Inceputa de doar cateva zile, campania electorala pentru alegerile locale nu este lipsita de incidente. La Darmanesti unul dintre candidati a constatat ca indivizi necunoscuti i-au murdarit cu vopsea neagra afisul electoral, care se afla amplasat in curtea unei persoane, si a anuntat Politia. „Politistii s-au deplasat la fata locului si au stabilit ca aspectele sesizate se confirma. In cauza se efectueaza verificari pentru identificarea faptuitorului, urmand ca fata de acesta sa se dispuna masuri de sanctionare contraventionala prevazute de lege”, a spus insp. Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvant al IPJ Bacau. Mai precis, acesta risca o amenda cuprinsa intre 600 si 1.000 de lei. (Geta P.)
Batran torturat si ucis in locuinta din Bacau
Crima infioratoare in Bacau. Un batrân a fost ucis cu bestialitate in locuinta sa de la iesirea din municipiu. Omul de 87 de ani a fost gasit intr-o balta de sânge abia la câteva zile de la agresiune legat de mâini si cu o ureche taiata. A murit in chinuri, spun legistii, care cred ca a agonizat cel putin opt ore dupa ce a fost batut fara mila. Oamenii legii incearca sa dea de urma autorilor. La sfârsitul lunii februarie, o batrâna de 90 de ani a fost omorâta in apartamentul sau, iar criminalii nu au fost prinsi.
Politistii bacauani sunt in alerta dupa ce un barbat de 87 de ani a fost gasit fara viata in locuinta sa, de pe Calea Republicii. Pe trupul sau s-au gasit mai multe semne de violenta, iar legistii care i-au efectuat, ieri, necropsia spun ca a avut parte de o moarte cumplita. A fost lovit cu o secure sau chiar o sabie, legat de mâini si, probabil, pentru a-l face sa spuna unde tine banii i-au taiat si urechea stânga. Aceiasi medici cred ca este mort de cel putin doua zile si ca a stat in agonie cel putin opt ore. Vecinii cred ca cei care i-au luat viata au cautat sa-i ia banii, mai ales ca in toamna anului trecut i-au mai sustras circa 5.000 de lei. „Cred ca avea ceva bani in casa, ca avea o vârsta si poate a strâns ceva. Oricum, el era bolnav, nici nu prea ne mai cunostea. L-am vazut acum câteva zile. Cine stie cine a intrat peste el. In toamna au fost unii, au zis ca vor sa-i vânda ceva, l-au trimis sa le aduca un pahar cu apa si i-au luat 50 de milioane”, spune Dumitru Zanfir, un vecin.
Criminalii, in libertate
Locuinta si curtea batrânului au fost impânzite de politisti care au cautat orice urma cât de neinsemnata care sa-i ajute sa dea de urma autorilor. „Am fost sesizati ca intr-un imobil de pe Calea Republicii a fost gasit cadavrul unui barbat care prezinta semne de violenta. Se fac verificari, vedem ce se va stabili la necropsie si daca este o fapta de natura penala facem toate demersurile pentru identificarea si prinderea autorilor”, a declarat Victor Calinescu, procuror in cadrul Parchetului de pe lânga Tribunalul Bacau. Acesta este al doilea batrân din Bacau ucis in locuinta in ultimele luni. La finele lui februarie, o femeie de 90 de ani, care locuia la parterul unui bloc de pe strada Carpati a avut parte de o moarte la fel de violenta. Nici in acel caz autorii nu au fost prinsi.
Geta Panaite
Primarul ne saluta din mijlocul trotuarului: Panouri publicitare transformate peste noapte in panouri electorale
Panourile publicitare, aparute cu zecile in ultima perioada in tot orasul, cu acordul prealabil al Primariei Municipiului Bacau, s-au dovedit a fi panouri de campanie electorala pentru cine trebuie. Daca pâna saptamâna trecuta pe acestea aparea doar un slogan si un numar de telefon, acum, in plina campanie electorala, pe intreg spatiul publicitar apare afisajul cui trebuie. Adica tocmai al celui care a dat autorizatia.
