joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 4735

Fotbal, Liga a III-a: „Magiun” dupa „Gaina”

Marin Barbu este favorit la functia de antrenor al Sport Clubului, dupa plecarea lui Cristi Popovici

Specialist in promovari

E aproape sigur: Marin Barbu va prelua functia de antrenor principal al divizionarei C bacauane, Sport Club, ramasa vacanta dupa plecarea lui Cristi Popovici cu destinatia Dinamo II Bucuresti. Cele doua parti sunt foarte aproape de a semna un acord, obiectivul celui supranumit "Magiun" fiind promovarea in liga secunda la finalul actualei editii de campionat. De altfel, alegerea lui Barbu in detrimentul lui Sorin Condurache, principalul sau contracandidat, ar avea la baza tocmai numarul mare de promovari reusite de "Magiun" in cariera: trei din liga secunda in primul esalon si una din C in B.

Ultima oara, la Callatis

"Magiun" Barbu a confirmat tratativele cu Sport Club. "Am discutat cu cei de acolo, insa deocamdata nu am semnat nimic. Oricum, o decizie finala va fi luata cel târziu pâna duminica, deoarece saptamâna viitoare echipa isi reia pregatirile", a declarat pentru "Desteptarea" tehnicianul in vârsta de 53 de ani. Barbu, care a pregatit in trecut, printre altele, pe Foresta Suceava, FC Brasov, Petrolul, Astra sau Ceahlaul Piatra Neamt, a antrenat ultima oara pe divizionara B Callatis Mangalia, de care s-a despartit in toamna, dupa infrângerea suferita pe teren propriu in fata lui FCM Bacau.

Dorit si vara trecuta

Barbu a fost dorit de Sport Club si in 2011, in baza relatiilor foarte bune pe care le are cu presedintele gruparii bacauane, Liviu Goian. Daca atunci, conducerea Sport Clubului a optat in final pentru instalarea lui Popovici pe banca tehnica, acum, plecarea lui "Gaina" aduce din nou in actualitate numele lui "Magiun". Sport Club isi va relua pregatirile pe data de 11 ianuarie, urmând sa inceapa returul de pe locul trei in Seria I din liga a treia, primele doua pozitii fiind ocupate de Rapid CFR Suceava si Petrotub Roman, formatii care au un punct in plus fata de gruparea bacauana.
Dan Sion

„Perla Moldovei” dintre terenurile de minifotbal s-a mutat la Onesti

La Onesti, la baza sportiva a municipiului a fost inaugurat si sfintit cel mai modern teren de minifotbal din Moldova. La acest eveniment au participat primarul municipiului Onesti, Emil Lemnaru, viceprimarul Mihai Sova, parintele protopop Constantin Alupei, de la Protoieria Onesti, secretarul Primariei Onesti Daniel Spânu, consilieri locali onesteni. A fost prezent Razvan Burleanu, presedinte al Federatiei Române de Minifotbal, care a declarat: "Pentru noi este o adevarata placere, pe care o simtim la inaugurarea fiecarui teren de minifotbal. La Onesti, aceasta placere este si mai mare pentru ca aici s-a amenajat cea mai moderna baza sportiva pentru minifotbal. Ea se poate utiliza atât vara cât si iarna".
La inaugurarea noului teren s-au disputat si doua atractive meciuri de minifotbal. In primul dintre ele au evoluat nume cunoscute de fotbalisti din Bacau (Costel Câmpeanu, Gheorghe Burleanu, Puiu Hodina, Bojescu, Toma, Lucian Cosma), ei intâlnind o echipa a fotbalistilor cunoscuti din Onesti (au evoluat Pascu, Costel Munteanu, Daniel Munteanu, Chiriac, Puiu Tismanaru, Nicu Mocanu, Ionut Tismanaru si Daniel Ghimbovschi). Scorul acestui meci in care onestenii au ratat cu exasperare a fost 3-2 pentru jucatorii bacauani. In cel de-al doilea meci in care combatantii au fost tineri fotbalisti din Bacau si Onesti, scorul a fost unul de proportii, 9 – 3 pentru onesteni. Din rândul acestora s-au remarcat portarul Marius Mercas si jucatorii Stefan Mailat, Cristian Vrânceanu, Edi Tismanaru si Andrei Cretu. Dupa cum a mentionat Razvan Burleanu, presedintele Federatiei Române de Minifotbal, "in luna februarie la Onesti vor debuta meciuri divizionare de minifotbal, echipa câstigatoare urmând a participa la faza regionala, ce se va desfasura tot in acest municipiu".
Ion Moraru

Handbal masculin: Ganduri bune

Gata cu vacanta, inapoi pe baricade! Dupa aproape trei saptamâni de pauza, "studentii" au reluat pregatirile pentru "un retur de foc", dupa cum l-a caracterizat antrenorul Eliodor Voica. "Incepem anul cu gânduri bune, suntem cu totii constienti ca ne asteapta niste meciuri extrem de grele. Vrem sa confirmam parcursul de pâna acum si sa ne imbunatatim jocul si relatiile in echipa", a completat tehnicianul Stiintei Municipal Dedeman.

Vis de podium

Gruparea bacauana trateaza partea a doua a campionatului din postura de vice-lidera, cu un bilant de noua victorii si doua infrângeri in sezonul de toamna. "Plecam la drum cu aceleasi gânduri cu care am inceput in vara: sa ne facem treaba cât mai bine. Speram sa mergem cel putin cum am mers in tur, adica toate sa fie la locul lor si sa câstigam tot, daca se poate", a subliniat goal-keeper-ul Stefan Laufceac, care considera ca "un loc pe podium este un obiectiv realizabil din toate punctele de vedere".

Speranta de mai bine

"Nu pot sa zic decât ca avem gânduri de bine si de mai bine. A fost o jumatate de an in care am muncit si munca noastra s-a materializat si s-a concretizat in teren si prin rezultate. Speranta noastra, a tuturor, este de mai bine si de a avea rezultate cât mai bune", a punctat Bogdan Voica, nevoit sa intrerupa primul antrenament din cauza unei probleme medicale care dateaza de acum o luna, când "studentii" au invins Timisoara (25-22): "am avut o perioada destul de lunga de la accidentare si vad ca inca mai persista durerea".

