Interviu cu medicul veterinar Alin Moscu

– Domnule doctor, sunteti unul dintre medicii veterinari din Bacau bine cotati in meseria dumeavoastra, aceea de tratare a animalelor mici, de companie, câini, pisici, serpi, maimute si pasari exotice. Cu ce ati dori sa incepem discutia noastra? Unul dintre interlocutorii mei, când am ajuns la ultima intrebare, mi-a spus ca s-ar fi asteptat sa incep cu acea intrebare.
– Cu inceputul. Cabinetul nostru are o activitate de 14 ani, a inceput pe 4 octombrie 1997, ani in care ne-am dezvoltat si am incercat sa acumulam cât mai multa experienta, sa dotam cabinetul la un nivel destul de inalt, beneficiind acum de aparatura moderna, mai putin un computer tomograf pe care nu am reusit pâna acum sa-l achizitionam. Coincidenta a facut ca pe 4 octombrie sa fie Ziua Internationala a Animalelor, astfel ca eu, impreuna cu dr. Rodica Tugui, colega mea de cabinet, sa pornim sub cele mai bune auspicii, am ramas impreuna toti acesti ani, am ramas la fel de tineri. Medicina veterinara te obliga sa faci de toate, insa noi ne-am specializat si supraspecializat, eu pe boli interne, ecografie, laborator, acele ramuri nesângeroase, iar dr. Tugui s-a specializat pe chirurgie. Chiar daca vi se pare curios, si in domeniul nostru este nevoie, se impune o pregatire permanenta, prin cursuri, participari la congrese interne si internationale, workshop-uri, pentru a fi la zi cu tot ce este nou in domeniu, atât ca practica cât si ca aparatura.
– Dupa informatiile mele, in facultate nu exista, nu se studiaza aceasta ramura a medicinii veterinare, interventia in tratamentul animalelor mici, de companie. Si, atunci?
– Nu vreau sa gresesc, insa nici acum nu exista asemenea cursuri, nu exista specializarea. Facultatea de medicina veterinara este foarte grea, sunt sase ani de studiu extrem de solicitanti, insa este si foarte frumoasa, te specializeaza pentru tot ce inseamna animal, de la gaina pâna la serpi. Doar in anul VI noi am optat pentru animale mici, am facut impreuna cu dr. Tugui cursuri de specializare in aceasta ramura. La terminarea facultatii, am hotarât impreuna sa deschidem acest cabinet, era al doilea din Bacau.
– Domnule doctor, treptat, cu precadere in ultimul secol, câinele, alte animale salbatice, au urcat din padure, din curte sau strada in case, in apartamente. De ce a fost nevoie, ce a determinat aceasta schimbare de habitat, de tratament?
– O intrebare interesanta, nimeni nu mi-a pus-o pâna acum. Daca e s-o luam din trecut, câinele a fost de ajutor omului, de când a inceput vânatoarea, omul si câinele au fost de nedespartit. Câinele a trebuit sa fie imblânzit, si atunci a devenit animal de casa, traia pe lânga casa, in gospodarie. De acolo pâna la il aduce in pat cu noi nu a mai fost decât un pas, pe care omul l-a facut mult mai repede decât ne-am fi asteptat. Oamenii au invatat sa iubeasca animalele, o pisica, un câine, o pasare si, de ce nu, o maimuta, un sarpe. De ce ii luam lânga noi? Din cauza ochilor, datorita privirii, a modului cum se uita la noi. V-ati uitat vreodata in ochii unui câine? Acea privire nu o mai vezi la nici un alt animal. Privirea te face sa-l iei in casa, sa-l tii in brate, sa-l iubesti, chiar sa-l ocrotesti ca pe un copil.
– Am gasit diferite explicatii pentru aceste apropieri, una ar fi ca un câine, o pisica iti alunga singuratatea, s-a ajuns pâna acolo incât multi spun ca socializeaza cu ei, in special batrânii, insa vad si destui tineri care s-au atasat de un câine, de o pisica, de un hamster, un porcusor de Guineea.
