul de stat. (Geta P.)

                  Strada Chimiei – din nou plina de gropi

                    Circa 4.000 de masini si tiruri tranziteaza zilnic strada Chimiei. Cu un astfel de trafic, nu este de mirare ca artera arata din ce in ce mai rau. Dar, nici municipalitatea nu se preocupa de starea acestei strazi. Aici stratul subtire de asfalt a disparut aproape imediat ce a fost turnat. De doi ani de zile de când nu s-a mai intervenit in zona, gropile au redevenit o problema.

                    O artera intens circulata, dar prea putin ingrijita de primarie. Este vorba de strada Chimiei acolo unde acum doi ani s-a asfaltat tot pentru ca gropile ajunsesera sa masoare centimetri buni. Artera se degradeaza insa de la o zi la alta, pe masura ce mii de masini, si in special tiruri, folosesc aceasta ruta pentru a evita centrul. Soferii ar vrea sa economiseasca timp, dar sfârsesc prin a-si face mai multi nervi. "Este groaznic. Si mai grav este ca nu stiu daca am vazut vreodata reparatii. Ne omorâm masinile! Cred ca ar trebui facut ceva, ca totusi taxele ni le platim, la zi, e foarte important sa spun asta! Trebuie sa primim ceva inapoi, ca cetateni", este de parere bacauanul Dumitru Vrânceanu. "Este un drum prost! L-au asfaltat in ghilimele, mai mult au acoperit cariile drumului, dar tot denivelat este. Au acoperit ce era mai grav, dar tot rau este de circulat pe el", spune amarât si Catalin Sandu.
                    Si nu este singura artera pe care soferii o catalogheaza ca fiind deplorabila. "Se merge prost pe Chimiei. Este mai bine decât ma asteptam totusi. Sunt alte artere si mai proaste. Pe Milcov, de exemplu, este jale, nu s-a facut nimic de ani de zile. Au pus numai petice, petice si atât", sustine Marcel Mustihan.
                    Strada Chimiei a fost reparata ultima data in vara anului 2010. La un calcul simplu, de atunci, strada Chimiei a fost tranzitata de aproximativ 2 milioane de masini.
                    Aceasta artera, ca si cele asfaltate odata cu ea in aceeasi vara, isi arata abia acum adevarata calitate. Toate pe nervii soferilor. (D.C.)

                    Locuintele mai multor suspecti, rascolite de politisti

                      Intr-o singura zi, politistii au efectuat 15 perchezitii la domiciliile mai multor suspecti de furt din localitatile Hemeius, Margineni, Magura, Luizi Calugara, Cleja, Plopana si Târgu Ocna. In total, 18 persoane au fost conduse la audieri, iar doi dintre ei au fost retinuti pentru 24 de ore. Cea mai mare lovitura au dat-o doi barbati, din Cleja, care au intrat intr-o locuinta de unde au sustras bijuterii din aur in valoare de peste 40.000 de lei, bunuri pe care le-au vândut ulterior in Adjud si Focsani. Alti trei tineri din comuna Pirjol erau cautati pentru furtul a sapte butelii cu gaz, in valoare de 1.600 de lei, sustrase dintr-o societate din comuna Margineni. Doi dintre suspecti au fost prinsi in municipiul Târgu Secuiesc, cu ajutorul politistilor din Covasna. Acestia au fost retinuti pentru 24 de ore si vor fi prezentati procurorilor cu propunere de arestare preventiva. (G.P.)

                      Un viscol de un milion de euro

                        Anul acesta, iarna a venit târziu, dar bine. Viscolul din februarie s-ar putea sa ne coste mai mult decât toata iarna trecuta. In 2011-2012, lucrarile vor ajunge la 1100-1200 euro/km. Seful SPJD afirma ca toti cei 935 km au fost deszapeziti. Asta ar insemna 1.122.000 de euro, adica in jur de 48 de miliarde de lei vechi.

