In Bacau a fost infiintata prima unitate protejata pentru nevazatori. Desi ar fi trebuit ca aceasta sa fie o victorie, lipsa contractelor ii descurajeaza pe initiatori. Nici patronii, nici directorii nu par interesati sa-i sprijine pe nevazatori si sa le cumpere produsele.
Dupa Revolutie, atelierele in care nevazatorii confectionau perii de sârma, cutii de carton, plicuri, dosare sau alte bunuri au disparut. Mii de persoane au ramas fara loc de munca. Pentru ele, inchiderea acestor sectii a insemnat nu doar venituri mai mici, ci si tristete, sentimentul inutilitatii si al lipsei de apreciere sociala. Izolare. "Eu am lucrat in cadrul Cooperativei «Sporul», unde erau 600 de persoane invalide, printre care si 100 de nevazatori. Era o activitate foarte buna, un colectiv unit, aveam o ocupatie, luam si un salariu, se inchegau casatorii, prietenii… Dupa Revolutie, asa cum s-au stricat toate locurile de munca, asa s-a inchis si Sporul. Ne-am framântat ani de-a rândul si ne-am gândit ca trebuie sa facem ceva", explica Vasile Diaconu, presedintele Asociatiei "Cecitas". Dupa trei ani de alergatura si zbatere, Vasile Diaconu si Corneliu Gavriliu au reusit sa infiinteze prima unitate protejata pentru nevazatori din judetul Bacau. Functioneaza intr-o centrala termica dezafectata din zona Narcisa.
Au atelier, dar nu au comenzi!
Asociatia "Cecitas" a câstigat o batalie, nu si razboiul cu egoismul si prejudecatile. Nu este suficient sa existe un atelier in care sa lucrezi, e nevoie si de comenzi. "Legea 448 permite firmelor care au peste 50 de angajati sa inlocuiasca impozitul catre stat cu achizitia de produse de la nevazatori", arata Corneliu Gavriliu, vicepresedinte "Cecitas". Cu toate astea, patronii si directorii se eschiveaza. Ba nu cunosc legea, ba au deja un contract cu alt furnizor. Probabil ca sumele sunt prea mici, iar efortul de a face operatiunea contabila e prea mare. Nevazatorii pot vinde si produse achizitionate de la depozite. In Occident, e de la sine inteles ca astfel de asociatii trebuie sprijinite. Din pacate, suntem in România, municipiul Bacau, unitatea protejata a Asociatiei "Cecitas" de pe str. Victor Babes. Aici lucreaza, deocamdata, un angajat si trei ucenici, care sunt in perioada de proba. Tinerii produc ambalaje de carton, dosare, hârtie igienica si fac lucrari de arhivare a documentelor. Chiar daca frigul din fosta centrala termica le patrunde in maduva oaselor, nu se plâng. Sunt multumiti ca, pentru prima oara in viata, cineva are nevoie de ei. "Pentru mine acest loc de munca este foarte important. Am terminat scoala profesionala la Colegiul «Dumitru Mangeron», tinichigerie si vopsitorie auto, dar nu am lucrat nicaieri", spune Ovidiu Daniel Frâncu, care nu e orb, are doar cu câteva dioptrii mai mult decât unii dintre noi. Totusi, nu a vrut nimeni sa-l angajeze. I s-a spus deschis ca motivul e deficienta de vedere.
Vise pentru „o echipa mica”
Tinerii nu sunt lipsiti de pregatire. Au urmat licee sau scoli profesionale, obisnuite sau speciale, dar asta nu i-a ajutat la nimic. Mihai Ursu a terminat Scoala de Nevazatori din Bucuresti, dar nu a gasit, in 16 ani, o firma care sa-l accepte. Marius Blanaru a mai lucrat ca zilier, dar nu a avut contract de munca niciodata. I s-a sugerat ca nu este sanatos, deci nu poate face performanta. "Un loc de munca stabil nu am avut, spune Marius Blanaru. Tot din cauza problemelor cu ochii. Nu te primeste nimeni chiar daca ai scoala, chiar daca esti priceput!" Tânarul marturiseste ca e fericit aici. "E o echipa mica dar unita. Sper sa fim activi si sa ne ajute cine trebuie, ca e greu cu doi copii mici, acasa, sa te descurci numai din ajutor." Traim intr-o societate in care reusita inseamna bani, masini, case, vacante exotice. Nu mai intelegem care e rostul solidaritatii umane. Nefericitii sortii, concitadinii nostri, bat la usi inchise când incearca sa-i convinga pe cei care conduc orasul, afacerile sau institutiile ca au dreptul sa trudeasca si sa se bucure de rezultatul muncii lor. Dreptul la demnitate.
Silvia Patrascanu
„Cea mai mare problema e ca nu sunt alaturi de noi directorii de institutii si intreprinderi, pentru a incheia niste contracte. Speram, totusi, ca Prefectura, CJ si primaria sa-i sensibilizeze si sa-i convinga.”
Vasile Diaconu, presedinte Asociatia „Cecitas”