– Dragostea de animale nu are vârsta, iubim animalele de mici copii, ne jucam cu ele, alergam prin curte sau in parcuri dupa ele, cum si puii de animale cauta sa se apropie de copii, se joaca cu ei. Chiar si in perioadele mai grele, cum este acum criza, nu l-a indepartat pe om de animalul lui de companie, cu toate ca posesorii lor fac mari eforturi pentru a-i intretine. Si nu vorbim numai de câini, vorbim in general despre animale, unii iubesc caii, altii pisicile, dar sunt si oameni care isi revarsa dragoste si spre animale la care nu te-ai fi gândit ca pot fi aduse in casa. Eu sunt medic veterinar, insa nu intotdeauna ii inteleg pe cei care par a fi depasit o anumita granita a securitatii personale si a celor din jur. Sa va dau un exemplu, am vazut in casa unui cetatean o tarantula, la unul un sarpe. Prefer animalele cu care poti comunica, insa nu pot eu interzice unui om sa-si apropie un animal, oricare ar fi el. Este foarte greu de crescut un animal in casa, de la un hamster pâna la un dog german, necesita spatiu, timp, bani, ingrijire, timp pentru plimbari, pentru joaca, bani pentru hrana, pentru tratamente, igienizari, cosmetica, uneori pentru imbracaminte. 80 la suta din bani cheltuiti se duc pe mâncare, 20 la suta pentru preventie.
– Milioane de oameni traiesc alaturi sau impreuna cu milioane de animale, s-a schimbat ceva in comportamentul celor doi?
– Da. Da, s-a schimbat. Am inceput sa facem “greseli”, am inceput sa umanizam animalele. Avem impresia, la un moment dat, ca acestea pot vorbi. Unele dintre ele. Daca veti sta in cabinet o saptamâna sigur aveti ocazia sa auziti: “Domnu’, doctor, Bobita mai are un pic si vorbeste, intelege tot!” Da, diferenta dintre noi si ele este ca nu se pot exprima, eventual doar prin comportament, gesturi. Un animal de companie te “obliga“ la socializare, iesi in parc, pe strada, stai de vorba cu alti proprietari de câini, pui tara la cale, schimbi impresii, faci miscare, intri in contact cu oameni pe care in alte ocazii nu ai lega prietenii. Este un bun câstigat, atât pentru animal, cât si pentru om.
– La fel de adevarat este ca urbanizarea, chiar renuntarea in mediul rural la unele animale, a facut ca alte milioane de câini sa fie abandonati in strada, devenind astfel ai comunitatii, dupa cum se exprima institutiile specializate in protectia animalelor.
– Este o problema extrem de sensibila. Este tot vina omului, este vina noastra. Cred ca ar trebui facut un recensamânt al câinilor comunitari din preajma marilor orase. Exista in continuare o migratie importanta, câini din sate sunt adusi in orase, dar si invers, sunt multi oraseni care duc câinii de companie departe de oras pentru a scapa de ei. Ar urma castrarea, daca am avea constiinta sa castram cateaua din curtea fabricii, pe cele din fata blocului, sa nu le mai dam de mâncare, aruncând de la etaj resturi, o parte din aceste probleme s-ar rezolva. Acum situatia este scapata de sub control, este chiar anapoda. Nu stiu cine ar putea face o minune, numai o minune ne-a putea scapa de acest disconfort. Se lucreaza destul de lent, dar se lucreaza. Un singur medic al Primariei nu poate face fata la miile de câini din strada. Cred ca fiecare medic veterinar de circumscriptie ar putea realiza recensamântul si, impreuna cu cetatenii, sa procedeze si la castrarea câinilor de curte. Deci, solutia este recensamânt, castrare si redarea in teritoriu, deoarece daca ii bagam in boxe, in diferite spatii, presupune eforturi uriase din partea primariilor. S-a facut foarte mult in ultimul timp, dar nu-i deajuns. Medicii castreaza 10 si alte 10 catele fata 50. Eutanasia nu este o solutie. Este o rezolvare pentru câinii tarati, bolnavi, batrâni, tot controlul si castrarea ar fi solutiile. Noi, mai multi medici veterinari, ne-am oferit sa ajutam, sa se organizeze campanii, eu pot castra 20 de catele pe luna, insa sa fie aduse aici, nu pot eu sa-i adun de pe strada. Vârsta unui câine de pe strada nu depaseste patru-cinci ani, in acest fel, pe cale naturala, numarul acestora va scade simtitor.
– Domnule doctor, convietuirea impreuna, in acelasi spatiu, a omului si animalelor poate conduce la transmiterea unor boli specifice de la animal la om si invers?
– Se intâmpla. A venit un copil cu un catel, care era perfect sanatos, clinic ma refer, copilul avea râie pe mâini, fusese la doctorul uman care l-a intrebat daca are câine, raspunsul afirmativ al copilului l-a determinat pe medic sa-i spuna ca este de la câine, insa, la consult am constatat ca nu este adevarat, dar dupa o saptamâna a venit iar cu animalul si avea râie. Sunt, este adevarat, si boli care se iau de la câini, cum sunt zoonozele, insa sunt intr-un procent mai mic.
