Acasă Blog Pagina 4617

Ultimele constituiri de consilii locale

    Pe ultima suta de metri, in aceasta saptamâna se constituie pentru prima data noile consilii locale din Pârjol, Letea Veche, Filipeni si Sascut. Aici nu s-a intrunit pâna acum cvorumul pentru sedinte de constituire. (A.G.)

    Savantii de la CERN au descoperit „Particula lui Dumnezeu”

      Mai multi cercetatori de la Organizatia Europeana pentru Cercetare Nucleara (CERN) vor participa miercuri la o conferinta de presa, unde se asteapta ca acestia sa anunte ca bosonul Higgs, supranumit „Particula lui Dumnezeu”, a fost descoperit. Prima oara cand fizicienii au afirmat ca bosonul Higgs exista a fost in 1964. Peter Higgs, profesor la Universitatea Edinburgh si cel dupa care a fost numita particula, va participa si el la conferinta de miercuri. In acest moment, cercetatorii sunt in proportie de 99.99% siguri ca particula a fost gasita. Acest lucru este cunoscut si sub denumirea de „nivelul patru sigma”. Conducerea de la CERN le-a cerut savantilor sa atinga „nivelul cinci sigma” ceea ce inseamna sa fie siguri in proportie de 99.99995% ca bosonul Higgs a fost descoperit.

      Aflarea „particulei lui Dumnezeu” este considerata esentiala in descifrarea Universului.

      Sursa: Stirile ProTV.ro

      Fotbal / Lectie pentru „greii” de la Sport Club

      Juniorii pregatiti de Giani Florian si Codrin Mindirigiu au aratat cum se poate face performanta cu bani putini, dar cu multa pricepere

      Fotbalisti si pseudo-vedete

      Duminica, la finala zonala pe care juniorii A1 ai Sport Clubului au câstigat-o cu 4-0 contra celor de la LPS Buzau, in tribunele stadionului "Letea" s-a aflat si primarul Romeo Stavarache. Omul a plecat la 2-0. N-a avut rabdare sa stea pâna sfârsit, insa, daca a avut ochi, a vazut oricum ce trebuia sa vada. Si anume ca performanta incepe de jos. De la copii si juniori. Si ca viitorul fotbalului bacauan sta in fotbalisti localnici, nu in tot felul de pseudo-vedete pentru care, in ultimii doi ani, s-au risipit aproximativ doua milioane de euro din bugetul local. Cu bani putini, dar cu multa munca, pricepere si entuziasm, juniori precum Tupala, Danila sau Macalau au reusit sa duca Sport Clubul in primele patru echipe ale tarii. O calificare cu titlu de lectie deschisa. Predata lui De Grood, Pintea sau Lukacs, dar, mai ales, presedintelui de club Liviu Goian si primarului Romeo Stavarache.

      Ei sunt artizanii calificarii!

      Sa spunem inca de la bun inceput ca performanta juniorilor A1 de la Sport Club nu ar fi fost posibila fara tenacitatea de castor a lui Cristi Sava. De fapt, insasi infiintarea echipei i se datoreaza lui Sava, care- trebuie spus si asta- merita toate laudele asa cum altii ar trebui sa incaseze la greu "castane" pentru tot felul de proiecte fotbalistice falimentare cu care ne-au chinuit ani de zile. Presedintele AJF Bacau s-a batut pentru campionatul judetean de juniori A1 – o competitie muribunda in alta regiuni – si tot el a stat la baza formarii si motivarii selectionatelor judetene Under 95 (medaliata cu bronz national in 2011) si Under 96. Aceste doua selectionate compun actualmente echipa de juniori A1 a Sport Clubului, iar aici ajungem la alti doi artizani ai calificarii in semifinale: antrenorii Giani Florian si Codrin Mindirigiu.

      Cu ajutorul lui Dumnezeu

      Despre munca celor doi antrenori se poate scrie o pagina intreaga de ziar. Sa ne limitam la un paragraf. Si la doua exemple. In toamna trecuta, Alin Tupala era un jucator terminat. Din golgheterul editiei 2010-2011 a Campionatului National U 95 ramasese doar o umbra care se alungea tot mai mult si mai neclar peste coasta estica a Siciliei: "Plec in Italia, la mama". Antrenorii l-au convins sa ramâna, l-au pus pe picioare, iar Tupala a trecut cu bine inclusiv peste patru entorse, ducându-si echipa, printr-o "tripla" contra Buzaului, in semifinalele campionatului. Al doilea exemplu. La finalul victoriei de duminica, Giani Florian si-a strâns elevii la mijlocul terenului, spunându-le: "Baieti, la ora aceasta, duminica fiind, ar fi trebuit sa fim la biserica. Sa-i multumim lui Dumnezeu ca a fost cu noi aici, pe teren si ne-a ajutat sa ne ducem treaba la bun sfârsit".

