De 1 iunie, Asociatia "Oblio" traieste, alaturi de prietenii ei, o dubla sarbatoare: se bucura pentru ca e "ziua copiilor de pretutindeni" si inaugureaza un spatiu destinat activitatilor non-profit de tot felul, spatiu in care oameni inimosi din Bacau vor incerca sa faca visele sa devina realitate. "Oblio si Obliuta ii asteapta pe copii la Arena Mall, la etajul I, pentru a inaugura acest spatiu care va purta un nume de poveste: <<Lumea lui Oblio>>", explica Mona Rusu, coordonator proiect. Inaugurarea are loc vineri, 1 iunie, de la ora 17. Intâlnirea va debuta cu un spectacol artistic sustinut de copiii talentati de la Clubul Oblio. Aiysha Parviez, voluntar antidrog, isi va incânta invitatii cu acorduri de chitara si versuri in limba franceza. Asocia?ia "Oblio" si prietenii sai – Asociatia "Mie imi pasa", Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog, Asociatia "Parintii Spun Prezent", Asocia?ia pentru prevenirea Adictiei si Comportamentului Adictiv, Asocia?ia ProActiv Consult si partnerii din mass-media vor fi alaturi de copii si isi vor prezenta activitatile organizate in luna iunie si in lunile urmatoare. (Silvia P.)
Fotbal / Liga a II-a: Victorie de ramas bun
FCM Bacau – Dunarea Galati (sâmbata, ora 11.00, stadion "Municipal")
Stari de spirit opuse
E ultimul meci. Sa speram ca doar al sezonului si nu ultimul din istoria clubului. Sâmbata, cu opt zile inaintea alegerilor locale, care se anunta decisive in privinta viitorului FCM Bacau, echipa fanion a Bacaului primeste vizita Dunarii Galati, in etapa de final a ligii secunde. Vecine de clasament, cele doua adversare de sâmbata au stari de spirit opuse. Daca Dunarea Galati vine dupa o serie de rezultate contradictorii, in schimb FCM Bacau se prezinta in fata propriului public cu o suita impresionanta de sase meciuri fara infrângere.
Cel mai bun joc
Seria pozitiva a echipei finantate de Dumitru Sechelariu a culminat cu victoria sonora realizata etapa trecuta, pe terenul celei de-a patra clasate, Sageata Navodari. Un 4-0 categoric, obtinut gratie "dublelor" semnate de Adi Hurdubei si Catalin Vraciu. "Fara indoiala, acesta a fost cel mai bun joc al nostru. Pe lânga cele patru goluri inscrise, am mai avut si doua bare, plus alte situati clare de gol. Ne dorim foarte mult sa continuam aceasta serie fasta si in ultimul meci, cel cu Dunarea", a declarat antrenorul Bacaului, Cristi Popovici.
Tari cu cei puternici
Tehnicianul bacauan are o parere buna despre Dunarea Galati: "O echipa care activeaza de ani buni in liga secunda si care poate câstiga pe orice teren, contra oricarui adversar. In acest retur, a remizat in compania liderei, Viitorul Constanta, reusind egalarea desi evolua in inferioritate numerica si a invins pe Delta Tulcea, scotând-o, practic, din lupta pentru promovare". Popovici isi respecta adversarul, insa cel mai mult se teme de starea terenului: "A plouat mult in ultima perioada, iar un teren moale nu ne avantajeaza".
Final in forta
Inaintea jocului de sâmbata, FCM Bacau acuza o singura indisponibilitate la nivelul lotului: cea a portarului David Stamatin, care va ceda locul lui Cristi Roca, asa cum s-a intâmplat si la Navodari. Curiliuc este refacut, in timp ce Catalin Vraciu, care a acuzat o contractura musculara la antrenamentul de marti, are si el toate sansele sa fie recuperat. "Nici nu ma gândesc sa ratez acest meci. Vreau sa incheiem sezonul cu o victorie si cu o evolutie cât mai buna. Ne dorim un final in forta", a concluzionat Vraciu.
Jucatorii FCM Bacau spera ca la ultimul meci al sezonului sa aiba parte de un public cât mai numeros: "Veniti la stadion!"
Sase rezultate pozitive la rând si un apel: "Veniti la stadion; nu veti regreta!". Jucatorii FCM Bacau spera ca turul de forta din ultima perioada sa-si gaseasca un corespondent viabil intr-o asistenta numeroasa la ultimul joc de acasa, cu Dunarea Galati. "Fiind ultimul meci al sezonului si venind dupa o perioada buna in planul rezultatelor si al evolutiilor, asteptam un numar de spectatori cât mai mare pe «Municipal». Cei care vor veni sâmbata la stadion nu vor regreta", a promis capitanul "galben-albastrilor", Marius Croitoru. "Am convingerea ca suporterii nostri vor strânge rândurile sâmbata si vor veni sa ne sustina la partida cu Dunarea Galati. In ceea ce ne priveste, vrem sa ne despartim de publicul nostru printr-o victorie", a spus mijlocasul Geo Taban. "Imi doresc ca la jocul cu Dunrea publicul sa fie unul peste media acestui sezon, iar noi sa continuam in aceasta formula si in sezonul urmator, in tentativa de a reveni in Liga I", a completat Gabi Boghian. (D.S.)