A inceput campania electorala, iar acest lucru se observa din plin in intreg orasul. Iar unele panouri, care pâna mai ieri erau pur comerciale, au devenit peste noapte panotaje de campanie electorala. Acest lucru a dovedit, daca mai era nevoie, ca proprietarii acesor spatii au obtinut autorizatia de amplasare extrem de usor, cu o conditie insa… ca in perioada campaniei electorale pe spatiul lor de afisaj sa apara cine trebuie. Si a aparut. Chiar daca unele astfel de amplasament sunt montate in mijlocul trotuarelor. De altfel si administratorul acestor panotaje, cel care a raspus la numarul de telefon afisat pe panourile initiale, a recunoscut ca spatiul comercial este deja inchiriat pâna pe 15 iunie. "Nu pot subinchiria acum aceste panouri. Am in tot orasul, dar nu pot sa va spun câte. Le-am montat de vreo doua saptamâni. Vorbim dupa 15 iunie. Daca incheiem contract pe un an, costul e de 250 euro plus TVA pe fiecare fata. Daca doriti doar ocazional, pretul este de 1.000 de euro plus TVA pe ambele fete. Marimea este de 3,2 pe 2,4 m pe fiecare fata", ne-a declarat, telefonic, saptamâna trecuta Liviu Nicolae, care a refuzat atunci sa ne spuna cine va beneficia de afisaj electoral pe amplasamentele cu pricina. Numai ca intre timp, raspunsul a venit de la sine. Autoritatile locale au recunoscut si ele ca au dat aceste autorizatii, dar au pasat responsabilitatea la Compartimentul de disciplina in constructii si afisaj publicitar din cadrul Politiei Locale Bacau. In Hotarârea Consiliului Local 119/2009, amenzile prevazute pentru amplasarea in afara autorizatiei se sanctioneaza cu amenda intre 100 si 1.000 de lei. Pâna acum, de la inceputul anului 2012, Politia Locala a aplicat doar 3 astfel de amenzi. Niciuna dintre acestea nu a fost data de când a inceput campania electorala.
Roxana Neagu
Asistentii stomatologi se perfectioneaza continuu
La sfârsitul saptamânii trecute, o parte dintre asistentii stomatologi din judet au participat la o manifestare stiintifica menita sa-i ajute la perfectionarea pregatirii lor profesionale. In sala de conferinte a Spitalului Judetean de Urgenta, peste 50 de asistenti de profil au audiat cursul cu tema "Infectiile nosocomiale si sterilizarea in cabinetele stomatologice". Activitatea face parte din Programul national de educatie medicala continua si a fost organizata de catre conducerea Filialei Bacau a Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din România (OAMMR). Cei care au fost prezenti la curs au primit la final 30 de credite, ceea ce este suficient pentru acest an. Dar conducerea Filialei Bacau a OAMMR va derula pe parcursul acestei luni multe alte manifestari stiintifice, pentru a le da ocazia asistentilor sa-si perfectioneze pregatirea profesionala, programul national mentionat fiind obligatoriu atât pentru ei cât si pentru medici. (E.T.)
Subventii pentru angajarea, in vacanta, a elevilor si studentilor
Unii studenti si elevi ar putea valorifica vacanta de vara, muncind cu forme legale la un angajator si câstigând astfel un ban de buzunar sau chiar reusind sa acopere o parte din cheltuielile cu studiile. Legislatia in vigoare prevede ca imediat ce termina studiile elevii care au cel putin 16 ani si studentii au dreptul sa desfasoare activitate pe baza unui contract de munca. Si este de asteptat ca unele societati comerciale sa recurga si la o astfel de forta de munca, deoarece, potrivit legislatiei in vigoare, cele care angajeaza elevi si studenti, aflati in vacanta, au un anumit avantaj. Agentii economici care incadreaza elevi si studenti, in timpul vacantei de vara, beneficiaza de un stimulent de 250 lei lei pentru fiecare angajat din categoriile de populatie amintite. Stimulentul se acorda pentru maximum 60 de zile lucratoare dintr-un an calendaristic. La rândul lui angajatorul are obligatia ca elevului ori studentului incadrat sa-i suporte diferenta din cel putin salariul minim brut pe economie, care, in prezent, este de 700 lei. Asadar, el va trebui sa-i acopere din fondurile proprii 450 lei sau mai mult, dupa caz, din salariul de incadrare. Angajarea se va face pe baza contractului individual ori a contractului de munca temporara. Prima forma legala se va incheia pe durata determinata, egala sau mai mica decât vacanta de vara. Elevul sau studentul angajat cu contract individual va efectua o norma intreaga sau va desfasura activitate de tipul "timp de munca partial". Contractul de munca temporara va fi incheiat numai daca durata misiunii de lucru va fi egala cu vacanta de vara sau mai mica decât aceasta. Tinerii care au intre 16 si 18 ani, angajati cu contract individual de munca, vor lucra numai 6 ore pe zi, respectiv 30 de ore pe saptamâna. Contractul lor va fi considerat ca pentru o norma intreaga. Pentru a primi stimulentul de 250 lei de fiecare elev ori student angajat, in termen de 30 de zile de la data incadrarii lor, agentul economic va incheia o conventie cu Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau. Numai in baza conventiei si a contractelor de munca va beneficia de subventia amintita. Daca angajatorul a avut incadrati elevi sau studenti inainte de a incepe vacanta de vara, el nu va beneficia de stimulentul financiar.