Antrenamente si amicale

Stiinta Municipal Dedeman are la dispozitie doua saptamâni si jumatate de pregatire inainte de reinceperea Ligii Nationale, prevazuta pentru 22 ianuarie, când in Bacau va veni in vizita CSM Satu Mare. "Cred ca 5-6 meciuri ar fi suficiente pâna la reluarea campionatului", a detaliat antrenorul Eliodor Voica. Posibili adversari? "Asteptam confirmarea a doua echipe si speram ca aceasta sa vina cât mai rapid, in 2-3 zile, pentru a putea sa definitivam programul meciurilor de verificare din aceasta perioada".
Dana Popa

Un pas inainte

Ieri s-a infiintat Asociatia Judeteana de Judo (AJJ) Bacau

4 ianuarie 2012 – un moment special pentru judo-ul bacauan. S-au pus bazele Asociatiei Judetene de specialitate, un for infiintat pentru dezvoltarea acestui sport. In structura de conducere, presedinte este prof. Aurel Chelariu (Palatul Copiilor Bacau), iar vicepresedinti vor fi Constantin Manole (SCM-PC) si Daniel Zodian (CS Bronx). "Am depus actele, am semnat. Este un pas enorm pentru judo-ul bacauan si speram sa aduca cât mai multe rezultate", a declarat Daniel Zodian, care tot ieri a condus si primul antrenament din noul an: "Ne vom pregati in continuare in stil cantonament, cu câte doua antrenamente in fiecare zi. Vom avea un concurs pe 21 ianuarie, la Târgu Ocna, dupa care vom pleca intr-un stagiu centralizat la Vatra Dornei, unde vom sta o saptamâna. Pregatirea de iarna este cea mai importanta din viata unui sportiv si vrem sa fim la inaltime". (D.P.)

Centenare 2011

Ca de obicei, în decembrie, adunam centenarele anului pregatit sa ne paraseasca si le facem publice cum putem mai bine. Editia 2011 a ritualului studentesc am plasat-o în spatiul Casei Memoriale „George Bacovia“, deloc întamplator: sunt o suta de ani de la tiparirea poeziei „Plumb“, în revista ieseana „Versuri“ (din 15 dec. 1911, „Versuri si proza“). Filologii bacauani, membri ai Cercului stiintific si cultural „Traian Cantemir“, le-au prezentat în sufrageria Casei de pe strada George Bacovia, nr. 13 într-un chip foarte atractiv. Au început cu un folclorist, au continuat cu un istoric literar s.a.m.d., încheind cu un… rebusist. Noi le-am grupat potrivit unor criterii:
I. B|C|UANE; A. Biografice (Aniversative) – Vasile Diaconescu (05.11.1911, Targu-Ocna; poet; „Scripturile romane“ sunt – am zice noi – un „Epigonii“ al secolului XX); Emanuel Elenescu (dirijor, compozitor; 08.03.1911, Piatra-Neamt; din 1920, devenise bacauan; compune, între altele, piese religioase); Vasile Heisu (29.08.1911, Basesti, com. Parjol; colectionar, ctitorul Muzeului Satesc din Racaciuni; i se datoreaza repararea Bisericii din Borzesti); Mihail Spiridonica (28.11.1911, Cristesti, Iasi; publicist, prozator; dupa 1944, învatator langa Onesti, iar apoi se retrage la Targu-Ocna; la 91 de ani, debuteaza editorial cu „Povestiri adevarate“, scrise în urma cu cateva decenii); B. Evenimentiale: 1 oct. 1911 – George Bacovia publica grupajul de poezii „Finis“, „Gris“/ „Gri“ si „Plumb“, sub pseudonimul G. Andoni; 25 oct. 1911 – Grigore Tabacaru prezinta la Ministerul Instructiunii Publice Raportul sustinut la Congresul de pedagogie de la Bruxelles (aug. 1911).
II. NATIONALE; II.A. Biografice; II.A.1. Aniversative: Al. Bistritianu (istoric literar; 07.09.1911, Tecuci; studii despre Vasile Alecsandri); Victor Buescu (09.11.1911, Cotofenii din Fata, Dolj; filolog, rebusist); Emil Cioran (08.04.1911, Rasinari, Sibiu; filozof si eseist); George Ivascu (22.07.1911, Certesti, Galati; gazetar si istoric literar); Eugen Jebeleanu (24.04.1911, Campina; poet si traducator); Gheorghe Munteanu (calugar, ruda cu patriarhul Nicodim Munteanu); G.C. Nicolescu (26.05.1911, Ploiesti; istoric literar; lucrarea capitala – „Viata lui Vasile Alecsandri“ – 1962); Vasile Turculescu (28.11.1911, Ramnicu-Valcea; rebusist); II.A.2. Comemorative: Nicolae Densusianu (1846-1911; istoric; a elaborat un Cestionariu despre traditiunile istorice si anticitatile terilor locuite de romani, 1893); II.B. Evenimentiale: C. Brancusi o cunoaste la Paris pe Margaret Pogany, pictorita maghiara, devenita modelul sculpturii „Domnisoara Pogany“; „Der Sturm“ face public, în 1911, termenul expresionism; 22.10.1911 – apare revista literar-artistica „Flacara“; fondatorul ei, C. Banu, a fost prieten cu G. Bacovia; N.E. Elieru încheie „Istoricul învatamantului nostru comercial“; la Barlad apare culegerea lui Tudor Pamfile „Sfarsitul lumii, dupa credintele poporului roman“. „Totusi – descopera folcloristul – acest sfarsit al lumii poate fi evitat daca oamenii vor tine posturile si nu vor parasi credinta în Dumnezeu. Iar daca nu poate fi evitat, poate fi amanat cu o suta de ani, rugandu-ne lui Dumnezeu si Maicii Domnului“.
Sunt si alte centenare, dar pe acestea le-au considerat studentii semnificative. Aprecierea a venit din partea lui Iulian Bucur, seful Sectiei de arta a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu“. Am fi vrut sa-l auzim, în final, pe stapanul casei citindu-si poemul-fanion, dar ne-am multumit cu lectura precipitata a unui poem tarziu, „Plumb de iarna“ („Ninge secular…“).
Ioan Danila

„A fost odata un print vestit, cu plete mari…”