Ultima etapa incepe vineri, 1 iunie, cu intâlnirea Gloria Buzau – CF Braila (ora 18.30, Dolce Sport 2). Celelalte meciuri sunt programate pentru sâmbata (ora 11.00): Callatis Mangalia – Dinamo II (Dolce Sport 2), CSMS Iasi – Farul Constanta, FCM Bacau – Dunarea Galati, Viitorul Constanta – Sageata Navodari, Astra II – FC Botosani. Partidele CS Otopeni – Victoria Branesti si FC Snagov – Delta Tulcea nu se disputa. (D.P.)
Tenis / Trofeul Municipiului Bacau: Sferturi intre favoriti
Capii de serie s-au calificat in bloc in sferturile de finala la Romania F3 Futures. Primii opt favoriti continua lupta pentru trofeu si pentru punctele ATP puse in joc la turneul bacauan cu premii de 15.000 $. In joc au mai ramas doi reprezentanti ai României, Crivoi si Copil.
Rezultatele din turul al II-lea: Timo Nieminen (Finlanda, cap de serie nr. 8) – Teodor Marin (SCM Bacau) 6-0, 6-0, Harri Heliovaara (Finlanda, nr. 2) – Marco Viola (Italia) 6-1, 2-6, 7-5, Agustin Velotti (Argentina, nr. 3) – Laurentiu Gavrila 6-2, 6-2, Roman Borvanov (Republica Moldova, nr. 5) – Robert Coman 6-2, 6-7 (0), 6-2, Victor Crivoi (nr. 4) – Jaan Frederik Brunken (Germania) 6-1, 6-0, Radu Albot (Republica Moldova, nr. 1) – Andrei Daescu 6-7, 6-1, 6-2, Jan-Lennard Struff (Germania, nr. 7) – Alexandr Kushakov (Ucraina) 6-4, 6-1, Marius Copil (nr. 6) – Gleb Alekseenko (Ucraina) w.o.
Editia a XI-a a Trofeului Municipiului Bacau se va termina in acest weekend. Vineri de la 10.00 incep "sferturile" la simplu, pentru ca la ora 16.00 sa aiba loc finala de dublu. Sâmbata la 11.00 sunt programate semifinalele la simplu, turneul urmând sa se incheie duminica la 11.00, cu marea finala.
Dana Popa
Fotbal, Liga a III-a: Cu sufletul la gura
Duelul pentru promovare dintre Rapid CFR Suceava si Sport Club va fi decis azi, in ultima etapa
Un punct avans
Finalul de campionat al Seriei I din esalonul trei se anunta unul cu sufletul la gura. Toate privirile sunt atintite asupra duelului de la distanta pentru promovarea in liga secunda dintre lidera Rapid CFR Suceava si contracandidata sa, Sport Club. In ultima etapa, programata astazi, de la ora 18.00, sucevenii, care au un punct avans, intâlnesc, in deplasare, pe CSM Pascani, in timp ce bacauanii evolueaza pe "Letea", contra celei de-a treia clasate, Petrotub.
Calcule simple
Calculele in ceea ce priveste promovarea sunt simple. In cazul in care câstiga la Pascani, Rapid CFR Suceava accede in esalonul secund. Indiferent de ce face Sport Club. Daca sucevenii nu câstiga insa la Pascani, iar Sport Club obtine victoria in jocul de acasa, cu Petrotub, atunci in B merg bacauanii lui "Magiun" Barbu, care vor incheia campionatul cu 62 de puncte. Cu unul sau doua in plus fata de Rapid CFR.
Greu de crezut
Ar mai fi o posibilitate. Ce-i drept, miiiica, de tot. Ca Rapid CFR Suceava sa piarda la Pascani, iar Sport Club sa remizeze pe teren propriu, in compania Petrotbului. Atunci, cele doua rivale ar incheia campionatul cu acelasi numar de puncte, 60. In aceasta situatie, in liga secunda ar merge Rapid CFR Suceava. Explicatia? Rezultatele directe, care sunt de partea sucevenilor: 2-0 in tur si 0-0 in returul de pe "Letea".
Vor sau nu vor?
