Dupa doua zile, CSS Bacau este lider cu punctaj maxim in grupa I a turneului final aflat in desfasurare la Sala Sporturilor. Dupa ce duminica au trecut de CSS nr. 2 Bucuresti cu 42-37 (23-12), juniorii bacauani au invins luni Gr. Sc. "1 Mai" Ploiesti cu 31-27 (18-9). In celelalte meciuri s-au inregistrat rezultatele: Gr. Sc. Ploiesti – CSS nr. 2 Baia Mare 19-27, CSS Bucuresti – CSS Baia Mare 28-28. Marti, CSS Bacau intâlneste CSS Baia Mare (ora 12.00) in jocul pentru stabilirea echipei care câstiga grupa I. Handbalistii bacauani si-au asigurat deja prezenta in semifinalele de mâine, turneul final urmând sa se incheie joi. (D.P.)
Stavarache s-a prabusit in sondaje
Campania murdara derulata, in ultimele doua saptamâni, de Romeo Stavarache are o explicatie: prabusirea incredibila in sondaje a acestuia. Daca in urma cu un an edilul statea pe un procent de 60 la suta in intentia de vot, astazi penelistul aliat cu “mafiotii” din PSD mai contabilizeaza in jurul a 30 la suta.
Caderea in sondaje a primarului in functie pare cu atât mai impresionanta, cu cât analizam costul campaniei lui Stavarache. Primarul a “spart” in campania sa milioane si milioane de euro (tiparirea almanahului ceausist “Bacau. Acasa”, 4 tipuri de panotaje, meshuri cu nemiluita, afise, bannere etc). In mediul politic bacauan exista voci care atesta ca Romeo Stavarache a cheltuit aproximativ 5 milioane de euro in campania sa electorala.
Momirea bacauanilor cu taloane false de analize medicale, dar si diversele pomeni din arsenalul mitei electorale (pachetele, tichete valorice etc) par sa-i fi venit de hac edilului, bacauanii dându-si seama cu cine au de-a face cu adevarat.
Ascensiunea candidatului independent Dumitru Sechelariu complica si mai mult ecuatia candidaturii lui Stavarache, fostul primar al Bacaului aflându-se – de o saptamâna – la 3-4 procente in fata focsaneanului care ne conduce Primaria. Disperarea din campania lui Stavarache este motivata si de faptul ca in ultimii 8 ani, primarul s-a ales cu mai multe “bube” administrative, o eventuala debarcare a sa din fotoliul de edil sef echivalând cu demararea anchetelor penale. (L.B.)
Bugetul Bacaului, praduit prin licitatii facute pe internet: Moda contractelor de lucrari suplimentare, adusa in Bacau de administratia Stavarache
Sistemul prin care clientela politica a lui Romeo Stavarache „curata” de bani bugetul local este pe cat de simplu, pe-atat de eficient. Sub pretextul obtinerii „pretului cel mai mic” in licitatie, Primaria s-a obisnuit sa incredinteze licitatii de zeci de milioane de euro catre firme agreate de Stavarache. Ulterior, contractele sunt umflate artificial cu „lucrari suplimentare” in cuantum de milioane bune de euro. Asa se face ca lucrari care au fost incredintate, initial, la „pretul cel mai mic” au ajuns sa ne coste, astazi, aproape dublu (!) – vezi cazul Spitalului Municipal Bacau. In strategia administratiei Stavarache de jefuire a banului public, „pretul cel mai mic” a devenit litera de lege. In mai toate licitatiile organizate de municipalitatea bacauana, criteriul „pretului cel mai mic” este cel mai important, dovedindu-se decisiv in stabilirea castigatorului. In realitate, toate contractele sfarsesc umflate, iar sume enorme de bani parasesc municipiul Bacau cu directia Suceava, Botosani, Brasov, Galati etc., localitatile din care provin firmele agreate de actualul edil.
Administratia Stavarache a pus pe picioare un sistem pervers de sifonare a bugetului local prin intermediul licitatiilor, multe dintre ele organizate pe internet. In campania electorala, actualul primar a declarat, in repetate randuri, ca licitatiile organizate in Primaria Bacau sunt facute astfel incat municipalitatea sa obtina cele mai mici preturi posibile. Astfel, lasa de inteles Stavarache, s-ar produce economii semnificative la bugetul local. In realitate, lucrurile stau exact pe dos, iar argumentul “pretului celui mai mic” este folosit doar pentru a dirija anumite contracte publice catre clientela politica a administratiei Stavarache sau firmele agrate de stabii din Primaria Bacau.
O analiza atenta a celor mai importante contracte atribuite de municipalitate da la iveala acest fenomen, incurajat cu buna stiinta de conducerea Primariei Bacau care a “exportat” din municipiu zeci de milioane de euro catre diferite SRL-uri din Suceava, Brasov, Botosani, Galati etc.
Spitalul ne costa dublu
Poate cel mai elocvent exemplu in materie de jefuire a bugetului local este santierul Spitalului Municipal. Lucrarea a fost incredintata, pe 1 noiembrie 2007, unui consortiu de firme alcatuit din ICCO Brasov – Integrine Bucuresti – Philips Romania. Potrivit documentatiei de licitatie, criteriul “pretului ofertei” a avut o pondere de 70 la suta in stabilirea castigatorului. Consortiul de firme agreat nu a avut nicio problema, formuland singura oferta din cadrul procedurii. Venit, vazut, castigat. Contractul initial a avut valoarea de 125,4 de milioane lei. Ce a urmat in cei 5 ani (2007 – 2012) s-a dovedit un dezmat pe bani publici in toata regula, si asta pentru ca administratia Stavarache a dublat practic pretul spitalului prin nu mai putin de 5 contracte de lucrari suplimentare (!). Asta, in conditiile in care Spitalul Municipal a fost licitat pe sistem “all inclusive” (constructie cu tot cu dotarea cu aparatura medicala).
Pe 9 ianuarie 2009, administratia Stavarache a incredintat 2 contracte suplimentare consortiului care construieste Spitalul Municipal (unul in suma de 288.000 lei; celalalt in valoare de 16,2 milioane lei). Pe 26 august 2010, Primaria Bacau a atribuit al treilea contract de lucrari suplimentare, in cuantum de 18 milioane lei (!!!). In februarie 2011 a urmat al patrulea contract de lucrari suplimentare, in valoare de “doar” 640.000 de lei, pentru ca in decembrie 2011, administratia Stavarache sa-si faca de cap incredintand un alt contract de lucrari suplimentare, de data aceasta in valoare de 11,5 milioane lei.
Asa se face ca valoarea initiala a contractului – 125,4 milioane lei – a fost depasita cu mult, suma rezultata in urma contractelor de lucrari suplimentare fiind de peste 170 de milioane lei. In decembrie 2011, in cadrul unei sedinte a Consiliului Local, alesii au aprobat actualizarea costului Spitalului Municipal, valoarea la zi a acestuia fiind de aproape 220 milioane lei.
