I s-a intâmplat unui tânar de 23 de ani, din municipiul Bacau, care a fost acostat de doi indivizi, in timp ce se deplasa pe strada 9 Mai. Prin violenta acestia l-au deposedat de telefonul mobil. Baiatul a mers si a cerut sprijinul agentilor locali care au plecat in depistarea suspectilor. „S-a reusit prinderea lor. Era vorba despre Chilimbar B., de 22 de ani, si Ionut B., de 21 de ani, care au devenit agresivi la adresa pagubitului, motivând o datorie mai veche, moment in care au fost imobilizati si condusi la sediul Politiei Locale. Pe baza declaratiilor celor doi, a fost gasit si telefonul mobil, care fusese aruncat intr-o curte interioara in momentul in care au observat politistii”, a spus Florin Podoleanu, purtatorul de cuvânt al Politiei Locale Bacau. Cei doi au fost sanctionati cu câte 500 de lei, pentru scandal, si au fost predati politistilor de la Inspectoratul Judetean pentru a fi cercetati pentru tâlharie. (G.P.)
Hotul, paznic la firma
Politistii de la Rutiera au oprit in trafic, in localitatea Straja, un autoturism condus de Cristian I. (37 de ani) din Asau, care transporta material feros pentru care nu poseda acte de provenienta. In urma cercetarilor au constat ca era sustras de la societatea la care era angajat ca agent de paza. Bunurile au fost recuperate, iar barbatul s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat. (G.P.)
Braconaj la caprioare
Paznicul de vânatoare de pe fondul din comuna Parincea a gasit zilele trecute o caprioara moarta intr-un lat pus de braconieri. Omul a sesizat politia si in urma verificarii zonei au mai fost gasite alte 19 laturi. „Totodat? în urma investigatiilor efectuate politistii au stabilit ca laturile au fost montate de Vasilica H., de 37 de ani, din comuna Parincea. Caprioara si laturile au fost ridicate si predate asociatiei de vânatoare. În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul savârsirii infractiunii de vânatoarea mamiferelor prin utilizarea capcanelor neautorizate”, a declarat insp. Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al IPJ Bacau. (Geta P.)
Talharii de la Manastirea Casin, arestati
Judecatorii de la Onesti au dispus arestarea preventiva a celor doi tineri, de 23 si 24 de ani, pentru 29 de zile, dupa ce au tâlharit un barbat de suma de 3.000 de lei. Fapta s-a petrecut in comuna Manastirea Casin, iar suspectii au fost prinsi in timpul unui raid de amploare organizat de Politia municipiului Onesti. (G.P.)
Drumul european E 85, blocat de protestatari la Nicolae Balcescu
Luni dupa-amiaza, aproximativ 200 de protestatari din comuna Nicolae Balcescu au blocat drumul european E85, nepermitand trecerea autovehiculelor inspre si dinspre Bacau. Astfel, s-au format coloane de masini de aproximativ 2 kilometri pe ambele sensuri. Nemultumirile oamenilor sunt legate de firma care asigura transportul in zona. Dupa aproximativ o ora si jumatate de proteste pe E 85, localnicii s-au deplasat la caminul cultural pentru a discuta cu autoritatile locale si prefectul Constantin Scripat. Vom reveni cu amanunte.
A furat 50 de porumbei
Un barbat din Bacau a fost retinut de politisti dupa ce a sustras 50 de porumbei din magazia unui imobil din oras. Este vorba despre Vasile P. (46 de ani) care a intrat pe timpul noptii in curte si a plecat cu prada. Prejudiciul, estimat la circa 5.000 de lei, a fost recuperat in proportie de 90 la suta. Suspectul va fi prezentat judecatorilor cu propunere de arestare preventiva. (G.P.)
Inscrierea copiilor in clasa I si pregatitoare da rateuri
Incepand de luni, 5 martie, se deruleaza prima etapa a inscrierii copiilor in clasa I sau pregatitoare. Aceasta se face in baza unei fise de inscriere in format electronic. Din nefericire, numarul mare de utilizatori a dus la blocarea sistemului informatic. "Am primit mai multe semnale din teritoriu, cu privire la blocaje ale sistemului informatic. In momentul de fata se lucreaza la remedierea acestor disfunctionalitati si speram in reluarea cat mai rapida a procesului de inscriere a copiilor", ne-a declarat prof. Isabela Adam, purtator de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Bacau. (A.G.)
Volei feminin, Divizia A1: Cine ne mai poate opri?
Lidera clasamentului a surclasat-o pe Dinamo intr-o restanta din etapa a 16-a: Stiinta Bacau – Dinamo Bucuresti 3-0 (25-12, 25- 22, 25-16)
Matura si faras
Lidera Diviziei A1, Stiinta Bacau a desfiintat-o duminica pe Dinamo Bucuresti, confirmând ca ramâne cea mai in forma echipa a campionatului. Si demonstrând, o data in plus, ca Dinamo, cu toate vedetele ei, de la Minca la Koleva, se aduna cu greu de pe jos. Asta daca se va aduna prea curând dupa batuta de la Bacau! Ieri dupa-amiaza, antrenorul bucurestencelor, Zoran Terzic ar fi avut nevoie de o matura si un faras pentru a strânge cioburile formatiei care, doar cu o zi mai devreme se impusese pe terenul Unicului cu 3-1. Dar cum Stiinta nu e Unic, meciul de la Bacau a fost cu totul altceva pentru Dinamo. In niciun caz un derby, ci mai degraba o umilinta. Suferita, ne face placere sa credem, in fata viitoarei campioane!