In mod normal, Rapid CFR ar trebui sa se impuna la Pascani. Unele zvonuri, aparute dupa incredibila infrângere de pe teren propriu, din etapa trecuta, cu Poli Galati, sustin insa ca nu toti jucatorii liderului ar trage cu adevarat la promovare! Tot in conditii de normalitate, Sport Club ar trebui sa aiba parte de un meci dificil azi, contra Petrotubului, in fata careia au pierdut in tur, la Roman. Se pare, insa, ca pentru "tevari", vacanta a venit ceva mai devreme.
Etapa nebuna
Duelul pentru promovare putea fi decis inca din etapa trecuta. Rapid CFR Suceava a pierdut insa pe teren propriu, cu antepenultima clasata, irosind sansa de a se distanta la patru puncte fata de Sport Club. Echipa finantata de Consiliul Local Bacau si-a dat, la rândul sau, cu stângul in dreptul. Jucatorii lui Stavarache au condus cu 2-1 la Piatra Neamt, in meciul cu Ceahlaul 2, pâna cu doua minute inainte de final, când s-au vazut egalati la 2 si tintuiti pe locul 2. Cifra predestinata. (D. Sion)
Toate meciurile din etapa de final a sezonului 2011-2012 se joaca vineri, 1 iunie, de la ora 18.00. Program: CSM Pascani – Rapid Suceava, FCM Dorohoi – Otelul II Galati, Sport Club Bacau – Petrotub Roman, CSM Rm Sarat – Ceahlaul II, CS Panciu – Aerostar, Cetatea Tg Neamt – CSM Focsani, Poli Galati – ABC Stoicescu; Sporting Suceava sta. (D.P.)
Handbal / Juniori I: Turneu final
Pentru al doilea an consecutiv, Bacaul este gazda finalei nationale din campionatul rezervat juniorilor I. Participa cele mai bune opt echipe din tara, care se vor lupta pentru medalii la Sala Sporturilor, in intervalul 3-7 iunie. In primele trei zile sunt programate meciurile din serii, CSS Bacau urmând sa intâlneasca CSS nr. 2 Bucuresti (duminica, ora 10.00), Gr. Sc. "1 Mai" Ploiesti (luni, ora 12.00) si CSS nr. 2 Baia Mare (marti, ora 12.00). In cealalta grupa joaca CSS Sibiu, CSS nr. 1 Constanta, Liceul Teoretic "Traian Vuia" Resita si Extrem Baia Mare. Miercuri vor avea loc semifinalele si meciurile de clasament, iar joi se disputa finala mica si finala mare. In sezonul precedent, titlul a fost câstigat de juniorii I ai Stiintei Municipal Dedeman Bacau. (D.P.)
Handbal / Juniori: Cupa „1 Iunie”: O noua editie
Si in acest an, Ziua Internationala a Copilului este marcata pe semicerc. Asociatia "Top Handbal" organizeaza a doua editie a Cupei "1 Iunie", programata vineri (orele 8.30-16.00) la Sala Orizont si in aer liber pe terenul Facultatii de Stiinte ale Miscarii, Sportului si Sanatatii din cadrul Universitatii "Vasile Alecsandri". La start sunt asteptate 12 echipe de baieti si fete din Bacau, Onesti, Adjud sau Suceava. (D.P.)
Motociclism: Dublu eveniment
La un an de la organizarea unei etape din Campionatul European de Enduro la Comanesti, clubul X-Cape propune alta provocare pe scena motociclismului intern. Primul weekend de vara programeaza in Bacau un dublu eveniment. Ziua inaugurala de concurs, 1 iunie, este destinata celei de-a treia editii a Cupei X-Cape, care va avea loc de la ora 17.00 la Centrul de Afaceri. Sâmbata si duminica, de la ora 9.00 se desfasoara etapa a II-a a Campionatului National de Enduro, pe un traseu de aproximativ 60 km, cu trecere prin mai multe localitati din judet. La etapa nationala sunt asteptati 150 de concurenti din tara si din strainatate.(D.P.)
Universiada de volei
Sâmbata, 2 iunie, Bacaul va gazdui Universiada de volei, competitie organizata anual de MEC. Partidele rezervate echipelor feminine vor avea loc in Sala Sporturilor, in timp ce confruntarile de volei masculin se vor desfasura la Scoala nr. 27. La feminin, gazdele de la Universitatea "Vasile Alecsandri" vor conta inclusiv pe jucatoare de prima liga, cum ar fi Lupu, Breban si Bârzan, de la Stiinta sau ex-bacauancele Bunea si Nitulescu. (D.S.)
O raza de speranta pentru surzi
Candidatul independent la Primaria Bacau, Dumitru Sechelariu, i-a vizitat ieri pe membrii Asociatiei Surzilor, filiala Bacau. Acesta i-a asigurat de toata consideratia sa si in special de ajutorul pe care il va oferi ca primar al Bacaului.