                        Deszapezirea drumurilor din judetul Bacau este realizata de firma Tehnostrade SA, a lui Dorinel Umbrarescu, in baza unui contract cadru cu durata de 4 ani, incheiat in 2008. Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Bacau, afirma ca tocmai din acest motiv nu au fost probleme cu deszapezirea. Sa faci licitatie in fiecare an inseamna sa pierzi câteva luni, iar daca rezultatul este contestat, lucrarea poate fi blocata inca 30 de zile. La licitatia din 2008 s-au prezentat Tehnostrade, care a propus 56 la suta din pretul estimat de CJ Bacau, si Pa & Co, care a venit cu 90 la suta. Lucrarile de deszapezire sunt efectuate iarna, facturate in martie-aprilie si platite de CJ Bacau prin august-septembrie, mai exact, cu o intârziere de 3-4 luni. S-a intâmplat ca ultima transa sa fie de 10 miliarde si sa fie achitata abia in iarna urmatoare. E un risc pe care firma si l-a asumat având in vedere avantajele unui contract pe termen lung, care ii confera siguranta si care ii aduce bani si atunci când nu ninge. "Cu toate ca au fost foarte multe discutii legate de plata facturilor, as aprecia activitatea Tehnostrade de la buna la foarte buna", a afirmat Dragos Benea, adaugând ca se declara multumit de modul in care s-a intervenit in cei patru ani de contract, dar si in 2012, când am avut o "iarna puternica". Nu la fel de multumiti au fost contribuabilii. Au existat numeroase reclamatii privind drumurile din zonele Sascut, Urechesti, Podu Turcului, Huruiesti. "La orice deszapezire exista plângeri, a afirmat Dragos Benea. Cu atât mai mult intr-o iarna ca aceasta. Nu poti sa abordezi 1000 de kilometri de drum in aceeasi masura."

                        O disputa cu „miros electoral”

                        Nici prefectul Constantin Scripat nu a fost multumit de felul in care s-a actionat in judet. El a afirmat public ca va ancheta modul in care s-a efectuat deszapezirea, in iarna asta, dar si cum au fost cheltuite cele 10 miliarde primite de la CJ Vrancea, anul trecut. Dragos Benea sustine ca nu s-a primit niciun leu, in 2011, de la CJ Vrancea. "Abia astept sa se constituie comisia si sa faca verificarile. As vrea sa se verifice ieri, daca s-ar putea. Poate sa verifice orice vrea din tot ce s-a facut in cei patru ani cuprinsi in contractul cu firma de deszapezire", declara presedintele CJ. Ca reactie la criticile prefectului, Dragos Benea afirma ca ce s-a intâmplat in catunul Palanca din comuna Huruiesti, unde locuitorii au fost salvati de jandarmi, "chiar este o problema a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta", si nu a Serviciului Public Judetean de Drumuri (SPJD). Cât priveste acuzatiile aduse de Constantin Scripat cu privire la faptul ca a lipsit de la sedintele CJSU, Dragos Benea afirma ca el a fost prezent in teren si ca CJ Bacau a fost reprezentat la absolut toate intâlnirile comitetului. "Pentru mine, tot ce s-a intâmplat are miros electoral. Eu am judecat corect, mi-am vazut de treaba si asa voi face in continuare", afirma Benea.

                        SPJD verifica 935 km cu 15 angajati

                        Lucrarile de deszapezire sunt platite in baza situatiilor zilnice inaintate de Tehnostrade catre SPJD Bacau. Teoretic, SPJD ar trebui sa verifice daca datele raportate corespund realitatii. Ca sa verifice deszapezirea a 935 km de drum, serviciul respectiv are 15 angajati. Pare imposibil. "E foarte greu, dar trebuie sa-i controlam si o facem. Când ninge, stam toata ziua in teren", sustine Valentin Palea, directorul SPJD Bacau. Recunoaste, totusi, ca verificarea se face prin sondaj, iar uneori si prin culegere de date. Valentin Palea sustine ca, in iarna asta, au fost deszapeziti toti cei 935 km de drumuri din administrarea CJ Bacau. "Noi am actionat pe toate drumurile. Initial, am intervenit pe drumurile cu viabilitate de gradul II, care fac legatura cu centrul comunelor, apoi pe cele de nivelul III si IV." In iarna 2009-2010, CJ Bacau a platit pentru deszapezire 30 de miliarde, iar in 2010-2011, 35 de miliarde. Cu siguranta, anul acesta valoarea facturilor va creste, spune Palea. "Costul pe kilometru, in iarna 2010-2011, a fost sub 1000 de euro, vorbim de preturi fara TVA, de trei ori mai putin decât la drumurile nationale (DN), unde s-a apropiat de 3.000 de euro", arata Valentin Palea. Unele analize arata ca dezapezirea DN a costat 4812 euro/km, anul trecut. Si fata de alte judete am iesit mai ieftin: CJ Vrancea a platit 1500 euro/km, iar CJ Iasi, 1100."