Se vede titlul
Asadar, daca va continua sa joace cum a facut-o ieri, Stiinta nu poate rata titlul. Studentele s-au aparat in stil kamikaze si au atacat devastator inca de la bun inceput, taind tot elanul adversarei. Primul set a curs intr-o singura directie, iar diferenta finala de 13 puncte a fost una mincinoasa in conditiile in care bacauancele se puteau impune si mai categoric. Actul secund a fost sinusoidal. Dinamo a inceput mult mai bine, conducând ostilitatile pâna la primul time-out tehnic. De aici, block-ul bacauan a devenit din nou de netrecut, iar atacurile-finamita ale lui Elisei si Sobo au permis Stiintei sa se distanteze pâna la 21-13. La acest scor a fost loc de ceva emotii deoarece oaspetele au "strâns" pâna la 24-22, dar lovitura de teatru nu s-a produs, Elisei punând punct setului printr-un atac in diagonala.
Opt la zero!
In al treilea set, buldozerul Stiinta s-a pus din nou in miscare, asfaltând formatia bucuresteana. Primul time-out tehnic s-a incheiat cu un neverosimil 8-0 si, chiar daca studentele si-au permis apoi o relaxare care a dus scorul de la 12-2 la 13-8, publicul a fost in delir. Cu Herlea si Lupu in zi de gratie, Stiinta a ingropat-o pe Dinamo cu un 25-16 in partialul de final si cu un 3-0 la general. O victorie clara, care are nevoie de un ecou pe masura in intermediara de miercuri, contra Unicului, pentru ca formatia lui Florin Grapa sa-si adjudece sezonul regulat cu o etapa inainte de final.
Stiinta: Polischiuk (Breban), Sobo, Elisei, Herlea, Lupu, Hosu (Miclea), Manu – libero.
Dinamo: Minca (Baciu), Mari Helen, Koleva (Simanic), Stefan (Smarandache), Marcovici (Carbuneanu), Wojcieska, Demeny-libero.
Miercuri, cu Unic
Rezultatele etapei a 20-a, desfasurata sâmbata: CSM Bucuresti – Medicina Târgu-Mures 3-0, U Cluj – CSM Sibiu 3-1, Unic Piatra Neamt – Dinamo Bucuresti 1-3, SCM Arges Volei Pitesti – SCM U Craiova 0-3. Partida CSM Lugoj – Stiinta Bacau s-a disputat miercuri, incheindu-se cu victoria oaspetelor cu 3-0, in timp ce jocul Penicilina Iasi – Tomis Constanta urma sa aiba loc aseara.
Programul etapei viitoare (miercuri, 7 martie): Arges Volei Pitesti – Penicilina Iasi, SCM U Craiova – CSM Lugoj, Stiinta Bacau – Unic Piatra Neamt, Dinamo Bucuresti – U Cluj, CSM Sibiu – CSM Bucuresti, Medicina Târgu-Mures – Tomis Constanta. (D.S.)
Grapa: "Am jucat bine"
Florin Grapa s-a declarat multumit de evolutia echipei sale si de rezultatul obtinut contra lui Dinamo, dar a avertizat ca Stiinta nu se poate considera inca invingatoare a sezonului regulat: "Mai avem doua meciuri, dintre care primul, cel cu Unic, de miercuri, se anunta destul de dificil. Normal, ar fi sa-l câstigam, insa pentru asta trebuie sa jucam asa cum am facut-o contra lui Dinamo, adica bine. Nu stiu daca azi (n.r.) am facut cel mai bun meci al nostru din actualul sezon, dar pot spune ca am jucat bine, profitând, intr-un fel si de oboseala manifestata de adversare". (D.S.)
Terzic: "Stiinta, principala favorita"
Antrenorul lui Dinamo, Zoran Terzic a recunoscut ca Stiinta este principala favorita la titlu. "Nu stiu daca Bacaul va câstiga campionatul, dar cred ca are prima sansa", a spus Terzic, care a evitat sa dea vina pe oboseala acumulata de echipa sa in jocul de sâmbata, de la Piatra Neamt: "Poate ca a contat intr-un fel si faptul ca am jucat si sâmbata, dar asta nu scuza greselile noastre. Bacaul e o echipa foarte buna; stiu asta de când eram la Metal Galati. Nici atunci nu era usor când evoluam pe terenul Stiintei. Mereu aveam meciuri dificile". (D.S.)
Piticul-porno
Conducatorul lui Dinamo, Marian Stefan s-a dat din nou in stamba. Scos din minti de evolutia slaba a echipei sale si de ironiile galeriei bacauane, cel poreclit "Piticul" a adresat injurii si gesturi obscene publicului prezent ieri in Sala Sporturilor. Evacuat din sala, "Piticul" a dat o reprezentatie de proasta calitate si la interviurile de dupa meci: "Dupa 20 de ani, ma mai lasa si pe mine nervii. Am iesit din sala de rusine. Daca mi-e rusine pentru gesturile pe care le-am facut? Nu, de ce sa-mi fie? Oricum, acesta e cel mai slab campionat de când sunt eu in volei". (D.S.)