Cea mai mare problema a Asociatiei Surzilor a fost pâna acum existenta unui sediu in care membrii sa se intâlneasca. Dupa ani in care au fost ignorati de actuala administratie, acestia au primit un spatiu in incinta unei anexe la un punct termic de pe strada Apusului, dar si pe acesta au fost nevoiti sa il modernizeze prin forte proprii, atât prin munca fizica a membrilor, cât si contributia financiara. Dar, chiar si asa, necesitatile acestei comunitati mici, rupta oarecum de lumea exterioara din cauza acestei dizabilitati, sunt mai mari de la o zi la alta.
In sprijinul lor a fost si va fi in continuare Dumitru Sechelariu, candidat independent la Primaria Bacau. Joi seara, acesta i-a cunoscut personal pe o parte din membrii filialei bacauane. “Consider ca este de datoria mea si a comunitatii bacauane sa va acordam sprijinul si atentia de care aveti nevoie. Asa este corect si echitabil”, le-a spus emotionat celor prezenti Dumitru Sechelariu.
Fostul primar al Bacaului i-a asigurat pe surzi de toata atentia si afectiunea sa, mai ales ca si in precedentele mandate le-a intins o mâna de ajutor ori de câte ori au avut nevoie. “Am facut deja câteva demersuri si stiu ca acest spatiu va este insuficient, motiv pentru care va promit ca in perioada urmatoare vom gasi o modalitate ca sa va largim acest spatiu si sa deveniti proprietari, nu chiriasi”, a spus Dumitru Sechelariu. Acesta a subliniat si ca ajutorul sau este neconditionat si chiar daca nu va reusi sa câstige mandatul de primar va monta pe cheltuiala sa o centrala termica in sediu, pentru ca in acest moment cladirea nu are incalzire. “Vreau sa aveti un sediu, un club unde sa va puteti intâlni, sa va aduceti copiii si sa socializati”, a mai spus Sechelariu.
De altfel, in platforma program a candidatului independent la Primaria Bacau, se acorda o atentie deosebita categoriilor defavorizate care vor beneficia in viitor de scutiri la plata taxelor si impozitelor locale, de pachete alimentare cu ocazia sarbatorilor legale si chiar de centre unde sa poata petrece câteva ore in deplina siguranta, in compania prietenilor.
“Consider ca ultimii ani au fost dificili in special pentru populatie. In acest moment, bacauanii au nevoie de un primar dedicat oamenilor si nu unul care sa fie obsedat de constructii sau alte tipuri de proiecte”, a mai spus Dumitru Sechelariu.
“Omul sfinteste locul”
“Dumitru Sechelariu a fost intotdeauna in mijlocul nostru si ii multumim in special pentru faptul ca gândeste cu sufletul pentru noi. Eu consider ca omul sfinteste locul si cred ca asta face domnia sa”, a explicat Ionel Blidariu, directorul asociatiei. Adrian Iuganu, inspector in cadrul asociatiei si-a amintit de faptul ca in trecut a mers in audienta la primarul Sechelariu pentru un prieten care a ramas fara locuinta.
“Nu am sa uit niciodata ca a scos bani din buzunar, am inchiriat o locuinta si intr-o luna de zile prietenul meu s-a mutat in ANL. Câti surdomuti au luat ANL recent? Actualul primar nici nu a vrut sa ne primeasca in audienta”, a marturisit barbatul, aratându-se increzator in ajutorul promis de Dumitru Sechelariu.
In judetul Bacau, Asociatia Surzilor numara aproape o mie de persoane, iar din acestea circa 400 locuiesc in municipiu.
Andreea Gavrila
Simpozion interjudetean la Gradinita „Agricola”
Gradinita „Agricola” a desfasurat o sesiune de lucrari, cu mai multi educatori veniti din tot judetul, intr-un simpozion interjudetean pe Regiunea Nord-Est, intitulat „Final de calatorie, inceput de drum”. Proiectul face parte din Programul pentru Reforma Educatiei Timpurii.
