Acasă Blog Pagina 4738

A incercat sa vanda o arma cu 500 de euro

    Vând arma, stare functionala, pret 500 de euro. Asa si-a prezentat marfa un barbat din comuna Letea Veche care a fost prins de politisti in timp ce incerca sa vânda o carabina. In ajutor i-au sarit si doi amici, iar acum sunt cu totii retinuti.

    Un barbat de 25 de ani, din comuna Letea Veche, s-a gândit sa faca rost de bani si a scos la vânzare o arma de foc. A profitat de evenimentele din ultima perioada, in care s-a facut uz de pistoale si a scos pe piata o arma, pe care spune el, a gasit-o in noiembrie anul trecut in curtea din spatele casei. Pistolul este vechi, insa in stare de functionare. S-a sfatuit cu doi prieteni si a inceput sa caute clienti. A lansat oferta cu 500 de euro insa pe fir au intrat si politistii. Au obtinut un mandat de perchezitie si au intrat in locuinta sa unde au gasit arma. Cei trei au fost prinsi si acum sunt retinuti pentru acuzatii grave. „Din cercetarile efectuate politistii au stabilit ca arma, provenind din Primul Razboi Mondial, a fost gasita de catre Constantin M., în gradina din spatele locuintei si a hotarât sa o vânda, fiind ajutat în acest sens de celelalte doua persoane. Fata de cei trei s-a luat masura retinerii pentru 24 de ore si vor fi prezentati Parchetului de pe lânga Judecatoria Bacau cu propunere de arestare preventiva sub aspectul savârsirii infractiunilor de efectuarea fara drept a operatiunilor cu arme si de nerespectare a regimului armelor si munitiilor”, a spus inspectorul Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al IPJ Bacau. Arma a fost confiscata in vederea cercetarilor. Pentru prinderea suspectilor s-a apelat si la SRI si mascatii de la Interventii Rapide. (Geta P.)

    A doua serie de bilete de tratament

      Pentru ce-a de-a doua serie de tratament balnear subventionat, destinat pensionarilor si asiguratilor in sistemul public de pensii, judetului Bacau i-au fost repartizate 71 bilete. Si de aceasta data locurile rezervate sunt in baza de tratament care apartine Casei Nationale de Pensii Publice (CNPP) si se afla in statiunile 1 Mai, Amara, Bala, Bizusa, Covasna, Moneasa, Olanesti, Pucioasa, Nicolina si Sarata Monteoru. Casa Judeteana de Pensii, care gestioneaza biletele, va incepe vânzarea lor in data de 26 martie 2011. Institutia judeteana va acorda prioritate la distribuirea biletelor pensionarilor si asiguratilor care sunt trecuti pe listele de repartitie, intocmite in baza punctajului acumulat de fiecare solicitant. Cei de pe liste vor trebui sa se prezinte la Casa de Pensii pâna in data de 30 martie pentru a-si ridica biletul. Dupa aceasta data, biletele ramase nevalorificate vor fi vândute la liber pe principiul "Primul venit, primul servit". La cumparare, solicitantii vor trebui sa prezinte biletul de tratament eliberat de medicul de familie si cuponul de pensie din februarie ori martie. Pentru cea de-a doua serie plecarea in statiune se va face in ziua de 6 aprilie 2012. Numarul locurilor rezervate este foarte mic in comparatie cu repartitiile din restul anului. Si aceasta deoarece CNPP nu a finalizat nici acum licitatia pentru baza de tratament care apartine unor firme private. Daca ar fi incheiat-o, pensionarii si asiguratii ar fi beneficiat, in mod cert, ca si in anii anteriori de cel putin 350 de bilete pe fiecare serie. Dar, deocamdata, nu se stie nimic despre mersul licitatiei. Cert este ca si in acest an din numarul total de bilete, 15 la suta vor fi acordate gratuit pensionarilor de invaliditate, fostilor detinuti politici, deportatilor, persecutatilor din motive etnice, veteranilor si invalizilor de razboi, vaduvelor acestora, asiguratilor care lucreaza in conditii de munca speciale, au suferit un accident de munca ori au fost diagnosticati cu o boala profesionala, precum si persoanelor cu handicap. Si tot neschimbate ramân in 2012 si criteriile de acordare a biletelor. La repartizarea lor se va tine cont de nivelul veniturilor, de categoria de pensionar si daca acesta a beneficiat in ultimii doi ani de tratament balnear subventionat. Sansele cele mai mari le va avea cel care este pensionar de invaliditate, are o pensie mai mica de 400 lei si nu a mers intr-o statiune in ultimii doi ani. Ca si in anii anteriori, pensionarii vor contribui cu jumatate din pensia pe care o au, indiferent de cuantumul ei, pentru un sejur de 18 zile. In schimb, asiguratii platesc 50 la suta din pretul biletului, daca au un venit salarial brut mai mic sau egal cu salariul mediu pe economie. Cei al caror câstig salarial brut depaseste salariul mediu pe economie vor achita integral pretul.
      Elena Tintaru

      Fotbal / Liga a II-a: In direct pe micile ecrane

      Seria televizarilor continua pentru FCM Bacau. Dupa ce meciul "galben-albastrilor" din etapa inaugurala a returului, desfasurat la Constanta, a fost transmis de Digi Sport, echipa pregatita de Gheorghe Poenaru va putea fi urmarita din fata micilor ecrane si la prima aparitie pe teren propriu. Jocul de sâmbata (ora 11.00), dintre FCM Bacau si Dinamo II Bucuresti, va fi televizat de Dolce Sport 2. (D.P.)