Spital Municipal
Valoarea estimata initial a contractului: 132,73 milioane lei
Oferta cu care s-a castigat licitatia: 125,4 milioane lei
Lucrari suplimentare: 47 milioane lei
Valoare lucrari: peste 170 milioane lei
Valoare actualizata constructie: 220 milioane lei
Pasajul subteran „Romeo Stavarache” ne-a costat cu 50 la suta mai mult
O alta licitatie cu cantec a administratiei Stavarache este pasajul subteran Oituz – Guse, redenumit in perioada campaniei electorale in “Romeo Stavarache”. Lucrarea a fost contractata de Primarie in septembrie 2009, cand edilii au batut palma cu un consortiu de firme condus de societatea italiana Procom Ceprano. Contra sumei de 20,4 milioane lei, consortiul urma sa construiasca pasajul subteran. Criteriul cel mai important in incredintarea lucrarii a fost, cum altfel?, pretul ofertei (70 la suta din ponderea rezultatului final al licitatiei). Ce a urmat a fost o vandalizare a bugetului local si o bataie de joc la adresa autoritatilor europene. In iunie 2010, fara organizarea unei licitatii, administratia Stavarache a facut un cadou de peste 9,1 milioane lei – contract de lucrari suplimentare – consortiului de firme condus de Procom. Pe 31 mai 2011, edilii Bacaului au recidivat, oferind aceluiasi consortiu un contract suplimentar de 1 milion de lei. Cele doua contracte de lucrari suplimentare au insumat peste 10 milioane lei, adica 50 la suta din valoarea initiala a contractului (20,4 milioane lei). Pasajul subteran a facut obiectul unor verificari ordonate de Ministerul Dezvoltarii care, prin Inspectoratul de Stat in Constructii a descoperit mai multe fisuri in structura de rezistenta. Cu toate astea, Stavarache a deschis circulatiei pasajul subteran, fara a clarifica situatia in care se afla constructia.
Pasaj subteran
Valoarea estimata initial a contractului: 22,62 milioane lei
Oferta cu care s-a castigat licitatia: 20,4 milioane lei
Lucrari suplimentare: peste 10 milioane lei
Valoare constructie: 30,4 milioane lei
Podul de la Serbanesti, hotie pe fata
Reabilitarea Podului de la Serbanesti s-a dovedit unul dintre cele mai mari jafuri in dauna avutului public din istoria municipiului Bacau. Urmarile sale se vad si astazi, doi dintre pilonii de sustinere ai podului – cei mai importanti (nr. 5; nr. 6) – avand grave deficiente constructive.
Nici pana astazi nu se cunoaste valoarea exacta a proiectului si asta pentru ca pe langa banii veniti de la Guvern, Primaria a incredintat mai multe lucrari suplimentare intr-o desavarsita bataie de joc. Astfel, in septembrie 2007, administratia Stavarache atribuia un contract de aproape 6 milioane lei in vederea construirii unui pod metalic provizoriu peste raul Bistrita. Beneficiar: Arcada Company Galati. Lucrarile la podul metalic au beneficiat, ele insele, de contracte aditionale (!), separat de reabilitarea propriu-zisa a Podului Serbanesti. Pe 28 ianuarie 2008, aceeasi societate – afiliata cercurilor de interese ale fostului premier C.P. Tariceanu – a primit un contract de lucrari suplimentare la podul metalic provizoriu in suma de 1,26 milioane lei. In total, doar podul metalic provizoriu a costat municipalitatea suma de 6,3 milioane lei (2 milioane de euro, in cursul leu-euro de la acel moment).
Conform siturilor de achizitii publice, proiectul de reabilitare a Podului Serbanesti a beneficiat de 3 contracte de lucrari suplimentare, pe langa cel initial. Pe 4 noiembrie 2008, Arcada Company Galati primea de la Primaria lui Stavarache un contract de lucrari suplimentare de 2,45 milioane lei. Pe 2 decembrie 2008, la nici o luna distanta, aceeasi firma se alegea cu un nou contract suplimentar, de aceasta data in valoare de 161.000 lei. In fine, pe 3 decembrie 2008, la o zi de la precedentul contract, Arcada Company s-a ales cu un ultim contract de lucrari suplimentare, in valoare de peste 935.000 lei. Date in interval de mai putin de o luna, cele 3 “suplimentare” au avut o valoare conjugata de peste 1 milion de euro (in cursul de schimb de la acel moment). Jaful de la Podul Serbanesti e cu atat mai revoltator, cu cat Primaria Bacau repara pe cheltuiala proprie pilonii 5 si 6, a caror temelie a fost grav afectata de apele Bistritei. Lucrarile sunt efectuate cu roaba cu beton, dupa o reteta empirica.
Pod Serbanesti
Valoare oficiala a constructiei: 10 milioane euro
Pod metalic: 6,3 milioane lei (2 milioane euro)
Valoare lucrari suplimentare: peste 1 milion de euro
Teatrul de Vara sau cum s-au umplut de bani fratii nostri italieni
Modernizarea Teatrului de Vara este un alt exemplu de scurgere a banului public catre firme aflate in anturajul politic al primarului in functie. De aceasta data, stratagema folosita s-a dovedit una de-a dreptul penala. In proiectul initial vizand reabilitarea Teatrului de Vara, administratia Stavarache a omis sa includa instalatia de sunet si lumini, fara de care teatrul nu poate functiona, dar si un rezervor pentru stingerea incendiilor. Teatrul a fost inaugurat in campania prezidentiala din 2009, cand Stavarache a fost sef de campanie pentru Crin Antonescu. De atunci si pana astazi, doar cateva manifestari au avut loc sub cupola Teatrului de Vara, toate cu masina de pompieri la poarta, intrucat Teatrul nu dispunea de rezervor de apa pentru stingerea incendiilor.
Lucrarea a fost incredintata, in aprilie 2008, unei asocieri de firme condusa de un SRL din Torino, cu patron iesean: Dieffe Coperture. Contractul initial avea valoarea de 8 milioane lei, insa a fost umflat pe parcurs cu alte 3 contracte de lucrari suplimentare, in valoare totala de peste 1,15 milioane lei. Costul total al lucrarilor executate de Dieffe Coperture – Fabroma Pascani s-a cifrat la aproximativ 9,2 milioane lei.
La aceasta suma s-au adaugat alti bani cheltuiti de administratia Stavarache pentru a face din cladirea Teatrului de Vara un imobil functional. In noiembrie 2010, contra sumei de 500.000 lei, Romconstructor a obtinut contractul de construire a rezervorului. Acesta a fost suplimentat cu un alt contract, in valoare de aproape 100.000 lei, atribuit de Primarie in iunie 2012. In total 600.000 lei, bani adaugati la nota de plata a Teatrului.