Handbal feminin / Liga Nationala: O floare pentru primavara
CSM Bacau – HCM Roman 26-22 (13-10)
Si cu o floare se poate face primavara. Fara victorie in decurs de o luna, handbalistele bacauane au obtinut duminica rezultatul care le ridica din nou la soare, deasupra liniei retrogradabile. Cu sabia deasupra capului si fiori de gheata dati de locul din clasament, CSM-ul a transat derby-ul cu HCM Roman si a trecut astfel la un punctaj alcatuit din doua cifre, apropiat de grupul echipelor cotate printre favorite la mentinerea in esalonul de elita.
Joc crucial
Dupa patru infrângeri consecutive, jucatoarele pregatite de Gabriel Armanu si Gabriela Manea s-au prezentat la Sala Sporturilor pentru un examen de totul sau nimic. Tabela a fost deschisa de Matei (‘2), iar scorul a mers pe muchie de cutit pâna spre jumatatea rundei inaugurale (3-1 ‘6, 3-3 ‘7, 5-4 ’11, 7-5 ’14). Shutska (9-6 ’16) si Busuioceanu (10-7 ’18) au marit pentru prima data avansul la trei lungimi, in timp ce oaspetele au profitat de o ploaie de trei eliminari rapide in tabara adversa si au revenit pâna la 10-9 (’23).
Serie de forta
Pe un final de repriza incins, handbalistele bacauane au inceput sa-si construiasca din nou bagajul de siguranta. 11-9 si 12-10 ("dubla" Lazar), respectiv trei lungimi distanta la pauza dupa ce Simion a recuperat si a inscris dintr-o minge respinsa de Polocoser la aruncarea expediata de Toma sub amenintare de joc pasiv. De la +3 (14-11 ’33) a demarat si recitalul bacauan concretizat printr-o serie de cinci goluri consecutive pentru o desprindere impresionanta: 19-11 (’40).
Eliminari cu carul
Chiar si cu un avans de opt goluri, meciul nu a fost insa lipsit de emotii. Pas cu pas, HCM Roman a revenit la distanta pauzei: 21-18 (’52). Un moment psihologic rezolvat de Mihaela Chereches, care a reusit sa inscrie cu toate ca Bacaul juca in patru contra sase. De altfel, CSM-ul a evoluat de trei ori in dubla inferioritate si a totalizat nu mai putin de 11 eliminari de doua minute. Pentru Roman, arbitrii au dictat noua penalizari temporare si descalificarea capitanului Carmen Stoleru (’53), la scorul de 22-19 (’53).
Final linistit
Inaintea ultimelor cinci minute, CSM Bacau s-a intins la 24-19 si a detinut controlul finalului de joc: 25-20 (’58), 26-21 (’50). Gazdele si-au luat astfel fata de infrângerea din tur (26-30) si au prins aripi in lupta pentru mentinerea in Liga Nationala.
CSM Bacau: Parkhomenko, Sintamarean, Croitoru – Chereches (7, 5×7 m), Shutska (4), Lazar (3), Simion (3), Szabo (2), Busuioceanu (2), Matei (2), Toma (1), Krumova (1), Amoagdei (1). Antrenori: Gabriel Armanu, Gabriela Manea.
HCM Roman: Polocoser, Visan – Iuganu (6), Agrigoroaei (5), Garipova (3), Horobet (3), Stoleru (3), Gherman (2). Antrenor: Cornel Badulescu.
Alte rezultate: SCM Craiova – Cetate Deva 33-25, HCM Baia Mare – CSM Ploiesti 26-24, HC Dunarea Braila – "U" Neptun 39-29, CSM Bucuresti – "U" Cluj 28-31; 7 martie: HC Zalau – Otelul Galati; 13 martie: Corona Brasov – Oltchim.
Etapa urmatoare (10 martie): CSM Bucuresti – SCM Craiova, "U" Cluj – Corona Brasov, HCM Roman – HC Zalau, Otelul Galati – Dunarea Braila, "U" Neptun – HCM Baia Mare, CSM Ploiesti – Cetate Deva. Meciul Oltchim – CSM Bacau se va desfasura pe 26 martie.
O scurta pauza
Patru zile libere pentru handbalistele bacauane dupa victoria cu HCM Roman. Pauza scurta este posibila in conditiile in care Liga Nationala se va intrerupe dupa etapa programata la sfârsitul acestei saptamâni. CSM Bacau intra mai repede intr-o minivacanta pentru ca ar trebui sa joace in deplasare la campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea, meci care a fost insa reprogramat pentru sfârsitul lunii in conditiile in care calendarul "galacticelor" este extrem de incarcat pe plan intern si international. Astfel, handbalistele bacauane au timp sa se bucure dupa succesul cu Romanul si sa pregateasca in liniste urmatorul joc acasa, cu "U" Cluj (31 martie). "Rezultatul cu HCM Roman este important atât in ceea ce priveste situatia din clasament, cât si moralul echipei. Ne bucuram ca am reusit sa le oferim un martisor frumos suporterilor si tuturor celor care sunt alaturi de noi si ne sustin neconditionat", a declarat antrenoarea Gabriela Manea. (D.P.)