      Fotbal / Liga a II-a: Din nou acasa

      La patru luni si jumatate de la ultimul meci oficial disputat pe teren propriu, FCM Bacau revine sâmbata pe "Municipal" intr-un duel cu Dinamo II Bucuresti (ora 11.00)

      Revedere de primavara odata cu inceperea celei de-a doua jumatati a campionatului. La 18 saptamâni de la precedentul meci sustinut acasa in liga secunda, "galben-albastrii" revin in acest weekend in fata publicului bacauan, fiind pregatiti sa primeasca vizita "satelitului" lui Dinamo. Dupa ce la startul returului au fost invinsi in deplasare de Farul Constanta (0-2), elevii lui Gheorghe Poenaru se prezinta sâmbata la teren pentru a-si da prima intâlnire din 2012 cu fanii. Si cu victoria.

      Alaturi de echipa

      "Imi doresc ca iubitorii de fotbal sa vina alaturi de echipa. Asa cum le-am spus si jucatorilor, prestatia si rezultatele noastre vor fi cu siguranta cele care vor aduce lumea la stadion", este mesajul transmis de antrenorul FCM Bacau, Gheorghe Poenaru: "Daca sâmbata vom avea 500 de spectatori, eu cred ca printr-un joc bun si o victorie la urmatorul meci vor fi poate o mie de oameni in tribuna. Cred ca aceasta este linia pe care trebuie sa mergem".

      La victorie

      "Am inceput returul cu stângul si trebuie sa ne revenim, mai ales ca jucam acasa", subliniaza fundasul Andrei Lozneanu. Jucatorul care in urma cu patru luni si jumatate a inscris unul din golurile bacauane in victoria cu viceliderul Sageata Navodari (2-1), la precedentul meci disputat in fata propriilor suporteri, mizeaza de asemenea pe sustinerea tribunei: "Speram ca bacauanii sa vina in numar cât mai mare sa ne sustina pentru ca avem nevoie de sprijinul lor si de cele trei puncte puse in joc".

      Dana Popa

      "Eu ii asigur pe iubitorii fotbalului din Bacau ca FCM-ul va face tot ce ii sta in putinta pentru a oferi jocuri de calitate si a câstiga pe teren. Suporterii nostri vor vedea de fiecare data o echipa motivata si dispusa la efort"Gheorghe Poenaru – antrenor FCM Bacau

      Constructiile isi revin

      Datele culese de statisticienii bacauani arata ca, anul trecut, valoarea lucrarilor de constructii a fost in crestere cu 12 procente fata de anul anterior.

      Informatiile au rezultat din cercetarea unui esantion de agenti economici. "Din volumul total de lucrari de constructii realizat in anul 2011, 24,3 la suta sunt lucrari de constructii noi, 7,5 la suta sunt lucrari de reparatii capitale si 68,2 la suta sunt lucrari de intretinere si reparatii curente", a explicat Eugenia Harja, director la Directia Judeteana de Statistica Bacau.
      Si numarul de autorizatii de constructie a fost mai mare in luna ianuarie a acestui an fata de ianuarie 2011: 73 fata de 56, dar mai mic decât in ultima luna din 2011, cu 32 de autorizatii. La sfârsitul anului trecut, s-au dat in folosinta 1451 de locuinte. Cele mai multe au fost in mediul rural – 1055, iar 396 in mediul urban. "Fata de anul 2010, numarul total al locuintelor a fost mai mare cu 250 de locuinte. Daca tinem cont de sursele de finantare, situatia este astfel: din subventii bugetare, locuinte pentru tineri in regim de inchiriere – s-au dat in folosinta 141 de locuinte, iar din fondurile private ale populatiei s-au terminat cu 141 locuinte mai multe", a mai spus directorul Directiei de Statistica. La sfârsit de 2011, erau in curs de executie 2762 de locuinte, doar 186 fiind construite prin Agentia Nationala pentru Locuinte.

      Optimismul trebuie sa fie moderat

      Afaceristii din domeniul constructiilor nu se hazardeaza in pronosticuri pentru anul acesta. "Daca luam valoarea constructiilor si numarul de autorizatii de constructie este adevarat ca acestea sunt intr-o usoara crestere. Dar, pâna la urma, cifrele de afaceri ale firmelor ar trebui sa confirme asta", a explicat directorul Camerei de Comert si Industrie Bacau, Mihai Tulbure. Cel mai devreme aceste date vor sosi dupa depunerea bilanturilor pe anul trecut. "Daca firmele nu isi incaseaza banii, suntem in aceeasi situatie in care am fost de doi ani de zile. Bilanturile vor confirma sau infirma statisticile", mai spune Tulbure.
      Andreea Gavrila

      Camera de Comert vrea sa controleze calitatea formarii profesionale

      Camera de Comert si Industrie Bacau, alaturi de stucturi din toata tara, face lobby pentru infiintarea unui Centru judetean de examinare si evaluare. Decizia de implicare vine dupa ce numerosi intreprinzatori s-au plâns de lipsa investitiilor in instruirea personalului propriu si de neincrederea in majoritatea furnizorilor de formare. Aceasta comisie ar urma sa functioneze pe lânga Camera de Comert si va integra in structura sa specialisti si experti din fiecare meserie / ocupatie. Evaluatorii vor fi identificati in rândul angajatilor cu experienta care au obtinut o recunoastere a competentelor si abilitatilor lor practice. Totodata, se vor pregati examinatorii pentru a sustine evaluarea si vor fi testati periodic pentru a le fi verificate abilitatile in domeniul ocupational. Rezultatele invatarii vor fi monitorizate de Camerele de Comert, adica se va urmari absorbtia pe piata muncii a absolventilor programelor de formare. (A.G.)