E. Tintaru
Posibilitate de implicare in elaborarea planurilor de urbanism
Bacauanii vor putea sa isi exprime opinia cu privire la planurile de urbanism sau documentatii. Aceasta posibilitate este statuata de Regulamentul local de implicare a publicului in elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism in municipiul Bacau, aprobat de consilierii locali la ultima sedinta. Regulamentul face referire la informarea si consultarea publicului pentru Planul Urbanistic General, Zonal si de Detaliu. "Participarea publicului la activitatile de amenajare a teritoriului si de urbanism consta in implicare acestuia in etapele procesului decizional referitor la activitatile de amenajare a teritoriului si urbanism, iar prin participarea publicului se asigura dreptul la informare, consultare si acces la justitie", se arata in dispozitiile generale ale regulamentului. Acest proces se va finaliza cu un raport ce va fi supus atentiei autoritatilor responsabile cu aprobarea planului, impreuna cu documentatia. Raportul va contine pe lânga datele tehnice si observatiile sau rezervele exprimate de public si modul in care acestea s-ar putea rezolva. Implicarea publicului se va face in etapa de documentare si elaborare a studiilor de fundamentare, in cea a elaborarii propunerilor sau a monitorizarii implementarii planurilor. Intregul regulament, la fel ca si toate anexele, pot fi consultate pe site-ul Primariei Bacau.
A. Gavrila
A inceput saptamana voluntarilor
Voluntarii bacauani au dat startul ieri Saptamânii Nationale a Voluntariatului cu sloganul „Voluntariatul nu e o poveste. E de povestit!”. Evenimentul se deruleaza la nivel national si a ajuns la a XI-a editie.
Peste 300 de tineri vor fi implicati in activitatile care se desfasoara in Bacau. S-au inscris in calendar organizatii non-guvernamentale precum Fundatia de Sprijin Comunitar, Fundatia "Sfântul Ioan Bosco", Centrul de Prevenire Antidrog, Centrul Regional de Ecologie, Consiliul Judetean al Elevilor, Asociatia Repere, Centrul Daniel, Cercetasii României si APACA. "Sustinem promovarea voluntariatului si dezvoltarea acestui concept in Bacau. Ne bucuram ca avem atât de multe organizatii non-guvernamentale in judetul nostru", a transmis sefa de Cancelarie a Institutiei Prefectului, Carmen Cioltan.
Fiecare zi din aceasta saptamâna este plina de activitati, de la concursuri in aer liber, la Târgul Voluntarilor sau cursuri si seminarii. "Este greu sa concentram activitatile intr-o singura saptamâna, dar prin acestea vrem sa atragem atentia intregii tari asupra lucrurilor frumoase care au loc in Bacau", a spus Gabriela Achihai, presedinta Fundatiei de Sprijin Comunitar. "Este o ocazie sa aratam ca suntem o forta. Suntem bucurosi sa colaboram cu alte ONG-uri si vrem sa ne concentram asupra pregatirii voluntarilor, pentru ca vrem sa aducem servicii de calitate", a explicat Andrei Laslau, de la Fundatia "Don Bosco". "Aceasta saptamâna este a lor, a voluntarilor si trebuie sa o consideram ca vârful aisbergului", a spus si Marta Butnaru, consilier la Centrul Antidrog Bacau. Evenimentul este initiat la nivel national de Pro Vobis – Centru national de resurse pentru voluntariat, in parteneriat cu alte centre locale.
Iata câteva din activitatile care vor avea loc in aceste zile: marti, Centrul Regional de Ecologie organizeaza un concurs caiac intre voluntari la Coada Lacului, miercuri, de la ora 14 are loc in Parcul Catedralei Târgul Voluntarului Bacauan, joi la Centrul "Daniel" este Ziua Prieteniei iar FSC organizeaza dezbaterea "Integrarea voluntarilor / studentilor straini in societatea românesca". Vineri, tot FSC tine seminarul de prezentare a modelelor de bune practici de voluntariat si un training pentru voluntarii care vor participa la Scoala de vara, in mediul rural. Sâmbata, voluntarii vor merge in turul orasului cu bicicleta, iar Cercetasii României vor organiza intre orele 17-22 Festivalul Luminii. In fine, duminica toti voluntarii ONG-urilor implicate vor participa la activitati recreative in aer liber. Toata saptamâna, prin diverse actiuni, se va promova voluntariatul in scolile si liceele bacauane.