In vederea asigurarii continuitatii programului si implementarii unei educatii de calitate in unitatile de invatamânt prescolar, prin Programul pentru Reforma Educatiei Timpurii, la Gradinita "Agricola" a avut loc Simpozionul interjudetean intitulat "Final de calatorie, inceput de drum". Simpozionul a fost organizat intr-o clasa din unitatea scolara, un spatiu prietenos si creativ, in care cadrele didactice (educatoare, consilieri, directori), care au parcurs programe de dezvoltare profesionala prin mentorat, au impartasit colegilor experien?e didactice eficiente in raportul educator – educatie. "Suntem gazda acestui simpozion dedicat cursantilor care au participat in proiectul national in cadrul Programului pentru Reforma Educatiei Timpurii care s-a desfasurat in perioada 2009-2011. Acum oferim oportunitatea cursantilor nostri de a arata cum au aplicat ei ceea ce au invatat in cadrul acestui proiect. Este un altfel de simpozion care se bazeaza pe principiile si valorile Reformei Educatiei Timpurii. Speram sa fim cei care aduc plus valoare in invatamântul prescolar, sa incercam sa ne pliem pe noile cerinte ale copilului, pentru ca el este cel care e in centrul intregii noastre activitati", ne-a declarat prof. Eliza Marga Ciurea, coordonator de proiect si director Gradinita "Agricola" Bacau.
Proiect strategic
Considerat un proiect strategic pentru cadrele didactice din invatamântul prescolar, Proiectul pentru Reforma Educatiei Timpurii (PRET) a fost menit sa atraga, sa implice, sa profesionalizeze si sa dezvolte competentele pedagogice ale educatoarelor si profesorilor pentru invatamânt prescolar prin prisma imbunatatirii perfomantelor si formarii profesionale individuale, dar si colective. Scopul principal al proiectului a fost acela de a ameliora calitatea infrastructurii sistemului si de a raspunde nevoilor concrete ale copiilor prin asigurarea unor servicii superioare, care sa favorizeze atingerea potentialului maxim al fiecarui copil, totul in conformitate cu standardele educationale internationale. "Actiunea de aici vine sa incununeze o munca de trei ani a celor doi mentori PRET pe Bacau, adica a mea si a doamnei director Eliza Marga Ciurea. Acum culegem roadele, ne impartatim experientele si in final toata lumea va primi un cadou surpriza – un volum inchinat acestui demers", a precizat si prof. Aurelia Pitu, inspector scolar pentru invatamântul prescolar. Intâlnirea organizata la Gradinita "Agricola" s-a terminat cu un spectacol al copiilor, dar si cu o prezentare de lucrari in plen.
Roxana Neagu
Curs festiv al Colegiului National „Ferdinand I”
A inceput nebunia frumoasa a marsurilor absolventilor. Daca pâna acum au defilat prn oras colegiile „Saligny”, „Karpen”, Economic, „Vranceanu” si „Mihai Eminescu”, joi a fost rândul celor 160 de absolventi de la Colegiul National „Ferdinand I” sa sarbatoreasca. Cursul festiv a fost gazduit la Universitatea „George Bacavia”, in Aula Moldova.
Si absolventii claselor a XII-a de la Colegiul National "Ferdinand I" Bacau si-au luat ramas bun de la cei patru ani de liceu. Ani plini de rezutate, de performante in activitatile scolare, de premii la olimpiade si concursuri. Acum, au ramas doar amintiri frumoase si inevitabilele regrete de sfârsit de liceu. O noua promotie, alte generatii! Acum, au spus "adio" cele 6 clase de a XII-a, printr-un curs festiv in care nu au lipsit voia buna, bucuria, dar si emotia specifica acestui moment. Gazda le-a fost Universitatea "George Bacovia". "Este un moment deosebit, e clipa de gratie din viata lor de elevi pâna astazi, de mâine, absolventi. Le doresc din suflet sa le fie viata plina de lumina si sa construiasca pentru noi, dar mai ales pentru ei, o lume mai buna", le-a urat tuturor celor prezenti prof. Gigliola Ceunas – director CN "Ferdinand I" Bacau.
Sefa promotiei – de nota 10
Elevi, profesori, parinti au fost cu totii la un loc, au creat un tot unitar in aula mare a universitatii unde s-au transpus toate clipele de bucurie petrecute. Le-au fost alaturi cadre didactice universitare si reprezentanti ai autoritatilor locale. Sefa promotiei este eleva Ioana Taraboante, din clasa a XII-a B, care a finalizat cursurile liceale cu nota maxima 10. "Acest lucru inseamna pentru mine o adevarata rasplata dupa multa munca si multa satisfactie. Au fost 4 ani de liceu frumosi. Simt si putin regret, pentru ca las in urma colegii dragi, un colectiv bine format, dar si nerabdare pentru ceea ce urmeaza – adica Facultatea de Medicina la Bucuresti, pentru care m-am pregatit din greu", ne-a declarat tânara. Pentru toti urmeza primul examen din viata lor – examenul maturitatii Bacalaureatul, in mai putin de doua saptamâni. Pe 11 iunie vor trage, spera cu totii, primul bilet norocos atunci când se da startul testarilor pe diferite probe si discipline.