      Se cauta vanzatori agricoli in Germania

      Ieri a inceput selectia nationala pentru lucratori in Germania. Pentru prima data, aceasta s-a desfasurat in Bacau, la Casa de Cultura. Somerii, dar si cei din evidentele Agentiei Nationale de Ocupare a Fortei de Munca, din toate colturile tarii si-au incercat norocul, in speranta unui job pentru urmatoarele trei luni.

      "Locurile de munca, 150 la numar, sunt pentru domeniul agricol sau vânzari de produse agricole, cu o retributie deja mentionata de angajator. Doritorii trebuie sa fie deja inscrisi in evidentele agentiilor judetene din tara si sa cunoasca la nivel bun si foarte bun limba germana", a explicat purtatorul de cuvânt al Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca Bacau, Daniela Balan.
      Locurile sunt disponibile nu doar pentru barbati, ci si pentru femei. "Suntem din Buzau. As vrea sa plec impreuna cu baiatul meu. Oferta este foarte buna, salariul la fel, fata de tara noastra, va dati seama. E prima data când vreau sa plec", a spus Dorina Raj.
      Unele persoane au venit sute de kilometri pentru interviu. "Am venit de la Vatra Dornei. Am mai lucrat in Germania, tot in vânzari la un fast-food. Atunci a fost destul de dificil pentru ca nu prea s-au respectat termenele din contract. Dar, când iei 800 de euro pe luna, parca nu se compara cu România!", a spus si Daniel Cristian Marian.
      Si bacauanii au fost interesati de oferta nemtilor. "Oferta este acceptabila. Am fost si anul trecut si am indeplinit conditiile. Strainii sunt mai stricti. Munca este mai bine platita si esti mai respectat. La noi nu este posibilitatea de a obtine un loc de munca mai bun decât in strainatate, cel putin la acest moment", a spus Gheorghe Ungurasu.
      Joi dimineata, de la ora 9, la Casa de Cultura, are loc o noua runda de interviuri. Cei care sunt selectati vor lucra 40-50 de ore pe saptamâna la vânzarea produselor agricole. Salariul este de 800 de euro, la care se adauga masa si cazarea.
      Andreea Gavrila

      Fondul de salarii a scazut

      Deficit enorm la bugetul pentru pensii

      Anul trecut, cu pensiile s-au cheltuit peste 1,3 miliarde lei. La bugetul pentru plata acestora s-au colectat doar 463 milioane lei. Rezulta un deficit de peste 853 milioane lei la bugetul asigurarilor sociale de stat destinat pensiilor. Numarul contribuabililor la pensia publica a crescut, dar, in acelasi timp, a scazut fondul de salarii din care se percep cotele de contributii.

      Contrar asteptarilor, discrepanta dintre sumele cheltuite cu pensiile si cele colectate la bugetul asigurarilor sociale de stat se adânceste si mai mult. Masurile dure de combatere a muncii la "negru" nu au dus la cresterea spectaculoasa a sumelor virate de catre angajatori la acest buget. Numarul contractelor de munca si, implicit, cel al salariatilor, intr-adevar, sunt mai mari, dar deficitul la fondul de pensii este, in continuare, enorm. Ca si in anii anteriori, si in 2011 (ultima situatie pe care o detine Casa Judeteana de Pensii), veniturile obtinute din contributia angajatorilor si a asiguratilor la bugetul asigurarilor sociale au fost de trei ori mai mici decât cheltuielile care s-au facut cu plata pensiilor si a ajutoarelor de deces. "In 2011, veniturile la bugetul asigurarilor sociale de stat au fost de 462.984.170 lei. Dar tot anul trecut s-au cheltuit 1.316.231.069 lei pentru pensii si ajutoare de deces. Astfel, rezulta un deficit de 853.246.899 lei", a precizat Liviu Cretu, directorul Casei Judetene de Pensii (CJP) Bacau. Ca de obicei, deficitul a fost acoperit din bugetul de stat si pe tot parcursul anului 2011 s-a recurs la acesta pentru sume foarte mari. Pâna la sfârsitul lunii septembrie 2011, de exemplu, cu pensiile si ajutoarele de deces s-au cheltuit nu mai putin de 977.924.000 lei. Veniturile realizate in primele noua luni ale anului trecut au fost de numai 347.239.000 lei, de aproape trei ori mai mici decât cheltuielile. Acest deficit li se datoreaza in parte mai multor agenti economici care, de ani de zile, inregistreaza restante la plata contributiei de asigurari sociale dar si unor persoane, obligate prin lege sa se asigure direct la Casa Judeteana de Pensii, pe baza declaratiei nominale.

      1,4 pensionari la un asigurat

      Dar chiar daca nu ar fi debitori la bugetul asigurarilor sociale de stat, sumele adunate la acesta de la toti contribuabilii tot nu ar ajunge sa acopere cheltuielile cu pensiile. Si aceasta deoarece numarul pensionarilor continua sa-l depaseasca pe cel al asiguratilor. Din declaratiile nominale depuse de catre angajatori a rezultat ca la sfârsitul anului trecut erau 110.984 asigurati, dintre care 104.472 erau salariati iar 6.512, someri care primeau indemnizatie de somaj si aferent acesteia li se achita contributia de asigurari sociale. La cei aproape 111.000 de asigurati se adauga alti 1.980 si 3.352 care isi platesc contributia in baza unui contract sau a unei declaratii depuse direct la Casa de Pensii. Prin urmare, in total, la sfârsitul anului 2011 erau 116.316 contribuabili la pensie fata de 112.189, câti au fost la 31 decembrie 2010. Numarul lor a crescut cu peste 4.000, dar tot nu este suficient, raportat la cel al pensionarilor. La 31 decembrie 2011, pensionarii de stat numarau 145.395 persoane iar cei agricultori-21.222. In total, erau 166.617 pensionari fata de 168.548, câti au fost la sfârsitul anului 2010. Calculele arata ca acum raportul este de 1,4 pensionari la un salariat iar la finele anului 2010 era de 1,5 la unu.