Andreea Gavrila
Programele anticancer, vorbe goale de ministri
Noul ministru al Sanatatii, Vasile Cepoi, a anuntat ca de la 1 iulie va deveni functional programul national de depistare a cancerului de col uterin. Toti cei care s-au perindat in aceasta functie in ultimii patru ani au facut astfel de promisiuni. La inceputul anului 2009, ministerul dadea ca sigura demararea screeningului pentru cancerul de col uterin si cel de sân, iar costurile erau estimate la 70 de milioane de euro. Si in anii urmatori au fost avansate diferite date pentru inceperea programelor, dar nu s-a concretizat nimic. „Pâna acum s-a evaluat resursa umana pe partea de recoltare si de citire a probelor, ne-a declarat dr. Cecilia Lucaci, de la Directia de Sanatate Publica Bacau. De asemenea, s-au cules date despre aparatura disponibila pentru realizarea screeningului.” In timp ce programele ministerului nu au trecut linia de start, la nivel national a demarat un altul, de pregatire a medicilor pentru screeningul obisnuit pentru depistarea a trei forme de cancer: de sân, de col uterin si de colon. „Acesta este un program al Ministerului Sanatatii, cu finantare de la Banca Mondiala, a explicat dr. Lucaci. Vor beneficia de pregatire medici specialisti, care vor deveni formatori pentru mii de medici de familie.” Din judetul Bacau s-au inscris la cursuri 160 de medici de familie. Pregatirea lor va dura 3 zile, incepând cu o data care nu a fost inca stabilita. La nivel national, peste 7.200 de medici vor fi instruiti, din care 6.000 medici de familie si 1.200 specialisti in anatomie patologica, medicina de laborator, sanatate publica, epidemiologie, radiologie- imagistica medicala, obstetrica-ginecologie. In timp ce autoritatile fac pasi foarte mici pe calea preventiei cancerului, acesta face ravagii in rândul populatiei. In judetul Bacau, de exemplu, in primele trei luni ale acestui an au intrat in evidentele medicale 30 de noi paciente cu cancer de sân si 11 cu cancer de col uterin. Cifrele nu reflecta decât o parte a realitatii, deoarece unele bolnave se trateaza in clinici universitare din tara. (D. Mincu)
Bilete de tratament mai putine
Mâine, 16 mai, Casa Judeteana de Pensii (CJP) Bacau va incepe vânzarea biletelor pentru cea de-a V-a serie din acest an, cu plecarea in statiune in data de 30 mai. Pentru aceasta serie, institutia judeteana a primit, insa, numai 170 de bilete, cu 163 mai putine decât i-au fost distribuite anterior. Pentru seria a IV-a a avut la dispozitie 333 bilete. Din cele 170 locuri in statiuni, 145 vor fi alocate automat pensionarilor si asiguratilor care au solicitat, prin cerere scrisa inregistrata la CJP Bacau, sa mearga la tratament in aceasta luna si au punctajul cel mai mare. Ei vor merge in statiuni precum 1 Mai, Amara, Baltatesti, Caciulata, Covasna, Eforie Nord, Felix, Govora, Herculane, Mangalia, Olanesti, Nicolina, Sarata Monteoru, Saturn, Slanic Moldova, Tirgu Ocna, Techirghiol, Tusnad sau Vatra Dornei. Celelalte 25 de bilete sunt in statiunile Bala, Bizusa, Moneasa, Ocna Sugatag, Pucioasa si Sângiorz Bai pentru care nu exista cerere. Ele vor fi distribuite la liber. La cumpararea biletului, pensionarul va trebui sa prezinte cuponul de pensie din aprilie sau mai, precum si biletul de trimitere de la medicul de familie. Persoanele cu dizabilitati care vor sa beneficieze gratuit de tratament balnear intr-o statiune trebuie sa depuna, pe lânga certificatul de incadrare in grad de handicap, si "Programul individual de reabilitare si integrare sociala". Acesta trebuie sa fie eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulti si va fi prezentat atât in original cât si in copie.
Elena T.