Nortek Trust, firma de partid detinuta de Razvan Raduinea (candidat PNL la Consiliul Local in 2012), a obtinut – in mai 2011 – un contract enorm, in valoare de 2,8 milioane lei, vizand lucrari de montaj si constructii. In februarie 2012, SRL-ul de partid a recidivat, primind de la administratia Stavarache un contract de lucrari suplimentare in suma de peste 90.000 lei. Astfel, in mai putin de 3 ani, valoarea totala a lucrarilor de la Teatrul de Vara a sarit de la 8 milioane lei, la aproximativ 12,7 milioane lei, cu 4,7 milioane mai mult decat valoarea initiala a contractului.
Teatrul de Vara
Valoare estimata a contractului: 8,3 milioane lei
Oferta cu care s-a castigat licitatia: 8 milioane lei
Lucrari suplimentare: 4,7 milioane lei
Valoare finala: 12,7 milioane lei
NOTA: Acestea sunt doar 4 licitatii care ilustreaza perfect modul de lucru al administratiei Stavarache in ceea ce priveste praduirea bugetului local. Prin intermediul “licitatiilor pe internet”, Primaria fixeaza drept criteriu pretul cel mai mic, pentru ca lucrarile sa incapa pe mana “prietenilor”, pentru ca ulterior acestea sa fie umflate mult peste estimarea initiala a Primariei. Tot in beneficiul prietenilor.
Lucian Bogdanel
Schimbari majore in sistemul de invatamant preuniversitar
Ministerul Educatiei a emis Ordonanta de Urgenta 21 din 30 mai 2012, care aduce o serie de modificari si completari la Legea Educatiei Nationale 1/2011. Schimbarile tin de functionarea clasei pregatitoare, evaluarea scolilor doctorale, modul de titularizare si detasarile in sistem.
Pentru sprijinirea educatiei timpurii, asigurarii accesului egal la educatie si egalitatii de sanse, sporirii accesului tuturor copiilor la o educatie de calitate si a cresterii ratei de succes scolar prin asigurarea resursei umane calificate la clasa pregatitoare, in toate localitatile din mediul rural si urban, având in vedere ca din anul scolar 2012-2013 in invatamântul primar functioneaza si clasa 0, Inspectoratul Scolar trebuie sa incadreze, cu precadere, pe acest segment de Educatie, personal didactic titular in invatamântul preuniversitar. Totodata s-a stabilit ca formatiunile de prescolari din grupa mare sau de elevi pot functiona, in situatii exceptionale, sub efectivul minim sau peste efectivul maxim, dar numai cu aprobarea Consiliului de Administratie al Inspectoratului Scolar, pe baza unei justificari corespunzatoare, tinând seama de incadrarea in costul standard per elev si in numarul maxim de posturi aprobat pentru invatamântul preuniversitar la nivelul judetului. Aceasta ajustare a cadrului legislativ permite, de exemplu, inscrierea unui elev dupa inceperea anului scolar intr-o clasa care are efectivul la limita maxima, dar care este unica pe nivelul respectiv sau are o specializare unica.
Titularii in sistem se pot transfera
In ceea ce priveste cadrele didactice titulare in sistemul de invatamânt preuniversitar, acestea beneficiaza, la cerere, de pretransfer consimtit intre unitatile de invatamânt preuniversitar. Pretransferul se realizeaza in aceeasi localitate, in localitatea in care isi are domiciliul cadrul didactic titular in sistemul de invatamânt preuniversitar sau pentru apropiere de domiciliu. "In schimb, cadrele didactice netitulare calificate care au participat la concursuri de titularizare din 2008 pâna in 2011, care au obtinut cel putin nota 7 si au ocupat un post sau o catedra, devin titulare in sistemul de invatamânt preuniversitar, doar daca se certifica viabilitatea postului/catedrei si consiliul de administratie al scolii respective este de acord", a explicat prof. Teodora Craus, inspector scolar general. Validarea concursurilor se face de catre consiliul de administratie al scolii care organizeaza concursul, iar angajarea pe post a personalului didactic cu contract individual de munca se face de directorul unitatii de invatamânt, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul scolar general.
Scolile doctorale vor fi evaluate
Tot in acelasi ordin se prevede ca scolile doctorale vor fi evaluate in anul universitar 2012-2013 de catre ARACIS (Agentia Româna de Asigurare a Calitatii in Invatamântul Superior) sau de catre o alta agentie asigurare a calitatii, din tara sau din strainatate. Sistemul de criterii si metodologia de evaluare se stabilesc prin ordin al ministrului Educatiei. In plus, fiecare scoala doctorala va fi evaluata periodic, din 5 in 5 ani. Tot pentru anul universitar viitor, numarul granturilor doctorale se stabileste prin hotarâre a si se repartizeaza prin ordin al ministrului Educatiei. De asemenea, studiile universitare de doctorat se pot organiza si in cotutela, caz in care studentul doctorand isi desfasoara activitatea sub indrumarea concomitenta a unui conducator de doctorat din tara si a unuia dintr-o alta tara, sau sub indrumarea concomitenta a doi conducatori de doctorat din institutii diferite din România, insa pe baza unui acord scris intre institutiile organizatoare implicate. Programele de licenta, master si doctorat in universitatile de stat pot fi finantate din fonduri publice.
Roxana Neagu
Personalul didactic titular in invatamântul preuniversitar poate fi detasat la cerere, dar numai printr-un concurs specific. Detasarea la cerere a personalului didactic titular in invatamântul preuniversitar se realizeaza pe o perioada de cel mult 5 ani scolari consecutivi, cu pastrarea calitatii de titular in învatamântul preuniversitar.
Personalului didactic titular in invatamântul preuniversitar care beneficiaza de pensie de invaliditate de gradul III i se va rezerva catedra/postul didactic pe durata invaliditatii. Contractul de munca este suspendat pâna la data la care medicul expert al asigurarilor sociale emite decizia prin care constata schimbarea gradului de invaliditate sau redobândirea capacitatii de munca.
Supraveghere video la Bacalaureatul de vara
Toate salile de examen vor fi supravegheate video in sesiunea de iunie – iulie a Bacalaureatului. Decizia apartine conducerii Ministerului Educatiei, care a cerut autoritatilor locale ce nu dispun de fonduri pentru dotarea claselor cu camere de supraveghere sa se adreseze Inspectoratului Scolar. Au fost alocate in acest sens, la nivel national, aproximativ 13 milioane de lei. In Bacau vor fi 9 centre de examen (la colegiile Economic, "Gh. Vranceanu", "Ferdinand I", "N.V. Karpen", "Vasile Alecsandri", Pedagogic, "Gr. Antipa", "H. Conada" si "A. Saligny"), in Onesti – 3 (colegiile "Grigore Moisil", "Petru Poni" si "Gh. Asachi"), in Moinesti – 2 (Colegiul Tehnic "Gr. Cobalcescu" si Liceul teoretic "Spiru Haret"), iar in Comanest, unul – Colegiul Tehnic "D. Ghika". "Pâna acum s-au inscris pentru acest examen circa 5.500 de candidati", a precizat inspector scolar general adjunct, prof. Anca Rafiroiu.