      Proiect piramidal

      Ceea ce s-a facut, cu ajutorul lui Dumnezeu, la scara mica, "greii" Sport Clubului ar trebui sa faca la scara mare. Adica sa selectioneze tot ce are mai bun Bacaul, intr-un proiect piramidal, care sa aiba la baza juniori talentati precum Tupala, Silviu Vlad ori Artenie, iar la vârf jucatorii FCM Bacau sau, in cel mai nefericit caz, macar o parte dintre acestia. Continuitatea celor 62 de ani ai FCM Bacau nu reprezinta un moft, ci un motiv de mândrie locala. Iar mândria nu trebuie confundat cu orgoliul! In fine, daca primarul Romeo Stavarache a inteles macar o parte din lectia predata duminica de copii talentati ai Bacaului – atentie, ai Bacaului, nu neaparat ai Sport Clubului sau Aerostarului sau LPS-ului! – asadar, daca Stavarache a inteles ca fotbal inseamna, inainte de toate, competenta si delegarea competentelor, atunci nu e totul pierdut si impotmolit in lada de marmelada a Diviziei C. Apropo de marmelada, in cazul in care Stavarache a fost cu adevarat atent duminica, probabil ca a observat si lipsa din tribune a lui "Magiun" Barbu, antrenorul primei echipe a Sport Clubului. Sau vorbim deja de fostul antrenor?
      Dan Sion

      Judo / CS Bronx-SCM Bacau a debutat cu dreptul in Europa

      Doua medalii de aur

      Dupa reusitele interne, tinerii judoka de la CS Brpnx-SCM Bacau si-au trecut in cont si primele succese internationale. Saptamâna trecuta, sportivii pregatiti de Daniel Zodian au luat parte la un turneu european desfasurat in Austria si care a reunit peste 1500 de sportivi din 23 de tari. Melania Calfa a cucerit medalia de aur la U13 – 29 kg, in timp ce Madalina Ardeleanu s-a impus la U 11 – 32 kg. Seria rezultatelor bune a fost completata cu un bronz adjudecat de Loredana Pantâru la U13 – 32 kg si un loc 5 obtinut de Octavian Cechea la U15. "A fost prima cupa europeana la care am luat parte si am facut-o cu fruntea sus. Fetele s-au descurcat extraordinar, Madalina câstigând patru meciuri la ippon si finala cu o belgianca la wazari. Melania s-a impus tot prin ippon, iar Loredana a avut un dus rece la inceput, intr-un meci cu o sportiva din Croatia, dupa care a areusit o serie de cinci meciuri foarte bune. La U15, Octav a pierdut printr-o tehnica de luxare si am ajuns cu el la spital, dar am trecut si peste asta", a declarat Daniel Zodian, care a tinut sa precizeze ca deplasarea in Austria nu ar fi fost posibila daca nu se infiinta Asociatia Judeteana de Judo. In planurile de viitor ale sportivilor pregatiti de Zodian este prevazut un cantonament la mare, urmat de pregatirile in vederea Nationalelor de newaza. (D.S.)

      Handbal, junioare: Trial la „Orizont”

      Astazi, intre orele 11.00 si 14.00, Sala "Orizont" va gazdui un trial regional pentru junioarele cu vârsta intre 13-15 ani, organizat de Federatia Româna de Handbal, in colaborare cu CSS Bacau si AJ Handbal. "Este o actiune care se organizeaza anual. Practic, se formeaza lotul national de cadete si speram ca la trialul de aici, de la Bacau, sa se impuna si o parte din jucatoarele noastre", a declarat antrenorul CSS Bacau, Costel Oprea. (D.S.)

      Codasi la alimente „BIO”: 153 de producatori si un singur magazin „bio”

      Vreti sa aveti un ficat sanatos? Mâncati doar produse naturale, fara coloranti chimici, obtinuti in laborator, fara emulgatori, aditivi, conservanti si alte E-uri ascunse. Cumparati carne din ferme ecologice si legume care au crescut pe un sol curat, netratat cu ingrasaminte. Intrebarea este „De unde?” Unde gasim astfel de alimente in judetul Bacau? Pai, nu prea gasim! Avem 153 de producatori si un singur magazin „bio”.

      Hrana ecologica a câstigat teren, in ultimii ani, vorbindu-se tot mai des despre rolul alimentatiei in mentinerea sanatatii. Si pentru ca exista cerere, unele societati au facut pasul spre agricultura ecologica, mai ales ca exista sansa de a obtine fonduri europene care acopera pierderile aparute in timpul reconversiei si dupa. "In conformitate cu prevederile europene, operatorii care produc, proceseaza, comercializeaza sau importa produse agro-alimentare ecologice trebuie sa-si supuna activitatea controlului unui organism de inspectie si certificare, arata ing. Ghita Burlui, directorul DADR Bacau. De asemenea, aceste persoane sunt obligate ca pâna la 1 iunie, in fiecare an, sa-si inregistreze activitatea la MADR, prin directiile judetene. Fac exceptie operatorii care acceseaza fonduri europene si care pot depune declaratii tot timpul anului." Pâna la 1 iunie, la DADR Bacau s-au inregistrat 153 de firme si persoane care sunt operatori in agricultura ecologica, adica producatori, procesatori, comercianti si exportatori. E un numar cam mic, caci 153 de operatori fata de 10.253, câti exista la nivel national, inseamna doar 1,49 la suta. Din cei 153, doi sunt si producatori, si comercianti, si exportatori – Apicola SRL si Farmacia Naturii SRL, iar unul – Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura (SCDL) Bacau – producator si comerciant. Asadar, sunt doar 148, iar 145 sunt doar producatori. Peste jumatate dintre acestia, mai exact 75, sunt din domeniul apicol.