60 de zile de la absolvire, pentru inscrierea la somaj
Absolventii promotiei 2011-2012 care au cel putin 16 ani sunt asteptati la agentiile de forta de munca pentru a se inscrie in evidentele lor, chiar daca au de gând sa sustina examenul de admitere la o forma superioara de invatamânt. Este vorba despre cei care termina scoala de arte si meserii, liceul, invatamântul postliceal sau facultatea si care odata introdusi in baza de date a Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau vor beneficia de anumite drepturi prevazute de legislatia privind somajul. Daca ei nu vor fi admisi la unitatea de invatamânt la care se vor inscrie, atunci vor primi servicii de mediere pentru ocuparea unui loc de munca si indemnizatie de somaj. Aceasta li se va plati daca in termen de 60 de zile de la data absolvirii nu-si vor gasi un post corespunzator pregatirii lor profesionale. Pentru aceasta, ei vor trebui sa fie luati in evidenta AJOFM Bacau in cel mult 60 de zile de la momentul absolvirii, si nu de la data sustinerii ultimului examen de admitere intr-o alta forma de invatamânt. Inscrierea in baza de date a AJOFM se face la agentiile locale de forta de munca din Bacau si Onesti ori la punctele de lucru ale institutiei judetene amintite, din Buhusi, Racaciuni, Podu Turcului, Târgu Ocna, Comanesti sau Moinesti, in functie de domiciliul absolventului. Fiecare absolvent care isi va depune dosarul la una din aceste unitati, in termen de 60 de zile de la absolvire, va beneficia timp de 6 luni de o indemnizatie de somaj de 250 lei.
Elena T.
In 8 ani, nicio gradinita noua in municipiul Bacau
In campania electorala este si ora bilantului pentru candidatii care incearca sa obtina din nou votul cetatenilor. Acum patru ani, primarul Romeo Stavarache sustinea ca sunt deja in constructie patru noi gradinite in municipiu. Parintii cu micuti de vârsta prescolara au crezut si s-au bucurat. Dupa patru ani insa, numarul gradinitelor este acelasi, dar apare, culmea!, o noua promisiune: se vor construi alte doua gradinite si o cresa. Cresa nu se face cu bani de la bugetul local, ci de la Ministerul Dezvoltarii.
Cele 38 de gradinite din municipiul Bacau se vor dovedi si in aceasta toamna neincapatoare pentru prescolari. Chiar daca o parte din prescolari se vor muta in scoala, la clasa pregatitoare, multi parinti se tem ca micutii lor vor fi din nou ingramaditi in clase. In plus, ministrul Mang a lasat sa se inteleaga la un moment dat ca exista posibilitatea ca viitoarea clasa pregatitoare sa ramâna totusi la gradinita, ceea ce ar da peste cap toata planificarea pentru anul viitor.
Promisiuni desarte
"Suntem in constructie a patru gradinite. Le vom construi: una in spate la ASCO, una la Scoala 19 trebuie sa fie, la Scoala 18 iar una undeva prin nord. Intr-un an jumate, doi, aceste gradinite vor fi functionale si vor avea aproape o mie de locuri, cred", sustinea primarul Romeo Stavarache in 2008, intre multe alte promisiuni.
In ultimii patru ani, nu s-a pus piatra de temelie la nicio gradinita. In toti acesti ani, sute de copii au ramas pe dinafara unui ciclu foarte important de invatamânt. Numai anul trecut, 400 de prescolari au ramas cu bunicii in loc sa mearga la gradinita sau parintii lor au platit bani grei sa ii dea la privat. In fine, cei care au prins loc, s-au ingramadit si câte 35 in clase, pe raspunderea managerilor de unitate.
La cresa este si mai grav
Intr-o situatie mai grea se afla parintii care vor sa isi duca micutii la cresa. In tot municipiul functioneaza doar cinci crese care nu fac fata cererilor. Cei care vor sa prinda un loc, depun un dosar de inscriere si cu un an inainte. In aceste conditii, prea putin mai conteaza criteriile impuse de lege. La Cresa 3 de pe strada Pictor Andreescu sunt deja de doua ori mai multe cereri decât numarul de locuri disponibile in toamna. 100 de copii sunt inscrisi pe 50 de locuri, in timp ce la Cresa 4, aflata in spatele Pietei Sud, sunt 60 de dosare pentru 20 de locuri. Numai aceste doua crese preiau cereri din tot sudul orasului si chiar din zone mai indepartate. "A fost foarte greu sa gasesc loc la cresa. Eu stau pe Unirii, aproape de centru si tocmai aici am gasit. Si la gradinita este greu, dar la cresa este mai dificil pentru ca sunt mai putine in Bacau", ne-a spus Oana Condurat, parinte. Aceasta a marturisit ca a depus o cerere inca din luna ianuarie anul trecut si abia a reusit sa intre in toamna la Cresa 3.
Promisiuni pe banii altora
Desi nu s-a tinut de cuvânt nici in campania trecuta, in programul pentru câstigarea alegerilor din acest an primarul Stavarache promite ca urmeaza constructia a doua gradinite si a unei crese.