                        Vom plati cu 13 miliarde mai mult

                        Tariful prevazut in contractul incheiat de CJ Bacau cu Tehnostrade este de 40 lei/ora la "asteptare", adica pentru perioda in care utilajele stau in garaj, pregatite sa intervina, iar pentru actionare, 100 lei/ora. Pentru asteptare se factureaza 8 ore pe zi, spre deosebire de drumurile nationale, unde firma este platita 24 de ore din 24. Tarifele sunt valabile pentru raspânditoare si masinile cu lama. Pentru utilajele grele nu se plateste "asteptarea", ci doar interventia, iar tariful este de 70 lei/ora pentru o vola, 50 lei – autogreder, 90 lei – trailer si 200 lei/ora pentru autofreze. "Aceste utilaje actioneaza numai la solicitarea noastra expresa, arata Valentin Palea. Deoarece, in iarna 2011-2012, acestea au fost folosite mai intens, valoarea lucrarilor va creste la 1100-1200 de euro/km." Alte judete vor plati mai putin, unele pentru ca au mai putine drumuri, altele pentru ca au tarife mai mici pentru "asteptare". Astfel, in Iasi, deszapezirea DJ va costa 3,7 milioane de lei, adica 850.000 de euro, iar in Ialomita, care are doar 507 km de drumuri, 2,2 milioane de lei (505.000 euro). In judetul Bacau, deszapezirea drumurilor aflate in administrarea CJ ar putea costa, plecând de la estimarea efectuata de SPJD asupra costului pe kilometru, 1.122.000 de euro, ceea ce ar insemna 48,8 miliarde de lei vechi.

                        Jumatate din drumuri sunt de gradul II

                        Conform planului de combatere a inzapezirii si poleiului, aprobat de consilierii judeteni in sedinta din noiembrie 2011, drumurile sunt clasificate pe nivele de viabilitate, in functie intensitatea traficului. Din 935,2 km, cât are CJ Bacau in administrare, 436,39 km au viabilitate de nivelul II, 398,26 km, de nivelul III, iar 100,6 km, de nivelul IV. Planul de combatere a inzapezirii a stabilit si cantitatile minime de material antiderapant care trebuie imprastiate pe carosabil, precum si sectoarele in care drumurile judetene vor fi protejate cu parazapezi, pentru a preveni blocarea lor cu troiene. Serviciul Public Judetean de Drumuri (SPJD) Bacau a impartit judetul in cinci zone, fiecare având o baza de deszapezire. S-a tinut cont de distanta fata de primarii si de centrul unitatilor administrativ-teritoriale, de cât de importante sunt drumurile comunale din zona si de posibilitatea ca de la baza deszapezire sa se poata ajunge foarte repede la drumurle cu viabilitate de gradul II.

                        Parazapezi pe 0,5 la suta din drumuri

                        Specialistii sustin ca prezenta parazapezilor si a perdelelor vegetale injumatateste costul lucrarilor de deszapezire. CJ Bacau are 4 km de parazapezi, majoritatea in Tamasi, Racaciuni, Sarata, Buhoci, Caiuti, Oituz, Bârsanesti. Fata de 935 km, cât are reteaua judeteana de drumuri, 4 km reprezint 0,5 la suta. E extrem de putin. "Da, e putin, dar acestea au fost posibilitatile, afirma Valentin Palea. In fiecare an am achizitionat parazapezi, din 2008 incoace. E nevoie de bani. Daca am reusi sa mai luam inca pe atât, costurile ar scadea simtitor in iernile cu zapada si vânt moderat." Cât priveste perdelele forestiere, seful SPJD Bacau sustine ca nu sunt cea mai buna solutie, mai ales ca proprietarii au fost pusi in posesie pâna la marginea soselelor.