      Grâul „eco” va merge in Italia!

      In judetul Bacau, sunt 26 de persoane si societati care cresc vaci de lapte in conditii ecologice, majoritatea pe Valea Muntelui, trei care s-au profilat pe oi si trei pe capre de lapte. Exista o singura ferma de gaini ouatoare, in Scorteni, care apartine Elenei Bajora, si o ferma profilata pe piscicultura, tot in Scorteni, a Elenei Zamfirescu. Si la categoria "fructe" stam modest, având o singura societate comerciala, Fructex SRL Bacau – care produce zmeura, catina, coacaze, maciese, alune, coarne – si doi producatori de catina, unul in Filipeni si altul in Bacau. Nici urma de livezi ecologice de ciresi, meri, peri sau pruni. Cât privestea pâinea "eco", sansele de a o gasi sunt zero. Adonis SRL Bacau are 100 ha in conversie, cultivate cu grâu si porumb, dar cerealele vor merge la export, in Italia si Austria. "In 2013, vom cauta parteneri. Exista cerere in vest si in sud, am fost contactati deja de o firma din Italia, asa incât, cred ca vom avea cumparatori", arata ing. Grigore Rusti, administrator Adonis SRL. Deoarece, viitorul va fi "bio", va cultiva si legume in anii viitori, dar in cantitati mai mici. "In Bacau, populatia nu e dispusa sa dea 3 lei in loc de 2 lei pentru ca sunt eco. Cred, insa, ca pentru 20 la suta din productie va exista cerere", mai spune ing. Rusti. Legume ecologice produc doar SCDL Bacau si o persoana din Scorteni. "Noi le vindem la sediul societatii si prin «Adriatica» deoarece avem cantitati mici. Preturile sunt cu doar 10 la suta mai mari decât la cele conventionale", afirma ing. Silvia Ambarus, SCDL Bacau. Din pacate, statiunea nu are aprozar propriu: "Cu ce sa facem magazin? Noi abia supravietuim. Cei interesati pot cumpara, insa, direct de la noi. Fac comanda si le culegem atunci! Le iau proaspete! Pot cumpara si un kilogram." Castraveti, ardei, tomate ecologice, garantate, certificate, caci "noi nu lucram oricum! Nu facem niciun tratament. Sunt dulci si bune!"

      „Pofta buna!”, la ceai si tarâta „bio”

      Din pacate, bacauanii nu prea au de unde cumpara brânza, lapte sau iaurt ecologic. Crescatorii de vaci de pe Valea Muntelui isi livreaza marfa fabricilor din Harghita sau pe piata din Comanesti. In Bacau, exista o singura firma care are magazine proprii, e vorba de Farmacia Naturii SRL, din care poti achizitiona ceaiuri, fulgi de ovaz, tarâte, indulcitori, uleiuri, siropuri etc. Fireste, fiecare supermarket are un raion cu alimente dietetice, dar dietetic inseamna fara grasimi sau fara zahar, si nu produs in conditii "eco". In ultimii ani aici au aparut primele produse bio. Alimente ecologice sunt putine si scumpe, chiar si de trei sau patru ori fata de produsele conventionale. "La acest raion avem aproape toata gama de produse bio, de la dulciuri la alimente", sustine reprezentantul unui supermarket din Bacau. "Dar, se vând mai greu decât celelalte produse pentru ca sunt si mai scumpe. Cel mai bine se dau produsele ceva mai ieftine, cum sunt cerealele, fulgii de secara, biscutii bio, semintele, batoanele de cereale". Daca la inceput si marii comercianti s-au ferit sa faca stocuri din produse bio, acum au inceput sa se aprovizioneze pentru ca au devenit mai populare printre consumatori. Numai ca bugetul celui care vrea sa se hraneasca sanatos trebuie sa fie destul de mare pentru a cumpara cele necesare unei alimentatii complete, sanatoase. De exemplu, un kilogram de faina bio ajunge la 9 lei, un pate de 180 grame – 16 lei, un litru de suc bio costa 10 lei, uleiul de masline – 28 de lei si cel de floarea soarelui 29 de lei. "Chiar daca la prima vedere pretul unui produs ecologic este mai mare, cheltuiala poate fi vazuta ca o investitie in sanatatea omului si a mediului", este de parere dr. Gheorghita Vlad, purtator de cuvânt la Directia Sanitar-Veterinara. De cealalta parte, sunt mai accesibile batoanele de cereale 2-3 lei, fulgii de secara 3 lei, pasta de tomate 4 lei sau biscutii bio la 10 lei pachetul. Vestea trista este insa alta. "Nu avem nici un produs bio de pe piata bacauana. In mare parte sunt importate. Magazinul nostru a dezvoltat si o gama proprie, observând trendul in acest domeniu", a mai spus seful raionului alimente din cadrul supermarketului bacauan.