„…El: Eminescu…“ Asa îsi încheie George Bacovia o divagare utila tiparita în ultimele luni de viata. Si pentru ca 2011 a fost un an bacovian (130 de la nastere), deplasarea anuala a filologilor la Lipova a fost pusa si sub semnul acestui eveniment. „Azi este mort, dar scrierile lui nemuritoare sunt si mai tari ca rubinele în stralucire“, nota poetul bacauan într-o alta divagare, publicata în 1956. George Bacovia si Mihai Eminescu – doua comori de simtire si slujire a limbii romane în ipostaza ei sublima: poezia.
Am grupat pe puncte momentele atinse de studenti si pregatite în buna parte în cadrul MC-ului (minutul cultural) din deschiderea cursului de LRC sau de limba latina: * A fost acceptata „întamplarea“ ca numele Lipovei se regaseste în literele adjectivului latinesc pluviosa „ploioasa“ (vreme), în ordinea 2, 5, 1, 6, 4, 8 (anagrama partiala). Trei legi fonetice sunt clare: caderea lui v intervocalic, diftongarea lui o si închiderea vocalei deschise a la a. Pliniu cel Batran (23-79 d.H.) a avut dreptate cand a derivat adjectivul de la substantivul pluvia „ploaie”. * În anii ’90, fiul poetului, Gabriel, ne-a însotit în vizitele noastre la Lipova. Pe 8 noiembrie, ar fi împlinit 80 de ani. Am conchis ca, daca ar fi trait, ar fi sporit biografia si zestrea culturala bacoviana. * Crampeiul de liturghie la care am asistat în biserica din Valea Hogii ne-a pus pe ganduri. Convingator, limpede si documentat, preotul paroh Dorin Mitrea a insistat pe vorbele evanghelistului Luca: de rele are parte „cel ce-si aduna comori siesi si nu în Dumnezeu se îmbogateste“. * E placut în biserica vizitata de revizorul-poet la 29 aprilie 1876: Primaria a montat centrala termica, obiectele vechi de cult sunt la adapost, iar fragmente din strane vor fi dirijate catre Muzeul satului. Acelasi vrednic preot ne-a promis ca va adauga un I la înscrisul de deasupra usii: „Aceasta biserica a fost ridicata în anul 1808 de banul Toma Cozma pentru Schitul Lipova ce a functionat între ani_ 1746-1860“. (Toleram pleonasmul creat de prepozitia între si cratima dintre ani.) * Boabe de margaritar folcloric am cules de la Neculai Vranceanu (n. 1943) si Gheorghe Berzintu (n. 1938). * Alaturi de scoala, aceeasi gazda primitoare s-a dovedit familia academicianului Gh. Vranceanu. * Educatoarea Lidia Anchidin a mai scris cateva file din proiectata lucrare pentru gradul I cu tema – cum altfel? – „Mihai Eminescu si Lipova“. * Langa biserica noua din centrul comunei, martora a istoriei e constructia din lemn, monument de arhitectura. Preotul Petru Balaita, ospitalier si bland, ne-a prezentat cu vadita mandrie aceasta comoara a trecutului. * La Scoala cu Clasele I-VIII „Mihai Eminescu“ Lipova, traditionalei descinderi în muzeul întemeiat în 1989 i-a urmat donarea de carti: „Sonuri si con-texte bacoviene (carte + CD)“, antologia de aforisme a lui Vasile Iosif s.a. * În fata bustului din piateta comunei, Iuliana Chirila (Litere, II), ai carei bunici se afla în satul Malosu, a asezat în numele tuturor o esarfa si o jerba, omagii poetului nepereche. * Pana-n 2012, le-am multumit gazdelor: Rodica Munteanu, Maria Irimia, Lidia Anchidin, Lacramioara Hurmuzache.
Ioan Danila

Directorii din „Agricultura” s-au zgarcit la hartie

    Institutiile publice care gestioneaza agricultura bacauana au avut un buget modest in 2011. Cu toate acestea, nici APIA, nici DADR sau OJPDRP nu au depasit suma aprobata de minister. Directorii au facut economie la hartia de scris, tusul pentru imprimanta si combustibilii pentru deplasari. APIA Bacau a primit bani putini pentru functionarea institutiei, insa directorul Ioan Melinte a reusit sa faca economii, demonstrand ca poate fi chiar mai zgarcit decat agentia nationala. "Nu am facut un raport de evaluare inca, dar va pot spune ca ne incadram in bugetul aprobat, ba chiar la unele capitole nici nu l-am consumat, cu toate ca nu a fost chiar foarte mare. Am tinut, insa, la fiecare bun si banut", a declarat Ioan Melinte, director APIA Bacau. Nici Directia pentru Agricultura Bacau nu a facut risipa. Institutia e finantata de minister, dar realizeaza si venituri proprii din inchirierea salilor de conferinte. Din pacate, acesti bani merg direct la bugetul de stat. "Ne-am descurcat, chiar daca a fost criza. «Economie» a fost cuvantul de ordine pentru toate departamentele. Nici nu s-a pus problema sa depasim bugetul alocat pentru functionare", a declarat Ioan Chiriac, directorul DA Bacau. OJPDRP nu are personalitate juridica. Toate materialele necesare sunt asigurate de la centru. La fel se intampla cu utiltatile, facturile la telefon, caldura sau curent fiind achitate de minister. Asta nu i-a impiedicat pe angajati sa ascuta creioanele mai cu economie. Rapoartele anuale urmeaza sa fie finalizate in cursul lunii ianuarie, insa managerii bacauani sunt linistiti. Niciunul nu a cheltuit peste bugetul aprobat. Cei care vor fi depistati cu depasiri vor fi avertizati, iar in cazuri mai grave, li se vor retine banii din salariu. (S. Patrascanu)

    La munca in Italia, fara restrictii

    De la 1 ianuarie romanii pot munci legal in Italia in orice domeniu. Guvernul italian a ridicat restrictiile de pe piata muncii atat pentru romani, cat si pentru bulgari. In ultimii patru ani, prin Agentia Judeteana de Forta de Munca au plecat sa lucreze in strainatate aproape 800 de bacauani, dar foarte putini au ales Italia.

    La sfarsitul lunii decembrie 2011, guvernul italian a decis sa ridice toate restrictiile de pe piata muncii, impuse romanilor si bulgarilor. Aceasta inseamna ca de la 1 ianuarie 2012 piata muncii din Italia este liberalizata pentru toate domeniile. Pana acum, romanii puteau lucra legal, fara restrictii, numai in agricultura, servicii hoteliere si turism, servicii casnice si de ingrijire, constructii, inginerie, management si munca inalt calificata sau sa desfasoare activitati cu caracter sezonier. In toate celelalte domenii, romanii aveau nevoie de permis de munca. Acum nu mai exista aceasta restrictie, dar romanii trebuie sa fie foarte atenti la contractul de angajare, pentru ca exista inca situatii de munca ilegala, in special, in domeniul ingrijirii la domiciliu. Cea mai sigura cale este aceea de a apela la serviciile Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca. Aceasta are un compartiment de ocupare a fortei de munca in strainatate-EURES, unde persoanele interesate pot obtine toate informatiile legate de conditiile de angajare si de lucru si de pericolele de care trebuie sa se fereasca. “Modalitatea prin care persoana din Romania, care doreste sa lucreze legal in strainatate, poate merge pe acest parcurs este de a se adresa compartimentului nostru, ne-a spus Daniela Balan, consilier superior, purtatorul de cuvant al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Bacau. Pentru a se inscrie in baza noastra de date, trebuie sa aduca un CV, model Europass, sa completeze o cerere-tip pe care o va primi de la noi, si sa vina cu o copie dupa actul de identitate, cu documentul medical care sa ateste ca este apta de munca si cu cazierul judiciar. Dupa inscriere va fi consiliata de catre colega noastra de la compartimentul respectiv. Tot prin intermediul consilierului EURES va afla daca a fost selectata pentru a ocupa un loc de munca in strainatate. Ea va putea fi contactata si direct de catre angajatorul strain. Acesta ii va stabili exact termenul la care sa se prezinte la locul de munca si conditiile specifice pe care trebuie sa le indeplineasca.”