Cursuri de calificare direct la locul de munca
Un salon de infrumusetare din Bacau, alaturi de alti doi parteneri, va implementa un proiect prin care se va forma personal specializat in ingrijirea personala. Banii vin de la Uniunea Europeana pâna in 2013.
Proiectul "Acces si participare pe piata muncii prin programe de formare continua" isi propune sa califice gratuit someri dar si angajati care cauta sa se recalifice in sase domenii. Initiativa apartine salonului Esthetique Beauty Center Bacau, care alaturi de alti doi parteneri: Infoprob Bacau si Afacov Consulting Group Covasna, va implementa un proiect cu fonduri europene. "Se au in vedere atât oportunitati noi de calificare pentru cei necalificati, categorii dezvantajate sau cei care doresc sa se recalifice, precum si recunoasterea invatarii in orice alt context si certificarea competentelor dobândite in acest mod. Vom sustine o parte din cursuri si programe de formare si consiliere a grupului tinta", a explicat Marcel Cojocariu, din partea Infoprob. "Am ales sa ne implicam din necesitatea de a scolariza si impartasi din experienta noastra de pâna acum si din necesitatea de a avea personal cât mai pregatit. Vom organiza cursuri de coafura, manichiura-pedichiura, lucrator pentru estetica corpului uman. Cei care vor participa la cursuri au sanse sa se integreze pe piata muncii pentru ca sunt meserii frumoase si este nevoie de personal in acest domeniu", a explicat Adina Rachiteanu, manager de proiect.
In total, la incheierea proiectului 110 angajati vor fi recalificati in sase ocupatii, iar alti 200 vor fi informati si consiliati in cariera. Angajatii din administratie publica si educatie nu se pot inscrie la cursuri. Participantii la proiect vor primi si o subventie lunara in valoare de maximum 500 de lei. Suma va varia in functie de prezenta la cursuri. Certificatele obtinute vor avea recunoastere legala. Este vorba de cele pentru operator introducere, validare si prelucrare date, lucrator in comert, ospatar, zidar, dulgher, zugrav, brutar, transator carne, tâmplar universal. (A. Gavrila)
Fotbal: Sa inceapa returul!
In ultimul test precompetitional, FCM Bacau a invins cu 4-2 pe Aerostar
Teren greu
Amânarea in doua rânduri a returului ligii secunde a modificat ciclul de pregatire al FCM Bacau. Astfel, "galben-albastrii" au decis sa includa in programul precompetitional un nou meci de verificare, pe care l-au sustinut vinerea trecuta, in compania divizionarei C, Aerostar. Desfasurata pe un teren curatat de zapada, dar plin de noroi, partida a fost controlata de formatia lui Gheorghe Poenaru, care s-a impus cu 4-2, dupa ce "aviatorii" egalasera la doi la inceputul partii secunde.
Gol-fantoma
FCM Bacau a inceput in forta amicalul gazduit de "Aerostar II". Dupa 25 de minute, echipa fanion a Bacaului conducea cu 2-0 gratie golurilor semnate de Curiliuc si Vraciu. Primul a deschis scorul in min. 10, la capatul unei faze prelungite de atac, in timp ce Vraciu a majorat diferenta printr-un sut cu stângul la coltul scurt. Prima repriza s-a incheiat cu scorul de 2-1, Pasniciuc inscriind un gol contestat de portarul Petrache, care a sustinut ca balonul sutat de atacantul "aviatorilor" nu a depasit linia portii sale.
Boghian, la catedra
La sapte minute de la reluare, Aerostar a restabilit egalitatea ca urmare a reusitei lui Florin Berbece, introdus la pauza. FCM Bacau a revenit insa in atac si a refacut diferenta de doua goluri. Mai intâi Dobos a transformat cu siguranta o lovitura de la 11 metri acordata pentru un fault comis de portarul Vizitiu asupra lui Boghian. Cu un minut inainte de ultimul fluier al arbitrului, Hurdubei a stabilit rezultatul final, reluând in plasa un assist al aceluiasi Boghian.
Au rulat intreg lotul
FCM Bacau a inceput partida contra "aviatorilor" cu urmatorul "unsprezece": Roca – Lipovanu, Lozneanu, Bursuc, Eudean – Huiban, Ursu, Taban, Pavel – Curiliuc, Vraciu. Au mai jucat: Petrache, Stamatin, Mihalachioaie, Intuneric, Dobos, Boghian, Apostu, Luncanu si Hurdubei. De partea cealalta, Aerostar a mizat pe urmatoarea formula de start: Bordeanu – Apetroaie, Strungariu, Burca, Sârbu- Braescu, Tofan, Dumitriu, Pasniciuc – Tismanaru, C. Berbece. Au mai evoluat: Vizitiu, V. Gheorghe, Ichim, Popa, Patriche, M. Munteanu, Fl. Berbece.