      Ce nu e pe piata se gaseste online

      Daca magazinele cu produse bio nu se intâlnesc la tot pasul in Bacau, internetul este o alta sursa de achizitionare a acestor produse. De la magazinele virtuale se pot achizitiona oua de prepelita din Târgu-Ocna la 0.5 lei bucata, ghiveci, bulion, zarzavat, fasole pastai la borcan – la jumatate de pret fata de magazine, nuca si miez, sirop natural din brad, papadie si pin – 500 ml se cumpara cu 10 lei, miere de albine, pui rasa carne la 12 lei. Numai ca, in ceea ce priveste controlul asupra calitatii acestor produse nu sunt reguli fixe. Asadar, nu se stie cât la suta din produs este bio.
      Silvia Patrascanu
      Andreea Gavrila

      Pentru a intra in lista operatorilor certificati trebuie urmariti anumiti pasi: inregistrarea operatorilor, urmeaza vizita unui inspector ca delegat autorizat din partea organismului de certificare. Acesta urmareste respectarea conditiilor de productie in sistem ecologic.

      Produsul bio trebuie sa contina pe eticheta detalii privind modul in care a fost obtinut, preparat, ambalat, manipulat. Trebuie mentionate numele si adresa producatorului, marca organismului de certificare, conditiile de pastrare, termenul de valabilitate si lista completa a ingredientelor utilizate.

      Drogati cu „amnezie”

        In spitalele bacauane ajung frecvent tineri cu simptomatologie de consum de droguri. Cu toate acestea, pe fisele lor de consultatie sau de internare apare tot mai rar diagnosticul real. Aceasta, deoarece pacientii au invatat o smecherie: ei nu mai recunosc faptul ca au consumat droguri. In aceste conditii, medicii sunt nevoiti sa treaca, la rubrica diagnostic, tulburare psihotica acuta. „Este un diagnostic vag, general, ne-a declarat dr. Carmen Covrig, sef sectie Psihiatrie la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau. Legea nu-mi permite sa scriu «consum de droguri» decât daca s-a efectuat analiza de laborator sau a recunoscut pacientul. Mai nou, bolnavii mint, fiindca stiu ca anuntam politia si sunt intrebati de unde au procurat substantele.” SJU nu detine echipamentul necesar identificarii substantelor consumate de pacienti, dar aceasta situatie se va schimba. „Vom avea peste câteva saptamâni un astfel de aparat si atunci nu va mai conta ce declara pacientul”, a mai spus dr. Covrig.
        D. Mincu

        Cercetarea se muta in Bacau

        Camera de Comert, in parteneriat cu Patronatul Industriasilor Bacau organizeaza Expotehnica, Expo Utilaje si Salonul Regional al Cercetarii. Acestea se vor desfasura in perioada 5-7 iulie, la Central Plaza. 40 de firme si institute / centre de cercetare din intreaga tara prezinta celor interesati produsele si serviciile proprii in mai multe domenii: produse si tehnologii aeronautice, scule si accesorii, masini unelte, automatizari, motoare electrice, etichetare industriala, utiliaje noi si second-hand, protectia mediului, inventii si rezultate ale cercetarii recunoscute pe plan mondial. "Consideram ca aceste evenimente constituie un bun prilej pentru specialisti si agentii economici de a incheia afaceri profitabile, precum si un prilej unic pentru cercetatori, ingineri, inventatori, studenti si publicul larg, de a profita de diversitatea produselor expuse si de serviciile oferite de catre expozanti", a explicat Mihai Tulbure, directorul Camerei de Comert. Expozitiile se deschid oficial pe 5 iulie, la ora 11 si se pot vizita intre orele 10-18. (Andreea G.)

        Bolile respiratorii nu cedeaza

          Contrar asteptarilor, incalzirea accentuata a vremii, din ultimele 2-3 saptamâni, nu a determinat scaderea bolilor specifice sezonului rece. Surprinzator, in continuare, afectiunile respiratorii le dau mari batai de cap medicilor pediatri din Spitalul Judetean de Urgenta Bacau. "Vin multe cazuri cu febra inalta si varsaturi. Sunt pacienti cu diferite infectii respiratorii, ceea ce nu prea este firesc pentru sezonul cald", ne-a spus dr. Aurelia Taga, medic sef, sectia de Recuperare Pediatrica. In ultima perioada, in fiecare zi de weekend la Compartimentul de Primiri Urgente Pediatrice se prezinta, in medie, 100 de pacienti. Aceasta inseamna aproximativ 200 de bolnavi vazuti de medicii de garda intr-un singur weekend, ceea ce este destul de mult. Mai mult de jumatate dintre pacienti sunt diagnosticati cu o boala respiratorie. Dintre cei 200 de copii consultati in weekend-ul trecut, 10 au beneficiat de spitalizare de zi iar 23 au fost internati pentru o perioada mai mare.
          Elena T.