Roxana Neagu
Jandarmii asteapta copii in vizita
Vineri, 1 iunie, de Ziua Copilului, militarii de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Bacau asteapta vizita celor mici, curiosi sa afle ce se afla dincolo de gardul unitatii. „Jandarmii le vor prezenta celor mici ateliere cu armamentul si echipamentul din dotare, masinile de interventie folosite pe timpul executarii misiunilor, un atelier criminalistic, exercitii demonstrative cu câinii de serviciu. De asemenea, copiii vor putea vizita spatiile în care jandarmii îsi desfasoara activitatea si pregatirea zilnica, respectiv birourile, clubul unitatii, biserica sau sala de sport”, a spus mr. Sebastian Cretu, purtatorul de cuvânt al IJJ Bacau. (G.P.)
Sarbatoarea copiilor in scoli, de 1 iunie
„Carnavalul copilariei” la Gradinita „Lizuca”
Inca de la primele ore ale diminetii de 1 iunie, intre 9 si 11.30, la Gradinita "Lizuca" este sarbatoare pentru ca are loc "Carnavalul copilariei". Toti copiii mari si mici sunt printi sau zâne mici, pirati, zmei si vrajitoare, printese-ncântatoare. "Este parada costumelor de carnaval, apoi parada modei celor mici, muzica si dans, sunt cântece pentru pitici, programe artistice, concurs de desene pe astfalt, face painting, iar in final un tort festiv si spargerea jumbo-balonului", ne-a declarat prof. Petronela Moraru, director.
„Panseluta de ciocolata” la Gradinita 18
Lumea minunata a copilariei este sarbatorita si la Gradinita 18 Bacau. "Joi, in ultima zi de primavara, am organizat Festivalul «Panseluta de ciocolata», iar acum, de 1 iunie, in cadrul Festivalului Arlekin, copiii se vor manifesta sub diferite forme ale bucuriei – concursuri, desene pe asfalt si altele, iar ca premii vor primi multe dulciuri", ne-a explicat prof. Mihaela Cecilia, director.
Spectacole si in scoli
La Scoala "Ion Creanga", de exemplu, toti elevii sunt implicati in diferite activitati. "Avem concurs de majorete, premii a colectivului de redactie al revistei scolii, spectacol de muzica usoara si scenete dupa I.L.Caragiale in holul scolii, clasele mici participa la concursuri de desene pe asfalt si jocuri in aer liber, dimineata la 8.30 deschidem concursul «Publicitate pe ulita copilariei», iar in final vom organiza un flash – mob, la care participa 100 de copii ce vor purta pancarde cu inscriptia «Tati, mami… ai timp sa te joci cu mine o ora!»", ne-a precizat prof. Florentina Vieru, director. Si la Scoala "Alexandru Safran" este sarbatoare. "Clasele a IV-a pleaca in excursie la Izvorul Muntelui, alti 100 de elevi participa la Festivalul Arlekin, clasele a VII-a si a VIII-a sunt implicate in proiecte educationale, iar la ora 12.00 este un campionat de fotbal, pe terenul de sport, intre echipele de fete si baieti", a aratat si directorul acestei scoli, prof. Irina Vrinceanu. La Scoala "Domnita Maria" prescolarii de la gradinite vor derula mai multe proiecte specifice zilei de 1 iunie, o parte dintre elevii si-au fixat excursii in judet, iar clasele a VI-a si a VIII-a vor participa la un concurs multidisciplinar organizat la Scoala "Mihai Dragan". Astfel de activitati sunt organizate in toate unitatile de invatamânt prescolar.
Roxana Neagu
Autospeciale noi pentru pompierii bacauani
Pompierii bacauani au, de joi, masini noi. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau a primit sapte autospeciale pentru interventii prin Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara EURONEST si o autospeciala pirotehnica. Consiliile Judetene din Moldova si-au dat mâna pentru atragerea de fonduri si achizitionarea de masini cu ajutorul carora militarii sa ajunga mai repede la evenimente.
Gata cu masinile invechite, care au nevoie in permanenta de mâna mecanicului si care merg cu maximum 50 de kilometri la ora. Parcul auto al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau a primit inca sapte autospeciale noi, achizitionate cu fondurile atrase de Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara EURONEST, din care fac parte consiliile judetene Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava si Vaslui. “Aceste investitii sunt pe Axa 3 regional, suntem in asociatia de dezvoltare impreuna cu celelate cinci judete din Moldova si suntem un bun exemplu de colaborare. Vorbim de sapte autospeciale si de o autospeciala pirotehnica achizitionata exclusiv din fondurile Consiliului Judetean pentru ca nu era eligibila pe fonduri europene”, a spus Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean Bacau.