    Germania, cea mai cautata tara

    De la sfarsitul anului 2008 si pana in decembrie 2011, in baza de date a Agentiei de Forta de Munca Bacau s-au inscris aproape 2.000 persoane pentru a-si gasi de lucru in strainatate prin intermediul acestei institutii. Oficial, aproximativ 800 dintre ele au plecat la munca in unul din statele membre ale Uniunii Europene. Surprinzator, in Italia numai 32 au ajuns. Cele mai multe, respectiv 647, au lucrat ori mai muncesc si acum in Germania. Aceasta tara le-a oferit bacauanilor locuri de munca in meseriile de bucatar, ajutor de bucatar, brutar, ospatar, barman, camerista, spalator de vase, vanzator, agricultor, muncitor necalificat in gastronomie sau parcuri de distractii ori de ingrijitor batrani sau animale. Dar o parte dintre persoanele din baza de date a agentiei au receptionat contractele de munca prin procedura nominala. Ele au fost contactate direct de angajator, deci, in mod cert, din judetul Bacau au reusit sa-si gaseasca un loc de munca in strainatate mult mai multe persoane din cele aflate in evidenta agentiei. De la data infiintarii compartimentului EURES (sfarsitul anului 2008) si 208 societati comerciale din Uniunea Europeana si din Romania au solicitat, prin intermediul acestuia, forta de munca pentru a lucra in strainatate. Societatile comerciale din Romania, 159 la numar, au avut nevoie de 2.205 persoane care sa lucreze in Rusia, Republica Moldova, Turcia, China sau Emiratele Arabe.
    Elena Tintaru

    Subventii pentru ucenicie la locul de munca

    Ucenicia la locul de munca va fi subventionata din bugetul asigurarilor de somaj, incepand din acest an. Angajatorii care vor incheia un contract de ucenicie in unitatea lor vor primi lunar pentru fiecare ucenic o suma egala cu 60 la suta din valoarea indicatorului social de referinta care, si pentru anul 2012, va fi de 500 lei. Subventia se va acorda pe toata perioada derularii contractului. Referindu-se la aceasta facilitate, conducerea Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau o considera binevenita. "Tinerii ucenici si angajatorii au astfel posibilitatea sa relationeze direct pe parcursul derularii contractului, ne-a spus Ioan Silitra, directorul AJOFM Bacau. La incheierea perioadei pentru care a fost stabilit contractul, tinerii vor avea bine definit domeniul de activitate in care vor profesa. Sprijiniti in acest mod, speram ca tot mai multi tineri vor reusi sa invete o meserie si sa fie ocupati pe piata muncii." Durata contractului nu va fi mai mare de trei ani si nici mai mica de 12 luni. De formare profesionala la locul de munca, pe baza unui contract de ucenicie, pot beneficia persoane cu varsta cuprinsa intre 16 si 25 de ani, daca nu au calificare in meseria respectiva. Pentru a asigura pregatirea teoretica si practica a acestora, angajatorul trebuie sa desemneze din randul salariatilor lui un coordonator, cu experienta profesionala de cel putin cinci ani in ocupatia pentru care se organizeaza programul de ucenicie. O asemenea forma de pregatire profesionala se va putea organiza pentru calificarile prevazute de lege. Angajatorul care va derula ucenicie la locul de munca va realiza evaluarea pregatirii teoretice si practice a ucenicului printr-un centru care va avea si atributul de a-i certifica acestuia competentele profesionale. (E. Tintaru)

    Consiliul Judetean a stabilit taxele pentru 2012

      Chirii duble in districtul Tg. Ocna

      Consilierii judeteni au decis ca taxele de intare si chiriile percepute de muzee sa ramana, in 2012, aceleasi. Vor creste, in schimb, taxele pentru terenurile din districtul Tg. Ocna. Majorarea de 105 la suta reflecta cresterea indicelui preturilor de consum. Au fost stabilite, de asemenea, preturile medii la produsele agricole.

      Inainte de a intra in noul an, consilierii judeteni au analizat preturile medii la principalele produse agricole. Conform Codului Fiscal, venitul brut reprezinta totalitatea sumelor in bani si se stabileste tinand cont de valoarea chirii sau a arendei. Daca arenda se exprima in natura, evaluarea in lei se va face pe baza preturilor medii. Acestea sunt propuse de Directia Agricola si aprobate de consilierii judeteni, inainte de inceperea anului fiscal. Pentru grau, pretul mediu va fi de 650 lei/tona, la porumb de 600 de lei, iar la cartofi, tot de 600 de lei/tona. Consilierii au aprobat si tarifele practicate de institutiile judetene, in acest an. Muzeele, biblioteca, filarmonica si alte institutii publice sunt finantate din venituri proprii, din subventiile acordate de CJ Bacau, sumele primite de la UE, donatii si sponsorizari, ultimele tot mai subtiri de cand s-a instalat criza. Cu toate astea, mare parte din taxe au ramas la nivelul practicat in 2011.

      Trei mii de lei pentru un studiu

      Biblioteca "C. Sturdza" va aplica penalitati de 0,10 lei/volum pentru fiecare zi de intarziere si 0,20 lei pentru efectuarea de copii dupa documente. Filarmonica va incasa intre 450 si 2100 lei pentru inchierea salii "Ateneu" si 3 – 20 lei, taxa de intrare la spectacol. Pentru inchirierea salilor, Complexul "Iulian Antonescu" va incasa 120 – 230 lei/zi, iar pentru hol, 600 lei/zi. Vederile vor costa 1 leu, pliantele, 1,5 lei, iar brosurile, 7 lei. Muzeul "Ion Borcea" va incasa 3 lei/persoana pentru planetariu, 8 lei, la expozitiile duminicale, 1,5 lei pe o vedere, 8 lei pentru un CD de prezentare, cel putin 2850 lei pentru efectuarea unui studiu de evaluare a biodiversitatii si 1520 lei pe un bilant de mediu, 50 de lei/ora pentru sala de conferinte, 10 la suta din valoarea obiectului vandut in consignatie, iar la expozitiile organizate de parteneri, 20 la suta din incasari.