Cresa se va construi insa cu bani de la Ministerul Dezvoltarii. Primaria Bacau contribuie doar cu locatia, respectiv terenul de 1.500 de metri patrati pe strada Teiului. Cresa ar urma sa aiba trei grupe de copii – 60 de locuri in total. Desi licitatia a fost lansata anul trecut, deocamdata aceasta bate pasul pe loc. Termenul de constructie al acesteia se poate duce la trei ani.
In anul scolar viitor populatia prescolara va fi de aproape 4.000 de copii. "Sunt aprobate 193 de grupe de prescolari la nivelul municipiului. Perioada de inscriere s-a finalizat si ca in fiecare an avem mai multe cereri decât locuri disponibile. La acest moment ar fi necesare trei unitati cu câte sase grupe pentru a acoperi necesarul, asta respectând limita de 20 de locuri in grupa", a declarat Aurelia Pitu, inspector pentru invatamântul prescolar.
Identitate culturala in context european
Initiata de Colegiul National „Gh. Vranceanu” Bacau, in parteneriat cu Biblioteca Judeteana „C. Sturdza”, la Universitatea „V. Alecsandri” a avut loc o sesiune nationala de referate si comunicari, intitulata „Identitate culturala in context european”, aflata deja la a III-a editie. Lucrarile sesiunii au fost deschise de prof. Elena Dragomir, de la CN "Gh. Vranceanu", realizatoarea proiectului, care a adresat, mai intâi participantilor câteva intrebari de genul: "Avem, noi, românii, o identitate culturala? Ce trasaturi o definesc? In care dintre valorile noastre materiale si imateriale se reflecta?". A conferentiat apoi prof.univ.dr. Nicolae Constantinescu, de la Universitatea "Spiru Haret" din Bucuresti, prestigios etnolog, antropolog, autor de studii si manuale, membru al mai multor societati stiintifice din tara si din strainatate, care a fascinat auditoriul, relevând numeroasele aspecte de unicitate ale mitologiei si limbii noastre, ale culturii populare românesti, cultura ce nu s-a "pierdut", ci "se infatiseaza si astazi ca o realitate vie, ca un mod de viata." Prima parte a sesiunii a continuat si cu alte comunicari interesante: "Despre duhul românesc al povestirii” (prof.dr. Doina Marinov, director adjunct al CN "Gh. Vranceanu"), "Dragonul in cultura româna" (prof. Mariana Andrei, Scoala "Mihai Eminescu" – Giurgiu), "«Pe lânga plopii fara sot» pe malurile Bistritei" (prof. Eugen Sendrea, Biblioteca Judeteana "C. Sturdza") si "Memorial românesc" (II) (elevele Elena-Irena Sasu si Florentina-Elena Zaharia, ambele de la "Gh. Vranceanu"). Partea a doua a sesiunii a revenit tot elevilor de la colegiul organizator, care, sub indrumarea prof. Elena Dragomir, au realizat si prezentat referatele: "Consideratii privind legendele dacilor liberi"( Iacob Alexandra, clasa a IX-a F), "Totemuri din cultura predaca, permanente mitologice românesti" (Pârtac Emilia si Militaru Elena, ambele din clasa a IX-a F), "Aspecte ale identitatii culturale a poporului rumân geto-dac" (Agachi Stefan Andrei, clasa a X-a F), "O certitudine: România este spatiul antropogenezei europene” (Baluta Diana-Valentina si Adamache Andreea-Beatrice, ambele din clasa a XII-a B), "Creatia lui Mihai Eminescu in oglinzile receptarii critice: Rosa Del Conte, Amita Bhose, Ioana Em. Petrecu" (Ciolac Emanuela si Aldea Elena-Irina, ambele din clasa a IX-a F), "Mihai Eminescu si spiritul apolinic" (Târdea Lavinia-Oana, clasa a IX-a F) si "Identitatea culturala a românilor, reflectata in «Revolta fondului nostru nelatin», de Lucian Balga” (Palaghiu Oana-Bianca, clasa a IX-a F). Sesiunea s-a incheiat cu premierea celor mai merituosi elevi referenti. (R. Neagu)
Renasterea scruteaza optimist viitorul
Asociatia culturala „Renasterea” Buhusi a analizat, in cadrul unei adunari generale, activitatea desfasurata de membrii sai in ultimii ani, si-a proiectat tintele pe termen mediu si lung si, dupa ce l-a aplaudat pe presedintele Petru Botezatu, „pentru voluntariatul de suflet manifestat de ani de zile”, si-a ales noile organisme de conducere. „Renasterea”, s-a spus la aceasta intâlnire, a transformat in traditii judetene si nationale manifestari precum Festivalul muzical „Mihail Drâmbe” sau Concursul de limba româna „Mihail Andrei” (ambele având vârsta „Renasterii”, 16 ani), a initiat si gestionat activitati la care au participat personalitati importante ale vietii culturale: scriitori, artisti plastici, actori, universitari, cercetatori stiintifici, sportivi etc. Unele manifestari pe care le sustine, precum Concursul National al Filmului de Comedie pentru Liceeni, „Martzobosul de Aur”, sunt unice in tara si nu numai. Incurajarea si sprijinirea copiilor si tinerilor talentati in diferite domenii au constituit alte repere ale activitatii. Parteneriatul „Renasterii” cu institutiile de invatamânt, cu ONG-uri precum A.R.D.O.R. Moldova sau „Prolyceum” este exemplar. A fost aplaudat si Consiliul Local, pentru sprijinul financiar constant acordat asociatiei. Prof. Petru Botezatu a fost reales presedinte. Comitetul de Directie, care include si nume noi, scrutând optimist viitorul, si-a propus si atragerea mai multor resurse financiare prin proiecte specifice.