Ultimul test
Unul din principalele motive de satisfactie ale "galben-albastrilor" inainte de startul returului este faptul ca beneficiaza de intreg lotul valid. Pentru a evita riscul unor accidentari, antrenorul FCM Bacau, Gheorghe Poenaru a decis ca partida cu Aerostar sa ramâna ultima din pauza competitionala. Pentru jocul cu Farul Constanta, din deplasare, de pe 17 martie, din prima etapa a returului, bacauanii vor inregistra o singura absenta: cea a fundasului stânga Madalin Luncanu, suspendat ca urmare a cumului de cartonase. (D.S.)
Poe: "De-abia asteptam reluarea campionatului"
Antrenorul FCM Bacau, Gheorghe Poenaru a precizat ca jucatorii sai asteapta cu nerabdare reluarea campionatului ligii secunde: "Decizia de a amâna returul este corecta, insa ea a facut sa sporeasca gradul de nerabdare al jucatorilor mei. De altfel, numarul mare de antrenamente din aceasta perioada a dus si la o anumita diminuare a poftei de joc, lucru vazut si in prima parte a meciului de pregatire cu Aerostar". Poenaru a etichetat testul de vineri drept "unul util, chiar daca starea terenului a fost departe de ceea ce ne-am dori. Important este ca am avut totusi forma jocului si ca am controlat partida de la un capat la altul". (D.S.)
Panciu nu, Moinesti da
Aerostar va mai sustine un singur meci de verificare pâna la inceperea returului, cel mai probabil contra liderei ligii a patra, CSM Moinesti. In planul "aviatorilor" figura si un nou joc cu CS Panciu, insa vrâncenii, invinsi cu 1-0 pe teren propriu in urma cu doua saptamâni, au renuntat la ideea de a-si lua revansa. (D.S.)
„Gradinita unicat” pentru mediul rural
Cladirea noua, construita in curtea Scolii “Grigore Tabacaru” din Hemeius, este “o gradinita unicat” la nivel national, pentru mediul rural, sustine primarul Constantin Mihaila. Cu toate ca privit din strada nu pare urias, imobilul are tot ce-si poate dori un parinte pentru copilul sau. Incaperile sunt mari, luminoase, aerisite si bine incalzite. “Gradinita e deosebita din doua motive: asigura un mediu educational pe parcursul intregii zile si are faciltati demne de un sat din Occident”, afirma Mihai Laslau, directorul Grupului Scolar Agricol Hemeius. Sunt inscrisi, la ora asta, 65 de copii, 45 dintre ei in programul prelungit si 20, in programul normal. Unitatea are cinci educatoare si beneficiaza de sprijinul medicilor de familie, care au cabinetele vizavi si cu care exista un protocol de colaborare. Inainte de a intra in gradinita, am crezut ca primarul Constantin Mihaila exagereaza. Când am vazut salile uriase, de circa 40 mp, dusul, toaletele pentru copii, una pentru fetite si alta pentru baietei, sala de mese, dormitoarele, toate mobilate modern, perdelutele vesele, pictate cu personaje din desenele animate indragite din copii, jocurile si jucariile de pe rafturi, mi-a amintit de unitatile din Bacau, in care sala de clasa e si sufragerie, si dormitor, iar peretii au igrasie in colturi, iar centrala termica functioneaza cu pauze, am inteles mândria autoritatilor din Hemeius. “Sunt parinti care aveau copiii in Bacau si i-au mutat aici, la noi, tocmai datorita conditiilor, arata Antonina Daviduta, educatoare. Vin copii si din Gârleni, si din Gheraiesti, nu doar din Hemeius.” Intru din clasa in clasa, intâi la “Fluturasi”, unde invata copiii din grupa mare, care vor merge in clasa I sau in clasa “zero”, apoi la “Buburuze” si “Piticuti”. Nu stau prea mult pentru ca pustii sunt foarte ocupati: muncesc cu sârg pentru ziua de 8 Martie, pregatindu-le mamicilor poezii, cântece si felicitari.
S. Patrascanu
La Primaria Garleni, razboiul electoral a inceput la buda
Primaria Gârleni are un grup sanitar vechi, cu usi din scânduri prin care sufla vâtul, pereti coscoviti si instalatia ruginita. WC-ul e folosit de angajati, dar si de invitatii nuntilor organizate in Caminul Cultural. Locuitorii ne-au trimis fotografii si o sesizare in care il reclama pe edil ca nu-i gospodar.
Primarul comunei Gârleni este acuzat de locuitori ca nu este un bun gospodar, asa incât degeaba-i "foarte respectuos si da buna ziua si la gâste." Ceea ce ii supara pe cetateni este starea grupului sanitar din curtea Primariei Gârleni, care este folosit si de functionari, si de invitatii petrecerilor organizate in Caminul Cultural. Oamenii au anexat reclamatiei si câteva fotografii cu constructia arhaica in care functioneaza cele trei cabine: "Este dezgustator si groaznic de urât ceea ce va trimitem, dar asta este realitatea." Intr-adevar, closetul din vecinatatea primariei arata asa cum o descriu oamenii. Valentin Flenchea, edilul din Gârleni, recunoaste, dar da din umeri: "La primarie nu vii ca sa cânti si sa stai pe buda. La primarie vii ca sa muncesti!" El sustine ca exista obiective mai importante si mai urgente decât construirea unui grup sanitar: "Altele sunt prioritatile mele: drumurile, scolile, caminul cultural din Lespezi… De reabilitat primaria ma voi ocupa când toate problemele comunei vor fi rezolvate."