      Bani din panouri publicitare

      SPJD Bacau percepe tarife pentru transporturile rutiere efectuate pe drumurile judetene, dar si pentru ocuparea zonei drumurilor de catre cablurile de telefonie, electricitate, conductele de gaz metan, montarea de panouri publicitare sau echipamente pe stalpi, amplasarea de garaje, chioscuri sau magazine in zona DJ. Pentru acordul privind amplasarea pe DJ, companiile vor plati intre 22 si 89 euro, iar pentru ocuparea spatiilor cu stalpi, cabluri etc. 0,15 – 6,07 euro/mp/luna, fara TVA. In cazul distrugerilor se vor aplica taxe intre 22 si 1270 lei. Toate taxele si chiriile pentru terenurile aferente districtului Tg. Ocna vor creste cu 105 la suta, ajungand la 162,23 lei/luna pentru amplasarea echipamentelor pe stalpi. Procentul reflecta majorarea indicelui de consum, comunicat de Directia Judeteana de Statistica. Tarifele care vor fi platite de transportatori sunt cuprinse intre 0,20 si 2,94 euro/km, fara TVA, in functie de tonaj. Sunt exceptate de la plata masinile MApN, MAI, SMURD, ISU, transporturile in interesul NATO, ajutoarele umanitare in cazul unor dezastre si echipamentele de prim ajutor.
      Silvia Patrascanu

      Cadou pentru edilii cu datorii

        Aproape trei milioane de lei au intrat in vistieria a 18 primarii din judetul Bacau, la sfarsitul lui 2011. Si cum au intrat tot asa au zburat in contul firmelor de constructii. Sumele defalcate din TVA au fost destinate achitarii datoriilor pentru instalatiile de apa-canal, montate si neplatite.

        Edilii care au datorii catre firmele de constructii au avut o mare surpriza pe final de an. Guvernul a aprobat doua hotarari prin care sunt repartizate sume defalcate din TVA pentru Programul de dezvoltare a infrastructurii si a unor baze sportive din spatiul rural. Vizate au fost, in mod special, comunele care au investitii in retele de apa si canalizare, incepute cu 3-4 ani in urma si blocate din cauza lipsei resurselor. Prin HG 1215, in judetul Bacau, 13 primarii – doua urbane, Sl. Moldova si Tg. Ocna, si 11 rurale – au primit 2.060.000 lei, adica peste 20 de miliarde de lei vechi. Slanic Moldova apare in HG 1215/2011 cu 603.000 lei, cea mai mare suma dintre cele repartizate unitatilor administrativ-teritoriale din judetul Bacau, iar Tg. Ocna, cu 103.000 lei. Cel mai putin a primit comuna Filipeni: 4.000 lei. Celorlalte le-au fost alocate sume cuprinse intre 50.000 si 200.000 lei.

        "Ma chinui cu apa din 2008!"

        Prin HG 1275/2011 au fost alocati 622.000 lei pentru 5 primarii: Agas, Negri, Sanduleni, Tg. Ocna si Ungureni. CL Ungureni era intr-o situatie de-a dreptul disperata, firma de constructie catre care era datoare fiind la un pas de faliment si decisa sa-si recupereze banii in instanta. Unii edili au afirmat ca nu au timp sa cheltuiasca banii si au criticat Guvernul. Altii, insa, s-au bucurat ca vor putea plati o parte din lucrarile efectuate. Iulia Riglea, primarita din Negri, e foarte multumita ca a putut sa-si diminueze datoria catre constructor: "Nu reusesc sa fac receptia lucrarii pentru ca a mai fost introdusa in investitie o statie de tratare a apei. Cu aceasta, datoria ajungea la 4 miliarde de lei vechi. Acum mai am de achitat doar vreo 700 de milioane." Edilul nu e de acord cu cei care sustin ca banii au fost alocati asa de tarziu pentru a nu putea fi cheltuiti: "Ne-a folosit foarte mult aceasta alocare. Numai carcotasii se pot lega de faptul ca banii au venit in decembrie. Eu ma chinui cu «apa» din 2008. S-a tinut cont utilitatea publica a investitiei. Asa, mai am si eu o restanta de 4 miliarde la baza sportiva, dar sunt multumita cu cat mi-au dat."

        Au platit facturile intr-o zi!

        De data asta, nu se mai poate spune ca sumele au fost alocate pe criterii politice, edilii care s-au trezit cu bani in cont fiind de toate culorile: PSD, PNL, PC si PD-L.
        Primaria Ungureni a primit 200.000 de lei, in decembrie, ceea ce i-a prins foarte bine: "Aveam o datorie de aproape 5 miliarde de lei vechi pentru reteua de alimentare cu apa si extindere retea, arata Tatiana Buhosu, contabil sef. Ne-a prins foarte bine. Am platit aproape jumatate din datorie." Si Valentin Flenchea, edilul din Garleni, e multumit: "Banii au fost foarte buni, numai ca au fost putini. Ne-ar trebui cam 10 miliarde pentru racorduri, conexiuni, vasul de omogenizare si doua statii de pompare." A inceput constructia sistemului de alimentare cu apa in 2007 si era disperat: "Ma gandeam ca am ingropat banii in pamant degeaba. Sper sa ma ajute Gabriel Berca sa termin odata lucrarea asta. A candidat senator in colegiul meu si l-am ajutat cu voturi, iar el ne ajuta acum. Locuitorii vor tine minte asta, la alegerile viitoare. Noi nu suntem tradatori, ca altii!" E absurd, sustine el, sa te plangi ca nu-i poti cheltui: "Am convocat sedinta de indata in CL, am aprobat rectificarea de buget, am trimis HCL la prefectura pentru verificarea legalitatii si la DGFP, cu fundamentarea, apoi am achitat facturile restante." Toate astea, intr-o zi. Suma alocata celor 18 primarii din judet, in decembrie, prin hotararile 1215 si 1275 se apropie de trei milioane de lei.
        Silvia Patrascanu