Roxana Neagu
Concurs pentru inspectorii scolari generali
Ministrul Educatiei, Liviu Pop, a stabilit ca inspectorii scolari generali vor avea concurs pentru ocuparea functiilor in luna august, intre 21 si 27 august. Toate posturile vor fi scoase la concurs, la nivel national. Va fi primul examen de acest gen, dupa patru ani. La Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Bacau, dupa demisia fostului inspector general prof. Florin Lazar, a fost numit cu delegatie pe functia de conducere fostul inspector general adjunct, prof. Teodora Craus. Aceasta a ajuns in echipa de management a ISJ Bacau pe 1 septembrie 2010. Dupa modificarea organigramei, acum inspectorul general este secondat in conducerea institutiei de prof. Ida Vlad (inspector scolar general adjunct pe management institutional) si prof. Anca Rafiroiu (inspector scolar general adjunct pe curriculum si controlul asigurarii calitatii).
Roxana Neagu
Aproape 40 de dosare penale intocmite in campania electorala
Campanie electorala cu zeci de dosare penale si amenzi pentru cei care nu au respectat legea 67/2004. Din data de 11 mai, de la debutul campaniei electorale, politistii bacauanii au intocmit aproape 40 de dosare penale, majoritatea pentru furt sau distrugere de afise sau bannere si sapte de mita electorala. „In 12 situatii politistii cerceteaza împrejurarile disparitei unor materiale de propaganda electorala iar în 8 situatii se efectueaza verificari cu privire la distrugerea unor astfel de materiale. De asemenea, sub supravegherea procurorilor politisii efectueazacercetai în sapte dosare penale privind acordarea de bani si produse alimentare sau industriale în scop electoral, în localitatile Buhusi, Tamasi, Secuieni, Onesti, Sarata, Tg. Ocna si Prajesti. Alte noua sesizari referitoare la infractiuni prevazute de Codul Penal sunt în atentia politistilor care efectueaza cercetari pentru a stabili situatia de fapt”, a declarat inspectorul Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau.
S-au aplicat si amenzi
Nici amenzile nu au lipsit, cele mai multe fiind pentru lipirea de afise in locuri interzise, insa sanctiuni au aplicat si jandarmii. „În exercitarea atributiilor de serviciu politistii au aplicat 21 de sanctiuni contraventionale la Legea 67/2004 din care 18 pentru afisarea mijloacelor de propaganda electorala în alte locuri decât cele permise potrivit legii si trei pentru distrugerea sau deteriorarea materialelor electorale. Totodata efectivele de jandarmi prezente la manifest?rile publice organizate în timpul campaniei electorale au aplicat doua sanctiuni pentru nerespectarea orelor de desfasurare, traseelor de deplasare sa locului si perimetrului destinat adunarii publice”, a mai spus Butnaru. Campania electorala a inceput in ziua de 11 mai si se va incheia sâmbata dimineata, la ora 7.00. Nu doar candidatii la o functie in administratie au fost prinsi in febra propagandei. Si politistii au derulat in paralel campania Mita si votul ilegal inseamna inchisoare, in cadrul careia s-au impartit aproape 10.000 de pliante si au fost expuse in locuri cât mai vizibile aproape 1.800 de afise cu mesajul acestui program preventiv. (Geta P.)
Harmony, un experiment inedit pentru spatiul cultural buhusean
O expozitie conceptuala multimedia i-a cucerit pe iubitorii artei din Buhusi, prin valoare si inedit. Doi tineri buhuseni, Simona Vatavu – fotograf, pictor, grafician artist vizual – absolventa a Facultatii de Arte Plastice „George Enescu” din Iasi, sectia Grafica Foto-Video, Master la Universitatea Nationala de Arte Bucuresti, in domeniul Grafica, si Bogdan Vatavu – cameraman, fotograf, pictor, grafician, artist vizual – absolvent la aceeasi facultate, sectia sectia Foto-Video Multimedia, au prezentat, in cochetul retaurant… Harmony, o expozitie conceptuala multimedia care a abordat domenii artistice precum: fotografie, pictura, instalatie, performance, video, sound si grafica. Cei doi, frate si sora, formeaza o echipa, Colorful Media, care incearca sa sparga tiparele, sa oxigeneze fericit spiritele care au tendinta de a ramâne prizoniere ale reflexelor traditionale locuite de anchiloze. Prezentata intr-o maniera moderna, neconventionala, atractiva, interactiva, expozitia i-a cucerit pe invitati. Discursul estetic a avut ca tinta-vedeta dinamitarea snobismului societatii („in care cu greu supravietuim”), vindecarea de reumatismele spirituale, „trezirea din indiferenta si amorteala manipulatoare a societatii de consum, cultivarea profunzimilor fiintei interioare, in incercarea de a regasi Armonia”. Bogdan a vorbit minunat despre alienare („suferinta Ta”, „izolarea Ta”, „singuratatea Ta in mijlocul a miliarde de oameni”). Expozitia foto ne-a ravasit minunat cu spaimele ei omenesti, cu tristeti care te vindeca, rani ale sufletului care au puterea sa mai zâmbeasca si dureri purtate cu demnitatea olimpiana a haituitei fiintari. Un emotionant film artistic al celor doi ne-a vorbit despre singuratatile care tiuie, clipa de clipa, in noi. Un futurism… revolutionar bântuie fermecator si in zona expozitiei foto. Simona ne-a invitat sa aruncam mastile pe care, constrânsi de societatea de consum, le purtam, de parca ele ar fi esenta supravietuirii noastre: „Ca sa ajungi la o stare de pace si echilibru, trebuie sa vezi partea intunecata a fiintei tale, sa o constientizezi si sa o aduci la stadiul de iubire. Aceasta parte intunecata reprezinta indentitatea noastra superficiala. Este vizibil faptul ca multi dintre noi apelam la aceasta identitate superficiala pentru a fi placuti de catre ceilalti, pentru a nu fi marginalizati sau abuzati, pentru a iesi in evidenta cu ceva anume, pentru ca nu ni s-a dat posibilitatea de a fi noi insine, pentru ca ni se impune sa fim ceva ce nu suntem, pentru ca «asa este mai bine»“, pentru ca «asa vrea societatea»”… Doi metafizicieni ai cuvântului, fotografiei, penelului noncoformist, imaginii, sunetului si voluptatii estetice autentice mi s-au parut a fi cei doi artisti care ne invita la „redesoperirea propriei identitati”.