          Restructurari la SIF Moldova

          Consiliul de Administratie al SIF Molodva a decis accelerarea procesului de reorganizare a activitatii si de restructurare a personalului, cu scopul optimizarii structurii organizationale. Data limita pentru implementarea deciziilor este 31 august 2012, la care vor exista 46 de posture ocupate. In acest interval se vor parcurge toate etapele si procedurile legale/prevazute de Contractul Colectiv de Munca 2012-2013 privind revizuirea “Reglementarilor Interne”, avizarea acestora de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, precum si cele privind disponibilizarile de personal. Impactul procesului de restructurare asupra situatiilor financiare va fi semnificativ anul viitor. La startul procesului de restructurare, existau 119 posturi, fixându-se ca tinta, initial pentru aprilie 2013, reducerea acestora la 49. Dinamica conditiilor de piata a impus luarea unor decizii de accelerare a procesului.
          “Mentionam ca de la declansarea procesului, au avut loc doua etape de restructurare a activitatii, constând in desfiintarea unui numar de 8 reprezentante si a posturilor de conducere aferente, precum si desfiintarea unui numar de 55 de posturi executive”, se precizeaza intr-un comunicat al SIF Moldova.
          Continuarea procesului de reorganizare, inclusiv prin modificarea structurii organigramei, are ca principale obiective: asigurarea cadrului optim de adoptare a deciziei investitionale; cresterea responsabilitatilor posturilor de executie; simplificarea fluxurilor informationale/de documente in interiorul si intre compartimente.
          “Noua organigrama prevede eliminarea unor structuri ierarhice si redefinirea altor compartimente, conducând la desfiintarea unui departament, a doua servicii si doua birouri, a 5 functii de conducere si a 8 posturi executive”, se mai arata in comunicat. (D.V.)

          Rafo vrea sa imprumute 330 milioane de euro

          Administratorii Rafo Onesti au cerut acordul actionarilor pentru negocierea unui credit de 330 milioane euro de la creditori externi, pentru modernizarea instalatiilor. Potrivit unui comunicat al rafinariei, propunerea va fi discutata in Adunarea Generala a Actionarilor programata la 1 august.
          In luna aprilie a acestui an, actionarii rafinariei au respins propunerea privind atragerea unor imprumuturi in valoare cumulata de 70 milioane euro si au revocat deciziile AGA din 2009 si 2010 privind contractarea unui imprumut de 330 milioane euro garantat de stat. Actionarul principal al Rafo, Petrochemical Holding, inregistrat in Austria, detine 96,5% din capitalul companiei. Cea mai recenta tranzactie cu actiunile Rafo a fost realizata joi, la pretul de 0,5 lei. La acest pret, Rafo are o capitalizare de 438,98 milioane lei (98,9 milioane euro). (D.V.)

          Eminescu nu le-a dat de furca la Bacalaureat

            Candidatii la examenul maturitatii au trecut, luni, prin primele emotii ale unui test scris. Prima proba a fost cea la limba si literatura româna, care le-a oferit elevilor sansa sa scrie, cel putin in partea a III-a, despre poezia lui Mihai Eminescu. Urmatorul examen scris are loc miercuri.

            Peste 4.800 de absolventi de liceu erau asteptati luni in salile de examen pentru prima proba scrisa a acestei sesiuni de bacalaureat, la limba si literatura româna. Emotiile s-au mai temperat la vederea subiectelor, considerate usoare de o parte din elevi. La primul subiect, candidatii au primit un fragment din Craii de Curtea-Veche de Mateiu Caragiale ?i au avut de rezolvat 9 cerin?e care vizau cunostinte de vocabular si teorie literara, precum si capacitatea de a intelege si comenta un text literar. La subiectul al II-lea, acestia au avut de redactat un eseu argumentativ despre calitatile umane pornind de la un citat din Lucia Blaga: "Nu e de ajuns sa ai mari calitati, trebuie sa stii cum sa le folosesti cu rost". La subiectul al III-lea, absolventii claselor a XII-a au avut de elaborat un eseu despre tema si viziunea despre lume dintr-un text poetic studiat de Mihai Eminescu.

            „N-a fost greu”

            Despre dificultatea acestui subiect, candidatii aveau la iesirea din sali pareri impartite. "N-a fost chiar atât de greu cum ne asteptam. Adica era evident ca o sa cada poezie, pentru ca si in exemplul dat de minister era poezie. A fost ok, subiectul a fost accesibil, cel putin pentru cei de la profilul uman. Eu sunt la stiinte sociale, am facut patru ore de româna – era culmea sa nu faci. Am scris «Luceafarul» si am avut ce sa scriu, e complexa opera. Timpul in schimb, 3 ore, nu a fost de ajuns. Depinde ce rezultate se vor lua. Si anul trecut din ce auzisem era ok si pâna la urma când s-au dat notele erau toti socati", a spus Ioana Duca. "Din pacate nu i-am acordat destula atentie in timp ce am invatat dar sper ca e de bine, de trecere. Asta este obiectivul. In prima parte m-am descurcat. Sunt optimist si realist, vreau sa fie o teza de trecere", spune Vlad Piris. Pentru el, ceea ce urmeaza este simplu. "O sa mai dau la istorie – acolo este mai usor de rezolvat pentru ca e practic si sociologie – cultura generala mai mult".
            "A fost foarte bine, m-am descurcat chiar daca nu ma asteptam la subiectul asta. Am rezolvat totul. Urmeaza matematica si informatica la care am emotii mai mari", a spus si Bianca Andronache.