        Biserica-manastire din lemn, veche de peste 300 de ani

        In Parincea, pe coama dealului, daca mergi pe soseaua principala, n-ai cum sa nu observi o biserica mica, din lemn, imprejmuita cu gard de fier forjat, situata alaturi de un alt lacas de cult, nou. Este Biserica cu hramul "Sf. Neculai", despre care oamenii din zona spun ca ar data din vremea lui Stefan cel Mare. "Dar nu am gasit documente care sa ateste acest lucru", ne spune o maica tanara, care ingrijeste zilnic bisericuta, despre care aflam ca apartine de Parohia Parincea, dar ca de fapt este locul unde cele 20 de maicute, care locuiesc in aceeasi curte, in chiliile ce imprejmuiesc biserica noua, se roaga. Bisericuta de lemn a fost construita de enoriasi in anul 1702, in localitatea Cucuieti, comuna Tamasi. Fiind fara vietuitori, au luat-o oamenii din Zlatari (comuna Ungureni) sa o duca la ei in sat, dar nu s-a mai dat dusa. "S-a blocat" in camp, s-au facut serviciile religioase si a ramas locului. "Asa spune istoria. Ca biserica a fost adusa de un car trasa cu doi boi, care s-au poticnit aici in camp si au refuzat sa mearga mai departe. Asa ca s-a decis ca ea sa ramana aici, in Parincea. S-au gandit ca asa a fost randuiala lui Dumnezeu. Figureaza ca monument istoric si abia prin secolul XIX a mai fost reparata. Se vorbeste ca aici ar fi fost si o manastire de calugari. Mult timp a fost parasita", ne mai spune gazda noastra.

        In 1995, reparata

        Abia in 1995, bisericuta a avut parte de o reparatie capitala, gratie contributiei enoriasilor, dar si a intregului sobor de maici si surori, a caror stareta este Maica Evlampia Corciu, alaturi de preotul duhovnic Mihail Velea. Acum slujeste acolo pr. Calenic Tudorache, preot calugar venit din Runc. "In mica biserica inca se mai pot vedea icoanele vechi si doua sfesnice, care dateaza din vremea in care ea a fost contruita, in Altar este si Sfanta Masa, de fapt un trunchi vechi de copac. Aici se tin slujbe de trei ori pe zi. Cand a fost reparata s-a inlocuit scandura din interior si s-a «captusit» exteriorul cu lemn nou. Barnele s-au pastrat, stalpii interiori de la intrare, la fel. Nu s-au gasit vesminte in inventar. Stim doar ca aici era si un cimitir vechi, parasit", mai spune maica. Sfintirea s-a facut in 14 iulie 1996 de catre Prea Sfintitul Eftimie Luca – Episcop al Eparhiei Romanului. Ulterior, pentru ca bisericuta era prea mica pentru pelerinii care veneau din toate colturile tarii, s-a decis ca alaturi sa fie ridicata si biserica noua.

        Inceputurile asezamantului

        In anul 1991, ulterior iesirii la pensie din cadrul Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane, maica Evlampia Corciu se retrasese la Manastrirea Dumbravele (judetul Neamt). Acolo era vizitata mereu de consateanca sa, sora Marioara Costea, care ii povestea deseori de biserica parasita, aflata la marginea localitatii Parincea, din judetul Bacau. Astfel a aparut ideea intemeierii unei manastriri de maici, pe amplasamentul vechiului lacas de cult ortodox. Curand, cele doua consatence au spus gandul lor Prea Sfintitului Eftimie si asa a luat fiiinta asezamantul denumit "Sfantul Neculai din Camp." S-a alaturat misiunii lor parintele calugar Mihai Velea, de la Manastirea Bistrita. Cei trei au gasit biserica in paragina, iar imprejur nu era nicio camera de locuit. Asa ca au apelat la o remorca vagon de la S.M.A. Parincea in care s-au instalat cele doua maici, iar parintele a locuit in pridvorul bisericii. Asa au inceput lucrarile din banii lor de pensie, din cele ale localnicilor, din donatii, colecte si alte ajutoare. Ulterior li s-au alaturat si alte surori. S-a construit un prim corp de chilii, apoi un altul, apoi s-a finalizat toata lucrarea. Ulterior s-a ridicat si biserica noua, Biserica Mare cu Hramul "Adormirea Maicii Domnului". Tinerele dornice de viata monahala li s-au tot alaturat si le-au sustinut efortul.

        O biserica asemanatoare exista si in Horgesti

        O biserica asemanatoare, ”Sfintii Voievozi Constantin si Elena”, este situata in comuna Horgesti, chiar in centru, pe un deal. De Boboteaza, in dimineata zilei de 6 ianuarie 2008, lacasul de cult a fost mistuit de flacari. Au ars atunci 50 mp de acoperis. Biserica avand hramul ”Sfintii Voievozi Constantin si Elena” a fost construita în anul 1889, din caramida, are suprafata de aproximativ 100 mp si înaltimea de circa 13 m. Obiectivul este acoperit cu tabla peste sindrila si este imprejmuit de un cimitir.
        Roxana Neagu

        Secretari cumintiti de Comisia de Disciplina

          Abaterile disciplinare ale secretarilor unitatilor administrativ-teritoriale au fost sub lupa Comisiei de disciplina a Institutiei Prefectului. In 2011, patru secretari, printre care si cel al municipiului, au dat cu subsemnatul pentru faptele de care erau acuzati.

          La mijlocul lunii decembrie 2010, trei secretari apareau in fata Comisiei de disciplina constituita la nivelul Prefecturii Bacau. Secretarul municipiului, Ovidiu Popovici, secretarul comunei Corbasca, Gheorghe Iftimie, respectiv secretarul comunei Gura Vaii, Petre Hoborici, au fost reclamati la comisie pentru abuzuri sau neindeplinerea obligatiilor de serviciu. Cel dintai era acuzat ca a intocmit si transcris gresit mai multe documente funciare, aflate in prezent pe rolul instantelor de judecata. Al doilea – Petre Hoborici – a fost denuntat la Prefectura chiar de catre primarul comunei, Vasile Pascu. Edilul il acuza pe secretar ca absenteaza nemotivat de la serviciu, acorda asistenta juridica unor consilieri locali impotriva primariei si consuma bauturi alcoolice in timpul programului de lucru. "Acum s-a mai reglat. Nu mai consuma bauturi alcoolice dupa ce am facut sesizarea la Prefectura. Speram sa mearga tot asa, ca altfel schimbam foaia din nou", motiva primarul Pascu. Pe secretarul municipiului l-a reclamat avocatul Vasile Botomei. Principala nemultumire a acestuia a fost legata de faptul ca, timp de 5 ani, societatii sale i s-a incalcat un drept. Botomei a aratat in plangerea adresata Prefecturii ca secretarul a refuzat sa indeplineasca obligatiile de serviciu privind intocmirea documentatiei necesare eliberarii autorizatiei de functionare societatii Bartolo. "Faptele de incalcare a legii de catre secretarul municipiului, Popovici Ovidiu Nicolae, sunt evidente. La 26 iunie 2009, la trecerea a 5 ani de la solicitarea noastra, a aprobat autorizatia de functionare pentru firma mea. Timp de 5 ani, in intervalul 10.12.2004 – 26 iunie 2009, a refuzat fara niciun temei sa intocmeasca documentatia. Municipiul a pierdut in acest fel 500 lei pe ziua de intarziere. Prin aceasta tergiversare, aproximativ 150 de comercianti din Bacau nu au putut sa-si desfasoare activitatea de comert", declara Botomei vizavi de plangerea depusa. In fine, in discutie a fost luat si cazul secretarului comunei Ungureni, Dumitru Dobranis.