E o cutie, dar „asa l-am mostenit”
Valentin Flenchea arata ca a facut un WC modern la Scoala Lespezi, in parteneriat cu Ambasadele Ungariei si SUA, in valoare de 750 de milioane de lei vechi, din care el a pus 150 de milioane, reprezentând valoare unor lucrari executate de sponsori. Ma intreb, oaspetii unde se duc când au o problema? Salariatii sustin ca nu prea folosesc ceea ce ar trebui sa fie toaleta Primariei Gârleni: "Nu-mi place cum arata WC-ul, dar asta e situatia. Nu au fost bani. Va depune, dom’ primar, un proiect si va rezolva situatia", declara Gheorghe Isaila, conducator auto. Maria Spataru, referent la “Urbanism”, sustine ca pe ea nu o deranjeaza starea WC-ului deoarece locuieste aproape de primarie, totusi, recunoaste ca "au fost foarte multe discutii pe tema asta. Asa e de 20 de ani. Acum, ne-a promis ca il va face!" E adevarat, spune edilul, arata urât, "e o cutie, dar nu-i facut de mine, asa l-am mostenit!" Uita ca primul pas spre lumea civilizata e igiena. Ramâne convins ca e o chestiune electorala si precizeaza ca asa va fi pâna la alegeri: "Sesizarea vine de la consilierii din Opozitie, PSD-PIN, dar eu nu ma sperii asa de usor. Nu puteam sa incep cu primaria si sa las scoala fara WC."
Silvia Patrascanu
Handbal masculin / Liga Nationala: Orizont inaccesibil
CS Caras Severin – Stiinta MD Bacau 25-23 (15-11)
Victoria – pasare rara intre deplasarile de calibru ale returului. Din trei etape sustinute departe de casa in a doua jumatate a sezonului, "studentii" au lasat patru puncte unor adversari din zona superioara a clasamentului. Infrângerea suferita cu Energia Pandurii Târgu Jiu in prima saptamâna din februarie si-a gasit pereche la inceputul primaverii, pe un teren pe care Stiinta Municipal Dedeman a pierdut in fiecare campionat de dupa promovarea din 2007.
In dezavantaj
Sâmbata, "complexul" Resita s-a prelungit la a cincea editie. Cu incepere de la 5-0 pentru gazde, primul gol al oaspetilor venind abia in minutul 9 (Ghita). Pâna la jumatatea reprizei inaugurale, "studentii" au recuperat de la 8-3 la 8-6 (’15), dar resitenii au reconstruit diferenta de cinci goluri (14-9 ’26, 15-10 ’28) si au intrat la pauza in avantaj. Un avantaj devenit insa fragil in primele secvente ale partii secunde, in care handbalistii bacauani au venit aproape de adversari: 15-14 (’35), 17-16 (’37), 20-19 (’45).
Aproape de un punct
La intrarea in ultimele zece minute, CS Caras Severin si-a intins din nou aripile (22-19 ’51), in timp ce "studentii" au declansat o cursa de urmarire care, prin trei aruncari de la 7 metri transformate de Bondar si un punct semnat de Rotaru, i-a adus pentru prima data la egalitate cu gazdele: 23-23 (’58). Umar la umar pe final de meci, Stiinta nu a mai gasit insa drumul spre gol si ramâne astfel fara victorie la Resita. Si fara succes in acest sezon pe terenul adversarilor cu talie din campionat.
Avans important
In primele cinci etape din retur, Stiinta a acumulat deja tot atâtea infrângeri cât in intreg sezonul de toamna. Atunci, "studentii" au cedat in deplasare la vicecampioana HC Odorhei si in fieful detinatoarei titlului, HCM Constanta. Partea buna este ca elevii lui Eliodor Voica pastreaza totusi un ecart important fata de echipele aflate pe urmele lor in clasament.
Stiinta MD: Laufceac, Tamas, Tevzadze – M. Bondar (7), Ghita (4), B. Voica (4), Rotaru (2), Kurilenko (2), Dospinescu (2), Gurkovskiy (1), Sipos (1), Manea, Iancu, Paunica, Ramba, G. Bujor.
Alte rezultate din etapa a XVIII-a: HC Odorhei – "U" Suceava 38-32, Pandurii Tg Jiu – CSM Ploiesti 30-26, Steaua – Poli Timisoara 28-32, CSM Bucuresti – Dinamo 26-29, "U" Cluj – CSM Satu Mare 34-26; 6 martie: Potaissa Turda – HCM Constanta (17.00, Digi Sport).
Etapa urmatoare (11 martie): CSU Suceava – Dinamo, Stiinta MD Bacau – HC Odorhei, Poli Timisoara – CS Caras Severin, HCM Constanta – Steaua, CSM Satu Mare – Potaissa Turda, CSM Ploiesti – "U" Cluj, Pandurii Tg Jiu – CSM Bucuresti.