– Am inteles dragostea fata de anumite animale, dorinta de a le lua in casa, insa sunt persoane care aduc in apartament ditamai viteii, animale mari.
– Este placerea lor. Rasa mea preferata este Tera Nova, este un câine care ajunge la 70-80 de kilograme, este un câine mare, insa nu am posibilitati de a-l tine in conditii bune. Unora le place chihuahua, altora ciobanescul carpatin. Cunosc o familie de pe Alecu Russo, care inainte de ’89 avea doi ciobanesti in apartament. Este mult, foarte mult, cum mult este sa ai in casa si câini si pisici, dar si pasari. Oamenii aia se chinuie, fac eforturi foarte mari, e miros, e mâncare, e vorba de timp, se mai pune problema copiilor, nu trebuie sa uitam ca animalul poate avea iesiri necontrolate, stocate in gena lui.
– Cunosc oameni care tin in casa animale batrâne, pe care nu le mai pot scoate afara, ce pot sa faca cu ele?
– Din cauza conditiilor economice, multi posesori nu-i mai aduc la controlul periodic, când, normal, este recomandabil un control la trei-patru luni, insa ii lasa pâna ajung in faze terminale, apoi vin si ma roaga sa-l salvez. Este greu, uneori imposibil. Preventia este foarte importanta, ca si la rasa umana. Sunt tot felul de solutii, unele, insa, costisitoare. Este, la fel de adevarat, ca intervine si moartea naturala si, am vazut, am auzit, urmeaza inmormântari cu tot protocolul.
– In general, ce se intâmpla la cabinetul PROVET?
– Foarte multe lucruri frumoase. In primul rând ai contact zilnic cu animale si cu proprietari. Aici sunt aduse animale pentru preventie, dar si pentru tratamente. Ele beneficiaza aici de tot confortul, de la consultatie, probe de laborator, ecografie, pâna la anestezii si chirurgie, proceduri care beneficiaza de aparatura de cel mai inalt nivel. Se intâmpla si lucruri mai putin frumoase, atunci când ii aduc prea târziu… Le recomad proprietarilor de animale sa le intocmeasca o fisa de sanatate, in care este trecut istoricul animalului, din punct de vedere medical.
– Este obligatoriu?
– Pentru sanatatea animalului, dar si a omului, devine obligatoriu. Multi nu fac si sufera consecintele. De asemenea, am vazut in ultimul timp o preocupare a celor care cumpara câini de a achizitiona animale cu pedigree. Daca pâna acum 4-5 ani predominau metisii, 80 la suta din câini erau metisi, oamenii au inceput sa constientizeze ce inseamna o rasa pura, de valoare. O monta costa 1000 – 1500 de euro, sunt bacauani care se duc cu o catea pâna in Ucraina, in Italia pentru o monta cu un anumit câine, exact ca la cai. Va dati seama de toate costurile. Sunt niste oameni deosebiti, insa sunt putini.
– In ultimul timp, si la noi, a luat amploare chiar o industrie in acest domeniu.
– O, da. La noi mai nou, insa pe plan mondial aceasta industrie are vechime. Sunt crescatorii de câini, canise veritabile. Este piata, sunt anumite tari unde gasesti anumite rase de câni, in functie de cerintele pietei. Se achizitioneaza femele si masculi si procedeaza la imperecheri, dupa care ii scot la vânzare. Un asemenea pui costa mii de euro. Sunt insa si cazuri când i se da omului in mâna un câine, o pisica, despre care nu stie mai nimic, doar ceea ce ii spune vânzatorul, impreuna cu o bucata de hârtie care nu are nicio valoare. Te trezesti apoi cu el la usa cabinetului, cu un câine fara valoare, uneori bolnav, cu boli foarte urâte. Vorbeam de industrie, sa stiti ca si la noi a inceput sa se dezvolte, au luat fiinta crese, pensiuni, unde poti lasa animalul pentru o anumita perioada, o zi, pe timpul concediului. Este apoi industria de imbracaminte pentru animale, cea a alimentelor, a jucariilor, a personalului specializat pentru acest domeniu. Stiu ca si in Bacau sunt asemenea adaposturi, insa, din punctul meu de vedere, nu se ridica la standarde optime. Este un inceput. Si eu am plecat cu o singura camera si cu aparatura minima, insa multumesc lui Dumnezeu, acum pot sa fac medicina veterinara de inalta performanta.
– Am vorbit mai multe câini, aveti si pisici, alte animale ca pacienti?