                        Deszapezire urmarita cu GPS-ul

                        Alte administratii dau mai putini bani firmei de dezapezire deoarece nu platesc tarif de stationare a utilajelor in parcul auto sau de "asteptare", cum mai este numita lipsa de activitate. De exemplu, in Sectorul 4 al Capitalei se platesc doar orele in care "lama" este in functiune. Utilajele au GPS iar facturile sunt calculate in functie de numarul orelor in care se curata zapada, de calitatea lucrarilor si distanta parcursa. Ar fi o idee pe care administratia judetului ar putea sa o imprumute, având in vedere ca in 2012 contractul cu Tehnostrade se va incheia si lucrarile de deszapezire vor fi scoase la licitatie. In unele tari dezvoltate din UE, autoritatile au propriul parc de utilaje, acestea nefiind folosite doar la deszapezire, ci si la lucrarile de constructie sau amenajare a spatiilor publice. Am putea invata de la strainii care deszapezesc mai repede, mai bine si mai ieftin. Canadienii reusesc sa aduca drumurile de categoria A "la negru" dupa prima zi de viscol, japonezii taie coridoare in zone cu zapada de zece metri, iar noi nu reusim sa curatam strazile pe toate benzile nici in doua saptamâni.
                        Silvia Patrascanu

                        Un cadou de ziua lor

                          Doamnele de la Caminul pentru Vârstnici au primit ieri vizita micutilor de la Gradinita 31. Acestia le-au incântat cu poezii si cântece dedicate mamei si le-au amintit astfel de propriii nepoti si copii.

                          Vizita prescolarilor face parte din proiectul "Oameni de lânga noi", initiat acum doi ani. In acest timp, micutii i-au vizitat de mai multe ori pe batrâni si le-au adus o mica bucurie de fiecare sarbatoare mare.
                          "Am inceput acest proiect cu scopul de a-i ajuta pe copii sa fie mai aproape de cei care au nevoie de ei, sa le deschida usa si din putinul lor sa ofere un mic dar pentru toti", a explicat educatorul Anisoara Matei, organizator. "Este o mare bucurie pentru noi si beneficiarele noastre sa primeasca acesti copilasi draguti care sunt ca niste ghiocei. In ochii lor am observat incântare, lacrimi, multa bucurie", a spus Nicoleta Ciubotaru, asistent social la Caminul de Batrâni.
                          Doamnele au ascultat rabdatoare versurile si i-au raplatit pe copii cu aplauze dupa fiecare moment. "Exceptional a fost. Nici nu ne-am asteptat. Le multumim ca ne-au luat in seama, ne-am incarcat bateriile un pic", a spus Felicia Simileac, beneficiar la centrului. La vederea copiilor, doamna Cornelia Ilie si-a amintit de proprii nepoti. "Am si eu o stranepoata care implineste un an, am si cinci nepoti. Sunt o bunica fericita. Ingerasii imi plac, sunt dragalasi nu pot sa nu imi dea lacrimile când ii vad", spune femeia. In final, cei mici le-au oferit flori confectionate chiar de ei insisi si le-au urat de 8 Martie Sanatate si La multi ani.
                          Andreea Gavrila

                          Ansamblul „Busuiocul” omagiaza femeia

                            Ansamblul Folcloric "Busuiocul" din Bacau, in colaborare cu Teatrul Municipal "Bacovia", ii invita pe bacauani la un eveniment artistic care vesteste primavara si va fi dedicat Zilei internationale a femeii. Spectacolul va avea loc astazi, incepând de la ora 16.00, in sala Teatrului Municipal. "Sunteti bineveniti, asadar, la spectacolul «Sub cer cu cântece si flori», prin care dorim sa ilustram adevarul ca «Mai regina decât floarea, doar femeia poate fi»”, ne anunta directorul Petre Vlase, initiatorul evenimentului. Isi dau concursul Ansamblul Folcloric "Busuiocul", Clasa de balet a Liceului de Arta "George Apostu", coregrafia Simona Baicu, si Ansamblul coregrafic "Fiesta" al Lilianei Samoila. Solistii vocali vor fi Georgiana Paduraru, Ana Maria Rebegea, Bianca Timpu, Nicoleta Lela, Silvia Juverdeanu, Alin Popa, iar instrumentisti, Costel Gogan (caval, fluier), Gheorghe Pascal (nai), Costel Babasa (vioara), Miruna Rotaru (nai), Alexandra Preser (nai). Prezentatori vor fi actorii Dana Vrinceanu si Bogdan Matei. (Silvia P.)