          Sanctiuni la salariu

          Cei care au comparut in fata comisiei s-au ales cu sanctiuni sau asteapta inca o solutie. "In cazul secretarilor din municipiul Bacau si comuna Ungureni am luat decizia de a trimite sesizarile spre verificare la Corpul de control al prefectului, in timp ce in cazul secretarului de la Gura Vaii s-a luat decizia de a-i reduce cu 10 la suta salariul timp de trei luni", a explicat seful comisiei, subprefectul Gelu Dascalu. Corpul de control va verifica in continuare legalitatea plangerilor. Cea mai mare sanctiune pe care o poate da aceasta comisie de "judecata" este o propunere de eliberare din functie, care ajunge tot pe masa primarului. Bineinteles, secretarii pot oricand ataca astfel de rezolutii in instanta. Comisia de disciplina a fost reinfiintata in 2009, tocmai pentru ca veneau numeroase sesizari din teritoriu. Prefectul Constantin Scripat sustine ca unul din motive pentru reactivarea comisiei este ca de multe ori secretarii se transforma in adevarati „serifi" locali si ca actioneaza pe modelul "stat in stat".
          Andreea Gavrila

          Primarii vor piste de biciclisti cu bani de la Mediu

            Anul trecut, Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) a lansat o sesiune de depunere a dosarelor de finantare nerambursabila in cadrul Programului de realizare a pistelor pentru biciclisti. Trei primarii, printre care si cea a Bacaului, s-au inscris in cursa, pentru a construi astfel de obiective.

            Proiectele au fost depuse in vara anului trecut, iar evaluarea lor si lista investitiilor aprobate si finantate vor fi facute, cel mai probabil, in luna februarie. AFM va finanta 90 la suta din valoarea totala eligibila a proiectului, fara a se depasi suma maxima care poate fi acordata unui beneficiar, respectiv 2,5 milioane de lei in cazul oraselor si municipiilor si 1,5 milioane de lei, in cazul comunelor. Bineinteles, obiectivele programului sunt diminuarea efectelor poluarii aerului asupra mediului si sanatatii populatiei, cauzate de emisiile de gaze de esapament de la autovehicule si incadrarea emisiilor in valorile-limita admise la nivel european, pentru aerul ambiental. Din judetul Bacau, doar trei unitati administrativ-teritoriale au aplicat pentru finantare, depunand proiecte la limita maxima admisa la finantare. Primaria Margineni a depus un proiect in valoare de 1,5 milioane de lei pentru acest program. "As vrea sa avem aceasta pista de-a lungul DN 2G, pana in Luncani, ca sa evitam accidentele. Este un drum foarte agrlomerat si tranzitat si biciclistii trebuie sa circule in siguranta. Am avut chiar numeroase accidente. In plus, pistele ar putea servi si ca trotuare", a explicat primarul Marcelin Solot. Intreaga pista ar urma sa masoare 13 kilometri si se va face pe ambele parti ale drumului. "Am fost de trei ori la minister pentru acest proiect. Mi-au spus sa am rabdare si sper sa fie acceptat la finantare", mai spune edilul din Margineni. Si Primaria Racaciuni ar vrea sa aiba o pista pentru biciclisti. Proiectul depus se ridica la 1,4 milioane de lei. Un proiect mai generos a elaborat municipalitatea bacauana, care spera sa construiasca piste pentru biciclisti in valoare de 2,35 de milioane de lei. (A. Gavrila)

            Aglomeratie din prima zi la Taxe si Impozite Locale

            Prima zi in care s-au deschis ghiseele de la Taxe si Impozite Locale Bacau a adus si primele cozi. Oamenii s-au asezat la rand de la primele ore ale diminetii grabiti sa scape de datorii de la inceput de an. Pentru cei care achita taxele pana pe 31 martie, bonificatia este de 10 la suta.

            Bacauanii s-au grabit sa achite darile catre municipalitate inca din prima zi in care s-a redeschis Directia de Taxe si Impozite Locale. "Incepand cu 4 ianuarie ghiseele de la Taxe si Impozite Locale si-au reluat activitatea. Programul este zilnic incepand cu ora 8. Pentru eficientizarea fluxului celor care ajung la ghisee se elibereaza bonuri de ordine ca timpul de asteptare sa se scurteze", a precizat Ionut Tomescu, purtator de cuvant al Primariei Bacau.
            Oamenii au venit in numar mare inca de la primele ore ale diminetii, astfel incat la ora 10 deja circa 1.500 de oameni trecusera deja pe la ghisee pentru a achita impozitul pe locuinta, masina, terenuri si taxa de salubritate. Motivul este simplu: au vrut sa scape de o povara inca din primele zile ale anului si sa profite de mica reducere. "Pana pe data de 31 martie atat persoanele juridice cat si cele fizice beneficiaza de o bonificatie la plata taxelor. O bonificatie suplimentara de 25 la suta se aplica pentru persoanele juridice", a mai spus Tomescu.