Ion Fercu
Cursuri pentru instruirea examinatorilor la Titularizarea 2012
In aceasta perioada, la solicitarea Ministerului Educatiei, Inspectoratul Scolar Judetean Bacau si Casa Corpului Didactic realizeaza o selectie a profesorilor care vor sa faca parte din comisia de evaluare a concursului de ocupare a posturilor vacante – Titularizarea 2012. Pentru a fi membri in aceasta comisie solicitantii trebuie sa urmeze un program de formare continua, organizat de CCD, la care se pot inscrie doar profesorii titulari, cu gradul didactic I sau II, ce au abilitatile necesare pentru a putea propune subiecte si totodata pentru a fi evaluatori. Programul de formare este structurat pe doua dimensiuni, una teoretica si una practica, fiind conceput de inspectorii scolari Irina Leonte si Lucian Serban. Cursul se va desfasura pe parcursul a 24 de ore, iar la final cursantii vor primi o adeverinta, eliberata de CCD Bacau.
R. Neagu
Bacauanii, alungati de pe Insula cu animalele de companie
Cine vrea sa imbine utilul cu placutul, respectiv sa iasa la plimbare cu catelul si sa se bucure de ceva timp in aer liber, nu prea are sanse sa o faca. Cel putin nu pe Insula de Agrement acolo unde este interzis accesul animalelor de companie.
A patit-o o bacauanca care a fost trimisa la plimbare de agentii de paza postati la poarta Insulei de Agrement. Femeia a vrut sa mearga la un gratar in acest loc. Si-a luat fetita si catelul si s-a oprit la poarta insulei, insa nu a apucat sa faca niciun pas mai departe pentru ca i s-a aratat calea de intoarcere. „Mi-a spus foarte clar ca nu au voie sa intru cu catelul. Sunt contribuabil la acest oras de 30 de ani si mi se pare o mare problema. Eu stau in Cornisa, Insula de Agrement este cel mai apropiat loc unde pot sa merg, mai ales ca am si o fetita pe care o am in grija. Am luat si toate cele necesare de gratar si am zis sa stam si noi la aer, sa ne bucuram de o zi de primavara. A trebuit sa ma duc cu un taxi tocmai la Gheraiesti. Am dat 30 de lei pentru dus si acum trebuie sa mai dau 30 de lei si ca sa ajung acasa”, s-a plâns Maria Muntean, o bacauanca. Si alte persoane aflate in tabara celor care au animale de companie spun ca si-ar dori sa li se permita accesul macar intr-o anumita zona de pe insula. „Când se fac aceste reguli ar trebui sa se tina cont si de parerea cetatenilor, ca doar si noi locuim in acest oras. Ar putea sa ne permita accesul cu animalele de companie pe insulita, ca tot este izolata si astfel putem sta si noi la iarba verde ca toti ceilalti si fara sa deranjam”, spunea si Marius Popa, un alt bacauan. La intrarea pe insula, bacauanii sunt informati in scris ca nu au voie nici cu role, biciclete sau masini.