                            Eroine in fiecare zi: Copiii sunt cel mai frumos cadou

                              Nu au nevoie de diplome, poate nici macar nu primesc un simplu „multumesc” pentru ceea ce fac in fiecare zi. Cu toate acestea, continua sa faca aceleasi sacrificii si gesturi tandre. Este vorba de mame, a mea, a fiecaruia dintre noi. Pe acestea le aniversam, din pacate, doar pe 8 Martie. Pentru ele, a fi mama este o provocare si o sarcina de fiecare zi. Pentru ceilalti, sacrificiile lor sunt importante doar de Ziua Femeii.

                              In curtea scolii, zilnic, zeci de mame ii asteapta pe cei mici. Instantaneu, vazându-i iesind pe usa, fata li se lumineaza si deodata uita de toate problemele. Asculta cu rabdare cum si astazi cel mic a mai invatat o litera sau a descoperit in sfârsit necunoscuta din ecuatia aceea grea de matematica. De ziua lor, pe 8 Martie, aceste mame sunt tot in curtea scolii, asteptând sa sune clopotelul.

                              Andreea Gavrila

                              "Mi-am inceput dimineata cu copiii, la scoala. Dupa-amiaza o continui cu prietenele si colegele", ne spune Anca Cercelaru. "Copii sunt in centrul atentiei mele. Eu am doua fete mari, una este aici si cealalta la Bucuresti. Nu este greu sa fii mama, dar in ziua de azi tentatiile sunt mari. Mass-media promoveaza non-valorile. Nu se mai pune accentul pe lectura, timpul liber cu copiii. Nici timp nu mai este atât de mult pentru ca parintii se preocupa cum sa strânga bani sa puna ceva pe masa copiilor", este de parere doamna Anca.

                              "Imi pare bine ca am copii, patru baieti si o fata. Mai am si doi nepoti – o familie mare. Sunt bucuroasa ca sunt mari si muncesc, dar as vrea sa fac mai mult pentru ei. Nu imi permit de multe ori sa ii ajut pentru ca nu am bani, dar tin mult la ei", marturiseste si mama Aurelia Vasilas.

                              "Copiii sunt cadoul cel mai frumos pentru o mama si pentru parinti in general. Chiar daca este dificil, este frumos sa avem grija de ei. De aceea de 8 martie sunt tot cu ei", spune si Georgeta Corcos.

                              "Nu exista discutie, copilul este cea mai mare bucurie. Nu este atât de greu sa-l hranesti sau sa-l imbraci, cât sa il educi. Ca sa ajunga om este greu", explica Florentina Ionita. "Nu mai este ca atunci când eram noi copii, aveam un altfel de respect pentru parinti, stiam poate si de frica, acum totul e psihologic. Trebuie sa stii cum sa iei copilul. Scopul nostru in viata este sa ajungem sa ne vedem copiii cât mai bine, altceva nu stiu ce ne-a mai ramas", mai spune doamna Florentina.

                              Salarii mai mici in ianuarie

                              In luna ianuarie 2012, in majoritatea activitatilor din sectorul economic, nivelul câstigului salarial mediu net a fost mai mic decât in luna decembrie 2011, când s-au acordat premii ocazionale ori s-au realizat productii si incasari mai mari. Diferenta este de 187 de lei, in ianuarie salariul ajungând la 1467 lei. Cele mai semnificative scaderi ale câstigului salarial mediu net, pe de alta parte, s-au inregistrat astfel: cu 24,3% in fabricarea calculatoarelor si a produselor electronice si optice; intre 20% si 23% in fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice, telecomunicatii, activitati de editare. Valorile cele mai mari ale câstigului salarial mediu net s-au inregistrat in intermedieri financiare, iar cele mai mici in hoteluri si restaurante – 852 de lei.
                              In sectorul bugetar, scaderi s-au inregistrat in invatamânt, cu 2,6 la suta, sanatate si asistenta sociala – cu 1,7 la suta. In administratie publica in schimb s-a inregistrat o usoara crestere a câstigului net fata de luna decembrie, cu 0,2 la suta, ca urmare a acordarii de sume restante.
                              A. Gavrila