      Salarii mai mici

      Numarul angajatorilor a crescut, precum si cel al salariatilor, pe de alta parte, insa, fondul total de salarii la care s-a aplicat cota de contributie la sistemul public de pensii a fost mai mic in 2011 decât in 2010. Cu toate ca salariul minim si cel mediu brut pe economie au fost mai mari in 2011. Anul trecut, 8.644 societati comerciale au depus declaratia nominala cu salariatii pentru care au virat contributia de asigurari sociale de stat. In 2010, 8.315 angajatori si-au onorat aceasta obligatie, deci cu 329 mai putini. Dar anul trecut incasarile la bugetul asigurarilor sociale de stat au fost mai mici, ele fiind influentate de fondul de salarii la care se percep. In 2011 fondul de salarii la care s-a aplicat contributia de asigurari sociale a fost de 1.153.428.159 lei fata de 1.622.036.065 lei, in 2010. Scaderea sumei pentru care s-a perceput in 2011 contributia de asigurari sociale a condus, evident, la cresterea si mai mult a deficitului la acest buget.
      Elena Tintaru

      Volei feminin / Divizia A1: Cu CSM Bucuresti, de la ora 14.00

      Calificata in semifinalele campionatului dupa ce a trecut cu un dublu 3:0 de CSM Lugoj, Stiinta Bacau disputa tot pe teren propriu primele doua meciuri din faza a II-a a play-off-ului. Duminica si luni, 25-26 martie, "studentele" vor juca de la ora 14.00 cu CSM Bucuresti. Astfel, elevele lui Florin Grapa vor efectua si antrenamentul de astazi de la ora confruntarilor cu CSM.
      Etapa a doua din play-off se deruleaza pe sistemul "cel mai bun din cinci meciuri". Dupa jocurile din Bacau, a treia intâlnire dintre Stiinta si CSM Bucuresti va avea loc in capitala, pe 31 martie. Daca va fi nevoie si de al patrulea joc, acesta se va desfasura tot in Bucuresti pe 1 aprilie, un eventual "decisiv" urmând sa se dispute in Bacau, pe 5 aprilie. (D.P.)

      Handbal masculin: Trio bacauan sub „tricolor”

      Selectionerul Eliodor Voica a concovat trei handbalisti bacauani pentru prima sa actiune la lotul national. Din lotul de 18 fac parte din lot extrema stânga Florin Dospinescu (26 de ani pe 23 martie), interul dreapta Cristian Ghita (21 ani) si coordonatorul de joc Ionut Rotaru (26 ani), aflat in fata debutului sub "tricolor". Reunirea este programata pe 27 martie, la Izvorani.

      "Dubla" in Macedonia

      Dospinescu si Ghita au luat pulsul "nationalei" si sub comanda fostului selectioner Vasile Stânga, ambii evoluând in preliminariile ratate pentru CM 2013. Rotaru isi va face "botezul" in Macedonia, unde România va sustine doua amicale cu echipa care a ocupat locul al V-lea la ultimul campionat european. Testele vor avea loc pe 1-2 aprilie.

      Trofeul Carpati

      Dupa "dubla" din Macedonia, "tricolorii" vor reveni in tara pentru Trofeul Carpati (6-9 aprilie). La turneu au confirmat prezenta selectionatele Turciei si Ucrainei, lista participantilor urmând sa fie completata cu o echipa B a României, a carei componenta va fi stabilita ulterior. De la Stiinta ar putea fi convocati Ionut Ramba, Dragos Iancu sau Adrian Sipos, nominalizati sa faca parte din lotul largit al "nationalei". (Dana P.)

      Peste o mie de someri si-au gasit de munca pana la sfarsitul lunii februarie

      Potrivit datelor Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca Bacau, prin informare si consiliere profesionala, la sfârsitul lunii februarie s-a obtinut incadrarea a 23 de someri. Totodata, prin mediere, adica punerea in legatura a angajatorilor cu persoane in cautarea unui loc de munca, s-a reusit incadrarea a 1027 de someri. Alti 140 de someri au participat la cursuri de formare profesionala, prin care au fost calificati, recalificati sau perfectionati pentru a avea o sansa in plus la angajare. Si somerii au fost stimulati sa isi caute de lucru mai repede. Potrivit legii, acestia primesc la momentul incadrarii, daca primeau indemnizatie de somaj, 30 la suta din valoarea sa in paralel cu salariul pâna la momentul la care ar fi iesit din plata dreptului social. 46 de persoane erau in aceasta situatie la sfârsitul lunii februarie 2012. Totodata, 17 tineri absolventi in cautare de loc de munca s-au angajat si au primit din partea statului o prima de instalare, daca erau in evidentele agentiei. Si angajatorii au fost stimulati sa ia la lucru cât mai multi someri. Pentru acestia ei au incasat de la stat mai multe prime: 15 pentru ca au absolvit o unitate de invatamânt si 51 de persoane peste 45 de ani. (Andreea G.)

      Atletism / CN juniori III: Finala cu repetitie

      Pentru al treilea an consecutiv, Bacaul organizeaza finala nationala indoor pentru juniori III. Medaliile sezonului 2012 se acorda in acest weekend la Sala de Atletism, unde sunt asteptati sa concureze cei mai buni sportivi sub 15 ani din tara. Sedinta tehnica a competitiei se va desfasura vineri dupa-amiaza (18.00), pentru ca sâmbata si duminica sa aiba loc probele din programul de concurs.