Geta Panaite
Copiii din centre sunt „pe agenda UEFA”
"Miercuri, 16 mai 2012, 28 de copii ocrotiti in centrele de tip rezidential din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) vor participa la o competitie sportiva aflata pe agenda UEFA, organizata de catre Asociatia Judeteana de Fotbal", arata Alina Iftode, purtator de cuvânt al DGASPC Bacau. “Cupa 16 mai” are loc in fiecare an chiar la aceasta data si are drept scop promovarea fotbalului de baza pentru copiii care nu sunt legitimati la cluburi. Cei 28 de copiii au vârste cuprinse intre 9 si 13 ani si vor fi organizati in patru echipe. Pustii vor participa la meciuri de fotbal organizate special pentru copiii care iubesc fotbalul, dar nu sunt membri ai unul club. "Competitia va incepe la ora 14 si va avea loc in sala de sport a Centrului de Educatie Incluziva, fosta Scoala Speciala, daca vremea va fi neprielnica, explica Alina Iftode. Daca nu va ploua, se va desfasura in aer liber, pe terenul de sport al Colegiului Tehnic «Dumitru Mangeron». Bucuria de a participa la o competitie de fotbal, sport atât de iubit de copii, va fi insotita si de bucuria de a primi in dar, de la organizatori, dulciuri, echipament sportiv si diplome de recunoastere a calitatilor sportive." (Silvia P.)
Inca o oferta de locuri de munca in strainatate
Statele comunitare avansate continua sa caute forta de munca in România, inclusiv personal de inalta specialitate. Germania are nevoie acum de câte un proiectant in mecanica, manager de santier de constructii, manager de proiect, programator roboti, programator software/SPS si proiectant electrotehnica. Oferta este valabila pâna in data de 18 iunie iar candidatii, pe lânga studiile de specialitate pe care se impune sa le aiba, trebuie sa se exprime bine in limba engleza si sa aiba cunostinte de baza in germana. La rândul ei, Danemarca pune la dispozitia românilor 30 de locuri de stagiar-lucrator calificat in sere si ferme de pomi fructiferi. Sunt acceptati tineri cu vârsta intre 18 si 30 de ani, absolventi ai liceului ori ai facultatii cu profil agricol in 2011, care au specializare in agricultura sau horticultura si cunosc foarte bine limba engleza. La selectie vor fi in avantaj candidatii care detin permis auto si au experienta in conducerea tractorului. Termenul limita de inscriere este 15 septembrie 2012. Si Norvegia vrea sa angajeze specialisti români. Aceasta tara are disponibile, pâna in data de 1 iulie 2012, 10 posturi de inginer senior de proces (pentru cei care au master in chimie, o experienta de peste 5 ani in industria petrolului si a gazelor sau in rafinarii, vorbesc fluent engleza si scriu la fel de bine in aceasta limba) si un loc de operator CNC. Aspirantii la unul din locurile de munca din cele trei state comunitare trebuie sa depuna CV model EUROPASS, cerere tip, copie dupa cartea de identitate sau pasaport, cazierul judiciar (valabil 6 luni) si adeverinta de la medicul de familie din care sa rezulte ca sunt apti de munca. (Elena T.)
Intalnire cu Horia Brenciu la sediul UPC
Astazi, cu incepere de la ora 17.00, bacauanii sunt asteptati in magazinul UPC din Bacau, de pe strada Razboieni, nr. 8, la o intâlnire cu Horia Brenciu. UPC le-a pregatit o ora de distractie, iar primii 200 de clienti vor primi un CD cu cel mai recent album al artistului. Fiecare CD va avea si autograf. UPC România este una dintre cele mai mari companii de comunicatii prin cablu din tara noastra. Retelele UPC România deservesc, în acest moment, aproximativ 1.142.600 de clienti în 200 de orase. (D.M.)
24 de bacauani, muscati de capuse
Weekend aglomerat la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean din Bacau, acolo unde s-au prezentat 24 de bacauani dupa ce au fost muscati de capuse. Oamenii s-au speriat de complicatiile grave ce pot aparea din cauza unei astfel de muscaturi, au ignorat sfaturile medicilor de a apela la metodele traditionale de a scoate insectele si au umplut holurile de asteptare numai sa fie vazuti de un specialist. Fata de anii trecuti, numarul bacauanilor care au ajuns la spital dupa ce au fost muscati de capuse a crescut considerabil, iar aceasta situatie este pusa pe seama inmultirii insectelor. (G.P.)
Bagati in spital de cai
Trei barbati au ajuns pe mâinile medicilor de la Spitalul Judetean din Bacau dupa ce au fost agresati de cai. Un barbat, de 70 de ani, a fost transferat de la Spitalul Polimed, din Podu Turcului, cu o fractura de antebrat stâng dupa ce a fost lovit de animal, iar un altul de 58 de ani, din aceeasi localitate a avut nevoie de ingrijirile specialistilor dupa ce a fost muscat de cal in urma cu sapte zile. A venit la spital abia dupa ce a fost muscat si de o capusa. In Sectia de Chirurgie a fost internat si Gheorghe P. (37 de ani), din Margineni, care si el a fost muscat de cal si are o plaga profunda la nivelul antebratului stâng. (G.P.)