                              Bolile respiratorii nu dau inapoi

                                Infectiile respiratorii sunt, in continuare, cele mai raspândite dintre afectiunile cu care se prezinta bacauanii la medic. Usoara incalzire a vremii nu a dus si la o scadere a numarului de cazuri. Intr-o singura saptamâna au fost diagnosticate cu infectii acute ale cailor respiratorii 1543 de persoane, dintre care aproape 500 de copii cu vârsta sub un an. Dintre acestia, 82 au fost spitalizati deaorece starea lor de sanatate nu permitea tratarea la domiciliu. Pneumonia si bronhopneumonia au fost depistate in 527 de cazuri, dintre care 153 de copii mici. Din cei 139 bolnavi internati cu acest diagnostic, 47 aveau vârsta sub patru ani. Medicii atrag atentia asupra faptului ca variatiile de temperatura favorizeaza bolile respiratorii, la fel ca si renuntarea brusca la hainele groase, de iarna. (D.M.)

                                Masina burdusita cu tigari de contrabanda

                                  Politistii de la Investigarea Fraudelor l-au depistat pe Constantin O. (47 de ani), din comuna Letea Veche, care avea in masina 930 de pachete de tigari aduse din Republica Moldova si pentru care nu avea acte de provenienta. Marfa a fost confiscata, iar pe numele acestuia s-a intocmit dosar penal pentru evaziune fiscala si detinere de produse accizabile in afara antrepozitului fiscal. Oamenii legii l-au retinut pentru 24 de ore si il vor duce in fata unui procuror cu propunere de arestare preventiva. (G.P.)

                                  Mesaj din Germania de la Andrei Cristea: „FCM Bacau merita sa revina in Liga I”

                                  Fostul atacant bacauan Andrei Cristea, actualmente legitimat la Karlsruhe – Germania, continua sa tina pumnii echipei care l-a lansat in fotbalul mare

                                  Andrei Cristea. Copilul teribil al fotbalului bacauan. La 16 ani intra in prima echipa a FCM Bacau, la 18 ani isi facea debutul in Liga I, iar la 20 invingea, de unul singur, Valencia, proaspata câstigatoare a Super Cupei Europei. Acum, Andrei Cristea are 27 de ani, evolueaza in Germania, la Karlsruher SC si se recupereaza dupa o accidentare la genunchi care i-a tinut pe fanii "albastrilor" cu sufletul la gura. "Echipa este in dificultate fara Cristea. Are mare nevoie de golurile sale", au notat ziarele nemtesti, facând referire la cele noua goluri marcate de Andrei in returul trecut, care au mentinut-o pe KSC in Zweite Bundesliga. La fel ca in sezonul 2010-2011, echipa pregatita de Jorn Andersen se afla din nou in impas. Ocupa penultima pozitie in clasament si asteapta come-back-ul "salvatorului" sau. Golgeterul de acum doua editii al Ligii I trage tare la antrenamente, isi incurajeaza in permanenta coechipierii, iar in timpul liber cauta pe net rezultatele FCM Bacau. "Indiferent de locul in clasament sau de divizia in care evolueaza, FCM ramâne echipa mea de suflet", spune Andrei Cristea. Marturisirea isi gaseste ecoul intr-o intâmplare povestita de tatal sau, Aurel Cristea: "Intr-o zi, pe când avea vreo 11-12 ani, Andrei a venit acasa extrem de entuziasmat. Fusese copil de mingi la un meci al Bacaului si a strigat de cum a intrat pe usa: «Auzi, tati, astazi i-am dat mingea lui Pavel. Lui Pavel, tati! Iti vine sa crezi?» La mai bine de 15 ani distanta, Andrei Cristea repune mingea in joc. De data aceasta, cu ajutorul unui mesaj. Adresat intregii echipe a "galben-albastrilor", care se pregateste de startul returului: "Baieti, va doresc sa câstigati cât mai multe meciuri in acest an. Si sa nu uitati ca FCM Bacau merita sa revina in Liga I".