      Primul start

      Primul start se va da sâmbata la ora 10.00, când se vor desfasura seriile la 60 m plat. In programul zilei mai figureaza intreceri la greutate (m+f), lungime (m), prajina (m+f), inaltime (m), seriile contratimp la 1.500 m (m+f) si 300 m (m+f), respectiv finalele la 60 m. Organizatorii anticipeaza ca prima reuniune sa se incheie in jurul orei 13.00.

      In paralel

      Duminica, sportivii vor intra in Sala de Atletism tot dimineata de la ora 10.00 si vor participa la 12 probe, ultimul start fiind rezervat stafetelor, la ora 12.30. Se va concura la 60 m garduri (m+f), lungime (f), 800 m (m+f), 3.000 m (m+f), inaltime (f) si 4×1 tur. Primii trei clasati la fiecare sectiune vor cuceri medaliile nationale puse in joc, iar in paralel cele mai bune rezultate vor fi recompensate cu trofeul Cupa Bacaului (ajunsa la editia a II-a).
      Dana Popa

      Refuzul unui loc de munca i-a lasat fara ajutor social

        Aproape lunar zeci de persoane nevoiase, apte de a lucra, sunt taiate de la ajutorul social deoarece au refuzat sa se angajeze pe postul oferit de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM). In ultima luna, 18 familii au pierdut ajutorul pentru ca solicitantul acestuia nu a acceptat sa se angajeze pe postul pus la dispozitie. Incepând cu anul 2011, persoanele apte de de munca, indreptatite la ajutor, trebuie sa prezinte in fiecare luna la primaria de domiciliu o adeverinta din care sa rezulte ca se afla in evidenta AJOFM. Aceasta adeverinta atesta ca persoana in cauza este in cautarea unui loc de munca ori urmeaza un curs de formare profesionala. Legea somajului spune, insa, ca daca un somer respinge oferta de loc de munca facuta de AJOFM, el va fi scos din baza de date a acesteia. Aceasta, evident, atrage dupa sine excluderea si de la plata ajutorului social. In cele mai multe cazuri, insa, cei afectati invoca, pe buna dreptate, faptul ca postul oferit se afla la o distanta foarte mare de domiciliul lor. Acest lucru impune cheltuieli considerabile, astfel ca nu mai ramân cu aproape nimic din salariul pe care l-ar avea. Dar legea este la fel de dura si cu somerii care au drept la indemnizatie de somaj. Pâna in 2011 somerii indemnizati care refuzau un loc de munca la o distanta mai mare de 50 kilometri de domiciliul lor nu-si pierdeau indemnizatia. Din 2011, legislatia s-a schimbat, astfel ca indiferent unde este locul de munca oferit, daca a fost refuzat, somerul ramâne fara niciun ajutor. (Elena T.)

        Persoana cu handicap scoasa la cersit de rude

          Barbatul, in vârsta de 39 de ani, din comuna Orbeni, imobilizat intr-un scaun cu rotile, era adus in fiecare dimineata cu o masina si plasat in zona Pietii Centrale din Bacau, de mai multe persoane. Spre seara, aceiasi indivizi isi faceau din nou aparitia pentru a-l lua acasa. Erau chiar rudele lui care s-au gândit ca asa mai pot face un ban. Si nu orice suma. Intr-o zi obisnuita numarau peste 200 de lei.
          Taximetristii si comerciantii din zona au observat acest lucru si au sesizat agentii locali care, ieri, au facut o pânda. „Noi am organizat doua zile la rând actiuni pentru depistarea cersetorilor. Cu aceasta ocazie am depistat si acest caz, cu tânarul invalid, care se pare este adus la cersit de anumite persoane. Ne-au sesizat oamenii din zona care au vazut acest lucru. Ba mai mult, spun ca l-a prânz s-au dus la un restaurant din zona pietei unde au mâncat mici si au baut bere pe banii obtinuti din cersit. Este prima data când il depistam si, atât el cât si cel care-l insotea, vor fi predati politistilor de la Sectia 2 pentru cercetari”, a spus Florin Podoleanu, purtatorul de cuvânt al Politiei Locale Bacau. Un nepot al cersetorului, prins de politisti când venise sa-l ia acasa nu vede nimic rau in ceea ce face. „L-am adus si eu astazi. Ce este gresit? Decât sa dam in cap sa furam. Este mai bine? Face in jur de 200 de lei, pe zi. Cu banii astia traiesc si ei de azi pe mâine”, spunea Ovidiu Butnaru. Daca va fi gasit vinovat acesta risca sa fie cercetat penal pentru exploatarea unei persoane prin cersit. (G.P.)

          O speranta pentru bolnavii de cancer: Se concesioneaza Cobaltoterapia

            Consilierii judeteni au aprobat in sedinta de ieri raportul privind modernizarea buncarului de iradiere din SJU. Urmatorul pas va fi concesionarea Cobaltoterapiei catre o clinica privata. Dupa Aeroport, este al doilea obiectiv care va fi dat spre administrare unei firme.

            Modernizarea si dotarea sectiei de cobaltoterapie ar costa 4,5 milioane de euro. Suma depaseste posibilitatile Consiliului Judetean (CJ) Bacau, asa incât s-a incercat realizarea investitiei printr-un parteneriat public-privat. Nu s-a reusit din cauza ca legislatia este in continua schimbare. In final, CJ a decis ca singura solutie este concesionarea acestui obiectiv. "Astazi, practic, suntem in fata unei noi decizii, bazata pe acest raport preliminar, insusit si elaborat de o firma de consultanta cu experienta in domeniu, care face o radiografie extrem de precisa a sectiei de cobaltoterapie si care la sfârsit ne propune câteva optiuni pentru ca noi cei de la CJ si SJU sa actionam in consecinta daca vrem sa facem acest obiectiv", a declarat Dragos Benea, presedintele CJ Bacau. El a descris istoricul acestui proiect, insistând ca investitia nu se poate realiza din bugetul exclusiv al CJ. "Despre dramele pe care le naste aceasta maladie nu cred ca este cazul sa mai vorbesc, ni le imaginam cu totii", a mai spus Dragos Benea. Deocamdata, CJ a primit scrisori de intentie de la trei firme care par interesate sa investeasca in buncar.