Era nevoie de tehnica noua
Pentru pompieri noile autospeciale erau mai mult decât necesare, având in vedere ca multe masini ar fi trebuit demult casate. “Am ajuns sa participam la finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte derulate la nivel judetean si regional, acela de achizitionare de echipamente de interventie specifice pentru imbunatirea capacitatii calitatii sistemului de interventie pentru situatii de urgenta”, a spus generalul de brigada Mihai Simionescu, inspectorul sef al ISUJ Bacau. Toate autospecialele au fost aduse in fata Prefecturii, acolo unde Preasfintitul Ioachim Bacauanul a tinut o slujba de sfintire a noilor achizitii.
Masinile primite de ISUJ Bacau valoreaza 1,8 milioane de Euro, iar pâna in luna decembrie ar trebui sa mai ajunga alte 7 autospeciale in valoare de 1,7 milioane de euro. (Geta P.)
Simpozion regional la Tatarasti
Satul Cornii de Sus, comuna Tatarasti, a fost joi, gazda unui simpozion regional, care a reprezentat punctul final al unui proiect cultural mai amplu. Initiatorii acestuia sunt Protoieria Sascut, Primaria Tatarasti si Colegiul National "Cantemir Voda" din Bucuresti. Simpozionul regional "Istoria si traditi satului românesc" s-a bucurat de prezenta unor personalitati din mediul academic, istorici, bibliotecari, preoti si studenti. Au fost prezenti, de asemenea, reprezentantii primariilor din zona, consilieri, cadre didactice si multi elevi. "Prin acest proiect, am dorit sa evidentiem specificitatea acestui tip de asezare, aspectele inedite, cât si criza cu care se infrunta satul, in perioada contemporana", arata Catalin Crimu, masterand la Facultatea de Teologie si manager de proiect. Simpozionul e prilejuit de implinirea a 395 ani de la prima atestare documentara a unor sate din comuna Tatarasti. Scopul a fost dublu: sa incurajeze cercetarile privind traditia satului si sa determine luarea unor masuri de restaurare a bisericilor si a altor cladiri de patrimoniu si conservare a obiceiurilor amenintate cu disparitia. Beneficiari proiectului au fost elevii claselor V-XII, profesorii, preotii si bibliotecarii. Evenimentul a inceput la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Cornii de Sus, cu primirea invitatilor si impartirea mapelor, a urmat o sesiune de referate pe tema satului românesc, o dezbatere privind istoria si traditiile, apoi, la Scoala I-VIII Cornii de Sus, o masa rotunda, cu elevii, pe marginea referatelor prezentate si organizarea unor ateliere de creatie pe tema "Eu si satul meu". Simultan, invitatii au avut sansa sa redescopere traditiile din zona de sud est a judetului Bacau in posterele realizate de copii, dar si in expozitia de carti si icoane vechi. Simpozionul s-a incheiat cu o intâlnire dedicata concluziilor cu privire la rezultatele proiectului, dar si asupra interesului fata de soarta satului românesc, a posibilitatii de a ne conserva valorile.
Silvia Patrascanu
„Ziua Portilor Deschise” la Agentia de Forta de Munca
Ziua de astazi, 1 iunie, incepând cu ora 9.00, angajatii Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau le-o vor rezerva exclusiv tinerilor, interesati de serviciile pe care aceasta institutie le ofera populatiei. De câtiva ani a intrat in traditie ca in data de 1 iunie sa fie "Ziua Portilor Deschise" la toate agentiile judetene de ocupare a fortei de munca din tara. Acum, sunt asteptati sa-i treaca pragul AJOFM Bacau (strada I.S. Sturza, nr. 63, Bacau) cât mai multi tineri. "Ziua Portilor Deschise pentru tineri are menirea de a le oferi absolventilor diferitelor forme de invatamânt informatii utile pentru dezvoltarea lor profesionala", a spus Ioan Silitra, directorul AJOFM Bacau. Astfel, tinerii vor afla, in primul rând, cum le faciliteaza AJOFM accesul pe piata fortei de munca. Vor cunoaste si serviciile de informare, consiliere si orientare profesionala, precum si cele de mediere a locurilor de munca, puse la dispozitie de angajatori. Nu in ultimul rând, angajatii AJOFM Bacau le vor explica tinerilor de ce sunt importante organizarea burselor locurilor de munca si participarea somerilor la acestea. (Elena T.)