                                  Consultat de medicul lui Bayern

                                  – Andrei, cum decurge recuperarea dupa accidentarea suferita?
                                  – Ce a fost mai greu a trecut. Acum ma simt bine, ma antrenez zilnic, inclusiv cu mingea, dar nu se pune inca problema sa intru la jocuri. Trebuie sa lucrez in continuare la rezistenta si la elasticitatea genunchiului, ca sa nu risc nimic atunci când voi reveni pe teren.
                                  – Medicii ce spun?
                                  – Sunt multumiti de modul in care ma prezint. Am facut recent si un control la Munchen, la doctorul lui Bayern, iar rezultatele sunt OK. Important este sa nu sar etapele si sa nu grabesc lucrurile din dorinta de a reintra cât mai rapid in circuitul competitional. E nevoie de rabdare.
                                  – Dar echipa are nevoie de tine, iar suporterii te asteapta….
                                  – Intr-adevar, Karlsruhe trece printr-o situatie grea si nici mie nu-mi e usor când vad ca nu pot sa-mi ajut echipa. N-am insa ce face; pâna nu ma fac bine complet, ramân pe margine, chiar daca asta inseamna sa ratez o buna parte din retur.

                                  A dat totul si a primit totul

                                  – Apropo de retur; sâptamâna viitoare se reia si campionatul ligii secunde de la noi. In prima etapa, FCM Bacau joaca la Constanta, impotriva Farului.
                                  – E meci tare! Le tin pumnii baietilor; poate incep cu o victorie in deplasare. Imi amintesc de o victorie a noastra la Constanta. Eu eram la inceput, aveam vreo 19 ani si am câstigat cu 3-0. Antrenor la noi era Ilie Dumitrescu, iar in echipa evoluau jucatori precum Narcis Raducan, Cursaru, Ciocoiu, Fane Apostol, Pitu… Mama, ce vremuri!
                                  – Frumoase?
                                  – Putin spus frumoase! Sunt vremuri de neuitat, cel putin pentru mine. Atunci când ma gândesc la perioada in care jucam la FCM Bacau simt ca mi se umezesc ochii.
                                  – Nu exagerezi?
                                  – Deloc; e cât se poate de adevarat. La Bacau am dat totul si am primit totul. La fel mi s-a intâmplat si la Iasi, unde suporterii m-au iubit, de asemenea, nespus, facându-ma sa ma simt unul de-al lor. FCM Bacau si Poli Iasi vor ramâne mereu in sufletul meu.
                                  – Cu cine tineai când erai mic?
                                  – Ce intrebare e asta? Cu Bacaul! Când eram copil, cel mai mare vis era sa ajung intr-o buna zi sa joc in prima liga cu FCM Bacau. De câte ori trecea autocarul echipei pe lânga blocul meu, alergam sute de metri dupa el si apoi ma laudam la toti prietenii si vecinii ca i-am vazut pe Scânteie sau pe Jercalau.

                                  A dormit cu tricoul galben-albastru!

                                  – Care este cea mai placuta amintire din perioada in care ai jucat la FCM?
                                  – Debutul in prima liga! Implinirea marelui vis. Era in ultima etapa a sezonului 2001-2002; de-abia implinisem 18 ani. L-am inlocuit pe Catalin Cursaru in minutele de final ale partidei cu Gloria Bistrita. A fost ca o predare de stafeta; Cursaru iesise golgeterul campionatului in acel an, asa cum aveam sa ajung si eu mai târziu. In primele doua-trei nopti de dupa meciul de debut am adormit cu greu, spre ziua. Si asta nu-i nimic!
                                  – Ce altceva ar mai fi?
                                  – Iti spun, dar sa nu râzi: in noaptea de dupa jocul cu Bistrita, m-am culcat cu tricoul de joc pe mine. Tin minte ca m-am dus la Baba (n.r. – Viorel Catineanu, magazinerul echipei) si l-am rugat sa ma lase sa iau tricoul acasa.
                                  – Bun, debutul e pe primul loc. Alte amintiri de neuitat?
                                  – Primul meu cantonament cu echipa mare, la Slanic Moldova, urmat de un turneu de jocuri in Italia. Aveam doar 16 ani, insa nea’ Ghita Poenaru a avut incredere in mine, lansându-ma in prima liga. Ii datorez enorm. Nu pot uita nici primul gol in A, in poarta Brasovului sau o "tripla" reusita impotriva Universitatii Craiova.