            Nicu Sapca cere „viteza de rotatie”

            Nicu Sapca, PD-L, a vrut sa stie daca exista o prevede legata de inlocuirea aparaturii, in conditiile in care durata maxima a unui contract de concesionare este 49 de ani. "Din experienta, stie toata lumea ca un echipament nu functioneaza 49 de ani, el având si uzura morala, si uzura tehnica. As vrea sa stiu daca prin caietul de sarcini se va fixa o clauza care sa protejeze achizitorul fata de uzura echipamentelor. Daca acest echipament este de top acum si costa 4,5 milioane de dolari, s-ar putea ca peste 5 ani sa fie vechi pentru ca tehnologia avanseaza", a afirmat Nicu Sapca, PD-L Prin urmare, intre criteriile de departajare ar trebui introdusa "viteza de rotatie" a aparaturii sau alte masuri asiguratorii, afirma Nicu Sapca. "Ori scurtam perioada de concesionare a serviciului pe 7-10 ani, rezervându-ne optiunea de a reface parteneriatul, ori prin caietul de sarcini prevedem obligatia de a schimba echipamentul o data la 5 ani." Dan Stoica, directorul SJU Bacau, a explicat ca modernizarea sectiei de cobaltoterape va ajunge din nou in atentia CJ Bacau. Perioada de concesionare recomandata de consultant este de 20 ani, dar decizia privind "rotatia" va fi luata de consilieri, odata cu aprobarea caietului de sarcini.

            „Boala nu asteapta!”

            Despre necesitatea modernizarii acestei sectii nu se mai indoieste nimeni. In judet sunt 7.000 de bolnavi de cancer care au nevoie de terapie, dar in Bacau nu exista buncar de iradiere. "Afectiunile oncologice reprezinta a doua cauza de morbiditate si mortalitate in România, iar nevoia de servicii de radioterapie e foarte mare dat fiind ca exista un numar foarte mic de aparate, a explicat dr. Valu Penea, SJU Bacau. Potrivit normelor UE, sunt necesare 4-5 aparate la un milion de locuitori. In Regiunea N-E functioneaza un singur aparat, respectiv la Iasi. Listele de asteptare sunt foarte lungi, se intind pe luni de zile, iar boala nu asteapta." Laboratorul de radioterapie din Bacau asigura tratament pentru pacientii din Bacau, dar si pentru cei din Neamt, Vaslui, Vrancea, Suceava si Botosani. In final, a mai aparut o ingrijorare legata de gradul in care populatia saraca va mai avea acces la cobaltoterapie, dupa concesionarea buncarului. Se spera ca banii alocati de Gurven, prin Programul National de Oncologie, si cei virati de Casa de Asigurari de Sanatate, in baza contractului de furnizare incheiat u SJU, vor acoperi nevoile bolnavilor din judet.
            Silvia Patrascanu

            „Afectiunile oncologice reprezinta a doua cauza de morbiditate si mortalitate in România, iar nevoia de servicii de radioterapie e foarte mare dat fiind ca exista un numar foarte mic de aparate.”
            dr. Valu Penea, SJU Bacau

            Fotbal / Liga a II-a: Cunostinte vechi

            La debutul pe teren propriu, FCM Bacau primeste vizita adversarului in fata caruia a inceput partidele de verificare din intersezon. Sâmbata, in etapa a doua a returului, "galben-albastrii" joaca acasa cu Dinamo II, echipa pe care au invins-o amical la scor de neprezentare cu doua luni in urma. La sfârsitul lui ianuarie, intr-un test desfasurat la Onesti, echipa pregatita de Gheorghe Poenaru a trecut de "câinii rosii" cu 3-0, la startul pregatirilor dintre tur si retur.

            Cu prima sansa

            "Dinamo II este o echipa tânara, la fel ca noi, dar jucam acasa si avem prima sansa", spune Catalin Curiliuc, atacantul care a semnat in poarta dinamovistilor primul gol al FCM-ului din acest an. "Cu siguranta va fi alt meci. Nu stim cu ce formula de echipa se va prezenta Dinamo II, insa meciul va fi cu totul altul fata de intâlnirea de-acum doua luni. Atunci a fost un joc de pregatire, pe zapada, in timp ce acesta va fi pe iarba si pe puncte", completeaza fundasul Andrei Lozneanu.

            Deosebiri

            Deosebirile vizazi de ultima intâlnire FCM – Dinamo II s-au vazut si in prima etapa a returului, in care gruparea bucuresteana a remizat acasa cu CSMS Iasi (0-0). "Am urmarit meciul si am vazut o echipa a lui Dinamo mult schimbata fata de cea din iarna, când am sustinut cu ei primul nostru joc de verificare. O echipa total schimbata si ca nume de jucatori, dar si ca atitudine in primul rând", a precizat antrenorul Gheorghe Poenaru.