            Fara bac la materna

            Marti, 3 iulie, este programata proba scrisa la limba materna, dar in judetul Bacau nici un elev nu va sustine acest examen. Miercuri este programata proba obligatorie a profilului, iar vineri, proba la alegere a profilului si specializarii. Cei care sunt prinsi copiind sau cu materiale asupra lor sunt eliminati din examen. Sapte eliminari s-au facut ieri. "Este vorba de trei elevi care au fost prinsi copiind, ati trei care aveau telefoane mobile si un elev care a refuzat sa predea teza pe motiv ca nu a scris suficient", a precizat prof.Anca Rafiroiu, inspector scolar general adjunct. Rezultatele se afiseaza duminica, 8 iulie.
            Andreea Gavrila

            Putine note modificate dupa contestatii la evaluarea nationala

              Ieri s-au afisat la scoli rezultatele finale la Evaluarea Nationala, dupa contestatii. O mare parte din note nu s-au modificat. Astfel, la româna au fost recorectate 266 de lucrari. "Dintre acestea, notele au ramas la fel pentru 224 si 42 de note s-au modificat. 3 au fost micsorate si 39 au primit puncte in plus", a declarat prof. Ida Vlad, inspector scolar general adjunct. La matematica au fost recorectate 221 de teze. 127 de elevi care au depus contestatie au aceleasi note. "In acest caz s-au modificat 94 de note: 5 in minus si 89 in plus", a mai spus insp. Vlad. Din cele 3.557 de medii de 5 sau peste 5, doar 4 au fost de 10. Pe 4 iulie, Inspectoratul Scolar va publica ierarhia judeteana a elevilor cu mediile de admitere. La cele doua probe ale Evaluarii Nationale s-au prezentat peste 5.800 de absolventi de clasa a VIII-a.
              A. Gavrila

              O eleva din Bacau, in Carolina

                Teodora Vrabie, eleva in clasa a XI-a la Colegiul Economic "Ion Ghica", a fost acceptata sa participe la programul Benjamin Franklin Transatlantic Fellows Summer Institute 2012. Aceasta va reprezenta tara noastra, impreuna cu o eleva din Bucuresti. Programul se desfasoara in perioada 30 iunie – 26 iulie, in Statele Unite ale Americii, intr-un oras din Carolina de Nord. Tinerele vor participa la o scoala de vara sustinuta de Ambasada Americana in România si Departamentul de Stat al SUA, care vor acoperi costurile sederii acolo. În cadrul acestui program româncele vor urma, impreuna cu alti 57 de reprezentati ale tarilor UE si 10 din SUA, cursuri precum leadership, media training si workshop-uri la Universitatea Wake Forest din Winston – Salem. "Vom locui o perioada in campusul universitatii, apoi la o familie americana, vom vizita institutii din Washington si Philadelphia pentru a ne familiariza cu stilul de viata american. Imi doresc foarte mult sa imi fac prieteni din toate celelalte tari participante si sa traiesc visul american pentru o luna. Sper sa le arat tuturor câteva dintre valorile care m-au construit pe mine ca românca", ne-a spus Teodora inainte de plecare. Despre impresiile sale, intr-o editie viitoare a cotidianului Desteptarea.
                Andreea Gavrila

                In memoriam: Un dascal complet – Octavian Iftimie

                  Dupa felul în care se comporta, juram ca a fost elevul lui Grigore Tabacaru: spirit viu, însetat de cunoastere, cercetator avizat si profund al spiritului locului, dar mai ales un creator de atmosfera proprie modelului de dascal. L-am pus alaturi de Mihai Gherguta, Nicolae Mitrofan, Petru Lazar si alti discipoli ai pedagogului de la Hemeius, ca sa aflu ca este normalist nu bacauan, ci iesean. („Vasile Lupu“, 1950). L-am cunoscut la Oncesti, cu ocazia inspectiei speciale pentru gradul didactic I acordat învatatoarei Lacramioara Prosie si apoi am tinut legatura mai ales telefonic. I-am citit monografiile zonei si i-am provocat amintiri trimise prin posta, despre oamenii locului. Lui îi datorez multe din informatiile despre zona Berheciului si o parte din prefata la culegerea de articole ale lui Ioan Lazar: „Nelutu mi-a fost poate cel mai drag elev. L-am laudat cât am putut când vedeam ca biblioteca era viata lui.“
                  În urma cu exact un an, ne-am reîntâlnit la Tarnita, cu ocazia inaugurarii unui camin cultural purtând numele Mariei Ploae. L-am înregistrat atunci despre ce ar trebui facut pentru ca într-un sat sa existe un punct muzeistic reprezentativ si îsi oferea serviciile pentru aceasta.
                  Pe 1 octombrie 2011, venind dinspre Dealul Morii, de la Vasile Iosif, m-am oprit la primitoarea casa a lui Octavian Iftimie. I-am înmânat cartea lui Ioan Lazar si am facut proiecte. Din felul cum stiu ca este pretuit în comunitatea oncesteana, sunt sigur ca unele se vor înfaptui. Ne obliga testamentul nescris al unuia dintre dascalii de moda veche de care avem atâta nevoie într-o lume tot mai ciudata.
                  Ioan Danila