            Aceleasi taxe ca anul trecut

            Cuantumul taxelor si impozitelor locale ramane la nivelul celor din 2011. "Fata de nivelul anului 2011, pentru 2012 taxele si impozitele locale nu se majoreaza", mai precizeaza purtatorul de cuvant al municipalitatii. Astfel, cei care locuiesc la bloc, in zona A de impozitare vor achita 70 de lei impozit daca au o locuinta de 30 mp, in timp ce proprietarii care locuiesc in apartamente de 50 de mp vor plati 116 lei, iar la 70 mp – 162 de lei. In zona B de impozitare se achita pentru aceleasi suprafete 67, 111, respectiv 156 de lei impozit. In zonele C si D, unde sunt in special case, se vor achita impozite intre 20 si 150 de lei, in functie de suprafata utila si daca locuinta are sau nu cadre de beton. Cei care au case in zonele A si B de impozitare vor achita mai mult, pe baza acelorasi criterii.
            Ghiseele sunt deschise intre orele 8 si 17, cu o pauza in intervalul 12.45-13.15. Ghiseele pentru persoane juridice se inchid la ora 14. Dupa ora 15, la incasari persoane fizice va fi deschis un singur ghiseu. Accesul se face pe baza bonurilor de ordine care se iau de la automatul din holul institutiei.

            Pentru intarziati costurile pentru neplata la timp a acestor datorii creste de la o luna la alta. Cel mai mult vor avea de platit cei care nu s-au achitat de indatoriri de cativa ani. Fiecare luna de intarziere la efectuarea acestor plati se traduce in penalitati de 2 la suta. Pentru primul semestru al acestui an, penalitatile se aplica de la 1 aprilie.

            Pentru a evita aglomeratia, cetatenii pot plati taxele si impozitele si prin serviciul Internet Banking, de la orice banca care pune la dispozitia clientilor aceasta facilitate.
            Andreea Gavrila

            Grafic modificat pentru depunerea dosarelor de echivalare a competentelor profesionale

              Graficul de depunere a dosarelor pentru echivalarea competentelor profesionale si a studiilor universitare de scurta durata pentru cadrele didactice a fost modificat. Initial, cei interesati trebuiau sa se adreseze Inspectoratului Scolar Judetean intre 5-20 ianuarie 2012. Acum, odata cu aparitia unui nou ordin al Ministrului Educatiei, s-a stabilit ca: intre 23 ianuarie si 3 februarie 2012 se depun la I?J numai dosarele cadrelor didactice care solicita echivalarea studiilor universitare de scurta durata, iar incepand cu data de 2 aprilie 2012 ( potrivit unui grafic zonal ce va fi postat pe site in cursul lunii martie 2012) vor fi depuse dosarele cadrelor didactice care solicita echivalarea competentelor profesionale. (R. Neagu)

              Retinut pentru ca a incercat sa mituiasca un politist

                Un barbat din comuna Rachitoasa a fost retinut ieri dupa-amiaza dupa ce procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau l-au prins in flagrant in timp ce incerca sa-i ofere mita politistului din localitate.

                Gheorghe Vinerica (44 de ani) s-a oferit sa-i dea agentului 2.000 de lei pentru a obtine o solutie favorabila intr-un dosar de braconaj in care era cercetat. Actiunea de prindere in flagrant a avut loc in sediul postului de politie, iar omul si-a recunoscut fapta. „A fost vorba despre un autodenunt facut de politist si cu sprijinul Serviciului Roman de Informatii – Directia Judeteana de Informatii Bacau am organizat actiunea de prindere in flagrant. Am avut foarte putin timp la dispozitie. Inculpatul era cercetat pentru braconaj dupa ce s-a stabilit ca intr-o perioada de 5 luni a prins cu ajutorul unor capcane trei caprioare si doi porci mistreti. In data de 2 ianuarie lucratorii de la Postul de Politie Rachitoasa s-au deplasat la el acasa si au gasit pieile de animale. A fost retinut pentru infractiunea de dare de mita”, a declarat Felix Banila, prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Bacau.

                Politistii au sapat prin curte dupa piei

                Dupa ce si-a dat seama ca are dosar penal, barbatul a incercat sa-l imbuneze pe politistul care se ocupa de caz, i-a sugerat sa modifice procesul verbal si in loc de cinci animale sa treaca doar unul, pentru ca pedeapsa sa fie ceva mai mica. In schimb s-a oferit sa-i dea suma de 2.000 de lei. Cu acesti bani a venit la post in ziua flagrantului. „Din cercetari s-a stabilit ca cel in cauza a montat mai multe laturi in padurea Barcana, capturand cu ajutorul acestor dispozitive trei caprioare si doi porci mistreti, vanat pe care l-a transportat la domiciliu. In locuinta sa, politistii au identificat mai multe pungi cu carne de vanat iar in urma sapaturilor facute in curtea imobilului au fost identificate piei de animale salbatice”, a declarat inspectorul Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau.
                Gheorghe Vinerica si-a recunoscut fapta dar le-a spus anchetatorilor ca nu a fost vorba de mita si ca i-a dat banii agentului ca asa a vrut nu pentru a primi ceva in schimb. Pentru dare de mita, barbatul risca acum intre 6 luni si 7 ani de inchisoare, iar maine va fi prezentat instantei cu propunere de arestare preventiva. (Geta P.)

                Bunica si nepot atacati in casa

                  S-a intamplat in comuna Racaciuni. Maria C. (69 de ani) a tras o sperietura sora cu moartea cand s-a trezit cu doi indivizi in curtea locuintei au inceput sa sparga geamurile casei. Au intrat in imobil unde au lovit-o cu pumnii pe batrana si nepotul acesteia de 24 de ani, dupa care au plecat. Victimele au sunat imediat la politie, iar suspectii au fost identificati si audiati. Erau Viorel B. (25 de ani) si Costel C. (45 de ani) care se pare s-au razbunat pentru un conflict mai vechi. Batrana a fost transportata la Spitalul Judetean, fiind diagnosticata cu mai multe traumatisme, iar cei doi sunt cercetati penal pentru violare de domiciliu si loviri sau alte violente. (G.P.)

                  „Stranier” rupt de beat la volan

                    Un tanar din Magura era cat pe ce sa dea etilotestul politistilor peste cap in momentul in care a fost pus sa sufle in aparat. Daniel G. (33 de ani) se afla la volanul unui autoturism si se deplasa pe raza localitatii Crihana cand a pierdut controlul si s-a izbit de o alta masina parcata. Agentii sositi la fata locului l-au testat si au constatat ca avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur in aerul expirat. Omul este acum cercetat penal pentru conducere in stare de ebrietate. (G.P.)

                    Accident feroviar cu urmari grave sub podul de la Narcisa

                      Marti seara, un barbat de 55 de ani, din Bacau, nu s-a asigurat la trecerea peste nivel cu calea ferata si a fost lovit in plin de trenul InterRegio Adjud – Iasi. In urma impactului, Ionel P. a suferit mai multe contuzii dar si o fractura deschisa la nivelul fetei. „Pacientul a fost transferat la Iasi la o clinica de specialitate”, a spus Mirela Romanet, purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean Bacau. (G.P.)