Ion Fercu
Medalii pentru campionii de la „Oblio”
A devenit o traditie pentru Asociatia „Oblio” sa faca o sarbatoare speciala din ziua de 1 iunie. Anul acesta, copiii, parintii si bunicii au fost invitati la mall, unde a avut loc „un spectacol din suflet si pentru suflet”, arata Simona Rusu, presedinte. Au urcat pe scena atât micutii de la balet, cât si pustii de la dansuri. „Copiii care frecventeaza cursurile de chitara au aratat parintilor si tuturor celor prezenti maiestria lor la acest intrument, iar baietii de la break-dance au smuls ropote de aplauze de la asistenta, prin schemele indraznete si de voinicie”, arata liderul asociatiei. Nu puteau sa lipseasca din spectacol copiii de la Sectia Karate, care au fost aplaudati la scena deschisa pentru evolutia lor. Dupa incheierea fiecarui numar, protagonistii au primit câte o medalie si o diploma, care i-au facut foarte fericiti. „Sunt copii si trebuie ca de ziua lor sa se intâmple ceva special, de neuitat. Anul acesta le-am facut o altfel de surpriza, care sper ca le-a fost pe plac”, a spus Simona Rusu. (S.P.)
Disperare in Primaria Bacau: Paul Timofte a fost „saltat” de politie
Paul Timofte, colonel in rezerva, candidat al Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD) la functia de primar al municipiului Bacau, a fost luat de politie si dus la sediul din strada 9 Mai. “Eram cu niste tineri de la PP-DD si cu doi colegi, in fata Bisericii «Sf. Nicolae», in zona trecerii de pietoni spre Parcul Catedralei. Imparteam niste flyere si vorbeam cu oamenii… La un moment dat, au aparut cei de la Politia Locala, m-au inconjurat si mi-au spus ca nu prea am voie sa impart flyere. Zic «Cum sa nu am voie? Se face campanie pâna vineri. Sunt candidat, nu ma cunoasteti?» «Ba da, va cunoastem, dar nu vreti, dumneavoastra, sa mergeti cu noi, pâna la sef?»” Paul Timofte a urcat in masina si a fost dus la sediul Politiei Locale. “Noroc ca in curte era chiar domnul Mardare, seful lor. I-am explicat care e situatia. Mi-au dat voie sa plec, dar mi-au dat un numar de fax si mi-au cerut sa trimit la numarul respectiv o aprobare de la PP-DD”, explica Paul Timofte, nervos, dar si deceptionat, totodata. Dupa 5-7 minute, a fost sunat pe mobil – surpriza – de Ovidiu Popovici, secretarul municipiului Bacau. “M-a luat pe ocolite. Mi-a spus ceva despre o actiune la care e nevoie de muzica militara, apoi a intrat in subiect. A spus sa-i iertam pe politisti, ca se mai intâmpla. Ce sa iert, domnule? Sa-si ceara scuze public! Eu nu am mai auzit asa ceva, ca un colonel al Armatei Române sa fie saltat de politie fara niciun motiv, numai din cauza ca este candidat la Primaria Bacau! Eu cred ca sunt disperati, altfel nu-mi pot explica!”, afirma Paul Timofte. Cei de la Politia Locala spun ca nu si-au facut decât datoria. „A fost o sesizare cum ca in fata Bisericii «Sf. Neculai» cineva imparte materiale de propaganda electorala. Pentru ca trebuie sa aiba un aviz de la primarie pentru asta, un echipaj s-a deplasat acolo. L-au identificat, l-au adus la baza si au constatat ca este unul dintre candidatii la Primarie. I-au dat materialele inapoi si asta a fost tot. A ramas sa trimita avizul prin fax, dar pâna la ora asta (n.r. – ora 16.00) nu a trimis nimic”, a declarat Relu Mardare, directorul Politiei Locale Bacau.
Silvia P., Geta P.
Vizita-fulger in Moinesti: Dan Voiculescu, prea ocupat pentru Bacau!
Presedintele fondator al PC a ajuns, sâmbata, in Moinesti. Vizita lui Dan Voiculescu a avut loc in secret si a durat extrem de putin. In mod inexplicabil, a stat circa 15 minute, desi Moinestiul e singurul oras din judet cu primar de la PC. "Intr-adevar, presedintele fondator al PC a fost in zona, in ziua respectiva, dar faptul ca a stat putin este legat de agenda foarte incarcata a presedintelui si de conditiile de deplasare. El a sosit in Moinesti de la Piatra Neamt, unde a participat la lansarea candidatilor USL, si s-a indreptat spre Bacau", a afirmat Constantin Avram, presedintele judetenei PC, adaugând ca Filiala Bacau a beneficiat intotdeauna de sprijinul lui Dan Voiculescu. "Am fost foarte bucurosi ca a ajuns la noi si am reusit sa punctam niste chestiuni importante legate de strategia electorala pentru saptamâna dinaintea votului", a declarat Constantin Avram. Al doilea motiv pentru care atitudinea lui Dan Voiculescu pare de neinteles e faptul ca in Moinesti avea loc un festival de muzica pentru copii, iar in centrul orasului erau sute de oameni, excelent prilej pentru presedintele PC de a se adresa electoratului si de a-l sprijini pe conservatorul Viorel Ilie, primar in functie si candidat. Si edilul sustine ca vizita nu era programata. "Sunt intru totul de acord ca a stat putin, mai ales ca noi il asteptam de câtiva ani, la Moinesti. Si pe domnul presedinte Daniel Constantin l-am inivitat", a declarat Viorel Ilie. Edilul afirma ca moinestenii nu au fost dezamagiti: "Am aflat cu putin timp inainte ca va sosi. La noi, se desfasura un festival de muzica si nu a fost greu sa-i invitam pe consilieri si câtiva oameni de afaceri in sala de sedinte. Ne-a facut si promisiunea ferma ca va lua trei masuri care vor ajuta Moinestiul: una e adresata IMM-urilor, alta vine in sprijinul proiectelor comunitatii, iar a treia face parte dintr-un program national care va duce la revigorarea intregii zone." De fapt, Dan Voiculescu ar fi trebuit sa ajunga si in Darmanesti. "Trebuia, dar, din pacate, programul nu i-a permis. Intâlnirea s-a desfasurat intr-un cadru restrâns, dar nu a fost secreta. Era plin de lume, in fata primariei!" N-a fost secreta, dar nici macar "Antenele" nu au stiut, ajungând la Moinesti dupa plecarea lui Dan Voiculescu.
Silvia P.