            Meci greu

            Tehnicianul "galben-albastrilor" considera ca "era de asteptat ca echipa a doua a lui Dinamo sa aiba jucatori de perspectiva. Au facut un joc foarte bun contra Iasiului si rezultatul in sine spune foarte multe, pentru ca nu este la indemâna oricui in aceasta editie de campionat sa nu piarda cu CSMS, echipa care s-a intarit in iarna si are ca obiectiv promovarea. Din acest motiv cred ca ne asteapta un meci foarte greu cu Dinamo II".

            De la amical la oficial

            CSMS Iasi se numara de asemenea printre adversarele "galben-albastrilor" din pregatiri. In iarna, FCM Bacau s-a intâlnit de doua ori cu gruparea din Copou. In deplasare, echipa pregatita de Gheorghe Poenaru a pierdut la limita, cu scorul de 1-0, dupa care si-a luat revansa la primul test sustinut pe teren propriu, impunându-se cu 3-1. In campionat, in tur, FCM-ul a invins Iasiul acasa cu 1-0, in timp ce in deplasare la Dinamo a pierdut cu 0-2. (D.P.)

            Gospodarii in pericol

              Neglijenta unui cetatean din comuna Casin era cât pe ce sa-l costea toata agoniseala de-o viata. Omul a dat foc la resturile vegetale din curte, iar când a vazut ca nu-l mai poate stapâni a sunat la 112. „La sosirea la locul interventiei, s-a constatat faptul ca incendiul se manifesta în doua curti. În urma incendiului, care a avut drept cauza probabila utilizarea focului deschis în spatii deschise, au ars aproximativ 800 mp de vegetatie uscata, în focare izolate si circa 50 metri liniari de gard din lemn”, a spus lt. Andrei Grecu, purtatorul de cuvânt al ISUJ Bacau. Pentru ca nu a respectat indicatiile pompierilor, proprietarul a fost sanctionat cu amenda de 1.000 lei. In aceeasi zi, la Gioseni, s-a aprins vegetatia de pe un teren din localitate. Incendiul a fost stins in colaborare cu pompierii voluntari ai comunei. (G.P.)

              Accident grav la Grigoreni

                Doua persoane au ajuns la spital in urma unui accident rutier petrecut in afara localitatii Grigoreni. Andrei T. (32 de ani) aflat in stare de ebrietate nu a adaptat viteza intr-o curba si a patruns pe contrasens acolo unde s-a izbit frontal de un autoturism condus de Simion A. (49 de ani). In urma impactului soferul imprudent si un pasager din autoturismul sau au ajuns la spital si au ramas internati pentru investigatii amanuntite. Andrei T. a fost testat cu aparatul etilotest si s-a constatat ca avea 1,02 mg/l alcool pur in aerul expirat. I s-au recoltat probe de sânge si s-a intocmit un dosar penal pentru vatamare corporala din culpa si conducere sub influenta bauturilor alcoolice. La fata locului a ajuns si un echipaj de la Descarcerare pentru scoatere victimelor din masina. (G.P.)

                Cateva dioptrii, intre ei si lume! Prima unitate protejata pentru nevazatori

                In Bacau a fost infiintata prima unitate protejata pentru nevazatori. Desi ar fi trebuit ca aceasta sa fie o victorie, lipsa contractelor ii descurajeaza pe initiatori. Nici patronii, nici directorii nu par interesati sa-i sprijine pe nevazatori si sa le cumpere produsele.

                Dupa Revolutie, atelierele in care nevazatorii confectionau perii de sârma, cutii de carton, plicuri, dosare sau alte bunuri au disparut. Mii de persoane au ramas fara loc de munca. Pentru ele, inchiderea acestor sectii a insemnat nu doar venituri mai mici, ci si tristete, sentimentul inutilitatii si al lipsei de apreciere sociala. Izolare. "Eu am lucrat in cadrul Cooperativei «Sporul», unde erau 600 de persoane invalide, printre care si 100 de nevazatori. Era o activitate foarte buna, un colectiv unit, aveam o ocupatie, luam si un salariu, se inchegau casatorii, prietenii… Dupa Revolutie, asa cum s-au stricat toate locurile de munca, asa s-a inchis si Sporul. Ne-am framântat ani de-a rândul si ne-am gândit ca trebuie sa facem ceva", explica Vasile Diaconu, presedintele Asociatiei "Cecitas". Dupa trei ani de alergatura si zbatere, Vasile Diaconu si Corneliu Gavriliu au reusit sa infiinteze prima unitate protejata pentru nevazatori din judetul Bacau. Functioneaza intr-o centrala termica dezafectata din zona Narcisa.

                Au atelier, dar nu au comenzi!

                Asociatia "Cecitas" a câstigat o batalie, nu si razboiul cu egoismul si prejudecatile. Nu este suficient sa existe un atelier in care sa lucrezi, e nevoie si de comenzi. "Legea 448 permite firmelor care au peste 50 de angajati sa inlocuiasca impozitul catre stat cu achizitia de produse de la nevazatori", arata Corneliu Gavriliu, vicepresedinte "Cecitas". Cu toate astea, patronii si directorii se eschiveaza. Ba nu cunosc legea, ba au deja un contract cu alt furnizor. Probabil ca sumele sunt prea mici, iar efortul de a face operatiunea contabila e prea mare. Nevazatorii pot vinde si produse achizitionate de la depozite. In Occident, e de la sine inteles ca astfel de asociatii trebuie sprijinite. Din pacate, suntem in România, municipiul Bacau, unitatea protejata a Asociatiei "Cecitas" de pe str. Victor Babes. Aici lucreaza, deocamdata, un angajat si trei ucenici, care sunt in perioada de proba. Tinerii produc ambalaje de carton, dosare, hârtie igienica si fac lucrari de arhivare a documentelor. Chiar daca frigul din fosta centrala termica le patrunde in maduva oaselor, nu se plâng. Sunt multumiti ca, pentru prima oara in viata, cineva are nevoie de ei. "Pentru mine acest loc de munca este foarte important. Am terminat scoala profesionala la Colegiul «Dumitru Mangeron», tinichigerie si vopsitorie auto, dar nu am lucrat nicaieri", spune Ovidiu Daniel Frâncu, care nu e orb, are doar cu câteva dioptrii mai mult decât unii dintre noi. Totusi, nu a vrut nimeni sa-l angajeze. I s-a spus deschis ca motivul e deficienta de vedere.