Dana Popa
Karate: 13 este cu noroc
CS Stiinta Bacau a realizat un bilant favorabil la Nationalele de la Chiajna
Forfait in extremis
Prima competitie a anului, primele medalii. Karateka de la CS Stiinta Bacau au inceput in forta sezonul 2012, obtinând 13 medalii la Campionatul National desfasurat, sâmbata, la Chiajna. Sportivii pregatiti de Adrian Loghin si Florin Moraru si-au trecut in cont patru titluri nationale, bilantul fiind completat cu trei medalii de argint si sase de bronz. Toate rezultatele au fost inregistrate la kumite. Practic, exceptându-l pe Ady Mazare, clasat pe pozitia a patra, toti ceilalti 13 karateka de la CS Stiinta prezenti in competitie au urcat pe podium. De notat si faptul ca bacauanii nu au putut conta pe serviciile lui Florin Ionita. Desi a facut deplasarea la Chiajna, Ionita a acuzat o discopatie lombara chiar in dimineata concursului, care l-a scos din circuit.
Podium complet
Cu exceptia reusitei lui Cristian Popescu, care a luat aurul la juniori -53 kilograme, celelalte trei titluri nationale ale Stiintei au fost obtinute la tineret. Razvan Amariei s-a impus la -75 kilograme, Alexandru Hoborici a avut câstig de cauza la -68 kg, in timp ce Alexandra Morcov a urcat pe cea mai inalta treapta a podiumului la -60 kg. De altfel, proba de -60 kilograme, tineret, s-a dovedit o adevarata specialitate pentru sectia de karate de la CS Stiinta Bacau, care a realizat un podium complet. Alexandrei Morocov i s-au alaturat invinsa sa din finala, Madalina Panfil si, respectiv Elena Ciosu, medaliata cu bronz la aceasta proba.
Finala controversata
Una dintre cele mai spectaculoase finale ale Nationalelor a fost cea desfasurata in proba de seniori, -77 kilograme, acolo unde Stiinta a contat pe Robert Giurgea. Bacauanul a fost nevoit sa se consoleze cu argintul, fiind invins la limita, dupa un arbitraj discutabil, de campionul mondial Radu Todiras. Un alt titlu de vice-campion national a fost câstigat pentru Stiinta de Mario Chiper, la tineret -60 kg. La capitolul medalii de bronz, bacauanii au punctat prin: Alexandra Ciuperca (seniori, -55 kg), Rodica Chiper (seniori +60 kg), Alexandru Dor Nica (tineret, – 75 kg), Paul Ursu (tineret, -68kg), Rares Anitei (juniori, -60 kg) si, asa cum aminteam, Elena Ciosu, la tineret -60 kg.
Maraton de 14 ore
Nationalele de la Chiajna, desfasurate pe parcursul a nu mai putin de 14 ore, intr-un registru de maraton, au aratat ca sectia de karate a Stiintei va juca un rol de protagonista si in 2012. "Ca procentaj de medalii, ne-am prezentat bine, mai ales ca a fost si prima competitie a anului. Cred insa ca unii sportivi puteau da mai mult si ma refer mai ales la Nica si la Ursu. De asemenea, in conditiile unui arbitraj corect, sunt de parere ca Robert Giurgea, care a luptat foarte bine in finala cu Todiras, era indreptatit sa ia aurul la seniori. Una peste alta, a fost insa un start reusit", a declarat antrenorul Stiintei, Adi Loghin, care va conta pe 15 sportivi in lotul national ce va lupta luna viitoare la Campionatul European.
Dan Sion
S-a inaugurat Primaria Gioseni
Locuitorii comunei Gioseni au fost, duminica, in sarbatoare. Consiliul Local a inaugurat, incepând cu ora 10, sediul nou al Primariei Gioseni. Cladirea, care are 388 mp la parter si inca 390 la etaj, cuprinde o sala de conferinte, destinata in primul rând gazduirii sedintelor CL, si birourile angajatilor din administratie. “A costat 12 miliarde de lei vechi si a fost construita integral din bugetul local, a declarat Anton Jitaru, edilul comunei Gioseni. Este adevarat ca ne chinuim de vreo cinci ani sa o terminam.” La inaugurare au fost prezenti Gabriel Berca, ministrul Administratiei si Internelor, Constantin Scripat, prefectul judetului Bacau, parlamentarii democrat-liberali Mihai Banu si Adrian Popescu, directori de deconcentrate, primarii a zece comune din zona, consilieri, cadre didactice etc. Manifestarea a inceput cu sfintirea primariei, a continuat cu vizitarea cladirii si s-a incheiat cu o masa festiva organizata la Centrul de Zi Tamasi. (Silvia P.)
Karting: Start in WSK Master Series
Duminica, pe circuitul italian "La Conca" s-a derulat prima din cele trei etape ale Campionatului WSK Master Series la karting din 2012. Aflat la debutul oficial intr-o noua clasa de concurs, KF3, campionul mondial al ultimelor doua sezoane la Mini, Denis Marcu, s-a clasat al 24-lea dintr-un total de 73 de participanti. In prefinala B, care i-a permis calificarea in finala etapei, pilotul lansat de Selena Motor Sport a ocupat pozitia a 12-a. Etapa inaugurala a WSK Master Series a fost câstigata la clasa KF3 de britanicul Illot Callum. Urmatoarea runda a competitiei va avea loc la Sarno, in perioada 15-18 martie. (D.S.)