De ce nu s-a infiintat SMURD-ul pana acum in Bacau
Gura pacatosului adevar graieste. Deputatul Ionel Palar „s-a scapat” si a dezvaluit de ce pâna acum nu s-a realizat niciun pas pentru infiintarea unui Centru Smurd in Bacau, desi discutii in acest sens se fac de aproape sapte ani. Motivul a fost lipsa de dialog dintre primarul Romeo Stavarache si presedintele Consiliului Judetean, Dragos Benea. Pentru ca acestia nu se intelegeau, ce rost avea sa-si dea mâna pentru sanatatea cetatenilor intregului judet. De când au revenit la sentimente mai bune si sunt nedespartiti de la taieri de panglici, iata ca se mai face ceva si pentru muritorii de rând.
Despre infiintarea unui Centru Smurd in Bacau se tot vorbeste de mai bine de sapte ani. De prima data, locatia a fost stabilita pe terenul de lânga sediul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau. In tot acest timp, niciodata toti factorii implicati in materializarea acestui proiect nu s-au aflat pe aceeasi lungime de unda. Trecerea terenului de la Ministerul Administratiei si Internelor la municipalitate, dar si resursele financiare pentru studii de fezabilitate si construirea cladirii au fost doar câteva dintre probleme. Deputatul Ionel Palar a dezvaluit insa ce a daunat cel mai mult acestui proiect de care depind vietile noastre, ale tuturor cetatenilor din judet. Lipsa de dialog dintre Stavarache si Benea. Asadar, când doi politicieni nu se inteleg, ce mai conteaza cine pierde? De aceasta data cei care au pierdut au fost locuitorii judetului, privati de un centru medical de urgenta, doar pentru ca orgoliile politice sunt prea mari. „In momentul in care exista dialog institutional intre institutiile statului, intre Consiliul Local si Consiliul Judetean si, de ce nu, intre primarul municipiului Bacau si presedintele Consiliului Judetean tot judetul va avea de câstigat”, a spus Ionel Palar, deputat. Desi nu s-a realizat decât transferul terenului, atât i-a trebuit primarului Stavarache ca sa faca din tântar armasar si dintr-un proiect, pe care oamenii si-l doresc macar local, intr-unul bombastic. Si asta pentru ca, da mai bine regional decât local. Acum, noua, nu ne ramâne decât sa ne rugam ca intre cei doi sa fie dragoste si armonie, daca vrem sa avem Smurd in Bacau. (G.P.)
Dezinteres din partea edililor: Parcare si spatiu verde in acelasi timp
Parcare sau spatiu verde? La aceasta dilema trebuie sa raspunda zilnic soferii care locuiesc pe strada Martir Crisan. Strada este atât de ingusta incât oamenii parcheaza chiar si pe spatiile verzi. In tot acest timp, in spatele blocurilor este un teren destul de mare care ar putea fi transformat intr-o parcare pentru cei din zona.
Pe strada Martir Crisan, locatarii ne-au sesizat despre faptul ca de multe ori spatiile verzi sunt transformate in locuri de parcare de catre soferi. Cei care ar vrea mai multa verdeata sunt nemultumiti, in timp ce soferii spun ca nu au ce face. Nu exista locuri de parcare amenajate, asa ca, ei ce sa faca cu autoturismele?
"Nu este niciun loc de parcare, fiecare trage pe unde se poate, chiar si pe spatiile verzi. Pe unde prinde pe acolo parcheaza. Aici, de exemplu, ar putea primaria sa scoata barele de metal si sa faca locuri de parcare. Fiecare la el la bloc, in partea lui bareaza, parca ar fi proprietatea lui personala – asa s-a ajuns", arata Vasile Ilascu.
Altii au si câte doua masini de parcare la scara blocului, astfel incât s-au apucat sa toarne chiar ei o bucata de beton ca sa ajunga mai usor pe trotuar, sa isi alinieze masinile.
Ceva mai norocosi sunt cei care locuiesc de ani de zile in cartier. "Pentru vecinii nostri este o problema pentru ca nu au unde sa parcheze. Unii duc masina in fata blocului, dar nu este corect. Din patru benzi numai doua se folosesc, celelalte fiind ocupate de masini. Astfel, se creeaza ambuteiaje", explica Mitica Ioan.
Pentru oameni solutia e simpla
Daca pâna acum administratia locala nu a avut o solutie pentru acesti locuitori ai orasului, demersul este simplu pentru soferi. "Se aduna mai multi oameni, cei care au masini si fac o cerere la primarie sa li se faca locuri de parcare. Pot fi supraetajate, oricum sa fie. Evident ca exista solutii, numai ca ele trebuie puse in practica", spune Mitica Ioan.
Tabelul cu semnaturi este prin vreun sertar la Primarie
Astfel de demersuri s-au facut de catre asociatia de proprietari. In urma cu ceva timp s-au strâns tabele de semnaturi de la fiecare scara pentru locuri de parcare. Dând crezare primarului Stavarache care promitea in 2008 ca pentru fiecare apartament va exista un loc de parcare, oamenii au semnat si au sperat ca li se va indeplini promisiunea. "Am facut aceste tabele, le-am trimis la primarie insa nu am primit nici un raspuns. La acelasi moment am intocmit un tabel cu semnaturi si pentru reabilitarea termica. Oamenii ne-au intrebat ce s-a rezolvat. Am primit o adresa de la primarie in care despre locurile de parcare nu spune nimic, iar de reabilitare – ca se va face când vor fi fondurile necesare", explica Gheorghe Rusei, presedintele Asociatiei de Proprietari 123.
Altfel spus, oamenii ar mai putea astepta cam tot atât timp cât a trecut si de la momentul in care s-au strâns primele semnaturi: adica exact patru ani.
Andreea Gavrila
Ultimele locuinte se ocupa
In ultima sedinta de Consiliu Local din mai au fost aprobate mai multe hotarâri vizând repartitia unor locuinte ANL si sociale. O parte din dosare au fost respinse pentru ca nu indeplineau criteriile si pe masura ce unele locuinte s-au eliberat au intrat alti chiriasi.
O parte dintre chiriasii care abia primisera cheile la apartamentele ANL de pe strada Fagaras au renuntat la ele. Din acest motiv, Primaria Bacau a inaintat consilierii o noua lista nominala a persoanelor care asteapta o locuinta si cu punctajele confirmate. "Au fost aprobate multe dosare care erau in asteptare, sunt verificate, complete si in limita disponibilitatilor, cei care figureaza pe listele respective vor primi si o repartitie concreta", a precizat viceprimarul Roxana Mironescu. Patru familii se vor muta in curând intr-o locuinta ANL. Se pare ca o parte din locuintele libere s-ar afla chiar in complexul recent inaugurat.
"Au fost completate o serie de locuinte libere ramase din blocurile noi, Fagaras 15, 17, 19, unde unii dintre locatari au renuntat, altele nu erau ocupate. Am reluat lista si am ocupat aceste locuinte", a mai spus Mironescu. In acelasi timp, consilierii au aprobat si mai multe schimburi de locuinte intre actualii chiriasi.