Ziua Copilului, marcata si in penitenciar
Ziua Copilului nu va trece neobservata in Penitenciarul pentru Minori si Tineri Bacau. Cadrele Serviciului de Educatie si Asistenta Psihologica au pregatit mai multe activitati si jocuri interactive cu ocazia acestei zile. Programul va incepe cu o serie de intreceri sportive, dupa care minorii vor urmari o piesa de teatru pusa in scena de femeile cazate aici. La final, toti cei prezenti vor primi cadouri. „Tot în aceasta zi, PMT Bacau în parteneriat cu Palatul Copiilor si Primaria Municipiului Bacau, va avea loc în Parcul Cancicov, la orele 12.00, activitatea – Desene pe asfalt. La aceasta activitate va participa un grup de 6 persoane private de libertate minore aflate in custodia PMT Bacau si copii din comunitatea bacauana. De asemenea, 12 persoane private de libertate minore vor vizita Liceul Letea din Municipiul Bacau si vor desena pe asfalt alaturi de elevii clasei a IX-a din cadrul acestui liceu”, a spus Georgeta Cirlan, purtatorul de cuvânt al Penitenciarului Bacau. (G.P.)
Ziua Copilului, plina
De Ziua Copilului la Sectia Copii a Bibliotecii Judetene are loc activitatea "Tara mea – hrana, de la samânta la bucate". Actiunea are loc in cadrul proiectului international de parteneriat "My country – food – from seed to table" incheiat intre institutia bacauana, Muzeul de Arta a Copiilor, New York, Burk Colegi, Istanbul, Turcia, Comisia Nationala a României pentru Unesco si Eco Scoala "Al.I. Cuza". De la ora 10 are loc vernisarea expozitiei de desene a participantilor. Autorul activitatii este Mirela Spita, profesor pentru invatamântul primar. Tot vineri, copii de la Scoala Cleja vor vizita biblioteca. (A.G.)
Asociatia „BOKO” ii cheama pe „Juniori in afaceri”
Asociatia BOKO organizeaza, in acest weekend, "Urban Camp", un eveniment care isi propune sa-i antreneze pe copiii si tinerii cu vârsta intre 12 si 15 ani, intr-o activitate dinamica din punct de vedere intelectual si practic. "Urban Camp" va incepe vineri cu o intâlnire la Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" si se va incheia in dupa-amiaza de sâmbata, la Arena Mall. Proiectul "Juniori in afaceri" urmareste "dezvoltarea unei generatii de copii si tineri fericiti, creativi si intreprinzatori", dezvoltându-le increderea in sine, vorbitul in public si lucrul in echipa, spiritul antreprenorial si cresterea gradului de intelegere a informatiilor financiare elementare. Programul evenimentului "Urban Camp" cuprinde vizitarea unei banci, jocuri, dezbateri, concursuri de idei de afaceri pe echipe, ateliere de creatii, târguri cu obiectele confectionate de copii, premierea lor, licitatii.
Silvia P.
Cupoane galbene de analize nu se stie pentru cand
O parte a locuitorilor orasului a primit in posta in aceasta saptamâna, cu doar zece zile inainte de alegerile locale, faimosul talon de analize gratuite la Spitalul Municipal. Desi constructia nu este inca gata, Romeo Stavarache, semnatarul scrisorii, sustine ca aparatura a fost deja montata si ca se vor gasi si medici, chiar unii de elita, care sa practice actul medical in viitoarea unitate. Pe verso-ul scrisorii este imprimat proiectul de hotarâre prin care a fost aprobata finantarea de la bugetul local a costurilor acestor analize. Dar, pe nicio parte a scrisorii nu apare semnatura candidatului Romeo Stavarache si nicio suma de bani, desi la sedinta in care s-a votat proiectul Stavarache spunea el insusi ca un set de analize va costa 52 de lei dupa primele estimari. Probabil, s-a incercat astfel evitarea suspiciunilor de mita electorala.
Talonul, de culoare (deloc intâmplator!) galbena nu este nominal urmând ca fiecare sa scrie cu pixul datele personale si medicul de familie de care apartine. Nu se specifica insa ce trebuie sa faca bacauanul de rând cu acest cupon sau când trebuie sa se prezinte la analize. Se stie doar atât: ca setul de analize va consta in hemoleucograma completa, glicemie, uree, TGP, TGO, creatinina si colesterol. Singurul termen mentionat in scrisoare este luna noiembrie, când se presupune ca se va deschide spitalul si va intra in vigoare hotarârea aprobata de consilierii locali.
"E discutabil daca acest talon poate fi considerat mita electorala. Ar trebui sa vedem exact despre ce este vorba", sustine presedintele Biroului Electoral Judetean, Ciprian Timiras. "Anomalia provine din faptul ca primarul in functie este si candidat. Oricum, trebuie sesizata politia pentru ca BEJ monitorizeaza doar derularea campaniei electorale, nu se ocupa de sanctiuni", a mai spus Timiras.
Cert este ca Stavarache ar fi avut tot timpul sa expedieze aceste taloane, daca ar fi vrut sa se fereasca de orice fel de suspiciuni ca influenteaza votul bacauanilor. Timp pâna in noiembrie, adica exact cinci luni.
Andreea Gavrila