                  ONESTI: Lansarea unui proiect indraznet

                    La Clubul Elevilor de la Colegiul Tehnic “Petru Poni” a avut loc lansarea proiectului “Elaborarea Planului de Management pentru aria protejata Dealul Perchiu din judetul Bacau”. Alaturi de ing. Victor Moise, presedintele Asociatiei “Scut verde” din Onesti, ce a obtinut accesarea fondurilor pentru proiect, la lansare au fost prezenti Laurentiu Neghina, primarul municipiului Onesti, deputatul Valerian Vreme, directori ai institutiilor scolare gimnaziale si liceale onestene, reprezentanti ai Directiei Silvice Bacau, ai ONG-urilor precum si reprezentanti ai politiei si jandarmeriei. Prof. Gabriela Calin, director al Clubului Elevilor Onesti, a mentionat ca „Dealul Perchiu de peste 100 de ani este «o insula de silvostepa» intr-o zona forestiera, ce trebuie protejata. Aceasta zona nu trebuie sa fie un deal unde pasc capre si se fac picnicuri, ci este una protejata!”
                    Valoarea totala a acestui proiect este de 771.416 lei iar actiunile se vor desfasura pe durata a 23 de luni. Obiectivul general il constituie asigurarea unui statut corespunzator de conservare a speciilor si habitatelor de interes comunitar prezente in aria protejata Dealul Perchiu. In acest sens, se va elabora Planul de Management pentru situl Dealul Perchiu si se va urmari cresterea gradului de informare si constientizare a populatiei din zona limitrofa in vederea reducerii presiunilor antropice. Componentele proiectului cuprind cartografierea ariei Dealul Perchiu si idendificarea proprietarilor, elaborarea documentelor suport pentru Planul de Management al sitului Natura 2000 – Dealul Perchiu, avizarea si aprobarea acestui plan.
                    Ion Moraru

                    Directorul CCD Bacau participa la manifestarile de Ziua Independentei

                      Ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, l-a invitat pe prof. Gabriel Stan (foto), directorul Casei Corpului Didactic Bacau, la cea de-a 236-a aniversari a Independentei SUA. La manifestare va participa si coordonatorul Centrului American Corner, bibliotecarul Oana Jianu. Institutia bacauana promoveaza in parteneriat cu Ambasada SUA un set de programe culturale si educationale reprezentative prin centrele bacauane.
                      "Ne gândim sa initiem câteva proiecte educationale de anvergura, care isi propun promovarea educatiei impotriva urii, dar si a tolerantei si reconcilierii, combaterea traficului de fiinte umane si a discriminarii in scoli. Suntem onorati de interesul sporit pe care Ambasada SUA il manifesta fata de CCD Bacau. Aceasta situatie ne obliga sa continuam si sa dezvoltam parteneriatul cu americanii", a declarat prof. Gabriel Stan. (A. Gavrila)

                      Date definitive la Recensamantul General Agricol

                      In perioada decembrie 2010-ianuarie 2011 a avut loc Recensamântul General Agricol din România, cercetare statistica exhaustiva a exploatatiilor agricole de pe intreg teritoriul tarii. Scopul acestui recensamânt a fost obtinerea de date privind numarul si structura exploatatiilor agricole, dimensiunea suprafetelor agricole utilizate, efectivele de animale, masini si echipamente agricole, suprafata irigata si alte detalii privind agricultura ecologica si dezvoltarea rurala.
                      Din datele finale rezulta ca fata de recensamântul din 2002 numarul exploatatiilor agricole a scazut cu 14 la suta. "Reducerea numarului exploatatiilor s-a datorat in principal comasarii unor exploatatii agricole fara personalitate juridica. Si suprafata agricola utilizata a fost mai mica cu aproape 4,5 la suta fata de 2002", se arata in comunicatul Institutului National de Statistica.
                      Exista si o veste buna. Numarul exploatatiilor agricole cu suprafata agricola utilizata mai mica de un hectar este in scadere, iar numarul celor de mari dimensiuni continua sa creasca. In 2010 exploatatiile de cel putin 50 de hectare identificate prin recensamânt sunt mai multe cu 51 la suta fata de 2002. 60 la suta din terenuri sunt proprietate si 28 la suta au fost luate in arenda. "Suprafata agricola neutilizata, inclusiv cea a unitatilor care nu au indeplinit conditiile de a putea fi considerate exploatatii agricole a fost de 896 mii de hectare, iar suprafata agricola a fost de 953 mii hectare". In Regiunea Nord-Est erau inregistrate in 2010, 775 mii de exploatatii agricole. Proprietarii sau arendasii lor au utilizat 1.627 mii de hectare.