                                  „Municipalul”, din falnic, jalnic

                                  – In actualul lot pregatit de Gheorghe Poenaru exista mai multi jucatori de perspectiva care viseaza sa ajunga si ei in prima liga.
                                  – Stiu ca, exceptându-i pe Fane Apostol si pe Dobos, lotul Bacaului este unul foarte tânar. De asemenea, din ce am citit pe net si din ce imi spun prietenii din Bacau, inteleg ca la echipa exista jucatori cu calitati, care pot ajunge in Liga I. De ce nu, chiar cu FCM Bacau! Având in vedere istoria clubului si pasiunea bacauanilor pentru fotbal, FCM Bacau merita sa revina in Liga I.
                                  – Sa stii ca nu e chiar asa simplu. Si chiar daca ar promova, FCM Bacau nu ar avea stadion de prima liga.
                                  – Am vazut cum arata "Municipalul", mai ales ca locuiesc in zona. E jalnic! Parca nu vorbim de acelasi stadion care acum vreo zece ani era printre cele mai moderne din tara. Tin minte si acum ce emotionat am fost la meciul cu Baia Mare, la inaugurarea nocturnei, când au venit 30.000 de spectatori.
                                  – Si nu e vorba doar de stadion, ci si de sprijinul financiar pe care conteaza echipa.
                                  – Am inteles ca echipa continua sa fie sprijinita doar de Dumitru Sechelariu. Intr-adevar, e greu sa tragi la promovare daca nu se implica si autoritatile, dar, cine stie, poate se schimba lucrurile pe parcurs.

                                  S-ar bucura daca Sechelariu ar fi din nou primar

                                  – Stii ca Sechelariu candideaza din nou la functia de primar?
                                  – Serios? E foarte bine. M-as bucura sa reuseasca deoarece cât a fost el primar, fotbalul bacauan a fost sus de tot. Si nu doar fotbalul, ci intreg orasul. Eu cred ca lumea va avea din nou incredere in el. Si mai cred ca, la câte lucruri bune a facut, Dumitru Sechelariu ar fi meritat mai mult respect. Din pacate, asa suntem noi, românii…In fine…Când sunt alegerile?
                                  – In iunie. Si tot in iunie e programata si ultima etapa a campionatului ligii secunde, FCM Bacau urmând sa joace acasa impotriva Dunarii Galati. Crezi ca ar fi posibil ca echipa sa aiba un spectator de lux, in persoana lui Andrei Cristea la ultimul meci?
                                  – E greu de spus si nu-mi place sa promit si apoi sa nu ma tin de cuvânt. Nu stiu daca imi va permite timpul. Indiferent de situatie, insa, baietii de la echipa vor avea in mine un suporter infocat.
                                  – Ce le transmiti inaintea returului?
                                  – Sa-si aminteasca in permanenta ca poarta tricoul primei echipe românesti care a ajuns in turul patru al unei cupe europene. Si ca Bacaul iubeste fotbalul si are nevoie de fotbal. V-o spune un bacauan adevarat.
                                  Dan Sion

                                  Volei feminin / Divizia A1: Cu Lugojul in play-off

                                  Stiinta Bacau – Unic Piatra Neamt 3-0 (25-23, 25-18, 25-9)

                                  Sigure de locul 1

                                  Pentru Stiinta Bacau, sezonul regulat s-a incheiat cu o etapa mai devreme. Si s-a incheiat bine: prin victoria de ieri, cu 3-0 contra Unicului Piatra Neamt, formatia bacauana nu mai are cum sa piarda locul intâi, indiferent ce se va intâmpla in runda a 22-a, programata sâmbata. "Suntem siguri de primul loc. Sper ca acest lucru sa fie benefic in play-off", a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa.

                                  Parcurs facil

                                  Câstigarea sezonului regulat faciliteaza- cel putin pe hârtie- misiunea bacauancelor in play-off. In "sferturi", elevele lui Grapa vor juca impotriva formatia de locul 8, CSM Lugoj, primele partide fiind programate sâptamâna viitoare. In ceea ce priveste semifinalele, Stiinta este sigura de un lucru: a scapat de Tomis Constanta si Dinamo, adversara sa in aceasta faza urmând sa se aleaga dintre CSM Bucuresti si Medicina Târgu-Mures.

                                  Emotii putine

                                  Doua cuvinte si despre partida de ieri, cu Unic Piatra Neamt. Bacauancele au avut emotii doar in primul set, atunci când oaspetele au fortat serviciul cu succes. Ulterior, jocul a curs in intregime in favoarea Stiintei, iar ultimul partial, câstigat la o diferenta de 16 puncte, a demonstrat ca studentele si-au invatat bine lectia. Si o predau mereu cu succes.
                                  Dan Sion

                                  ULTIMELE ȘTIRI