– La cabinetul meu, la cabinetul doameni dr. Tugui numarul lor este egal. Am avut pacienti si animale deosebite, maimute, lebede, bufnite, serpi. Mie imi place foarte mult bufnita, este una dintre cele mai interesante pasari.
– Pe siteul firmei scrie ca faceti si stomatologie canina, dar si cosmetica. Sunt solicitari, ati avut cazuri?
– Sunt doua servicii mai sensibile, cabinetul nostru nu este specializat pe cosmetica, facem doar ca ajutor, in vederea efectuarii in bune conditii a unor interventii. Nu spalam catei, nu tundem, ci doar ocazional, aceasta activitate ocupa doar doi la suta din manopera noastra. Poate ca si in Bacau se va gândi cineva sa deschida un salon de cosmetica pentru animale mici, insa ceva profesional, modern, de calitate. Cât priveste stomatologia, si aici intervenim doar rareori. Nu avem scaun, nu plombam, facem doar extractii, detractaj, lucrari de intretinere. Nu le putem face pe toate. Si in medicina veterinara se tinde spre specializare si supraspecializare.
– Mai am o intrebare, de fapt o problema care priveste intreaga comunitate: igiena orasului, a intregului habitat uman. Câinii comunitari, câinii de companie au si ei necesitatile lor si atunci strada devine insalubra, infectata, murdara. Ce-i de facut?
– Sa ne intelegem, nu este de vina câinele, vinovat este omul. Puteti sublinia acest lucru. Aceasta inseamna lipsa de educatie. La cabinet vin oameni care-si lasa câinele sa defece in curte, la poarta, chiar daca eu le pun la dispozitie tot felul de materiale pentru a recolta mizeria. Toti proprietarii de câini, atunci când ii scot la plimbare trebuie sa aiba asupra lor pungute de unica folosinta pentru recoltarea materiilor fecale. Au mai aparut si alte dispozitive pentru aceasta operatiune. Sunt asemenea categorii de oameni, pe care nu-i intereseaza faptul ca zilnic creaza disconfort vecinilor, trecatorilor. Este dezgustator, este normal ca unii cetateni sa urasca animalele. Ce este asa de greu sa porti o punga si o lopatica dupa tine? Repet, este vorba de educatie, poate Primaria sa dea nu stiu câte hotarâri, amenzi, este greu cu educatia. In aceasta ecuatie sunt un câine si un om, doar cel de-al doilea rationeaza, are constiinta. Nu vorbim aici de comportamentul maidanezilor; n-avem ce face. Atunci când ai hotarât sa-ti cumperi un câine, iti asumi foarte multe responsabilitati, printre care si aceea de a pastra curatenia si igiena arealului in care te misti.
– Aveti câine?
– Am, am doi maidanezi luati de pe strada.
– Este si aceasta o solutie?
– Este, dar nu inseamna ca am rezolvat problema maidanezilor. A inceput, si ma bucur ca a inceput si in Bacau adoptia si ii felicit pe cei care o practica.
– Spuneti-mi o intâmplare neobisnuita, un fapt care v-a marcat in meseria dumneavoastra.
– Nu am sa va spun lucruri senzationale. Va spun doar ca meseria de medic veterinar este una foarte frumoasa, este una dintre cele mai nobile meserii. Este extraordinar când poti sa salvezi o viata, viata unui animal, adus la mine in faze terminale si eu pot sa-l fac bine. Vezi câinele zâmbind, dând din codita drept multumire. La fel se intâmpla si cu proprietarul, care-si strânge animalul la piept. Este extraordinar, este multumirea noastra sufleteasca, este satisfactia muncii noastre, cum satisfactie inseamna si când esti chemat de urgenta, noaptea, pentru o cezariana, pentru rezolvarea unor traume produse de un accident etc.
– In afara de tratarea animalelor, ce alte preocupari mai are doctorul Alin Moscu?
– Majoritatea timpului mi-l petrec la cabinet si acolo unde sunt solicitat pentru interventii, pentru diferite campanii, merg des la diferite sisteme de pregatire. Am un copil de patru ani, colega mea are o fetita de sapte ani, ma bucur de timpul pe care il petrec in familie. Când iti place meseria, când vrei sa muncesti, timpul este cel mai mare dusman, este valabil si pentru un electrician, si pentru un profesor sau manager. Multumirea vine atunci când doi oameni ti-au multumit si doua animale au plecat mai sanatoase de la cabinetul tau. Te refaci când ajungi acasa, iti vezi copilul, te bucuri când sare la gâtul tau si iti cere sa te joci cu el, sa-i spui povesti, dar si sa iesi la plimbare, insotiti poate de un câine..
Gheorghe Baltatescu