Si nevoile cazurilor sociale ar putea fi rezolvate. Comisia de analiza a solicitarilor de locuinte sociale s-a intrunit pe 9 mai si a luat in discuie cazul a 26 de persoane care au solicita o locuinta din cele aflate la dispozitia municipalitatii. Cele 26 de persoane vor fi inscrise pe lista cu ordinea de prioritate, asa ca pe masura ce au loc vor ocupa un apartament. Dar, cele 26 de dosare sunt doar o mica parte din necesitati.
"Se intentioneaza realizarea unui cartier de locuinte sociale, unde avem cele mai mari solicitari. In planul de investitii din acest an sunt prevazute deja modernizari ale unor puncte termice aflate in proprietatea municipalitatii. Acestea se preteaza la suprainaltare si modernizare. Vor fi locuinte modeste, bune pentru satisfacerea unor nevoi sociale", a mai precizat Roxana Mironescu. Deocamdata, din analiza existenta sapte astfel de puncte termice s-ar putea preta acestor nevoi.
Andreea Gavrila
Cei mai multi someri, aproape analfabeti, fara sanse de angajare
Majoritatea somerilor au terminat scoala primara sau gimnaziul. Agentia de Forta de Munca vrea sa-i readuca in banci, pentru a-si definitiva studiile. Aproape jumatate dintre someri au, insa, peste 45 de ani. Cei mai multi dintre acestia au depasit chiar jumatate de secol.
De luni de zile oferta de locuri de munca este extrem de redusa in comparatie cu numarul somerilor, dar, surprinzator, putinele posturi vacante oferite de catre angajatori ramân neocupate in continuare. Daca analizam, insa, nivelul de pregatire a somerilor, atunci situatia se explica si ea se va mentine inca mult timp de acum incolo. Pentru ca doar câteva mii de someri au in momentul de fata o meserie. "Aproximativ 70 la suta dintre someri au un nivel de pregatire scazut, respectiv au absolvit ciclul primar sau gimnazial. Unii nici nu l-au finalizat. Doar 5 la suta dintre cei aflati in cautarea unui loc de munca au studii superioare", ne-a spus Ioan Silitra, directorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau. La sfârsitul lunii mai, in evidenta AJOFM erau peste 12.000 someri. Dintre acestia, aproape 8.000 au studii primare sau gimnaziale si 1.900 au terminat o scoala profesionala. Doar 1.600 au studii liceale sau postliceale si numai 660 au absolvit o facultate. Cum era de asteptat, cei mai multi someri cu studii primare sau gimnaziale sunt din mediul rural. Aici se gasesc 62 la suta dintre somerii cu un nivel extrem de redus de pregatire.
Vor avea „A doua sansa”
Evident, sansa somerilor amintiti pentru a-si gasi un loc de munca este aceea de a-si continua studiile si a dobândi astfel o meserie. Conducerea AJOFM are o initiativa in acest sens. "Am inceput sa-i selectam din baza noastra de date si ii vom contacta pe toti somerii care nu au studii, pentru a-i cuprinde in programul «A doua sansa», demarat de catre Ministerul Educatiei de mai multa vreme, a mai declarat directorul AJOFM Bacau. Deja avem un parteneriat in acest sens cu Inspectoratul Scolar Judetean. Somerii care vor beneficia de acest program educational, vor avea avantajul ca vor putea sa absolve doi ani intr-un an. Daca, de exemplu, un somer s-a oprit la clasa a sasea, el va fi cuprins la cursuri de calificare, tinând cont de cerintele de pe piata muncii. Astfel, având o meserie, va avea sanse mai mari de a se angaja si a ocupa un loc de munca stabil."
Multi sunt in vârsta
Din pacate, insa, putini dintre cei care nu au nicio pregatire manifesta interes pentru a-si continua studiile. Unii dintre ei sunt foarte tineri, deci au abandonat scoala de putin timp, dar cei mai multi nu au mai pus mâna pe o carte de foarte multa vreme. Dintre cei 12.000 de someri, doar 1.220 au sub 25 de ani. Peste 5.300 au mai mult de 45 de ani. Majoritatea dintre acestia au trecut chiar de vârsta de 50 de ani. Or, la o asemenea vârsta este greu de crezut ca vor avea disponibilitatea necesara sa reia studiile de unde le-au lasat cu zeci de ani in urma.
Elena Tintaru
Primaria va fi partenerul de incredere al contribuabilului bacauan
Revolutia bunului-simt. Episodul 8.
De opt ani Primaria Bacau este o institutie interzisa pentru locuitorii acestui oras. De câtiva ani a devenit ferecata la propriu. In Primarie nu se poate intra decât pe baza de cartela. Actualul edil a tinut audiente doar la televiziunea de casa, iar cei care ar fi vrut sa discute problemele pe care le au fata in fata cu acesta nu au avut nicio sansa. Dumitru Sechelariu vrea sa redeschida usile Primariei pentru bacauani, pentru ca toti cei care au nevoie sa gaseasca aici un sprijin.
Au fost oameni care ar fi dorit sa-si discute problemele cu primarul. Au fost oameni care, daca ar fi reusit sa ajunga fata in fata cu el, ar fi avut acum o viata mai buna. Unii aveau nevoie doar de câteva sute de lei pentru a nu fi aruncati in strada, altii poate de ceva mai mult pentru o interventie medicala. Poate s-ar fi gasit bani in bugetul la care cotizeaza cu regulatitate toti bacauanii. Poate ca ei ar fi avut sansa sa fie ajutati daca edilul i-ar fi primit in biroul lui. Dar Primaria a devenit, cel putin de câtiva ani, o institutie interzisa. Reusesti sa intri doar pe baza de cartela, iar ca sa ajungi in audienta trebuie sa te inscrii mai intâi la Centrul de Informare Cetateni. Multi au asteptat in zadar sa fie sunati, altii au fost „pasati” la viceprimari ori la sefii altor institutii din subordine. Scump la vedere, Stavarache, numai in ultimul an, a tinut doar trei audiente. Una pe 30 august 2011, alta pe 23 noiembrie 2011 si a treia pe 26 ianuarie 2012. In schimb ne trimite scrisori. Dar astea ne rezolva noua neajunsurile?