Suspecti de furt „saltati” de politistii din Onesti
Oamenii legii din Onesti au organizat la finele saptamânii trecute un raid de amploare in municipiu si comunele limitrofe. Au cautat suspectii in mai multe dosare de furt pe care le aveau in lucru cu autor necunoscut. „În cadrul actiunii au fost depistati 8 suspecti, au fost constatate cinci infractiuni, s-au efectuat cinci perchezitii domiciliare si s-a luat masura retinerii fata de doua persoane. Totodata au fost aplanate patru stari conflictuale si s-au aplicat 44 de sanctiuni contraventionale”, spune insp. Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Prima data au descins la locuintele a patru tineri din Onesti si comuna Stefan cel Mare. Au gasit aici mai multe obiecte de imbracaminte, un laptop, un generator electric, o plasma, o centrala terminca, pe care anchetatorii banuiau ca le au din comiterea de furturi. Au stabilit ulterior ca au fost furate in perioada ianuarie – februarie 2012 din doua societati comerciale. De aici au mers si la domiciliul lui Benone S., din aceeasi comuna, unde au dat peste mai multe bunuri furate. „Au fost identificati si depistati Adrian S. (24 ani) si Vasile M. (23 ani), ambii din Onesti, despre care s-a stabilit ca au patruns în locuinta partii vatamate Neculai M. si prin violenta l-au deposedat de suma de 3.000 de lei. Cei doi au fost retinuti pentru 24 de ore si vor fi prezentati Parchetului de pe lânga Judecatoria Onesti cu propunere de arestare preventiva”, a mai spus Butnaru. In fata instantei au ajuns si doi minori care intr-una din noptile trecute au intrat peste o batrâna de 86 de ani, din Gura Vaii, pe care au tâlharit-o. Suspectii, un minor de 16 ani, a fost arestat pentru 19 zile, iar cel de 15 ani lasat in libertate. (Geta P.)
Atletism / CN juniori II: Pe treptele nationale
Atletii de la cluburile din judetul Bacau au urcat pe podium la campionatele nationale pentru juniori II, desfasurate la Bucuresti. La competitie au participat 413 sportivi din 89 de cluburi, s-a stabilit un nou record national la greutate (15.34 m, Lenuta Buruiana, LPS P. Neamt), iar reprezentantii Bacaului au inregistrat urmatoarele rezultate:
– aur: Madalina Leonte (LPS Vaslui – CSM Onesti, 1.500 m, 4:39.30), Ioan Melnicescu (CSS Bacau – CSM Onesti, lungime, 7.11 m);
– argint: Madalina Leonte (LPS Vaslui – CSM Onesti, 800 m, 2:10.80);
– bronz: Alina Paunas (LPS Iasi – CSM Onesti, 60 m, 7.93 sec.), Ioan Melnicescu (CSS Bacau – CSM Onesti, 60 m, 7.11 sec.), stafeta 4×2 tururi CSM Onesti (Dan Virsag, Alexandru Cristache, Stefan Bordei, Stefan Gainusa, 3:19.37).
Urmatorul campionat national indoor se va desfasura in Bacau (24-25 martie), cu dedicatie pentru atletii juniori III. Pâna atunci, cel mai important eveniment al primaverii este reprezentat de "mondialele" pentru seniori, care vor avea loc la Istanbul (Turcia), la sfârsitul acestei saptamâni. In paralel, in Bacau se va desfasura, pe 10 martie, etapa de zona din campionatul national pentru copii 1, 2 si 3. (D.P.)
Jandarmii, apti sa asigure ordinea la competitiile sportive
Jandarmii de la Gruparea Mobila si cei de la Inspectoratul Judetean si-au dat intâlnire in cadrul unui stagiu de pregatire pentru prevenirea si combaterea violentei in sport. „La aceasta activitate au participat ofiteri specialisti din cele doua unitati, conducerile cluburilor sportive din judetul Bacau, reprezentanti ai politiei locale si agenti din cadrul societatilor specializate de paza si protectie care desfasoara activitati de asigurare a ordinii publice în incinta arenelor sportive”, a spus mr. Marius Taranu, ofiterul de relatii Publice al GMJ Bacau. S-au prezentat aspecte care tin de modul de asigurare a ordinii inainte, in timpul si dupa terminarea unor jocuri sportive, obligatiile pe care le au spectatorii, agentii de paza si ordine, structurilor responsabile de asigurarea unui climat de ordine si siguranta pe timpul desfasurarii meciurilor. La final, militarii au facut si o demonstratie la Sala Sporturilor, acolo unde au simulat accesul in arena, controlul corporral preventiv, controlul bagajelor, modul de actiune pentru impiedicarea accesului spectatorilor pe suprafata de joc si evacuarea suporterilor recalcitranti. „La finalul acestei convocari de pregatire, personalul participant a fost examinat fiind atestat sa execute activitati specifice de asigurare a ordinii pe timpul competitiilor sportive”, a mai spus Taranu. (Geta P.)