                Vise pentru „o echipa mica”

                Tinerii nu sunt lipsiti de pregatire. Au urmat licee sau scoli profesionale, obisnuite sau speciale, dar asta nu i-a ajutat la nimic. Mihai Ursu a terminat Scoala de Nevazatori din Bucuresti, dar nu a gasit, in 16 ani, o firma care sa-l accepte. Marius Blanaru a mai lucrat ca zilier, dar nu a avut contract de munca niciodata. I s-a sugerat ca nu este sanatos, deci nu poate face performanta. "Un loc de munca stabil nu am avut, spune Marius Blanaru. Tot din cauza problemelor cu ochii. Nu te primeste nimeni chiar daca ai scoala, chiar daca esti priceput!" Tânarul marturiseste ca e fericit aici. "E o echipa mica dar unita. Sper sa fim activi si sa ne ajute cine trebuie, ca e greu cu doi copii mici, acasa, sa te descurci numai din ajutor." Traim intr-o societate in care reusita inseamna bani, masini, case, vacante exotice. Nu mai intelegem care e rostul solidaritatii umane. Nefericitii sortii, concitadinii nostri, bat la usi inchise când incearca sa-i convinga pe cei care conduc orasul, afacerile sau institutiile ca au dreptul sa trudeasca si sa se bucure de rezultatul muncii lor. Dreptul la demnitate.
                Silvia Patrascanu

                „Cea mai mare problema e ca nu sunt alaturi de noi directorii de institutii si intreprinderi, pentru a incheia niste contracte. Speram, totusi, ca Prefectura, CJ si primaria sa-i sensibilizeze si sa-i convinga.”
                Vasile Diaconu, presedinte Asociatia „Cecitas”

                Speculantii stapanesc pietele

                  Marfa de primavara vine din depozit, nu din solar

                  In pietele bacauane au aparut marfurile de primavara. Din pacate, acestea nu provin de pe meleagurile noastre, ci din import. Asa-zisii producatori agricoli se aprovizioneaza din depozite si se dau agricultori din tata-n fiu. Stiindu-se cu musca pe caciula, se ascund pe dupa tarabe când vad camerele de filmat. Doar cei care lucreaza cu adevarat pamântul profita de prezenta presei pentru a-si spune necazurile.

                  Forfota mare in pietele bacauane in aceste zile. Clientii sunt in cautare de legume si verdeturi proaspete, dar nu prea se indura sa scoata banii din buzunar. Cei care au investit inca din toamna in recolta de acum sunt disperati. „Prost, prost, prost, asa merge, ne-a declarat un producator agricol din satul Holt, comuna Letea Veche. Eu am iesit acum cu marfa la jumatate de pret fata de anul trecut si tot nu se vinde. Nu mi-am facut un calcul cu cât am investit, dar sigur ies in pierdere. Numai cum au cazut solarele in iarna, de la zapada!” Altii nu sunt chiar nemultumiti, desi inceputul este greu. „Am adus ridichi, spanac si alte marfuri de sezon, dar se cumpara câte putin, ne-a declarat Paraschiva Pamfil, din Matca. Pretul este mai marisor, ca e la inceput, dar o sa mai scada.”

                  Speculanti travestiti in producatori

                  Marfa din piete este, in general, de import, cumparata de speculanti de la depozite si vânduta in piete. Cei mai multi cumparatori renunta la trufandale si se intorc acasa cu sacosa goala sau tot cu morcovi, cartofi si ceapa din toamna trecuta. Desi se presupune ca in piata predomina producatorii agricoli, realitatea este ca speculantii formeaza majoritatea. Acestia se strecoara printre putinii producatori agricoli si pozeaza in lucratori ai pamântului. Cum vad, insa, o camera de filmat se ascund pe unde pot. Conducerea Administratiei Pietelor recunoaste ca lucrurile nu sunt tocmai clare si curate. „Stiu ei de ce fug de presa, ne-a declarat Vasilica Busuioc, directorul Administratiei Pietelor. Multi au certificate de producator eliberate de primarii, dar sunt date cum sunt date. De la 1 aprilie le controlam, fiindca se introduce plata anticipata la taraba.”

                  „Nu vin ele alegerile?”

                  Obisnuitii pietelor au aflat deja de aceasta masura si unii dintre ei chiar tuna si fulgera impotriva noilor pretentii ale administratiei locale. „Pâna acum plateam taxa pentru un metru de taraba, ne-a declarat un comerciant de la Piata Sud. Daca ne intindeam mai mult, plateam diferenta zilnic. Nu stii cu ce marfa vii intr-o zi, ca sa platesti anticipat. Asta este decizia Consiliului Local. Nu vin ele alegerile?” Oamenii de aici au si alte nemultumiri: ii ploua prin acoperis, nu au unde isi parca masinile, iar taxa pe care o platesc nu le asigura nici macar accesul la un grup sanitar. La rândul lor, comerciantii se abat de la reguli. Desi ar trebui sa-si treaca pe eticheta produselor numele, daca sunt producatori agricoli, sau denumirea societatii comerciale, foarte putini se conformeaza.
                  Doina Mincu

                  ULTIMELE ȘTIRI