                      Gata cu vacile si porcii

                      In 2010, efectivele de bovine si porcine au scazut cu mai bine de 30 de procente, iar cele de ovine si caprine au crescut cu 16, respectiv 66,8 la suta fata de 2002. In Regiunea Nord-Est au fost numarate 501 mii capete de bovine, 557 mii capete de porcine si 1217 mii capete de ovine. In fine, statistica arata ca volumul de munca a scazut cu circa 40 la suta.
                      Andreea Gavrila

                      Trucuri de invins caldura

                        Autoritatile sanitare sunt in alerta din cauza temperaturilor exterioare foarte ridicate si vin din nou cu recomandari pentru populatie. Ministerul Sanatatii transmite populatiei sa urmeze sfaturile medicilor si sa evite expunerea prelungita la soare între orele 11 si 18. Pentru hidratare este nevoie sa se consume un pahar de apa la 15-20 de minute. Dintre fructe si legume, sunt recomandate: pepenele rosu si galben, prunele, castravetii si rosiile. In timp ce iaurtul este considerat un aliment benefic in perioadele caniculare, alcoolul (inclusiv berea si vinul) este interzis, deoarece favorizeaza deshidratarea dând o falsa impresie de racorire. Cofeina si sucurile cu continut ridicat de zahar sunt diuretice si, din acest motiv, trebuie evitate. Pentru a face fata caldurii, se mai recomanda dusuri caldute. Aparatele de aer conditionat trebuie reglate la o temperatura cu 5 grade mai mica decât cea ambientala. Pentru iesirile in perioadele cele mai calde ale zilei se va adopta o tinuta lejera, cu haine din materiale naturale si in culori deschise. Batrânii care sufera de afectiuni cronice si copiii sunt cei mai vulnerabili, de aceea se impune respectarea acestor recomandari mai ales in cazul lor. (D.M.)

                        Cresteri anuntate ale pretului gazelor si energiei electrice

                        Pretul gazelor pentru populatie va creste cu 10% atât anul viitor cât si în 2014, pentru ca în 2015-2018 sa urce cu 12% anual, prin ajustari trimestriale, conform calendarului de eliminare a tarifelor reglementate, iar liberalizarea pietei de energie va începe în septembrie, cu clientii industriali.
                        Pentru anul în curs nu sunt prevazute cresteri de pret în baza calendarului anuntat de Autoritatea Nationala de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), prima, de 8%, urmând sa fie efectuata la 1 iulie 2013, iar a doua, de 2%, în octombrie 2013.
                        În 2014 preturile vor urca în patru trepte de 2-3% fiecare, pentru ca din 2015 cresterile sa fie usor mai mari, de 2-4%.
                        Majorarile vor fi operate în lunile ianuarie, aprilie, iulie si octombrie, si vor continua cu aceeasi frecventa pâna la finele anului 2018. În 2016 si 2018 fiecare scumpire va fi de 3%, iar în 2015 si 2017 de 2-4%, respectiv de 2-5%, dar pe ansamblul fiecarui an rata de crestere ramâne la 12%.
                        Pentru consumatorii noncasnici calendarul este mai scurt, dar prevede scumpiri mai accentuate. Astfel, preturile vor creste cu 5% la 1 decembrie 2012 si cu 18% anul viitor (în trei etape, de 5%, în aprilie si iulie, respectiv 3%, în octombrie).
                        Tot cu 18% vor fi majorate tarifele si în 2014, prin ajustari trimestriale, însa va fi ultimul an cu scumpiri, conform calendarului.

                        Scumpiri si la energia electrica

                        În ceea ce priveste energia electrica ANRE a anuntat ca pentru consumatorii casnici, categorie din care face parte si populatia, procentul de achizitie din piata concurentiala trebuie sa creasca la 10% în iulie 2013, de la 0% în prezent, la 20% în ianuarie 2014, la 30% în iulie 2014 si la 40% în ianuarie 2015. Alte trepte de crestere de 10 puncte au fost stabilite pentru iulie 2015, ianuarie si iulie 2016, ianuarie si iulie 2017, pentru a se ajunge la 100% în decembrie 2017.
                        La consumatorii noncasnici procentul de achizitie din piata noncurentiala este stabilit la 15% înca din septembrie 2012 si trebuie sa urce la 30% în ianuarie 2013, 45% în aprilie 2013, 65% în iulie 2013, 85% în septembrie 2013, pentru ca în ianuarie 2014 sa se ajunga la 100%.
                        Pretul energiei electrice pentru toate categoriile de consumatori a fost majorat, la 1 iulie, în medie cu 5%, pentru ajustarea costurilor de productie, transport si distributie cu rata inflatiei si respectarea angajamentelor asumate fata de FMI. (D.V.)

                        ULTIMELE ȘTIRI