„Usile Primariei trebuie larg deschise”
Dumitru Sechelariu, candidatul independent la Primaria Bacau va avea usile larg deschise pentru toti bacauanii. „Traim intr-un oras care, desi european, este condus de un primar care nu considera ca relatia cetatean-primar se realizeaza prin contactul direct, ci prin transmiterea la o anumita perioada de timp a unor scrisori. Moda paguboasa a plimbarilor si scrisorilor din ultimii 8 ani, in care primarul s-a aflat departe de Bacau, nu alaturi de bacauani, va inceta. Eu voi fi intre cetateni si alaturi de ei, acolo unde este nevoie”, a spus Dumitru Sechelariu, candidat independent la Primaria Bacau. Asadar, politica usilor inchise va fi exclusa din Primaria Bacau. „Prima masura, una cu tenta simbolica, este deschiderea Primariei catre bacauani. Nicaieri în tara nu se intra în Primarie pe baza de cartela magnetica. La Primaria Bacau usile sunt mereu închise. Ca sa ajungi la primar, ai nevoie de „pile”! Usile Primariei trebuie larg deschise. Contribuabilii vor avea în primarul Sechelariu un partener, un aliat. Eu nu voi ridica ziduri între oameni. Voi construi punti între oameni”, a spus Sechelariu.
Bacauanii vor lua parte la sedintele de Consiliu Local
Si pentru ca se vorbeste de parteneriate, bacauanii vor avea acces la sedintele de Consiliu Local, printr-un reprezentat stabilit de cei care locuiesc in cartier. Vor putea sa-si expuna problemele cu care se confrunta in zona lor, pentru ca apoi sa se gaseasca solutii. Dumitru Sechelariu va face ordine si in Politia Locala, o institutie care deserveste mai mult interesele primarului decât ale cetatenilor, in slujba carora ar trebuie sa fie. „Politia Locala trebuie sa fie o politie a bacauanilor, nu garda de corp a primarului, asa cum este acum! Politistii locali trebuie stimulati pentru ca au salarii de mizerie, dar isi asuma riscuri mari. Nu poti risca prea mult când stai cu buzunarele goale. M-am gândit la o solutie vizând stimularea politistilor care aduc bani la bugetul local prin activitatea pe care o desfasoara. Nu spun mai multe, dar lucratorii Politiei Locale sa stie ca vor trai mai bine daca voi fi ales primar”, a mai spus Dumitru Sechelariu.
In 2008, primarul Stavarache se lauda ca tine, impreuna cu viceprimarii, 150 de audiente pe luna. In ultimul an, acesta a tinut doar 3 audiente.
Primele masuri care se vor lua:
1. Renuntarea la sistemul usilor inchise, pe baza de cartele magnetice, iar conducerea Primariei va acorda audiente, de câte ori va fi nevoie, in raport de numarul de solicitanti. Primarul nu trebuie sa fuga de problemele bacauanilor si nici sa comunice prin scrisori.
2. Infiintarea unor Consilii de Cartier, fiecare cartier al municipiului Bacau urmând sa aiba un reprezentant la sedintele Consiliului Local. Acesti reprezentanti nu vor vota deoarece legea nu le da acest drept, dar vor avea un rol hotarâtor in administrarea municipiului, fiind cunoscatorii cei mai avizati ai problemelor cu care se confrunta aceste cartiere. Ei va vor informa despre toate hotarârile pe care le va lua Consiliul Local. Ei vor fi cei care nu vor mai permite ca Primaria sa fie „sursa de venit a partidelor politice”.
3. Rezolvarea problemelor legate de retrocedari si puneri in posesie.
4. Efectuarea tuturor actiunilor de catre Politia Locala in folosul cetateanului. Politia Locala nu va mai fi “garda personala” a primarului, asa cum se intâmpla acum.
5. Consultarea cetatenilor la elaborarea marilor proiecte de investitii, astfel incât Primaria sa directioneze fondurile publice catre investitii de maxima necesitate si cu impact in viata de zi cu zi.
6. Implementarea unui sistem functional de plata electronica a impozitelor si taxelor locale.
Videoconferinta privind actiunile anticoruptie
Prefectura a gazduit recent videoconferinta având ca tema proiectul “Dezvoltarea si Consolidarea Centrului national pentru Integritate”, proiect ce a fost implementat de catre Asociatia pentru Implementarea Democratiei in parteneriat cu Ministerul Administratiei si Internelor si finantat din fonduri europene. Proiectul are la baza Strategia Nationala Anticoruptie 2012-2015, care isi propune protectia mecanismelor prin care sunt semnalate cazuri de coruptie sau posibile cazuri de coruptie, inainte ca acestea sa se intâmple, inclusiv protectia avertizorilor de integritate. In urma discutiilor purtate in videoconferinta s-a stabilti ca grupurile de Actiune Anticoruptie (conducatorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate organizate la nivelul judetului) precum si toti cei implicati in procesul de management al riscurilor de coruptie sa prezinte structurilor subordonate informatiile adecvate privind aplicarea masurilor concrete care sa permita adoptarea unor decizii imediate, eficiente.
Andreea G.
Premii pentru implicarea ecologica
Asociatia "Da Mai departe" din Bacau organizeaza astazi un eveniment dedicat Zilei Mediului la care sunt asteptati sa participe elevi din zece scoli bacauane. In cadrul proiectului “Un mediu mai curat, o viata mai sanatoasa”, proiect finantat de Administratia Fondului pentru Mediu si derulat de Asociatia “Da Mai Departe”, in perioada septembrie 2011 – iunie 2012, aproape 1.000 de elevi bacauani au participat la ore de educatie non-formala privind protectia mediului si au realizat impreuna cu profesorii lor 10 proiecte eco in si pentru comunitate. Marti, aproximativ 300 de elevi sunt asteptati in Parcul Catedralei, intre orele 11-13, pentru a sarbatori impreuna Ziua Mediului. Va fi o expozitie cu peste 300 de fotografii reprezentând proiectele eco realizate de copii. Andreea G.
Revin ploile si furtunile
Toate regiunile tarii se afla, din aceasta dimineata, de la ora 10.00 pâna mâine la ora 18.00, sub cod galben de ploi si vijelii, meteorologii atentionând ca in zonele de deal, de munte si in nord, cantitatile de apa vor putea depasi 50-60 de litri pe metru patrat. Instabilitatea atmosferica se va accentua incepând din vestul tarii si va cuprinde azi toate regiunile, iar miercuri se va manifesta cu precadere in jumatatea de est a teritoriului. Vor fi frecvente descarcari electrice, intensificari ale vântului ce vor lua aspect de vijelie, izolat caderi de grindina si averse care vor avea si caracter torential. Cantitatile de apa vor depasi local 20-25 de litri pe metru patrat si, izolat, 50-60 de litri pe metru patrat, in special in zonele deluroase si montane, precum si in regiunile nordice. (A. Gavrila)
Sedinta extraordinara de Consiliu Local
Consilierii locali se reunesc azi in sedinta extraordinara, dupa ce pe 31 mai au organizat ultima ordinara din mandat. Singurul punct de pe ordinea de zi este stabilirea chiriilor pentru spatiile comerciale de la Piata Centrala, de pe pietonal si terasa Ferometal. (A.G.)









